Friday, 25 January 2019 16:34

Fiii lui Dumnezeu

 pagina anterioara                         pagina urmatoare
 

Capitolul 6 din cartea Facerea este unul care ridică multe semne de întrebare. Vorbește despre niște ființe speciale care ar fi trăit pe pământ în vechime. Cine au fost acele ființe constituie subiectul multor dezbateri și foarte puține opinii sunt în măsură să răspândească lumină în această materie:   

„1. Iar după ce au început a se înmulţi oamenii pe pământ şi li s-au născut fiice, 2. Fiii lui Dumnezeu, văzând că fiicele oamenilor sunt frumoase, şi-au ales dintre ele soţii, care pe cine a voit. 3. Dar Domnul Dumnezeu a zis: „Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup. Deci zilele lor să mai fie o sută douăzeci de ani!” 4. În vremea aceea s-au ivit pe pământ uriaşi, mai cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor şi acestea începuseră a le naşte fii: aceştia sunt vestiţii viteji din vechime.” (Facerea 6; 1-4)

Cine sunt „fiii lui Dumnezeu”, „fiicele oamenilor” și „vestiții viteji din vechime” în cartea Facerea, capitolul 6, versetele 1-4? Există trei interpretări majore în legătură cu ceea ce desemnează aceste expresii care sunt circulate printre comentatorii biblici, la care doresc să adaug o a patra care este probabil cea mai convingătoare. 

Combinația dintre urmașii lui Set și a urmașelor lui Cain

„Fiii lui Dumnezeu” sunt în general considerați a fi oamenii credincioși din linia lui Set. Prin „fiicele oamenilor” se poate înțelege fiicele oamenilor păcătoși din linia lui Cain. „Vestiții viteji din vechime” sunt produsul acestei uniuni. Capitolul 4 din cartea Facerea descrie generația oamenilor păcătoși proveniți din familia lui Cain, în timp ce în capitolul 5 vedem linia oamenilor credincioși care sunt urmașii lui Set. Premisa acestei interpretări a textelor biblice respective este aceea că urmașii lui Cain și urmașii lui Set trebuiau să fie separați deoarece Cain a fost un criminal și Set l-a înlocuit pe Abel, victima crimei lui Cain. Nici o conexiune nu ar fi fost potrivită între familiile criminalului și ale victimei.  

Această versiune de interpretare este deschisă la mult criticism. De fapt, umanitatea este văzută de Biblie ca o unitate și nu având două ramuri separate între ele. Dumnezeu a văzut întreaga omenire, nu doar pe urmașii lui Cain, ca având gânduri rele și a privit pe toți oamenii ca pe niște păcătoși. Oamenii constituiau o unitate deoarece toți erau rude între ei, toți erau urmașii lui Adam și Eva. 

Credincios și păcătos sunt două noțiuni aplicabile indivizilor și nu la familii întregi. Nu toți urmașii lui Set ar fi fost credincioși și nu toți urmașii lui Cain ar fi fost păcătoși. După cum ne face cunoscut capitolul 6 din cartea Facerea, puțini oameni erau credincioși în acele zile. Numai Noe și familia sa au fost găsiți potriviți pentru a se urca pe corabie și a supraviețui apelor Potopului. Dacă și alte persoane ar fi fost credincioase ar fi fost normal să supraviețuiască și ele dezastrului adus de ape. 

La rândul ei, expresia „fiicele oamenilor” nu poate fi restrânsă doar la o singură ramură a omenirii, adică la urmașele lui Cain. „Fiicele oamenilor” nu au fost forțate în această uniune cu „fiii lui Dumnezeu”. Ele au fost văzute de „fiii lui Dumnezeu” ca fiind partenere potrivite pentru ei, ele au devenit nevestele lor și ele au dat naștere la copiii lor. Cuvântul nevastă este cheia pentru această situație și acest cuvânt desemna o demnitate pe care „fiii lui Dumnezeu” au acordat-o „fiicelor oamenilor”.

Dacă urmașii lui Set ar fi fost „fiii lui Dumnezeu” și urmașele lui Cain ar fi fost „fiicele oamenilor” și unii și alții ar fi împărtășit același ADN, prin urmare nu ar fi existat nici o bază genetică pentru apariția uriașilor pe Pământ. Un nou set de gene ar fi trebuit să se adauge setului de gene moștenit de la Adam și Eva, pentru a fi apărut uriașii pe Pământ.  

Interpretarea potrivit căreia „fiii lui Dumnezeu” au fost fiii unor conducători puternici ai vremii

Într-o altă interpretare, „fiii lui Dumnezeu” au fost fiii unor conducători puternici, identificați de limbajul din Orientul Apropiat ca „fiii lui Dumnezeu”. De exemplu, în Egipt, faraonul a fost identificat ca „fiul” zeității egiptene Re. Cuvântul ebraic folosit în V.T. pentru Dumnezeu, Elohim, era de asemenea folosit și pentru oameni care exercitau autoritatea. În această viziune, expresia „fiii lui Dumnezeu” trebuie să fie înțeleasă ca reprezentând nobili puternici și regi.

Anumiți comentatori care promovează această interpretare consideră că principalul păcat al acelor despoți a fost poligamia. Personal, nu cred că poligamia ar fi fost cu adevărat o problemă atâta vreme cât Avraam sau regele David au avut relații poligame care nu au produs nici o reacție din partea lui Dumnezeu.

Dacă uriașii din vechime ar fi fost fiii unor conducători puternici ei ar fi moștenit același ADN ca și părinții lor, deci nu aveau de ce să se nască uriași. Există și un alt text biblic care vorbește de acești uriași:

„33. Şi au împrăştiat printre fiii lui Israel zvonuri rele despre pământul pe care-l cercetaseră, zicând: „Pământul pe care l-am străbătut noi, ca să-l vedem, este un pământ care mănâncă pe cei ce locuiesc în el şi tot poporul, pe care l-am văzut acolo, sunt oameni foarte mari. 34. Acolo am văzut noi şi uriaşi, pe fiii lui Enac, din neamul uriaşilor; şi nouă ni se părea că suntem faţă de ei ca nişte lăcuste şi tot aşa le păream şi noi lor”. (Numerii 13; 33-34)

Cineva ar dori poate să rezolve dilema generată de inconsecvența biblică. Cum a distrus Potopul pe uriași dacă, după acel eveniment catastrofal, uriașii se aflau din nou pe Pământ? „Fiii lui Dumnezeu” au venit pe Pământ înainte de Potop și tot atunci au apărut și uriașii. Nici Noe și nici unul dintre copiii săi nu aveau nimic a face cu uriașii, și putem să presupunem că nici nevestele fiilor lui  nu erau fetele unor uriași, căci dacă ar fi fost, atunci nu ar fi fost primite pe corabie. Existența acelor uriași ar fi contribuit la degradarea moralei pe pământ prin creșterea gradului de violență, în relațiile dintre oameni. Existența uriașilor pe Pământ, după imaginarul eveniment al Potopului, nu ar avea nici un fel de explicație dacă Potopul ar fi fost o realitate. Dacă Potopul a fost motivat de eradicarea violenței, în mare parte cauzată de uriași, și dacă uriașii au apărut pe Pământ și după Potop, atunci înseamnă că Potopul a fost inutil și că milioane de oameni au murit fără nici un rost în timpul Potopului. Să fi fost acesta planul lui Dumnezeu? Categoric nu, este vorba de imaginația mitică a oamenilor din vechime.

Existența uriașilor ar fi necesitat un nou set de gene care s-ar fi combinat cu setul de gene de care beneficia Adam și Eva. Acest set de gene nu ar fi putut fi furnizat de nici unul din urmașii lui Adam și Eva și nici de îngerii care nu se căsătoreau, deci nu aveau aparat reproductiv. Evident că îngerii nu se puteau multiplica în afara căsătoriei, având în vedere standardele lui Dumnezeu, despre care ne vorbește Biblia, deci nu puteau să aibă aparat reproductiv și, în același timp,  să nu se căsătorească.

Interpretarea în care „fiii lui Dumnezeu” sunt îngeri căzuți

În conformitate cu acest punct de vedere, în cartea Facerea, capitolul 6, versetele de la 2 la 4, „fiii lui Dumnezeu” sunt îngeri, sub conducerea lui Satana, care au venit împreună cu el pe Pământ. Acei îngeri au luat înfățișarea unor bărbați. Aceiași îngeri s-au căsătorit cu femei din rasa umană, fie urmașe a lui Cain, fie ale lui Set, și din acele uniuni au rezultat uriașii care au devenit oameni renumiți pentru calitățile și puterea lor în domeniul militar. Această rasă de creaturi ar fi fost distrusă de Potop, împreună cu imensa majoritate a populației Pământului, deoarece toți ar fi fost păcătoși. (ref. 141)

Anumiți comentatori, printre care mă număr și eu, resping interpretarea aceasta deoarece ea este în contradicție cu rațiunea și chiar și cu Biblia. În evanghelia după Matei, Isus (Iisus) a spus:

„29. Răspunzând, Iisus le-a zis: Vă rătăciţi neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. 30. Căci la înviere, nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer.”( Sfânta Evanghelie după Matei 22; 29-30)

Comentatorii care susțin acest punct de vedere nu găsesc nici o problemă în a armoniza acest text cu idea că „fiii lui Dumnezeu” sunt îngeri căzuți. Citatul următor explică acest aspect:

„Ni se spune că aici Domnul nostru a spus că îngerii nu au aparat reproductiv, dar chiar a spus asta? Isus (Iisus) a comparat oamenii care vor ajunge în cer cu îngerii din cer. Nu ni se spune nici despre oameni nici despre îngeri că nu au gen dar ni se spune că în cer nu va exista căsătorie. Nu există îngeri femei cu care îngerii bărbați ar putea face urmași. Îngerilor nu li s-a spus niciodată să se înmulțească așa cum li s-a spus oamenilor. Când găsim îngerii descriși în cartea Facerea, este clar că ei pot să ia o înfățișare umană și genul lor este masculin. Scriitorul epistolei către Evrei menționează că îngerii pot să fie primiți chiar fără ca omul să știe că sunt îngeri (Evrei 13; 2).” (ref. 142)

Există multe probleme cu interpretarea textelor de această manieră. În fiecare text biblic în care îngerii au preluat un aspect uman, este vorba despre îngeri buni și nu îngeri căzuți. Dacă un așa fenomen ar fi posibil, am putea fi înconjurați de diavoli în formă umană, peste tot în jurul nostru, dar Biblia descurajează această posibilitate. Se spune că oamenii pot să fie posedați de diavoli, dar ei rămân tot oameni. Suntem înconjurați de ființe umane nu de diavoli. Această afirmație este importantă pentru felul în care vedem lumea din jurul nostru și tratăm celelalte ființe umane. Pentru a respecta învățăturile lui Isus (Iisus) nu trebuie să îi tratăm niciodată pe oameni ca pe niște diavoli în formă umană. 

Îngerii trimiși la Avraam și în Sodoma și Gomora au fost reprezentanții lui Dumnezeu, deci nu au fost îngeri căzuți. Deși erau ființe spirituale, au luat o formă umană. Ca oameni obișnuiți, din punct de vedere biologic, acești îngeri erau similari cu toți ceilalți oameni. De unde putem să știm acest lucru? Ei nu erau giganți, căci dacă ar fi fost astfel, locuitorii din Sodoma și Gomora nu ar fi îndrăznit să îi atace. 

Pentru a avea urmași giganți, îngerii căzuți ar fi trebuit să aibă propriul lor potențial biologic și nu ar fi fost suficient să ia forma unor oameni obișnuiți. Atunci când ar fi luat corp omenesc, îngerii căzuți ar fi trebuit să ia toate caracteristicile biologice ale unor ființe umane și nu ale unor uriași, așa cum au făcut în exemplele biblice menționate.

În paradisul lui Dumnezeu, îngerii nu se multiplică și aceasta este ceea ce a spus Isus (Iisus) în mod clar, în conformitate cu Matei 22; 29-30, prin urmare îngerii nu sunt dotați pentru a se multiplica. În acest caz, înseamnă că nici persoanele mântuite, deoarece sunt comparate cu îngerii, nu vor avea capacitatea de a se înmulți. 

Îngerii nu puteau să procreeze în afara unor relații de căsătorie și Isus (Iisus) a spus că ei nu se căsătoresc. Dacă nu puteau să procreeze atunci nu puteau să facă urmașii împreună cu „fetele oamenilor”. A spune că îngerii au luat corpuri omenești este doar o încercare de a scăpa de problemă. Corpurile omenești nu ar fi putut genera giganți fără ajutorul uni set specific de ADN.

Dacă îngerii au fost creați să fie nemuritori atunci este limpede că ei nu aveau nevoie să procreeze pentru a supraviețui. Îngeri dotați pentru procreare care nu se căsătoresc și procrearea interzisă în afara căsătoriei sunt elemente care atunci când sunt luate împreună reprezintă o ipoteză absurdă.

Doug Bachelor clarifică acest aspect:

„Îngerii sunt spirite; nu sunt materiali. Ei sunt în jurul nostru în momentul de față, dar nu putem să îi vedem – ei nu merg la școală, nu au locuri de muncă și nu cresc familii. Ei sunt aici pentru a „servi pe aceia care vor fi moștenitori ai mântuirii” (Evrei 1; 14). Chiar dacă ar fi vrut să se căsătorească și să aibă copii, nu ar fi putut; ei nu au ADN uman. Ar fi mai ușor pentru un pește să se căsătorească cu o capră de munte decât pentru îngeri să se căsătorească cu femei. De aceea, nu are sens practic să credem că pasajul din cartea Facerea se referă la căsătoria îngerilor, căzuți sau sfinți, cu femei.” (ref. 143)

Teoria îngerilor căzuți, este văzută de mulți comentatori ca cea mai probabilă ipoteză care poate explica versetele respective, dar este cea mai absurdă din punct de vedere al unei abordări raționale. Îngerii nu sunt construiți la fel ca ființele umane; ei nu au o structură biologică identică cu a oamenilor, deoarece ei sunt ființe spirituale. Când aceștia se stabilesc în mintea unei persoane, ființa umană respectivă nu este diferită de altă persoană din punct de vedere biologic. Dacă îngerii lui Dumnezeu și oamenii ar fi același fel de ființe, nu ar fi nici o diferență între lumea spirituală și lumea materială, dar este evident că sunt structuri foarte diferite.  

„Fiii lui Dumnezeu”, ca reprezentanți ai unei civilizații extraterestre

Nici una dintre explicațiile prezentate până la acest punct nu pare a fi destul de convingătoare și de aceea trebuie analizată și o altă posibilitate care este mai puțin discutată. „Fiii lui Dumnezeu” au fost ființe materiale extraterestre, dacă ei au existat cu adevărat, similare cu ființele umane dar mult mai puternice. Ei au avut potențialul lor genetic compatibil cu cel uman și împreună, „fiii lui Dumnezeu” și „fetele oamenilor” au procreat pe uriași.

După cum am menționat deja, Dumnezeu în cartea Facerea este prezentat mai mult ca un om cu puteri extraordinare decât ca o Ființă spirituală universală. Aceeași formulă care ne arată asemănarea dintre  Dumnezeu și oameni este folosită de Biblie și pentru a ne prezenta modul în care Adam la văzut pe fiul său Set.

Dumnezeu i-ar fi creat pe oameni după chipul și asemănarea Sa și la fel Adam a avut un fiu după chipul și asemănarea lui și anume pe Set. Prin extrapolare, am putea să îl imaginăm pe Dumnezeu ca pe o Ființă asemănătoare cu omul, o Ființă extraterestră. Despre cum ar putea o astfel de Ființă să fie eternă este o problemă greu de dezlegat, deoarece dacă a descoperit nemurirea prin știință și tehnică o civilizație extraterestră a fost muritoare, înainte ca membrii ei să devină nemuritori. Antropomorfismul poate să fie cheia de înțelegere a lui Dumnezeu care în înțelegerea primelor 11 capitole din cartea Facerea pare să fie o civilizație asemănătoare cu oamenii dar superioară nouă printr-o tehnică și tehnologie mult mai avansate. În felul acesta, acei extratereștrii, folosind propriile lor gene, ar fi putut crea oamenii după chipul și asemănarea lor.  

„1. Iată acum cartea neamului lui Adam. Când a făcut Dumnezeu pe Adam, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu. 2. Bărbat şi femeie a făcut şi i-a binecuvântat şi le-a pus numele: Om, în ziua în care i-a făcut. 3. Adam a trăit două sute treizeci de ani şi atunci i s-a născut un fiu după asemănarea sa şi, după chipul său şi i-a pus numele Set.” (Facerea 5; 1-3)

Aceste versete mi se par foarte importante pentru înțelegerea cărții Facerea. Dumnezeu ar fi creat pe oameni după chipul și asemănarea Sa și oamenii creează alți oameni după chipul și asemănarea lor, deci după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Dacă nu se referă la o civilizație extraterestră, atunci poate fi vorba de o explicație mitică a apariției oamenilor pe Pământ, prin intermediul unei alte Ființe, asemănătoare cu omul, deci tot un fel de om, care i-a creat pe oameni. Aceasta poate fi o construcție care încearcă să explice cum au apărut oamenii pe Pământ, prin proiecția unui mecanism natural la un nivel cosmic sau poate să fie o reverberație a miturilor sumeriene care vorbesc de vizita unor extratereștrii pe Pământ. În cel de al doilea caz, în mitologia biblică, multitudinea de vizitatori extratereștrii a fost redusă la o singură Ființă divină, pe care noi o numim Dumnezeu. Să nu uităm însă că prima carte a Bibliei vorbește despre Dumnezeu la plural și lucrul acesta dobândește un sens numai în contextul raportării narațiunilor biblice la scrierile sumeriene care se referă la mai mulți reprezentanți ai unei civilizații extraterestre nu doar la o singură Persoană:

„26. Şi a zis Dumnezeu: „Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!” 27. Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie.” (Facerea 1; 26-27)

Expresia „asemănarea Noastră” nu se poate referi la Trinitate, deoarece această noțiune nu a fost folosită în religia iudaică. „Asemănarea Noastră” este o exprimare care ar fi trebuit să aibă un înțeles pentru scriitorul textului respectiv și acest înțeles nu putea fi altul decât mai multe Ființe divine. Cuvântul „Noastră” ar trebui să ne dea mult de gândit, dar scapă de multe ori neobservat sau este interpretat foarte greșit în contextul principiului Trinității.

Capitolul 6 din cartea Facerea poate să reprezinte și o prezență a unei civilizații extraterestre pe Pământ, dar o astfel de prezență nu ne poate explica cum a apărut cosmosul. O astfel de teorie se poate baza și pe alte indicii ale prezenței unei civilizații extraterestre pe Pământ. Capitolul 1 și 2 din cartea Facerea conțin multe elemente cu caracter antropomorfic ceea ce ne poate face să ne gândim că Dumnezeu a fost văzut de scriitorii cărții Facerea ca un fel de om mai mare și mai puternic. Construcția filozofică și teologică cu privire la Dumnezeu, ca o Realitate universală și atotcuprinzătoare, a apărut mult mai târziu și nu reflectă toate aspectele conținute de textele biblice care se referă la creație.

Fără îndoială că o civilizație extraterestră, venită din cosmos pe Pământ, nu ar fi putut crea universul așa cum spune Biblia. Universul trebuia creat din afara lui nu putea fi generat din interior.

Dumnezeu nu este singur; El este în mijlocul fiilor Săi, care sunt și ei dumnezei. Monoteismul și textele biblice despre „fiii lui Dumnezeu” au fost adunate de către scriitorii biblici într-o viziune unică cu toate că relația dintre un singur Dumnezeu și fiii Săi nu este de loc clarificată în cartea Facerea.  

Dumnezeu, în calitatea Sa de Creator, ar fi putut să genereze mai mult decât o singură lume materială, mai mult decât un singur univers și mai mult decât o singură planetă. Cu toate acestea, Biblia nu vorbește despre crearea altor civilizații decât cea pământească în cele șase zile ale creației, în care Dumnezeu ar fi creat universul și omenirea. În acord cu textele din cartea Facerea, nu se întrezărește nici o perioadă de timp bine definită în care Dumnezeu ar fi putut crea alte civilizații inteligente, de acea în contextul biblic existența unor asemenea lumi este doar o speculație. Cu toate acestea, chiar în lumea religioasă, de exemplu la Vatican, nu se exclude posibilitatea existenței unor ființe extraterestre. Modul în care existența acestor ființe ar afecta modul nostru de a înțelege religia creștină este însă în discuție.   

Să nu uităm însă că stelele ar fi fost create în ziua a patra, deci nu poate fi vorba de alte civilizații extraterestre înainte de crearea stelelor care ar fi presupus și existența unor planete asemănătoare cu Pământul, care să permită existența vieții. Cartea Facerea din Biblie nu vorbește nimic despre crearea altor planete decât Pământul și aceasta dovedește că ea este o creație pur umană deoarece oamenii din aceea vreme nu știau că există și alte planete decât planeta noastră. Dumnezeu însă, dacă El ar fi inspirat Biblia, știa că există și alte planete decât Pământul și ar fi determinat oamenii să scrie și despre crearea altor planete și a altor corpuri cerești, în afara soarelui, lunii și stelelor. Biblia categoric nu poate fi acceptată ca o descriere științifică a universului datorită simplismului și a mesajelor sale parțiale și de aceea avem nevoie de știință ca să ne informeze cum a apărut universul, cum au apărut stelele împreună cu planetele, printre care se află și planeta noastră.  

Doug Bachelor identifică pe „fiii lui Dumnezeu” ca fiind administratorii unor alte lumi, altele decât planeta Pământ. De asemenea, în următorul citat, el explică diferența dintre ce înțelege Biblia prin îngeri și prin „fiii lui Dumnezeu”. 

„Adam a fost fiul lui Dumnezeu, creat pentru a guverna Pământul. Deci o definiție este că fiii lui Dumnezeu sunt acele ființe pe care le-a creat Dumnezeu pentru a guverna lumile pe care El le-a făcut. Aceste ființe nu au fost născute dar au fost create direct de Dumnezeu. Iov 38; 7 ne spune că atunci când a fost creată lumea noastră „stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie şi toţi* fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie.” „Stelele dimineții” sunt îngerii, în timp ce „fiii lui Dumnezeu” sunt conducătorii altor lumi.” (ref. 144)

În afara textelor Bibliei ar fi nevoie și de alte dovezi care să ateste că „fiii lui Dumnezeu” au existat cu adevărat. În același timp, expresia „fiii lui Dumnezeu” se regăsește în multe texte biblice cu semnificația de persoane care sunt născute din nou, născute din Dumnezeu.

„12. Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, 13. Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut.” (Sfânta Evanghelie după Ioan 1; 12-13)

„25. Iar dacă a venit credinţa, nu mai suntem sub călăuză. 26. Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Iisus.” (Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel 3; 25-26)

Ființe din altă lume care nu au păcătuit ar putea să fie numite „fiii lui Dumnezeu” dar ființele care au venit pe Pământ și s-au căsătorit cu fetele oamenilor au nesocotit voința lui Dumnezeu. Din acest motiv, „fiii lui Dumnezeu” din cartea Facerea nu mai puteau să poarte această emblemă. Dumnezeu, în conformitate cu Biblia, nu a fost mulțumit de uniunea dintre „fiii” Săi și fetele oamenilor. Ca o consecință a acestei nemulțumiri, Dumnezeu ar fi trimis Potopul asupra întregii omeniri.

Varianta potrivit căreia uriașii nu sunt urmașii „fiilor lui Dumnezeu” și ale fetelor oamenilor.

O altă interpretare, promovată de unii comentatori biblici, este aceea că uriașii nu ar fi fost urmașii uniunii dintre „fiii lui Dumnezeu” și fetele oamenilor. Acești comentatori susțin că dacă citim cu atenție pasajul biblic putem să observăm că Facerea nu spune că uriașii au fost urmașii „fiilor lui Dumnezeu” și ai fetelor oamenilor. 

„4. În vremea aceea s-au ivit pe pământ uriaşi, mai cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor şi acestea începuseră a le naşte fii: aceştia sunt vestiţii viteji din vechime.” (Facerea 6; 4)

Este adevărat că textul este cât se poate de confuz. Am putea înțelege că uriașii s-au ivit pe Pământ în perioada când „fiii lui Dumnezeu” au început să intre la fetele oamenilor. Două acțiuni paralele care au coincis ca și desfășurare în timp, dar nu s-au condiționat reciproc. Uniunea dintre „fiii lui Dumnezeu” și fetele oamenilor a dus la nașterea unor vestiți viteji din vechime, care nu trebuiau să fie neapărat niște uriași. Dacă uriașii sunt diferiți de urmașii „fiilor lui Dumnezeu” și ai fetelor oamenilor atunci trebuie să ne întrebăm de unde au apărut. Acești uriași sunt tot atât de greu de identificat ca și „fiii lui Dumnezeu”. În capitolul 6 al cărții Facerea avem patru feluri diferite de ființe și anume oamenii rezultați din Adam și Eva, uriașii, „fiii lui Dumnezeu” și vestiții viteji din vechime. 

S-ar putea face o comparație între povestea care implică „fiii lui Dumnezeu” care s-au unit cu fetele oamenilor și venirea Fiului lui Dumnezeu pe Pământ. Hristos s-a născut și El dintr-o femeie și a devenit Mântuitorul omenirii. Cu toate că există multe deosebiri între venirea „fiilor lui Dumnezeu” pe planeta noastră și întruparea lui Hristos în Omul Isus (Iisus) totuși ambele narațiuni conțin același principiu adică „fiii lui Dumnezeu” sau Fiul lui Dumnezeu cu toții și-au unit natura lor divină cu natura umană.

Intervenția unor divinități în viața omenirii este un motiv comun multor mituri antice. De exemplu, în mitul lui Prometeu o divinitate se războiește cu alte divinități pentru a duce focul oamenilor. „Fiii lui Dumnezeu” s-au revoltat împotriva Lui atunci când s-au căsătorit cu fetele oamenilor prin faptul că au nesocotit voința Lui de a nu se implica în astfel de căsătorii. Prin aceasta înțelegem că Satana nu este singurul autor al unei revolte împotriva lui Dumnezeu deoarece printre revoltați se numără și unii dintre „fiii” Lui. 

Care este interpretarea care poate explica cel mai bine înțelesul expresiei „fiii lui Dumnezeu” din capitolul 6 al cărții Facerea? Acest text poate să fie explicat cel mai bine în contextul altor scrieri care fac referire la vizite făcute pe Pământ de către civilizații extraterestre. Următorul citat sintetizează foarte bine acest punct de vedere:

„Mulți oameni cred în extratereștrii – de la vizitatori antici la extratereștrii din zilele noastre care vizitează Pământul cu un scop. În mod clar mitul creației al fiecărei civilizații antice discută despre divinități extraterestre care au coborât din cer din mai multe motive, unii dintre ei s-au unit cu femeile oamenilor și au creat urmași, sau au creat oameni prin experimente biogenetice … În conformitate cu cei care promovează teoria astronauților antici, dintre care cei mai mulți au cercetat subiectul pe parcursul câtorva decenii, extratereștrii având cunoștințe superioare de știință și inginerie au aterizat pe Pământ cu mii de ani în urmă, aducând expertiza lor unor civilizații timpurii și schimbând pentru totdeauna cursul istoriei omenirii. Până în zilele noastre cercetătorii caută dovezi pentru a susține această teorie.” (ref. 145)

Personal, consider că textul din cartea Facerea capitolul 6 nu poate fi înțeles altfel decât în contextul mitologiei universale care conține unele scrieri care pot să reflecte posibile întâlniri între locuitorii nativi ai planetei noastre și extratereștrii.  

Dacă îngerii sunt ființe spirituale și nu au ADN, ei nefiind pregătiți ca să procreeze, singura interpretare credibilă a textului din cartea Facerea capitolul 6 trebuie corelată cu alte referințe privitoare la posibile vizite ale unor ființe extraterestre la care ar putea să facă aluzie alte texte antice. Următorul citat face trimitere la un text care poate fi important pentru această discuție:

„În timp ce cartea Facerea conține referințe la îngerii căzuți ca fiind „uriașii”, manuscrisele de la Marea Moartă conțin sursele originale pentru această informație. Cartea lui Enoh face o prezentare foarte detaliată a activității a 200 de îngeri căzuți sau ‘Nephilim’ care erau prinși într-un conflict serios cu ‘îngerii drepți’ sau ‘Aeons’. Nephilimii s-au căsătorit cu fetele oamenilor și au creat o rasă de uriași care au avut multă autoritate până în timpul lui Noe și al marelui Potop. Cartea lui Enoh ne oferă o validare surprinzătoare a teoriei cu privire la vizita unor extratereștrii și că aceasta a determinat un amestec genetic cu omenirea străveche.” (ref. 146)

Descoperind Cartea lui Enoh în 1773 în Etiopia, James Bruce scria:

„Printre obiectele pe care le-am trimis la Librăria din Paris a fost și o foarte frumoasă copie a profețiilor lui Enoh, de largi dimensiuni; o alta se află printre cărțile Scripturii pe care am adus-o acasă, care stă imediat înainte de Cartea lui Iov, care este locul ei potrivit în Canonul Abisinian: și o a treia copie am prezentat-o la Librăria Bodleniană de la Oxford, prin intermediul Dr. Douglass, episcopul din Carlisle.” (ref. 147)

Lyman Abbot face următoarea observație:

„Întorcându-ne la secolul al doilea al Creștinismului, îl găsim pe Irenaeus și pe Clement din Alexandria citând Cartea lui Enoh fără să pună la îndoială caracterul ei sacru. În acest fel, Irenaeus, atribuind cărții lui Enoh o autenticitate analogă cu cea a literaturii mozaice, afirmă că Enoh, deși un om, a îndeplinit misiunea de mesager a lui Dumnezeu către îngeri. Tertullian, care a înflorit la sfârșitul secolului întâi și începutul secolului al doilea, în timp ce admitea că „Scriptura lui Enoh” nu este acceptată de unii pentru că nu este inclusă în Canonul Ebraic, vorbește despre autor ca despre „cel mai vechi profet, Enoh,” și despre carte ca fiind autograful inspirației divine al acelui patriarh nemuritor … ” (ref. 148)

Nu există îndoială că Facerea 6; 1-4, nu este un mesaj singular care se regăsește doar în textele care aparțin de tradiția Iudeo-Creștină și că idea vizitei unor civilizații extraterestre este răspândită pe arealurile multor civilizații străvechi. În conformitate cu cartea lui Enoh, aceste civilizații au învățat omenirea anumite tehnologii:

„Și Azazel i-a învățat pe oameni să facă săbii, și cuțite, și scuturi, și platoșe, și le-a făcut cunoscut metalele pământului și arta de a lucra cu ele, și brățări, și ornamente, și folosirea antimoniului, și înfrumusețarea genelor, și tot felul de pietre prețioase, și tot felul de vopsele. Și a apărut multă necredință în Dumnezeu, și au comis păcate, și au fost rătăciți, și au devenit corupți în toate căile lor. Semijâzâ i-a învățat descântece, și tăiatul rădăcinilor, Armâros rezolvarea descântecelor, Barâqîjâl (taught) astrology, Kokabel constelațiile, Ezeqeel cunoașterea norilor, Araqiel semnele pământului, Shamsiel semnele soarelui, și Sariel traiectoria lunii. Și în timp ce oamenii piereau, ei strigau, și strigătele lor s-au ridicat la cer … ” (ref. 149)

În orice caz, multe cunoștințe care ar fi fost oferite de „fiii lui Dumnezeu” omenirii nu au intrat în cuprinsul Cărții Facerea și dovada este cosmologia naivă a acesteia. Primele 11 capitole ale cărții Facerea nu au fost inspirate de Dumnezeu și presupusa prezență a „fiilor” Lui pe Pământ nu a ajutat cu nimic la clarificarea originii universului și a omenirii. 

Dacă ființe extraterestre au venit pe Pământ, chiar dacă au fost confundate cu niște îngeri, ei nu au fost spirite, ci ființe materiale. Următorul citat reprezintă o sinteză foarte sumară a teoriei vechilor astronauți:

„VAs au venit prima dată pe Pământ cu multe milenii în urmă. Ei erau ființe a căror biologie era similară cu a oamenilor moderni. Ei au creat omenirea modernă prin amestecul genelor lor cu acelea a sub-oamenilor. Scopul omenirii era acela de a servi pe VAs, în principal prin a produce mâncare și forță de muncă în minerit și construcții. VAs nu le-a permis oamenilor să îi vadă pe ei – numai simbolurile lor (idolii), sugerând că aparența lor era îngrozitoare; cu toate acestea oamenilor li s-a permis ocazional să îi vadă pe emisarii lor, de exemplu „geniile” sau „îngerii”. De asemenea, ei nu permiteau oameni lângă ei, cu excepția preoților care se curățau și se acopereau și care răspândeau un germicid, din cauza sensibilității la bolile pământești.” (ref. 150)

Ce altă explicație decât dezvoltarea mineritului poate fi găsită pentru existența textului din cartea Facerea capitolul 2, în care sunt descrise materialele prețioase din Grădina Eden? Singura explicație rezonabilă este aceea că anumite ființe extraterestre au fost interesate în trecut de mineralele care se aflau pe Pământ și care poate erau epuizate pe planeta lor și că au folosit forța de muncă umană pentru a le extrage. Se poate observa că tocmai despre asta vorbesc textele sumeriene. Acesta este unul din motivele pentru care descrierea din cartea Facerea capitolul 2 poate fi văzută ca având o anumită conexiune cu posibilele vizite ale unor extratereștrii în trecut.

„10. Şi din Eden ieşea un râu, care uda raiul, iar de acolo se împărţea în patru braţe. 11. Numele unuia era Fison. Acesta înconjură toată ţara Havila, în care se află aur. 12. Aurul din tara aceea este bun; tot acolo se găseşte bdeliu şi piatra de onix. (Facerea 2; 10-12)

Atât în Biblie cât și în scrierile sumeriene se vorbește despre resurse de aur. În scrierile sumeriene, în legătură cu aurul, se vorbește despre inițiativa unor ființe extraterestre de a veni pe Pământ și de a exploata aceste resurse în scopul de a le folosi pentru rezolvarea unor probleme cu care se confruntau.

Este important de observat că îngerii din cartea lui Enoh au săvârșit un lucru similar cu cel făcut de Satan în cartea Facerea capitolul 3. Ei au învățat omenirea diferite profesii și cunoștințele pe care ei le-au adus au fost considerate a fi rădăcina tuturor relelor. Cunoștințele dau putere celor care le posedă și această putere, în viziunea Bibliei, ar fi fost percepută de Dumnezeu ca pe o amenințare la adresa Lui. În realitate, o astfel de supoziție este ridicolă, dar ea se repetă și în narațiune cu privire la turnul Babel.

O civilizație extraterestră însă nu poate să fie confundată cu Dumnezeu, așa cum este El înțeles în dogmele și doctrinele religioase, bazate pe capitolul 1 din cartea Facerea. Nici o civilizație extraterestră nu putea să creeze universul, dacă la rândul ei face și ea parte din acest univers. În același timp, avem multe motive să credem că Dumnezeu nu a creat universul așa cum ne spune Biblia. Dacă Dumnezeu a creat universul, atunci El a făcut-o în alt mod decât citim în Biblie, dar singura sursă de informație pe care o avem este aceea din natură. Informațiile pe care ni le pune la dispoziție natura, însă, sunt interpretate în moduri foarte diferite, atunci când este vorba despre existența lui Dumnezeu. Unii găsesc în natură motive pentru credința pe care o au în Dumnezeu, iar alții își susțin convingerile ateiste bazați tot pe studiul naturii. Poate că cea mai exactă concluzie este aceea că din studiul naturii nu putem să aflăm direct dacă există sau nu Dumnezeu. Putem să interpretăm datele pe care ni le furnizează ea în ambele sensuri, teist și ateist.

Începând cu Adam și Eva, Biblia promovează constant ideea că Dumnezeu nu dorește ca oamenii să dobândească cunoaștere științifică dar aceasta este o idee absurdă întrucât El este Atotștiutor și cunoașterea este un element important a înălțării minții umane către El. Această idee s-a integrat definitiv în tradiția iudeo-creștină și a constituit motivul pentru care de-a lungul secolelor cunoștințele științifice au fost repudiate de funcționarii religioși și câteodată, în trecut, oamenii de știință au fost pedepsiți, la fel ca și „fiii lui Dumnezeu”, care ar fi fost distruși prin Potop.

- 38 -

 

Read more!

 pagina anterioara                         pagina urmatoare
 

Published in Capitolul 1 - Geneza
Thursday, 24 January 2019 19:58

Problema incestului în Biblie

 pagina anterioara                         pagina urmatoare
 

Toate ființele umane sunt produsul unor relații incestuoase, potrivit Bibliei. Dacă toată Biblia ar fi adevărată atunci originea omenirii și dezvoltarea ei s-ar afla sub semnul unui mare rău moral și medical, care ar provenii chiar din modul în care Dumnezeu ar fi realizat creația Sa. În cartea Facerea, toată omenirea este formată în urma relațiilor dintre copiii lui Adam și Eva. Biblia, care este considerată de mulți că este un ghid moral ne oferă indicații confuze cu privire la gravitatea actelor incestuoase. Toți copiii lui Adam și Eva au fost frați și surori care s-au căsătorit între ei și copiii acestora au fost veri între ei și lucrul acesta nu este privit de Biblie ca având consecințe morale:  

„1. După aceea a cunoscut Adam pe Eva, femeia sa, şi ea, zămislind, a născut pe Cain şi a zis: „Am dobândit om de la Dumnezeu”. 2. Apoi a mai născut pe Abel, fratele lui Cain. Abel a fost păstor de oi, iar Cain lucrător de pământ.” ( Facerea 4; 1-2)

Biblia ne spune că din doar doi oameni, prin multiplicarea lor, au apărut pe Pământ toate rasele umane. Problema este că această creație a întregii umanități dintr-un singur cuplu presupune existența sistematică a relațiilor incestuoase dintre oameni. De ce este incestul ceva rău? Răspunsul se poate găsi în multitudinea de articole scrise pe această temă, din care eu am ales câteva pentru a le prezenta cititorilor acestei analize:

„Incestul este ceva ce noi, ca societate, trebuie să descurajăm. Nu din cauza unui motiv genetic și nu din cauza unui motiv religios, ci pentru că incestul este dăunător pentru unitatea familiei. Familia este locul unde copii învață să iubească și să aibă încredere. Infectarea acestei atmosfere cu sex și sexualitate este dăunător. Chiar dacă limităm exemplu nostru la adulți care își dau acordul, a permite existența lui poate să permită sexualității să inunde unitatea familiei. Nu vrem tați care „așteaptă” pentru copiii să crească sau surori care așteaptă să își seducă frații de îndată ce aceștia ajung la o anumită vârstă. Este dăunător din toate punctele de vedere.” (ref. 135)

Chiar și animalele evită incestul și grupurile de animale iau măsuri pentru a asigura că incestul nu se poate produce în familiile lor. Dacă există o protecție naturală împotriva acestui fenomen de ce ar fi creat Dumnezeu oamenii și animalele în așa fel încât singura lor soluție de multiplicare ar fi fost incestul? Răspunsul este acela că nu Dumnezeu a creat natura și omul, prin incest, ci această contradicție este generată de naivitatea scriitorilor cărții Facerea care nu au luat în considerare acest aspect, nici din punct de vedere moral, nici din punct de vedere medical. De altfel, atunci când au fost scrise aceste texte, medicina era foarte puțin evoluată, deci ea nu ar fi reprezentat un mijloc suficient de informare pentru aceia care au scris respectivele texte biblice. În același timp, vedem și din această perspectivă că nu Dumnezeu a inspirat primele 11 capitole din cartea Facerea, ci ele sunt rezultatul imaginației omenești. Dumnezeu fiind Atotștiutor ar fi cunoscut foarte bine efectele negative ale incestului asupra raselor umane.

În Biblie se precizează clar că și animalele s-au înmulțit prin incest după potopul lui Noe, deoarece pe corabie au fost luate doar câte două exemplare din fiecare specie de animale. Prin urmare, după ce au coborât de pe corabie, animalele au trebuit să se înmulțească prin incest.

Aspectul medical, ca argument împotriva incestului, este foarte convingător și este bine sintetizat în următorul citat:

„Deoarece mulți oameni din zilele noastre ignoră morala, să ne uităm la biologie. Incestul produce probleme genetice care pot ruina bazinul genetic și poate produce creșterea probabilității bolilor genetice pe liniile de descendență. Aceasta înseamnă că dacă o familie are o istorie în care apar probleme cu diabetul sau cu inima, incestul în aceea linie de descendență va promova o mai mare probabilitate ca aceste probleme să apară în viitor. Animalele, în mod special mamiferele (care suntem și noi), fac mari eforturi pentru a evita incestul. Primatele exilează femelele la alte grupuri familiare pentru ca tații să nu se înmulțească prin ele. Leii alungă masculii după ce ei trec de o anumită vârstă pentru a asigura că nu există o luptă pentru dominație între ei și tatăl lor. În ciclul vieții se produc în mod regulat drumuri închise și cel mai rapid mod de a ajunge acolo este prin a face bazinul genetic mult mai mic.” (ref. 136)

Există deci două aspecte ale acestei dezbateri, aspectul moral și cel medical. Dacă aspectul moral este dezbătut și există mai multe opinii, în ceea ce privește aspectul medical există o unanimitate de vederi că incestul este profund dăunător pentru dezvoltarea speciei umane și desigur și pentru animale. În conformitate cu Lege lui Moise, incestul dintre frați și surori nu era admisibil. În ciuda acestui fapt, în narațiunile biblice, copiii primilor oameni au venit pe lume prin incest și aceasta este o uriașa problemă medicală și morală, cu toate că moralitatea promovată de Biblie este de așteptat să fie la cel mai înalt nivel cu putință.  

Copiii care se nasc dintr-o relație incestuoasă au de suferit din punct de vedere medical și această reacție negativă reprezintă și o problemă morală. În cartea Facerea nici unul dintre cele două aspecte, cel moral și cel medical, nu sunt luate în considerare. Merită să ascultăm din nou vocile specialiștilor care ne vorbesc despre problemele medicale provocate de incest:

„Fiecare persoană are 46 de cromozomi și fiecare cromozom conține mai multe gene. Fiecare genă are instrucțiuni pentru o mică parte din voi. Deci există o genă care determină dacă veți avea părul roșu, una care dă culoare pielii dvs. prin producerea de melanină, o alta care ajută sângele să transporte oxigen și tot așa. Voi aveți de fapt două seturi de 23 de cromozomi. Un set de 23 vine de la mamă și celelalte 23 vin de la tată. Deoarece fiecare set de cromozomi are același set de gene, acesta înseamnă că voi aveți două copii ale fiecărei gene. Ceea ce este important ca să ne facă pe fiecare din noi unic este modalitatea prin care copia care vine de la mamă poate să fie foarte diferită decât copia pe care o primim de la tată. Deci de exemplu, gena care produce părul roșu vine într-o versiune roșie și o versiune care nu este roșie (aceste versiuni diferite sunt numite „alele”. Și gena care face un pigment care se numește melanină vine într-o versiune normală care face melanină și una deficientă care nu produce acest pigment. Dacă aveți numai versiunea deficitară, veți sfârși prin a avea albinism. Având două copii din toate este de fapt un sistem cu adevărat grozav. Aceasta este realitatea deoarece dacă o copie este deficientă, voi încă aveți a doua copie pentru a o folosi ca rezervă. Acesta este cazul cu gena care produce melanină. Oamenii cu doar o singură copie deficitară nu au albinism, deoarece copia lor bună este suficientă pentru a ține albinismul departe.” (ref. 137)

Un alt considerent medical care pledează împotriva incestului este acela că oamenii au nevoie de o mare varietate, pe care o dobândesc de la fiecare părinte, pentru a fi capabili să lupte cu cât mai multe boli cu putință. Următorul citat explică:

„A avea un ADN diversificat este important pentru a avea un sistem imunitar puternic. De aceea incestul poate genera copii bolnavi. Este și motivul pentru care șoarecii de laborator și anumite animale de fermă se îmbolnăvesc așa de ușor. Sistemul imunitar depinde de o parte foarte importantă de ADN numită MHC or regiunea Marelui Complex de Histocompatibilitate. Sunt o grămadă de cuvinte mari, dar de fapt  regiunea MHC este constituită dintr-o grupă de gene care vă ajută să luptați cu bolile. Secretul regiunii MHC de a lupta cu bolile este de a avea cât mai multe tipuri de alele cu putință. Cu cât ai o varietate mai mare, cu atât ești mai bun la a lupta cu bolile. Diversitatea este importantă deoarece fiecare  genă MHC este bună la a lupta cu un set diferit de boli. Puteți să vă gândiți la acest fenomen ca la un sistem de încuietori și chei. Fiecare boală este ca o încuietoare diferită și fiecare genă MHC este o cheie. Cu cât mai multe chei aveți, cu atât mai multe boli puteți încuia și distruge.” (ref. 138)

În conformitate cu Biblia, atât specia umană cât și toate animalele s-au înmulțit prin incest. Toate ființele umane au avut inițial doar un singur set de ADN transmis generație după generație tuturor oamenilor. Adam și Eva au avut același set de ADN deoarece Eva, a fost luată din Adam. Textul biblic privitor la crearea oamenilor presupune idea că oamenii au fost de la început creați în așa fel încât cu timpul ei urmau să devină foarte bolnavi. Modul în care Dumnezeu a creat oamenii, acela descris de Biblie, este unul profund deficitar, din punct de vedere medical și din punct de vedere moral. Răul din natura umană este datorat chiar modului în care narațiunea biblică descrie crearea oamenilor. Dacă descrierea biblică ar fi adevărată, dar din fericire nu este, atunci specia umană ar fi cu mult mai bolnavă decât este în realitate. 

Ce ne spune genetica despre posibilitatea ca toate ființele umane să provină dintr-o singură pereche? Omenirea nu provine dintr-o singură pereche de oameni. Următorul citat din The Economist abordează această problemă:

„O controversă dificilă a fost declanșată de descoperirile legate de genomul uman potrivit cărora oamenii moderni, în diversitatea lor genetică, nu pot să provină dintr-o singură pereche de indivizi. Mai degrabă au existat câteva mii de oameni la început. Această constatare a pus în discuție existența istorică a lui Adam și Eva și a generat o criză de conștiință printre Creștinii evanghelici care sunt convinși de către știința geneticii. Acesta nu este un aspect esoteric, spune Michael Cromartie, un expert evanghelic la Centrul de Etică și Politici Publice, un grup de lucru din Washington; mulți teologi conservatori susțin că fără un Adam istoric, al cărui păcat s-a transmis direct la întreaga umanitate, nu ar fi fost nici un motiv ca Isus (Iisus) să fi venit pe pământ ca să răscumpere căderea omului.” (ref. 139)

Diferențele de ADN dintre oameni sunt mici și așa și trebuie să fie dat fiind faptul că întreaga omenire provine dintr-un grup de doar câteva mii de oameni. Aceste diferențe mici nu demonstrează că întreaga omenire se trage dintr-o singură pereche de oameni.

Ce s-ar fi întâmplat cu adevărat dacă timp de șase mii de ani oamenii ar fi continuat să se multiplice din același set de ADN? Lipsa de diversitate ar fi fost dezastruoasă pentru dezvoltarea umană. Într-un astfel de caz s-ar fi produs un declin permanent în valoarea materialului genetic inițial și aceasta ar fi dus la o rezistență foarte scăzută la îmbolnăviri.

Care este explicația de bază pe care creaționiștii o dau acestei situații? Adam și Eva sunt două persoane considerate că ar fi fost foarte sănătoase genetic și, dacă lucrurile ar fi stat în acest fel, incestul nu ar fi fost o problemă pentru urmașii lor imediați, copii, nepoți etc. Această explicație este inacceptabilă, deoarece, dacă la ea se adaugă factorul timp, ceea ce era sănătos la început urma să se degradeze treptat în timp, deci răul exista chiar în mecanismul de creație al oamenilor.

Atunci când Dumnezeu a creat primii oameni, El a avut în vedere și evoluția lor în timp, în ambele variante, dacă rămâneau sau nu ascultători. În condițiile în care oamenii se înmulțeau prin incest ideea că ei ar fi trăit sute de ani este nerealistă. 

Afirmația că oamenii ar fi avut un set de gene foarte sănătos, la începutul creației lor, este contrazisă de constarea că în paradis se găsea și un pom al vieții. Același pom al vieții se va afla și pe noul Pământ, după cum ne spune Biblia, și din descrierea lui putem să observăm că el va servi la vindecarea națiunilor. Dacă acesta este același pom al vieții, despre care Biblia ne spune că se afla și în Grădina Eden, înseamnă că și acolo era destinat să servească pentru vindecare, pe lângă misiunea de a da viață veșnică, celor care mâncau din el. Din acest considerent rezultă că în paradisul pământesc era nevoie ca oamenii să fie însănătoșiți, deci existau boli, și aceasta înseamnă că genele primilor oameni nu erau chiar așa de bune, cum afirmă unii comentatori biblici.

„1. Şi mi-a arătat, apoi, râul şi apa vieţii, limpede cum e cristalul şi care izvorăşte din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului, 2. Şi în mijlocul pieţei din cetate, de o parte şi de alta a râului, creşte pomul vieţii, făcând rod de douăsprezece ori pe an, în fiecare lună dându-şi rodul; şi frunzele pomului sunt spre tămăduirea neamurilor.” (Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul 22; 1-2)

Nu afirm că a existat sau că va exista vreodată un pom al vieții pe Pământ, ci consider că în mitologia biblică pomul vieții din cartea Facerea este considerat a fi același cu cel din cartea Apocalipsa. Dacă narațiunile care includ pomul vieții ar fi adevărate și nu doar mitologie, atunci raiul inițial și raiul viitor ar avea niște elemente comune, unul dintre ele ar fi chiar pomul vieții. Pentru a da sens povestirii biblice despre rai, trebuie să existe un singur pom al vieții, interzis primilor oameni și oferit la sfârșit celor salvați.

Așa cum am arătat, singura explicație a creaționiștilor, în ceea ce privește înmulțirea speciei umane prin incest, este aceea că, imediat după crearea primilor oameni, acesta nu ar fi afectat pentru un timp specia umană, din punct de vedere medical. Această explicație este cu totul lipsită de valoare atâta vreme cât incestul nu apare în Biblie doar imediat după creația primilor oameni dar și imediat după Potop, atunci când bagajul genetic uman ar fi devenit deja foarte mult afectat de o presupusă istorie a păcatului.

Creaționiștii susțin că de la începutul creație și până la momentul când Dumnezeu i-a dat legile lui Moise, incestul nu ar fi fost o problemă datorită bunei sănătăți a oamenilor, dar în timpul când s-a dat Legea mozaică sănătatea a devenit un motiv de îngrijorare și de aceea Dumnezeu a interzis incestul. De ce ar fi intervenit Dumnezeu atât de târziu ca să salveze rasa umană de degradarea datorată incestului? Până la apariția legilor date lui Moise, viața oamenilor a fost marcată de boli care au provocat moartea timpurie a multor indivizi.

Rare ori se poate vedea o argumentație mai lipsită de sens decât aceasta. După Potop atât oamenii cât și animalele au fost din nou obligați să comită incest, cu toate că, dat fiind degradarea umană care s-ar fi produs înainte de Potop, nu se mai poate vorbi din nou de o sănătate genetică a oamenilor. O astfel de prezumtivă sănătate genetică nu ar mai fi fost valabilă nici pentru animale, deoarece Biblia ne spune că degradarea ar fi atins toate ființele vii. (Facerea 6; 12)

Dacă incestul ar fi fost la început acceptabil, deoarece oamenii ar fi fost mai sănătoși, un astfel de argument nu mai poate să fie invocat pentru perioada de după Potop, dacă o sănătate bună a primilor oameni ar fi fost justificarea acceptării incestului. După Potop, când toate ființele vii ar fi suferit o formă de degradare și bagajul genetic nu ar mai fi fost la fel de sănătos, acestea s-ar fi înmulțit tot prin incest, deoarece Dumnezeu nu le-ar fi lăsat o altă alegere.

Chiar dacă Legea mozaică a interzis incestul pentru oameni, de fapt numai pentru Evrei, ea nu avea nici o putere asupra animalelor, care se conduc după instincte nu după legi omenești, deci în cazul lor incestul ar fi continuat cu efecte dezastruoase asupra sănătății lor. Un lucru întocmit greșit de la început, înmulțirea ființelor vii prin incest, în nici un caz nu putea fi oprit printr-o lege, adică prin legea mozaică.

Felul în care ne spune Biblia că ar fi tratat Dumnezeu problema incestului este unul foarte contradictoriu. Pe de o parte, ni se spune că întreaga specie umană s-ar fi înmulțit prin incest, iar, pe de altă parte, în Legea V.T. ni se arată că incestul a fost condamnat de Dumnezeu și considerat de El a fi o faptă abominabilă. În concluzie, întreaga specie umană s-a înmulțit folosind ca mijloc o abominațiune. Puritatea morală a Legii mozaice din V.T. este contrazisă de modul în care Dumnezeu ar fi creat specia umană și aceasta este o contradicție de dimensiuni catastrofale care anihilează atât valoarea morală a Bibliei cât și posibilitatea ca unele din textele ei, considerate foarte importante, să fi fost inspirate de El.   

Dacă incestul a fost un lucru oribil în timpul lui Moise de ce ar fi fost acceptabil pentru înmulțirea oamenilor de la începutul creației? De ce ar fi fost incestul singura posibilitate pe care o avea Dumnezeu pentru înmulțirea speciei umane? Suntem confruntați cu aceeași problemă, care devine o dilemă la care nu se întrevede un răspuns acceptabil. Dacă Dumnezeu este Atotputernic, atunci de ce este El supus determinismului istoriei umane? Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu se conduce după principiile Sale universal valabile, cum ar fi refuzul incestului, ci face ceea ce se poate și ceea ce îi permite condițiile istoriei umanității. Un Dumnezeu care face compromisuri cu istoria nu poate să fie Atotputernic și nu poate avea criterii neschimbătoare pentru dreptatea Sa. 

De la timpurile lui Noe și până la vremea lui Moise au trecut aproximativ 1500 de ani. În această perioadă de 1500 de ani incestul a fost considerat ca ceva acceptabil dar după aceea a fost socotit ca ceva groaznic și condamnat de Legea mozaică. Fără să știe că este o abominațiune, oamenii ar fi practicat incestul, pentru o lungă perioadă de timp și această situație nefericită s-ar datora modului în care Dumnezeu ar fi creat ființele omenești. Chiar și după apariția Legii mozaice, celelalte popoare, la care aceea lege nu se adresa, nu au realizat că incestul era un lucru îngrozitor și nu puteau să vadă aceasta, dacă ar fi știut că întreaga omenire s-ar fi înmulțit prin incest. Acele culturi care au refuzat incestul dovedesc instinctiv că ele nu acceptă modul în care Biblia descrie dezvoltarea omenirii și că sunt superioare moral modului în care textele biblice descriu crearea lumii. Cu alte cuvinte, dacă fundamentul moral al Bibliei este înmulțirea omenirii prin incest, atunci acele culturii care nu acceptă această anomalie nu pot să fie considerate inferioare din punct de vedere moral, tocmai pentru că ele refuză descrierea creației prezentată de textele biblice. 

Prin urmare, oamenii ar fi trăit în necurățenie nu din cauza lor, ci din cauza felului în care Dumnezeu ar fi creat omenirea și chiar mai mult, El ar fi disprețuit popoarele din țara făgăduită și le-ar fi acordat Evreilor ajutor împotriva lor, tocmai datorită faptului că ele trăiau în necurățenie. Această imagine nu ne permite să îl vedem pe Dumnezeu, așa cum ne imaginăm cu toții că este, de o dreptate și curățenie absolută, ci mai degrabă aceasta ne descrie o divinitate care îi socotește pe oameni vinovați pentru propria Lui greșeală.

Oare nu ar fi devenit omenirea mai bolnavă ca o consecință a modului în care Biblia ne spune că ar fi fost creată? Descrierea creației universului și a primilor oameni, pe care o fac textele biblice, fiind doar o mitologie, această relatare nu are nici o legătură cu modul în care s-a dezvoltat omenirea în realitate.

Dacă Biblia ne-ar spune că Dumnezeu ar fi creat de la început mai multe perechi de oameni, atunci problema incestului între frate și soră ar fi rezolvată, dar miturile nu sunt preocupate de loc de realitate, ci doar de mesajul alegoric pe care vor să îl transmită. În această ordine de idei, se poate spune despre mesajul transmis de cartea Facerea că este unul confuz și fără o valoare morală autentică.

Efectele dezastrului genetic nu au fost eliminate prin Legea mozaică, deoarece aplicarea sa s-a limitat doar la poporul evreu. Această Lege, care conținea și prescripții împotriva incestului, a fost un gest ineficient, la nivelul întregii umanități, făcut pentru a îndrepta, dacă se mai putea îndrepta, răul deja făcut de modul în care Dumnezeu i-ar fi creat pe oameni, după afirmațiile absurde ale Bibliei. Legea mozaică viza mai degrabă aspectul moral decât pe cel medical, deoarece aspectul medical ar fi trebuit soluționat la nivelul întregii omeniri și nu doar pentru un singur popor, pentru a avea o valoare reală. Din punct de vedere al sănătății omenirii, incestul prin care s-a înmulțit populația Pământului a continuat să fie dăunător în ciuda încriminării sale prin Legea lui Moise. 

Chiar dacă în vremea lui Moise au fost identificate pagubele generate de incest, totuși Biblia nu ne arată o soluție veritabilă la această problemă care să privească pe toată lumea și care să îndrume pe toți oamenii pentru o viață mai bună. Este ca și cum Evreii ar fi fost singurul popor care conta în ochii lui Dumnezeu, iar restul omenirii putea să pățească orice, deoarece ar fi avut puțină importanță.

În conformitate cu capitolul 1, din cartea Facerea, Dumnezeu ar fi plănuit de la început ca omenirea să se multiplice dintr-o singură pereche, mai mult, această înmulțire este considerată un fel de binecuvântare:

„28. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!” (Facerea 1; 28)

A binecuvânta oamenii să se înmulțească printr-o abominație, prin incest, este o contradicție insurmontabilă a Bibliei. Nu se poate accepta că Dumnezeu a binecuvântat oamenii să se multiplice pe Pământ, dacă modul lor de multiplicare a presupus incestul. În Legea lui Moise Dumnezeu dezaprobă  și condamnă cu toată tăria incestul și chiar mai mult îl privește ca pe o grozăvie, dar în cartea Facerea căsătoria dintre frate și soră ar fi fost singura modalitate de a se înmulți a speciei umane.  

Sunt principiile morale ale lui Dumnezeu schimbătoare? Sunt ele bazate pe valori universale sau sunt doar măsuri flexibile, cu aplicații  practice imediate, care se schimbă așa cum cer împrejurările? În ceea ce privește incestul, nu putem găsi în Biblie un principiu neschimbător a lui Dumnezeu, ci putem vedea doar felul cum au evoluat principiile morale. Începând cu impunerea incestului ca o necesitate pentru multiplicarea speciei umane, continuând cu acceptarea poligamiei și apoi interzicând incestul și infidelitatea conjugală legea morală a evoluat până acolo încât Isus (Iisus) a interzis chiar și o privire vinovată adresată unei persoane de sex opus. După cum se vede, este vorba despre o evoluție a principiilor morale și nu despre existența unei valori morale care este universal valabilă.

O problemă esențială și care rămâne nerezolvată este că Dumnezeu a alungat popoarele din țara făgăduită pentru a face loc poporului evreu folosind ca argument pentru această acțiune imoralitatea popoarelor respective. Cu toate acestea, un astfel de argument este fals, deoarece acele popoare nu au primit nici o lege din partea lui Dumnezeu și fără lege nu exista păcat și, pe cale de consecință, nici responsabilitate. Toți oamenii erau imorali prin natura lor, inclusiv Evreii, deci deosebirea dintre popoare s-a făcut prin oferirea unor legi pentru cei din urmă. Celelalte popoare au fost considerate în continuare păcătoase de Dumnezeu și au fost pedepsite pentru aceasta, cu toate că ele nu aveau nici o vină că nu au primit și ele o lege morală de la El. Cine aparținea de alte popoare decât cel evreu, a fost pedepsit și uneori a plătit cu viața doar pentru că era o ființă umană obișnuită, cu toate imperfecțiunile inerente acestui statut.

„13. Căci, până la lege, păcatul era în lume, dar păcatul nu se socoteşte când nu este lege.” (Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel 5; 13)

Orice acuză a popoarelor din vechime care nu au primit nici un fel de lege de la Dumnezeu este fără sens. Nu puteau să fie numiți păcătoși și idolatrii niște oameni care nu puteau să fie altfel decât păcătoși și idolatrii, pentru că nu știau altceva. A da o lege unui popor și apoi a condamna toate celelalte popoare, cu toate că nu au primit și ele aceea lege, ca să o poată și ele respecta, este o morală cât se poate de dubioasă, care sunt convins că nu este morala promovată de Dumnezeu, ci de scriitorii V.T.  

În cazul lui Avraam și Sarra se regăsesc ambele elemente, atât incestul cât și adulterul și cu toate acestea Avraam a fost persoana de la care își revendică originile cele trei religii monoteiste, Iudaism, Creștinism și Islam. Pentru o religie care își propune să atingă puritatea morală absolută, religia creștină, și unde chiar și o privire vinovată este condamnată, faptele strămoșului acestei religii, adică modul în care a acționat Avraam, este cât se poate de ofensator.  

„1. Apoi a plecat Avraam de acolo spre miazăzi şi s-a aşezat între Cadeş şi Sur şi a trăit o vreme în Gherara. 2. Şi a zis Avraam despre Sarra, femeia sa: „Mi-e soră”, căci se temea să spună: „E femeia mea”, ca nu cumva să-l ucidă locuitorii cetăţii aceleia din pricina ei. Iar Abimelec, regele Gherarei, a trimis şi a luat pe Sarra.” (Facerea 20; 1-2)

Avraam a avut o concubină cu numele Hagar, pe lângă soția sa cu numele Sarra. Faptul că Avraam nu a avut o conduită morală este mai puțin vrednic de semnalat atâta vreme cât nimeni nu l-a educat în acest sens. Ceea ce este însă mai important este că Avraam a fost alesul lui Dumnezeu, în ciuda comportamentului său, în care moralitatea nu era la loc de cinste.

„1. Sarai însă, femeia lui Avram, nu-i năştea. Dar avea ea o slujnică egipteancă, al cărei nume era Agar. 2. Atunci a zis Sarai către Avram: „Iată m-a închis Domnul, ca să nu nasc. Intră dar la slujnica mea; poate vei dobândi copii de la ea!” Şi a ascultat Avram vorba Saraii.” (Facerea 16; 1-2)

Dacă un Creștin din zilele noastre, a cărui nevastă nu poate să nască copii, ar proceda la fel ca și Avraam, cum ar reacționa comunitatea creștină de care aparține? Probabil că ar fi înlăturat din comunitatea creștină respectivă. Cu toate acestea, Creștinii îl admiră pe Avraam și l-au pus la loc de cinste în galeria de personaje biblice. Aceasta este o atitudine lipsită de consecvență întrucât pentru fapte asemănătoare un Creștin din zilele noastre ar fi blamat nu admirat, chiar dacă, la fel ca și Avraam ar da dovadă de multă credință.

Ceea ce este ciudat este că Dumnezeu nu l-a corectat pe Avraam chiar mai mult i-a promis lui Agar că urmașii ei vor devenii un neam foarte mare:

„7. Şi a găsit-o îngerul Domnului la un izvor de apă în pustiu, la izvorul de lângă calea ce duce spre Sur. 8. şi i-a zis îngerul Domnului: „Agar, slujnica Saraii, de unde vii şi unde te duci?” Iar ea a răspuns: „Fug de la faţa Saraii, stăpâna mea”. 9. Şi îngerul Domnului i-a zis iarăşi: „Întoarce-te la stăpâna ta şi te supune sub mâna ei!” 10. Apoi i-a mai zis îngerul Domnului: „Voi înmulţi pe urmaşii tăi foarte tare, încât nu se vor putea număra din pricina mulţimii. 11. Iată, tu ai rămas grea - îi zise îngerul Domnului - şi vei naşte un fiu şi-i vei pune numele Ismael, pentru că a auzit Domnul suferinţa ta. 12. Acela va fi ca un asin sălbatic între oameni; mâinile lui vor fi asupra tuturor şi mâinile tuturor asupra lui, dar el va sta dârz în faţa tuturor fraţilor lui”. (Facerea 16; 7-12)

Este interesant că în timpul Potopului se afirmă că Dumnezeu l-a găsit pe Noe ca fiind singurul om neprihănit de pe Pământ, dar în timpul lui Avraam El nu a mai căutat un astfel de om neprihănit, ci a ales un om care nu avea calitatea de a fi neprihănit. Avraam însă, care nu avea o ținută morală impecabilă, era totuși un om credincios și lucrul acesta a fost foarte important pentru Dumnezeu. Poate că și înainte de Potop ar mai fi existat oameni ca și Avraam, care să nu fi fost neprihăniți dar care ar fi devenit credincioși, dacă Dumnezeu li s-ar fi descoperit, așa cum s-a făcut cunoscut și lui Avraam. Cu toate acestea, astfel de oameni credincioși dar nu neprihăniți ar fi pierit sub apele Potopului.

Nu rezultă nicăieri din Biblie că Dumnezeu l-ar fi considerat pe Avraam un păcătos, cu toate că era bărbatul a două femei. Saltul de la conduita lui Avraam la învățătura lui Isus (Iisus) care ne spune că adulter este chiar și o privire vinovată sau divorțul de soție, în afara motivației bazată pe adulter, este uriaș. Parcă nu ar fi vorba de același Dumnezeu, care scuza abaterile morale ale aleșilor săi, bazat pe faptul că aceștia aveau credință. Pe lângă patriarhi, viața regelui David este de asemenea un exemplu de persoană credincioasă la care Dumnezeu i-a trecut cu vederea adulterul.

În același timp, în Legea lui Moise, atât incestul cât și adulterul sunt prezentate ca ceva categoric rău:

„1. În vremea aceea a grăit Domnul cu Moise, zicând: 2. „Vorbeşte fiilor lui Israel şi zi către ei: Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. 3. De datinile pământului Egiptului, în care aţi trăit, să nu vă ţineţi, nici de datinile pământului Canaanului, în care am să vă duc, să nu vă ţineţi şi nici să umblaţi după obiceiurile lor. 4. Ci legile Mele să le pliniţi şi aşezămintele Mele să le păziţi, umblând după cum poruncesc ele, că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. 5. Păziţi toate poruncile Mele şi toate hotărârile să le ţineţi, căci omul care le plineşte va trăi prin ele: Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. 6. Nimeni să nu se apropie de nici o rudă după trup, cu gândul ca să-i descopere goliciunea. Eu sunt Domnul! 7. Goliciunea tatălui tău şi goliciunea mamei tale să n-o descoperi! Că este mama ta, să nu-i descoperi goliciunea ei. 8. Goliciunea femeii tatălui tău să n-o descoperi, că este goliciunea tatălui tău! 9. Goliciunea surorii tale, goliciunea fiicei tatălui tău sau a fiicei mamei tale, care s-a născut în casă sau afară din casă, să n-o descoperi! 10. Goliciunea fiicei fiului tău sau a fiicei fiicei tale să n-o descoperi, căci goliciunea ta este! 11. Goliciunea fiicei femeii tatălui tău; care s-a născut din tatăl tău, să n-o descoperi, că soră îţi este după tată!” (Leviticul - cartea a treia a lui Moise 18; 1-11)

În conformitate cu prima carte a Bibliei întreaga specie umană s-a înmulțit prin incest, pe baza unei reguli contrare Legii lui Moise. La începutul dezvoltării omenirii, frații și surorile, unchii și nepoatele, s-au căsătorit și au generat alți oameni, încălcând fără să știe un principiu care mai târziu s-a transformat într-un element al legii lui Moise. Distanța și opoziția între conținutul cărții Facerea și cel al cărții Leviticul ne arată că acestea nu puteau să aibă un singur autor. Ele nu au fost scrise de o singură persoană și nici nu puteau să fie inspirate ambele de Dumnezeu. Un singur scriitor al celor două cărți biblice ar fi trebuit să își dea seama de uriașa discrepanță dintre textele respective. Concluzia este că nu a fost doar un scriitor, ci mai mulți scriitori care au scris primele cinci cărți ale Bibliei. 

În Legea lui Moise, incestul este considerat o urâciune, fapta este condamnată din punct de vedere juridic, iar făptuitorii sunt condamnați la moarte. Toți copiii lui Adam și Eva au fost obligați să comită incest, deci s-au înmulțit prin relații care mai târziu au fost considerate o urâciune înaintea lui Dumnezeu. Unii din urmașii lui Adam și Eva, cei care au constituit poporul evreu, au fost avertizați asupra comiterii incestului prin Legea lui Moise dar restul omenirii a continuat să comită această urâciune fără să primească nici un avertisment, conform Bibliei.  

„24. Să nu vă întinaţi cu nimic din acestea, că cu toate acestea s-au întinat păgânii, pe care eu îi izgonesc dinaintea feţei voastre. 25. Că s-a întinat pământul şi am privit la nelegiuirile lor şi a lepădat pământul pe cei ce trăiau pe el. 26. Iar voi să păziţi toate poruncile Mele şi toate legile Mele şi să nu faceţi toate ticăloşiile acestea, nici băştinaşul, nici străinul care trăieşte între voi. 27. Că toate urâciunile acestea le-au făcut oamenii pământului acestuia care e înaintea voastră şi s-a întinat pământul; 28. Ca nu cumva să vă lepede şi pe voi pământul, când îl veţi întina, cum a aruncat el de la sine pe popoarele care au fost înainte de voi. 29. Că tot cel ce va face ticăloşiile acestea, sufletul care va face acestea se va stârpi din poporul său. 30. Deci păziţi poruncile Mele şi să nu umblaţi după obiceiurile urâte, după care au umblat cei dinaintea voastră, nici să vă întinaţi cu ele. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru”. (Leviticul - cartea a treia a lui Moise 18; 24-30)

În Leviticul 18, 1-11 sunt descrise practicile prin care s-au întinat păgânii, care au fost alungați de Dumnezeu dinaintea poporului evreu, printre care se numără și incestul. Acești păgâni nu erau alții decât tot copiii lui Adam și Eva și practica incestului era aceea prin care s-a înmulțit specia umană. Pe lângă incest, în capitolul 18; 1-11, sunt descrise și alte practici, cum ar fi de exemplu homosexualitatea sau zoofilia, care și ele sunt considerate urâciuni înaintea lui Dumnezeu. Aceste practici au fost o excepție nu o regulă și de aceea ele nu puteau justifica alungarea unui întreg popor din teritoriul pe care l-ar fi ocupat. Biblia prezintă popoarele așa zis păgâne ca pe o adunătură de anormali pentru a justifica ocuparea de către poporul evreu a teritoriilor deținute de acestea. Chiar dacă acele popoare, de exemplu poporul egiptean, prezentau o formă de libertinaj aceasta nu înseamnă că întreaga populație era formată din oameni degenerați moral. Probabil că persoanele cu un comportament imoral extrem erau o minoritate, așa cum sunt și în societățile moderne de astăzi. Oare se gândește cineva că un întreg popor occidental de astăzi ar putea să fie alungat din teritoriul său pentru că în rândurile lui există persoane cu un comportament imoral? Chiar dacă pare absurd, aceasta este situația prezentată de Biblie, poporul evreu, pentru că a primit Legea lui Moise ar fi avut dreptul să ocupe teritoriile altor popoare din acele vremuri. 

Descrierea popoarelor așa zis păgâne de către Biblie este contrară a ceea ce ne spune istoria despre civilizațiile străvechi. De exemplu, civilizația egipteană, care a avut realizări remarcabile, nu ar fi putut niciodată să atingă gradul ei de dezvoltare, dacă ea ar fi fost formată în majoritate din indivizi degradați moral sa cu apucături patologice. 

Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu ar fi acționat în realitate așa cum spune Biblia și ar fi alungat anumite popoare dinaintea poporului evreu deoarece povestirile despre cuceririle evreilor în țara făgăduită sunt în mare parte exagerări. Chiar dacă Evreii au făcut și cuceriri reale, aceasta nu înseamnă că orice agresiune a lor a fost autorizată de Dumnezeu. Ei puteau foarte bine să își justifice incursiunile armate plasând responsabilitatea lor asupra lui Dumnezeu, care le-ar fi comandat astfel de agresiuni cu toate că în realitate El nu ar fi avut nici o contribuție la realizarea lor. 

Incestul este considerat o urâciune și o ticăloșie în ochii lui Dumnezeu și aceasta este o judecată morală nu este vorba doar de o măsură preventivă care viza sănătatea oamenilor. Din punct de vedere moral incestul nu avea o raportare temporală, în funcție de evoluția bagajului genetic uman. O urâciune și o ticăloșie în ochii lui Dumnezeu rămâne întotdeauna o faptă caracterizată în acești termeni, nu se schimbă în funcție de perioada de timp la care se referă. Incestul era o urâciune și o ticăloșie în vremea lui Moise deci nu putea să fie o faptă acceptabilă pentru copiii lui Adam și Eva. În concluzie, chiar Biblia ne spune că povestea lui Adam și Eva este doar pură imaginație deoarece Dumnezeu nu ar fi admis niciodată ca specia umană să se înmulțească printr-o modalitate pe care El o consideră o urâciune și o ticăloșie, adică prin incest.

În Deuteronomul, capitolul 27, incestul practicat cu o soră se află sub un blestem. Dacă ar fi așa, ar însemna că întreaga specie umană se află sub un blestem deoarece încă de la început oamenii s-au înmulțit prin incest. Biblia ne spune că Dumnezeu a creat ființele umane și că le-a binecuvântat să se înmulțească, să umple și să stăpânească Pământul, dar în același timp, El a blestemat modul în care oamenii urmau să se înmulțească. Există două atitudini extreme în Biblie privitoare la incest, în prima el ar fi fost necesar pentru înmulțirea oamenilor pe Pământ și în a doua el a fost caracterizat ca o urâciune și o ticăloșie, iar cei care îl practicau erau sub blestem. Această inconsecvență a Bibliei ne arată că această carte nu are ca singur autor al ei pe Dumnezeu, ci că ea a fost scrisă de autori diferiți cu viziuni diferite asupra moralei.    

„22. Blestemat să fie cel ce se va culca cu sora sa, fiica tatălui său, sau fiica mamei sale! Şi tot poporul să zică: Amin!” (Deuteronomul - A cincea carte a lui Moise 27; 22)

Dacă Dumnezeu este veșnic, atunci principiile Sale morale nu se schimbă de la o etapă istorică la altă etapă istorică. Modul în care cartea Facerea descrie crearea oamenilor este împotriva felului în care Creștinii înțeleg atributele fundamentale ale lui Dumnezeu care este în primul rând Atotputernic și Atotștiutor, dar care are, de asemenea, principii morale stabile.  

Apostolul Iacov ne spune că la Dumnezeu nu există nici schimbare și nici urmă de mutare. Dacă este așa, atunci de ce și-a schimbat El opinia cu privire la incest? Oare incestul nu este și nu a fost mereu o urâciune și o ticăloșie? Incestul a fost întotdeauna ceva periculos pentru oameni, dar scriitorii povestirilor din cartea Facerea nu au înțeles bine despre ce scriu, atunci când au construit miturile creației. În mai multe locuri din Biblie, incestul este privit ca ceva condamnabil și Dumnezeu este văzut ca fiind neschimbător, adică nu își schimbă opiniile nici cu privire la incest:

„17. Toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor, la Care nu este schimbare sau umbră de mutare.” (Epistola soborniceasca a Sfantului Apostol Iacov 1; 17)

Povestirile despre creație, conținute de Biblie, sunt marcate de importante dileme și din această cauză nu au nici un fel de valoare morală. Relatarea biblică despre Adam și Eva este o legendă care își găsește cel mai probabil originile în scrierile sumeriene. În acele scrieri, o civilizație extraterestră i-ar fi creat pe primii oameni, folosindu-se de metode care ne duc cu gândul la ingineria genetică. Povestirile biblice și cele sumeriene au multe puncte comune, dar Biblia nu este o descriere exactă a modului în care au apărut primii oameni pe Pământ. În cel mai bun caz, narațiunile biblice din cartea Facerea ar putea fi considerate o interpretare metaforică a creației omului. În viziunea sumeriană, primii oameni au fost creați printr-o intervenție genetică săvârșită de extratereștrii asupra unor hominizi, folosindu-se de propriile lor gene. În Biblie, primul om ar fi fost creat din țărâna pământului și Dumnezeu i-ar fi suflat în nări suflare de viață. Metoda descrisă nu este aceeași, dar reprezentarea biblică ar putea fi considerată o prezentare metaforică a unei intervenții genetice asupra unor ființe, care au fost apoi transformate în oameni. Dacă ne gândim la coasta lui Adam care ar fi fost folosită pentru crearea lui Eva, atunci această acțiune poate să semene, în mod simbolic, cu folosirea unor gene pentru clonarea unei alte persoane. 

După teoria darwinistă, oamenii au apărut în mod natural pe Pământ, în urma evoluției speciilor. Departe de mine intenția de a adjudeca definitiv adevărul la o versiune sau la cealaltă. În același timp, ceea ce rezultă clar din această analiză este că Biblia nu a fost inspirată de Dumnezeu ca să reprezinte o descriere realistă a modului în care a fost creat universul și omenirea. Dacă „divinitatea” care ar fi inspirat povestirile despre creație din Biblie ar fi o civilizație extraterestră, atunci această civilizație nu putea vorbi despre sine ca despre creatorul universului, atâta vreme cât, în versiunea sumeriană, această „divinitate” face parte din acest univers, la fel ca și noi, mai mult chiar din același sistem solar, planeta Nibiru, o prezumtivă planetă încă nedescoperită de către oamenii de știință.

Trebuie remarcat însă că prezenta analiza se concentrează pe scanarea veridicității povestirilor biblice și nu pe descoperirea tuturor condițiilor și influențelor care au dus la crearea lor. Povestirile biblice despre creație conțin multe elemente contradictorii și, de asemenea, și un număr mare de absurdități și de aceea avem tot dreptul să considerăm că ele nu au fost inspirate de Dumnezeu, pentru ca ele să constituie o descriere autentică a realității. Dacă cineva dorește să vadă în aceste narațiuni metafore și simboluri care reprezintă diferite posibilități prin care ar fi putut să apară omenirea, cum ar fi crearea primilor oameni prin inginerie genetică, de către o civilizație extraterestră, nu există nici un obstacol în acest sens. Chiar și în cazul acesta, descrierea biblică nu poate fi considerată decât ca un ecou îndepărtat al realității și nicidecum ca o imagine fidelă a acesteia. 

Pentru descifrarea sensurilor pe care le conțin textele biblice din cartea Facerea este, de asemenea, important să înțelegem de ce s-ar fi putut pierde cunoștința oamenilor despre Dumnezeu după Noe, în așa fel încât El ar fi trebuit să reconstruiască relația cu omenirea de la început, prin Avraam. Trebuie observat că între Noe și Avraam au trecut doar 400 de ani. (ref. 140)

De la Avraam la regele David au fost 14 generații și de la David la deportarea în Babilon au fost de asemenea 14 generații. De la deportarea în Babilon la venirea lui Mesia au mai fost încă 14 generații. În perioada de 400 de ani care s-a scurs de la Noe la Avraam, Biblia ne lasă să înțelegem că s-ar fi pierdut complet credința oamenilor în Dumnezeu, în așa fel încât, a fost nevoie ca El să se descopere lui Avraam, pentru ca, prin acesta, omenirea să devină din nou credincioasă. Această prezumție biblică mi se pare o absurditate deoarece era imposibil ca urmașii lui Noe, unul dintre cei mai drepți oameni de pe pământ, să piardă cu totul cunoștința lui Dumnezeu. Mai mult, Dumnezeu ar fi adus Potopul pe Pământ pentru ca ulterior lumea să devină mai credincioasă și probabil mai virtuoasă decât înainte, căci altfel producerea acelui eveniment dezastruos nu ar fi avut nici un sens. Cu toate acestea, Biblia ne spune că după Potop s-ar fi pierdut cu totul cunoștința de Dumnezeu.  

Povestirea despre Potop s-ar fi păstrat generații după generații dar nu și credința în Dumnezeu. Această narațiune fără sens vrea să ne facă să credem că oamenii l-au uitat cu totul pe Dumnezeu deși El ar fi fost autorul Potopului. Numai că povestirea despre Potop ar fi fost cu totul incompletă dacă ea nu ar fi conținut și rolul lui Dumnezeu în declanșarea acestui dezastru și motivele pentru care a fost generat. Este cu totul incredibil că oamenii au pierdut cunoștința în Dumnezeu între Noe și Avraam, atâta vreme cât în aceea perioadă din istoria omenirii, oamenii au inventat multe religii, deci ei au fost în căutarea lui Dumnezeu.

Pierderea cunoștinței de Dumnezeu după Potop este cu atât mai ciudată cu cât Noe a mai trăit încă 350 de ani după acel eveniment, după cum ne relatează Biblia. În aceea perioadă de timp, Noe ar fi avut posibilitatea să vorbească urmașilor săi despre Dumnezeu și ar fi putut să mențină viu interesul pentru credința în El. Lucrul acesta s-ar fi întâmplat negreșit dacă narațiunea despre Potopul lui Noe ar fi o descriere a unui episod din istoria omenirii și nu doar pură ficțiune, cu atât mai mult cu cât Noe este descris de Biblie ca un om credincios și devotat lui Dumnezeu. Tocmai datorită calităților lui morale și spirituale Noe a fost ales să salveze o parte din lumea de dinainte de Potop. Oare nu a transmis Noe cunoștințele sale despre Dumnezeu nepoților săi? Copiii lui, care au parcurs întreaga istorie a Potopului, erau și ei persoane care dețineau cunoștința de Dumnezeu.

În Biblie, după Potop, cunoștința de Dumnezeu pornește din nou, ca și cum oamenii nu ar fi continuat să creadă în El, cu Avraam, dar aceasta este o întrerupere inexplicabilă:     

„2. Şi a zis Iosua către tot poporul: "Aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: În vechime părinţii voştri, Terah, tatăl lui Avraam şi tatăl lui Nahor, au trăit dincolo de râu (Eufrat) şi slujeau la alţi dumnezei.” (Cartea lui Iosua Navi 24; 2)
Dacă Dumnezeu ar fi vrut să regenereze lumea prin Potop, atunci de ce ar fi lăsat El omenirea timp de 400 de ani fără revelație venită de la El? Este dificil de acceptat că Dumnezeu ar fi adus Potopul pe Pământ doar dintr-o dorință de distrugere și cu toate acestea se pare că aceasta este concluzia la care ne conduce Biblia.

- 37 -

Read more!

 pagina anterioara                         pagina urmatoare
 

Published in Capitolul 1 - Geneza

Cuprins

Cartea Biserica Spirituală Unică

 

Vizitați site-ul

www.credintacrestina.com

Downloads

CARTEA SECRETELE BIBLIEI

Read the books!

 Gods false mirror

Contradictions in the Bible

12354715
Today
Yesterday
This Week
All days
3073
9725
32344
12354715

Your IP: 3.237.178.126
2024-03-28 12:13