Apostolii nu erau conducătorii ierarhici ai adunărilor creştine, ci ei reprezentau doar o autoritate morală, ca unii ce erau martori personali ai vieţii şi învăţăturii lui Isus Cristos. O etapă în organizarea comunităţilor creştine a fost numirea unor diaconi, care să vegheze asupra meselor comune. Pe lângă apostoli, aceştia erau primii membri ai unei organizări incipiente. Este de remarcat că, în acea perioadă, apostolii erau aceia care slujeau la mese ceea ce este atât de diferit faţă de atitudinea funcţionarilor bisericeşti din zilele noastre.

„În zilele acelea, când s-a înmulţit numărul ucenicilor, Evreii cari vorbeau greceşte, cârteau împotriva Evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la împărţeala ajutoarelor de toate zilele. Cei doisprezece au adunat mulţimea ucenicilor şi au zis: „Nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim la mese. De acea, fraţilor, alegeţi dintre voi şapte bărbaţi, vorbiţi de bine, plini de Duhul Sfânt şi înţelepciune, pe care îi vom pune în slujba aceasta. Iar noi vom stărui necurmat în rugăciune şi în propovăduirea Cuvântului.” [(Faptele Apostolilor 6: 1-4); ref. 104 în Biblia Ortodoxă]

În primul rând, înmulţirea ucenicilor a dus la nevoia primei diferenţieri organizatorice în Biserică. Apostolii urmau să se ocupe de rugăciune şi propovăduirea Cuvântului şi diaconii în organizarea nevoilor mai pământene ale ucenicilor. Încă nu se vorbeşte de o organizare ierarhică, nimeni nu era superior celuilalt, dar existau funcţii diferite. Chiar în acea fază incipientă, de existenţă a bisericii, existau tensiuni şi discriminări. Evreii care vorbeau greceşte, se pare că nu erau trataţi egal cu ceilalţi Evrei şi acest lucru a şi declanşat această primă măsură de organizare. Apostolii au evitat ca nemulţumirile, mai mult sau mai puţin justificate, să se răsfrângă asupra reputaţiei lor. Desigur că ei erau oameni nepărtinitori, dar unii dintre cei care împărţeau efectiv ajutoarele, puteau fi precursorii funcţionarilor religioşi creştini din zilele noastre. Este de asemenea de remarcat, că nici măcar nu se punea problema ca cineva să aibă o sarcină în Biserică, dacă nu era plin de Duh Sfânt. Aceasta a fost o condiţie care s-a pus cu ocazia alegerii diaconilor şi păstrarea acestei reguli a făcut ca Biserica timpurie să îşi păstreze pentru o perioadă de timp puritatea spirituală. Creştinii vorbitori de limba greacă au fost până la urmă obligaţi să părăsească Ierusalimul şi aceasta a fost o ocazie de a duce mesajul lui Isus Cristos dincolo de limitele teritoriale, în care acesta a fost prezentat iniţial. După o perioadă scurtă de timp au apărut primii Creştini în Damasc şi Antiohia. Apostolul Petru, în urma unei viziuni divine, a acceptat că vestea bună a mântuirii trebuie să fie dusă şi celorlalte naţiuni. (Faptele Apostolilor 10: 10-17)