Până în ziua a patra a creației, soarele nu a fost pe cer, dar Pământul a fost plin de plante, conform Bibliei. Dacă cineva folosește aceeași măsură de rațiune pe care o folosește în activitatea zilnică, el sau ea se întreabă cum pot plantele să trăiască fără soare? Un surogat de soare, care nu ar fi asigurat aceleași condiții ca și soarele, ar fi făcut viața plantelor imposibilă.

Cum a plănuit Dumnezeu creația universului, în mod haotic sau ordonat? În concordanță cu narațiunile din cartea Facerea, creația universului s-a produs cu cel mai înalt grad de confuzie. Cum poate să creadă cineva povestirile biblice despre creația universului și, în același timp, să respingă explicațiile raționale pe care le pune la dispoziție știința? Când este pusă să aleagă între explicații  haotice și raționale, o minte rațională nu are nici un motiv să aleagă pe cele din prima categorie. În conformitate cu ceea ce ne prezintă Biblia, Dumnezeu ar fi creat universul fără un plan și extrem de haotic. Obiectele create ar fi apărut în existență la întâmplare, câteodată cu efectele înaintea cauzelor, de exemplu lumina înaintea soarelui. 

Dumnezeu a cerut uscatului să producă plante, dar El nu a făcut același lucru și cu mările. Multe plante trăiesc în oceane, dar Biblia nu spune nici un cuvânt despre creația lor.

„9. Şi a zis Dumnezeu: „Să se adune apele cele de sub cer la un loc şi să se arate uscatul!” Şi a fost aşa. şi s-au adunat apele cele de sub cer la locurile lor şi s-a arătat uscatul. 10. Uscatul l-a numit Dumnezeu pământ, iar adunarea apelor a numit-o mări. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. 11. Apoi a zis Dumnezeu: „Să dea pământul din sine verdeaţă: iarbă, cu sămânţă într-însa, după felul şi asemănarea ei, şi pomi roditori, care să dea rod cu sămânţă în sine, după fel, pe pământ!” Şi a fost aşa. 12. Pământul a dat din sine verdeaţă: iarbă, care face sămânţă, după felul şi după asemănarea ei, şi pomi roditori, cu sămânţă, după fel, pe pământ. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. 13. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a treia.” (Facerea 1; 9-13)

Enumerația plantelor pe care o face Biblia este greșită. Anumite plante nu se înmulțesc prin semințe, ci prin spori, dar autorii povestirilor biblice nu știau acest lucru, dat fiind nivelul lor de înțelegere a realității.

„Ferigile, mușchii și algele verzi sunt plante care se înmulțesc prin spori. Plantele cu spori au un ciclu de viață diferit. Planta părinte trimite mici spori care conțin seturi speciale de cromozomi. Acești spori nu conțin un embrion sau depozit de mâncare. Fertilizarea sporilor se face departe de părinte, de obicei într-un loc umed. Se formează un embrion și o nouă plantă crește din el. Noua Zeelandă are aproximativ 200 de specii de ferigi și peste 500 de specii de mușchi.” (ref. 71) 

În concordanță cu descrierea care se găsește în cartea Facerea, toate plantele se înmulțesc prin semințe, dar această informație este greșită. Anumite plante, cum ar fi ferigile și mușchii cresc din spori. Alte plante se înmulțesc prin ribozomi sau tuberculi. Aceste plante nu sunt enumerate de cartea Facerea, atunci când aceasta prezintă felul plantelor create de Dumnezeu, specificând modul lor de înmulțire. Lucrul acesta ne dovedește o dată în plus că în povestirile privitoare la creație nu se află nici un fel de informații revelate cu privire la realitate, ci că aceste narațiuni sunt doar rezultatul lipsei de cunoaștere din aceea epocă istorică. (ref. 72) 

În natură există multe plante carnivore, dar cea mai răspândită doctrină creștină ne spune că nu a existat moarte în creația lui Dumnezeu până la păcatul lui Adam. Plantele carnivore, care ar fi  fost create în ziua a treia, împreună cu celelalte plante, nu ar fi așteptat ca Adam să păcătuiască, pentru ca ele să mănânce. Ele ar fi ucis insecte sau animale mici, pentru a se hrăni, dar Biblia ne spune că ar fi putut să facă lucrul acesta numai după două zile, când animalele au fost create. Pe lângă animale carnivore care aveau nevoie să se hrănească ucigând alte animale, au existat încă din ziua a treia plante carnivore care și ele trebuiau să ucidă pentru a își asigura hrana. Următorul citat aduce unele clarificări cu privire la plantele carnivore: 

„Plantele carnivore sunt plante prădătoare cu flori care omoară animale pentru a extrage substanțe nutritive din corpul lor. Ele toate au în comun trei atribute care operează împreună și care le deosebesc de alte plante. Plantele carnivore: capturează și omoară prada – au un mecanism care facilitează digestia prăzii – derivă un beneficiu semnificativ din substanțele nutritive asimilate de la pradă.” (ref. 73)

Dacă Dumnezeu a dorit o lume pașnică în care să nu existe moarte, atunci de ce a creat plantele carnivore, în ziua a treia a creației? Oare existența lor se datorează așa zisului păcat original? Oare păcatul original a avut putere creatoare, care să genereze un tip anume de plante? Un răspuns afirmativ ar fi unul ridicol, dar știu că disperarea apologetică câteodată frizează ridicolul. Dacă Dumnezeu a creat natura, atunci tot El a creat și ecosistemul Pământului, în care există lanțuri trofice și în care animalele și plantele carnivore ucid, pentru a se hrăni, animale mai slabe. Dacă Dumnezeu a creat în acest fel natura, acceptând suferința și moartea ca mijloace pentru existență, atunci imaginea pe care o prezintă instituțiile bisericești despre El, aceea de a fi întruchiparea dragostei, este una simplistă. 

Atunci când primul animal a mâncat prima plantă, sau prima plantă a mâncat primul animal, a intrat și moartea în creația lui Dumnezeu. Acel moment s-a întâmplat înainte de creația oamenilor, conform cărții Facerea, capitolul 1, deoarece plantele și animalele au fost create înainte de acel eveniment. Dacă Dumnezeu a creat un mecanism în care cel mai puternic să îl înghită pe cel mai slab, atunci cuvântul milă are pentru El un cu totul alt înțeles decât pentru noi. Mă întreb care poate să fie acel înțeles.

În ziua a treia, Dumnezeu ar fi creat plantele, dar din nefericire, în conformitate cu Biblia, El ar fi creat plantele numai pentru uscat, dar nu și plantele acvatice. Când au fost plantele din mări și oceane create? Biblia nu ne dă răspuns la această întrebare. De ce este importantă această constatare? Ideea este că dacă știința noastră s-ar baza numai pe Biblie, așa cum cred unii că ar trebui, atunci nu am știi multe lucruri importante despre existența lumii noastre și am trăi de fapt în ignoranță. Biblia conține legende despre creație care la rândul lor cuprind informații greșite și referințe incomplete despre natură.

Biblia susține că, imediat după creația lor, toate animalele de pe planeta noastră ar fi avut drept hrană iarba verde:

„30. Iar tuturor fiarelor pământului şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor ce se mişcă pe pământ, care au în ele suflare de viață, le dau toată iarba verde spre hrană. Şi a fost aşa.” (Facerea 1; 30)

Textul din cartea Facerea 1; 30, se referă la animalele care se mișcă pe Pământ, ce se întâmplă, însă, cu cele din adâncurile oceanelor? Din nou Biblia nu ne spune nimic și ne obligă să recurgem la logică. Știm că în mediul oceanic există numeroase animale carnivore și chiar animalele ierbivore nu se hrănesc cu iarbă verde, căci iarba nu crește în mări și oceane. Citatul următor clarifică acest aspect:

„În mediul marin, cel mai răspândite sunt macro-algele și fitoplanctonul microscopic. Amândouă servesc ca sursă de hrană pentru o varietate de organisme marine. Animalele erbivore care trăiesc în mediul marin se hrănesc cu diferite tipuri de macro-alge cărnoase (roșii, verzi și maro) care se deosebesc unele de altele prin pigmenții lor fotosintetici. Planctivorele sau filtrele de hrană se hrănesc cu fitoplancton care plutește liber.” (ref. 74) 

Hrana pentru animalele erbivore din mediul marin nu este constituită din iarbă verde și nici măcar numai din plante verzi, ci din macro-alge și fitoplancton roșii, verzi și maro. Algele roșii, sau Rhodophyta, sunt plante marine care trăiesc fie în ape mai puțin adânci sau în ape tropicale adânci, câteva se găsesc și în ape dulci. (ref. 75) 

Există o opinie potrivit cu care stabilirea ierbii ca hrană pentru toate viețuitoarele ar fi fost un indiciu despre un element comun în hrana tuturor. Această opinie nu se bazează pe realitate și nu are fundament biblic. Animalele carnivore nu mănâncă iarbă, așa cum fac animalele ierbivore. Carnivorele folosesc câteodată iarba pentru a le ajuta digestia, dar nu se hrănesc cu iarbă căci nu sunt construite pentru a extrage substanțe nutritive din ea. În același timp, Biblia ne spune că mâncatul cărnii a fost permis numai după Potop.

„3. Tot ce se mişcă şi ce trăieşte să vă fie de mâncare; toate vi le-am dat, ca şi iarba verde. 4. Numai carne cu sângele ei, în care e viaţa ei, să nu mâncaţi.” (Facerea 9; 3-4)

Dacă de la început hrana ar fi fost atribuită fără restricții pentru viețuitoarele Pământului, atunci permisiunea dată după Potop nu ar mai fi avut nici un rost. Consumul cărnii a fost condiționat de reținerea de a mânca acea carne cu sângele ei, dar această avertizare a apărut numai după Potop, deci și consumul cărnii nu putea apărea decât tot odată cu instrucțiunile care îl însoțeau. 

Descrierea modului de hrană a animalelor înainte de Potop este nerealistă. Cartea Facerea nu descrie lumea din trecut în mod exact, ci încearcă să prezinte o lume paradisiacă care ar fi fost deturnată de păcatul omenesc. În realitate, lumea nu a fost niciodată un paradis, ci mai degrabă un teren de luptă pentru existență. Dacă Dumnezeu a creat lumea ca un fel de zonă de război, atunci apar foarte multe probleme din punct de vedere moral. Religiile dau vina pe primii oameni pentru tot răul din lume, dar aceasta este o concepție greșită, deoarece, conform Bibliei, Dumnezeu a creat lumea cu suferința și moartea, cuprinsă în natura creației. Aceasta este o consecință teologică care nu se poate atenua oricât de mult ar lupta instituțiile bisericești să o deghizeze în spatele retoricii. Dumnezeu a creat lumea în așa fel încât răul este o parte inseparabilă din ea, dacă o dată cu viața a creat și moartea și suferința. Răul poate fi depășit prin știința care ne permite să diminuăm suferința și să luptăm cu moartea.

De fapt, cartea Facerea nu îl prezintă pe Dumnezeu ca fiind iubitor, așa cum face N.T. În V.T. Dumnezeu aproape a distrus omenirea și întreaga natură prin Potop. Pe de altă parte, Potopul ar fi fost o acțiune cu totul inutilă, deci un genocid gratuit, atâta vreme cât lumea care s-a dezvoltat după ce apele lui sau retras a fost, din punct de vedere moral, mai rea nu mai bună. La creșterea gradului de violență și răutate ar fi contribuit și aprobarea de a mânca carne după Potop. Cartea Facerea este absurdă și pentru că prezintă în mod contradictoriu motivele și mijloacele care stau la baza diferitelor acțiuni ale lui Dumnezeu.

- 26 -

Read more!

➤

Dumnezeu nu ar fi căutat un ajutor pentru om înainte de crearea acestuia. Cartea Facerea, capitolul 2, declară că Dumnezeu mai întâi a creat omul și numai după aceea El a încercat să găsească un ajutor pentru el în rândurile animalelor:

„18. Şi a zis Domnul Dumnezeu: „Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el”. 19. Şi Domnul Dumnezeu, Care făcuse din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului, le-a adus la Adam, ca să vadă cum le va numi; aşa ca toate fiinţele vii să se numească precum le va numi Adam. 20. Şi a pus Adam nume tuturor animalelor şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor fiarelor sălbatice; dar pentru Adam nu s-a găsit ajutor de potriva lui.” (Facerea 2; 18-20)

Concluzia, că un ajutor pentru om nu putea să fie găsit în rândurile animalelor, a fost desprinsă numai după ce toate animalele au fost prezentate omului și lucrul acesta situează în mod evident crearea animalelor după crearea omului, în cartea Facerea, capitolul 2, în contradicție cu capitolul 1, care spune:

„24. Apoi a zis Dumnezeu: „Să scoată pământul fiinţe vii, după felul lor: animale, târâtoare şi fiare sălbatice după felul lor”. Şi a fost aşa. 25. A făcut Dumnezeu fiarele sălbatice după felul lor, şi animalele domestice după felul lor, şi toate târâtoarele pământului după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că bine. 26. Şi a zis Dumnezeu: „Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!” 27. Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie. 28. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!” (Facerea 1; 24-28)

În cartea Facerea, capitolul 2, omul ar fi numit toate animalele. Acest mod de a denumi animalele este defectuos deoarece el ar fi lăsat foarte multe animale fără nume, dacă ar fi fost real. Adam nu ar fi putut numi animalele marine, fără să intre în apele adânci ale oceanelor și nici acestea nu ar fi putut fi aduse la el, fără ca să își piardă viața. 

În capitolul 1 din Biblie, bărbatul și femeia au primit guvernarea asupra animalelor, dar în capitolul 2, omul nu a primit nici un fel de guvernare asupra animalelor, ci a încercat să găsească un ajutor în rândurile lor. De ce ar fi căutat omul să găsească un ajutor, în rândul animalelor dacă, în conformitate cu primul capitol al Bibliei, bărbatul și femeia au fost creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu? Animalele nu au fost create după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, deci, omul nu putea să își găsească un ajutor, adică un partener, în rândul animalelor care nu erau de aceeași categorie cu el. Întreaga narațiune a căutării unui partener pentru om este o culme a absurdului și contrazice crearea oamenilor din primul capitol al Bibliei.

Cum putea Dumnezeu să caute un partener pentru om, în rândul animalelor, dacă mai târziu El a interzis zoofilia? Nu este acesta o dovadă clară că Biblia este plină de contradicții? În Biblie contactul sexual cu un animal este considerat o mare mișelie.

„23. Cu nici un dobitoc să nu te culci, ca să-ţi verşi sămânţa şi să te spurci cu el; nici femeia să nu stea la dobitoc, ca să se spurce cu el; aceasta e urâciune.” (Leviticul 18; 23) 

„15. Cel ce se va amesteca. cu dobitoc să se omoare şi să ucideţi dobitocul. 16. Dacă femeia se va duce la vreun dobitoc, ca să se unească cu el, să ucizi femeia şi dobitocul să se omoare, că sângele lor este asupra lor.” (Leviticul 20; 15-16)

„21. Blestemat să fie cel ce se va culca cu vreun dobitoc! Şi tot poporul să zică: Amin!” (Deuteronomul 27; 21)

Aceeași anomalie ca și în cazul incestului. Dumnezeu interzice și blestemă anumite lucruri pe care Biblia ne spune că El le-ar fi generat. Biblia ne spune că după creația omului, până a fost creată Eva, s-ar fi căutat un ajutor potrivit pentru om în rândul animalelor. Un ajutor al omului din rândul animalelor ar fi însemnat zoofilie.

Dacă Dumnezeu ar fi creat animalele înaintea omului, în felul descris de primul capitol al Bibliei, El ar fi știut că nu se putea găsi un ajutor pentru om în rândurile lor, deoarece fiecare animal a fost creat cu perechea sa, deci nu era nici un animal fără perechea sa ca să facă pereche cu omul. În acest caz, de ce ar fi creat Dumnezeu pe om singur, așa cum declară al doilea capitol al Bibliei? În capitolul 1 oamenii au fost creați de la început ca o pereche dar în capitolul 2 întâi a fost creat bărbatul și numai după o vreme, a fost creată femeia. Crearea oamenilor este prezentată în mod contradictoriu de primele două capitole ale Bibliei. În primul capitol, oamenii sunt creați ca o pereche, în al doilea capitol, mai întâi este creat bărbatul, apoi se caută un ajutor pentru el, în rândul animalelor, și numai după aceea este creată femeia.

Există două povestiri ale creației în Biblie și nu doar una și între ele există diferențe semnificative. Care dintre cele două povestiri ale creației este inspirată de Dumnezeu și care nu este? Dacă se contrazic între ele, nu pot să fie amândouă inspirate. De fapt, putem să fim siguri că nici una dintre aceste povestiri nu este inspirată de Dumnezeu deoarece ambele sunt absurde în multe privințe. Se poate constata absurdul lor din felul în care își prezintă relatările privitoare la univers și umanitate și care este o manieră total desprinsă de realitate. Chiar și posibilitatea de a fi fost inspirate doar ca parabole, care prin natura lor nu reflectă realitatea de fapt, trebuie pusă la îndoială, deoarece mesajul lor spiritual, acolo unde poate să fie descifrat, este mixt și contradictoriu.

Dacă Dumnezeu ar fi creat plantele în ziua a treia, așa cum afirmă cartea Facerea, capitolul 1, pe întreaga suprafață a Pământului, de ce ar mai fi plantat o Grădină a Edenului după crearea omului, adică în ziua a șasea? Aceasta este o altă contradicție între primele capitole ale Bibliei, deoarece pomii fructiferi și alte plante folositoare omului, cât și cele nefolositoare, ar fi fost accesibile umanității peste tot pe fața Pământului, fără să mai fie nevoie de o Grădină. Deoarece ordinea creației este diferită între capitolul 1 și capitolul 2, din cartea Facerea, este imposibilă integrarea armonioasă a celor două capitole, într-o succesiune de șase zile. 

Problema este că puse în antiteză cele două capitole care povestesc lucruri diferite duc la concluzii care nu au sens. Dacă natura de pe întreaga planetă ar fi fost creată ca să fie bună, așa cum spune cartea Facerea, și dacă Adam și Eva încă nu păcătuiseră, întreaga planetă ar fi fost o grădină. În acest caz, de ce ar mai fi fost nevoie de o altă Grădină, cea a Edenului, într-o grădină?

Dacă Dumnezeu cunoaște viitorul și dacă Satan ar fi fost un înger creat de El, care urma să se revolte împotriva Sa, atunci afirmația că întreaga creația a fost foarte bună, nu are nici un sens. Cum putea să fie creația foarte bună dacă în ea exista sâmburele răului, al revoltei? O creație nu poate să fie foarte bună dacă din ea se zămislește răul. Scuza că Dumnezeu nu știa că Satan se va revolta împotriva Sa nu se potrivește cu atributul Său de a fi Atotștiutor. Aici avem o contradicție evidentă între Atotștiința lui Dumnezeu și declarația pe care Biblia i-o atribuie Lui și anume că toată creația a fost foarte bună. Se poate spune că în ceea ce privește crearea lui Satan, ca un înger deosebit care a ajuns să se mândrească cu strălucirea lui, creația nu a fost prea bună. Lucrul acesta, bineînțeles, că nu ne spune nimic despre Dumnezeu, deoarece ne aflăm pe teritoriul mitologiei și nu al faptelor. Dacă Dumnezeu nu este așa cum ni-l arată cartea Facerea atunci de unde putem să aflăm cum este? Singurele posibilități care ne rămân sunt studiul atent al naturii și experiența personală a fiecărui credincios și fiecărei credincioase, cu El. 

Nu toată lumea recunoaște două povestiri ale creației, în cartea Facerea, capitolele 1 și 2. Următorul explică foarte bine aspect:

„Problema rezultă din prezumția greșită conform căreia cel de al doilea capitol din cartea Facerea este doar  o relatare diferită decât cea din capitolul 1. Ar trebui să fie evident că cel de al doilea capitol nu este doar o altă relatare a creației deoarece capitolul 2 nu spune nimic despre crearea cerului și a pământului, atmosferei, a mărilor, a uscatului, a soarelui, a stelelor, a lunii, a viețuitoarelor mării, etc. Capitolul 2 menționează doar lucruri direct legate de crearea lui Adam și Eva și a vieții lor în grădina pe care Dumnezeu a pregătit-o special pentru ei. Capitolul 1 poate fi înțeles ca fiind creația din perspectiva lui Dumnezeu; este „marea viziune”, o vedere de ansamblu a întregului. Capitolul 2 vede cele mai importante aspecte din perspectiva omului … Cartea Facerea, capitolele 1 și 2, nu sunt relatări separate și contradictorii ale creației. Capitolul 1 este „marea perspectivă” și capitolul 2 este o relatare mai detaliată a creației lui Adam și Eva și a zilei a șasea a creației.” (ref. 68)

La fel ca multe alte încercări, și aceasta, este o tentativă nereușită de a justifica absurdul. Intenția poate să fie bună dar rezultatul este lamentabil pentru că este bazat pe minciună. Nu este adevărat că al doilea capitol al cărții Facerea nu spune nimic despre crearea cerului și a Pământului. Capitolul 2 din cartea Facerea se referă la cer și la Pământ și, dacă se referă la cer și la Pământ, atunci implicit se referă și la atmosfera Pământului și la corpurile cerești. Există de asemenea o referință și la uscat. Capitolul 2, din cartea Facerea, se referă și la crearea animalelor și dacă nu se referă la viețuitoarele mării lucrul acesta nu are nici o relevanță pentru discuția de față. Cum ar fi putut Adam să denumească viețuitoarele mării? Autorul s-a gândit că este mai bine să nu le amintească de loc.    

Textul biblic privitor la creație, din capitolul 2, începe cu o clară cosmologie:

„4. Iată obârşia cerului şi a pământului de la facerea lor, din ziua când Domnul Dumnezeu a făcut cerul şi pământul.” (Facerea 2; 4)

Sunt de acord cu Tyler Francke, autorul următorului citat, care exprimă un punct de vedere substanțial în problema contradicțiilor dintre cele două capitole ale cărții Facerea, 1 și 2.

„A doua povestire a creației se deschide cu o introducere (Facerea 2; 4) care oglindește Facerea 1; 1. „Iată obârşia cerului şi a pământului de la facerea lor, din ziua când Domnul Dumnezeu a făcut cerul şi pământul.” Versetul acesta nu indică că ceea ce urmează este pur și simplu a privire mai detaliată dintr-o perspectivă diferită, așa cum pretind unii creaționiști; spune, Iată obârșia.” (ref. 69)

Francke remarcă că efortul de a folosi gramatica în justificarea unor absurdități este lipsit de sens. Mai observă că cele două mituri ale creației din Biblie nu sunt menite ca să fie armonizate; ele sunt două idei diferite privitoare la crearea lumii. . 70)

Și eu sunt de acord că cele două mituri ale creației din Biblie nu pot să fie armonizate pentru ca să constituie împreună o singură povestire credibilă a creației.

- 25 -

Read more!

➤