Singura Biserică universală este Biserica Spirituală Unică şi toate celelalte Biserici instituţionale sunt Biserici locale, deoarece specificitatea modului lor de practicare a Creştinismului le face să fie divizate între ele. Toate Bisericile instituţionale au propriile lor tradiţii, fie că recunosc, fie că nu recunosc acest lucru. Prin tradiţii înţeleg un set de reguli stabilite de fondatorii acestor Biserici instituţionale, care s-au păstrat constant în timp. Aceste tradiţii se referă la modul cum fondatorii Bisericilor instituţionale au înţeles practicarea ritualurilor creştine. De exemplu, unele Biserici instituţionale practică botezul în apă al copiilor, dar altele numai al maturilor. Unele înţeleg Euharistul? sau Cina, ca pe o transsubstanţiere,? dar altele o înţeleg doar ca o aducere aminte a sacrificiului lui Isus. Atitudinea faţă de simbolurile Creştinismului, cum ar fi: crucea, icoanele, statuile, etc. Toate Bisericile instituţionale susţin că se bazează pe Biblie, dar în realitate ele se fundamentează pe interpretări ale Bibliei, interpretări transformate în tradiţii.

Biserica Spirituală Unică, ca şi organism divin, este singura care nu are propriile ei tradiţii, deoarece nu are un mod specific, obligatoriu în care se practică ritualurile creştine. În această Biserică Spirituală Unică se regăsesc credincioşi care practică Creştinismul în tradiţii diferite şi acest lucru nu îi împiedică să fie, în mod egal, acceptabili în faţa lui Dumnezeu. Tradiţiile  nu îi separă pe oameni de Dumnezeu, îi separă doar unii de alţii. Prin urmare, Bisericile instituţionale sunt o expresie sau o farmă de manifestare a Bisericii Spirituale Unice. Biserica celor născuţi din Dumnezeu se exprină îtr-o varietate de modalităţi expresive, toate egale ca valoare. Deosebirea dintre aceste modalităţi de exprimare este dată de deosebiri istorice, culturale şi chiar geopolitice. Manifestarea Creştinismului în Imperiul Roman de Răsărit a îmbrăcat forme specifice, diferite de cele din Imperiul Roman de Apus. Dacă în primul caz expresia Creştinismului este mai degrabă una de sorginte greacă, în ceea de a doua avem a face cu o influenţă romană mai pronunţată. Bisericile instituţionale sau locale au tendinţa de a se închide în ele însele, de a se transforma într-un sistem, pentru ele însele în loc să arate către Împărăţia Ceruruilor aşa cum a făcut Cristos. Ele ajung să se propovoduiască pe ele însele şi tradiţiile lor, în loc să propăvăduiască venirea Împărăţiei lui Dumnezeu.