Print this page
Wednesday, 02 December 2020 21:55

Care este adevărata Biserică a lui Dumnezeu?

Written by
Rate this item
(0 votes)

Este important, în primul rând, pentru că se susţine că în afara Bisericii nu există mântuire. Este adevărat că în afara Bisericii celor înscrişi în Ceruri, Biblia nu ne lasă să întrevedem vre-o posibilitatea de salvare dar în afara Bisericilor instituţionale există salvare şi, în viitor, conform îngerului din Apocalipsa lui Ioan 18; 4, mântuirea va fi posibilă numai în afara Bisericilor instituţionale. În afara Bisericilor corporatiste nu înseamnă şi nu trebuie să însemne şi în afara Bisericii Spirituale Unice. În al doilea rând, este important să cunoaştem care este mecanismul mântuirii şi cum poate cineva să se considere membru în adevărata Biserică a lui Dumnezeu. În al treilea rând, este de asemenea foarte important să ştim unde putem vedea o imagine, care să reflecte natura lui Dumnezeu. Această imagine este dată de caracterul celor care sunt născuţi din nou, sunt membri în Biserica celor născuţi din Spirit şi ei îl exprimă pe Cristos. În al patrulea rând, trebuie să înţelegem că toate atrocităţile săvârşite în istorie de către instituţiile bisericeşti, nu au fost puse în practică de adevărata Biserică a lui Dumnezeu. În al cincilea rând, se susţine că Biserica are anumite atribuţiuni specifice, cum ar fi dreptul de a lega şi dezlega păcatele sau de a săvârşi ritualuri cu caracter simbolic. Aceste atribuţiuni aparţin de drept adevăratei Biserici a lui Dumnezeu şi aceasta le exercită exclusiv printr-o relaţie directă cu Isus Cristos. Tot ceea ce face Biserica celor înscrişi în Ceruri, nu face de fapt Biserica, ci Isus Cristos, care locuieşte în ea, adică în fiecare dintre membrii ei. Isus Cristos şi Adevărata Sa Biserică sunt una şi El locuieşte în Biserica Sa iar ea, prin fiecare membru al ei, locuieşte în Cristos.

Read 949 times Last modified on Monday, 19 April 2021 16:05
Gabriel Baicu

profile Gabriel Baicu

 

 

 

 Cartea Secretele Bibliei este o analiză a primelor 11 capitole ale cărții Facerea (Geneza), din Biblie, care sunt citite cu un ochi critic și nicidecum dogmatic. Rostul acestui studiu este acela de a afla dacă există motive raționale și dovezi faptice pentru a crede narațiunile conținute de Biblie despre creație, nu printr-o credință oarbă, ci pe baza unor argumente credibile.

www.secretelebibliei.com