Monday, 17 September 2018 15:56

Alte contradictii legate de creatia animalelor (2)

Written by
 pagina anterioara                        pagina urmatoare
 

De ce a creat Dumnezeu animale care sunt necurate? Un răspuns ar fi acela că animalele considerate a fi necurate în V.T. au apărut prin evoluția naturii și nu ca rezultat al creației lui Dumnezeu. Contradicția constă în aceea că Dumnezeu a declarat, după creația animalelor, că toate sunt bune, dar în cartea Deuteronomul anumite animale sunt considerate necurate. Pot să fie bune animalele necurate? Bune pentru ce? Dacă sunt necurate unele animale nu au cum să fie bune. Ar fi fost utile pentru echilibrul ecosistemului dacă Biblia ar fi admis că există un ecosistem al planetei, dar nu face acest lucru, cel puțin până la Potop. Necurăția animalelor nu se referă doar la interdicția de a mânca carnea lor, dar și mai ciudat la opreliștea de a le atinge stârvurile. Cum putea să fie curățat locul de corpurile lor moarte? Probabil, numai cu ajutorul străinilor, care locuiau în mijlocul poporului evreu. Interdicția de a atinge corpurile unor animale moarte este o ciudățenie care nu se armonizează cu afirmația că Dumnezeu ar fi create toate animalele.

Cartea Facerea ne spune că inițial toate animalele au fost destinate să mănânce vegetație, dar noi știm că anumite animale sunt prădători și că mănâncă carne și nu plante. Din felul în care sunt construite animalele putem să vedem că unele sunt în așa fel făcute încât să fie prădătoare iar altele să se apere de astfel de animale carnivore. Dacă toate animalele au fost destinate să se hrănească cu plante, atunci de ce ar fi fost create animale cu un sistem de apărare împotriva prădătorilor? Dacă, de exemplu, aricii au fost creați de Dumnezeu, de ce au fost dotați cu țepi, ca mijloc de apărare, dacă Biblia ne spune că inițial toate animalele se hrăneau doar cu vegetație? Un animal erbivor nu ar fi fost niciodată interesat să atace și să consume un arici. Nici oamenii, care erau tot vegetarieni, nu i-ar fi atacat pe arici. În lumea reală aricii sunt pregătiți să respingă atacul unui animal de pradă, deoarece în această lume au existat întotdeauna animale carnivore și Biblia nu are dreptate când declară că a existat un timp când toate animalele mâncau numai plante. Într-o lume în care ar fi existat numai animale erbivore, o astfel de apărare naturală nu ar fi fost necesară și nu ar fi fost creată de Dumnezeu. 

Există multe sisteme de apărare în natură împotriva prădătorilor care ne spun că astfel de animale prădătoare au existat întotdeauna: 

„De a lungul milioanelor de ani de evoluție, animalele au dezvoltat numeroase moduri de a se apăra împotriva prădătorilor. Evident, fuga de prădători este alegerea multor animale care pot să fie pradă. Cu toate acestea, există și anumite metode de apărare, adesea ne luate în considerare dar interesante care implică decepția și chimia. Acestea includ folosirea substanțelor chimice toxice, camuflajul și deghizarea.” (ref. 76)

Aceste mijloace de protecție sunt reale și pot să aibă doar două cauze. Ele au fost create fie de Dumnezeu, fie de natură prin evoluție. Ce este mai probabil? Dacă Dumnezeu ar fi alocat numai plante pentru hrana oamenilor și a animalelor, până la Potop, atunci nu ar fi existat nici animale carnivore până în acel moment. Dacă nu au existat prădători nu ar fi fost necesare nici mecanismele împotriva lor. Pe de altă parte, aceste mecanisme există, ceea ce înseamnă că fie Dumnezeu a creat animalele cu ele și Biblia greșește cu privire la natura hranei alocate inițial oamenilor și animalelor, ori că animalele nu au fost create direct de Dumnezeu, ci de natură prin evoluție. Personal consider a doua ipoteză ca fiind mai plauzibilă, deoarece Dumnezeu nu ar fi creat lucruri inutile, adică mecanisme de apărare care să nu servească la nimic.

Teoria evoluției ne spune că animalele carnivore au evoluat în același timp cu animalele erbivore și în legătură unele cu altele. Luând în considerare acest lucru trebuie să observăm că creaționiștii nu au un răspuns convingător la întrebarea legată de existența sistemului de apărare împotriva prădătorilor, în lipsa acelor animale de pradă. Sistemele de apărare împotriva prădătorilor nu sunt doar adaptări minore, ci ele țin de structura internă esențială a acelor animale, care definește ceea ce sunt.

În categoria predătorilor se includ plante carnivore, păsări, animale terestre și animale marine. Cine a creat toate aceste entități dacă toate animalele au trebuit să mănânce iarbă din momentul creației până după Potop, în conformitate cu cartea Facerea? Aceasta este o mare contradicție a Bibliei, care nu trebuie subestimată. Nu este vorba despre un amănunt fără importanță. Având în vedere numărul foarte mic de amănunte privitoare la creație, pe care le putem găsi în Biblie, fiecare mănunt contează și este cu atât mai important cu cât se pretinde că aceste texte sunt inspirate de Dumnezeu. Se afirmă fără echivoc că Dumnezeu ar fi creat animale carnivore, dar că le-ar fi dat ca și hrană iarba câmpului.

Acest aspect reprezintă o problemă fundamentală în relația dintre știință și religie. Creaționism sau evoluționism? Dacă acceptăm creaționismul atunci suntem obligați să admitem că Dumnezeu a creat toate speciile de animale inclusiv pe cele carnivore în perioada celor șase zile din săptămâna creației, deci nu mai există nici o posibilitate de evoluție majoră a unor specii din erbivore în carnivore.

Creația animalelor a fost făcută de Dumnezeu în limitele felului acelor animale, adică în limitele diferitelor specii. Dacă un animal care a fost creat erbivor, după Potop a devenit carnivor, acel animal nu mai este de același fel sau de aceeași specie cu animalul care a fost creat inițial erbivor. Dacă anumite animale au evoluat din erbivore în carnivore, atunci natura este și ea un creator, alături de Dumnezeu. Biblia contrazice creaționismul atunci când afirmă că inițial toate animalele au mâncat plante, deci toate au fost erbivore. Dacă ar fi fost așa, atunci teoria evoluționistă este corectă căci ea afirmă că în dezvoltarea lor anumite specii de animale s-au transformat dintr-o specie în altă specie. 

Diferențele biologice dintre erbivore și carnivore sunt uriașe. Dentiția, forma maxilarelor, stomacul, mărimea corpului, întreaga structură este adaptată, pentru ca aceste animale să mănânce vegetație. Același lucru este valabil și pentru carnivore, care se hrănesc cu carne.

Chiar dacă câteodată animalele erbivore pot să mănânce accidental o mică cantitate de carne, aceasta nu poate să fie principala lor sursă de hrană și diferențele dintre ele și animalele carnivore rămân hotărâtoare. Animalele erbivore pot ocazional să mănânce insecte sau carcase de animale moarte, dar lucrul acesta nu schimbă modul lor de hrană. Animalele erbivore nu sunt pregătite de natură pentru uciderea și consumul cărnii altor animale. Erbivorele și carnivorele ocupă locuri diferite în lanțurile trofice, primele sunt pradă și cele din urmă sunt prădători. Așa a creat Dumnezeu lumea, sau mai degrabă așa a creat natura lumea animală. Există și animale omnivore, care mănâncă și plante și animale, dar problema în cartea Facerea este existența predătorilor, începând din ziua a cincea. (ref. 77)

Este o problemă sub două aspecte. În primul rând există o contradicție între felul animalelor și modul lor de hrană, care nu este adecvat tuturor animalelor, și în al doilea rând, îl prezintă pe Dumnezeu într-o cu totul altă lumină decât o fac instituțiile bisericești. Dacă Dumnezeu a creat o lume în care, de exemplu, leul ucide antilopa și o mănâncă, atunci El nu a creat o lume paradisiacă, perfectă, în care a existat, până la căderea lui Adam și a Evei, o pace și o bucurie deplină. Un astfel de Paradis nu a existat niciodată pe Pământ.

Dumnezeu a creat fiare sălbatice și sub această descriere nu ne putem gândi la animalele erbivore, care nu sunt fiare sălbatice, dar ne putem referi la animalele carnivore:

„24. Apoi a zis Dumnezeu: „Să scoată pământul fiinţe vii, după felul lor: animale, târâtoare şi fiare sălbatice după felul lor”. Şi a fost aşa. 25. A făcut Dumnezeu fiarele sălbatice după felul lor, şi animalele domestice după felul lor, şi toate târâtoarele pământului după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.” (Facerea 1; 24-25)

Această descriere contrazice hrănirea numai cu plante, tip de hrănire care ar fi fost atribuită tuturor animalelor, după creația lor. Animalele marine nu mănâncă toate plante. De exemplu, balenele albastre mănâncă mai ales krill. Rechinii, animale carnivore, sigur nu mănâncă plante. Rechinii mănâncă în general pești mai mici sau chiar lei de mare sau foci. (ref. 78)

De ce ar fi creat Dumnezeu animale care să aibă caracteristicile necesare pentru a mânca vegetație și altele pentru a se hrăni cu carne, dacă toate animalele au fost, de la început, destinate să mănânce iarbă? Înainte de Potop, leii, panterele, lupii, hienele și alte animale au fost destinate să mănânce iarbă, dar aceasta hrană nu era potrivită pentru structura lor internă, cu care au fost create. 

De ce nu a creat Dumnezeu numai erbivore dacă a destinat toate animalele să mănânce numai plante, imediat după creația lor? S-a bazat Dumnezeu pe evoluția speciilor așa de mult încât a plănuit ca anumite animale erbivore să evolueze prin selecție naturală și să ajungă carnivore? Când s-a întâmplat această evoluție? Până la Potop toate animalele ar fi fost erbivore, dar după Potop unele animale ar fi evoluat din ceea ce erau și ar fi dezvoltat maxilare puternice, un alt tip de stomac și o cu totul altă configurație fizică. O astfel de evoluție ar fi durat milioane de ani și nu doar câteva mii de ani, așa cum ne relatează Biblia. Dacă animalele carnivore au evoluat din animale erbivore, o versiune propusă de Biblie, atunci înseamnă că cealaltă versiune prezentată de textele biblice, creația, este greșită. Teoria creaționistă presupune că toate animalele au fost create în săptămâna creației, după felul lor, deci nu au evoluat dintr-o specie sau dintr-un fel în altul, după ce cele șase zile ale creației s-au încheiat. 

Să luăm un exemplu. Să ne imaginăm că dintr-o căprioară, prin evoluție, ar fi rezultat o hienă. Este improbabil. Mai mult, dacă schimbarea din erbivore în carnivore ar fi fost generată de condițiile de viață, care le-ar fi favorizat pe carnivore, atunci de ce nu au devenit toate animalele carnivore sau mai degrabă omnivore, căci în felul acesta și-ar fi extins gama de alimente și și-ar fi îmbunătățit modul de hrană? Evoluția naturii nu funcționează în felul acesta și ea nu s-a produs printr-o aprobare a unui anumit tip de hrană dată de Dumnezeu, ci s-a întâmplat în sute de mii sau chiar milioane de ani, printr-o dinamică internă a fenomenelor naturale. Dacă Dumnezeu este dragoste și apreciază mila, atunci nu putea să creeze o lume a morții și a suferinței în care lupta pentru existență să fie condusă de capacitatea unor animale de ucide alte animale.

Cred că este foarte important să încercăm să înțelegem bine natura acestei absurdități biblice, deoarece în felul acesta putem să avem o imagine mult mai clară a valorii anumitor texte și a imposibilității ca ele să fi fost inspirate de Dumnezeu. Cei care susțin cu toată tăria că Biblia este cuvântul inspirat al lui Dumnezeu îi fac un mare deserviciu Lui, deoarece, dacă textele din primele două capitole ale Bibliei ar fi inspirate de El, atunci imaginea pe care aceste texte o prezintă este una foarte defavorabilă Lui. Un Dumnezeu care creează animale carnivore și le cere să mănânce iarbă nu poate să fie o Realitate rațională.

Erbivorele și carnivorele sunt două feluri diferite de animale, ele nu se transformă brusc dintr-un fel în celălalt fel de animal. Dacă Dumnezeu ar fi creat numai erbivore și unele dintre ele ar fi devenit carnivore, după Potop, printru-un proces de transformare, aceasta ar fi o validare a teoriei evoluționiste, deoarece schimbările ar fi fost radicale și nu doar niște adaptări minore la mediu.

Este imposibil pentru animalele carnivore să mănânce numai vegetație. Ele nu sunt adaptate la acest mod de hrănire, pentru a regurgita hrana și a o rumega din nou, după regurgitare. Întreaga structură biologică a carnivorelor este de așa fel încât să le permită să se hrănească cu carne, dar aceasta nu le permite să consume vegetație ca și hrană de bază. Nu există nici o motivație rațională pentru care Dumnezeu ar fi creat animalele carnivore în ziua a cincea și a șasea dacă ele ar fi trebuit să mănânce numai vegetație. Biblia afirmă că Dumnezeu ar fi creat toate animalele după felul lor și fel sau specie înseamnă că animalele care aparțin de acel fel sau aceea specie au anumite caracteristici importante care le deosebesc de alte feluri sau specii de animale. Prădătorii consumă carne și se deosebesc ca și specii de erbivorele care mănâncă vegetație.

Animalele carnivore nu provin direct din animalele erbivore, care ar fi fost salvate pe corabia lui Noe. Mai întâi, acel eveniment nu s-a întâmplat cu adevărat și, în al doilea rând, animalele erbivore, prin natura lor, nu s-ar fi apucat să ucidă alte animale, pentru a se hrăni. Prădătorii ar fi apărut imediat după Potop, după cum ne spune Biblia, și nu după trecerea unei lungi perioade de timp și apariția lor ar fi fost generată de aprobarea dată de Dumnezeu de a mânca carne.

Să spunem pentru un moment că toate animalele ar fi fost erbivore înainte de Potop, așa cum le recomandă hrana care le-a fost alocată de Dumnezeu, conform cu cartea Facerea, capitolul 1. Ce s-a întâmplat după acel eveniment? Cine le-a spus animalelor că au primit permisiunea să mănânce carne și cum au recepționat ele această permisiune? Care a fost exact motivul pentru care unele animale erbivore au renunțat să mai mănânce iarbă și s-au apucat să se hrănească cu carne? Dacă resursele de iarba ar fi fost mai rare după Potop, tot așa ar fi fost și rezervele de carne, deoarece de pe corabie ar fi coborât o singură pereche de animale din fiecare specie.

Să nu uităm că Biblia ne spune că Dumnezeu ar fi terminat creația Lui la sfârșitul zilei a șasea și că după aceea nu mai există posibilitatea de macro-evoluție, ci numai de mici adaptări care explică varietățile de animale în cadrul aceleași specii. Dacă Dumnezeu a recreat unele animalele după Potop, atunci Biblia nu este reală atunci când afirmă că El a terminat creația Sa în șase zile.

„1. Aşa s-au făcut cerul şi pământul şi toată oştirea lor. 2. Şi a sfârşit Dumnezeu în ziua a şasea lucrarea Sa, pe care a făcut-o; iar în ziua a şaptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut.” (Facerea 2; 1-2)

- 28 -

Read more!

 pagina anterioara                   pagina urmatoare
 
Monday, 17 September 2018 15:54

Alte contradictii legate de crearea animalelor (1)

Written by
 pagina anterioara                          pagina urmatoare
 

Putem doar să sperăm că povestirile biblice legate de apariția animalelor pe Pământ sunt mult mai coerente.

„20. Apoi a zis Dumnezeu: „Să mişune apele de vietăţi, fiinţe cu viaţă în ele şi păsări să zboare pe pământ, pe întinsul tăriei cerului!” Şi a fost aşa. 21. A făcut Dumnezeu animalele cele mari din ape şi toate fiinţele vii, care mişună în ape, unde ele se prăsesc după felul lor, şi toate păsările înaripate după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. 22. Şi le-a binecuvântat Dumnezeu şi a zis: „Prăsiţi-vă şi vă înmulţiţi şi umpleţi apele mărilor şi păsările să se înmulţească pe pământ! 23. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a cincea. 24. Apoi a zis Dumnezeu: „Să scoată pământul fiinţe vii, după felul lor: animale, târâtoare şi fiare sălbatice după felul lor”. Şi a fost aşa. 25. A făcut Dumnezeu fiarele sălbatice după felul lor, şi animalele domestice după felul lor, şi toate târâtoarele pământului după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.” (Facerea 1; 20-25) 

În treacăt fie spus, omisiunile se țin lanț. Textul nu se referă și la peștii care trăiesc în apele dulci, ci doar la cei ce viețuiesc în apele mărilor și oceanelor și la animalele care trăiesc pe uscat și la păsări. De fapt, există alte motive pentru a respinge aceste texte ca fiind datorate inspirației lui Dumnezeu. 

Textul ne spune că Dumnezeu a creat de la început trei diferite tipuri de animale de uscat. Aceste tipuri ar fi fost, fiarele sălbatice, animalele domestice și toate târâtoarele pământului. Pentru scriitorul textului respectiv, fiarele sălbatice și animalele domestice nu au strămoși comuni, ci sunt tipuri sau specii diferite de animale. Aceasta este o eroare fundamentală bazată pe lipsa elementară de cunoaștere a originii animalelor. Toate animalele au fost inițial sălbatice și unele din ele au fost domesticite de oameni pentru folosul lor. Afirmația că Dumnezeu ar fi creat unele animale sălbatice și altele domestice este și ea o dovadă că nu El a inspirat aceste texte, deoarece această declarație nu corespunde adevărului faptic dovedit de știință. Ce se înțelege prin fiarele sălbatice? Dacă această formulă se opune animalelor domestice, atunci fiare sălbatice sunt și animalele carnivore, dar și animalele ierbivore care trăiesc în sălbăticie. După cum știe toată lumea, există vite sălbatice și vite domestice, sau capre sălbatice și capre domestice, etc. Toate au fost inițial sălbatice și au devenit domestice printr-un proces de domesticire organizat de oameni. Expresia fiare sălbatice se potrivește animalelor carnivore sălbatice, dar nu și animalelor ierbivore sălbatice, deoarece cele din urmă de regulă nu ucid alte animale. Modalitatea de divizare a animalelor între fiare sălbatice, animale domestice și târâtoarele pământului este de o naivitate care îi subliniază caracterul străvechi. 

Textul biblic se referă la animalele domestice și la cele sălbatice ca fiind două categorii diferite de specii de animale și această deosebire nu are nici un sens. Aceeași specie poate să fie domestică sau sălbatică, de exemplu există câini sălbatici și câini domestici, capre sălbatice și capre domestice, vite sălbatice și vite domestice, care din punct de vedere genetic reprezintă aceleași specii de animale. Biblia greșește atunci când desemnează aceleași specii sau feluri de animale ca fiind specii diferite, doar pentru că unele animale sunt sălbatice și altele domestice.

Oamenii au fost destinați de la început, în conformitate cu Biblia, să mănânce iarbă verde și fructe și nu produse de origine animală. Dacă așa stau lucrurile, atunci de ce mai trebuia ca oamenii să domesticească animale, cum ar fi vite sau oi, dacă nu putea să consume carnea sau laptele lor? Animalele domestice necesită efort uman pentru creșterea lor. Dacă, așa cum încearcă Biblia să ne convingă, oamenii au mâncat la început doar iarbă verde și fructe, atunci creșterea animalelor ar fi fost o ocupație inutilă. Vitele ar fi putut fi folosite pentru muncă, dar nu și caprele sau oile.

Nu ar fi existat nici un motiv pentru creația caprelor sau a oilor domestice într-o lume în care nu își găseau locul. A crea animale domestice înainte de creația omului care să le păzească de prădători și să le îngrijească este, de fapt, o afirmație absurdă pe care o face Biblia. Suntem din nou confruntați cu un caz în care ordinea creației este inversată, din punct de vedere logic. Mai întâi ar fi fost create animalele domestice și numai după aceea au fost creați cei care puteau să aibă grijă de ele. Deosebirea dintre animalele domestice și cele sălbatice este că primele au nevoie de oameni pentru existența lor. Mai mult, primii oameni au fost plasați în Grădina Eden pentru ca să îngrijească Grădina și nicidecum pentru ca să îngrijească animale domestice.

„15. Şi a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care-l făcuse şi l-a pus în grădina cea din Eden, ca s-o lucreze şi s-o păzească.” (Facerea 2; 15)

Creația animalelor domestice, înaintea oamenilor, cu toate că acele animale aveau nevoie de oameni pentru a rămâne domestice, și plasarea oamenilor în Grădina Eden pentru a lucra pământul, nu pentru a îngrijii animale, este o contradicție, atâta vreme cât chiar Biblia consideră aceste două activități ca fiind categorii diferite de muncă. Poate că vitele se puteau folosi pentru munca pământului, dar să nu uităm că agricultura, conform Bibliei, ar fi apărut numai după ce oamenii ar fi căzut în păcat și ar fi fost obligați să lucreze pământul cu eforturi deosebite. Nu ni se spune că ar fi existat animale în Grădina Eden și nu ar fi avut nici un rost prezența tuturor animalelor în Grădină dacă oamenilor li s-a recomandat să mănânce fructe și nu hrană de origine animală. Oricum doar doi oameni nu puteau să aibă grijă de toate animalele domestice de pe Pământ.

Imediat după creația lor, caprele domestice și oile domestice ar fi devenit rapid victimele animalelor sălbatice, și dacă din fiecare specie de animale erbivore ar fi fost creată o singură pereche de animale, atunci foarte multe specii, dacă nu toate, ar fi fost mâncate de prădători și ar fi fost extinse, chiar înainte de creația oamenilor. O situație similară este descrisă de Biblie și după Potop, atunci când animalele erbivore ar fi coborât de pe corabie, două câte două, împreună cu carnivorele, care se hrăneau cu astfel de animale. Ar fi fost de ajuns să dispară unul dintre cei doi parteneri, masculul sau femela, pentru ca o întreagă specie de animale să devină dispărută. Supraviețuirea animalelor erbivore, sălbatice sau domestice, nu ar fi avut nici o șansă de reușită, în condițiile în care Biblia ne spune că ar fi fost create. Dacă nu există o altă perioadă pentru creația animalelor, atunci toate animalele, așa cum le cunoaștem, erbivore și carnivore, ar fi trebuit să fie create în zilele a cincea și a șasea.

Dacă animalele domestice ar fi fost create pentru sacrificii religioase și nu pentru carnea și laptele lor atunci înseamnă că Dumnezeu i-a creat pe oameni știind cu siguranță că vor păcătui împotriva Lui. Aceasta ar însemna că Dumnezeu a văzut dinainte suferința umană și moartea și le-a acceptat. 

Domesticirea animalelor a venit printr-un lung proces de adaptare a anumitor animale la activitățile umane. Domesticirea este datorată modului cum sunt tratate animalele de către oameni și de aceea Dumnezeu nu putea să creeze animale gata domesticite, înainte de creația oamenilor. Un animal domestic, care nu este îngrijit de oameni, devine din nou sălbatic, și așa s-ar fi întâmplat și cu animalele domestice, dacă ar fi fost create înaintea oamenilor, și dacă nu ar fi fost distruse în totalitate de animalele carnivore.

Cu toate că oamenilor nu li s-a permis să se hrănească cu carne, înainte de Potop, Biblia ne spune că ei totuși au ucis animale pe care le-au oferit ca sacrificii lui Dumnezeu, în aceea perioadă:

„3. Dar după un timp, Cain a adus jertfă lui Dumnezeu din roadele pământului. 4. Şi a adus şi Abel din cele întâi-născute ale oilor sale şi din grăsimea lor. Şi a căutat Domnul spre Abel şi spre darurile lui, 5. Iar spre Cain şi spre darurile lui n-a căutat. Şi s-a întristat Cain tare şi faţa lui era posomorâtă.” (Facerea 4; 3-5)

De ce ar fi domesticit Abel animalele, dacă oamenii nu mâncau carne? Ar fi putut să domesticească animalele și să le sacrifice pentru pieile lor dar pentru asta nu ar fi fost nevoie să țină turme de animale, deoarece animalele sălbatice ar fi fost mereu disponibile. Este greu de acceptat că Abel ar fi oferit carne ca sacrificiu adus lui Dumnezeu, dacă oamenii, în aceea perioadă, nu se hrăneau cu carne. Ce l-ar fi făcut pe Abel să creadă că Dumnezeu ar fi consumat carne, chiar și simbolic, dacă oamenii și animalele nu o consumau? Povestea este incredibilă, dacă avem în vedere semnificația sacrificiilor de animale, în V.T. după Potop.

În V.T. o parte din carnea animalului care fusese sacrificat era mâncată de preoți. Chiar și în N.T. Isus (Iisus) le-a cerut ucenicilor Săi, ca în mod simbolic, să mănânce carnea Lui și să bea sângele Său. Isus (Iisus) este considerat a fi Mielul lui Dumnezeu, care a fost sacrificat pe cruce. Mâncarea cărnii animalului sacrificat reprezenta o modalitate de identificare cu soarta acelui animal, care murea pentru păcatele omului care propunea acel sacrificiu. Deoarece consumul de carne animală nu era permis înainte de Potop, nici sacrificiul unor animale nu ar fi avut nici un sens, nici chiar ca o jertfă de mulțumire, adusă lui Dumnezeu. Este mai mult decât sigur că sacrificiile aduse de Cain și Abel sunt doar o simplă invenție, deoarece și personajele despre care se spune că ar fi făcut acele sacrificii nu sunt decât eroi de legendă. Povestea lor a fost inserată printre scrierile din V.T. doar după ce sacrificiul de animale a devenit uzual pentru Evrei.

În cartea Facerea, se spune că Dumnezeu a apreciat mai mult jertfa adusă de Abel, cu toate că aceasta implica violență săvârșită asupra animalelor și El s-a declarat supărat pe lumea pe care a creat-o și din cauza violenței acesteia. Nu are nici un sens, dacă Dumnezeu nu agrea violența, de ce a acceptat sacrificiul violent adus de Abel? Omorârea animalelor nu făcea decât să genereze violență în mijlocul naturii create de Dumnezeu. Sacrificiul potrivit era acela adus de Cain, deoarece el a adus ca jertfă un produs care se putea mânca în acel moment, și care era constituit din cereale.    

Numai după Potop, oamenilor li s-a permis să mănânce carne, dar ni se spune că Abel ar fi sacrificat un animal înainte de Potop și i-a oferit lui Dumnezeu grăsimea acestuia. Abel nu a văzut carnea animalelor ca ceva necurat, care trebuia evitat, ci ca ceva demn de a fi oferit lui Dumnezeu. În lumea reală, lucrul acesta nu are sens. Sacrificiile erau privite ca un fel de „hrană” pentru Dumnezeu și El nu ar fi putut să „mănânce” o hrană care era interzisă oamenilor, dacă El nu dorea să dea un exemplu rău acestora.

Primul păstor de pe planeta noastră ar fi fost Abel, în conformitate cu Biblia:

„2. Apoi a mai născut pe Abel, fratele lui Cain. Abel a fost păstor de oi, iar Cain lucrător de pământ.” (Facerea 4; 2)

Mulți ani ar fi trebuit să treacă până când animalele domestice create de Dumnezeu, înaintea creației oamenilor, să aibă un păstor. Animalele domestice, fără păstor, pentru o așa de lungă perioadă de timp, ar fi fost fie mâncate de animalele carnivore, fie ar fi devenit și ele sălbatice. Abel ar fi trebuit să domesticească din nou anumite animale, pentru a avea o turmă, dar de ce ar fi făcut acest lucru? Doar pentru a sacrifica animale lui Dumnezeu? În acest fel, creația de animale domestice de către Dumnezeu nu ar fi avut nici un rost. Aceasta este o absurditate, conținută de Biblie.

De ce ar fi apărut prima diviziune a muncii, la puțin timp după căderea lui Adam și Eva în păcat? Această diviziune s-ar fi produs între meseria de agricultor și cea de crescător de animale. Abel a fost necăsătorit, având ca singură familie pe tatăl său, pe mama sa și pe fratele său. Nu ar fi avut nevoie de o turmă de animale, de care să aibă grijă ca o ocupație principală, doar pentru a avea o sursă de piei de animale, pentru îmbrăcămintea sa, a părinților săi și a fratelui său, în condițiile în care oamenii nu consumau produse animale ca hrană. Pieile animalelor sălbatice ar fi fost o sursă suficientă de îmbrăcăminte. Probabil, înainte de a fi cultivatori de pământ, și crescători de animale, oamenii au fost culegători și vânători, prin urmare ei își procurau îmbrăcămintea folosind pieile animalelor sălbatice ucise. Câte piei ar fi fost necesare pentru îmbrăcămintea a patru oameni? Nu atât de multe încât să justifice grija pentru o turmă de animale. Proporția dintre numărul mic de oameni de pe Pământ, la aceea dată și nevoia de a îngriji o turmă de animale pentru nevoile lor de îmbrăcăminte, dacă dintr-un motiv necunoscut pieile de animale nu ar fi putut să fie recoltate de la animalele sălbatice, pune sub semnul întrebări desemnarea lui Abel ca fiind primul crescător de animale de pe planeta noastră. 

Ar fi rezonabil să credem că Abel și Cain au avut fiecare o ocupație separată, în loc să lucreze împreună cu Adam și Eva în aceeași gospodărie? Oamenii au lucrat întotdeauna în grupuri și nu ca indivizi izolați, așa cum propune cartea Facerea. Dacă ar fi lucrat ca un grup, nu avem nici un motiv să credem că Abel și Cain ar fi inițiat prima mare diviziune a muncii din istorie, aceea dintre agricultorii care lucrau pământul și crescătorii de animale. Aceste diviziuni au apărut doar după ce s-a înmulțit populația globului și grupuri bine definite de oameni s-au ocupat în mod special de munca cu pământul iar altele de creșterea animalelor. Într-o familie mică, de patru persoane, prezența separată a două ramuri de activitate umană nu ar fi avut nici un sens. Biblia conține detalii incredibile cu privire la existența pe Pământ a primilor oameni.  

O altă exagerare a cărții Facerea se referă la presupusa dominație a oamenilor asupra lumii animale, și mai ales la aspectul că aceasta ar fi recunoscută în mod natural de către animale. Nu este adevărat că oamenii generează groază și frică tuturor fiarelor pământului, tuturor păsărilor cerului și la tot ce se mișcă pe pământ și la toți peștii mării. Ar leii, tigrii sau alți predători îngroziți la vederea oamenilor? În sălbăticie, ei atacă oamenii, când au ocazia să facă acest lucru. Sunt rechinii speriați de oameni? Animalele prădătoare mari folosesc oamenii ca și hrană atunci când pot să o facă.

„2. Groază şi frică de voi să aibă toate fiarele pământului; toate păsările cerului, tot ce se mişcă pe pământ şi toţi peştii mării; căci toate acestea vi le-am dat la îndemână. 3. Tot ce se mişcă şi ce trăieşte să vă fie de mâncare; toate vi le-am dat, ca şi iarba verde.” Facerea (9; 2-3)

 Un alt aspect straniu în ceea ce privește creația animalelor este acela al creației animalelor necurate. De ce ar fi fost create animale, care mai târziu au fost considerate a fi necurate? Nu se pune problema ecosistemului, deoarece Biblia nu recunoaște necesitatea organizării naturii în ecosistem. După relatarea cărții Facerea, toate animalele ar fi fost erbivore până după Potop. În același timp, în cartea Deuteronomul sunt precizate care sunt animalele necurate:

„3. Să nu mâncaţi nici un lucru necurat. 4. Iată dobitoacele pe care le puteţi mânca: 5. Boul, oaia, capra, cerbul, gazela, antilopa, ţapul, cerboaica, boul sălbatic şi capra sălbatică. 6. Orice dobitoc care are copita despicată, cu spintecătură adâncă între amândouă părţile copitei şi care dobitoc rumegă mâncarea, se mănâncă. 7. Dintre cele ce îşi rumegă mâncarea sau îşi au copita despicată printr-o spintecătură adâncă, numai acestea nu se mănâncă: cămila, iepurele şi iepurele de casă, pentru că, deşi acestea îşi rumegă mâncarea, dar nu-şi au copita despicată, acestea sunt necurate pentru voi. 8. Nu se mănâncă porcul, pentru că, deşi are copita despicată, nu îşi rumegă mâncarea; acesta este necurat pentru voi. Carnea acestora să n-o mâncaţi şi de stârvurile lor să nu vă atingeţi.” (Deuteronomul 14; 3-8)

- 27 -

Read more!

 pagina anterioara                     pagina urmatoare
 

Monday, 17 September 2018 15:53

Alte contradictii privitoare la crearea plantelor

Written by
 pagina anterioara                         pagina urmatoare
 

Până în ziua a patra a creației, soarele nu a fost pe cer, dar Pământul a fost plin de plante, conform Bibliei. Dacă cineva folosește aceeași măsură de rațiune pe care o folosește în activitatea zilnică, el sau ea se întreabă cum pot plantele să trăiască fără soare? Un surogat de soare, care nu ar fi asigurat aceleași condiții ca și soarele, ar fi făcut viața plantelor imposibilă.

Cum a plănuit Dumnezeu creația universului, în mod haotic sau ordonat? În concordanță cu narațiunile din cartea Facerea, creația universului s-a produs cu cel mai înalt grad de confuzie. Cum poate să creadă cineva povestirile biblice despre creația universului și, în același timp, să respingă explicațiile raționale pe care le pune la dispoziție știința? Când este pusă să aleagă între explicații  haotice și raționale, o minte rațională nu are nici un motiv să aleagă pe cele din prima categorie. În conformitate cu ceea ce ne prezintă Biblia, Dumnezeu ar fi creat universul fără un plan și extrem de haotic. Obiectele create ar fi apărut în existență la întâmplare, câteodată cu efectele înaintea cauzelor, de exemplu lumina înaintea soarelui. 

Dumnezeu a cerut uscatului să producă plante, dar El nu a făcut același lucru și cu mările. Multe plante trăiesc în oceane, dar Biblia nu spune nici un cuvânt despre creația lor.

„9. Şi a zis Dumnezeu: „Să se adune apele cele de sub cer la un loc şi să se arate uscatul!” Şi a fost aşa. şi s-au adunat apele cele de sub cer la locurile lor şi s-a arătat uscatul. 10. Uscatul l-a numit Dumnezeu pământ, iar adunarea apelor a numit-o mări. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. 11. Apoi a zis Dumnezeu: „Să dea pământul din sine verdeaţă: iarbă, cu sămânţă într-însa, după felul şi asemănarea ei, şi pomi roditori, care să dea rod cu sămânţă în sine, după fel, pe pământ!” Şi a fost aşa. 12. Pământul a dat din sine verdeaţă: iarbă, care face sămânţă, după felul şi după asemănarea ei, şi pomi roditori, cu sămânţă, după fel, pe pământ. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. 13. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a treia.” (Facerea 1; 9-13)

Enumerația plantelor pe care o face Biblia este greșită. Anumite plante nu se înmulțesc prin semințe, ci prin spori, dar autorii povestirilor biblice nu știau acest lucru, dat fiind nivelul lor de înțelegere a realității.

„Ferigile, mușchii și algele verzi sunt plante care se înmulțesc prin spori. Plantele cu spori au un ciclu de viață diferit. Planta părinte trimite mici spori care conțin seturi speciale de cromozomi. Acești spori nu conțin un embrion sau depozit de mâncare. Fertilizarea sporilor se face departe de părinte, de obicei într-un loc umed. Se formează un embrion și o nouă plantă crește din el. Noua Zeelandă are aproximativ 200 de specii de ferigi și peste 500 de specii de mușchi.” (ref. 71) 

În concordanță cu descrierea care se găsește în cartea Facerea, toate plantele se înmulțesc prin semințe, dar această informație este greșită. Anumite plante, cum ar fi ferigile și mușchii cresc din spori. Alte plante se înmulțesc prin ribozomi sau tuberculi. Aceste plante nu sunt enumerate de cartea Facerea, atunci când aceasta prezintă felul plantelor create de Dumnezeu, specificând modul lor de înmulțire. Lucrul acesta ne dovedește o dată în plus că în povestirile privitoare la creație nu se află nici un fel de informații revelate cu privire la realitate, ci că aceste narațiuni sunt doar rezultatul lipsei de cunoaștere din aceea epocă istorică. (ref. 72) 

În natură există multe plante carnivore, dar cea mai răspândită doctrină creștină ne spune că nu a existat moarte în creația lui Dumnezeu până la păcatul lui Adam. Plantele carnivore, care ar fi  fost create în ziua a treia, împreună cu celelalte plante, nu ar fi așteptat ca Adam să păcătuiască, pentru ca ele să mănânce. Ele ar fi ucis insecte sau animale mici, pentru a se hrăni, dar Biblia ne spune că ar fi putut să facă lucrul acesta numai după două zile, când animalele au fost create. Pe lângă animale carnivore care aveau nevoie să se hrănească ucigând alte animale, au existat încă din ziua a treia plante carnivore care și ele trebuiau să ucidă pentru a își asigura hrana. Următorul citat aduce unele clarificări cu privire la plantele carnivore: 

„Plantele carnivore sunt plante prădătoare cu flori care omoară animale pentru a extrage substanțe nutritive din corpul lor. Ele toate au în comun trei atribute care operează împreună și care le deosebesc de alte plante. Plantele carnivore: capturează și omoară prada – au un mecanism care facilitează digestia prăzii – derivă un beneficiu semnificativ din substanțele nutritive asimilate de la pradă.” (ref. 73)

Dacă Dumnezeu a dorit o lume pașnică în care să nu existe moarte, atunci de ce a creat plantele carnivore, în ziua a treia a creației? Oare existența lor se datorează așa zisului păcat original? Oare păcatul original a avut putere creatoare, care să genereze un tip anume de plante? Un răspuns afirmativ ar fi unul ridicol, dar știu că disperarea apologetică câteodată frizează ridicolul. Dacă Dumnezeu a creat natura, atunci tot El a creat și ecosistemul Pământului, în care există lanțuri trofice și în care animalele și plantele carnivore ucid, pentru a se hrăni, animale mai slabe. Dacă Dumnezeu a creat în acest fel natura, acceptând suferința și moartea ca mijloace pentru existență, atunci imaginea pe care o prezintă instituțiile bisericești despre El, aceea de a fi întruchiparea dragostei, este una simplistă. 

Atunci când primul animal a mâncat prima plantă, sau prima plantă a mâncat primul animal, a intrat și moartea în creația lui Dumnezeu. Acel moment s-a întâmplat înainte de creația oamenilor, conform cărții Facerea, capitolul 1, deoarece plantele și animalele au fost create înainte de acel eveniment. Dacă Dumnezeu a creat un mecanism în care cel mai puternic să îl înghită pe cel mai slab, atunci cuvântul milă are pentru El un cu totul alt înțeles decât pentru noi. Mă întreb care poate să fie acel înțeles.

În ziua a treia, Dumnezeu ar fi creat plantele, dar din nefericire, în conformitate cu Biblia, El ar fi creat plantele numai pentru uscat, dar nu și plantele acvatice. Când au fost plantele din mări și oceane create? Biblia nu ne dă răspuns la această întrebare. De ce este importantă această constatare? Ideea este că dacă știința noastră s-ar baza numai pe Biblie, așa cum cred unii că ar trebui, atunci nu am știi multe lucruri importante despre existența lumii noastre și am trăi de fapt în ignoranță. Biblia conține legende despre creație care la rândul lor cuprind informații greșite și referințe incomplete despre natură.

Biblia susține că, imediat după creația lor, toate animalele de pe planeta noastră ar fi avut drept hrană iarba verde:

„30. Iar tuturor fiarelor pământului şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor ce se mişcă pe pământ, care au în ele suflare de viață, le dau toată iarba verde spre hrană. Şi a fost aşa.” (Facerea 1; 30)

Textul din cartea Facerea 1; 30, se referă la animalele care se mișcă pe Pământ, ce se întâmplă, însă, cu cele din adâncurile oceanelor? Din nou Biblia nu ne spune nimic și ne obligă să recurgem la logică. Știm că în mediul oceanic există numeroase animale carnivore și chiar animalele ierbivore nu se hrănesc cu iarbă verde, căci iarba nu crește în mări și oceane. Citatul următor clarifică acest aspect:

„În mediul marin, cel mai răspândite sunt macro-algele și fitoplanctonul microscopic. Amândouă servesc ca sursă de hrană pentru o varietate de organisme marine. Animalele erbivore care trăiesc în mediul marin se hrănesc cu diferite tipuri de macro-alge cărnoase (roșii, verzi și maro) care se deosebesc unele de altele prin pigmenții lor fotosintetici. Planctivorele sau filtrele de hrană se hrănesc cu fitoplancton care plutește liber.” (ref. 74) 

Hrana pentru animalele erbivore din mediul marin nu este constituită din iarbă verde și nici măcar numai din plante verzi, ci din macro-alge și fitoplancton roșii, verzi și maro. Algele roșii, sau Rhodophyta, sunt plante marine care trăiesc fie în ape mai puțin adânci sau în ape tropicale adânci, câteva se găsesc și în ape dulci. (ref. 75) 

Există o opinie potrivit cu care stabilirea ierbii ca hrană pentru toate viețuitoarele ar fi fost un indiciu despre un element comun în hrana tuturor. Această opinie nu se bazează pe realitate și nu are fundament biblic. Animalele carnivore nu mănâncă iarbă, așa cum fac animalele ierbivore. Carnivorele folosesc câteodată iarba pentru a le ajuta digestia, dar nu se hrănesc cu iarbă căci nu sunt construite pentru a extrage substanțe nutritive din ea. În același timp, Biblia ne spune că mâncatul cărnii a fost permis numai după Potop.

„3. Tot ce se mişcă şi ce trăieşte să vă fie de mâncare; toate vi le-am dat, ca şi iarba verde. 4. Numai carne cu sângele ei, în care e viaţa ei, să nu mâncaţi.” (Facerea 9; 3-4)

Dacă de la început hrana ar fi fost atribuită fără restricții pentru viețuitoarele Pământului, atunci permisiunea dată după Potop nu ar mai fi avut nici un rost. Consumul cărnii a fost condiționat de reținerea de a mânca acea carne cu sângele ei, dar această avertizare a apărut numai după Potop, deci și consumul cărnii nu putea apărea decât tot odată cu instrucțiunile care îl însoțeau. 

Descrierea modului de hrană a animalelor înainte de Potop este nerealistă. Cartea Facerea nu descrie lumea din trecut în mod exact, ci încearcă să prezinte o lume paradisiacă care ar fi fost deturnată de păcatul omenesc. În realitate, lumea nu a fost niciodată un paradis, ci mai degrabă un teren de luptă pentru existență. Dacă Dumnezeu a creat lumea ca un fel de zonă de război, atunci apar foarte multe probleme din punct de vedere moral. Religiile dau vina pe primii oameni pentru tot răul din lume, dar aceasta este o concepție greșită, deoarece, conform Bibliei, Dumnezeu a creat lumea cu suferința și moartea, cuprinsă în natura creației. Aceasta este o consecință teologică care nu se poate atenua oricât de mult ar lupta instituțiile bisericești să o deghizeze în spatele retoricii. Dumnezeu a creat lumea în așa fel încât răul este o parte inseparabilă din ea, dacă o dată cu viața a creat și moartea și suferința. Răul poate fi depășit prin știința care ne permite să diminuăm suferința și să luptăm cu moartea.

De fapt, cartea Facerea nu îl prezintă pe Dumnezeu ca fiind iubitor, așa cum face N.T. În V.T. Dumnezeu aproape a distrus omenirea și întreaga natură prin Potop. Pe de altă parte, Potopul ar fi fost o acțiune cu totul inutilă, deci un genocid gratuit, atâta vreme cât lumea care s-a dezvoltat după ce apele lui sau retras a fost, din punct de vedere moral, mai rea nu mai bună. La creșterea gradului de violență și răutate ar fi contribuit și aprobarea de a mânca carne după Potop. Cartea Facerea este absurdă și pentru că prezintă în mod contradictoriu motivele și mijloacele care stau la baza diferitelor acțiuni ale lui Dumnezeu.

- 26 -

Read more!

 pagina anterioara                      pagina urmatoare
 

Monday, 17 September 2018 15:50

Cele doua povestiri ale creatiei din Biblie (3)

Written by
 pagina anterioara                        pagina urmatoare
 

Dumnezeu nu ar fi căutat un ajutor pentru om înainte de crearea acestuia. Cartea Facerea, capitolul 2, declară că Dumnezeu mai întâi a creat omul și numai după aceea El a încercat să găsească un ajutor pentru el în rândurile animalelor:

„18. Şi a zis Domnul Dumnezeu: „Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el”. 19. Şi Domnul Dumnezeu, Care făcuse din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului, le-a adus la Adam, ca să vadă cum le va numi; aşa ca toate fiinţele vii să se numească precum le va numi Adam. 20. Şi a pus Adam nume tuturor animalelor şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor fiarelor sălbatice; dar pentru Adam nu s-a găsit ajutor de potriva lui.” (Facerea 2; 18-20)

Concluzia, că un ajutor pentru om nu putea să fie găsit în rândurile animalelor, a fost desprinsă numai după ce toate animalele au fost prezentate omului și lucrul acesta situează în mod evident crearea animalelor după crearea omului, în cartea Facerea, capitolul 2, în contradicție cu capitolul 1, care spune:

„24. Apoi a zis Dumnezeu: „Să scoată pământul fiinţe vii, după felul lor: animale, târâtoare şi fiare sălbatice după felul lor”. Şi a fost aşa. 25. A făcut Dumnezeu fiarele sălbatice după felul lor, şi animalele domestice după felul lor, şi toate târâtoarele pământului după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că bine. 26. Şi a zis Dumnezeu: „Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!” 27. Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie. 28. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!” (Facerea 1; 24-28)

În cartea Facerea, capitolul 2, omul ar fi numit toate animalele. Acest mod de a denumi animalele este defectuos deoarece el ar fi lăsat foarte multe animale fără nume, dacă ar fi fost real. Adam nu ar fi putut numi animalele marine, fără să intre în apele adânci ale oceanelor și nici acestea nu ar fi putut fi aduse la el, fără ca să își piardă viața. 

În capitolul 1 din Biblie, bărbatul și femeia au primit guvernarea asupra animalelor, dar în capitolul 2, omul nu a primit nici un fel de guvernare asupra animalelor, ci a încercat să găsească un ajutor în rândurile lor. De ce ar fi căutat omul să găsească un ajutor, în rândul animalelor dacă, în conformitate cu primul capitol al Bibliei, bărbatul și femeia au fost creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu? Animalele nu au fost create după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, deci, omul nu putea să își găsească un ajutor, adică un partener, în rândul animalelor care nu erau de aceeași categorie cu el. Întreaga narațiune a căutării unui partener pentru om este o culme a absurdului și contrazice crearea oamenilor din primul capitol al Bibliei.

Cum putea Dumnezeu să caute un partener pentru om, în rândul animalelor, dacă mai târziu El a interzis zoofilia? Nu este acesta o dovadă clară că Biblia este plină de contradicții? În Biblie contactul sexual cu un animal este considerat o mare mișelie.

„23. Cu nici un dobitoc să nu te culci, ca să-ţi verşi sămânţa şi să te spurci cu el; nici femeia să nu stea la dobitoc, ca să se spurce cu el; aceasta e urâciune.” (Leviticul 18; 23) 
„15. Cel ce se va amesteca. cu dobitoc să se omoare şi să ucideţi dobitocul. 16. Dacă femeia se va duce la vreun dobitoc, ca să se unească cu el, să ucizi femeia şi dobitocul să se omoare, că sângele lor este asupra lor.” (Leviticul 20; 15-16)
„21. Blestemat să fie cel ce se va culca cu vreun dobitoc! Şi tot poporul să zică: Amin!” (Deuteronomul 27; 21)

Aceeași anomalie ca și în cazul incestului. Dumnezeu interzice și blestemă anumite lucruri pe care Biblia ne spune că El le-ar fi generat. Biblia ne spune că după creația omului, până a fost creată Eva, s-ar fi căutat un ajutor potrivit pentru om în rândul animalelor. Un ajutor al omului din rândul animalelor ar fi însemnat zoofilie.

Dacă Dumnezeu ar fi creat animalele înaintea omului, în felul descris de primul capitol al Bibliei, El ar fi știut că nu se putea găsi un ajutor pentru om în rândurile lor, deoarece fiecare animal a fost creat cu perechea sa, deci nu era nici un animal fără perechea sa ca să facă pereche cu omul. În acest caz, de ce ar fi creat Dumnezeu pe om singur, așa cum declară al doilea capitol al Bibliei? În capitolul 1 oamenii au fost creați de la început ca o pereche dar în capitolul 2 întâi a fost creat bărbatul și numai după o vreme, a fost creată femeia. Crearea oamenilor este prezentată în mod contradictoriu de primele două capitole ale Bibliei. În primul capitol, oamenii sunt creați ca o pereche, în al doilea capitol, mai întâi este creat bărbatul, apoi se caută un ajutor pentru el, în rândul animalelor, și numai după aceea este creată femeia.

Există două povestiri ale creației în Biblie și nu doar una și între ele există diferențe semnificative. Care dintre cele două povestiri ale creației este inspirată de Dumnezeu și care nu este? Dacă se contrazic între ele, nu pot să fie amândouă inspirate. De fapt, putem să fim siguri că nici una dintre aceste povestiri nu este inspirată de Dumnezeu deoarece ambele sunt absurde în multe privințe. Se poate constata absurdul lor din felul în care își prezintă relatările privitoare la univers și umanitate și care este o manieră total desprinsă de realitate. Chiar și posibilitatea de a fi fost inspirate doar ca parabole, care prin natura lor nu reflectă realitatea de fapt, trebuie pusă la îndoială, deoarece mesajul lor spiritual, acolo unde poate să fie descifrat, este mixt și contradictoriu.

Dacă Dumnezeu ar fi creat plantele în ziua a treia, așa cum afirmă cartea Facerea, capitolul 1, pe întreaga suprafață a Pământului, de ce ar mai fi plantat o Grădină a Edenului după crearea omului, adică în ziua a șasea? Aceasta este o altă contradicție între primele capitole ale Bibliei, deoarece pomii fructiferi și alte plante folositoare omului, cât și cele nefolositoare, ar fi fost accesibile umanității peste tot pe fața Pământului, fără să mai fie nevoie de o Grădină. Deoarece ordinea creației este diferită între capitolul 1 și capitolul 2, din cartea Facerea, este imposibilă integrarea armonioasă a celor două capitole, într-o succesiune de șase zile. 

Problema este că puse în antiteză cele două capitole care povestesc lucruri diferite duc la concluzii care nu au sens. Dacă natura de pe întreaga planetă ar fi fost creată ca să fie bună, așa cum spune cartea Facerea, și dacă Adam și Eva încă nu păcătuiseră, întreaga planetă ar fi fost o grădină. În acest caz, de ce ar mai fi fost nevoie de o altă Grădină, cea a Edenului, într-o grădină?

Dacă Dumnezeu cunoaște viitorul și dacă Satan ar fi fost un înger creat de El, care urma să se revolte împotriva Sa, atunci afirmația că întreaga creația a fost foarte bună, nu are nici un sens. Cum putea să fie creația foarte bună dacă în ea exista sâmburele răului, al revoltei? O creație nu poate să fie foarte bună dacă din ea se zămislește răul. Scuza că Dumnezeu nu știa că Satan se va revolta împotriva Sa nu se potrivește cu atributul Său de a fi Atotștiutor. Aici avem o contradicție evidentă între Atotștiința lui Dumnezeu și declarația pe care Biblia i-o atribuie Lui și anume că toată creația a fost foarte bună. Se poate spune că în ceea ce privește crearea lui Satan, ca un înger deosebit care a ajuns să se mândrească cu strălucirea lui, creația nu a fost prea bună. Lucrul acesta, bineînțeles, că nu ne spune nimic despre Dumnezeu, deoarece ne aflăm pe teritoriul mitologiei și nu al faptelor. Dacă Dumnezeu nu este așa cum ni-l arată cartea Facerea atunci de unde putem să aflăm cum este? Singurele posibilități care ne rămân sunt studiul atent al naturii și experiența personală a fiecărui credincios și fiecărei credincioase, cu El. 

Nu toată lumea recunoaște două povestiri ale creației, în cartea Facerea, capitolele 1 și 2. Următorul explică foarte bine aspect:

„Problema rezultă din prezumția greșită conform căreia cel de al doilea capitol din cartea Facerea este doar  o relatare diferită decât cea din capitolul 1. Ar trebui să fie evident că cel de al doilea capitol nu este doar o altă relatare a creației deoarece capitolul 2 nu spune nimic despre crearea cerului și a pământului, atmosferei, a mărilor, a uscatului, a soarelui, a stelelor, a lunii, a viețuitoarelor mării, etc. Capitolul 2 menționează doar lucruri direct legate de crearea lui Adam și Eva și a vieții lor în grădina pe care Dumnezeu a pregătit-o special pentru ei. Capitolul 1 poate fi înțeles ca fiind creația din perspectiva lui Dumnezeu; este „marea viziune”, o vedere de ansamblu a întregului. Capitolul 2 vede cele mai importante aspecte din perspectiva omului … Cartea Facerea, capitolele 1 și 2, nu sunt relatări separate și contradictorii ale creației. Capitolul 1 este „marea perspectivă” și capitolul 2 este o relatare mai detaliată a creației lui Adam și Eva și a zilei a șasea a creației.” (ref. 68)

La fel ca multe alte încercări, și aceasta, este o tentativă nereușită de a justifica absurdul. Intenția poate să fie bună dar rezultatul este lamentabil pentru că este bazat pe minciună. Nu este adevărat că al doilea capitol al cărții Facerea nu spune nimic despre crearea cerului și a Pământului. Capitolul 2 din cartea Facerea se referă la cer și la Pământ și, dacă se referă la cer și la Pământ, atunci implicit se referă și la atmosfera Pământului și la corpurile cerești. Există de asemenea o referință și la uscat. Capitolul 2, din cartea Facerea, se referă și la crearea animalelor și dacă nu se referă la viețuitoarele mării lucrul acesta nu are nici o relevanță pentru discuția de față. Cum ar fi putut Adam să denumească viețuitoarele mării? Autorul s-a gândit că este mai bine să nu le amintească de loc.    

Textul biblic privitor la creație, din capitolul 2, începe cu o clară cosmologie:

„4. Iată obârşia cerului şi a pământului de la facerea lor, din ziua când Domnul Dumnezeu a făcut cerul şi pământul.” (Facerea 2; 4)

Sunt de acord cu Tyler Francke, autorul următorului citat, care exprimă un punct de vedere substanțial în problema contradicțiilor dintre cele două capitole ale cărții Facerea, 1 și 2.

„A doua povestire a creației se deschide cu o introducere (Facerea 2; 4) care oglindește Facerea 1; 1. „Iată obârşia cerului şi a pământului de la facerea lor, din ziua când Domnul Dumnezeu a făcut cerul şi pământul.” Versetul acesta nu indică că ceea ce urmează este pur și simplu a privire mai detaliată dintr-o perspectivă diferită, așa cum pretind unii creaționiști; spune, Iată obârșia.” (ref. 69)

Francke remarcă că efortul de a folosi gramatica în justificarea unor absurdități este lipsit de sens. Mai observă că cele două mituri ale creației din Biblie nu sunt menite ca să fie armonizate; ele sunt două idei diferite privitoare la crearea lumii. . 70)

Și eu sunt de acord că cele două mituri ale creației din Biblie nu pot să fie armonizate pentru ca să constituie împreună o singură povestire credibilă a creației.

- 25 -

Read more!

 pagina anterioara                      pagina urmatoare
 

Click the bubble to approve all of its suggestions.
To approve a single suggestion, mouse over it and click "✔"
Click the bubble to approve all of its suggestions.
Monday, 17 September 2018 15:49

Cele doua povestiri ale creatiei din Biblie (2)

Written by
 pagina anterioara                         pagina urmatoare
 

Textul din cartea Facerea, capitolul 2; 5, ne spune că plantele nu ar fi putut să apară pe Pământ în lipsa ploii, dar existența plantelor era o necesitate absolută dacă animalele și oamenii au folosit plantele ca hrană. Înainte de cultivarea plantelor oamenii și animalele ar fi trebuit să folosească plantele așa cum se aflau ele în natură. Știința ne spune că plantele și animalele au existat pe Pământ înainte de apariția oamenilor, dar cartea Facerea, capitolul 2, contrazice acest lucru.

În conformitate cu Facerea, capitolul 1, plantele ar fi fost create în ziua a treia a creației, înainte de crearea omului, deci absența oamenilor nu ar fi influențat existența plantelor, așa cum declară în mod incorect, capitolul 2 din aceeași carte. În același timp, plantele cultivate, fiind înainte de cultivarea lor, plante care au crescut în mod natural din pământ, absența omului nu ar fi putut să influențeze existența lor, ci numai cultivarea lor. Când au? Iată două texte biblice relevante în această problemă:


Cartea Facerea, capitolul 1:

"11. Apoi a zis Dumnezeu: „Să dea pământul din sine verdeaţă: iarbă, cu sămânţă într-însa, după felul şi asemănarea ei, şi pomi roditori, care să dea rod cu sămânţă în sine, după fel, pe pământ!” Şi a fost aşa. 12. Pământul a dat din sine verdeaţă: iarbă, care face sămânţă, după felul şi după asemănarea ei, şi pomi roditori, cu sămânţă, după fel, pe pământ. Şi a văzut Dumnezeu că bine. 13. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a treia.” (Facerea 1; 11-13)

În cartea Facerea, capitolul 1, plantele au fost create în ziua a treia și oamenii doar în ziua a șasea, deci plantele au fost create înaintea oamenilor. Biblia nu este consecventă căci în capitolul 2 din cartea Facerea, lipsa oamenilor pe Pământ ar fi fost un motiv pentru inexistența plantelor.

Cartea Facerea, capitolul 2:

„4. Iată obârşia cerului şi a pământului de la facerea lor, din ziua când Domnul Dumnezeu a făcut cerul şi pământul. 5. Pe câmp nu se afla nici un copăcel, iar iarba de pe el nu începuse a odrăsli, pentru că Domnul Dumnezeu nu trimisese încă ploaie pe pământ şi nu era nimeni ca să lucreze pământul. 6. Ci numai abur ieşea din pământ şi umezea toată faţa pământului. 7. Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie. 8. Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit, şi a pus acolo pe omul pe care-l zidise. 9. Şi a făcut Domnul Dumnezeu să răsară din pământ tot soiul de pomi, plăcuţi la vedere şi cu roade bune de mâncat; iar în mijlocul raiului era pomul vieţii şi pomul cunoştinţei binelui şi răului.” (Facerea 2; 4-9)

În cartea Facerea, capitolul 1, lipsa oamenilor pe Pământ nu a împiedicat crearea plantelor, dar în capitolul 2, ni se spune că unul dintre cauzele pentru care nu a existat iarbă pe câmp a fost lipsa oamenilor, deci iarba, și celelalte plante, au fost create după crearea oamenilor.

Toate plantele pot să fie divizate în două categorii majore, plante care cresc în mod natural și plante care sunt cultivate de om. La care din cele două categorii se referă cartea Facerea, capitolul 2, versetul 5? Din punctul de vedere al creației lor, ambele categorii sunt de fapt una singură. Toate plantele, inclusiv cele cultivate, au apărut pe Pământ în forma plantelor necultivate, și toate conțin același material biologic. Acest aspect nu are nimic a face genetică a apărut în 20. Cultivare nu înseamnă creație. În vechime oamenii au cultivat și selectat soiurile din natură nu au creat altele noi. Prin urmare, conform cărții Facerea capitolul 1, toate plantele au fost create înaintea oamenilor, dar în baza capitolului 2, ele ar fi fost create după crearea omului. Ne aflăm în fața unei contradicții evidente între două capitole din cartea Facerea, capitolul 1 și capitolul 2, care demonstrează, alături de alte contradicții, că Biblia conține două povestiri ale creației și nu doar una. 

Comentatorii care încearcă să armonizeze cele două povestiri ale creației și să demonstreze că nu există contradicții între ele generează foarte multă confuzie. Ei încearcă să lase de înțeles că textul din cartea Facerea, capitolul 2 se referă numai la plantele cultivate. Este o greșeală care anulează valoarea încercării lor în totalitate, deoarece plantele care au fost mai târziu cultivate, în conformitate cu Facerea capitolul 1, au existat pe Pământ necultivate, încă din ziua a treia, înainte de crearea oamenilor.

Textul din cartea Facerea, capitolul 2, nu spune că înaintea creației omului nu a existat pe Pământ plante cultivate ci spune că nu au existat plante de loc. Argumentul principal care susține această teză este acela că pe lângă lipsa omului, textul se referă și la lipsa ploii. Dacă lipsa omului ar fi dus categoric la imposibilitatea cultivării anumitor plante, lipsa ploii ar fi condus la inexistența oricărei plante pe Pământ. Se pare că prezența aburului care ar fi udat suprafața Pământului nu compensa lipsa ploii.

Un abur care ar fi udat întreaga suprafață a Pământului ar fi trebuit să înlocuiască ploaia, dar Biblia zice că nu a înlocuit-o. În Grădina Eden exista un râu, după cum ne spune Biblia, care uda această grădină. Această ipoteză trebuie pusă sub semnul întrebării, deoarece un râu care nu ar fi alimentat tot timpul de ploaie ar fi un mic pârâiaș care ar dispare la un moment dat. Povestirile despre creație din Biblie sunt atât de absurde încât seamănă cu o barcă stricată care pusă pe un lac ia apă din toate laturile. 

În cartea Facerea, capitolul 1, nu se vorbește absolut nimic despre cultivarea plantelor în schimb reiese clar că Dumnezeu le-ar fi dat oamenilor să mănânce plantele care creșteau necultivate în natură. Prezența oamenilor pe Pământ și prezența animalelor ar fi presupus preexistența plantelor, dar cartea Facerea, capitolul 2, contrazice acest proces. Conform capitolului 2, întâi ar fi fost creat omul și apoi plantele.

În cartea Facerea, capitolul 2, contrar a ceea ce se susține în capitolul 1, plantele ar fi fost create numai în Grădina Eden și nu pe întreaga suprafață a Pământului. Este indiscutabil că în capitolul 1, ni se spune că plantele au fost create pe întreaga suprafață a Pământului, dar, capitolul 1 și capitolul 2 conțin două povestiri diferite ale creației.

În contextul capitolului 2, plantele nu puteau să fie create pe întreaga suprafață a Pământului deoarece, nu exista ploaie și singura sursă de apă erau cursurile apelor curgătoare care udau Grădina Eden. De asemenea, prezența omului, la care face referire capitolul 2, versetul 5, era realizată doar în Eden. Numai în Grădina Eden au fost îndeplinite condițiile necesare pentru existența plantelor, care erau cerute de capitolul 2 din cartea Facerea, sursa apei, care să înlocuiască ploaia, și prezența oamenilor, care să lucreze pământul. Ambele condiții sunt absurde, dacă se bazează pe presupunerea că nu exista ploaie pe Pământ, deoarece, râurile fără ploaie, nu sunt o realitate viabilă.

În același timp, se poate vedea cu ușurință că cele două povestiri ale creației din capitolele 1 și 2 se contrazic între ele. Fiecare din cele două povestiri conține elemente absurde și relatările nu se potrivesc între ele. Dumnezeu nu putea să inspire lucruri absurde și contradictorii oamenilor, deci primele două capitole ale Bibliei nu sunt rezultatul inspirației lui Dumnezeu, ci sunt mituri care reprezintă lumea în cel mai incoerent mod cu putință.

Felul în care cartea Facerea descrie crearea plantelor îi anihilează orice posibilă importanță deoarece dovedește că este doar o invenție care desconsideră cu totul realitatea. Textele referitoare la crearea plantelor din capitolul 2 nu conțin și crearea plantelor de mare pentru care lipsa ploii și a oamenilor nu ar fi avut nici o consecință.

Aceste aspecte sunt foarte relevante deoarece demonstrează șubrezimea bazei pe care se situează teologia creștină care interpretează literal, faptic, textele privitoare la creație din Biblie. Trebuie precizat că nu putem să ne facem iluzii privitoare la existența unor explicații care să clarifice, în mod convingător, aceste absurdități. Am căutat astfel de explicații și am găsit de multe ori alte absurdități care încearcă să elucideze absurditățile biblice. Prezentul citat reprezintă un exemplu de felul în care se apelează uneori la argumente care contrazic în mod evident Biblia, cu scopul de a da o șansă altor texte biblice:

„Mulți cred în mod greșit că Facerea 2: 5-6 se referă la ziua a treia (Facerea 1: 11-13) din săptămâna creației din cauza mențiunii privitoare la plante. În orice caz, aceste două categorii specifice de plante, menționate în versetele 5 și 6 (i.e., copăcei și iarbă) sunt foarte diferite decât plantele create în ziua a treia (iarbă, cu sămânţă într-însa, după felul şi asemănarea ei, şi pomi roditori, care să dea rod cu sămânţă în sine, după fel, pe pământ). Copăceii din câmpie sunt plante cu țepi, care au apărut numai după ce oamenii au păcătuit. Plantele de pe câmpie se referă la plante cultivate. Acestea nu au existat în ziua a treia, deoarece omul nu fusese creat încă, și evident nu căzuse încă în păcat ca să aducă existența țepilor.” (ref. 67)

Dacă toate plantele au fost create în ziua a treia din săptămâna creației și nu există o altă zi pentru crearea lor, atunci și plantele care mai târziu au fost cultivate și, de asemenea, plantele cu țepi, toate au fost create în aceeași zi. Dacă plantele cu țepi ar fi fost create după căderea oamenilor în păcat înseamnă că, contrar a ceea ce afirmă Biblia, creația nu s-a terminat în săptămâna creației. Dumnezeu nu ar fi putut să declare, la sfârșitul ei, despre creație că era foarte bună, dacă Adam și Eva ar fi căzut deja în păcat înainte de finalul creației. 

În Grădina Edenului ar fi fost creați „tot soiul de pomi, plăcuţi la vedere şi cu roade bune de mâncat”. Ce se întâmplă cu ceilalți copaci ale căror fructe nu sunt bune de mâncat? Unde și când au fost ei creați? În cartea Facerea, capitolul 2, Biblia nu ne spune lucrul acesta și asta ne obligăm să acceptăm că înainte de a crea pomii din Grădina Eden, Dumnezeu a creat toți pomii, ale căror fructe erau bune sau nu de mâncat, în ziua a treia. Dacă însă toate plantele ar fi fost create în ziua a treia, atunci categoric ele au fost create înainte de crearea omului.

O atenție specială merită și crearea oamenilor, pe care Biblia o prezintă în două versiuni diferite. Dumnezeu ar fi creat omul, în capitolul 2 din cartea Facerea,  din țărâna pământului. Mesajul este că omul, în mod diferit decât Dumnezeu, este perisabil deoarece este format din materie perisabilă. Omul este diferit de Dumnezeu în capitolul 2 din cartea Facerea și se află în opoziție cu El. Aceasta este o teologie care diferă de teologia din capitolul 1 al cărții Facerea unde bărbatul și femeia sunt creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. În capitolul 2 din cartea Facerea, spre deosebire de capitolul 1, creația nu se sfârșește cu omul, ci începe cu acesta. De fapt, ordinea creației nu urmează faptele, ci doar încearcă să transmită un mesaj teologic.    

În cartea Facerea, capitolul 1, oamenii sunt creați la sfârșitul creației, după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, și, în acest fel, se subliniază că ei sunt considerați cea mai importantă parte a ei. Creația ar fi fost realizată de la ceea ce pare a fi mai simplu la ceea ce pare mai complex. În capitolul 1, scopul creației oamenilor este să stăpânească Pământul, dar în capitolul 2 ei sunt creați la început ca să îl servească pe Dumnezeu și să lucreze Grădina Eden. Ca și servitori, oamenii ar fi avut o cunoaștere limitată a lumii, nu aveau voie să cunoască diferența dintre bine și rău de aceea li s-a interzis accesul la pomul cunoașterii binelui și răului.

Oamenii au fost creați, în capitolul 2, ca un fel de „roboți” buni pentru a îngriji Grădina Eden, și nu pentru a stăpâni întreg Pământul. „Roboții” aveau calități intelectuale care să le permită să își îndeplinească activitatea lor dar ca oameni erau incompleți, pentru că prin interdicția de a cunoaște binele și răul, ei nu puteau să dobândească simț moral.

Conform Bibliei, oamenii ar fi fost puși să aleagă fără ca mai întâi să dobândească cunoștințele morale necesare care le-ar fi permis o alegere bună. La început ei nu aveau conștiință, deoarece ei au fost creați fără a putea face deosebirea dintre bine și rău, prin natura lor, ei aveau nevoie să mănânce din pomul cunoașterii înainte de a face această deosebire. Tocmai această incapacitate umană de a cunoaște binele și răul în natura lor i-ar fi transformat pe oameni în „roboți” altceva decât numim noi oameni.

Cele două capitole ale cărții Facerea, capitolul 1 și capitolul 2, conțin două mesaje foarte diferite în legătură cu natura umană. În primul capitol, oamenii ar fi fost creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, cunoscând, deci, binele și răul, ca și El, dar în capitolul 2 ar fi fost creați incompleți, fără conștiință, fără cunoașterea binelui și răului. Cele două capitole ale cărții Facerea, capitolul 1 și 2, reprezintă două povești diferite ale creației care se deosebesc între ele și prin locul rezervat pentru oameni în creație.

Încercarea de a plasa cartea Facerea, capitolul 2, în limitele primei zile a creației din capitolul 1 eșuează chiar dacă capitolul 2 folosește o formulă de început similară cu cea din capitolul 1. Dacă primele două capitole din cartea Facerea reprezintă o singură poveste a creației și nu două, dovadă acestui lucru se poate face prin sincronizarea perfectă a celor două grupe de texte. Într-un fel sau altul ele trebuie să se potrivească unele cu celelalte. Dacă nu se potrivesc, concluzia este că ele se contrazic unele cu celelalte și ele reprezintă nu una, ci două povestiri ale creației. Încercarea de a combina capitolul 1 și capitolul 2 este una rațională și legitimă, deoarece mulți comentatori ai Bibliei pretind că cele două grupe de texte au un singur autor și că spun aceleași lucruri.

Care zi, alta decât prima zi a creației din cartea Facerea, capitolul 1, poate să reprezinte punctul de pornire pentru raportul creației din Facerea capitolul 2? Lucrul acesta trebuie stabilit dacă cineva susține că în Biblie există o singură narațiune a creație, conținută în două descrieri diferite, una mai generală și cealaltă concentrată asupra unui singur aspect, crearea omului. Pentru acest motiv, voi încerca diferite variante. Să admitem, de dragul demonstrației, că punctul de plecare al capitolului 2, din cartea Facerea, ar putea fi inserat în ziua a treia a creației, după separarea apelor și înainte de crearea plantelor, atunci când ar fi existat pentru prima dată suprafață de uscat pe Pământ. Ne aducem aminte că în capitolul 2 începutul presupunea existența unor zone de uscat și de asemenea lipsa plantelor, deoarece, conform cu Biblia, încă nu exista ploaia pe planeta noastră și omul încă nu fusese creat. 

Să admitem că în ziua a treia, după separarea apelor, dar înainte de crearea plantelor, Dumnezeu l-a creat pe om și după aceea a creat plantele în Grădina Eden și acolo l-a plasat pe omul creat. După crearea plantelor, Dumnezeu ar fi creat animalele și după aceea ar fi creat femeia. De ce nu s-ar putea accepta o astfel de ipoteză? Cartea Facerea, în capitolul 1, stabilește fără echivoc că Dumnezeu a creat omenirea, bărbat și femeie, în ziua a șasea, după crearea plantelor și animalelor. Prin urmare, nu se poate înțelege că omul ar fi fost creat în ziua a treia a creației și de aceea această variantă nu poate să fie valabilă.  

Se mai poate investiga și o altă posibilitate. Să vedem dacă cartea Facerea, capitolul 2, poate să fie o descriere detaliată a zilei a șasea din capitolul 1. Dacă vrem să stabilim un loc în ziua a șasea a creației pentru cartea Facerea, capitolul 2, trebuie să alegem un moment fie înainte fie după crearea animalelor. În conformitate cu Facerea capitolul 2, omul ar fi fost creat înaintea animalelor. Lucrul acesta reiese cu claritate, nu contează cum speculează cineva cu timpurile verbului „a face”. După crearea omului, în cartea Facerea, capitolul 2, Dumnezeu a încercat să găsească un ajutor pentru om și acesta a fost motivul declarat pentru crearea animalelor. Față de crearea omului, în capitolul 2, crearea animalelor a fost situată în viitor, deci, capitolul 2 contrazice capitolul 1 în care animalele au fost create înaintea omului.

- 24 -

Read more!

 pagina anterioara                       pagina urmatoare
 

Monday, 17 September 2018 15:47

Cele doua povestiri ale creatiei din Biblie (1)

Written by
 pagina anterioara                        pagina urmatoare
 

Mulți specialiști în studiul Bibliei recunosc că în cartea Facerea se regăsesc două povestiri ale creației. Cititorul care se apropie de textele respective, care susțin afirmații extraordinare, tinde să le vadă ca pe o singură poveste dar această sinteză poate genera multe nedumeriri legate de multitudinea de contradicții pe care le conțin textele biblice.

Liberală sau nu, orice citire a cărții Facerea îl invită pe cititor sau cititoare să răspundă la nenumăratele incoerențe generate de suprapunerea capitolelor 1 și 2 din prima carte a Bibliei. Se pare că aceste două capitole sunt rezultatul muncii a doi scriitori diferiți care au scris în două perioade de timp diferite. Este evident că narațiunile respective se contrazic între ele în multe detalii, legate de modul cum ar fi fost creat universul sau oamenii. Cele două narațiuni diferite implică, pe de o parte, cartea Facerea, capitolul 1; 1-31 și capitolul 2; 1-3 și, pe de altă parte, Facerea, capitolul 2; 4-25. Una dintre premisele principale ale acestui punct de vedere, foarte răspândit între cercetătorii Bibliei, este că Pentateuhul nu a fost scris de Moise, ci mai mulți scriitori antici au contribuit la această colecție de texte. Acești autori sunt identificați ca J,E,P, și D, denumiri convenționale, aceste litere fiind simboluri ale unor cuvinte, care sunt specifice fiecărei variante, J vine de la numele lui Dumnezeu Jehova, E de la alt nume atribuit Lui, Elohim, P de la preot și D de la Deuteronom. Există părerea că toate aceste scrieri au fost colectate de un „redactor”.    

Această teorie, cunoscută ca Ipoteza Documentară, a început să ocupe primul loc în studiul Bibliei în secolul 19 când Jean Astruc, un doctor francez, a afirmat că a identificat anumite „surse” distincte în cea ce privește autorii textelor biblice. Acest punct de vedere a fost preluat și de alții și către sfârșitul secolului mulți comentatori biblici au aderat la acest concept. Cartea Facerea, capitolul 1, este considerată a fi în document P, datând din perioada de captivitate babiloniană sau de după această perioadă, în timp ce cartea Facerea, capitolul 2, este presupusă a fi un document J datând din secolul 9, înainte de Hristos. Argumentele care susțin acest punct de vedere merg în două direcții principale. În primul rând se susține că cele două povestiri ale creației se deosebesc prin stilul scrisului. În al doilea rând, se argumentează că cele două narațiuni sunt în conflict deoarece ele reflectă două concepții diferite despre Dumnezeu și o ordine a creației diferită. . 63) 

În acest studiu, nu insist pe anumite diferențe care vin din utilizarea numelor, cum ar fi folosirea unor nume diferite pentru Dumnezeu, Elohim sau Yahveh Elohim, în cartea Facerea, capitolele 1 și 2, sau pe considerații care privesc stilul literar. Chiar dacă acestea sunt probleme importante, mă mulțumesc doar să le amintesc și las discuția pe seama numeroșilor specialiști în domeniu. 

Sunt interesat în principal de ceea ce reprezintă contradicții, din punct de vedere al unei coerențe interne, care este cerută de orice narațiune, care pretinde a avea caracter istoric. Ca o primă constatare, trebuie spus că am observat că există contradicții ireconciliabile și diferențe care vin din descrierea momentelor creației și de asemenea din comparația consecințelor logice care decurg din textele respective.

Anumite situații care sunt prezentate de Biblie nu corespund unele cu celelalte și sunt atât de contradictorii încât se anihilează unele pe celelalte când cineva încearcă să le armonizeze între ele. Probabil, că unul dintre cele mai descalificante aspecte, în încercarea de a realiza o armonizare între cele două povestiri ale creației este reprezentat de neconcordanța succesiunii în timp a evenimentelor, între primele două capitole ale Bibliei. De exemplu, în cartea Facerea, capitolul 1, totul se petrece în șapte zile, dar în capitolul 2 al acestei cărți, evenimentele se derulează într-o perioadă unică de timp, nedivizată pe zile. Cartea Facerea, capitolul 2, nu poate să fie privită ca o sinteză a capitolului 1 deoarece capitolul 2 răstoarnă aproape toate detaliile cuprinse în capitolul 1. Dacă cineva încearcă să armonizeze narațiunile din cartea Facerea, capitolele 1 și 2, așa cum fac mulți creaționiști, el sau ea trebuie să fie capabilă să le integreze într-o singură povestire cu o secvență de timp unică. Personal, încerc să realizez acest lucru, în prezentul studiu, pentru a vedea dacă o astfel de unificare este posibilă sau nu.

Voi folosi secvența de timp oferită de cartea Facerea, capitolul 1 în care voi încerca să inserez povestirea relatată de cartea Facerea, capitolul 2. Dacă această încercare nu poate fi condusă pentru a obține un rezultat pozitiv atunci există o problemă care nu poate fi ignorată.

Anumiți critici ai unității povestirilor biblice despre creație susțin că este o încercare fără speranță aceea de a armoniza cele două povestiri ale creației, din cartea Facerea, capitolele 1 și 2 deoarece ele nu pot să funcționeze împreună.

James

„Orice încercare artificială de a concilia aceste diferențe vizibile de stil, formă și subiect tratat este sortită să eșueze. Recunoașterea că ele aparțin la diferite perioade, cea de a doua povestire fiind în mod evident cea mai veche și care privește la o perioadă de timp încă și mai veche, este o explicație naturală și suficientă a lipsei lor de coerență.” (ref. 64) 

Contrazicând această concluzie, personal, cred că încercarea de a armoniza cele două povestiri ale creației din Biblie merită să fie făcută, tocmai pentru a demonstra că ele nu pot fi armonizate. În mod mai mult sau mai puțin informat, mulți cititori ai Bibliei combină în mintea lor cele două povestiri ale creației, pe care aceasta le conține, fără a observa, în multe cazuri, că cele două mituri se contrazic între ele. Este posibil ca la o citire mai atentă să vedem o singură povestire a creației, atunci când citim materialele conflictuale, din cartea Facerea, capitolele 1 și 2? Am sperat că este o sarcină ușoară și că cele două povestiri pot fi citite ca una, până când am încercat să pun împreună detaliile particulare din cartea Facerea, capitolele 1 și 2. Sincronizarea tuturor detaliilor din cartea Facerea, capitolele 1 și 2, în așa fel încât ele să nu se contrazică unele cu celelalte, s-a dovedit a fi o acțiune imposibilă. 

La povestirea creației, plină de fantezie, dar neadevărată, din capitolul 2, a fost mai târziu adăugată o cosmologie empirică numai pentru a demonstra că YHWH era un Dumnezeu universal care a creat cosmosul și că El nu era doar o divinitate a poporului evreu. Faptul că acest lucru s-a întâmplat în timpul perioadei babiloniene sau ulterior nu este de loc întâmplător, deoarece povestirile din cartea Facerea sunt puternic influențate de conținutul miturilor babiloniene despre creație.  

Diferit de opinia lui Harrison, personal, consider că primele două capitole din cartea Facerea nu sunt o vedere mai generală și alta mai detaliată a aceleiași povestiri. Ele sunt două povestiri diferite, necorelate una cu cealaltă, scrise de doi scriitori diferiți, în două perioade de timp diferite. Harrison

„Este o greșeală să presupunem că cele două povestiri ale creației sunt duplicate, deoarece de fapt ele se completează una cu cealaltă. Prima subliniază procesul general de creație și arată cum au apărut toate lucrurile din puterea creatoare a lui Dumnezeu, în timp ce a doua acordă o atenție mai mare creației omului și îl așează pe el și partenera lui într-o anumită locație geografică.” (ref. 65) 

Este adevărat că Facerea, capitolul 1, este o povestire care este plină de contradicții și absurdități dar, în același timp, rezultatul încercării de a reuni în aceeași formulă Facerea, capitolul 2, face ca jignirea adusă rațiunii să fie și mai rea. Voi oferi câteva exemple de contradicții între Facerea, capitolele 1 și 2.

Care a fost situația Pământului în ziua a întâia? A fost acoperit de ape sau a fost un teritoriu uscat, în care plantele nu puteau să crească din lipsa ploii? :

„1. La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul. 2. Şi pământul era netocmit şi gol. Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor.” (Facerea 1; 1-2):
„4. Iată obârşia cerului şi a pământului de la facerea lor, din ziua când Domnul Dumnezeu a făcut cerul şi pământul. 5. Pe câmp nu se afla nici un copăcel, iar iarba de pe el nu începuse a odrăsli, pentru că Domnul Dumnezeu nu trimisese încă ploaie pe pământ şi nu era nimeni ca să lucreze pământul.” (Facerea 2; 4-5)

A existat apă sau nu la început pe Pământ? Cartea Facerea, capitolele 1 și 2 ne dau răspunsuri diferite. Capitolul 1 ne spune că Pământul ar fi fost acoperit cu apă dar capitolul 2 ne spune că Pământul ducea lipsă de apă, cu excepția unui râu care ar fi irigat zonele pe unde trecea. În capitolul 1 numai în ziua a treia pământul uscat ar fi fost eliberat de sub ape, dar în capitolul 2 câmpurile, deci pământul uscat, ar fi existat de la început.

Ambele texte se referă la crearea la început a cerului și Pământului, dar în capitolul 1 cerul a fost creat, prin separația apelor, doar în ziua a doua. În capitolul 2, cerul a existat de la început, dovada fiind reprezentată de existența pământului uscat și a unui râu care uda Pământul sau în alte traduceri a unui abur care plana deasupra lui. Atât râul cât și aburul respectiv nu ar fi putut exista în lipsa cerului. 

În cartea Facerea, chiar dacă aburul respectiv ar fi udat toată față Pământului, totuși ierburile nu ar fi avut destulă apă pentru a crește, din lipsa ploii. Această afirmație este lipsită de sens. Versetul 6 din cartea Facerea, capitolul 2, contrazice versetul 5. Aburul ar fi trebuit să ude Pământul în lipsa ploii.

Poate fi identificat aburul din capitolul 2 cu apele care acopereau Pământul în capitolul 1? Nu este vorba tot despre apă, chiar dacă în stare gazoasă? Nu este același lucru. În capitolul 1, uscatul a apărut doar în ziua a treia, atunci când apele de pe Pământ au fost separate unele de altele. Ideea este că în capitolul 2 uscatul coexista cu aburul care acoperea Pământul, încă de la început, dar în capitolul 1 uscatul nu a existat de la început, ci doar din ziua a treia. Aburul care acoperea Pământul, în capitolul 2, nu putea să împiedice existența cerului, în capitolul 1, de la început, ci el presupunea existența cerului. Existenței apei în formă gazoasă nu avea cum să existe în lipsa existenței atmosferei pământești. 

Pentru a înlătura această contradicție, cineva trebuie să demonstreze că începutul creației în cartea Facerea, capitolul 2, se situează în alt moment al creației, decât în ziua întâi a creației din capitolul 1. În același timp, ambele capitole indică același moment al creației, care se situează imediat după începutul acesteia. 

Care este înțelesul noțiunii de abur care se afla deasupra Pământului? Texul biblic, în traducerea din Biblia ortodoxă spune următoarele:

„4. Iată obârşia cerului şi a pământului de la facerea lor, din ziua când Domnul Dumnezeu a făcut cerul şi pământul. 5. Pe câmp nu se afla nici un copăcel, iar iarba de pe el nu începuse a odrăsli, pentru că Domnul Dumnezeu nu trimisese încă ploaie pe pământ şi nu era nimeni ca să lucreze pământul. 6. Ci numai abur ieşea din pământ şi umezea toată faţa pământului.” (Facerea 2; 4-6)

Cu toate că în alte traduceri cuvântul abur apare ca și izvoare de apă, totuși trebuie să răspundem la traducerile din limba rămână care au preferat cuvântul abur. Acest abur sau ceață inițială, sau nori foarte aproape de suprafața Pământului nu au o justificare coerentă dacă ne gândim că Biblia ne spune că ierburile nu au crescut pe Pământ, în aceeași perioadă, din cauza lipsei ploilor. Un abur sau niște nori groși ar fi împiedicat dezvoltarea vieții pe Pământ, așa cum o cunoaștem, din cauza prezenței unei umidități prea mari și a unei lipse de luminozitate, dar Biblia ne spune că în aceeași perioadă Dumnezeu ar fi creat grădina Eden. Prin grădina Eden ar fi trecut un râu cu apă, care ar fi irigat-o, deci aburul respectiv nu ar fi fost necesar pentru irigarea Pământului, în lipsa ploilor. Ceea ce pare a fi absurd este alăturarea dintre aburul respectiv și lipsa ploilor, care conform Bibliei ar fi apărut pentru prima dată pe planeta noastră numai după Potop, atunci când a apărut pe cer și primul curcubeu.

Este greșit să afirmăm, așa cum procedează unii comentatori, că Facerea, capitolul 2 nu conține referințe cosmologice, deoarece, fără îndoială, conține. Expresia „din ziua când Domnul Dumnezeu a făcut cerul și pământul” conține aproape tot atât de multă cosmologie ca și capitolul 1, din cartea Facerea, care și el este foarte concis. Într-un anumit sens, cartea Facerea, capitolul 2, este mai puțin absurdă decât Facerea, capitolul 1, din punct de vedere al cosmologiei, deoarece afirmă că cerul și Pământul au fost făcute de la început, inclusiv atmosfera Pământului și spațiul cosmic. Pe de altă parte, cartea Facerea prezintă o povestire cât se poate de absurdă în ceea ce privește crearea omului. Omul este prezentat ca fiind creat singur, fără parteneră, în timp ce toate animalele au fost create în perechi.

În cartea Facerea capitolul 2, lipsa vegetației este explicată și prin absența omului, dar aceasta este o absurditate și nu o cauză reală care ar fi împiedicat creșterea ierburilor pe câmp. Cele mai multe plante, excepție făcând plantele cultivate, nu au nevoie de oameni pentru a crește pe câmpuri, dar cartea Facerea susține că lipsa omului ar fi dus la lipsa totală a plantelor. Pe câmpuri cresc tot felul de plante, alături de cele cultivate de oameni. De fapt, plantele care la un moment dat au început să fie cultivate de oameni, au fost inițial necultivate, adică sălbatice. Ele au fost alese de oameni pentru cultură, dar în starea lor naturală nu au avut nevoie de oameni pentru a exista, în schimb au avut nevoie de apă și lumină. Cartea Facerea greșește categoric atunci când afirmă că lipsa oamenilor pe Pământ ar fi determinat inexistența plantelor pe câmpuri.

În baza afirmației din cartea Facerea, din momentul în care a fost creat omul nimic nu a mai oprit apariția plantelor cultivate, cu excepția lipsei ploii. Avem un text din care putem vedea că ploaia a venit pe Pământ numai după presupusul Potop și acest text se referă la apariția curcubeului pe planeta noastră, pentru prima dată după Potop:  

„13. Pun curcubeul Meu în nori, ca să fie semn al legământului dintre Mine şi pământ. 14. Când voi aduce nori deasupra pământului, se va arăta curcubeul Meu în nori, 15. Şi-Mi voi aduce aminte de legământul Meu, pe care l-am încheiat cu voi şi cu tot sufletul viu şi cu tot trupul, şi nu va mai fi apa potop, spre pierzarea a toată făptura.” (Facerea 9; 13-15)

Norii nu sunt aduși de Dumnezeu ori de câte ori ei apar pe cer, așa cum afirmă cartea Facerea, ci sunt produși de dinamica atmosferică, și curcubeul este un fenomen natural nu unul supranatural.

„Un curcubeu este un fenomen meteorologic care este cauzat de reflecția, refracția și dispersia luminii în picăturile de apă rezultând într-un spectru de lumină care apare pe cer.” (ref. 66)
- 23 -


Read more!

 pagina anterioara                     pagina urmatoare
 

Monday, 17 September 2018 15:45

Crearea soarelui lunii si a stelelor

Written by
 pagina anterioara                       pagina urmatoare
 

În legătură cu crearea corpurilor cerești în ziua a patra, autorul sau autorii cărții Facerea au putut face o astfel de eroare doar pentru că el sau ei nu au știut cum funcționează cu adevărat universul. În același timp, Dumnezeu știe cum funcționează universul, deci, ori nu a inspirat El cartea Facerea ori El ne-a derutat în mod deliberat în această problemă. Prima variantă este cea corectă, deoarece Dumnezeu nu poate să mintă și în același timp să fie perfect. Luând în considerare distanțele uriașe dintre stele și Pământ, lumina stelelor nu ar fi putut ajunge pe Pământ și deveni vizibilă în noaptea care a urmat celei de a patra zile a creației. În acest caz, nu este clar de ce Dumnezeu ar fi declarat despre crearea stelelor că a fost bună. Cât de bună a fost crearea stelelor în ziua a patra, dacă lumina lor nu a fost în măsură să ajungă pe Pământ în noaptea respectivă? Nu a fost așa de bună.

Atunci când a fost creată cea mai apropiată stea, în ziua a patra, în concordanță cu măsurători științifice, lumina ei a avut nevoie de cel puțin patru ani ca să ajungă pe Pământ. În conformitate cu cartea Facerea, în aceea perioadă de timp, oamenii au fost de asemenea creați și ei probabil că aveau nevoie de semne în timpul nopții, pentru orientarea lor, dar semnele nu au fost acolo. În același timp, păsările care ar fi fost create în ziua a cincea ar fi avut și ele nevoie de stele pentru navigația lor în timp de noapte, dar lumina celei mai apropiate stele ar fi ajuns pe Pământ cu patru ani prea târziu. În acest caz, avem un nou exemplu de inadecvare a mijloacelor în raport cu scopurile propuse. În final, este vorba tot de o absurditate conținută de Biblie, deoarece dacă stelele ar fi fost create cu adevărat pentru a ilumina Pământul și pentru a constitui semne în timpul nopții, atunci distanța la care se află față de Pământ, nu ar fi permis acest lucru pentru o lungă perioadă de timp. Aceasta este o dovadă că stelele nu au fost create de Dumnezeu pentru a lumina nopțile sau pentru a constitui semne, așa cum spune Biblia, ci ele au fost generate în procesul de formare al universului în mod natural și fără nici un scop legat direct de existența oamenilor pe Pământ.

Stelele au existat cu mult înainte de a exista Pământul și toate elementele grele, atât de necesare existenței vieții pe Pământ, au fost generate în interiorul unor stele care au explodat. Biblia răstoarnă ordinea exactă a lucrurilor. Viața pe Pământ depinde de existența stelelor și motivul existenței stelelor nu depinde în nici un fel de Pământ.

Una dintre cele mai apropiate stele de Pământ este Proxima Centauri. O parte a unui sistem de trei stele care se numește Alfa Centauri, Proxima se află la 4,22 ani lumină față de Pământ. Alfa Centauri este cea mai strălucitoare dintre cele trei din sistem, și de aceea sistemul este denumit după această stea. Alfa Centauri este o parte dintr-o binară care gravitează una în jurul celeilalte la aproximativ 4,37 ani lumină față de Pământ, dar Proxima Centauri (cea mai puțin luminoasă din cele trei) este o stea roșie 0,15 ani lumină față de binară. (ref. 57)

Stelele, create în ziua a patra, au fost nefolositoare ca și corpuri de iluminat pentru o lungă perioadă de timp. Un an lumină este o unitate de distanță. Este distanța pe care lumina o parcurge într-un an. Lumina se mișcă cu o viteză de aproximativ 300,000 km pe secundă. Într-un an lumina călătorește cca. 9,5 trilioane de km. Distanța care separă Proxima Centauri de Pământ este dată multiplicând 9,5 trilioane de km cu 4,22. (ref. 58) Alte stele sunt și mai depărtate decât Proxima Centauri și aceasta înseamnă că, dacă ele ar fi fost create cum spune Biblia, ele ar fi apărut pe cer una după alta, la diferențe de câțiva ani una de cealaltă. Cu toate că stelele ar fi fost create toate în ziua a patra, ele ar fi apărut pe cer câte una, câte una, an după an. Este o imagine ciudată și nerealistă, însă inevitabilă, dacă stelele ar fi fost create doar pentru a ilumina nopțile pe Pământ.

Anumiți creaționiști au căutat să găsească o soluție la această problemă și au venit cu ideea că Dumnezeu ar fi creat universul matur și că lumina ar fi fost creată în tranzit. Aceasta nu este o argumentație bună pentru explicația inadecvării dintre modul cum ar fi fost create stelele și scopul atribuit creației lor de către Biblie. Citatul următor se referă la acest aspect:

„Singura problemă când presupunem că lumina a fost creată în-tranzit este că noi vedem lucruri care se petrec în spațiu. De exemplu, noi vedem stele care își schimbă strălucirea și se mișcă. Câteodată vedem stele care explodează. Vedem aceste lucruri deoarece lumina lor a ajuns la noi. Dar dacă Dumnezeu ar fi creat lumina acestora, deja în drumul ei către noi, aceasta înseamnă că nici unul dintre evenimentele pe care le vedem în spațiu (dincolo de o distanță de 6000 de ani lumină) nu s-au petrecut. Ar însemna că acele stele pe care le vedem explodând nu au explodat niciodată și nu au existat; Dumnezeu ar fi pictat imagini ale acestor evenimente inexistente. Pare să nu fie caracteristic lui Dumnezeu să facă astfel de iluzii. Dumnezeu a făcut ochii noștri pentru a da dovadă exactă de realitatea universului; deci noi putem să avem încredere că evenimentele pe care le vedem în spațiu chiar s-au întâmplat. Pentru acest motiv, cei mai mulți oameni de știință creaționiști consideră că lumina creată în tranzit nu este cel mai bun mod de a răspunde la problema luminii stelelor aflate la mare distanță.” (ref. 59)

 Aceasta este de asemenea o recunoaștere că vârsta universului nu poate să fie redusă la 6000 de ani, este cu mult mai mare. O altă încercare care își propune să explice relația dintre distanțele mari din univers și efectul lor asupra credibilității povestirilor despre creație din Biblie, este conținută de următorul citat:

„Să presupunem că sistemul nostru solar este plasat lângă centrul unei distribuții finite de galaxii. Chiar dacă lucrul acesta nu poate să fie dovedit cu certitudine în prezent, este în conformitate cu evidențele; deci este o posibilitate rezonabilă. În acest caz, Pământul ar fi într-o groapă gravitațională. Aceasta înseamnă că ar necesita energie pentru a extrage ceva de pe Pământ în spațiu. În această groapă gravitațională, noi nu am „simți” nici un fel de gravitate suplimentară, cu toate acestea timpul ar curge mai încet pe Pământ (sau în alte locuri din sistemul solar) decât în alte locuri din univers. Acesta fiind cazul, ceasurile de pe Pământ ar ticăi mult mai încet decât ceasurile din spațiul cosmic. În felul acesta, lumina de la cele mai distante galaxii ar ajunge pe Pământ în numai câteva mii de ani, după măsurătoarea ceasurilor de pa Pământ.” (ref. 60)  

În conformitate cu observațiile astronomice, sistemul nostru solar nu este situat lângă centrul unei distribuții finite de galaxii, ci undeva în interiorul galaxiei Calea Lactee, nici măcar în centrul ei. Ideea unei gropi gravitaționale în care s-ar afla sistemul nostru solar este doar o fantezie. 

Este greu de imaginat că Pământul s-ar afla în centrul unei distribuții finite de galaxii, dacă nu este în centru propriei lui galaxii, Calea Lactee. Dacă ne imaginăm Calea Lactee ca pe o farfurie și dacă tragem o linie imaginară din centrul farfuriei către periferia ei, atunci noi suntem situați cam la jumătatea acelei linii. (ref. 61) 

Câteva mii de ani, măsurați de ceasuri pe Pământ, chiar dacă ar fi făcut timpul mai scurt, nu ar fi rezolvat problema. În orice caz, lumina stelelor nu ar fi ajuns pe Pământ în aceea noapte, ci cu o mare întârziere de aceea ea nu ar fi putut ilumina planeta noastră pentru foarte mult timp și nu ar fi putut constituit semne pentru locuitorii ei. (ref. 62)

În această problemă, ca și în multe altele, apologeții Bibliei au încercat, fără succes, să găsească soluții la problema neconcordanței dintre descrierea biblică a creației stelelor și realitate. Soluția nu există, deoarece nimeni nu își poate imagina de ce Dumnezeu ar fi procedat într-un mod total irațional atunci când ar fi creat corpurile cerești. Ce rost ar fi avut să creeze stelele în ziua a patra și nu în ziua a întâia, dacă El ar voit să creeze toate condițiile pentru ca Pământul să funcționeze așa cum îl știm? Nu ar fi avut nici un rost, dar în mitologia biblică o astfel de desfășurare rațională ar fi fost împiedicată de faptul că cerul nu a existat decât începând cu ziua a doua.

O altă problemă este aceea referitoare la felul în care scriitorii Bibliei au înțeles mărimea stelelor. Pe bună dreptate, Dr. Jason Long, în cartea sa intitulată „Absurdități Biblice” remarcă că persoanele care au scris cartea Facerea au crezut că stelele sunt ca niște luminițe pe cer, de dimensiuni nu prea mari, care dacă ar cădea pe Pământ nu ar cauza prea multe neajunsuri. Iată ce ne spune textul biblic:

„12. Şi m-am uitat când a deschis pecetea a şasea şi s-a făcut cutremur mare, soarele s-a făcut negru ca un sac de păr şi luna întreagă s-a făcut ca sângele, 13. Şi stelele cerului au căzut pe pământ, precum smochinul îşi leapădă smochinele sale verzi, când este zguduit de vijelie. 14. Iar cerul s-a dat în lături, ca o carte de piele pe care o faci sul şi toţi munţii şi toate insulele s-au mişcat din locurile lor.” (Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul 6; 12-14) 

Mulți specialiști în studiul Bibliei recunosc că în cartea Facerea se regăsesc două povestiri ale creației. Cititorul care se apropie de textele respective, care susțin afirmații extraordinare, tinde să le vadă ca pe o singură poveste, dar această sinteză poate genera multe nedumeriri legate de multitudinea de contradicții pe care le conțin textele biblice.

Când soarele se face negru și luna se înroșește, se poate vorbi de o eclipsă de soare. Totuși aceste eclipse de soare, nu prevestesc sfârșitul lumii, ele sunt un fenomen natural, nu unul supranatural. Cât privește căderea stelelor pe Pământ, știm cu toții ce s-ar întâmpla în cazul unei coliziuni dintre o stea și planeta noastră. Acesta ar fi sensul real al fenomenului. Care ar putea să fie sensul metaforic? În cazul de față, pentru că se vorbește despre soare și lună, este evident că se vorbește de stele ca fiind corpuri cerești și nu despre alte elemente, simbolizate de stele. Pentru omul modern, atâta naivitate pare de necrezut, dar oamenii din vechime nu aveau cum să își dea seama de dimensiunile reale ale stelelor. Pentru ei, stelele păreau niște puncte mici de lumină, gata să cadă la un moment dat pe Pământ. Această constatare ne permite să afirmăm că respectivele texte biblice nu au fost inspirate de Dumnezeu, deoarece ele nu reflectă știința Lui, ci doar ne arată ignoranța oamenilor din acele vremuri.

- 22 -

Read more!

 pagina anterioara                      pagina urmatoare
 

Monday, 17 September 2018 15:43

Crearea luminii inaintea soarelui (4)

Written by
 pagina anterioara                         pagina urmatoare
 

Aici avem de a face cu neadevăruri evidente. Nu este adevărat că Biblia este singurul text antic în care soarele ar fi fost creat după lumină. Un alt exemplu este Enuma Elish, mitul babilonian al creației, despre care probabil nici un Creștin nu afirmă că ar avea inspirație divină. Pe de altă parte, este posibil ca o stea, care se afla la o distanță uriașă față de Pământ să nu mai existe, în timp ce lumina ei abia a ajuns pe planeta noastră. Distanțele gigantice din spațiul cosmic fac ca lumina să le străbată câteodată într-un timp îndelungat și, în acest timp, sursa respectivă de lumină să sufere modificări și chiar să dispară. Aceasta nu înseamnă că lumina vine din spațiul cosmic neocupat, deoarece acolo s-a aflat cândva o sursă de lumină și în urma unei explozii au rămas resturi din aceea stea.

Cartea Facerea vorbește de o lumină creată care a fost numită „zi”, de aceea este vorba despre lumina zilei și nu de lumina unei stele care vine din spațiul cosmic, după ce aceea stea a dispărut. O lumină venită din spațiul cosmic, la care nu i se poate identifica sursa, nu poate genera ciclul zilei și al nopții pe Pământ. În același timp, lumina venită din spațiu cosmic neocupat presupunea existența acestui spațiu cosmic, dar cerul ar fi fost creat de Dumnezeu doar în ziua a doua, după lumină, în conformitate cu cartea Facerea.

O lumină, venind dintr-un astfel de spațiu neocupat de un corp ceresc nu putea să asigure mișcarea Pământului în jurul ei, generând în felul acesta o seară și o dimineață. Pentru ca acest proces să se poată produce ar fi fost nevoie de mai mult decât o lumină, ar fi fost necesară existența unui corp ceresc cu o masă asemănătoare cu a soarelui, care să exercite o forță de atracție asupra Pământului.

În același timp, teoriile științifice moderne nu au experimentat niciodată existența luminii în spațiu cosmic neocupat, deoarece în natură nu există spațiu cosmic complet neocupat. O lumină care vine de la o stea care a dispărut deja, nu vine dintru-un spațiu complet neocupat. Găurile negre sunt reputate că atrag aproape întreaga lumină a corpurilor cerești care cad în interiorul lor datorită gravitației pe care o exercită și eventuala lumină care scapă, extrem de puțină, nu demonstrează că lumina vine din spațiu neocupat. Acel spațiu este ocupat de o gaură neagră.

O lumină fără sursă, apărut din nimic, care să genereze o dimineață și o seară pe Pământ, este o propunere absurdă ori cum ar fi luată și orice tentativă de a justifica o astfel de posibilitate nu face decât să accentueze absurdul descrierii care se găsește în Biblie. Autorul textului citat nu ia în considerare ce spune Biblia. Înainte de ziua a doua, când a fost creat cerul, nu a existat nici un fel de spațiu liber care să producă vre-o lumină. Pământul a fost sub ape, unde nu putea să se învârtă în jurul axei sale, și nici o lumină sub ape nu putea să genereze ciclul zilei și al nopții. Totul a fost acoperit de ape, și un spațiu ocupat de ape, nu este un spațiu neocupat.  

Exprimând o altă opinie, John H. Sailhamer scrie:  

„În v. 14 Dumnezeu nu spune, Să fie lumină … să separe, ca și cum nu ar fi fost lumini înainte de această comandă și numai după aceea au fost create luminile. Mai degrabă textul ebraic spune, Și Dumnezeu a spus, „Luminile din cuprinsul cerului să separe.” Cu alte cuvinte … Comanda lui Dumnezeu presupune că luminile erau deja pe cer și ca un răspuns la comanda lui li s-au dat un scop, să separe zilele de nopți și să marcheze sezoanele și zilele și anii … Se sugerează că autorul nu a înțeles descrierea lui despre ziua a patra ca și creație a luminilor; chiar contrar, narațiunea presupune că luminile cerești erau deja create de la început (John H. Sailhamer, Expositors Bible Commentary, Vol. 2, Frank E. Gaebelein General Editor, Grand Rapids Mi: Zondervan, 1990, p. 34).” (ref. 53)   

Fără îndoială, cartea Facerea ne spune că Dumnezeu a făcut soarele, luna și stelele în ziua a patra și nu în ziua a întâia. Pentru a parcurge până la capăt drumul absurdului, în raționamentele sale, autorul textului citat presupune că soarele, luna și stelele ar fi fost create încă din ziua întâia, dar că li s-ar fi dat un scop al existenței lor doar în ziua a patra. Dacă aceste corpuri cerești au avut nevoie să li se dea un scop în ziua a patra, cum au funcționat ele fără scop în primele trei zile? Cu alte cuvinte, cum ar fi putut soarele să separe zilele de nopți dacă nu i s-ar fi dat un scop în acest sens? Dacă soarele ar fi avut din prima zi misiunea de a separa zilele de nopți, atunci de ce i s-a mai dat această sarcină încă o dată, în ziua a patra? Soarele nu putea să existe pe cer din prima zi a creației, deoarece cerul, în descrierea Bibliei, a fost creat doar în ziua a doua.

Răspunsul este dat de absurditatea povestirii cu privire la creația luminii zilei înaintea soarelui, care este atât de insurmontabilă, încât nimeni nu poate să găsească o explicație rațională pentru ea. De ce se străduiesc unii comentatori să justifice absurdul folosind argumente atât de puțin convingătoare? Poate că ei și ele cred că este de datoria lor să apere Biblia. În același timp, astfel de apărări sunt mai degrabă dăunătoare decât folositoare, deoarece ne arată că orice încercare de a justifica absurdul textelor biblice, privitoare la creație, este sortită eșecului, și de asemenea că orice astfel de tentativă nu poate să nu fie contrazisă chiar de textul biblic.

Curierul Creștin, o publicație online, admite că:

„Nu se poate argumenta în mod legitim că soarele, luna și stelele au fost ”create” în prima zi a săptămânii inițiale, și că au fost făcute să „apară” în ziua a patra, așa cum avocații „Gap Theory” au încercat să stabilească. Nu există bază în textul ebraic pentru această concluzie.” (ref. 54)

În aceeași publicație se recunoaște strânsa asemănare dintre cartea Facerea și mitul babilonian al creației, Enuma Elish:

„În această narațiune există câteva similarități izbitoare cu povestirea din cartea Facerea (dar cea din urmă este originalul, pe când prima este un urmaș degradat). Semnificativ, în legătură cu studiul prezent, este faptul că în povestirea babiloniană, „lumina” a existat înaintea creației luminătorilor. (see Charles Pfeiffer, The Biblical World, Grand Rapids: Baker, 1966, pp. 224ff). Din nou, vrem să subliniem că deși Enuma Elish este mitologică, a reținut o urmă de adevăr moștenită de la raportul sacru” (ref. 55)   

Este discutabil care este originalul și care copia, dar ambele mitologii fac aceeași greșeală. Pentru cei care cred că prima carte a Bibliei, Facerea, nu a fost scrisă de Moise, ci a fost scrisă mai târziu, și eu mă număr printre aceștia, bazat pe Ipoteza Documentară, este evident că Enuma Elish este originalul. În orice caz, nici Enuma Elish și nici cartea Facerea nu avansează o ipoteză credibilă a originii universului. Dacă Enuma Elish este considerată a fi un mit, de ce ar fi  cartea Facerea din Biblie, altceva decât tot un mit? Ambele sunt mituri care nu reflectă în nici un fel realitatea.

Așa cum Peter Enns remarcă în cartea sa „Evoluția lui Adam”, este folositor de a plasa cartea Facerea în contextul ei antic pentru înțelegerea naturii textelor și pentru a da o mai bună perspectivă asupra a ceea ce se poate aștepta cineva din genul acesta de texte. Chiar dacă aceste povestiri despre creație nu s-ar fi inspirat una din cealaltă, ele vin din același mediu cultural, care le-a inspirat pe amândouă. (ref. 56)  

Cartea Facerea nu poate să fie înțeleasă altfel decât în cadrul cultural și în legăturile cu celelalte texte mitologice din Orientul Apropiat, din acele timpuri, deoarece mesajul ei s-a adresat unei audiențe  cu un anumit nivel de cunoaștere a naturii, care a fost specific pentru acele timpuri.

Merită să mai abordăm, foarte pe scurt, o altă perspectivă. Există o tendință la anumite persoane de a confunda lumina generată de Big bang, la un moment dat, cu lumina din prima zi a creației. Aceasta este o eroare, între cele două nu există puncte comune. Lumina produsă de Big bang a existat înainte de apariția Pământului, și ea nu a alternat cu întunericul, în ciclul zilelor și nopților.

- 21 -

Read more!

 pagina anterioara                       pagina urmatoare
 

Monday, 17 September 2018 15:42

VII. Crearea luminii inaintea soarelui (3)

Written by
 pagina anterioara                        pagina urmatoare
 

 Spre deosebire de cartea Facerea, natura este o „carte vie” deschisă tot timpul pentru oricine, pentru analiză și cercetare. Pe de altă parte, există posibilitatea ca unele interpretări ale cercetărilor științifice ale naturii, să ducă la concluzia că nu există Dumnezeu, și o astfel de posibilitate s-a și materializat în numeroase ocazii. Aceasta nu înseamnă că cercetările respective sunt orientate greșit sau că rezultatele lor sunt eronate, ci poate să însemne că interpretarea acestor rezultate este greu de făcut și că uneori ea este influențată de credințele celor care o realizează. Un ateu tinde să interpreteze rezultatele cercetărilor științifice ca dovezi ale inexistenței lui Dumnezeu, iar un om credincios poate să vadă în ele proba existenței Lui.
 
 Natura vorbește despre Dumnezeu omului credincios, iar pentru cei necredincioși ea poate să îl ascundă pe El. Știința nu poate să dovedească nici existența și nici inexistența lui Dumnezeu prin metodele sale specifice. Ce o împiedică să facă acest lucru, dacă Dumnezeu se revelează în natură? Revelația însăși este doar o confirmare a credinței, dar credința în sine este un dar pe care Dumnezeu îl face persoanei credincioase. Darul credinței precede înțelegerea revelației în natură și acest dar se exprimă printr-o revelație personală. Din toate formele de revelație posibile, revelația personală este cea mai sigură și ea este tot o formă de revelație în natură, în natura umană.   
 
 Povestirile despre creație, din cartea Facerea, sunt lipsite nu doar de coerență, dar ele duc lipsă, de asemenea, de prezența unor detalii absolut necesare pentru ca ele să dobândească credibilitate. Fără nici un fel de explicații, descrierile în care efectele sunt puse înaintea cauzelor nu pot genera nici un fel de acceptare. Este adevărat că anumite religii propun credința în lucruri greu de crezut, dar aceasta nu înseamnă că trebuie să credem în absurdități care sunt în mod evident contrare realității. Singura explicație pentru prezentarea creației haotice din cartea Facerea este una mitologică. Nici o explicație științifică sau rațională nu poate să fie adusă în sprijinul unei astfel de anomalii.
 
 În context mitologic, crearea luminii înaintea soarelui și a celorlalte corpuri cerești își poate găsi corespondență în alte mituri din Orientul Apropiat. Aceasta, însă, contravine datelor științifice. Pentru a înțelege de ce în Biblie este scris că Dumnezeu a creat lumina înaintea cerului și a soarelui trebuie să raportăm această informație la mituri cu care textele biblice au corespondență. În mitul babilonian al creației, Enuma Elish, succesiunea creației este aceeași ca și în cartea Facerea. Ambele mituri, și multe altele din zona Orientului Apropiat, se „hrănesc” de la același fond cultural străvechi, care a văzut originile cosmosului într-un mod specific. (ref. 47)
 
 De ce a permis Dumnezeu ca Biblia să cuprindă aceste povestiri incredibile ale creației, dacă El știa că mulți oameni se vor împiedica de prezența lor? Reprezintă existența lor în Biblie un fel de test pentru credincioși? Dumnezeu nu ar dezinforma în mod voit omenirea și de aceea prezența lor în V.T. nu poate să fie datorată voinței Sale. În același timp, este greu de spus de ce aceste texte se găsesc totuși în Biblie, dacă ele sunt nocive pentru cititori și creează o imagine greșită despre El. În orice caz, există în momentul de față multă literatură care atrage atenția asupra originii mitologice a acestor texte. Răspunsul meu este că dacă credința este un dar și este urmarea unei revelații personale, atunci cei care primesc acest dar știu să evalueze valoarea textelor biblice în așa fel încât ele să nu afecteze credința lor în El. Mai trebuie totuși spus că aceia și acelea care insistă asupra inspirației povestirilor creației din Biblie fac un mare deserviciu oamenilor care ar vrea să creadă în Dumnezeu, dar sunt împiedicați să facă acest lucru de absurditățile care se găsesc la începutul Bibliei.
 
 Aproape toate religiile conțin povestiri despre originile universului și tocmai acest element a contribuit la căderea multor în desuetudine. Această zonă a culturii umane este foarte aglomerată, științele moderne interesându-se și ele de originea cosmosului, dar cu rezultate mult mai bune. Adevărata criză a religiilor, inclusiv a religiei creștine, a început, atunci când științele moderne au preluat întrebările legate de apariția cosmosului.

 Problema creației luminii este foarte importantă, atunci când judecăm coerența textelor biblice și în funcție de această coerență putem să evaluăm valoarea de adevăr conținută de aceste texte. Atât la capitolul coerență cât și la cel al corespondenței dintre texte și realitate povestirile biblice referitoare la creație sunt profund deficitare. Coerența între diferite afirmații biblice și corespondența acestora cu realitatea sunt două modalități prin care se poate stabili adevărul acestora și care sunt de altfel și două metode recunoscute în teoria adevărului. (ref. 48)
 
 Cartea Facerea este foarte importantă pentru teologie și de asemenea pentru relația dintre religie și știință. Următorul citat sintetizează argumentele despre importanța acestei cărți:

„Cartea Facerea conține ceva care a fost denumit „sămânța-planului” întregii Biblii. Cele mai multe doctrine esențiale sunt introduse în formă esențială în cartea Facerea. Alături de căderea omului, este de asemenea înregistrată promisiunea lui Dumnezeu de salvare (Facerea 3; 15)  Doctrinele creației, căderii în păcat, justificării, răscumpărării, decăderii, mâniei, harului, suveranității, și multe altele sunt toate tratate în această carte a originilor numită Facerea.” (ref. 49) 

Cartea Facerea, în primul capitol, nu poate să explice în mod credibil crearea lumii și, de asemenea, inventează o poveste care aruncă blamul asupra naturii umane. Aceeași carte conține multe contradicții și absurdități. Nu trebuie să îl acuzăm pe Dumnezeu de acest haos. Totul se explică prin caracterul mitologic al textelor, în care realitatea nu contează și totul se exprimă alegoric. La stilul metaforic se adaugă ignoranța scriitorilor respectivelor texte care nu știau nimic despre cosmos și despre natură.

Ar putea cineva să fie acuzat că nu crede povestirile creației din cartea Facerea sau poate cineva să fie condamnat să sufere în iadul veșnic, deoarece nu a putut să creadă că aceste mituri reprezintă realitatea? O astfel de decizie nu ar fi una dreaptă, deoarece nimeni nu trebuie să sufere pentru că nu poate să creadă că miturile spun povești adevărate. Dacă credința în primele 11 capitole ale Bibliei reprezintă un test pentru intrarea în Împărăția cerurilor atunci acesta este un test absurd pentru că ne cere să credem lucruri absurde. Consider că Dumnezeu judecă oamenii după lucruri mult mai profunde și nu ia în considerare astfel de credințe absurde.

Aceasta este o problemă fundamentală. Multă lume face mult caz de existența unui așa zis iad veșnic și mulți predicatori nu obosesc în a îl propovădui dar nimeni nu își pune problema fundamentelor care ar putea duce la condamnarea persoanelor la o astfel de pedeapsă. Oamenii care nu cred în Biblie au motivele lor să nu creadă și cei care cred în Dumnezeu pot să considere povestirile creației din cartea Facerea o colecție de mituri. Însăși existența iadului veșnic ca represiune pentru faptul de a nu putea crede minciuni este o uriașă contradicție a Bibliei și condamnarea oamenilor care refuză să fie păcăliți de mituri ar fi o nedreptate pe care cred că Dumnezeu nu o va săvârși.

Tendința de a spiritualiza întreaga povestire despre crearea luminii nu funcționează. Există opinia că lumina, creată în prima zi, nu a fost lumina pe care o cunoaștem astăzi. Aceea lumină a fost lumina care îl înconjoară pe Dumnezeu. Eu resping această interpretare. Descrierea din cartea Facerea vorbește clar despre lumina zilei și nu despre o altă lumină. Dacă lumina din prima zi de creație ar fi fost lumina cu care este înconjurat Dumnezeu, aceasta nu ar fi permis existența întunericului deoarece în prezența Lui nu poate fi întuneric. Biblia exprimă acest principiu în mod neechivoc:  

„3. Nici un blestem nu va mai fi. Şi tronul lui Dumnezeu şi al Mielului va fi în ea şi slugile Lui Îi vor sluji Lui. 4. Şi vor vedea faţa Lui şi numele Lui va fi pe frunţile lor. 5. Şi noapte nu va mai fi; şi nu au trebuinţă de lumina lămpii sau de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu le va fi lor lumină şi vor împărăţi în vecii vecilor.” (Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul 22 ; 3-5)

Acolo unde este prezentă lumina lui Dumnezeu nu poate să existe noapte dar în prima zi de creație a existat și zi dar și noapte. După cum am menționat deja, lumina lui Dumnezeu nu putea să fie creată la un moment dat, căci aceasta ar fi însemnat că înainte de acel moment El ar fi locuit în întuneric și o astfel de idee este inacceptabilă. Lumina lui Dumnezeu nu este lumina creată în prima zi, deoarece lumina Lui nu este creată, este eternă. Lumina lui Dumnezeu nu poate fi altfel decât eternă și continuă, adică fără perioade de întuneric.

Conform unei opinii, Dumnezeu ar fi creat de la început cerurile cu toate corpurile cerești și Pământul. În același timp, Pământul ar fi fost acoperit cu un nor gros, care ar fi oprit lumina să ajungă pe planeta noastră. Când Dumnezeu a spus: „Să fie lumină”, El nu a creat lumina, ci El a dat la o parte norul și a permis luminii să ajungă pe Pământ. Soarele și lumina ar fi fost create de la început dar ar fi fost lăsat să funcționeze doar în ziua întâia. În ziua a doua Dumnezeu a separat apele de deasupra de apele de pe Pământ, însemnând că El a separat norul care se afla în atmosfera terestră. (ref. 50)

Aceasta este o încercare disperată de a salva valabilitatea textele biblice, dar este total nereușită. În primul rând, norul despre care se vorbește  și care ar fi fost separat și ar fi permis vizibilitatea luminii ar fi trebuit să fie separat în ziua a doua, căci atunci a fost creat cerul, prin separarea apelor. În același timp, Biblia ne vorbește despre crearea luminii în ziua întâia, deci cele două elemente nu se sincronizează între ele. În al doilea rând, nici un nor nu ar fi putut să existe fără cer, în ziua a întâia și a identifica apele despre care vorbește Biblia că ar fi acoperit Pământul, cu un nor, este o afirmație nesuportată de textele biblice. În ziua întâi, se vorbește despre adâncurile unor ape și nu despre un nor, deci formula folosită nu se poate transfera de la o situație la alta. Mai mult, ni se spune că apele se aflau la început în întuneric dar norul se presupune că despărțea o lumină aflată deasupra lui de suprafața Pământului, deci nu era complet în întuneric.

De unde vine ideea cu norul? Există un text în Biblie, care în aparență susține această idee:

„4. Unde erai tu, când am întemeiat pământul? Spune-Mi, dacă ştii să spui. 5. Ştii tu cine a hotărât măsurile pământului sau cine a întins deasupra lui lanţul de măsurat? 6. În ce au fost întărite temeliile lui sau cine a pus piatra lui cea din capul unghiului, 7. Atunci când stelele dimineţii cântau laolaltă şi toţi îngerii lui Dumnezeu Mă sărbătoreau? 8. Cine a închis marea cu porţi, când ea ieşea năvalnică, din sânul firii, 9. Şi când i-am dat ca veşmânt negura şi norii drept scutece,” (Cartea lui Iov 38; 4-9)

 În realitate, textul din Iov nu susține idea că apele care ar fi acoperit la început atât Pământul cât și tot spațiul cosmic ar fi fost un nor. Existența unui nor ar fi presupus existența cerului, dar cerul ar fi fost creat doar în ziua a doua, în conformitate cu cartea Facerea.

Opiniile care încearcă să explice ceea ce nu se poate explica, în ceea ce privește crearea luminii înaintea soarelui, sunt sintetizate de Don Steward, după cum urmează:

„Răspunsurile posibile sunt: 1. Început Dar Neterminat – Anumiți studenți în Biblie cred că soarele a fost început în prima zi dar nu a fost terminat decât în ziua a patra. 2. Nu A Apărut: A fost sugerat că soarele a fost creat în ziua a întâia dar nu a apărut decât în ziua a patra. 3. Creația Specială: Sunt mulți care cred că Dumnezeu a creat o altă sursă de lumină înainte de a crea soarele în ziua a patra. 4. Lumină Din Spațiul Liber? – Chiar și oamenii de știință moderni au teoretizat că lumina poate să vină din spațiul gol cum ar fi găurile negre. Unul dintre efectele găurilor negre este că ele emit lumină. 5. O Greșită Înțelegere a Textului – Există încă o altă posibilă soluție a acestei probleme – Biblia nu zice că a fost lumină înaintea soarelui. Este foarte posibil că atunci când autorul cărții Facerea 1: 1 a spus La început Dumnezeu a creat cerul și Pământul fraza cerul și Pământul a inclus și soarele” (ref. 51)

 Toate aceste opțiuni vin cu motivații fanteziste și unele dintre ele contrazic chiar textele biblice, a căror coerență pretind că o apără. Aceste justificări reprezintă, mai mult decât orice, dovada că textul biblic, referitor la crearea luminii înaintea soarelui, este absurd. Justificările respective sunt puerile sau nesincere în relația cu textul respectiv. Să le luăm pe rând. 1. Început dar neterminat. Creația soarelui nu ar fi putut să fie începută în ziua a întâia deoarece în aceea zi nu exista cerul, acesta din urmă ar fi fost creat doar în ziua a doua, în conformitate cu Biblia. Început și neterminat, este o frază ridicolă în raport cu modul în care funcționează universul. Biblia ne spune clar că soarele, luna și stelele au fost create în ziua a patra nu că au fost terminate în aceea zi. 2. Nu a apărut. De ce ar fi fost creat soarele în ziua a întâia dacă nu a apărut până în ziua a patra? Dacă soarele nu a apărut până în ziua a patra, atunci cum de a apărut lumina în ziua a întâia? Aceasta este o explicație tot atât de absurdă ca și textul pe care încearcă, fără succes să îl apere. 3. Creația specială. De ce ar fi creat Dumnezeu o sursă de lumină identică cu soarele care să dureze doar trei zile? Dacă aceea sursă de lumină ar fi îndeplinit aceleași funcții ca și soarele, atunci de ce nu a fost creat chiar soarele încă de la început? O sursă de lumină temporară, identică cu soarele, nu are nici un sens, deoarece nimic nu l-ar fi putut opri pe Dumnezeu să creeze o sursă de lumină definitivă, adică soarele, încă de la început. De fapt, această sursă de lumină temporară nu putea să fie creată în ziua a întâia, deoarece în aceea zi nu exista cerul, pe care aceea lumină să îl străbată. Ultimele două variante necesită comentarii mai aprofundate. În legătură cu lumina care vine din spațiu, Donald Chittick scrie următoarele:

„Dacă teoriile științifice moderne insistă asupra posibilității luminii care vine din spațiul neocupat (cu alte cuvinte, fără obiecte care să fie surse pentru aceea lumină), este contradictoriu să criticăm ideea biblică că lumina a existat în prima zi de creație fără soare, lună sau stele … Faptul că Facerea vorbește despre lumina care ar fi existat înaintea apariției soarelui, lunii și stelelor pare a fi mai degrabă o dovadă a sursei divine a Bibliei. Era de neconceput pentru gândirea păgână că viața putea să existe fără soare și fără lumina sa. De aceea religiile păgâne adorau soarele ca sursă de lumină și căldură … Biblia este unică prin declarația că soarele are o importanță secundară (Donald Chittick, The Controversy, Portland, Oregon: Multnomah Press, 1984, p. 151).” (ref. 52)

- 20 -


Read more!

 pagina anterioara                     pagina urmatoare
 

Monday, 17 September 2018 15:40

Crearea luminii inaintea soarelui (2)

Written by
 pagina anterioara                         pagina urmatoare
 

Chiar și a vorbi despre lumina zilei, fără soare, nu are nici un sens. Când soarele încă nu fusese creat, nu are nici un rost să ne imaginăm că ar fi fost o dimineață și o seară cum spune Biblia că ar fi fost. Ca să existe o dimineață și o seară ar fi fost nevoie fie de soare fie de un înlocuitor al soarelui, dar care ar fi trebuit să fie identic cu acesta. Dacă un astfel de înlocuitor ar fi existat cu adevărat, ce s-a întâmplat cu el? Unde este el acum sau unde sunt urmele lui, în sistemul solar, în caz că ar fi fost distrus după trei zile? Întrebarea fundamentală, însă este în legătură cu a ști de ce ar fi creat Dumnezeu în prima zi un înlocuitor al soarelui identic cu el și nu chiar originalul. De fapt, luând în considerare textele biblice, Dumnezeu nici nu putea să creeze soarele în prima zi de creație, deoarece încă nu fusese creat cerul și Pământul era scufundat sub apele oceanului primordial. Dacă așa ar fi stat lucrurile, atunci Dumnezeu nu putea să creeze nici înlocuitorul soarelui și toată povestea biblică nu este altceva decât o aberație care pe nedrept este declarată ca fiind inspirată de Dumnezeu.

Lumina din prima zi nu putea să existe singură, fără sursa ei, deoarece orice rază de lumină are nevoie de o sursă de energie care să o producă. O sursă de lumină capabilă să genereze dimineți și seri pe Pământ și zile de 24 de ore trebuie să aibă același caracteristici ca soarele nostru, deoarece între Pământ și soare există o anumită dinamică care este dată de dimensiunile celor două. Legea gravitației a lui Newton ne spune că forța de atracție gravitațională între două obiecte depinde de o constantă gravitațională, masele lor și distanțele dintre ele. (ref. 45) 

Un înlocuitor al soarelui ar fi trebuit să fie de exact aceeași mărime ca și soarele nostru, și să fie plasat la exact aceeași distanță față de Pământ pentru ca să permită dinamica planetei noastre în jurul lui, așa cum este ea în zilele noastre, asigurând în felul acesta condițiile necesare pentru existența vieții, așa cum o cunoaștem. Această constatare ne conduce la niște concluzii foarte ciudate, care pun încă o dată sub semnul îndoielii veridicitatea povestirilor biblice despre creație. Un înlocuitor al soarelui, identic cu soarele nostru, ar fi fost sursa principală de lumină a planetei noastre pentru trei zile. După trei zile, înlocuitorul de soare ar fi dispărut fără nici o urmă și în locul lui ar fi strălucit pe cer, îndeplinind exact aceeași funcție, soarele original, acela care ne luminează și în zilele noastre. În ziua a patra a creației, Dumnezeu ar fi creat toate corpurile cerești, dar pe cer deja ar fi existat o copie identică cu soarele. În aceea zi, Dumnezeu ar fi distrus înlocuitorul de soare și ar fi creat un alt soare, identic cu primul, în locul lui. Deoarece Dumnezeu este cea mai inteligentă Persoană care există, El nu ar fi folosit niciodată așa un plan lipsit de inteligență pentru creația Sa.

Felul în care Biblia descrie crearea universului este absurd și acesta este un motiv pentru a respinge principiul inspirației textelor biblice care se referă la aceasta. De asemenea, aceste texte din cartea Facerea nu corespund realității și descriu evenimente care sunt în contradicție cu legile naturii.

Nu ar fi putut să existe nici un fel de zile calendaristice de 24 de ore înainte de creația soarelui și chiar folosirea noțiunii de zi nu își găsește locul în descrierea pe care Biblia o face primelor trei zile ale creației. Înaintea apariției soarelui divizarea creației în prima, a doua și a treia zi, nu ar fi fost posibilă. În mod cu totul nejustificat, Biblia face totuși acest lucru:

„14. Şi a zis Dumnezeu: „Să fie luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pe pământ, să despartă ziua de noapte şi să fie semne ca să deosebească anotimpurile, zilele şi anii, 15. Şi să slujească drept luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pământul. Şi a fost aşa. 16. A făcut Dumnezeu cei doi luminători mari: luminătorul cel mai mare pentru cârmuirea zilei şi luminătorul cel mai mic pentru cârmuirea nopţii, şi stelele. 17. Şi le-a pus Dumnezeu pe tăria cerului, ca să lumineze pământul, 18. Să cârmuiască ziua şi noaptea şi să despartă lumina de întuneric. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. 19. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a patra.” (Facerea 1; 14-19)

 Este lumina creată sau este veșnică? Cartea Facerea ne spune că este creată, dar lucrul acesta este contrazis de alte texte biblice. Dacă Dumnezeu este veșnic, atunci și lumina care îl înconjoară pe El nu poate să fie altfel decât tot veșnică. Dacă Dumnezeu este înconjurat de lumină, așa cum ne spune Biblia, cum a putut El să creeze cosmosul în așa fel încât acesta a fost inițial în întuneric? (1 Timotei 6; 16) Unde a fost Dumnezeu în momentul creației? Dacă Dumnezeu a fost în momentul creației în apropierea Pământului, atunci locul respectiv a fost luminat de lumina care îl înconjoară pe El și deci, întunericul inițial, la care face referire Biblia, nu putea să fie real. Idea este că lumina care îl înconjoară pe Dumnezeu și întunericul inițial al cosmosului se află în contradicție dacă considerăm prezența Lui și intervenția lui personală în realizarea creației Sale.
 
 În cazul că Dumnezeu ar fi fost prezent în apropierea Pământului în momentul creației acestuia, nu ar fi fost posibilă existența nopților, deoarece lumina care îl înconjoară pe El alungă întunericul. Această informație este conținută de cartea Apocalipsa, ultima carte a Bibliei. (Apocalipsa 21; 23) Dumnezeu ar fi trebuit să se retragă de lângă creația Sa în timpul nopților și să se întoarcă doar dimineața, pentru ca existența nopților să fie posibilă.
 
 Dumnezeu a creat lumina în prima zi, în conformitate cu cartea Facerea, și a așteptat în mod necesar câteva ore pentru a separa lumina de întuneric. Această separație ar fi trebuit să fie una artificială, o stingere a luminii, deoarece Pământul nu a fost în situația să urmeze în mod natural o traiectorie cosmică în jurul soarelui, în lipsa celui din urmă și pentru că ar fi fost sub ape.
 
 Se știe că zilele alternează cu nopțile din cauza rotației Pământului în jurul axei sale. Până în ziua a doua Pământul a fost sub ape. Fiind scufundat în adâncimile unor ape, care ar fi ocupat întreg spațiul cosmic, Pământul nu se putea învârti în jurul axei sale, cum ar fi  fost posibilă ziua și noaptea? Diviziunea între zi și noapte nu ar fi fost posibilă cu atât mai mult cu cât în prima zi nu ar fi existat cerul și în primele trei zile nu a existat soarele.
 
 Dacă pământul ar fi fost creat așa cum spune Biblia, atunci nu se explică existența rotației pe care acesta o are în jurul axei sale. Următorul citat ne explică de ce se învârte Pământul în jurul axei sale:

„De ce se învârte totul în sistemul solar? Și de ce se învârte aproape totul în aceeași direcție? Nu poate să fie o coincidență. Dacă ne uităm la Pământ din spațiu vom observa că se învârte în direcția contrară acelor ceasornicului. La fel se întâmplă cu soarele, Marte și cele mai multe planete. Când a început să se învârtă mai rapid, sistemul solar, a devenit plat ca un disc cu o sferă la mijloc. Vedem aceeași structură de a lungul universului: forma galaxiilor, găurile negre care se învârt rapid, și o vedem chiar și în locurile unde se produce pizza. Soarele format din sfera de la centrul discului, și planetele formate în exterior. Toate au moștenit rotația lor de la mișcarea de rotație a sistemului solar.” (ref. 46) 

Biblia ne spune că după crearea luminii Dumnezeu a văzut că aceasta era bună. Descrierea din cartea Facerea, privitoare la crearea luminii, presupune că Dumnezeu nu ar fi știut că lumina este bună decât după creația ei, în prima zi. Atunci, El  ar fi văzut că este bună pentru prima dată. Dumnezeu nu ar fi știut dinainte efectele creației sale, ci ar fi descoperit că un anumit lucru creat este bun doar după ce acel lucru ar fi fost creat și ar fi apărut în existență. Această afirmație a Bibliei se opune descrierii lui Dumnezeu din care rezultă că El este Atotștiutor. Cum putea lumina să fie altfel decât bună? Putea lumina să fie rea? Biblia ne spune că Dumnezeu este înconjurat de lumină, prin urmare, lumina nu poate să fie altfel decât bună. În ciuda acestei afirmații, despre care cartea Facerea ne spune că ar fi fost făcută de Dumnezeu, totuși lumina creată în prima zi nu a fost așa de bună, dacă a fost înlocuită doar după trei zile cu o altă lumină permanentă.

„3. Şi a zis Dumnezeu: „Să fie lumină!” Şi a fost lumină. 4. Şi a văzut Dumnezeu că este bună lumina, şi a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric.” (Facerea 1; 3-4) 

 Biblia neagă că sursa luminii zilei a fost întotdeauna soarele și această negație este o absurditate fără egal. Cartea Facerea susține că Dumnezeu ar fi creat lumina zilei înaintea soarelui. Unde se pot vedea în natură urmele acestui fenomen? Astfel de urme nu se pot vedea niciunde, și descrierea unei astfel de situații contrazice ceea ce se poate cunoaște despre Dumnezeu din studiul naturii. Dumnezeu poate să fie cunoscut din studiul naturii, dar nu poate să fie înțeles în nici un fel din studiul primei cărții a Bibliei, care este cartea Facerea. Pe baza acelor texte, imaginea pe care cineva o poate avea despre Dumnezeu nu poate să fie altfel decât greșită. Cum altfel decât greșită poate fi această imagine dacă descrierea modului în care Dumnezeu ar fi realizat creația Sa nu este reală? Un mod ireal de prezentare a originii cosmosului duce inevitabil la o înțelegere eronată a lui Dumnezeu.  
 
 Povestirile biblice cu privire la creație par a fi construite în contradicție chiar și cu cele mai simple date ale observațiilor științifice. Dacă Dumnezeu a stabilit reguli după care să funcționeze natura, El a făcut acest lucru pentru ca aceste legi să fie respectate nu să fie încălcate. Contrar la ceea ce susține Biblia, Dumnezeu ar fi fost primul care să se folosească de legile naturii în procesul creației Sale și nu primul care să dea un exemplu de felul cum sunt disprețuite și încălcate aceste legi ale naturii. Aceste narațiuni total absurde, cu privire la creație, din Biblie, împiedică orice efort sincer de a îl cunoaște pe Dumnezeu din studiul obiectiv al naturii, studiu care să pornească fără nici un fel de prejudecăți sau obstacole dogmatice. Dacă natura este o revelație a lui Dumnezeu despre Persoana Sa, atunci Biblia categoric nu este o astfel de revelație, deoarece datele științifice contrazic în totalitate modul în care Biblia descrie creația cosmosului de către Dumnezeu în șase zile. Așa cum rezultă din cartea Facerea, Dumnezeu nu a demonstrat puterile Sale nelimitate, ci o anumită slăbiciune prin aceea că a ales o metodă irațională de a își pune în practică creația Sa. Din acest motiv, departe de a constitui o revelație semnificativă, cartea Facerea reprezintă un obstacol serios în încercarea de a îl cunoaște pe Dumnezeu.
 
 Pentru un credincios nu este dificil să admită că Dumnezeu face miracole, și personal, eu cred în posibilitatea unor astfel de miracole. În același timp, nu cred în generarea de absurdități ca metode de a face miracole. Miracolele lui Dumnezeu au o finalitate rațională și de aceea comprehensibilă pentru cei și pentru cele care află de ele. De exemplu, învierea lui Lazăr are o finalitate rațională și prezintă o învățătură cu o profundă semnificație. Ce profundă semnificație, însă, poate să prezinte crearea luminii soarelui înaintea de creația cerului și a soarelui? Desigur, o astfel de situație nu are nici o semnificație profundă și nu arată puterea lui Dumnezeu, deoarece puterea Lui se vede în ordinea pe care a creat-o și nicidecum în disprețul pentru această ordine.
 
 Dumnezeu nu putea să se exprime în două feluri diferite, care se contrazic între ele, prin Biblie și prin natură. Din studiul naturii se poate vedea că universul nu a fost creat așa cum ne spune Biblia, și natura este o realitate verificabilă, în consecință, Biblia ale căror pretenții absurde nu pot să fie verificate nu prezintă adevărul despre apariția cosmosului. Putem să afirmăm lucrul acesta bazându-ne pe prezumția că Dumnezeu, care este o Rațiune superioară, nu face lucruri iraționale.  
 
 Povestirile despre creație din Biblie pot să fie evaluate după modul în care ele corespund cu fapte observabile din natură, dar cercetările științifice, bazate pe fapte, nu pot fi validate în funcție de miturile biblice. Valabilitatea rezultatelor cercetărilor științifice nu poate să fie judecată după potrivirea lor cu narațiunile biblice. Dacă rezultatele studiilor științifice nu sunt în acord cu povestirile biblice despre creație, aceasta nu înseamnă că ele sunt greșite, mai degrabă narațiunile din cartea Facerea prezintă greșit originea cosmosului.
 
 Să luăm în considerare toate variantele, chiar pe cele absurde, pentru a putea să ajungem la o concluzie. A acționat Dumnezeu în mod intenționat, de exemplu, prin crearea mai întâi a luminii zilei și numai după un anumit timp a soarelui, cu scopul precis de a se ascunde mai degrabă decât de a se revela oamenilor? Această ipoteză nu este acceptabilă, deoarece este contrară principiului revelației. Dumnezeu nu poate să fie cunoscut decât dacă El se revelează oamenilor. Dacă El nu se revelează, atunci Dumnezeu nu poate să fie cunoscut, dar Biblia ne spune că El s-a revelat unor oamenii, cu intenția de a se face cunoscut lor. Pentru a se revela oamenilor, adică pentru a se face cunoscut lor, Dumnezeu avea nevoie să le arate exact așa cum s-au petrecut lucrurile, dar felul cum ne descrie Biblia crearea cosmosului nu poate fi acceptat ca veridic.
 
 Prin urmare, cartea Facerea nu reprezintă revelația lui Dumnezeu, ci doar expresia mitologică a unei culturi străvechi. Este mai ușor, și deci mai credibil, de admis că Dumnezeu nu a inspirat primele 11 capitole ale cărții Facerea decât să recunoaștem că El a creat cosmosul în cel mai absurd mod cu putință sau că a inspirat oamenilor povestiri în care crearea universului este prezentată altfel decât în realitate. Religia creștină se bazează pe credință și povestirile creației din cartea Facerea înfrâng principiu credinței, ele fiind total incredibile. Dacă credința are valoare în Creștinism, atunci necredința care este bazată pe fapte indiscutabile trebuie și ea respectată, deoarece este, în final, tot o formă de credință sau chiar mai mult decât atât, ea este știință.
 
 De ce ar fi ales Dumnezeu să meargă, în procesul creației Sale, împotriva a tot ce poate omenirea să cunoască despre univers, prin observație directă? Mai mult ca sigur, nu a fost Dumnezeu care a făcut lucrul acesta, ci inabilitatea umană de a explica natura, acum câteva mii de ani. Este foarte probabil că Dumnezeu nu a revelat originile universului de loc scriitorilor cărții Facerea, dar că editorii textelor V.T. au considerat de obligația lor să insereze astfel de povestiri între textele vechi testamentare. 
 
 Dumnezeu a revelat originile universului direct în natură și este imposibil pentru natură să nu îl reveleze pe El, dacă El a creat-o. Revelația în natură nu poate fi falsificată sau pervertită în nici un fel și de aceea este o mărturie sigură despre Dumnezeu, dacă El a avut o contribuție determinantă pentru crearea universului. Această revelație, însă, ne vorbește despre Big bang și nu despre creația în șase zile. Dumnezeu a lăsat pentru cercetarea umană să descifreze această revelație, care apare ca informație obținută prin metode științifice. Revelația în natură este în mod inevitabil obiectul de activitate al științelor, chiar dacă ele nu denumesc activitatea lor în acest fel. A revela originile universului în natură și nu în niște texte străvechi, cum ar fi cele din V.T., este modul rațional de a transmite cunoștințe către omenire, deoarece textele sunt supuse îmbătrânirii, limitării date de întrebuințarea limbajului, câteodată ieșit din uzul cotidian, editării prin lentilele unor concepții teologice, și a numeroase interpretări greșite.

- 19 -

Read more!

 pagina anterioara                     pagina urmatoare
 

Cuprins

Cartea Biserica Spirituală Unică

 

Vizitați site-ul

www.credintacrestina.com

Downloads

CARTEA SECRETELE BIBLIEI

Read the books!

 Gods false mirror

Contradictions in the Bible

12354060
Today
Yesterday
This Week
All days
2418
9725
31689
12354060

Your IP: 3.81.79.135
2024-03-28 10:13