Sunday, 29 November 2020 21:08

Care este adevărata Biserică a lui Dumnezeu?

Written by
Rate this item
(1 Vote)

Am fost preocupat de această întrebare, legată de identificarea Bisericii lui Cristos şi am încercat să găsesc un răspuns. Acest răspuns este dependent de identitatea religioasă a persoanei care este interogată. Dacă întrebi un credincios Ortodox o să-ţi răspundă că tradiţia lui este cea mai aproape de principiile creştine. Un Romano-catolic este profund ataşat de tradiţia sa, de care este mândru şi cel mai probabil, se va declara fericit că face parte din această tradiţie. Vor fi mari şanse să spună că Biserica Romano-catolică este cea mai veche tradiţie creştină şi este bazată pe desemnarea personală pe care a făcut-o Isus lui Petru de a fi „piatra” pe care este zidită Biserica. Protestanţii, Reformaţii, Metodiştii etc., sunt la fel de convinşi de adevărurile pe care le susţin. Neoprotestanţii, cum ar fi: Baptiştii, Penticostalii, Evangheliştii, Adventiştii, etc., cu care am stat de vorbă, de-a lungul anilor, mi-au spus totdeauna şi au încercat să îmi demonstreze, cu o multitudine de argumente, că ei şi numai ei au dreptate, şi că Biblia este aceea care le dă lor şi numai lor dreptate. Toţi ceilalţi sunt „rătăciţi”, într-un grad mai mic sau mai mare. Cu grija de a nu generaliza în mod fictiv, pot spune că fiecare confesiune creştină se promovează pe sine şi îşi scoate în evidenţă propria doctrină, fără de care nu ar avea nici o raţiune de a exista, în mod independent.

Pentru a compara diferite doctrine între ele avem nevoie de un etalon cu care să le comparăm şi acesta nu poate fi altul decât Biblia. Istoria Creştinismului joacă un rol important atunci când dorim să observăm impactul practic între dogme şi realitate iar teologia şi filozofia sunt instrumentele de lucru. Paradoxul este că nici una dintre doctrinele diferitelor Biserici instituţionale nu se calchiază exact pe susţinerile Bibliei, o posibilă explicaţie fiind aceea că Biblia este vie pe când învăţătuirle sale, odată ‚mumificate’ în doctrine nu pot fi cuprinse într-o singură doctrină, în acelaşi timp. Aceasta se întâmplă deoarece o doctrină nu poate cuprinde contradicţii pe când viaţa le presupune şi tocmai acest lucru îi dă o dinamică specifică. Suntem pe drumul către infint, nu ne putem opri şi după ce am aruncat o privire să rămănem pironiţi pe loc, fascinaţi dar paralizaţi, consemnându-ne uimirea într-o doctrină fixă care are funcţia de „a ne aminti” că putem să fim nemuritori şi nu de a ne face să ne simţim, la modul prezent, ca atare. Biblia este vie şi la fel ca tot ceea ce este viu se desfăşoară prin acomodarea cu realităţile de fiecare zi şi dacă nu poate face acest lucru se dovedeşte a fi sanctuarul unei utopii. Cu toate acestea, tocmai respectul care se acordă celor care i-au aplicat principiile în practică dovedeşte că ea nu se poate defini ca o propunere utopică ci este o sugestie de viaţă pe care „o altă lume” o transmite lumii noastre. Probabil că aplicarea ei generalizată este mai degrabă o caracteristică a viitorului şi la fel de probabil este şi faptul că în lumea noastră niciodată nu va exista o majoritate care să practice principiile Creştinismului. Va fi un pământ nou şi un cer nou şi lucrurile care sunt acum vor trece. (Apocalipsa lui Ioan 21; 1) Ar fi un exerciţiu de gândire remarcabil dacă ne-am putea imagina cum ar fi dacă fiecare ar da întâietate celuilalt, dacă fiecare ar căuta mai întâtîi interesele celor din jur şi apoi interesele sale proprii, dacă fiecare i-ar iubi pe cei din jur ca pe sine însuşi, în fapt, mai mult decât pe sine însuşi, dacă ar fi gata să se sacrifice pentru ei, în orice moment, dacă bucuria fiecăruia ar fi, în primul rând,  aceea de a da şi nu, în primul rând, aceea de a primi. (Faptele Apostolilor 20; 35;        Filipeni 2; 1-5) Lumea în care trăim nu este construită în acest mod şi la baza ei nu stă dreptatea socială ci dreptul celui mai puternic. Din acest motiv, morala creştină pare a fi o utopie şi este înlocuită treptat şi pe ne simţite cu un surogat în care a face „şi bine” în jurul nostru este o condiţie apreciată ca fiind acceptabilă pentru cei care doresc să se considere Creştini. Deocamdată Creştinii sunt mai preocupaţi de a stabili cine are dreptate, în probleme doctrinale, decât a pune în practică principiile Creştinismului. Dacă un Creştin află despre un altul că aparţine unei alte Biserici instituţionale, decât celei a propriei sale apartenenţe, primul lucru pe care îl face, încearcă să schimbe opţiunea celuilalt şi pentru aceasta face orice efort pentru a convinge şi dacă nu reuşeşte îl lasă pe celălalt „în grija lui Dumnezeu,” iar între cei doi se aşterne suspiciunea generată de ne cunoscut. Excepţie face situaţia în care cei doi Creştini sunt născuţi din Dumnezeu şi amândoi au acelaşi Tată, chiar dacă au fost crescuţi de ‚părinţi’ omeneşti diferiţi. Dacă doi fraţi gemeni au fost adoptaţi de două familii diferite şi crescuţi în baza unor tradiţii diferite, atunci când se întâlnesc ei se văd legaţi de ceva cu mult mai puternic decât tradiţiile lor şi anume de o relaţie indistructibilă, sufletească. Dogmele şi doctrinele, oricât de necesare ar fi, îi separă pe oameni, dar ceea ce îi uneşte este apartennenţa de acelaşi Tată Ceresc. Lucrarea de faţă nu îşi propune, probabil voi repeta această precizare şi într-un alt context, să compare doctrine cu doctrine şi să recomande pe „ceea mai bună,” pentru că nu există „cea mai bună,” sau una „mai bună” decât cealaltă. Prin compararea a ceea ce este parţial cu altceva, care este tot parţial, sau prin compararea a ceva ce este relativ, cu altceva, care este tot relativ, nu se ajunge la absolut. Se poate trage totuşi concluzia relativităţii tuturor termenilor de comparaţie şi căutarea absolutului în altă parte, decât în doctrine, în cazul nostru printr-o deschidere personală către căutarea absolutului.            

Toate diviziunile între creştini sunt, în primul rând, deosebiri de păreri şi de dogme, deosebiri de doctrine şi de tradiţii. Toate aceste adevăruri sunt însă parţiale. Adevărata învăţătură creştină, aceea care stă la temelia Bisericii celor născuţi din Spirit, este tocmai recunoaşterea relativităţii şi parţialităţii oricărei cunoaşteri teoretice, pur intelectuale, despre Dumnezeu şi refuzul obligativităţii oricăror doctrine sau dogme. Singura cunoaştere completă, care este posibilă aici pe pământ, este cunoaşterea dragostei de natură divină, care l-a animat pe Isus. Pe aceasta bază se evidenţiază relaţiile inter-umane, care să aibă ca fundament dragostea spirituală creştină, agape.

Tentativa de a introduce reguli noi are menirea să îi încurajeze pe mulţi, ca prin respectarea acestora să îşi ofere garanţii privitoare la viaţa veşnică. Acelaşi lucru au făcut şi Evreii, care au introdus atât de multe reguli şi tradiţii, încât în spatele lor nu se mai vedea nici urmă de spiritualitate. Este vorba, desigur, despre încercarea de a se îndreptăţi pe sine, în faţa lui Dumnezeu, printr-o religiozitate construită artificial şi a face orice altceva, dar a evita, cu tot dinadinsul, respectarea unei cerinţe de bază a Creştinismului şi anume practicarea iubirii spirituale. Această dragoste de natură divină este un angajament profund şi nu se rezumă la forme ritualice sau la respectarea unor reguli instituite de oameni, în numele lui Dumnezeu.

Multe din învăţăturile Bisericilor confesionale se contrazic între ele şi este evident că nu există o viziune unitară, asupra multor aspecte ale credinţei creştine. Deoarece nu se poate ca toţi să aibă dreptate, în condiţiile în care părerile sunt atât de diferite, consider că este interesant de sondat cauzele acestui fenomen, în care credinţa într-un singur Dumnezeu produce o gamă cu adevărat bogată de opinii contradictorii. Dacă există un singur Dumnezeu şi El inspiră pe toţi aceia care cred în El, de ce părerile nu concordă aşa cum ar fi de aşteptat? Dacă există o singură sursă, un singur izvor al cunoaşterii lui Dumnezeu, o singură colecţie de texte canonizate, adică Biblia, de ce unii credincioşi creştini susţin anumite doctrine, iar alţii doctrine destul de diferite? Este adevărat că Biblia însăşi este o carte complexă, în care se pot găsi, câteodată, doar în stare incipientă, premisele unor interpretări diferite. Este, de asemenea, adevărat că interpretarea fiecărui text în parte presupune cunoaşterea temeinică a ansamblului şi a semnificaţiei generale, a ideii de principiu pe care textele Biblice o exprimă. Cu toate acestea, astfel de argumente sunt doar contextuale, deoarece pentru cei care se declară inspiraţi ar trebui să fie lămurite şi textele, dar şi interpretarea lor.

Câteodată, eticheta de inspirat se aplică forţat şi ne discriminat, dar aceia care au avut curiozitatea de a pune, verset lingă verset, textele evangheliilor, pe de o parte pe cele trei numite evanghelii sinoptice, comparându-le între ele, Matei, Marcu şi Luca, iar pe de altă parte evanghelia după Ioan, au constatat nepotriviri în interiorul primului grup şi o teologie destul de diferită între primele trei şi cea de-a patra. Factorul uman receptor al unor mesaje divine trebuie luat negreşit în considerare. Este multitudinea de interpretări posibile ale textele Bibliei motivul existenţei atâtor confesiuni creştine sau absolutizarea acestor interpretări şi încercarea de a le impune celorlalţi printr-o autoritate umană? Sper că, pe măsură ce această lucrare îşi desfăşoară argumentaţia, cititorul să poată desprinde un răspuns la această întrebare.

Cineva greşeşte, dar cine? Care sunt deci motivele pentru care, deşi există un singur Dumnezeu, există în acelaşi timp o multitudine de instituţii religioase, care se revendică fiecare a fi adevărata Biserică a lui Dumnezeu. Care este adevărata Biserică a lui Dumnezeu? Orice adevăr are multiple faţete şi dacă este privit din unghiuri diferite, poate duce la păreri diverse. Care este adevărul? Instituţiile religioase se prevalează de mandate şi delegaţii de reprezentare din partea lui Dumnezeu şi îşi apropriază adevărul ca pe ceva ce ţine de însăşi raţiunea lor de a fi. Ele se prezintă pe ele însele ca adevărate bănci, în care se depozitează, în siguranţă, adevăruri fundamentale şi în voltele cărora nu pot pătrunde decât aceia care cunosc parola.

În realitate, atunci când este vorba de inspiraţie, sau de legătura directă cu Dumnezeu, acestea nu pot fi decât apanajul conştinţelor individuale şi în nici un caz monopolul unor organizaţii religioase. Armatele de funcţionari, în slujba lui Dumnezeu, îl ascund de multe ori pe El de privirile curioase şi cercetătoare ale indivizilor, care şi-au desfăşurat ultimele speranţe ca pe nişte pânze de catarg, ce încearcă să sesizeze cele mai mici unduiri ale vântului salvator. Există o cale lungă şi ocolită de a ajunge la Dumnezeu, dar există, de asemenea, o cale scurtă prin care Dumnezeu ajunge la noi, la fiecare din noi.

La fel ca mulţi alţi semeni ai mei, am observat şi eu decalajul vizibil şi nefericit dintre ceea ce se predică de la amvoanele instituţiilor religioase şi ceea ce se practică în realitate şi am început să studiez cauza acestui fenomen. Lucrarea pe care o prezint cititorului este, de asemenea şi rodul acestor căutări şi sper să facă lumină într-un teritoriu aflat într-o zonă crepusculară, la intersecţia dintre idealuri înălţătoare, formulate de Creştinism şi a practicilor de conduită umană, personală sau de grup, de multe ori dezamăgitoare.

Creştinismul este divizat, fiecare susţine că are dreptate şi astfel s-au format adevărate bariere doctrinale între oameni, pe care de-a lungul timpului, unii au încercat să le rezolve prin luptă. Mai grav este faptul că, dintr-o învăţătură menită să îi unească pe oameni, Creştinismul a devenit o învăţătură gata să îi dezbine, să îi despartă definitiv şi să îi învrăjbească de moarte. Cred că un important rol pentru aceasta l-a avut înţelegerea greşită a noţiunii de Biserică şi amestecul nefericit dintre factorul uman, social şi economic cu cel spiritual şi divin.

Isus Cristos a fost condus de alte raţiuni decât cele ale omului obişnuit. El nu a reacţionat la situaţiile de viaţă aşa cum face oricare alt om pus în situaţii asemănătoare, ci într-un mod total diferit. Instituţiile religioase, însă, aflate în aceleaşi situaţii ca şi Isus, au reacţionat totdeauna într-o manieră umană, obişnuită, scoţând sabia din teacă şi vărsând sânge. Aşa au făcut în timpul Cruciadelor, al Inchiziţiei, al Războaielor religioase etc. Reprezentanţii unor organizaţii religioase creştine vor spune că participarea instituţiilor lor la masacre a fost mică sau chiar nulă, le voi răspunde însă, că participarea lor la reprimarea adevărului ştiinţific şi la configurarea unui fanatism religios modern este totuşi determinantă.

În zilele noastre, represiunea a luat alte forme, mai moderne, de anatemizare a celor care gândesc liber, atât în interiorul instituţiilor religioase creştine, cât şi în afara lor. Învăţăturile şi doctrinele instituţiilor bisericeşti, după părerea mea, nu pot fi evaluate doar după atractivitatea şi frumuseţea principiilor pe care le avansează, dar şi după impactul concret asupra comportamentului uman, atât la nivel individual cât şi social.

Nesfârşitele diviziuni şi lupte între grupurile care s-au revendicat de la învăţătura Mântuitorului dovedesc, cu tărie, un singur lucru, faptul că nu există unitate între Creştini. Acest lucru se opune rugăciunii lui Isus Cristos, care, înainte de a fi răstignit, s-a rugat Tatălui Ceresc ca toţi Creştinii să fie una. A se vedea pentru aceasta Ioan 17: 21.  La prima vedere s-ar părea că Dumnezeu nu a ascultat ruga lui Isus pentru că, în mod evident, Creştinii nu sunt uniţi.

Lipsa de unitate se vede cel mai bine în numărul mare de confesiuni creştine şi în tendinţa acestora de a îşi aroga fiecare posesia adevărului despre Dumnezeu, respingând, în acelaşi timp, pretenţiile similare ale celorlalţi. Desigur, sunt conştient că orice generalizare poate duce la deformarea adevărului, dar, în acelaşi timp, tema de faţă trebuie urmărită plecând de la nişte noţiuni generale, cum ar fi cea de Biserică a celor născuţi din Spirit, sau a celor născuţi din nou, sau născuţi din Dumnezeu, Biserică Spirituală Unică, sau Biserica celor înscrişi în Ceruri, pe de o parte, toate cele enumerate exprimînd unul şi acelaşi lucru şi, pe de altă parte, cea de Biserică corporatistă, Biserică instituţională, sau Biserică confesională, instituţie bisericească, sau organizaţie religioasă creştină, care de asemenea sunt sinonime, în accepţiunea acestui cadru de referinţă. Vor exista negreşit şi aspecte de detaliu, care vor putea fi mai degrabă intuite de cititor decât minuţios analizate, în cadrul acestei lucrări.

Am încercat însă, să fundamentez acest demers pe fapte istorice, în aşa fel încât afirmaţiile pe care le fac, să îmbrace materialitatea unor realităţi, pentru mulţi devenite fapte de conştiinţă. O constatare ne confortabilă, desprinsă din desfăşurarea existenţei umane în matca istoriei, este şi acea că sunt mulţi credincioşi de o remarcabilă valoare spirituală peste tot dar, în acelaşi timp, sunt şi mulţi indivizi care se revendică spiritual din Religia Creştină dar se menţin la o atitudine formală, convenţională faţă de aceasta. În lucrarea de faţă mă refer la credincioşii născuţi din Spirit, născuţi din Dumnezeu, născuţi din nou, sau renăscuţi spiritual şi credincioşii ne renăscuţi spiritual sau „lumeşti”, ca să folosesc o terminologie folosită de Biblie. În ambele sensuri, expresiile sunt purtătoare a aceloraşi denotaţii.

„...pentru că tot lumeşti sunteţi. În adevăr, când între voi sunt zavistii, certuri şi dezbinări, nu sunteţi voi lumeşti şi nu trăiţi voi în felul celorlalţi oameni?” [(1 Corinteni 3: 3); ref. 10 în Biblia Ortodoxă]

Este vorba, desigur, despre certurile şi dezbinările care au loc între instituţiile bisericeşti, dar şi în interiorul lor. Este vorba, de asemenea, într-un sens mult mai particular, despre dezacordurile, discrepanţele sau chiar incompatibilităţile între doctrinele şi dogmele creştine, care sunt susţinute de diferite Biserici instituţionale. Creştinii „lumeşti” sunt credincioşii care nu au fost născuţi din Dumnezeu, adică nu au fost născuţi din nou, ei fiind doar purtătorii de etichetă. Aceştia din urmă au vocaţia majorităţii pentru că mulţi sunt chemaţi şi puţini sunt aleşi. (Matei 22: 14) Regula majorităţii din instituţiile religioase pune în pericol viaţa spirituală a acestora. În cazul nostru “vox populi” nu este “vox dei” deoarece morala creştină nu este o construcţie de masă, ci înălţimea la care ajunge spiritul uman edificat.

Întreaga istorie a Creştinismului ne arată faptul că cei puţini sunt adevăraţii deschizători de viziuni spirituale şi nu marile mulţimi. Isus Cristos a fost singur împotriva unei lumi întregi, atunci când a venit pe pământ, ucenicii lui au fost o minoritate în Israel şi înţelegerea învăţăturilor Lui le era explicată, în particular, numai lor. Isus s-a adresat la o „turmă mică”, căreia i-a recomandat să nu îi fie frică (Luca 12: 32) Isus a spus că nu toţi cei care vor zice “Doamne, Doamne...” vor intra în împărăţia lui Dumnezeu (Matei 7: 21)

Creştinismul a devenit un fenomen de masă, dar cu această ocazie a scăzut standardul lui spiritual. Desigur că orice om este chemat de Dumnezeu pentru mântuire, dar nu toţi oamenii preţuiesc la fel această chemare. De fapt, nici chemarea nu îmbracă mereu aceeaşi formă. Există o chemare generală dar şi o chemare specială. Mulţimile sunt chemate prin modulaţiile glasurilor care transmit neîncetat vibraţia eternă, dar cei aleşi sunt cunoscuţi dinainte şi sunt chemaţi personal. (Efeseni 1: 1-14)

Nimeni nu poate trece printr-o experienţă spirituală personală prin intermediul unui înlocuitor, adică nimeni nu ne poate suplini în ceea ce trebuie să facem chiar noi, din punct de vedere spiritual. Nici un alt credincios, indiferent de poziţia pe care o are, fie acesta preot, pastor sau chiar patriarh, nu poate face ceea ce fiecare din noi trebuie să facem pentru noi. Nici un om nu s-a născut şi nu se poate naşte, în locul altui om, pe pământ, şi, în aceeaşi măsură, nici un alt individ uman nu poate parcurge procesul naşterii spirituale din apă şi din Duh, înlocuind pe altcineva. Aşa cum botezul în apă se practică cu fiecare bebeluş în parte, sau cu fiecare credincios matur în parte, tot aşa este şi cu botezul cu Duh Sfânt şi cu naşterea din nou. Acestea sunt evenimente care privesc fiecare individ în parte şi nu pot fi săvârşite prin reprezentant. Mântuirea este un proces individual şi nu colectiv, care nu depinde decât de Dumnezeu şi nu de ceilalţi oameni.

Există un colectiv al tuturor celor care sunt înfiaţi de Dumnezeu, numit Biserică, dar acest colectiv se formează după ce fiecare individ în parte a fost înfiat şi nu înainte. Voi folosi un exemplu. Există familii care adoptă mai mulţi copii. Fiecare trece, în mod independent, printr-un proces de adopţie şi fiecare a fost ales după criteriile proprii ale celor care i-au adoptat. Cei adoptaţi nu s-au cunoscut între ei înainte, dar după adopţie au devenit toţi membrii aceleaşi familii. În cazul respectiv există un singur cuplu de părinţi, un singur proces de adopţie şi o singură familie şi în cazul copiilor lui Dumnezeu  este El, Cel care alege pe cine să adopte şi familia Sa se numeşte Biserică. (Efeseni 1:5) Orice persoană devine membră în adevărata Biserică a lui Dumnezeu, numai după ce a fost adoptată de El şi nu înainte şi nimeni nu devine membru în această Biserică, prin simpla înscriere în registrul vreunei Biserici confesionale, sau doar prin botezul în apă.

Read 1917 times Last modified on Monday, 19 April 2021 16:55
Gabriel Baicu

profile Gabriel Baicu

 

 

 

 Cartea Secretele Bibliei este o analiză a primelor 11 capitole ale cărții Facerea (Geneza), din Biblie, care sunt citite cu un ochi critic și nicidecum dogmatic. Rostul acestui studiu este acela de a afla dacă există motive raționale și dovezi faptice pentru a crede narațiunile conținute de Biblie despre creație, nu printr-o credință oarbă, ci pe baza unor argumente credibile.

www.secretelebibliei.com

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.

Cuprins

Cartea Biserica Spirituală Unică

 

Vizitați site-ul

www.credintacrestina.com

Downloads

CARTEA SECRETELE BIBLIEI

Read the books!

 Gods false mirror

Contradictions in the Bible

12294794
Today
Yesterday
This Week
All days
667
4403
9456
12294794

Your IP: 54.242.75.224
2024-03-19 05:21