Oare realizează fiecare care citește Biblia că ea spune că până în cea de a doua zi a creației nu a existat cerul și că tot spațiul universului a fost acoperit de ape și că împotriva acestei descrieri ar fi existat lumina zilei, încă din prima zi? În contextul biblic, în mod obișnuit, ne imaginăm că Pământul a fost de la începutul existenței lui așa cum este astăzi, dar Biblia nu spune așa ceva. În conformitate cu Facerea, prima carte a Bibliei, Pământul s-ar fi aflat la început sub apele unui ocean primordial, imaginar, sub forma unei grămezi de materie și nu ca o planetă sferică. Pământul, ne spune Biblia, ar fi fost la început pustiu și fără formă și întunericul ar fi acoperit fața adâncului. (Facerea 1; 2)
 
 Până în cea de a doua zi a creației, în conformitate cu Facerea, întregul univers material ar fi fost lipsit de formă. În ciuda acestui fapt, Biblia ne spune că în prima zi a creației a fost o dimineață și o seară. Prima dimineață și seară s-ar fi petrecut fără existența cerului, în care se include și atmosfera pământului și fără existența soarelui. În prima zi a creației ar fi fost o dimineață și o seară sub ape, generate de o presupusă lumină artificială, în adâncurile oceanului primordial, chiar dacă lumina călătorește cu mare dificultate sub apă, în integralitate numai până la 200 m și foarte slab sub această adâncime. Acest tip de contradicții rezultă dintr-o analiză sistematică și imparțială a cărții Facerea, care este diferită în natura ei de studiile dogmatice, care sunt promovate de către denominațiunile creștine.
 
 Încerc de asemenea să stabilesc, în lucrarea de față, dacă Dumnezeu, așa cum este prezentat de cartea Facerea, este la fel cum rezultă din înțelegerea teologilor și filozofilor sau dacă Biblia spune ceva diferit despre El față de imaginea oferită credincioșilor de către istoria Creștinismului. Îl prezintă Biblia și în mod special cartea Facerea pe Dumnezeu ca fiind infinit, imaterial, Atotputernic, Atotștiutor și Atotprezent sau ca pe o divinitate care poate face greșeli, nu știe totul dinainte și câteodată regretă cea ce face? Cum au ajuns la concluziile lor, care sunt atât de răspândite printre Creștini, filozofii și teologii? Este posibil ca Dumnezeu, așa cum este prezentat de cartea Facerea, să fie o Ființă mai puțin puternică sau iubitoare decât este descris de apologetica religiei creștine și să fie reprezentantul unei civilizații extra-terestre superioare nouă, așa cum cred susținătorii teoriilor cu privire la astronauții antici? Nu este rezonabil oare să îl considerăm pe Dumnezeu reprezentantul unei civilizații superioare care este interesată de noi și probabil dorește să ne controleze? Acest studiu ne poate ajuta să ne apropiem de un răspuns.
 
 Există și o altă posibilitate care poate fi contemplată. Biblia poate să vorbească despre două realități diferite. Pe de o parte, o Realitate divină infinită și iubitoare, pe de altă parte, o civilizație extra-terestră interesată în evoluția oamenilor și cele două să se afle în conflict una cu cealaltă. Anumite răspunsuri la aceste întrebări, câteodată la un nivel fundamental, pot să fie conținute de un studiu critic al narațiunilor din cartea Facerea capitolele 1-11.
 
 Ezit să folosesc termenul „deconstrucție” pentru a evita o etichetare simplistă, dar, de fapt, ceea ce mă interesează este congruența textelor biblice adică armonia, conformitatea și corespondența dintre înțelesurile lor. Ce încearcă textele din cartea Facerea să ne transmită, ce mesaje spirituale sunt înscrise în conținutul lor? Oare mesajele care sunt conținute în anumite texte din Biblie sunt în armonie cu cele care sunt conținute de celelalte texte biblice? Dacă cartea Facerea este considerată o carte pe care ne putem baza atunci se impune ca textele ei să formeze un întreg coerent și armonios. Dacă aceste texte se contrazic între ele neîncetat aceasta este deoarece ele reprezintă o colecție din diferite surse, scrisă de mai mulți autori și nu există o Minte călăuzitoare, un Autor divin, unic, în spatele lor.
 
 Acest tip de analiză a mai fost făcut înainte, dar cea ce încerc să realizez în acest studiu este o evaluare mai complexă în care teologia știința și filozofia să își exprime fiecare un punct de vedere. Încerc să reevaluez toate argumentele care au fost folosite înainte, dar de asemenea să aduc noi argumente fiind detașat de orice angajament față de vreo autoritate religioasă. Personal, sunt un om credincios, dar sunt de asemenea un admirator al științelor și al rezultatelor lor practice și consider că amândouă, religia și știința, sunt cele două fațete ale aceleiași monede, de fapt, ale aceleași realități. Separația dintre știință și religie, după părerea mea, este un efect al unei uriașe manipulări practicată de a lungul unei lungi perioade de timp. Anumite elemente ale realității pot să fie mai ușor accesate și înțelese de către științe și alte elemente, în principal dimensiunea sa infinită, rămân deschise pentru revelația divină dacă această revelație reprezintă o cunoașterea reală și nu se referă doar la mituri care sunt  etichetate ca revelație de către religie.
 
 Această lucrare reprezintă o privire critică asupra religiei creștine și în mod special asupra textelor primelor 11 capitole ale cărții Facerea. Această abordare critică și analitică nu este făcută de un agnostic sau un ateist, ci de cineva care este Creștin practicant. Cu toate acestea, este posibil ca nivelul critic al acestui studiu să depășească criticile Bibliei făcute de agnostici sau de către ateiști. Din punctul meu de vedere, primele 11 capitole ale cărții Facerea, dacă sunt supuse la testul unei cunoașteri autentice se impune să reziste acestui test, iar dacă nu rezistă, își pierd statul de sursă de cunoaștere în legătură cu modul cum a fost creat universul și umanitatea. Dacă aceste texte conțin un mesaj spiritual ascuns, atunci când sunt citite ca niște parabole, acest mesaj trebuie să fie unul coerent și nu doar o colecție de contradicții. 
 
 Chiar dacă primele 11 capitole ale cărții Facerea sunt numai legende, care nu au nici o legătură cu realitatea, atât posibilitatea existenței lui Dumnezeu cât și o relație personală nedogmatică cu El rămân nezdruncinate. În același timp, după părerea mea, o credință religioasă autentică trebuie să fie bazată pe adevărul faptelor, atunci când pretinde că deține cunoașterea realității într-un anumit domeniu. Dacă, în baza textelor din cartea Facerea, cineva spune că știe exact cum a apărut universul, el sau ea trebuie să aducă argumente raționale în sprijinul acestei atitudini și nu doar o credință non-analitică.
 
 Înțelegerea noastră despre originile universului s-a modificat în mod fenomenal, de când cartea Facerea a fost scrisă. A ignora progresul cunoașterii în domeniul astrofizicii și în alte domenii de cercetare și a ne agăța cu obstinație de textele conținute de primele 11 capitole ale cărții Facerea nu este o atitudine determinată doar de o credință personală a fiecăruia, dar este mai ales o situare programatică a religiei instituționalizate. A nega direct sau indirect progresul cunoașterii umane începând cu timpul, când cartea Facerea a fost scrisă și până în zilele noastre pune în discuție abilitatea speciei umane de a obține orice fel de cunoaștere validă în general și orice nouă înțelegere a realității. 
 
 Suntem noi oamenii dotați cu capacitatea de a cunoaște realitatea sau nu? Istoria speciei umane dovedește că suntem. Chiar și cartea Facerea ne spune că noi oamenii suntem capabili să dobândim cunoașterea binelui și a răului, cunoaștere morală, care este inseparabilă de cunoașterea realității în general. Pentru oamenii care cred în mod literal în cartea Facerea, Biblia le spune că Adam și Eva ar fi mâncat din pomul cunoașterii binelui și răului și acest lucru le-ar fi conferit anumite abilități în domeniul cunoașterii, prin urmare umanitatea este capabilă să dezvolte știința, chiar în concordanță cu textele biblice.
 
 Dacă Biblia recunoaște capacitatea omenirii de a cunoaște realitatea aceasta înseamnă că în mod implicit ea admite de asemenea și posibilitatea ca oamenii să descopere originile universului și ale speciei umane. Dacă lucrurile nu ar sta așa, atunci de ce ar fi fost pedepsiți Adam și Eva pentru că au dorit să își extindă gradul de cunoaștere? Dacă cunoașterea nu ar fi fost la îndemâna lor ce pericol putea să prezinte atitudinea lor? Adam și Eva sunt doar personajele unui mit, dar apologeții Bibliei nu sunt nici măcar consecvenți cu miturile pe care le consideră realitate. Conform acestor mituri oamenii au capacitatea de a își dezvolta gradul de cunoaștere și, în acest fel, de a contesta propriile lor mituri. 
 
 În conformitate cu textele biblice, rasa umană a ales un drum plin de demnitate, drumul cunoașterii. Aceasta a fost o decizie prin care s-a câștigat demnitatea întregii specii umane. De ce sunt blamați Adam și Eve de către unii reprezentanți religioși? Pentru că nu l-au ascultat orbește pe Dumnezeu. Cu toate acestea, atunci când sunt puse în balanță, ascultarea oarbă și riscurile asumate pentru obținerea cunoașterii, cea dea doua trezește un mai mare respect. Civilizația noastră prezentă este rezultatul drumului cunoașterii și calea aceasta a transformat umanitatea în ceea ce este astăzi, o lume într-un progres continuu. Nu există termen de comparație între lumea feudală religioasă și lumea modernă care tinde să rezolve problemele ei prin știință și tehnologie. Cine vede cu precădere partea negativă a acestui proces, orice dezvoltare are și o parte negativă, nu folosește bine metoda comparației. Cunoașterea științifică este reală și este prezentă în toate domeniile.
 
 Pentru a cunoaște diferența dintre bine și rău, ceea ce este un pas necesar pentru a înțelege bunătatea lui Dumnezeu, cineva trebuie să meargă pe drumul cunoașterii realității create de Dumnezeu. În concordanță cu Biblia, Dumnezeu ne-ar fi oferit, prin strămoșii noștri, un fel de scurtătură către fericire înrudită cu ignoranța, dar ei au ales drumul greu, calea cunoașterii, un drum mult mai dificil și mai complex, dar în același timp mai plin de satisfacții.
 
 O întoarcere la nevinovăția inițială, de care Adam și Eva au dorit să scape, nu mai este posibilă. Este necesar să mergem înainte nu înapoi. Trebuie să cunoaștem și să confruntăm realitatea și să facem în continuare alegeri, de data aceasta bine informații despre cum funcționează lumea cu adevărat și care sunt originile universului. În felul acesta oamenii îl pot cunoaște pe Dumnezeu în profunzime prin alegerile pe care fiecare din noi le face, bazate pe cunoașterea faptelor și nu întemeiat doar pe dogme religioase. Într-un mod metaforic, prima alegere a fost făcută de Adam și Eva și dacă aceea ar fi fost o realitate noi nu am putea să schimbăm aceea decizie pentru cunoaștere și nici consecințele ei. Noi putem să schimbăm doar destinul nostru prin cunoaștere și credință, cele două întrunindu-se într-o proporție delicată.
 
 Ce fundație poate avea o credință personală care acceptă că universul a fost creat prin Big Bang cu 13,7 miliarde în urmă și nu a fost creat în șase zile și nici măcar în șase perioade de timp mai lungi? Dacă am separa narațiunile cu privire la creație de restul Bibliei ce ne mai rămâne ca o sursă serioasă de informații despre originea universului și a rasei umane? Poate cineva să știe că există Dumnezeu doar pentru că el sau ea l-a întâlnit pe El într-o experiență spirituală personală și aceasta fără nici o relație cu textele din primele 11 capitole ale cărții Facerea? Ce vine mai întâi, experiența spirituală personală sau citirea Bibliei? După părerea mea, citirea primelor 11 capitole din cartea Facerea fără o experiență personală cu Dumnezeu poate fi un motiv serios de pierdere a credinței. Dacă se compară oferta științifică, bine argumentată, cu descrierea biblică a creației, plină de contradicții, cea din urmă nu are cum să prevaleze.
 
 Fiind un Creștin practicant, am considerat în trecut că Biblia este o carte inspirată de Dumnezeu și așa am continuat să cred, până când am început să analizez textele ei în profunzime. Între timp am observat anumite contradicții fundamentale care mă împiedică să păstrez aceeași opinie cu privire la inspirația Bibliei. Inspirația biblică nu înseamnă inspirația directă a unor texte biblice de către Dumnezeu, ci poate să însemne că anumite persoane s-au aflat într-o relație personală cu El și în felul acesta au scris anumite texte bazate pe această relație. Este vorba de o inspirație indirectă și nicidecum de o inspirație literală sau de o dictare a textelor biblice.
 
 Toate textele au înțelesuri, unele dintre aceste înțelesuri sunt intenționate de autorii lor, dar alte înțelesuri reprezintă consecința logică a afirmațiilor lor, consecință care rezultă din text, fie că a fost intenționată sau nu. Aceste înțelesuri neintenționate sunt extrem de importante, atunci când ne ocupăm de coerența unor texte, mai ales, atunci când aceste texte sunt considerate a fi expresia unor adevăruri fundamentale. Adevărul din spatele textelor analizate nu rezultă numai din ceea ce autorul sau autoarea lor încearcă să ne spună, uneori în mod neconvingător. Întrebarea care ne ajută să progresăm în înțelegerea textelor respective este următoarea: sunt aceste scrieri coerente sau posibile? Dacă consecințele lor logice, intenționate sau nu de scriitorii lor, sunt incoerente sau imposibile, atunci textele respective nu pot fi considerate ca fiind inspirate de Dumnezeu. 
 
 Textele biblice trebuie să fie analizate în această cheie. Chiar dacă ni se spune neîncetat că textele biblice sunt inspirate de Dumnezeu, de ce ar trebui să credem acest lucru, fără să ne convingem personal că așa stau lucrurile? Creștinismul, la fel ca oricare altă religie, a devenit o industrie enormă cu sute de mii de funcționari religioși, situați pe întregul glob pământesc. Una din „armele” preferate ale acestor funcționari religioși este repetarea cu obstinație a prezumției că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, iar textele ei sunt direct inspirate de El. Această prezumție se bazează, cum altfel, tot pe un text biblic, cu toate că Isus (Iisus) ne-a spus, ca un fel de metodologie generală, că cine mărturisește despre el însuși nu trebuie neapărat să fie crezut. (Ioan 5; 31-32)
 
 Pe de altă parte, oricine respinge posibilitatea revelației divine, ca o consecință a unei asemenea atitudini, el sau ea găsesc dificil să accepte posibilitatea existenței lui Dumnezeu, deoarece rațiunea are limitele ei naturale. Cu toate acestea, rațiunea este singurul criteriu sau unitatea de măsură standard pentru a măsura coerența unor afirmații indiferent dacă acestea au caracter religios sau nu. Revelația divină nu poate să fie respinsă ca principiu, dar nici refuzul rațiunii nu ne poate duce la rezultate pozitive în căutările noastre. Ce este de făcut? O pretinsă revelație, incoerentă din punct de vedere rațional, nu poate să aibă nici o legătură cu Dumnezeu deoarece El este rațiunea supremă, adică Logosul. Nu suntem obligați să acceptăm eticheta de Cuvânt inspirat al lui Dumnezeu, pentru orice pretinsă inspirație, fie că este vorba de texte biblice sau de alte texte. Isus (Iisus) ne-a învățat să cercetăm Scripturile nu să le acceptăm în mod necritic. (Ioan 5; 39) În unele Scripturi vom găsi viața veșnică, dar în altele vom afla numai legende care prin natura lor nu au legătură cu fapte istorice.
 
 Dacă încep să mă contrazic pe mine însumi în ceea ce afirm, acesta este un element important și destul de puternic ca să facă punctul meu de vedere inacceptabil. În același timp, eu nu pot să ader la o credință religioasă în care textele ei, atunci când sunt analizate logic,  produc rezultate absurde sau contradictorii. Revelația lui Dumnezeu nu poate să fie contradictorie sau absurdă deoarece întreaga natură și întreagă existență umană se bazează pe rațiune pentru a funcționa și aceasta din urmă dă un sens existențelor noastre, inclusiv un scop spiritual. Vedem în jurul nostru cum toate lucrurile sunt ordonate într-un mod rațional, de ce atunci numai revelația lui Dumnezeu ar fi haotică? O așa numită revelație care este în contradicție cu legile logice nu poate să vină de la Dumnezeu, deoarece El este Logos și acest termen înseamnă și raționalitate.

- 4 -

Read more!

➤