Friday, 11 December 2020 20:36

Bibliografie recomandată

Written by
  1. Preot Profesor Dr. Dumitru Stăniloaie, Teologia Dogmatică Ortodoxă, ediţia a II-a, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1996
  2. Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Tratat de teologie dogmatică şi ecumenică, Colecţia Disaskalos, Editura România Creştină, Bucureşti, 1999
  3. Trandafir Sandru, Dogmatica bisericii lui Dumnezeu Apostolice Penticostale, Editura Institutului Teologic Penticostal, 1993
  4. Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş, Studii de teologie Dogmatică Ortodoxă, Teologie pentru azi, Bucureşti, 2011
  5.  Catehismul Eparhiei Catolice de Iaşi, Ediţia a V-a, Iaşi, Institutul de Arte Grafice “Presa Bună”, 1943
  6. Walter Brueggemann, The Prophetic Imagination, Fortress Press, Philadelphia 
  7. Konrad Raiser, Ecumenism in Transition, 1989, Chr. Kaiser Verlag, München
  8. Gesa Elsabeth Thiessen, Ecumenical Ecclesiology, published by T&T Clark,  
  9.  Brian Morris, Anthropological Studies of Religion – an introductory text, Published by Cambridge University Press       
  10. Andrew Sung Park, The Wounded Heart of God, - the Asian concept of Han and the Christian doctrine of sin, published by Abingdon Press, Nashville
  11. Karl Barth, The Church and the Churches, published by William B. Eerdmans Publishing Company, Grand Rapids, Michigan / Cambridge, U.K.
  12. John Dillenberger, A Theology of Artistic Sensibilities, the visual arts and the Chrurch, published by SCM Press Ltd, 1987
  13. John Hick, Faith and Knowledge, published by ManMillan PressLtd, London
  14. Jerome Gellman, Mistical Experience of God, a philosophical enquiry, published by Ashgate Publishing Limited, England
  15. Nicholas Lash, Easter in Ordinary, reflection on human experience and the knowledge of God, published by SCM Press Ltd, London, 1988
  16. Ola Tjørhom, Visible Church – Visible Unity, ecumenical Ecclesiology and  „The great Tradition of the Church”, published by Liturgical Press, Collegeville, Minnesota
  17. Dom Hubert van Zeller, Approach to Christian Sculpture, published by Sheed & Ward Inc – London, 1959
  18. Frank Whaling, Our World: How it came into being and responsability towards it, The Samye Symposia no. 2, published by Dzalendara Publishing, 1994
  19. Donall Dorr, Option for the Poor, a hundred years of Vatican teaching, published by Gill and MacMillan
  20. Thomas P. Rausch, Who is Jesus? An Introduction to Christology, A Michael Glazier Book published by Liturgical Press
  21. Charles E. Curran, Catholic Social Teaching – a historical theological analysis, published by Georgetown University Press
  22. Garry E. Kessler, Voices of Wisdom , a multicultural philosophy reader.
  23. John R. Donahue S. J., The Theology and the Setting of Discipleship in the Gospel of Mark, Marquette University Press, Milwuakee, Wisconsin, 1983
  24. John Rawls, Justice as Fairness, published by Belknap Press of Harvard University Press, Cambridge, Massachusetts
  25. Pr. Prof. Dumitru Călugăr, Catehetica – manual pentru Facultăţile de Teologie, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2005
  26. Pr. Prof. Vladimir Prelipcean, Studiul Vechiului Testament pentru Facultăţile de Teologie, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2003
  27. Edward Yarnold, S.J., The Second Gift, St. Paul Publications, England, 1974
  28. Henry Rondet, S.J., The Grace of Christ, a brief history of the theology of grace, published by Newman Press
  29. Leonardo Boff, Holy Trinity, Perfect Community, published by Orbis Books, New York
  30. Leonardo Boff, Trinity and Society, published by Burns & Oates
  31. John J. O’Donnell, The Mistery of the Triune God, published by Sheed & Ward Ltd, London                            
  32. Stephen J. Duffy, The Dynamics of Grace – Perspectives in Theological Anthropology, A Michael Glazier Book, The Liturgical Press Collegeville, Minnesota
  33. Richard M. Gula, S.S., Reason Informed By Faith – Foundation of Catholic Morality, published by Paulist Press, New York
  34. Kieran J. O’Mahony, The Writings of Paul, The Apostle – an introductory course, Milltown Institute, Dublin, 2008/2009
  35. Elisabeth Achtemeier, Deuteronomy, Jeremiah, published by Fortress Press, Philadelphia
  36. John R. Donahue, S.J., The Theology and Setting of Discipleship in the Gospel of Mark, published by Marquette University Press, Milwaukee, Wisconsin
  37. William G. Rusch, Justification And The Future Of The Ecumenical Movement, published by Liturgical Press, Collegeville, Minnesota
  38. Nikolai Berdiaev, Împărăţia lui Dumnezeu şi Împărăţia Cezarului, Editura Humanitas, Bucureşti
  39. Maurice Wiles, What is Theology, published by Oxford University Press, 1976
  40. Gideon Goosen, Bring Churches together – An Introduction to Ecumenism, published by E. J. Dwyer (Australia) Pty Ltd
  41. David Ford, The Modern Theologians, Blackwell Publishers
  42. Rene Girard, I See Satan Fall Like Lightning, published by Orbis Books, New York
  43. Jacques Derrida and Gianni Vattimo, Religion, first published in 1998 by Polity Press in association with Blackwell Publishers Ltd
  44. Paula Gooder, The Pentateuch, A Story Of Beginnings, published by Continuum, New York, 2000
  45. Victor H. Matthews and Don C. Benjamin, Old Testament Parallels, published by Paulist Press, New York
  46. R. Norman Whybray, Introduction To The Pentateuch, Wm. B. Eerdmans Publishing Co., Michigan
  47. Sidney H. Griffith, The Church In The Shadow Of The Mosque  - Christians and Muslims in the World of Islam, Princeton University Press
  48. Gerd Theissen , Annette Merz , The Historical Jesus – A Comprehensive Guide, published by SCM Press, London, 1998
  49. Sam Whimster, The Essential Weber, published by Routledge, London, 2004
  50. Karl Rahner, The Shape Of The Church To Come, published by The Catholic Book Club, 1972
  51. Jacques Derrida, Acts of Religion, published by Routledge, New York and London, 2002
  52. Jacques Derrida and Gianni Vattimo, Religion , published by Polity Press, in association with Blackwell Publishers Ltd, 1998
  53. George H. Tavard, The Church, Community of Salvation, A Michael Glazier Book, The Liturgical Press, Collegeville, Minnesota
  54. Paul Bradshaw and John Melloh, A Reader for Students of Christian Worship, published in Great Britain in 2007 by the Society for Promoting Christian Knowledge
  55. J.P. Fokkelman, Reading Biblical Narrative – An Introductory Guide, 1999, Deo Publishing, Netherlands
  56. Pierre Gilbert, Bible, mythes et récits de commencement – Parole de Dieu, published by Édition Du Seuil, Paris
  57. Ernst Cassirer, Language and Myth, Dover Publications Inc.
  58. Benedikt Otzen, Hans Gottlieb, Knud Jeppesen, Myths in the Old Testament, published by SCM Press, London, 1980
  59. H. Daniel Rops, The Church of Apostles and Martyrs, published by J.K. Dent & Sons Ltd, London
  60. John P. O’Callaghan, Thomist Realism And The Linguistic Turn, University of Notre Dame Press, Indiana, U.S.A.
  61. Alexander Rofé, Introduction to the Composition of the Pentateuch, published by Sheffield Academic Press
  62. J. R. Foster, Modern Christian Literature, published by Hawthorn Books Inc., 1963
  63. Karl Barth, God Here And Now, published by Routledge / Taylor & Francis Group, New York     
  64. Marlin Van Elderen, Introducing the World Council Of Churches, WWC Publications, World Council Of Churches, Geneva, 1990
  65. Georges Tavard, L’Oecuménisme, published by Presses Universitaires De France, Paris, 1994
  66. Jacques Doukhan, Le Soupir de la Terre – Etude prophétique de livre de Daniel, published by Vie et Santé
  67. Charles T. Chapman, Jr., The Message of the Book of Revelation, published by Liturgical Press, Collegeville, Minnesota
  68. Wolfgang Vondey, Beyond Pentecostalism – The Crisis of Global Christianity and the Renewal of the Theological Agenda, published by William B. Eerdmans Publishing Company, U.K.
  69. Robert E. Johnson, A Global Introduction to Baptist Churches, published by Cambridge University Press
  70. David A. Reed, „In Jesus’ Name” – Journal of Pentecostal Theology Supplement Series, Deo Publishing, 2008
  71. Ramsay MacMullen, Christianizing The Roman Empire A.D. 100 – 400, published by Yale University Press, New Haven and London                    
  72. Frederic W. Farrar, D.D., F.R.S., The Early Days of Christianity, published by Cassell & Company Limited, London Paris & New York, 1884
  73. W.H.C. Frend, The Rise of Christianity, published by Darton, Longman and Todd, London                     

W.H.C. Frend, The Early Church, published by SCM Press Ltd, 1991

Friday, 11 December 2020 20:32

Anexa 2

Written by

Date bibliografice suplimentare în legătură cu cărţile din care s-au extras referinţe:

 

  1. A.Thomas-Bres, L’Apocalipse Revelation de Dieu pour le temps present, Edité par Association Viens et vois Departament Editions Chemin de la Garde Grezieu La Varenne 69290 - Craponne
  2. Diarmaid MacCullogh, A History of Christianity, Published by Penguin Group, Penguin Ltd 80 Strand London.
  3. Daniel J. Harington S.J., The Church According to the New Testament, Sheed and Ward 7373 South Lovers Lane Road Franklin, Wisconsin 53132.
  4. Edited by Ian Hazlett, Early Christianity Origins And Evolution To AD 600.
  5. Biblia în traducerea lui Dumitru Cornilescu

6. Biblia în traducerea agreată de Biserica Ortodoxă Română, care reproduce textul ediţiei din 1982, aprobat de Sfântul Sinod.

Friday, 11 December 2020 20:20

Anexa 1

Written by

Citatele din prezenta carte, aşa cum se găsesc în textele Biblice, în versiunea Ortodoxa a Bibliei, care reproduce textul ediţiei din 1982, aprobat de Sfântul Sinod

 

Număr de referinţă

Localizarea textelor

Textele Bibliei Ortodoxe care corespund Biliei în limba română, în traducerea lui Dumitru Cornilescu

1

Romani 1: 19-20

“Pentru că ceea ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu este cunoscut de către ei; fiindcă Dumnezeu le-a arătat lor. Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înţelegându-se din făpturi, adică veşnica Lui putere şi dumnezeire, aşa ca ei să fie fără cuvânt de apărare.”

2

Matei 13: 10-13

“Şi ucenicii, apropiindu-se de El, I-au zis: <<De ce le vorbeşti lor în pilde?>> Iar El, răspunzând, le-a zis: <<Pentru că vouă vi s-a dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei cerurilor, pe când acestora nu li s-a dat. Căci celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce nu are, şi ce are i se va lua. De aceea le vorbesc în pilde, că, văzând, nu văd şi, auzind, nu aud, nici nu înţeleg>>.”

3

Evrei 1: 3

“Care, fiind strălucirea slavei şi chipul fiinţei Lui şi Care ţine toate cu cuvântul puterii Sale, după ce a săvârşit, prin El însuşi, curăţirea păcatelor noastre, a şezut de-a dreapta slavei, întru cele prea înalte.”

4

Ieşirea 3: 14

“Atunci Dumnezeu a răspuns lui Moise: << Eu sunt Cel ce sunt.>> Apoi i-a zis: << Aşa să spui fiilor lui Israel: Cel ce este m-a trimis la voi! >>”

5

2 Corinteni 5: 16

“De aceea, noi nu mai ştim de acum pe nimeni după trup; chiar dacă am cunoscut pe Hristos după trup, acum nu-L mai cunoaştem.”

6

Evanghelia după Ioan 1: 1-2;  1: 10-14

“La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu.”

“În lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit. Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut. Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.”

7

Ioan 5: 39

“Cercetaţi Scripturile, că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică. Şi acelea sunt care mărturisesc despre Mine.”

8

1 Corinteni 2: 9-10

“Ci precum este scris: ;;Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El>>. Iar nouă ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Său, fiindcă Duhul toate le cercetează, chiar şi adâncurile lui Dumnezeu.

9

2 Timotei 3: 16-17

“Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate, Astfel ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit, bine pregătit pentru orice lucru bun.”

10

1 Corinteni 3: 3

“Fiindcă sunteţi tot trupeşti. Câtă vreme este între voi pizmă şi ceartă şi dezbinări, nu sunteţi, oare, trupeşti şi nu după firea omenească umblaţi?”

11

Ezechiel 1: 22; 26-28

“Deasupra capetelor fiarelor se vedea un fel de boltă, întinsă sus, deasupra capetelor lor, care semăna cu cristalul cel mai curat.”

“Pe bolta de deasupra capetelor fiarelor era ceva care semăna cu un tron şi la înfăţişare era ca piatra de safir; iar sus pe acest tron era ca un chip de om. Şi am mai văzut ceva, ca un metal înroşit în foc, ca nişte foc, sub care se afla acel chip de om şi care lumina împrejur; de la coapsele acelui chip de om în sus şi de la coapsele chipului aceluia în jos se vedea un fel de foc, un fel de lumină strălucitoare care-l împresura de jur împrejur. Cum este curcubeul ce se află pe cer la vreme de ploaie, aşa era înfăţişarea acelei lumini strălucitoare care-l înconjura. Astfel era chipul slavei Domnului. Şi când am văzut eu aceasta, am căzut cu faţa la pământ.”

12

Daniel 10: 5-6

“Şi mi-am ridicat ochii mei şi iată un om îmbrăcat în veşminte de in, iar coapsele lui încinse cu aur curat şi de preţ; Trupul lui ca şi crisolitul şi faţa lui ca fulgerul, iar ochii lui ca flăcările de foc, braţele şi picioarele lui străluceau ca arama lustruită şi sunetul cuvintelor lui ca vuietul unei mulţimi.”

13

Apocalipsa lui Ioan 1: 12-15

“Şi m-am întors să văd al cui este glasul care vorbea cu mine şi, întorcându-mă, am văzut şapte sfeşnice de aur. Şi în mijlocul sfeşnicelor pe Cineva asemenea Fiului Omului, îmbrăcat în veşmânt lung până la picioare şi încins pe sub sân cu un brâu de aur. Capul Lui şi părul Lui erau albe ca lâna albă şi ca zăpada, şi ochii Lui, ca para focului. Picioarele Lui erau asemenea aramei arse în cuptor, iar glasul Lui era ca un vuiet de ape multe.”

14

Apocalipsa lui Ioan 4: 6

“Şi înaintea tronului, ca o mare de sticlă, asemenea cu cristalul. Iar în mijlocul tronului şi împrejurul tronului patru fiinţe, pline de ochi, dinainte şi dinapoi.”

15

Ioan 17: 11

“Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi.”

16

Ioan 17: 21-26

“Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine. Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pr care Mi i-ai dat, ca să vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii. Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei.”

17

Ioan 11: 41-42

“Au ridicat deci piatra, iar Iisus Şi-a ridicat ochii în sus şi a zis: Părinte, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat. Eu ştiam că întotdeauna Mă asculţi, dar pentru mulţimea care stă împrejur am zis, ca să creadă că Tu M-ai trimis.”

18

Ioan 14: 10

“Nu crezi tu că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl este întru Mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc de la Mine, ci Tatăl - Care rămâne întru Mine - face lucrările Lui.”

19

Ioan 14: 11

“Credeţi Mie că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl întru Mine, iar de nu, credeţi-Mă pentru lucrările acestea.”

20

Efeseni 1: 22-23

“Şi toate le-a supus sub picioarele Lui şi, mai presus de toate, L-a dat pe El cap Bisericii, Care este trupul Lui, plinirea Celui ce plineşte toate întru toţi.”

21

Efeseni 2: 5-7

“Pe noi cei ce eram morţi prin greşealele noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos - prin har sunteţi mântuiţi! - Şi împreună cu El ne-a sculat şi împreună ne-a aşezat întru ceruri, în Hristos Iisus, Ca să arate în veacurile viitoare covârşitoarea bogăţie a harului Său, prin bunătatea ce a avut către noi întru Hristos Iisus.”

22

Efeseni 2: 13-16; 21-22

“Acum însă, fiind în Hristos Iisus, voi care altădată eraţi departe, v-aţi apropiat prin sângele lui Hristos, Căci El este pacea noastră, El care a făcut din cele două - una, surpând peretele din mijloc al despărţiturii, Desfiinţând vrăjmăşia în trupul Său, legea poruncilor şi învăţăturile ei, ca, întru Sine, pe cei doi să-i zidească într-un singur om nou şi să întemeieze pacea, Şi să-i împace cu Dumnezeu pe amândoi, uniţi într-un trup, prin cruce, omorând prin ea vrăjmăşia.”

“Întru El, orice zidire bine alcătuită creşte ca să ajungă un locaş sfânt în Domnul, În Care voi împreună sunteţi zidiţi, spre a fi locaş al lui Dumnezeu în Duh.”

23

Galateni 3:28

“Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus.”

24

1Corinteni 12: 12-14; 25-28

“Căci precum trupul unul este, şi are mădulare multe, iar toate mădularele trupului, multe fiind, sunt un trup, aşa şi Hristos. Pentru că într-un Duh ne-am botezat noi toţi, ca să fim un singur trup, fie iudei, fie elini, fie robi, fie liberi, şi toţi la un Duh ne-am adăpat. Căci şi trupul nu este un mădular, ci multe.”

“Ca să nu fie dezbinare în trup, ci mădularele să se îngrijească deopotrivă unele de altele. Şi dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună; şi dacă un mădular este cinstit, toate mădularele se bucură împreună. Iar voi sunteţi trupul lui Hristos şi mădulare (fiecare) în parte. Şi pe unii i-a pus Dumnezeu, în Biserică: întâi apostoli, al doilea prooroci, al treilea învăţători; apoi pe cei ce au darul de a face minuni; apoi darurile vindecărilor, ajutorările, cârmuirile, felurile limbilor.”

25

Marcu 7:9

“Şi le zicea lor: <<Bine, aţi lepădat porunca lui Dumnezeu, ca să ţineţi datina voastră! >>”

26

1 Ioan 3: 2

“Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”

27

1 Ioan 4: 17-19

“Întru aceasta a fost desăvârşită iubirea Lui faţă de noi, ca să avem îndrăznire în ziua judecăţii, fiindcă precum este Acela, aşa suntem şi noi, în lumea aceasta. În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire. Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”

28

Coloseni 3: 9-11

“Nu vă minţiţi unul pe altul, fiindcă v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi, dimpreună cu faptele lui, Şi v-aţi îmbrăcat cu cel nou, care se înnoieşte, spre deplină cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a zidit, Unde nu mai este elin şi iudeu, tăiere împrejur şi netăiere împrejur, barbar, scit, rob ori liber, ci toate şi întru toţi Hristos.”

29

2 Corinteni 5:17

“Deci, dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi.”

30

Efeseni 4: 3-6

“Silindu-vă să păziţi unitatea Duhului, întru legătura păcii. Este un trup şi un Duh, precum şi chemaţi aţi fost la o singură nădejde a chemării voastre; Este un Domn, o credinţă, un botez, Un Dumnezeu şi Tatăl tuturor, Care este peste toate şi prin toate şi întru toţi.”

31

Efeseni 5: 27

“Şi ca s-o înfăţişeze Sieşi, Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană.”

32

2 Tesaloniceni 2: 1-4

“În privinţa venirii Domnului nostru Iisus Hristos şi a adunării noastre împreună cu El, vă rugăm, fraţilor, Să nu vă clintiţi degrabă cu mintea, nici să vă spăimântaţi - nici de vreun duh, nici de vreun cuvânt, nici de vreo scrisoare ca pornită de la noi, cum că ziua Domnului a şi sosit. Să nu vă amăgească nimeni, cu nici un chip; căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credinţă şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării, Potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, sau se cinsteşte cu închinare, aşa încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu.”

33

2 Tesaloniceni 2: 7-10

“Pentru că taina fărădelegii se şi lucrează, până când cel care o împiedică acum va fi dat la o parte. Şi atunci se va arăta cel fără de lege, pe care Domnul Iisus îl va ucide cu suflarea gurii Sale şi-l va nimici cu strălucirea venirii Sale. Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui satan, însoţită de tot felul de puteri şi de semne şi de minuni mincinoase, Şi de amăgiri nelegiuite, pentru fiii pierzării, fiindcă ei n-au primit iubirea adevărului, ca ei să se mântuiască.”

34

Apocalipsa lui Ioan 17: 1-3; 5-6

“Şi a venit unul din cei şapte îngeri, care aveau cele şapte cupe, şi a grăit către mine, zicând: Vino să-ţi arăt judecata desfrânatei celei mari, care şade pe ape multe, Cu care s-au desfrânat împăraţii pământului şi cei ce locuiesc pe pământ s-au îmbătat de vinul desfrânării ei. Şi m-a dus, în duh, în pustie. Şi am văzut o femeie şezând pe o fiară roşie, plină de nume de hulă, având şapte capete şi zece coarne.”

“Iar pe fruntea ei scris nume tainic: Babilonul cel mare, mama desfrânatelor şi a urâciunilor pământului. Şi am văzut o femeie, beată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Iisus, şi văzând-o, m-am mirat cu mirare mare.”

35

Apocalipsa lui Ioan 13: 1-8

“Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară, care avea zece coarne şi şapte capete şi pe coarnele ei zece cununi împărăteşti şi pe capetele ei: nume de hulă. Şi fiara pe care am văzut-o era asemenea leopardului, picioarele ei erau ca ale ursului, iar gura ei ca o gură de leu. Şi balaurul i-a dat ei puterea lui şi scaunul lui şi stăpânire mare. Şi unul din capetele fiarei era ca înjunghiat de moarte, dar rana ei cea de moarte fu vindecată şi tot pământul s-a minunat mergând după fiară. Şi s-au închinat balaurului, fiindcă i-a dat fiarei stăpânirea; şi s-au închinat fiarei, zicând: Cine este asemenea fiarei şi cine poate să se lupte cu ea? Şi i s-a dat ei gură să grăiască semeţii şi hule şi i s-a dat putere să lucreze timp de patruzeci şi două de luni. Şi şi-a deschis gura sa spre hula lui Dumnezeu, ca să hulească numele Lui şi cortul Lui şi pe cei ce locuiesc în cer. Şi i s-a dat să facă război cu sfinţii şi să-i biruiască şi i s-a dat ei stăpânire peste toată seminţia şi poporul şi limba şi neamul. Şi i se vor închina ei toţi cei ce locuiesc pe pământ, ale căror nume nu sunt scrise, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului celui înjunghiat.”

36

Apocalipsa lui Ioan 17: 11

“Şi fiara care era şi nu mai este - este al optulea împărat şi este dintre cei şapte şi merge spre pieire.”

37

Apocalipsa lui Ioan 17: 18

“Iar femeia pe care ai văzut-o este cetatea cea mare care are stăpânire peste împăraţii pământului.”

38

Apocalipsa lui Ioan 18: 1-4

“După acestea, am văzut un alt înger, pogorându-se din cer, având putere mare, şi pământul s-a luminat de slava lui, Şi a strigat cu glas puternic şi a zis: A căzut! A căzut Babilonul cel mare şi a ajuns locaş demonilor, închisoare tuturor duhurilor necurate, şi închisoare tuturor păsărilor spurcate şi urâte. Pentru că din vinul aprinderii desfrânării ei au băut toate neamurile şi împăraţii pământului s-au desfrânat cu ea şi neguţătorii lumii din mulţimea desfătărilor ei s-au îmbogăţit. Şi am auzit un alt glas din cer, zicând: Ieşiţi din ea, poporul meu, ca să nu vă faceţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi de pedepsele sortite ei.”

39

Apocalipsa lui Ioan 18: 5

“Fiindcă păcatele ei au ajuns până la cer şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nedreptăţile ei.”

40

Apocalipsa lui Ioan 19: 6-8

“Şi am auzit ca un glas de mulţime multă şi ca un vuiet de ape multe şi ca un bubuit de tunete puternice, zicând: Aliluia! pentru că Domnul Dumnezeul nostru, Atotţiitorul, împărăţeşte. Să ne bucurăm şi să ne veselim şi să-I dăm slavă, căci a venit nunta Mielului şi mireasa Lui s-a pregătit, Şi i s-a dat ei să se înveşmânteze cu vison curat, luminos, căci visonul sunt faptele cele drepte ale sfinţilor.”

41

Matei 16: 15-19

“Şi le-a zis: <<Dar voi cine ziceţi că sunt? >> Răspunzând Simon Petru a zis: <<Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. >> Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: <<Fericit eşti Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri. Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui. Şi îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor şi orice vei lega pe pământ va fi legat şi în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri. >> ”

42

Matei 16: 23

“Iar El, întorcându-se, a zis lui Petru: <<Mergi înapoia Mea, satano! Sminteală Îmi eşti; că nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor. >>”

43

Luca 12: 32

“Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă împărăţia.”

44

Faptele Apostolilor 20: 28

“Drept aceea, luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma, întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstraţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său.”

45

1 Corinteni 10: 32

“Nu fiţi piatră de poticnire nici iudeilor, nici elinilor, nici Bisericii lui Dumnezeu.”

46

Efeseni 3: 6-7

“Anume că neamurile sunt împreună moştenitoare (cu iudeii) şi mădulare ale aceluiaşi trup şi împreună-părtaşi ai făgăduinţei, în Hristos Iisus, prin Evanghelie, Al cărei slujitor m-am făcut după darul harului lui Dumnezeu, ce mi-a fost dat mie, prin lucrarea puterii Sale.”

47

Efeseni 3:10

“Pentru ca înţelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri să se facă cunoscută acum, prin Biserică, începătoriilor şi stăpâniilor, în ceruri.”

48

Coloseni 1:18

“Şi El este capul trupului, al Bisericii; El este începutul, întâiul născut din morţi, ca să fie El cel dintâi întru toate.”

49

Tit 2: 14

“Care S-a dat pe Sine pentru noi, ca să ne izbăvească de toată fărădelegea şi să-Şi curăţească Lui popor ales, râvnitor de fapte bune.”

50

Ioan 8: 32

“Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi.”

51

1 Petru 1: 22-23

“Curăţindu-vă sufletele prin ascultarea de adevăr, spre nefăţarnică iubire de fraţi, iubiţi-vă unul pe altul, din toată inima, cu toată stăruinţa, Fiind născuţi din nou nu din sămânţă stricăcioasă, ci din nestricăcioasă, prin cuvântul lui Dumnezeu cel viu şi care rămâne în veac.”

52

1 Petru 1: 17-19

“Şi dacă chemaţi Tată pe Cel ce judecă cu nepărtinire, după lucrul fiecăruia, petreceţi în frică zilele vremelniciei voastre, Ştiind că nu cu lucruri stricăcioase, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din viaţa voastră deşartă, lăsată de la părinţi, Ci cu scumpul sânge al lui Hristos, ca al unui miel nevinovat şi neprihănit.”

53

1 Ioan 2:6; Galateni 2: 20

“Cine zice că petrece întru El dator este, precum Acela a umblat, şi el aşa să umble.”

“M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.”

54

1 Corinteni 2: 15-16

“Dar omul duhovnicesc toate le judecă, pe el însă nu-l judecă nimeni; Căci "Cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-L înveţe pe El?" Noi însă avem gândul lui Hristos.”

55

Marcu 8: 34

“Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: <<Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. >>”

56

1 Corinteni 3: 9

“Căci noi împreună-lucrători cu Dumnezeu suntem; voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu.”

57

2 Corinteni 6: 1

“Fiind, dar, împreună-lucrători cu Hristos, vă îndemnăm să nu primiţi în zadar harul lui Dumnezeu.”

58

Marcu 16: 20

“Iar ei, plecând, au propovăduit pretutindeni şi Domnul lucra cu ei şi întărea cuvântul, prin semnele care urmau. Amin.”

59

Romani 8: 28-29

“Şi ştim că Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemaţi după voia Lui; Căci pe cei pe care i-a cunoscut mai înainte, mai înainte i-a şi hotărât să fie asemenea chipului Fiului Său, ca El să fie întâi născut între mulţi fraţi.”

60

1 Corinteni 13: 12-13

“Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.”

61

1 Corinteni 12:31

“Râvniţi însă la darurile cele mai bune. Şi vă arăt încă o cale care le întrece pe toate.”

62

1 Corinteni 13: 4-8

“Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi.”

63

1 Corinteni 8: 1-3

“Cât despre cele jertfite idolilor, ştim că toţi avem cunoştinţă. Cunoştinţa însă semeţeşte, iar iubirea zideşte. Iar dacă i se pare cuiva că cunoaşte ceva, încă n-a cunoscut cum trebuie să cunoască. Dar dacă iubeşte cineva pe Dumnezeu, acela este cunoscut de El.”

64

Apocalipsa lui Ioan 3:21

“Celui ce biruieşte îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu, precum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui.”

65

Ioan 13: 34-35

“Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii.”

66

Ioan 15: 12-13

“Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu. Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi.”

67

Filipeni 2: 4-5

“Să nu caute nimeni numai ale sale, ci fiecare şi ale altuia. Gândul acesta să fie în voi care era şi în Hristos Iisus.”

68

Matei 24: 9-13

“Atunci vă vor da pe voi spre asuprire şi vă vor ucide şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru numele Meu. Atunci mulţi se vor sminti şi se vor vinde unii pe alţii; şi se vor urî unii pe alţii. Şi mulţi prooroci mincinoşi se vor scula şi vor amăgi pe mulţi. Iar din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci. Dar cel ce va răbda până sfârşit, acela se va mântui.”

69

2 Timotei 3: 1-5

“Şi aceasta să ştii că, în zilele din urmă, vor veni vremuri grele; Că vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginţi, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără cucernicie, Lipsiţi de dragoste, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, cruzi, neiubitori de bine, Trădători, necuviincioşi, îngâmfaţi, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu, Având înfăţişarea adevăratei credinţe, dar tăgăduind puterea ei. Depărtează-te şi de aceştia.”

70

Marcu 16: 15-18

“Şi le-a zis: Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi. Iar celor ce vor crede, le vor urma aceste semne: în numele Meu, demoni vor izgoni, în limbi noi vor grăi, Şerpi vor lua în mână şi chiar ceva dătător de moarte de vor bea nu-i va vătăma, peste cei bolnavi îşi vor pune mâinile şi se vor face sănătoşi.”

71

Romani 8: 9

“Dar voi nu sunteţi în carne, ci în Duh, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi. Iar dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui.”

72

Faptele Apostolilor 20: 35

“Toate vi le-am arătat, căci ostenindu-vă astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Iisus, căci El a zis: <<Mai fericit este a da decât a lua>>.”

73

Evrei 7: 25-27

“Pentru aceasta, şi poate să mântuiască desăvârşit pe cei ce se apropie prin El de Dumnezeu, căci pururea e viu ca să mijlocească pentru ei. Un astfel de Arhiereu se cuvenea să avem: sfânt, fără de răutate, fără de pată, osebit de cei păcătoşi, şi fiind mai presus decât cerurile. El nu are nevoie să aducă zilnic jertfe, ca arhiereii: întâi pentru păcatele lor, apoi pentru ale poporului, căci El a făcut aceasta o dată pentru totdeauna, aducându-Se jertfă pe Sine însuşi.”

74

1 Ioan 2: 1-2

“Copiii mei, acestea vi le scriu, ca să nu păcătuiţi, şi dacă va păcătui cineva, avem mijlocitor către Tatăl, pe Iisus Hristos cel drept. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru păcatele noastre, ci şi pentru ale lumii întregi.”

75

1 Timotei 2: 5

“Căci unul este Dumnezeu, unul este şi Mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni: omul Hristos Iisus.”

76

Apocalipsa lui Ioan 1: 6

“Şi ne-a făcut pe noi împărăţie, preoţi ai lui Dumnezeu şi Tatăl Său, Lui fie slava şi puterea, în vecii vecilor. Amin!”

77

1 Petru 2: 22-24

“Care n-a săvârşit nici un păcat, nici s-a aflat vicleşug în gura Lui, Şi Care, ocărât fiind, nu răspundea cu ocară; suferind, nu ameninţa, ci Se lăsa în ştirea Celui ce judecă cu dreptate. El a purtat păcatele noastre, în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, murind faţă de păcate, să vieţuim dreptăţii: cu a Cărui rană v-aţi vindecat.”

78

2 Corinteni 3: 17

“Domnul este Duh, şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertate.”

79

1 Corinteni 6: 17

“Iar cel ce se alipeşte de Domnul este un duh cu El.”

80

Ioan 17: 26

“Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei.”

81

Iacov 1: 16-17

“Nu vă înşelaţi, fraţii mei prea iubiţi: Toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor, la Care nu este schimbare sau umbră de mutare.”

82

1 Corinteni 12: 11

“Şi toate acestea le lucrează unul şi acelaşi Duh, împărţind fiecăruia deosebi, după cum voieşte.”

83

Faptele Apostolilor 9: 10-11

“Şi era în Damasc un ucenic, anume Anania, şi Domnul i-a zis în vedenie: <<Anania!>> Iar el a zis: <<Iată-mă, Doamne>>; Şi Domnul a zis către el: <<Sculându-te, mergi pe uliţa care se cheamă Uliţa Dreaptă şi caută în casa lui Iuda, pe un om din Tars, cu numele Saul; că, iată, se roagă>>.”

84

Faptele Apostolilor 16: 8-9

“Şi trecând dincolo de Misia, au coborât la Troa. Şi noaptea i s-a arătat lui Pavel o vedenie: Un bărbat macedonean sta rugându-l şi zicând: Treci în Macedonia şi ne ajută.”

85

Coloseni 1: 18

“Şi El este capul trupului, al Bisericii; El este începutul, întâiul născut din morţi, ca să fie El cel dintâi întru toate.”

86

Efeseni 4:  16

“Din El, tot trupul bine alcătuit şi bine încheiat, prin toate legăturile care îi dau tărie, îşi săvârşeşte creşterea, potrivit lucrării măsurate fiecăruia din mădulare, şi se zideşte întru dragoste.”

87

Coloseni 2: 18-23

“Nimeni să nu vă smulgă biruinţa printr-o prefăcută smerenie şi printr-o făţarnică închinare la îngeri, încercând să pătrundă în cele ce n-a văzut, şi îngâmfându-se zadarnic cu închipuirea lui trupească, În loc să se ţină strâns de capul de la care trupul tot, - prin încheieturi şi legături, îndestulându-se şi întocmindu-se S, sporeşte în creşterea lui Dumnezeu. Dacă deci aţi murit împreună cu Hristos pentru înţelesurile cele slabe ale lumii, pentru ce atunci, ca şi cum aţi vieţui în lume, răbdaţi porunci ca acestea: Nu lua, nu gusta, nu te atinge! - Toate lucruri menite să piară prin întrebuinţare - potrivit unor rânduieli şi învăţături omeneşti? Unele ca acestea au oarecare înfăţişare de înţelepciune, în păruta lor cucernicie, în smerenie şi în necruţarea trupului, dar n-au nici un preţ şi sunt numai pentru saţiul trupului.”

88

1 Corinteni 9: 26-27

“Eu, deci, aşa alerg, nu ca la întâmplare. Aşa mă lupt, nu ca lovind în aer, Ci îmi chinuiesc trupul meu şi îl supun robiei; ca nu cumva, altora propovăduind, eu însumi să mă fac netrebnic.”

89

1 Regi 8: 7-8

“Şi a zis Domnul către Samuel: "Ascultă glasul poporului în toate câte îţi grăieşte; căci nu pe tine te-au lepădat, ci M-au lepădat pe Mine, ca să nu mai domnesc Eu peste ei. Cum s-au purtat ei cu Mine din ziua aceea, când i-am scos din Egipt, până astăzi, părăsindu-Mă şi slujind la dumnezei străini, aşa se poartă şi cu tine.”

90

Galateni 1: 15-19; 2: 1-2

“Dar când a binevoit Dumnezeu Care m-a ales din pântecele mamei mele şi m-a chemat prin harul Său, Să descopere pe Fiul Său întru mine, pentru ca să-L binevestesc la neamuri, îndată nu am primit sfat de la trup şi de la sânge, nici nu m-am suit la Ierusalim, la Apostolii cei dinainte de mine, ci m-am dus în Arabia şi m-am întors iarăşi la Damasc. Apoi, după trei ani, m-am suit la Ierusalim, ca să-l cunosc pe Chefa şi am rămas la el cincisprezece zile. Iar pe altul din apostoli n-am văzut decât numai pe Iacov, fratele Domnului.”

“Apoi, după paisprezece ani, m-am suit iarăşi la Ierusalim cu Barnaba, luând cu mine şi pe Tit. M-am suit, potrivit unei descoperiri, şi le-am arătat Evanghelia pe care o propovăduiesc la neamuri, îndeosebi celor mai de seamă, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar.”

91

Romani 8: 28-30

“Şi ştim că Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemaţi după voia Lui; Căci pe cei pe care i-a cunoscut mai înainte, mai înainte i-a şi hotărât să fie asemenea chipului Fiului Său, ca El să fie întâi născut între mulţi fraţi. Iar pe care i-a hotărât mai înainte, pe aceştia i-a şi chemat; şi pe care i-a chemat, pe aceştia i-a şi îndreptat; iar pe care i-a îndreptat, pe aceştia i-a şi mărit.”

92

Daniel 12: 1

“Şi în vremea aceea se va scula Mihail, marele voievod care ocroteşte pe fiii poporului tău, şi va fi vreme de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt popoarele şi până în vremea de acum. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit şi anume oricine va fi găsit scris în carte.”

93

Faptele Apostolilor 2: 47

“Lăudând pe Dumnezeu şi având har la tot poporul. Iar Domnul adăuga zilnic Bisericii pe cei ce se mântuiau.”

94

Matei 7: 1-5

“Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? Sau cum vei zice fratelui tău: Lasă să scot paiul din ochiul tău şi iată bârna este în ochiul tău? Făţarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.”

95

Matei 18: 21-22

“Atunci Petru, apropiindu-se de El, I-a zis: << Doamne, de câte ori va greşi faţă de mine fratele meu şi-i voi ierta lui? Oare până de şapte ori? >> Zis-a lui Iisus: << Nu zic ţie până de şapte ori, ci până de şaptezeci de ori câte şapte>>.”

96

Iacov 4: 12

“Unul este Dătătorul legii şi Judecătorul: Cel ce poate să mântuiască şi să piardă. Iar tu cine eşti, care judeci pe aproapele?”

97

Romani 14: 4

“Cine eşti tu, ca să judeci pe sluga altuia? Pentru stăpânul său stă sau cade. Dar va sta, căci Domnul are putere ca să-l facă să stea.”

98

Iezechiel 36: 22-26

“Şi de aceea spune casei lui Israel: <<Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Aceasta o fac nu pentru voi, casa lui Israel, ci pentru numele Meu cel sfânt pe care l-aţi necinstit voi printre neamurile la care aţi mers. Voi sfinţi numele Meu cel mare care a fost necinstit la neamurile printre care l-aţi necinstit voi, şi vor şti neamurile că Eu sunt Domnul, zice Domnul Dumnezeu, când Mă voi sfinţi în voi, înaintea ochilor lor. De aceea vă voi scoate dintre neamuri şi din toate ţările vă voi aduna şi vă voi aduce în pământul vostru. Şi vă voi stropi cu apă curată şi vă veţi curăţi de toate întinăciunile voastre şi de toţi idolii voştri vă voi curăţi. Vă voi da inimă nouă şi duh nou vă voi da; voi lua din trupul vostru inima cea de piatră şi vă voi da inimă de carne.>>”

99

1 Corinteni : 10-13

“Vă îndemn, fraţilor, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toţi să vorbiţi la fel şi să nu fie dezbinări între voi; ci să fiţi cu totul uniţi în acelaşi cuget şi în aceeaşi înţelegere. Căci, fraţii mei, despre voi, prin cei din casa lui Hloe mi-a venit ştire că la voi sunt certuri; Şi spun aceasta, că fiecare dintre voi zice: Eu sunt al lui Pavel, iar eu sunt al lui Apollo, iar eu sunt al lui Chefa, iar eu sunt al lui Hristos! Oare s-a împărţit Hristos? Nu cumva s-a răstignit Pavel pentru voi? Sau fost-aţi botezaţi în numele lui Pavel?”

100

1 Corinteni 3: 1-3

“Şi eu, fraţilor, n-am putut să vă vorbesc ca unor oameni duhovniceşti, ci ca unora trupeşti, ca unor prunci în Hristos. Cu lapte v-am hrănit, nu cu bucate, căci încă nu puteaţi mânca şi încă nici acum nu puteţi, Fiindcă sunteţi tot trupeşti. Câtă vreme este între voi pizmă şi ceartă şi dezbinări, nu sunteţi, oare, trupeşti şi nu după firea omenească umblaţi?”

101

1 Corinteni 5: 1

“Îndeobşte se aude că la voi e desfrânare, şi o astfel de desfrânare cum nici între neamuri nu se pomeneşte, ca unul să trăiască cu femeia tatălui său.”

102

2 Corinteni 12: 20

“Căci mă tem ca nu cumva venind, să nu vă găsesc pe voi aşa precum voiesc, iar eu să fiu găsit de voi aşa precum nu voiţi; mă tem adică de certuri, de pizmă, de mânii, de întărâtări, de clevetiri, de murmure, de îngâmfări, de tulburări.”

103

Faptele Apostolilor 2: 42-47

“Şi stăruiau în învăţătura apostolilor şi în împărtăşire, în frângerea pâinii şi în rugăciuni. Şi tot sufletul era cuprins de teamă, căci multe minuni şi semne se făceau în Ierusalim prin apostoli, şi mare frică îi stăpânea pe toţi. Iar toţi cei ce credeau erau laolaltă şi aveau toate de obşte. Şi îşi vindeau bunurile şi averile şi le împărţeau tuturor, după cum avea nevoie fiecare. Şi în fiecare zi, stăruiau într-un cuget în templu şi, frângând pâinea în casă, luau împreună hrana întru bucurie şi întru curăţia inimii. Lăudând pe Dumnezeu şi având har la tot poporul. Iar Domnul adăuga zilnic Bisericii pe cei ce se mântuiau.”

104

Faptele Apostolilor 6: 1-4

“În zilele acelea, înmulţindu-se ucenicii, eleniştii (iudei) murmurau împotriva evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la slujirea cea de fiecare zi. Şi chemând cei doisprezece mulţimea ucenicilor, au zis: Nu este drept ca noi, lăsând de-o parte cuvântul lui Dumnezeu, să slujim la mese. Drept aceea, fraţilor, căutaţi şapte bărbaţi dintre voi, cu nume bun, plini de Duh Sfânt şi de înţelepciune, pe care noi să-i rânduim la această slujbă. Iar noi vom stărui în rugăciune şi în slujirea cuvântului.”

105

2 Corinteni 2: 9

“Căci pentru aceasta v-am şi scris, ca să cunosc încercarea voastră, dacă sunteţi ascultători în toate.”

106

2 Corinteni 3: 6

“Cel ce ne-a învrednicit să fim slujitori ai Noului Testament, nu ai literei, ci ai duhului; pentru că litera ucide, iar duhul face viu.”

107

1 Petru 2: 9

“Iar voi sunteţi seminţie aleasă, preoţie împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu, ca să vestiţi în lume bunătăţile Celui ce v-a chemat din întuneric, la lumina Sa cea minunată.”

108

Numerii 8: 10

“Să se apropie leviţii înaintea Domnului şi fiii lui Israel să-şi pună mâinile pe leviţi.”

109

Faptele Apostolilor 13: 2-3

“Şi pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: <<Osebiţi-mi pe Barnaba şi pe Saul, pentru lucrul la care i-am chemat>>. Atunci, postind şi rugându-se, şi-au pus mâinile peste ei şi i-au lăsat să plece.”

 

110

Evrei 9: 24

“Căci Hristos n-a intrat într-o Sfântă a Sfintelor făcută de mâini - închipuirea celei adevărate - ci chiar în cer, ca să Se înfăţişeze pentru noi înaintea lui Dumnezeu.”

111

Faptele Apostolilor 15: 19-20

“De aceea eu socotesc să nu tulburăm pe cei ce, dintre neamuri, se întorc la Dumnezeu, Ci să le scriem să se ferească de întinările idolilor şi de desfrâu şi de (animale) sugrumate şi de sânge.”

112

Faptele Apostolilor 15: 28

“Pentru că, părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă, să nu vi se pună nici o greutate în plus în afară de cele ce sunt necesare.”

113

Apocalipsa lui Ioan 2: 1-5

“Scrie îngerului Bisericii din Efes: Acestea zice Cel ce ţine cele şapte stele în dreapta Sa, Cel care umblă în mijlocul celor şapte sfeşnice de aur: Ştiu faptele tale şi osteneala ta şi răbdarea ta şi cum că nu poţi suferi pe cei răi şi ai cercat pe cei ce se zic pe sine apostoli şi nu sunt şi i-ai aflat mincinoşi; Şi stărui în răbdare şi ai suferit pentru numele Meu şi nu ai obosit. Dar am împotriva ta faptul că ai părăsit dragostea ta cea dintâi. Drept aceea, adu-ţi aminte de unde ai căzut şi te pocăieşte şi fă faptele de mai înainte; iar de nu, vin la tine curând şi voi mişca sfeşnicul tău din locul lui, dacă nu te vei pocăi.”

114

Apocalipsa lui Ioan 2: 8-10

“Iar îngerului Bisericii din Smirna, scrie-i: Acestea zice Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel care a murit şi a înviat: Ştiu necazul tău şi sărăcia ta, dar eşti bogat, şi hula din partea celor ce zic despre ei înşişi că sunt iudei şi nu sunt, ci sinagogă a satanei. Nu te teme de cele ce ai să pătimeşti. Că iată diavolul va să arunce dintre voi în temniţă, ca să fiţi ispitiţi, şi veţi avea necaz zece zile. Fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii.”

115

Apocalipsa lui Ioan 2: 12-14

“Iar îngerului Bisericii din Pergam scrie-i: Acestea zice Cel ce are sabia ascuţită de amândouă părţile: Ştiu unde sălăşluieşti: unde este scaunul satanei; şi ţii numele Meu şi n-ai tăgăduit credinţa Mea, în zilele lui Antipa, martorul Meu cel credincios, care a fost ucis la voi, unde locuieşte satana. Dar am împotriva ta câteva lucruri, că ai acolo pe unii care ţin învăţătura lui Balaam, cel ce învăţa pe Balac să pună piatră de poticneală înaintea fiilor lui Israel, ca să mănânce care jertfită idolilor şi să se dea desfrânării.”

116

Apocalipsa lui Ioan 2: 18-20

“Iar îngerului Bisericii din Tiatira scrie-i: Acestea zice Fiul lui Dumnezeu, ai Cărui ochi sunt ca para focului şi picioarele asemenea aramei strălucitoare: Ştiu faptele tale şi dragostea şi credinţa şi slujirea şi răbdarea ta şi ştiu că faptele tale cele de pe urmă sunt mai multe decât cele dintâi. Dar am împotriva ta faptul că laşi pe femeia Izabela, care se zice pe sine proorociţă, de învaţă şi amăgeşte pe robii Mei, ca să facă desfrânări şi să mănânce cele jertfite idolilor.”

117

Apocalipsa lui Ioan 3: 1-4

“Iar îngerului Bisericii din Sardes scrie-i: Acestea zice Cel ce are cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele: Ştiu faptele tale, că ai nume, că trăieşti, dar eşti mort. Priveghează şi întăreşte ce a mai rămas şi era să moară. Căci n-am găsit faptele tale depline înaintea Dumnezeului Meu. Drept aceea, adu-ţi aminte cum ai primit şi ai auzit şi păstrează şi te pocăieşte. Iar de nu vei priveghea, voi veni ca un fur şi nu vei şti în care ceas voi veni asupra ta. Dar ai câţiva oameni în Sardes, care nu şi-au mânjit hainele lor, ci ei vor umbla cu Mine îmbrăcaţi în veşminte albe, fiindcă sunt vrednici.”

118

Apocalipsa lui Ioan 3: 7-8

“Iar îngerului Bisericii din Filadelfia scrie-i: Acestea zice Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel ce are cheia lui David, Cel ce deschide şi nimeni nu va închide şi închide şi nimeni nu va deschide: Ştiu faptele tale; iată, am lăsat înaintea ta o uşă deschisă, pe care nimeni nu poate să o închidă, fiindcă, deşi ai putere mică, tu ai păzit cuvântul Meu şi nu ai tăgăduit numele Meu.”

119

Apocalipsa lui Ioan 3: 14-18

“Iar îngerului Bisericii din Laodiceea scrie-i: Acestea zice Cel ce este Amin, martorul cel credincios şi adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu: Ştiu faptele tale; că nu eşti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte! Astfel, fiindcă eşti căldicel - nici fierbinte, nici rece - am să te vărs din gura Mea. Fiindcă tu zici: Sunt bogat şi m-am îmbogăţit şi de nimic nu am nevoie! Şi nu ştii că tu eşti cel ticălos şi vrednic de plâns, şi sărac şi orb şi gol! Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur lămurit în foc, ca să te îmbogăţeşti, şi veşminte albe ca să te îmbraci şi să nu se dea pe faţă ruşinea goliciunii tale, şi alifie de ochi ca să-ţi ungi ochii şi să vezi.”

120

Matei 25: 1-4

“Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, care luând candelele lor, au ieşit în întâmpinarea mirelui. Cinci însă dintre ele erau fără minte, iar cinci înţelepte. Căci cele fără minte, luând candelele, n-au luat cu sine untdelemn. Iar cele înţelepte au luat untdelemn în vase, odată cu candelele lor.”

121

Ioan 3: 5

“Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu.”

122

Ioan 3: 6

“Ce este născut din trup, trup este; şi ce este născut din Duh, duh este.”

123

1 Corinteni 12: 8-11

“Că unuia i se dă prin Duhul Sfânt cuvânt de înţelepciune, iar altuia, după acelaşi Duh, cuvântul cunoştinţei. Şi unuia i se dă întru acelaşi Duh credinţă, iar altuia, darurile vindecărilor, întru acelaşi Duh; Unuia faceri de minuni, iar altuia proorocie; unuia deosebirea duhurilor, iar altuia feluri de limbi şi altuia tălmăcirea limbilor. Şi toate acestea le lucrează unul şi acelaşi Duh, împărţind fiecăruia deosebi, după cum voieşte.”

124

Galateni 5: 22

“Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa.”

125

2 Corinteni 5: 17; Galateni 6: 15

“Deci, dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi.”

“Că în Hristos Iisus nici tăierea împrejur nu este ceva, nici netăierea împrejur, ci făptura cea nouă.

12

1 Ioan 4: 7-8

“Iubiţilor, să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire.”

127

1 Ioan 4: 10-13

“În aceasta este dragostea, nu fiindcă noi am iubit pe Dumnezeu, ci fiindcă El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. Iubiţilor, dacă Dumnezeu astfel ne-a iubit pe noi, şi noi datori suntem să ne iubim unul pe altul. Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată, dar de ne iubim unul pe altul, Dumnezeu rămâne întru noi şi dragostea Lui în noi este desăvârşită. Din aceasta cunoaştem că rămânem în El şi El întru noi, fiindcă ne-a dat din Duhul Său.”

128

1 Ioan 4: 16

“Şi noi am cunoscut şi am crezut iubirea, pe care Dumnezeu o are către noi. Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el.”

129

Romani 7: 22-23

“Că, după omul cel lăuntric, mă bucur de legea lui Dumnezeu; Dar văd în mădularele mele o altă lege, luptându-se împotriva legii minţii mele şi făcându-mă rob legii păcatului, care este în mădularele mele.”

130

Romani 8: 1

“Drept aceea nici o osândă nu este acum asupra celor ce sunt în Hristos Iisus.”

131

Romani 8: 8-9

“Iar cei ce sunt în carne nu pot să placă lui Dumnezeu. Dar voi nu sunteţi în carne, ci în Duh, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi. Iar dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui.”

132

Romani 8: 12-14

“Drept aceea, fraţilor, nu suntem datori trupului, ca să vieţuim după trup. Căci dacă vieţuiţi după trup, veţi muri, iar dacă ucideţi, cu Duhul, faptele trupului, veţi fi vii. Căci câţi sunt mânaţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.”

133

Iezechiel 36: 25-27

“Şi vă voi stropi cu apă curată şi vă veţi curăţi de toate întinăciunile voastre şi de toţi idolii voştri vă voi curăţi. Vă voi da inimă nouă şi duh nou vă voi da; voi lua din trupul vostru inima cea de piatră şi vă voi da inimă de carne. Pune-voi înăuntrul vostru Duhul Meu şi voi face ca să umblaţi după legile Mele şi să păziţi şi să urmaţi rânduielile Mele.”

13

Matei 12: 34-35

“Pui de vipere, cum puteţi să grăiţi cele bune, odată ce sunteţi răi? Căci din prisosul inimii grăieşte gura. Omul cel bun din comoara lui cea bună scoate afară cele bune, pe când omul cel rău, din comoara lui cea rea scoate afară cele rele.”

135

Luca 11: 34-36

“Luminătorul trupului este ochiul tău. Când ochiul tău este curat, atunci tot trupul tău e luminat; dar când ochiul tău e rău, atunci şi trupul tău e întunecat. Ia seama deci ca lumina din tine să nu fie întuneric. Aşadar, dacă tot trupul tău e luminat, neavând nici o parte întunecată, luminat va fi în întregime, ca şi când te luminează făclia cu strălucirea ei.”

136

2 corinteni 5: 17-18

“Deci, dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi. Şi toate sunt de la Dumnezeu, Care ne-a împăcat cu Sine prin Hristos şi Care ne-a dat nouă slujirea împăcării.”

137

Faptele Apostolilor 2: 1-4

“Şi când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi.”

138

Matei 13: 12

“Căci celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce nu are, şi ce are i se va lua.”

139

Ioan 12: 31

“Acum este judecata acestei lumi; acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară.”

140

Ioan 14: 30

“Nu voi mai vorbi multe cu voi, căci vine stăpânitorul acestei lumi şi el nu are nimic în Mine.”

14

Ioan 16: 11

“Şi de judecată, pentru că stăpânitorul acestei lumi a fost judecat.”

142

Faptele Apostolilor 26: 18

“Să le deschizi ochii, ca să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de la stăpânirea lui satana la Dumnezeu, ca să ia iertarea păcatelor şi parte cu cei ce s-au sfinţit, prin credinţa în Mine.”

143

2 Corinteni 4: 3-4

“Iar dacă Evanghelia noastră este încă acoperită, este pentru cei pierduţi, În care Dumnezeul veacului acestuia a orbit minţile necredincioşilor, ca să nu le lumineze lumina Evangheliei slavei lui Hristos, Care este chipul lui Dumnezeu.”

144

Efeseni 2: 1-2

“Iar pe voi v-a făcut vii, cei ce eraţi morţi prin greşealele şi prin păcatele voastre, În care aţi umblat mai înainte, potrivit veacului lumii acesteia, potrivit stăpânitorului puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării.”

145

Efeseni 6: 12

“Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh.”

146

Numerii 12: 5-6

“Atunci S-a pogorât Domnul în stâlpul cel de nor, a stat la uşa cortului şi a chemat pe Aaron şi pe Mariam şi au ieşit amândoi. Apoi a zis: <<Ascultaţi cuvintele Mele: De este între voi vreun prooroc al Domnului, Mă arăt lui în vedenie şi în somn vorbesc cu el.>>”

147

Matei 1: 18-21

“Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns. Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor.”

148

Matei 2: 13

“După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: <<Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă.>>”

149

Daniel 4: 4-5

“Atunci au sosit tâlcuitorii de semne, prezicătorii, caldeii şi cititorii în stele şi le-am spus visul, dar ei nu mi-au dat tâlcuirea lui. Iar în cele din urmă s-a înfăţişat înaintea mea Daniel, al cărui nume este Beltşaţar, după numele dumnezeului meu şi care are în al Duhul Dumnezeului celui Sfânt şi i-am spus visul:..”

150

Faptele Apostolilor 9: 1-5

“Iar Saul, suflând încă ameninţare şi ucidere împotriva ucenicilor Domnului, a mers la arhiereu, Şi a cerut de la el scrisori către sinagogile din Damasc ca, dacă va afla acolo pe vreunii, atât bărbaţi, cât şi femei, că merg pe calea aceasta, să-i aducă legaţi la Ierusalim. Dar pe când călătorea el şi se apropia de Damasc, o lumină din cer, ca de fulger, l-a învăluit deodată. Şi, căzând la pământ, a auzit un glas, zicându-i: Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti? Iar el a zis: Cine eşti, Doamne? Şi Domnul a zis: Eu sunt Iisus, pe Care tu Îl prigoneşti. Greu îţi este să izbeşti cu piciorul în ţepuşă.”

151

1 Corinteni 14: 2-3

“Pentru că cel ce vorbeşte într-o limbă străină nu vorbeşte oamenilor, ci lui Dumnezeu; şi nimeni nu-l înţelege, fiindcă el, în duh, grăieşte taine. Cel ce prooroceşte vorbeşte oamenilor, spre zidire, îndemn şi mângâiere.”

152

1 Corinteni 14: 24

“Iar dacă toţi ar prooroci şi ar intra vreun necredincios sau vreun neştiutor, el este dovedit de toţi, el este judecat de toţi;…”

153

1 Corinteni 1: 22-25

“Fiindcă şi iudeii cer semne, iar elinii caută înţelepciune, Însă noi propovăduim pe Hristos cel răstignit: pentru iudei, sminteală; pentru neamuri, nebunie. Dar pentru cei chemaţi, şi iudei şi elini: pe Hristos, puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Pentru că fapta lui Dumnezeu, socotită de către oameni nebunie, este mai înţeleaptă decât înţelepciunea lor şi ceea ce se pare ca slăbiciune a lui Dumnezeu, mai puternică decât tăria oamenilor.”

154

Romani 6: 6-11

“Cunoscând aceasta, că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, ca să se nimicească trupul păcatului, pentru a nu mai fi robi ai păcatului. Căci Cel care a murit a fost curăţit de păcat. Iar dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi vieţui împreună cu El, Ştiind că Hristos, înviat din morţi, nu mai moare. Moarta nu mai are stăpânire asupra Lui. Căci ce a murit, a murit păcatului o dată pentru totdeauna, iar ce trăieşte, trăieşte lui Dumnezeu. Aşa şi voi, socotiţi-vă că sunteţi morţi păcatului, dar vii pentru Dumnezeu, în Hristos Iisus, Domnul nostru.”

155

Romani 7: 6

“Dar acum ne-am desfăcut de Lege, murind aceluia în care eram ţinuţi robi, ca noi să slujim întru înnoirea Duhului, iar nu după slova cea veche.”

156

Matei 22: 36-40

“Învăţătorule, care poruncă este mai mare în Lege? El i-a răspuns: <<Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă. În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi proorocii>>.”

157

Romani 12: 2

“Şi să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit.”

158

Romani 12: 9-10

“Dragostea să fie nefăţarnică. Urâţi răul, alipiţi-vă de bine. În iubire frăţească, unii pe alţii iubiţi-vă; în cinste, unii altora daţi-vă întâietate.”

159

Romani 13: 8-10

“Nimănui cu nimic nu fiţi datori, decât cu iubirea unuia faţă de altul; că cel care iubeşte pe aproapele a împlinit legea. Pentru că (poruncile): Să nu săvârşeşti adulter; să nu ucizi; să nu furi; să nu mărturiseşti strâmb; să nu pofteşti... şi orice altă poruncă ar mai fi se cuprind în acest cuvânt: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Iubirea nu face rău aproapelui; iubirea este deci împlinirea legii.”

160

Romani 15: 5-7

“Iar Dumnezeul răbdării şi al mângâierii să vă dea vouă a gândi la fel unii pentru alţii, după Iisus Hristos, Pentru ca toţi laolaltă şi cu o singură gură să slăviţi pe Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos. De aceea, primiţi-vă unii pe alţii, precum şi Hristos v-a primit pe voi, spre slava lui Dumnezeu.”

161

1 Corinteni 8: 3

“Dar dacă iubeşte cineva pe Dumnezeu, acela este cunoscut de El.”

162

Matei 7:21-23

“Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit şi nu în numele Tău am scos demoni şi nu în numele Tău minuni multe am făcut? Şi atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea.”

163

Matei 3: 7

“Dar văzând Ioan pe mulţi din farisei şi saduchei venind la botez, le-a zis: Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiţi de mânia ce va să fie?”

164

Ioan 14: 21-24

“Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui. I-a zis Iuda, nu Iscarioteanul: <<Doamne, ce este că ai să Te arăţi nouă, şi nu lumii?>> Iisus a răspuns şi i-a zis: <<Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el. Cel ce nu Mă iubeşte nu păzeşte cuvintele Mele. Dar cuvântul pe care îl auziţi nu este al Meu, ci al Tatălui care M-a trimis>>.”

165

Galateni 3: 12-13

“Legea însă nu este din credinţă, dar cel care va face acestea, va fi viu prin ele. Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se pentru noi blestem; pentru că scris este: "Blestemat este tot cel spânzurat pe lemn".”

166

Iacov 2: 17-20

“Aşa şi cu credinţa: dacă nu are fapte, e moartă în ea însăşi. Dar va zice cineva: Tu ai credinţă, iar eu am fapte; arată-mi credinţa ta fără fapte şi eu îţi voi arăta, din faptele mele, credinţa mea. Tu crezi că unul este Dumnezeu? Bine faci; dar şi demonii cred şi se cutremură. Vrei însă să înţelegi, omule nesocotit, că credinţa fără de fapte moartă este?”

167

Romani 10: 9-11

“Că de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire. Căci zice Scriptura: <Tot cel ce crede în El nu se va ruşina>.”

168

Galateni 5: 14

“Căci toată Legea se cuprinde într-un singur cuvânt, în acesta: Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”

169

Efeseni 2: 9-10

“Nu din fapte, ca să nu se laude nimeni. Pentru că a Lui făptură suntem, zidiţi în Hristos Iisus spre fapte bune, pe care Dumnezeu le-a gătit mai înainte, ca să umblăm întru ele.”

170

Efeseni 3: 14-19

“Pentru aceasta, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Iisus Hristos, Din Care îşi trage numele orice neam în cer şi pe pământ, Să vă dăruiască, după bogăţia slavei Sale, ca să fiţi puternic întăriţi, prin Duhul Său, în omul dinăuntru, Şi Hristos să Se sălăşluiască, prin credinţă, în inimile voastre, înrădăcinaţi şi întemeiaţi fiind în iubire, Ca să puteţi înţelege împreună cu toţi sfinţii care este lărgimea şi lungimea şi înălţimea şi adâncimea, Şi să cunoaşteţi iubirea lui Hristos, cea mai presus de cunoştinţă, ca să vă umpleţi de toată plinătatea lui Dumnezeu.”

171

Efeseni 5: 1-2

“Fiţi dar următori ai lui Dumnezeu, ca nişte fii iubiţi, Şi umblaţi întru iubire, precum şi Hristos ne-a iubit pe noi şi S-a dat pe Sine pentru noi, prinos şi jertfă lui Dumnezeu, întru miros cu bună mireasmă.”

172

1 Timotei 1: 5

“Iar ţinta poruncii este dragostea din inimă curată, din cuget bun şi din credinţă nefăţarnică.”

173

Iacov 4: 11-12

“Nu vă grăiţi de rău unul pe altul, fraţilor. Cel ce grăieşte de rău pe frate, ori judecă pe fratele său, grăieşte de rău legea şi judecă legea; iar dacă judeci legea nu eşti împlinitor al legii, ci judecător. Unul este Dătătorul legii şi Judecătorul: Cel ce poate să mântuiască şi să piardă. Iar tu cine eşti, care judeci pe aproapele?”

174

Ioan 13: 34-35

“Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii.”

175

Matei 7: 23

“Şi atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea.”

176

Ioan 20: 21-23

“Şi Iisus le-a zis iarăşi: <<Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi>>. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: <<Luaţi Duh Sfânt; Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute>>.”

177

1 Corinteni  4: 5

“De aceea, nu judecaţi ceva înainte de vreme, până ce nu va veni Domnul, Care va lumina cele ascunse ale întunericului şi va vădi sfaturile inimilor. Şi atunci fiecare va avea de la Dumnezeu lauda.”

178

1 Corinteni 6: 2-3

 

“Au nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? Şi dacă lumea este judecată de voi, oare sunteţi voi nevrednici să judecaţi lucruri atât de mici? Nu ştiţi, oare, că noi vom judeca pe îngeri? Cu cât mai mult cele lumeşti?”

179

1 Corinteni 5: 11-13

 

“Dar eu v-am scris acum să nu vă amestecaţi cu vreunul, care, numindu-se frate, va fi desfrânat, sau lacom, sau închinător la idoli, sau ocărâtor, sau beţiv, sau răpitor. Cu unul ca acesta nici să nu şedeţi la masă. Căci ce am eu ca să judec şi pe cei din afară? Însă pe cei dinăuntru, oare, nu-i judecaţi voi? Iar pe cei din afară îi va judeca Dumnezeu. Scoateţi afară dintre voi pe cel rău.”

180

Romani 8: 3-4

 

“Pentru că ceea ce era cu neputinţă Legii - fiind slabă prin trup - a săvârşit Dumnezeu, trimiţând pe Fiul Său întru asemănarea trupului păcatului şi pentru păcat a osândit păcatul în trup, Pentru ca îndreptarea din Lege să se împlinească în noi, care nu umblăm după trup, ci după duh.”

181

Romani 10: 17

“Prin urmare, credinţa este din auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos.”

182

Iacov 1: 22-24

“Dar faceţi-vă împlinitori ai cuvântului, nu numai ascultători ai lui, amăgindu-vă pe voi înşivă. Căci dacă cineva este ascultător al cuvântului, iar nu şi împlinitor, el seamănă cu omul care priveşte în oglindă faţa firii sale; S-a privit pe sine şi s-a dus şi îndată a uitat ce fel era.”

183

Matei 7: 13-14

“Intraţi prin poarta cea strâmtă, că largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află. Şi strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află.”

184

Luca 9: 46-48

“Şi a intrat gând în inima lor: Cine dintre ei ar fi mai mare? Iar Iisus, cunoscând cugetul inimii lor, a luat un copil, l-a pus lângă Sine, Şi le-a zis: <<Oricine va primi pruncul acesta, în numele Meu, pe Mine Mă primeşte; iar oricine Mă va primi pe Mine, primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Căci cel ce este mai mic între voi toţi, acesta este mare. >>”

185

Marcu 9: 33-35

“Şi au venit în Capernaum. Şi fiind în casă, i-a întrebat: <<Ce vorbeaţi între voi pe drum? >> Iar ei tăceau, fiindcă pe cale se întrebaseră unii pe alţii cine dintre ei este mai mare. Şi şezând jos, a chemat pe cei doisprezece şi le-a zis: <<Dacă cineva vrea să fie întâiul, să fie cel din urmă dintre toţi şi slujitor al tuturor. >>”

186

Luca 22: 24-27

“Şi s-a iscat între ei şi neînţelegere: cine dintre ei se pare că e mai mare? Iar El le-a zis: <<Regii neamurilor domnesc peste ele şi se numesc binefăcători. Dar între voi să nu fie astfel, ci cel mai mare dintre voi să fie ca cel mai tânăr, şi căpetenia ca acela care slujeşte. Căci cine este mai mare: cel care stă la masă, sau cel care slujeşte? Oare, nu cel ce stă la masă? Iar Eu, în mijlocul vostru, sunt ca unul ce slujeşte. >>”

187

Matei 18: 1-4

“În ceasul acela, s-au apropiat ucenicii de Iisus şi I-au zis: << Cine, oare, este mai mare în împărăţia cerurilor? >> Şi chemând la Sine un prunc, l-a pus în mijlocul lor, Şi a zis: <<Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în împărăţia cerurilor. >>”

188

Matei 20: 20-28

“Atunci a venit la El mama fiilor lui Zevedeu, împreună cu fiii ei, închinându-se şi cerând ceva de la El. Iar El a zis ei: <<Ce voieşti? >> Ea a zis Lui: <<Zi ca să şadă aceşti doi fii ai mei, unul de-a dreapta şi altul de-a stânga Ta, întru împărăţia Ta.>> Dar Iisus, răspunzând, a zis: <<Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi, oare, să beţi paharul pe care-l voi bea Eu şi cu botezul cu care Eu Mă botez să vă botezaţi?>> Ei I-au zis: <<Putem.>> Şi El a zis lor: <<Paharul Meu veţi bea şi cu botezul cu care Eu Mă botez vă veţi boteza, dar a şedea de-a dreapta şi de-a stânga Mea nu este al Meu a da, ci se va da celor pentru care s-a pregătit de către Tatăl Meu.>> Şi auzind cei zece s-au mâniat pe cei doi fraţi. Dar Iisus, chemându-i la Sine, a zis: <<Ştiţi că ocârmuitorii neamurilor domnesc peste ele şi cei mari le stăpânesc. Nu tot aşa va fi între voi, ci care între voi va vrea să fie mare să fie slujitorul vostru. Şi care între voi va vrea să fie întâiul să vă fie vouă slugă, După cum şi Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească El şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi.>>”

189

Filipeni 2: 3-7

“Nu faceţi nimic din duh de ceartă, nici din slavă deşartă, ci cu smerenie unul pe altul socotească-l mai de cinste decât el însuşi. Să nu caute nimeni numai ale sale, ci fiecare şi ale altuia. Gândul acesta să fie în voi care era şi în Hristos Iisus, Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, Ci S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om.”

190

Romani 12: 10

“În iubire frăţească, unii pe alţii iubiţi-vă; în cinste, unii altora daţi-vă întâietate.”

191

Efeseni 2: 21-22

“Întru El, orice zidire bine alcătuită creşte ca să ajungă un locaş sfânt în Domnul, În Care voi împreună sunteţi zidiţi, spre a fi locaş al lui Dumnezeu în Duh.”

192

Efeseni 2: 8-9

“Căci în har sunteţi mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu; Nu din fapte, ca să nu se laude nimeni.”

193

Faptele Apostolilor 8: 18-21

“Şi Simon văzând că prin punerea mâinilor apostolilor se dă Duhul Sfânt, le-a adus bani, Zicând: <<Daţi-mi şi mie puterea aceasta, ca acela pe care voi pune mâinile să primească Duhul Sfânt.>> Iar Petru a zis către el: <<Banii tăi să fie cu tine spre pierzare! Căci ai socotit că darul lui Dumnezeu se agoniseşte cu bani. Tu n-ai parte, nici moştenire, la chemarea aceasta, pentru că inima ta nu este dreaptă înaintea lui Dumnezeu.>>”

194

Matei 3: 5-6

“Atunci a ieşit la el Ierusalimul şi toată Iudeea şi toată împrejurimea Iordanului. Şi erau botezaţi de către el în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele.”

195

Matei 3: 13-15

“În acest timp a venit Iisus din Galileea, la Iordan, către Ioan, ca să se boteze de către el. Ioan însă Îl oprea, zicând: <<Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?>> Şi răspunzând, Iisus a zis către el: <<Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea.>> Atunci L-a lăsat.

196

Marcu 16: 15-16

“Şi le-a zis: <<Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi.>>”

197

Faptele Apostolilor 10: 27

“Şi, vorbind cu el, a intrat şi a găsit pe mulţi adunaţi.”

198

Faptele Apostolilor 10: 44-48

“Încă pe când Petru vorbea aceste cuvinte, Duhul Sfânt a căzut peste toţi cei care ascultau cuvântul. Iar credincioşii tăiaţi împrejur, care veniseră cu Petru, au rămas uimiţi pentru că darul Duhului Sfânt s-a revărsat şi peste neamuri. Căci îi auzeau pe ei vorbind în limbi şi slăvind pe Dumnezeu. Atunci a răspuns Petru: Poate, oare, cineva să oprească apa, ca să nu fie botezaţi aceştia care au primit Duhul Sfânt ca şi noi? Şi a poruncit ca aceştia să fie botezaţi în numele lui Iisus Hristos. Atunci l-au rugat pe Petru să rămână la ei câteva zile.”

199

1 Corinteni 1: 14-15

“Mulţumesc lui Dumnezeu că pe nici unul din voi n-am botezat, decât pe Crispus şi pe Gaius, Ca să nu zică cineva că aţi fost botezaţi în numele meu.”

200

Faptele Apostolilor 16: 13-15

“Şi în ziua sâmbetei am ieşit în afara porţii, lângă râu, unde credeam că este loc de rugăciune şi, şezând, vorbeam femeilor care se adunaseră. Şi o femeie, cu numele Lidia, vânzătoare de porfiră, din cetatea Tiatirelor, temătoare de Dumnezeu, asculta. Acesteia Dumnezeu i-a deschis inima ca să ia aminte la cele grăite de Pavel. Iar după ce s-a botezat şi ea şi casa ei, ne-a rugat, zicând: De m-aţi socotit că sunt credincioasă Domnului, intrând în casa mea, rămâneţi. Şi ne-a făcut să rămânem.”

201

Faptele Apostolilor 8: 36-37

“Şi, pe când mergeau pe cale, au ajuns la o apă; iar famenul a zis: <<Iată apă. Ce mă împiedică să fiu botezat?>> Filip a zis: <<Dacă crezi din toată inima, este cu putinţă.>> Şi el, răspunzând, a zis: <<Cred că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.>>”

202

Efeseni 4: 6

“Un Dumnezeu şi Tatăl tuturor, Care este peste toate şi prin toate şi întru toţi.”

203

Romani 6: 3-4

“Au nu ştiţi că toţi câţi în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat? Deci ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii; Căci dacă am fost altoiţi pe El prin asemănarea morţii Lui, atunci vom fi părtaşi şi ai învierii Lui, Cunoscând aceasta, că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, ca să se nimicească trupul păcatului, pentru a nu mai fi robi ai păcatului.”

204

Faptele Apostolilor 2: 38-39

“Iar Petru a zis către ei: <<Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt. Căci vouă este dată făgăduinţa şi copiilor voştri şi tuturor celor de departe, pe oricâţi îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.>>”

205

Matei 19: 13-15

“Atunci I s-au adus copii, ca să-şi pună mâinile peste ei şi să Se roage; dar ucenicii îi certau. Iar Iisus a zis: <<Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor. Şi punându-Şi mâinile peste ei, S-a dus de acolo.>>”

206

Luca 18: 15-17

“Şi aduceau la El şi pruncii, ca să Se atingă de ei. Iar ucenicii, văzând, îi certau. Iar Iisus i-a chemat la Sine, zicând: <<Lăsaţi copii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca aceştia. Adevărat grăiesc vouă: Cine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un prunc nu va intra în ea.>>”

207

Matei 15. 14

“Lăsaţii pe ei; sunt călăuze oarbe, orbilor; şi dacă orb pe orb va călăuzi, amândoi vor cădea în groapă.

208

Efeseni 1: 12

“Ca să fim spre lauda slavei Sale, noi cei ce mai înainte am nădăjduit întru Hristos.”

209

Efeseni 4: 5

“Este un Domn, o credinţă, un botez,...”

210

Faptele Apostolilor 2: 12

“Şi toţi erau uimiţi şi nu se dumireau, zicând unul către altul: <<Ce va să fie aceasta?>>”

211

Faptele Apostolilor 2: 6-8

“Şi iscându-se vuietul acela, s-a adunat mulţimea şi s-a tulburat, căci fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa. Şi erau uimiţi toţi şi se minunau zicând: <<Iată, nu sunt aceştia care vorbesc toţi galileieni? Şi cum auzim noi fiecare limba noastră, în care ne-am născut?>>”

     

212

1Corinteni 12: 27-30

“Iar voi sunteţi trupul lui Hristos şi mădulare (fiecare) în parte. Şi pe unii i-a pus Dumnezeu, în Biserică: întâi apostoli, al doilea prooroci, al treilea învăţători; apoi pe cei ce au darul de a face minuni; apoi darurile vindecărilor, ajutorările, cârmuirile, felurile limbilor. Oare toţi sunt apostoli? Oare toţi sunt prooroci? Oare toţi învăţători? Oare toţi au putere să săvârşească minuni? Oare toţi au darurile vindecărilor? Oare toţi vorbesc în limbi? Oare toţi pot să tălmăcească?”

213

1 Tesaloniceni 5: 19-21

“Duhul să nu-l stingeţi. Proorociile să nu le dispreţuiţi. Toate să le încercaţi; ţineţi ce este bine;…”

214

Efeseni 1: 4-5

“Precum întru El ne-a şi ales, înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără de prihană înaintea Lui, Mai înainte rânduindu-ne, în a Sa iubire, spre înfierea întru El, prin Iisus Hristos, după buna socotinţă a voii Sale,…”

215

Ioan 16: 23-24

“Şi în ziua aceea nu Mă veţi întreba nimic. Adevărat, adevărat zic vouă: Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu El vă va da. Până acum n-aţi cerut nimic în numele Meu; cereţi şi veţi primi, ca bucuria voastră să fie deplină.”

216

Efeseni 5: 21-26

“Supuneţi-vă unul altuia, întru frica lui Hristos. Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului, Pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui mântuitor şi este. Ci precum Biserica se supune lui Hristos, aşa şi femeile bărbaţilor lor, întru totul. Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea, Ca s-o sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin cuvânt,…”

217

Galateni 3: 28

“Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus.”

218

1 Timotei 2: 8-15

“Vreau deci ca bărbaţii să se roage în tot locul, ridicând mâini sfinte, fără de mânie şi fără şovăire. Asemenea şi femeile, în îmbrăcăminte cuviincioasă, făcându-şi lor podoabă din sfială şi din cuminţenie, nu din păr împletit şi din aur, sau din mărgăritare, sau din veşminte de mult preţ; Ci, din fapte bune, precum se cuvine unor femei temătoare de Dumnezeu. Femeia să se înveţe în linişte, cu toată ascultarea. Nu îngăduiesc femeii nici să înveţe pe altul, nici să stăpânească pe bărbat, ci să stea liniştită. Căci Adam a fost zidit întâi, apoi Eva. Şi nu Adam a fost amăgit, ci femeia, amăgită fiind, s-a făcut călcătoare de poruncă. Dar ea se va mântui prin naştere de fii, dacă va stărui, cu înţelepciune, în credinţă, în iubire şi în sfinţenie.”

219

Luca 17: 19

“Şi i-a zis: <<Scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit>>.”

220

Romani 4: 3-8; 22-25

“Căci, ce spune Scriptura? Şi <<Avraam a crezut lui Dumnezeu şi i s-a socotit lui ca dreptate>>. Celui care face fapte, nu i se socoteşte plata după har, ci după datorie; Iar celui care nu face fapte, ci crede în Cel ce îndreptează pe cel păcătos, credinţa lui i se socoteşte ca dreptate. Precum şi David vorbeşte despre fericirea omului căruia Dumnezeu îi socoteşte dreptatea fără fapte: <<Fericiţi aceia, cărora li s-au iertat fărădelegile şi ale căror păcate li s-au acoperit! Fericit bărbatul căruia Domnul nu-i va socoti păcatul>>.”

221

Romani 10: 10-11

“Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire. Căci zice Scriptura: <<Tot cel ce crede în El nu se va ruşina>>.”

222

Galateni 2: 11

“Iar când Chefa a venit în Antiohia, pe faţă i-am stat împotrivă, căci era vrednic de înfruntare.”

223

Galateni 2: 16

“Ştiind însă că omul nu se îndreptează din faptele Legii, ci prin credinţa în Hristos Iisus, am crezut şi noi în Hristos Iisus, ca să ne îndreptă din credinţa în Hristos, iar nu din faptele Legii, căci din faptele Legii, nimeni nu se va îndrepta.”

224

1 Corinteni 7: 25; 37-38

“Cât despre feciorie, n-am poruncă de la Domnul. Vă dau însă sfatul meu, ca unul care am fost miluit de Domnul să fiu vrednic de crezare.”

“Dar cel ce stă neclintit în inima sa şi nu este silit, ci are stăpânire peste voinţa sa şi a hotărât aceasta în inima sa, ca să-şi ţină fecioara, bine va face. Aşa că, cel ce îşi mărită fecioara bine face; dar cel ce n-o mărită şi mai bine face.”

225

1 Timotei 4: 1-3

“Dar Duhul grăieşte lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de la credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor, Prin făţărnicia unor mincinoşi, care sunt înfieraţi în cugetul lor. Aceştia opresc de la căsătorie şi de la unele bucate, pe care Dumnezeu le-a făcut, spre gustare cu mulţumire, pentru cei credincioşi şi pentru cei ce au cunoscut adevărul,…”

226

1 Corinteni 7: 29-31

“Şi aceasta v-o spun, fraţilor: <<Că vremea s-a scurtat de acum, aşa încât şi cei ce au femei să fie ca şi cum n-ar avea. Şi cei ce plâng să fie ca şi cum n-ar plânge; şi cei ce se bucură, ca şi cum nu s-ar bucura; şi cei ce cumpără, ca şi cum n-ar stăpâni; Şi cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar folosi deplin de ea. Căci chipul acestei lumi trece>>.”

227

2 Petru 3: 15-16

“Şi îndelunga-răbdare a Domnului nostru socotiţi-o drept mântuire, precum v-a scris şi iubitul nostru frate Pavel după înţelepciunea dată lui, Cum vorbeşte despre acestea, în toate epistolele sale, în care sunt unele lucruri cu anevoie de înţeles, pe care cei neştiutori şi neîntăriţi le răstălmăcesc, ca şi pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare.”

228

Iona 10:30

“Iar Eu şi Tatăl Meu una suntem.”

229

Ioan 17: 21

“Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.”

230

Ioan 5: 19-23

“A răspuns Iisus şi le-a zis: <<Adevărat, adevărat zic vouă: Fiul nu poate să facă nimic de la Sine, dacă nu va vedea pe Tatăl făcând; căci cele ce face Acela, acestea le face şi Fiul întocmai. Că Tatăl iubeşte pe Fiul şi-I arată toate câte face El şi lucruri mai mari decât acestea va arăta Lui, ca voi să vă miraţi. Căci, după cum Tatăl scoală pe cei morţi şi le dă viaţă, tot aşa şi Fiul dă viaţă celor ce voieşte. Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului. Ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinsteşte pe Fiul nu cinsteşte pe Tatăl care L-a trimis>>.”

231

Ioan 5: 26

“Căci precum Tatăl are viaţă în Sine, aşa I-a dat şi Fiului să aibă viaţă în Sine;…”

23

1 Corinteni 11: 3-10

“Dar voiesc ca voi să ştiţi că Hristos este capul oricărui bărbat, iar capul femeii este bărbatul, iar capul lui Hristos: Dumnezeu. Orice bărbat care se roagă sau prooroceşte, având capul acoperit, necinsteşte capul său. Iar orice femeie care se roagă sau prooroceşte, cu capul neacoperit, îşi necinsteşte capul; căci tot una este ca şi cum ar fi rasă. Căci dacă o femeie nu-şi pune văl pe cap, atunci să se şi tundă. Iar dacă este lucru de ruşine pentru femeie ca să se tundă ori să se radă, să-şi pună văl. Căci bărbatul nu trebuie să-şi acopere capul, fiind chip şi slavă a lui Dumnezeu, iar femeia este slava bărbatului. Pentru că nu bărbatul este din femeie, ci femeia din bărbat. Şi pentru că n-a fost zidit bărbatul pentru femeie, ci femeia pentru bărbat. De aceea şi femeia este datoare să aibă (semn de) supunere asupra capului ei, pentru îngeri.”

233

Facerea (Geneza) 1: 26-28

“Şi a zis Dumnezeu: <<Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul>>! Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: <<Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul>>!”

234

Luca 8: 46-48

“Iar Iisus a zis: <<S-a atins de Mine cineva. Căci am simţit o putere care a ieşit din Mine>>. Şi, femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând şi, căzând înaintea Lui, a spus de faţă cu tot poporul din ce cauză s-a atins de El şi cum s-a tămăduit îndată. Iar El i-a zis: <<Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace>>.”

235

Matei 23:23

“Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile mai grele ale Legii: judecata, mila şi credinţa; pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi”

236

1 Petru 3: 1-2; 7

“Asemenea şi voi, femeilor, supuneţi-vă bărbaţilor voştri, aşa încât, chiar dacă sunt unii care nu se pleacă cuvântului, să fie câştigaţi, fără propovăduire, prin purtarea femeilor lor, Văzând de aproape viaţa voastră curată şi plină de sfială…

Voi, bărbaţilor, de asemenea, trăiţi înţelepţeşte cu femeile voastre, ca fiind făpturi mai slabe, şi faceţi-le parte de cinste, ca unora care, împreună cu voi, sunt moştenitoare ale harului vieţii, aşa încât rugăciunile voastre să nu fie împiedicate.”

237

Galateni 3: 26

“Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Iisus.”

238

Galateni 3: 28

“Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus.”

239

1 Tesaloniceni 4: 9

“Despre iubirea frăţească nu aveţi trebuinţă să vă scriu, pentru că voi înşivă sunteţi învăţaţi de Dumnezeu ca să vă iubiţi unul pe altul.”

240

Iacov 1: 5

“Şi de este cineva din voi lipsit de înţelepciune, să o ceară de la Dumnezeu, Cel ce dă tuturor fără deosebire şi fără înfruntare; şi i se va da.”

241

Galateni 3: 11-12

“Iar acum că, prin Lege, nu se îndreptează nimeni înaintea lui Dumnezeu este lucru lămurit, deoarece <<dreptul din credinţă va fi viu>>. Legea însă nu este din credinţă, dar cel care va face acestea, va fi viu prin ele.”

242

Evrei 10: 37-38

“<<Căci mai este puţin timp, prea puţin, şi Cel ce e să vină, va veni şi nu va întârzia; Iar dreptul din credinţă va fi viu; şi de se va îndoi cineva, nu va binevoi sufletul Meu întru el>>.”

243

Romani 13: 1-2

“Tot sufletul să se supună înaltelor stăpâniri, căci nu este stăpânire decât de la Dumnezeu; iar cele ce sunt, de Dumnezeu sunt rânduite. Pentru aceea, cel ce se împotriveşte stăpânirii se împotriveşte rânduielii lui Dumnezeu. Iar cel ce se împotrivesc îşi vor lua osândă.”

244

Ioan 12: 31

“Acum este judecata acestei lumi; acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară.”

245

Ioan 14:30

“Nu voi mai vorbi multe cu voi, căci vine stăpânitorul acestei lumi şi el nu are nimic în Mine;…”

246

Ioan 16: 11

“Şi de judecată, pentru că stăpânitorul acestei lumi a fost judecat.”

247

Luca 4: 5-7

“Şi suindu-L diavolul pe un munte înalt, I-a arătat într-o clipă toate împărăţiile lumii. Şi I-a zis diavolul: <<Ţie îţi voi da toată stăpânirea aceasta şi strălucirea lor, căci mi-a fost dată mie şi eu o dau cui voiesc; Deci dacă Tu Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta>>.”

248

Ioan 10: 7-9

“A zis deci iarăşi Iisus: <<Adevărat, adevărat zic vouă: Eu sunt uşa oilor. Toţi câţi au venit mai înainte de Mine sunt furi şi tâlhari, dar oile nu i-au ascultat. Eu sunt uşa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla>>.”

249

Ioan 15: 1-4

“Eu sunt viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este lucrătorul. Orice mlădiţă care nu aduce roadă întru Mine, El o taie; şi orice mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte, ca mai multă roadă să aducă. Acum voi sunteţi curaţi, pentru cuvântul pe care vi l-am spus. Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine.”

250

1 Petru 1: 22-23

“Curăţindu-vă sufletele prin ascultarea de adevăr, spre nefăţarnică iubire de fraţi, iubiţi-vă unul pe altul, din toată inima, cu toată stăruinţa, Fiind născuţi din nou nu din sămânţă stricăcioasă, ci din nestricăcioasă, prin cuvântul lui Dumnezeu cel viu şi care rămâne în veac.”

251

Romani 3: 21-23

“Dar acum, în afară de Lege, s-a arătat dreptatea lui Dumnezeu, fiind mărturisită de Lege şi de prooroci. Dar dreptatea lui Dumnezeu vine prin credinţa în Iisus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred, căci nu este deosebire. Fiindcă toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu;…”

252

Matei 5: 17-20

“Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat zic vouă: <<Înainte de a trece cerul şi pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce se vor face toate. Deci, cel ce va strica una din aceste porunci, foarte mici, şi va învăţa aşa pe oameni, foarte mic se va chema în împărăţia cerurilor; iar cel ce va face şi va învăţa, acesta mare se va chema în împărăţia cerurilor>>. Căci zic vouă: <<Că de nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor>>.”

253

Matei 7: 21-23

“Nu oricine Îmi zice: <<Doamne, Doamne>>, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: <<Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit şi nu în numele Tău am scos demoni şi nu în numele Tău minuni multe am făcut?>> Şi atunci voi mărturisi lor: <<Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea>>.”

254

Romani 8: 3-4

“Pentru că ceea ce era cu neputinţă Legii - fiind slabă prin trup - a săvârşit Dumnezeu, trimiţând pe Fiul Său întru asemănarea trupului păcatului şi pentru păcat a osândit păcatul în trup, Pentru ca îndreptarea din Lege să se împlinească în noi, care nu umblăm după trup, ci după duh.”

255

Romani 8: 1-2

“Drept aceea nici o osândă nu este acum asupra celor ce sunt în Hristos Iisus. Căci legea duhului vieţii în Hristos Iisus m-a eliberat de legea păcatului şi a morţii,…”

256

Romani 13: 8-10

“Nimănui cu nimic nu fiţi datori, decât cu iubirea unuia faţă de altul; că cel care iubeşte pe aproapele a împlinit legea. Pentru că (poruncile): <<Să nu săvârşeşti adulter; să nu ucizi; să nu furi; să nu mărturiseşti strâmb; să nu pofteşti... şi orice altă poruncă ar mai fi se cuprind în acest cuvânt: <<Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi>>. Iubirea nu face rău aproapelui; iubirea este deci împlinirea legii.”

257

Ioan 16: 5-15

“Dar acum Mă duc la Cel ce M-a trimis şi nimeni dintre voi nu întreabă: <<Unde Te duci?>> Ci, fiindcă v-am spus acestea, întristarea a umplut inima voastră. Dar Eu vă spun adevărul: Vă este de folos ca să mă duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, Îl voi trimite la voi. Şi El, venind, va vădi lumea de păcat şi de dreptate şi de judecată. De păcat, pentru că ei nu cred în Mine; De dreptate, pentru că Mă duc la Tatăl Meu şi nu Mă veţi mai vedea; Şi de judecată, pentru că stăpânitorul acestei lumi a fost judecat. Încă multe am a vă spune, dar acum nu puteţi să le purtaţi. Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul; căci nu va vorbi de la Sine, ci toate câte va auzi va vorbi şi cele viitoare vă va vesti. Acela Mă va slăvi, pentru că din al Meu va lua şi vă va vesti. Toate câte are Tatăl ale Mele sunt; de aceea am zis că din al Meu ia şi vă vesteşte vouă.”

258

Matei 12: 7

“Dacă ştiaţi ce înseamnă: <<Milă voiesc iar nu jertfă>>, n-aţi fi osândit pe cei nevinovaţi.”

259

Galateni 2: 20

“M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.”

Friday, 11 December 2020 20:09

Concluzii

Written by

Poată că principala noutate adusă de această carte, pe lângă identificarea şi definirea adevăratei biserici a lui Dumnezeu şi a Bisericilor instituţionale este aceea de a promova întoarcerea la Cristos. Ce înseamnă de fapt acest lucru? Aceasta înseamnă că tot cea ce priveşte Creştinismul trebuie analizat şi judecat, trebuie acceptat şi promovat numai în funcţie de consecvenţa cu care corespunde învăţăturii lui Isus. Acest principiu se aplică şi textelor Bibliei. Dacă în cuprinsul Bibliei, există texte care nu sunt în conformitate cu spiritul a ceea ce a învăţat Isus umanitatea acestea trebuiesc acceptate numai în măsura în care nu contravin principiilor promovate de El. Ierarhia, ca principiu de bază al Împărăţiei Cerurilor, nu este un principiu promovat de Isus şi este în contradicţie cu principiul unităţii prezentat de el umanităţii şi care îşi găseşte expresia cea mai exactă în rugăciunea lui Isus, în evanghelei după Ioan la cap. 17, vers. 21-23. Acest fundament al învăţăturiilor Sale se află precizat nu numai în evanghelia după Ioan, ci în toate textele în care Isus vorbeşte despre Împărăţia lui Dumnezeu. În acest context, este bine de observat că N.T. cuprinde două teologii principale. Teologia lui Isus, prinsă foarte bine în evanghelia şi epistolele lui Ioan şi teologia desprinsă din epistolele care sunt atribuite lui Pavel, cuprinsă în epistolele care îi poartă numele. Aşa cum am arătat există numai ... epistole al căror autor este recunoscut de unanimitatea cercetătorilor ca fiin apostolul Pavel. Există însă câteva, în privinţa cărora marea majoritate a acestor cercetători sunt de acord că nu putea aparţine lui Pavel, din cauza unor considerente biografice, ale vieţii apostolului, sau din cauza stilului foarte diferit, în care acestea au fost scrise, în raport cu epistolele recunoscute indubitabil ca avînd ca autor pe apostol. Printre acestea din urmă se numără şi epistolele către Timotei ? care prezintă o teologie extrem de diferită, în legătură cu modul în care se dobândeşte mântuirea de către femei, adică prin fapte (naşterea de copii de parte bărbătească) şi nu prin credinţă, aşa cum afirmă Pavel că se obţine salvarea, în Romani, sau în Galateni.  Paternitatea epistolei către Efeseni este pusă sub semnul întrebări de mulţi cercetători şi tocmai aceasta introduce cel mai accentuat teologia ierarhiei.  

Teologia lui Isus este teologia priorităţii dragostei de natură divină şi a jertfiri de sine. Este teologia renunţării la egoismul personal, a lepădării de sine, ceea ce duce la o unitate desăvărşită. Este o teologie în care “cel mai mare este slujitorul tuturor,” adică o teologie în care ierarhia bazată pe autoritate nu are nici un sens. Teologia ‘lui Pavel’ este una în care autoritatea umană are un rol important, chiar dacă este subordonată autorităţii lui Dumnezeu. Prin epistolele atribuite lui Pavel s-a construit un cadru organizatoric, pentru desfăşurarea activităţilor în adunările creştine, în care autoritatea colectivităţilor asupra individului este determinantă, în aşa măsură încât, colectivitatea era în măsură să ia decizia excluderii din rândurile ei al acelora care săvârşeau diferite păcate. Cert este că oamenii care veneau către credinţa creştină erau păcătoşi şi nu sfinţi şi că ei aveau mai degrabă nevoie de vindecare decât de eliminare. Într-un anumit text Apostolul Pavel recomandă ca să nu fie judecat nimic înainte de vreme, dar în alte texte el pur şi simplu stabileşte obligativitatea membrilor adunărilor creştine de a îi judeca pe membrilor lor, din punct de vedere moral şi de a îi exclude din rândul lor pe cei care greşesc.  Doctrina desprinsă din epistolele apostolului Pavel privitoare la judecată face parte din doctrina cu privire la autoritate. Cât de mult din doctrina cu privire la ierarhie, autoritate şi la judecată, aparţine personal lui Pavel şi cât aparţine celor din jurul lui, celor care au scris efectiv epistolele, pe care acesta numai le-au semnat, s-au celor care au conceput şi scris epistolele şi le-au prezentat sub pseudonimul Pavel, nu putem şti cu exactitate, dar pentru că există îndoială în această privinţă trebuie, după părerea mea, să respingem tot ceea ce contravine spiritului Creştinismului şi învăţăturii lui Isus.  Dacă Isus a cerut oamenilor să nu se judece unul pe celălalt, în probleme spirituale, nu se referea la aspecte cotravenţionale sau penale, într-o societate şi fiecare să fie pentru aproapele său un medic spiritual şi nu un judecător, executor sau călău spiritual atunci, personal ca şi Creştin nu pot decât să propovăduiesc şi să respect învăţătura Lui şi nu o altă învăţătură contrară, care se desprinde dintr-o interpretare dubioasă a unor texte a căror paternitate este pusă în discuţie cu argumente temeinice. Chiar dacă textele din epistolele către Corinteni sunt considerent ca aparţinînd lui Pavel, de către majoritatea cercetătorilor, totuşi personal consider că acesta se contrazice în recomandările sale atunci când, pe de o parte, le cere Creştinilor să nu judece nimic înainte de vreme şi să nu judece robul altuia iar, pe de altă parte, le cere credincioşilor să îi dea afară pe cei care greşesc, din punct de vedere moral din mijlocul lor.  Nu ştiu dacă complexitatea situaţiei la care Pavel a răspuns atunci când a scris cu atâta determinare în legătură cu “curăţarea răului,” justifica sau nu duritatea măsurilor recomandate, dar ştiu că măsurile pe care le-a propus au încălcat principiul clar conţinut de învăţătura lui Isus şi anume acela de a nu judeca păcatele şi a lăsa lucrul acesta pentru Judecata de apoi.  Faptul că Bisericile instituţionale au aplicat sfaturile lui Pavel şi au pedepsit păcatele şi chiar, în trecut, i-au torturat şi ars pe rug pe cei vinovaţi a făcut lumea mai bună sau a dus la golirea instituţiilor bisericeşti de credincioşi? Dacă Isus a recomandat să întoarcem şi obrazul celălalt, de ce atunci lovim pe aproapele care greşeşte cu toată vigoarea?  Nu este aceasta o formă de ipocrizie prin care ne situăm, din punct de vedere moral deasupra semenilor noştri? Nu este chiar această întrebare o modalitate de a îi judeca pe alţii? Consider că a constata faptele nu înseamnă a judeca, dacă simplele observaţii nu înseamnă şi condamnare. Nicăieri pe parcursul lucrării de faţă nu am condamnat pe nimeni şi nu am fost sentenţios, dar a constata situaţia reală a Creştinismului este, după părerea mea, o obligaţie a fiecărui credincios. Totuşi, am reprodus texte din N.T. prin care Dumnezeu pronunţă o condamnare clară, la finalul istoriei, a Bisericilor instituţionale. Personal, nu mi-aş fi permis niciodată, de unul singur să fac acest lucru, dar dacă Dumnezeu o face eu numai transmit mesajul.       

Adunările creştine erau şi sunt locuri publice şi nu este clar de ce o persoană care continuă să păcătuiască nu poate participa la acestea atâta vreme cât se simte încă atras de Dumnezeu. De altfel îndepărtarea unor astfel de oameni nu poate decât să le dăuneze acestora, deorece poate că singura lor speranţă este tocmai păstrarea legăturii, pe această cale, cu spiritualitatea. Îndepărtarea celor care greşesc nu este consecventă cu învăţătura lui Isus care a primit la El pe toţi cei păcătoşi şi care deşi le-a recomandat să nu mai păcătuiască a învăţat pe oameni că trebuie să se ierte între ei de 70 de ori 7.  Îndelunga răbdare faţă de cei care greşesc este o virtute creştină, pe care Isus a revelat-o umanităţii, mai mult este o metodă prin care Dumnezeu îşi arată bunătatea Lui. Isus i-a învăţat pe oameni să nu se judece unii pe alţii, deoarece singurul Judecător este Dumnezeu. Pavel a dat putere organizaţiilor creştine, dându-le astfel posibilitatea să “uzurpe,” într-un fel un atribut esenţial a lui Dumnezeu, acela de Judecător.

A judeca sau a nu judeca oamenii pentru păcatele lor spirituale sunt lucruri esenţiale şi Isus a interzis judecăţile tocmai datorită faptului că, atât cât trăieşte, omul se poate aştepta la milă şi înţelegere, din partea lui Dumnezeu. Desigur că există un moment al adevărului şi acesta este judecata pe care Dumnezeu o face pentru fiecare om în parte. Judecata însă, pentru lipsa de spiritualitate, nu o fac ceilalţi oameni, ci o face chiar Dumnezeu. Oamenii se judecă unii pe alţii pentru infracţiuni şi contravenţii, dar numai pentru cele care se descoperă, la un moment dat şi pot fi dovedite, dar Dumnezeu cunoaşte toate lucrurile, inclusiv lucrurile ascunse ale oamenilor şi fiecare dă socoteală pentru ceea ce face. În final unii vor dobândii viaţa veşnică iar alţii se vor îndrepta în moarte veşnică. Consider că învăţătura apostolului Pavel, privitoare la judecată, este inconsecventă cu învăţătura lui Isus. Din acest motiv, întoarcerea la Isus înseamnă întoarcerea la învăţătura Sa care ne spune să nu ne judecăm unii pe ceilalţi, pentru păcatele noastre, adică pentru eşecurile noastre morale. Să ne punem nădejdea în El şi să ne luptăm cu păcatele noastre prin puterea pe care ne-o dă El.

Teologia ierarhiei, conţinută de epistolele atribuite apostolului Pavel, este diferită faţă de teologia unităţii, promovată de către Isus. Pavel ne spune că Tatăl este Capul Fiului, că Fiul este Capul Bisericii şi că bărbatul este capul nevestei. Aceasta este o linie de autoritate, dar, dacă este înţeleasă literal nu corespunde învăţăturii lui Isus. În primul rând Tatăl nu este Capul lui Isus Cristos, deoarece este chiar Cristos, dar într-o altă ipostază. Ori credem într-un singur Dumnezeu şi atunci nu poate fi vorba de nici un fel de ierarhie, în interiorul Trinităţii, ori credem în mai mulţi Dumnezei, care se află aşezaţi între ei pe o scară ierarhică. Există posibilitatea ca ipostazele Trinităţii să se afle între ele într-o anumită ierarhie? Ipostazele sunt acelaşi Dumnezeu, care s-a coborât în lumea noastră, pentru ca să ne ridice la El, deci nu poate fi vorba de nici o ierarhie în interiorul aceluiaşi Dumnezeu. Isus este conducătorul Bisericii, dar nu în acelaşi fel în care capul uman conduce trupul uman. Noi suntem chemaţi să fim fraţii şi surorile lui Isus Cristos şi nu doar simpli executanţi. Suntem familia lui Dumnezeu şi una cu El. Ne este greu, sau ne este uşor, să acceptăm aceste adevăruri, totuşi aceasta este învăţătura lui Isus Cristos şi aceasta dă măreţia şi frumuseţea Creştinismului.  Nu suntem doar nişte veşnici cerşetori, depinzând pentru totdeauna de mila Sa, suntem cu mult mai mult decât atât şi anume, suntem, prin naşterea din nou, una cu El.

A face, cu adevărat, ‚misiune’ creştină nu înseamnă a convinge oamenii să iasă dintr-o Biserică instituţională şi să se înscrie în alta, în urma botezului în apă, la maturitate. A face misiune creştină, dezinteresat, şi nu cu scopul de a întări propria instiuţie bisericească înseamnă a invita oamenii în centre de pregătire, asistenţă şi consultanţă, unde să li se vorbească deschis despre condiţiile mântuirii şi apoi aceştia, în cazul că primesc mesajul transmis, să se întoarcă să îl ducă mai departe celor din mijlocul cărora au venit. Aceste centre este bine să rămână dinamice şi flexibile, ca nişte adevărate universităţii creştine, unde oameni vin şi pleacă, sau se reîntorc, ori de câte ori au această dorinţă. Ele sunt un cadru potivit în care oricare Creştin, poate îndeplini orice ritualuri creştine sunt necesare, cum ar fi botezul în apă, căsătoriile etc. Prozelitismul şi îndoctrinarea nu sunt calea către miracol, dar dialogul despre doctrine este unul folositor, dacă este şi obiectiv. Ce cred oamenii despre Dumnezeu este important şi interesat dar a impune oamenilor ce opinii ‚trebuie’ să aibă, despre El, este dăunător şi periculos. Ideea de centre este doar una dintre multele posibile şi orice nouă idee este bine venită, dacă ajută la progresul spiritual al oamenilor. Principiul trebuie să fie libera asociere şi disociere a Creştinilor. Ceea ce trebuie să prospere nu sunt organizaţiile sau instituţiile, ci indivizii. Organizaţiile şi instituţiile pot apărea sau dispărea dar cei mântuiţi rămân veşnic.

Cred că citind această carte oricine s-a putut lămuri că personal nu sunt împotriva Ortodocşilor, a Romano Catolicilor, a Protestanţilor, a Reformaţilor, sau a Neoprotestanţilor. Apreciez toţi oameni şi bineînţeles pe toţi Creştinii şi pe aceştia din urmă îi consider fraţii mei, fără nici o legătură cu apartenenţa lor la o confesiune creştină sau alta. Toţi Creştinii renăscuţi spiritual fac parte din aceaşi Biserică Spirituală Unică. Pe de altă parte, se poate observa că sunt destul de critic la adresa instituţiilor bisericeşti, ca sistem şi ca mod de manipulare a conştiinţeleor. Sunt deasemenea împotriva funcţionarilor bisericeşti care se recomandă ca fiind depozitarii unor adevăruri definitive, dar în realitate nu fac altceva decât să propovăduiască viziunea îngustă şi doctrina Bisericii lor instituţionale. Aceştia spun că îl propovăduiesc pe Dumnezeu, dar în realitate promovează doar învăţăturile instituţiilor bisericeşti de care aparţin. Nu spun niciodată: „Să ştiţi că mai există şi alte opinii decât cele pe care le expunem noi şi acestea sunt la fel de demne de respect ca şi opiniile noastre.” Ei spun: „Biserica noastră administrează tainele lui Dumnezeu şi cunoaşte cel mai bine adevărurile Sale.” Ascultaţi-ne pe noi, „veniţi la noi,” este apelul oamenilor religiilor, dar ar trebui să recomande să ascultăm glasul lui Cristos, care se aude în conştiinţele noastre şi în N.T.

Personal recomand tuturor să citească cu mintea şi inima deschisă Biblia şi să se străduiască să o înţeleagă nu doar literal ci în spiritul ei. Ce vrea până la urmă Dumnezeu de la noi. Consider ca la o astfel de întrebare mulţi vor răspunde că Dumnezeu vrea să îl ascultăm. Personal vă răspund că Dumnezeu nu are nevoie de ascultarea noastră, din teamă. Ce înseamnă să îl ascultăm pe Dumnezeu? Înseamnă să ascultăm orbeşte tot ceea ce ne cere? O astfel de ascultare oarbă se poate numi credinţă sau încredere. Pentru cine îl cunoaşte pe Dumnezeu ştie că El nu ne cere niciodată ceva rău, sau ne favorabil nouă. Cu toate acestea, suntem fiinţe raţionale şi nu vom fi niciodată fericiţi dacă nu vom înţelege raţional motivele pentru care Dumnezeu ne cere un anumit lucru. Cristos nu ne numeşte robi ci prieteni pentru că ne spune tot ce a auzit de la Tatăl. (Ioan 15; 15) Fiul omului nu a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi. (Matei 20; 28)  Cine spune că suntem făcuţi ca nişte obiecte de lux pentru Dumnezeu, jucării inteligente, roboţi vii, că singura noastră menire este să răspundem prompt când Dumnezeu apasă pe buton? Funcţionarii religioşi vor să ne transforme în astfel de mecanisme, în beneficiul lor. Suntem creaţi din dragoste şi dotaţi cu raţiune şi creativitate. Ceea mai mare pedeapsă pentru om nu este moartea, ci a fi pus în imposibilitatea de a fi creativ. Dumnezeu este Creator şi noi suntem la fel ca şi El, fiinţe creatoare, desigur în limitele noastre. O fiinţă creatoare nu poate să nu creeze, a nu creea, pentru astfel de fiinţe, înseamnă sclavia. Nu suntem făcuţi să fim sclavi suntem făcuţi să fim creatori, în limitele noastre. Dacă Dumnezeu doreşte să îi respectăm creaţia, să îl respectăm ca şi Creator, atunci El, fără îndoială,                          în inteligenţa lui desăvârşită, înţelege că şi noi trebuie să fim respectaţi de asemenea, în dimensiunea noastră de creatori. Dumnezeu nu ne iubeşte doar, ca pe nişte obiecte utile, dar ne şi respectă, respect datorat oricărei fiinţe care gândeşte şi care crează. Respectul Său se materializează în libertatea noastră de a alege. Ceea ce ne leagă de El nu este autoritatea Sa şi capacitatea Sa de a ne face rău, ci dragostea. Ne iubeşte şi îl iubim atunci când îl cunoaştem şi îl înţelegem. Pe Dumnezeu îl poţi iubi sau nu dar nici o altă motivaţie, cum ar fi frica, nu este corectă, pentru a ne apropia de El. Mirele şi Mireasa Sa, adică Cristos şi Biserica Spirituală Unică se vor întruni şi vor rămâne împreună pentru veşnicie. Frumoasă poveste de dragoste şi nu este doar o poveste, ci istoria viitorului.  

Aş dori, de asemenea, să mai adaug câteva cuvinte despre complexitatea relaţiei dintre Bisericile instituţionale şi adevărata Biserică a lui Dumnezeu. Relaţia aceasta este asemănătoare cu o relaţie de căsătorie, care nu merge bine şi se îndreaptă către divorţ. Astfel, la început, adevărata Biserică a lui Dumnezeu a existat în mijlocul primelor organizaţii creştine numite Biserici. Dragostea de la început a făcut ca imperfecţiunile acestei relaţii să nu iasă prea mult în evidenţă. Cu toate acestea, taina fărădelegii deja începuse să lucreze în timpul lui Pavel. Această taină a fărădelegii înseamnă aceea treptată alunecare către uzurparea locului lui Dumnezeu, în viaţa credinciosului. Astfel organizaţiile religioase creştine, pas cu pas, au înaintat către instaurarea ierarhiei umane, dominaţiei şi impunerii, în probleme spirituale. La un moment dat Biserica instituţională a devenit nu doar o putere spirituală dar şi o putere politică, care dicta celorlalte puteri politice ceea ce acestea din urmă trebuiau să facă. Papa încorona regii Europeni şi în numele răspândirii credinţei creştine, în întreaga lume, au fost justificate cele mai barbare campanii de colonizare. În aceea perioadă mulţi dintre Creştinii devotaţi s-au retras în mânăstiri, unde au încercat să ducă o viaţă consacrată cu totul lui Dumnezeu. Lumea din jurul lor nu era potrivită pentru ei. Acei credincioşi care au încercat să practice credinţa creştină, în conformitate cu convingerile lor şi nu după regulile majorităţii, erau persecutaţi şi chiar masacraţi. Un exemplu în acest sens au fost Valdenzii şi Albigenzii. În interior, puterea episcopilor era foarte mare şi puţini se încumetau să pună în discuţie autoritatea absolută a Bisericii instituţionale west europene. O anumită opoziţie a venit de la oamenii de ştiinţă, care erau în acelaşi timp şi membrii ai Bisericii instituţionale şi sunt cunoscute cazurile notorii ale lui Giordano Bruno şi Galileo Galilei.

O dată cu apariţia Reformei şi a Protestantismului, adevărata Biserică a lui Dumnezeu părea că şi-a regăsit un cadru mai adecvat funcţionării sale. Din nefericire, multe din tarele instituţionalismului bisericesc şi mai ales perpetuarea ierarhiei şi autorităţii impuse au continuat în noilor structuri religioase. Nici Neoprotestantismul nu a schimbat radical situaţia, în sensul că organizaţiile religioase numite Biserici au păstrat caracterul lor de instituţii bisericeşti. Se poate desigur argumenta că în condiţiile în care Bisericile instituţionale sunt un amestec de sfinţi şi păcătoşi este nevoie de ordine şi chiar impunere pentru a îi apăra pe sfinţi de păcătoşi. În ceea ce mă priveşte consider că nici o structură organizatorică umană, pe pământ nu poate funcţiona fără o ordine, care să poată fi impusă la nevoie prin forţă, deci acest lucru se aplică şi bisericilor instituţionale şi aceasta datorită naturii umane ne renăscute. Nu acelaşi lucru este valabil pentru adevărata Biserică a lui Dumnezeu unde ordinea este generată de dorinţa fiecăruia de a se sacrifica pentru ceilalţi, de dragostea de natură divină. Cu toate acestea, Bisericile instituţionale sunt mediul în care trebuie să transpară principiile Împărăţiei lui Dumnezeu şi ordinea să nu fie impusă atunci când este vorba de convingerile credincioşilor, ci numai atunci când este vorba despre o tulburare legată de călcarea normelor unei corecte convieţuiri în societate. Bisericile instituţionale şi-au îndeplinit un rol al lor, acela de a fi un cadru unde se pot întruni comunităţile de credincioşi şi unde se pot îndeplinii ritualurile creştine, dar din păcate şi-au depăşit şi încă depăşesc acest rol, atunci când impun credincioşilor ceea ce aceştia trebuie să creadă. Dacă sunt un credincios Ortodox nu pot să profesez altă credinţă decât cea a Bisericii instituţionale Ortodoxe, dacă sunt Romano Catolic trebuie să respect şi să profesez învăţăturile Bisericii instituţionale Romano Catolice, dacă sunt Penticostal trebuie să afirm numai învăţăturile Bisericii instituţionale Penticostale, în caz contrar sunt ostracizat. A înlătura pe cineva din viaţa comunităţilor creştine, a proscrie, a exclude, a exila, a persecuta, atunci când acel cineva gândeşte liber, nu gândeşte ca noi este o practică curentă a Bisericilor instituţionale în prezent.

În fine, Bisericile instituţionale au un caracter istoric, au un început şi au un sfârşit şi acest punct terminus al acestor instituţii bisericeşti este descris în culori nu prea vesele de către cartea Apocalipsa lui Ioan la cap. 17. În contrast cu aceasta adevărata Biserică a lui Dumnezeu are un parcurs veşnic va fi pentru totdeauna cu Dumnezeu în Împărăţia Sa. În acel moment, în care Biserica Spirituală Unică se va reuni cu Mântuitorul Cristos, pe norii cerului, se va produce şi contopirea dintre Biserica celor Aleşi şi Împărăţia lui Dumnezeu, cea din urmă cuprinzând în sine pe ceea dintâi. Împărăţia Cerurilor, în prezent este înăuntru nostru, iar în viitorul nostru, noi vom fi în interiorul ei.

S-ar putea crede, la prima vedere, că eu promovez idea ca oamenii să nu mai frecventeze de loc Bisericile instituţionale. Dacă Biserica este în noi, ce rost are să ne mai deplasăm la instituţiile bisericeşti? Personal nu susţin că, în momentul de faţă, Creştinii tebuie să îşi părăsească adunările lor, cu toate că va veni un moment când vor trebui să facă acest lucru. Când se va întâmpla aceasta? Semnele vremurilor ne vor arăta când, ieşirea din Bisericile instituţionale se va impune. Atunci când impunerea principiilor doctrinare, asupra conştiinţelor individuale va fi maximă, când instituţionalismul bisericesc va fi cel mai puternic, atunci va fi doar un pas până la venirea sfârşitului şi până la un nou început. Atunci când apostazia va fi la apogeu şi când instituţiile bisericeşti ne vor obliga să ne închinăm altei persoane decât lui Dumnezeu, unei persoane în viaţă la momentul respectiv, atunci va veni pentru noi momentul ieşirii definitive din instituţiile bisericeşti. Până atunci însă noi suntem ancoraţi de comunităţile creştine de care dorim să aparţinem. De preferat ar fi ca aceste adunări creştine să îmbrace forma unor asociaţii libere, a unor asocieri liber consimţite între Creştini, în care principiul să nu fie doctrina comună, ci dragostea reciprocă. În astfel de asociaţii ale Creştinilor liberi fiecare credincios va fi pe o poziţie de perfectă egalitate cu toţi ceilalţi. Dacă nu putem exista fără ierarhie între noi, legaţi doar de dragoste, ce rost mai are să vorbim despre valorile Creştinismului, nu devin ele, pentru noi, doar vorbe fără acoperire? Isus este Lumina care ne călăuzeşte şi care ne conduce la Tatăl Ceresc. El merită pe deplin respectul cuvenit unei călăuze deoarece El a fost primul care a practicat învăţăturile Sale, primul care s-a jertfit din dragoste pentru cei care, în acele momente, încă nu auziseră de El. Cu toate acestea Isus s-a jertfit pentru aceia care au nădăjduit în El, încă înainte de întemeierea lumii. Cine pretinde că este Creştin trebuie să trăiască şi El cum a trăit Isus şi să fie animat de aceleaşi principii ca şi El.

Întrucât dragostea se manifestă faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni, personal nu promovez izolarea faţă de colectivitate, dar nici apartenenţa forţată la o colectivitate. Este bine să frecventăm Bisericile corporatiste cu conştiinţa faptului că ele nu sunt adevărata Biserică a lui Dumnezeu şi să le privim în această lumină. Pe de altă parte, în mijlocul lor se află fraţii şi surorile noastre, care la rândul lor sunt şi ei membrii în adevărata Biserică a lui Dumnezeu, Biserica Spirituală Unică. Chiar dacă în interiorul Bisericilor instituţionale fraţii noştrii sunt, de multe ori, în minoritate, ei sunt totuşi acolo şi în acele locuri ne putem întâlni cu ei. Frecventăm deci Bisericile corporatiste, în momentul de faţă, pentru a ne reuni cu aceia care sunt născuţi din Dumnezeu. Aceia sunt fraţii noştrii. Sistemul din Bisericile instituţionale este un aspect, dar oamenii care îl caută sincer pe Dumnezeu, reprezintă un alt aspect. De exemplu, chiar dacă sistemul instituţional bisericesc din Biserica Ortodoxă este bazat foarte mult pe ierarhie, totuşi acolo putem întâlni şi oameni animaţi de o înaltă spiritualitate. Acelaşi lucru este valabil pentru toate Bisericile instituţionale. În acelaşi timp, trebuie să fim conştienţi că, în primul rând, apartenenţa noastră trebuie să fie la Biserica Spirituală Unică şi fără această apartenenţă, aderenţa noastră la diverse instituţii bisericeşti nu, are efecte asupra mântuirii noastre. Trebuie să ne analizăm, să ne judecăm singuri şi astfel avem mari şanse de a nu fi judecaţi de Dumnezeu. Suntem fiinţe noi, spirituale? Practicăm Creştinismul în viaţa de toate zilele sau participăm numai la ritualurile sale? Este de ajuns să fim prezenţi când se vorbeşte despre Dumnezeu, chiar dacă suntem absenţi când trebuie să luăm atitudini creştineşti? Putem fi siguri însă de faptul că nimeni nu poate practica Creştinismul în locul nostru, fie ritualic, fie ne ritualic.  

Aşa cum am afirmat în prefaţă vreau sa prezint cititorilor o modalitate de a mă contacta direct, în care să îmi transmită părerile lor şi ideile inspirate de această carte. De fapt, sunt deschis oricăror discuţii constructive şi oricărui schimb de argumente, civilizat. Mă voi strădui să răspund la cât mai multe e-mail-uri.

Adresa de e-mail este: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Adresa sitului unde apar constant noi informaţii privitor la acest subiect este www.bisericaspiritualaunica.com

New Page 1

Dumnezeu a spus oamenilor că le pune în faţă viaţa şi moartea şi că îi sfătuieşte să aleagă viaţa.  Cu toate acestea Bisericile corporatiste le pun oamenilor în faţă o altă alternativă adică viaţa şi ... viaţa, numai că diferă locul unde ele vor fi petrecute, în mod veşnic, adică raiul sau iadul. Acesta din urmă a fost atât de caricatural prezentat de instituţiile bisericeşti încât nu mai sperie pe nimeni. Fiecare a înţeles că iadul este o ameninţare adresată oamenilor pentru a îi face să creadă în Dumnezeu, de frică. De altfel este puţin probabil că fericirea celor mântuiţi va fi umbrită de gemetele celor din iad. Cum ar putea fi cineva fericit în rai, dacă ar ştii că în iad un părinte, sau un frate sau un copil se perpelesc pentru eternitate? Se va bucura de suferinţele părinţilor, copiilor sau fraţilor săi, sau îi vor produce acestea satisfacţie? Chiar dacă unii oameni au greşit mult şi nu au nici un regret pentru atitudinile lor şi merită, pe drept, să fie pedepsiţi, chiar cu moartea veşnică, totuşi, ce păcat făcut în lumea aceasta poate justifica o formă de tortură veşnică, în care cel vinovat să nu poată spera că într-un final chinul său se va termina?

Iadul există, dar trebuie înţeles corect. Iadul este un foc “veşnic” dar trebuie analizat atent felul în care Biblia foloseşte expresia „foc veşnic.” Voi face lucrul acesta în continuare, nu înainte însă de a specifica un anume aspect. Iadul înseamnă distrugere şi moarte nu chin şi suferinţă veşnică. Dispariţie, eutanasiere prin foc, sunt elemente pe care le regăsim în mod ne îndoielnic în Biblie, dar un loc în care fiinţele vii vor fi conştiente, în mod veşnic, de suferinţele lor şi nu vor înceta niciodată să fie chinuite este o construcţie artificială care a fost realizată de instiutuţia bisericească cu scopul precis de a îi determina pe oameni să i se supună, de frică. Pentru a fi chinuit în iad este nevoie mai întâi să fi înviat din morţi şi apoi să ţi se confere un trup, material sau spiritual, care să te facă apt de a rezista la ne sfârşit unor astfel de chinuri. Pentru ce toate acestea? Pentru că ai văzut ne numărate abuzuri, obscurantismul, ipocrizia şi falsul practicat de preoţi sau alţi oficiali ai Bisericilor instituţionale, pentru că ai fost scârbit de ele şi ai luat decizia de a nu mai crede în Dumnezeu? Decizia este una greşită deoarece Dumnezeu nu trebuie primit sau respins în funcţie de imaginiea pe care o crează despre El funcţionarii religioşi. Dumnezeu trăieşte în noi şi dacă nu este în interiorul nostru nici noi nu suntem în El. Cu toate acestea, acceptarea sau respingerea lui Dumnezeu, pentru sine, este o opţiune liberă şi nimeni nu este pedepsit doar pentru ea, în caz contrar, acestă alegere nu ar mai fi liberă ci impusă. Biblia ne informează că alegerea ne aparţine, dar că cei Aleşi au ales deja, încă înainte de întemeierea lumii. Cei care vor arde, o dată cu pămăntul, după profeţiile desfăşurate de Biblie, vor dispare, pur şi simplu, pedeapsa lor fiind consecinţa faptelor lor, fapte care la rândul lor vor fi urmarea firească a ne credinţei lor. Cine nu crede a şi fost judecat deoarece numai prin credinţă putem scăpa de destinul inevitabil al unei lumi care tinde să se auto distrugă. Credinţa duce la mântuire dar ne credinţa nu duce automat la pedeapsă ci îi determină pe cei ne credincioşi să trăiască în felul lumi, adică să nu fie practicanţi ai legii lui Cristos. Câţi Creştini nu trăiesc în felul lumii? Câţi reprezentanţi ai altor religii nu trăiesc cu ne socotirea legii fundamentale a lui Dumnezeu, adică dragostea de natură divină? Există o deosebire între cei care nu l-au cunoscut niciodată pe Cristos şi nici nu au avut ocazia să o facă, între cei care au avut ocazia să îl cunoască pe Cristos, dar nu au fost interesaţi să îl cunoască şi între cei care l-au cunoscut pe Cristos, dar până la urmă l-au respins. Cu toate acestea, toate aceste categorii, ne spune Biblia vor avea exact aceeaşi soartă, despărţirea definitivă de Dumnezeu, vor fi judecaţi şi aruncaţi în focul, care arde „veşnic,” nu pentru a fi chinuiţi veşnic, ci pentru a dispare veşnic, adică pentru totdeauna. Biblia nu ne vorbeşte despre trei locuri diferite pentru aceste trei categorii, dar ar fi cum nu se poate mai ne drept şi nu mă feresc să afirm, cu toată tăria acest lucru, ca o persoană care nu l-a cunoscut pe Dumnezeu, fiind scârbit de abuzurile funcţionarilor bisericeşti, să împărtăşească aceaşi soartă cu un om care l-a cunoscut pe Dumnezeu, dar l-a respins la un moment dat din motive personale să fie ambii supuşi unor chinuri şi torturi veşnice, în egală măsură. De fapt, cei care l-au respins pe Dumnezeu au avut şi ei motivele lor personale care lor li s-au părut întemeiate şi de aceea Dumnezeu le poate înţelege, totuşi nimic nu îl poate obliga pe Dumnezeu să împărtăşească veşnicia cu persoane care nu îl doresc şi nu îl acceptă.

„Fiul omului va trimite pe îngerii Săi şi ei vor smulge din Împărăţia Lui toate lucrurile, cari sunt pricină de păcătuire şi pe cei ce săvărşesc fărădelegea şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor. (Matei 13; 40-41) Vorbea aici Isus de chinuri veşnice? În nici un caz nu se vorbeşte de veşnicia suferinţelor şi a chinurilor, dar Bisericile instituţionale, fără să le pese de imaginea deformată, sumbră? şi periculoasă pe care au creat-o despre Dumnezeu au promovat şi continuă să susţină frica ca instrument de manipulare. În orice caz, trebuie spus, nu va fi prea confortabil pentru cineva să ardă în foc, ca un rezultat al vieţii pe pământ, dar Dumnezeu nu se va bucura şi nici nu există indicii că va tortura pe cineva la ne sfârşit. Totuşi, Biblia ne spune clar că există această pedeapsă a distrugerii prin foc şi asupra acestui lucru nu doresc să arunc, în mod neintenţionat, nici o umbră de îndoială. Nu există îndoială nici asupra faptului că Dumnezeu nu îi urăşte pe cei care greşesc şi regretă alegerile lor. Având în vedere toate acestea, cei al căror nume este scris în cartea vieţii de la întemeierea lumii l-au ales deja pe Dumnezeu, încă de atuci şi ei vor fi aceia care nu vor împărtăşii soarta generală a umanităţii.     

Iadul este atunci cînd suntem despărţiţi de Dumnezeu dar veşnicia iadului trebuie înţeleasă în sensul că nu mai există cale de întoarcere de pe acel drum, că moartea este veşnică la fel cum şi viaţa celor mântuiţi este ne sfârşită şi nu prin aceea că cineva va fi “fript la foc încet,” de către Dumnezeu pentru unele greşeli făcute pe pămănt. Dacă nu de Dumnezeu de cine atunci vor fi torturaţi aceia care nu au crezut în Dumnezeu? Vor fi chinuiţi de Satana? Dar de ce şi-ar chinui Satana proprii săi aliaţi sau adepţi, pe aceia care i-au urmat principiile, pe acest pământ? Ce interes ar avea Satana să îşi distrugă propria sa armată, sau să o submineze în vre-un fel, torturând-o în iad? Dacă Dumnezeu se va despărţii definitiv de cei care nu l-au urmat, ce autoritate v-a mai avea asupra lor, în aşa fel încât să îl oblige pe Satana să îi chinuie pe aceia care nu au crezut în El. Cu toate acestea, învăţăturile despre iad, forţate asupra conştiinţelor individuale în principal în evul mediu, sunt atât de bine înrădăcinate în minţile multora încât unele persoane care au citit un prim tiraj al acestei cărţi au făcut un atac de panică la gândul că s-ar putea să nu existe iadul, aşa cum şi-l imaginează ei. Ei şi-l imaginează aşa cum acesta a fost prezentat de instituţiile bisericeşti, adică un loc veşnic de tortură şi chinuri, adică o Inchiziţie veşnică. Biserica Romano-Catolică, în perioada medievală, a adus iadul pe pământ, adică a înfiinţat Inchiziţia care era un adevărat iad. A se ajunge ca cineva să creadă că Dumnezeu se va comporta cu cei care nu l-au înţeles şi nu l-au urmat, în acelaşi fel, cum se purta Inchiziţia cu aşa zişii păcătoşi, dintre care unii erau nişte oamenii de ştiinţă geniali, înseamnă o degradare fără precedent a imaginii lui Dumnezeu, atitudine la care personal nu doresc deloc să fiu parte. Pentru alţii, şocul citirii acestor rânduri s-a manifesta în aceea că, au căutat imediat să mă catalogheze că sunt un Romano-Catolic care crede în purgatoriu cu toate că din cartea aceasta, nu le-am dat nici un fel de motiv să creadă aşa ceva. Vreau totuşi să precizez, cu toată claritatea, că nu sunt Romano-Catolic şi de fapt, nu sunt membru al nici unei Biserici instituţionale, ci mă consider membru al Bisericii Spirituale Unice, un Creştin care îşi păstrează independenţa de gândire, faţă de toate instituţiile bisericeşti şi faţă de doctrinele şi dogmele lor.

Încercarea de a căuta rădăcini, în doctrinele confesiunilor creştine, pentru viziunea pe care o expun în această carte este o naivitate deoarece toate elementele acestei concepţii se găsesc în Biblie. Aceste elemente se regăsesc, în mod disparat, în multe din doctrinele Bisericilor instituţionale, în mod inevitabil, dar viziunea în sine, din păcate nu se regăseşte în nici una dintre ele. Dacă vrea cineva să ştie de unde să mă ia ar face foarte bine să citească Biblia cu atenţie şi va găsii răspunsul. În proplema iadului, aceaşi “meteahnă” a Bisericilor instituţionale, în interpretarea Bibliei apare din nou. Este vorba despre confuzia care se face între sensul alegoric al unor texte şi sensul literar. Creştinismul totalizează numai circa 28%  din populaţia lumii. Cea mai mare parte din celelalte 72%, din cauza locului unde trăiesc, nu au avut niciodată ocazia de a accepta cu adevărat pe Isus. De ce îl prezentăm tot timpul pe Dumnezeu în posturi ne drepte cu toate că, pe de altă parte, afimăm că El este un Dumnezeu drept?

Să luăm ca exemplu pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr. Pasajul biblic din Luca 16, 19-31 a dat nastere la numeroase discutii. In general, exista doua conceptii legate de interpretarea acestui pasaj: 1) Unii cred ca Iisus <<da cortina la o parte>> oferindu-ne un crampei despre viata de dupa moarte si despre soarta oamenilor buni şi răi dincolo de mormânt. 2) Altii, dimpotriva, sunt convinsi ca Domnul s-a folosit de o alegorie pentru a ne oferi câteva invăţături deosebit de importante. O greşeală facută frecvent in legatură cu interpretarea acestui pasaj este scoaterea lui din context şi folosirea sa pe post de ‚sperietoare,’ ameninţăndu-i pe oamenii care nu se convertesc cu chinurile unui iad vesnic. Fară să poată fi negată posibilitatea ca unii oameni sa se fi convertit datorită acestui pasaj biblic, se pune întrebarea totuşi ce valoare are o astfel de convertire din moment ce motivul care a produs-o nu este dragostea faţa de Dumnezeu, ci frica de pedeapsă. E important să ştim dacă avem de-a face cu o relatare adevarată sau cu o parabola ? Desigur !... Parabolele sunt date pentru o anumită învatatură, nu pentru a lua fiecare detaliu in parte  şi a incerca să scoatem din el un adevar doctrinal. S-ar ajunge astfel la aberaţii care ar contrazice adevarurile clare ale Bibliei. Privind cu atenţie la lucrarea pământească a Mantuitorului, observăm că Domnul S-a folosit adesea de parabole in predicarea Evangheliei. Iisus a cunoscut valoarea pildelor in procesul de învăţare, ştiind că acestea stimulează gândirea profundă, rămănând multa vreme in memoria ascultatorilor. Mântuitorul se folosea de parabole si pentru un alt motiv: pentru a-şi proteja lucrarea. Vorbirea directă i-ar fi iritat atat de mult pe vrajmaşii Săi incăt l-ar fi adus repede la tăcere prin violenţă, înainte ca El să-şi fi incheiat lucrarea. In privinţa aceasta, Iisus a fost “întelept ca şerpii si fară rautate ca porumbeii”, dupa cum El Insusi îi invatase pe ucenicii Săi cum sa se poarte in lume ( Matei 10, 16 ).”[1] Am citat dintru-un articol în care se analizează dacă parabola privitoare la săracul Lazăr şi la iad trebuiesc înţelese în mod simbolic sau literal. Voi mai folosii, în continuare câteva citate din acelaşi articol.

„Dacă nu am avea de-a face cu o alegorie, înseamnă ca raiul si iadul sunt atât de aproape unul de celalalt încât locuitorii lor ar putea conversa intre ei. Totusi, Avraam îi spune bogatului ca între rai si iad este o “prapastie mare ( vers. 26 ). Dacă aşa stau lucrurile, cum poate sufletul bogatului, aflat in iad, să poarte o conversatie cu Avraam , aflat in rai ?”[2]

„Daca relatarea Mantuitorului ar oglindi realitatea ( subl. noastră, fizică), înseamna ca sufletele celor decedaţi continuă sa traiască, să simtă, să comunice, să aibă dorinţe, să sufere, să se bucure…Dacă un suflet nu are “nici carne, nici oase”, conform spuselor Mantuitorului, cum se explica faptul ca “sufletul” bogatului are ochi si limbă, iar cel al saracului are degete pe care poate să le înmoaie în apă? Pasajul biblic in discuţie ne-ar putea indica faptul ca cei doi si-au luat cu ei trupurile, fie in rai ( saracul), fie in iad ( bogatul ). Dar aceasta ar presupune ca mormintele , atât ale celor buni, căt şi ale celor răi, ar trebui sa fie goale. Or, realitatea este cu totul alta: mormintele sunt pline cu ramăşitele pamânteşti ale oamenilor decedaţi ( cu doar cateva exceptii mentionate in Biblie: mormântul lui Moise, ale celor înviaţi cu ocazia învierii lui Iisus şi, mai ales, mormântul Mântuitorului)... Asemenea oricarei parabole, “Pilda bogatului si săracului Lazar” lucrează cu simboluri. Asadar, rostind această parabolă, Iisus îi intâlnea pe oameni pe propriul lor teren. El le vorbea “pe limba lor”, încercand sa-i conştientizeze de un adevar fundamental: destinul vesnic al omului se hotarăşte în această viată. După moarte, nimeni nu mai poate face nimic pentru mantuirea lui. În pilda bogatului si săracului Lazar Iisus nu discută nici despre starea omului în moarte, nici despre timpul cănd sunt date răsplătirile. Aceste lucruri le-a expus clar în alte ocazii, cănd a afirmat ca răsplata nu se dă imediat dupa moarte, ci la revenirea Sa ( vezi Matei 16, 27; 25, 31-41; Apocalipsa 22, 12 etc. ). Scopul pentru care a rostit această pildă este altul: să ne învete că destinul viitor al omului depinde de modul în care el foloseste ocaziile acestei vieţi. Unii atrag atentia asupra faptului ca Iisus nu a specificat faptul că pasajul din Luca 16, 19-31 este o parabolă, aşa cum o făcea de obicei. Trebuie însă observat ca El nu specifica intotdeauna ca era vorba de o pilda. Nici la inceputul pildei fiului risipitor (Luca 15, 11-32 ), nici la inceputul pildei ispravnicului necredincios ( Luca 16, 1-13 ), Iisus nu specifica faptul ca ceea ce rostea era o pilda. Unele din pildele VT au fost rostite fară a se specifica faptul ca erau pilde si, cu toate acestea, nimeni nu crede ca ele ar trebui sa fie interpretate literal, altfel decăt o pilda (vezi Judecatori 9, 8-15; 2 Regi 14, 9 ). Ni se spune ca bogatul “a strigat” catre Avraam. Din nou se pune intrebarea: Cât de apropiat este raiul de iad încat cei ce se afla acolo se pot auzi unii pe altii ? Cât de fericiţi şi senini ar putea fi locuitorii raiului dacă zilnic, oră de oră şi clipă de clipă, ar trebui sa audă gemetele, strigatele si blestemele ieşite de pe “buzele” celor chinuiţi veşnic ? Este cât se poate de evident ca vorbirea Mantuitorului în pasajul din Luca 16, 19-31 este figurată….<<Parinte Avraame>>: Bogatul i se adreseaza lui Avraam ca şi cum el ar fi Dumnezeul care prezidează peste “hades”. Avem aici o alta dovadă că vorbirea este figurată, caci Scriptura ne arata clar că singurul care ţine “cheile mortii şi ale locuinţei morţilor este Iisus ( Apocalipsa 1, 18 )”[3]

Este limpede că în situaţia de faţă avem de-a face cu o parabolă, dar sunt destui naivi care cred în literalitatea acesteia, însă nu este o naivitate ne vinovată, dacă atitudinea aceasta vine de la Bisericile instituţionale, deoarece este vorba despre o politică premeditată de a ţine oamenii într-o situaţie de frică şi obsucurantism. Isus a folosit multe parobole şi eu am întâlnit, în experienţa mea, o persoană care îmi spunea că el nu mai doreşte să fie Creştin întrucât Creştinismul te învaţă să îţi tai mâna dacă păcătuieşti. (Matei 18; 8-9) Cum ar putea Isus, care l-a vindecat pe omul cu mâna uscată şi care nu a judecat-o pe femeia prinsă în preacurvie să ceară de la cineva să îşi taie, la propriu, mâna, atunci când greşeşte? Aş mai avea o întrebare: de ce ‚fariseii’ care propovăduiesc interpretarea literală a pildei bogatului ne milostiv şi a săracului Lazăr nu îşi taie mâna, atunci când greşesc? Creştinismul a devenit de multe ori, din ne fericire, un teritoriu preferat al ignoranţei şi al ipocriziei.   

Cum ar putea Dumnezeu, care este dragoste, să pedepsească cu o pedeapsă care nu se termină niciodată un muritor care a trăit pe pământul acesta să zicem 70 sau 80 sau chiar peste 100 de ani şi care a făcut multe din greşelile sale din ignoranţă sau influenţat de mediul în care a trăit? Ce se întâmplă cu bolnavii psihici, atunci când, unii dintre ei, care devin criminali în serie, ucid oameni nevinovaţi? Vor fi pedepsiţi pentru boala lor prin supunerea la chinuri care nu se vor termina niciodată? Ce se întâmplă cu copiii care nu au fost botezaţi în apă şi nu au ajuns să fie născuţi din nou? Ce se întâmplă cu membrii altor religii; de exemplu, ce se întîmplă cu un călugăr Budist care nu a făcut în viaţa lui nici un rău, ci a căutat să facă numai bine, dar nu s-a preocupat prea mult de Persoana lui Isus Cristos? Ce se întâmplă cu un Jainist care nu a omorât nici măcar o muscă în viaţa sa şi care a săvărşit numai fapte bune? Vor fi pedepsiţi toţi prin chinuri veşnice, pentru că nu au fost Creştini? Răspunsul “Dumnezeu ştie,” nu este satisfăcător atâta vreme cât considerăm şi ne prezentăm că suntem împreună lucrători cu Dumnezeu. Din cauza la tot mai multe întrebări, rămase fără răspuns, mulţi oameni se dezic de angajamentul faţă Creştinism şi chiar trec la alte religii şi acesta este un fenomen foarte răspândit, în momentul de faţă. Pe de altă parte, mulţi din marii lideri creştini se prezintă ca adevărate lumini pentru orbi, dar nu au răspunsuri la nimic şi se agaţă cu disperare de litera Bibliei fără însă să îi trăiască spiritul. Cuvântul Bibliei se poate înţelege numai atunci când spiritul Creştinismului este în noi, adică atunci când locuieşte în noi Dumnezeu. Personal, consider că doctrina purgatoriului este o construcţie, care încearcă, fără succes,  să dea răspuns la unele probleme, dar nu există elemente în Biblie care să constituie un temei solid pentru aceasta. Mântuirea celor salvaţi s-a înfăptuit pe crucea Golgotei, nu mai este nevoie de nici un alt adaus. În Biblie nu apare nicăieri nici o discuţie despre un alt treilea loc, ceva între rai şi iad şi nu are nici un rost să inventăm aşa ceva căci aceasta ar însemna o încercare de a evita învăţătura Bibliei, despre măntuirea prin credinţă şi această, din urmă, învăţătură este în deplin acord cu ceea ce a propovăduit Isus. “Credinţa ta te-a mântuit” este principiul fundamental al Creştinismului. (Luca 8; 40-56)

Plata păcatului este moartea şi nu chinul veşnic. (Romani 6: 23) Dumnezeu nu este un torţionar. Dacă Dumnezeu i-ar pedepsii atât de aspru pe oameni unde mai rămâne libertatea de conştiinţă şi liberul arbitru al acestora? Unde este libertatea de a îl alege pe Dumnezeu, dacă atunci când hotărăşti să alegi un drum independent, eşti pedepsit cu o pedeapsă disproporţionat de mare? Libertatea aceasta nu este libertate dacă alegerea se face sub ameninţare şi presiune. Totuşi eu cred în libertate, pentru că acesta este spiritul Creştinismului.

Iadul este moartea a doua unde toate lucrurile se vor consuma prin foc şi chiar trupurile cereşti, adică îngerii întunericului, se vor topii de căldura focului. (2 Petru 3: 12) Dacă se vor topii, înseamnă că nu se vor chinui, în mod etern, fiindcă pentru a putea să fie chinuiţi nu ar trebui să se topească. Multe din învăţăturile Bibliei sunt exprimate în parabole şi a le lua literar este mai mult decât o greşeală, este o pervertire a spiritului Creştinismului. Litera a omorât, omoară şi va omorî spiritul Creştinismului, dar Duhul dă viaţă. Dragostea lui Dumnezeu ne este turnată în inimi prin Duhul Său. Cine doreşte să creadă în Dumnezeu de frica iadului este dreptul lui dar să nu uităm că Ioan Botezătorul i-a mustrat pe toţi aceia care veneau la el să se boteze de frică.

 Numai că Dumnezeu nu impune nimănui valorile Sale, El doar le propune. Cine primeşte această ofertă este ajutat să înveţe principiile dragostei spirituale şi să o practice, cine nu, va muri, nu ca o pedeapsă din partea lui Dumnezeu, ci doar pentru că oamenii sunt muritori. Nu cred că specia umană va dispare, atunci când va dispare, din cauza că Dumnezeu vrea să o pedepsească, pentru că mulţi, dintre membri ei, nu au crezut în El. Dacă va dispare acest lucru se poate întâmpla din cauza lipsei de înţelepciune şi a egoismului celor care îi hotăresc destinul. Exploatarea ne raţională a resurselor, poluarea excesivă, problema demografică sau altele sunt problemele cu care se confruntă specia umană şi de care Dumnezeu vrea să îi ferească pe cei care l-au ales pe El. Egoismul şi indiferenţa poate duce specia umană la dispariţie. Oamenii vor suporta consecinţele alegerilor  lor, sau ale acelora care îi conduc. Cum ar fi să pretinzi de la cineva să te iubească şi dacă nu poate, pentru că nu te înţelege, să te răzbuni perpelindu-l în chinuri interminabile? Aceasta, după mine, nu seamănă cu atitudinea unui Dumnezeu care este dragoste dar, în mod paradoxal, este viziunea multor Creştini, care se consideră foarte evlavioşi şi cărora le-a fost indusă, această perspectivă, de către Bisericile instituţionale.

De fapt în înţelegerea celor care cred în eternitatea unor chinuri care vor avea loc într-o zonă numită iad toată lumea va dobîndii viaţă veşnică, în final, diferenţa va consta numai din locul unde îşi vor petrece această viaţă, adică “bucurându-se,” în rai de suferinţele celor mulţi, care nu au ajuns în locul acela, sau fiind deranjaţi de răutatea lui Satana, în iad, unde stăpânul iadului îi va tortura la nesfârşit, pentru-că toţi cei în cauză au fost de partea lui şi nu de partea lui Dumnezeu. A susţine că şi cei buni şi cei răi vor dobândi viaţa veşnică, desigur petrecută într-un loc sau în celălalt, este o absurditate dacă admitem că plata păcatului este moartea. Care moarte? Unii consideră că cei pedepsiţi vor trăi veşnic, pentru că vor fi chinuiţi veşnic în iad, dar atunci unde este moartea? Poate că nu ar fi o viaţă confortabilă, dar oricum este viaţă nu este moarte. Înseamnă deci că plata păcatului nu este moartea, ci viaţa veşnică în iad. Doctrina despre iad contrazice Biblia şi orice interpretare literală a unor texte care prezintă alegorii sau parobole este un real pericol pentru Creştinism. Am insistat destul de mult asupra subiectului iadului tocmai pentru a sublinia că Bisericile instituţionale se joacă de multe ori cu minţile oamenilor, încearcă să înlocuiască speranţa mântuirii cu frica de suferinţă şi dragostea de natură divină cu laşitatea. Ei spun că suntem liberi să îl alegem pe Dumnezeu, sau nu, dar dacă nu îl alegem pe El vom fi pedepsiţi în cel mai groaznic mod. În final, în urma judecăţii toţi cei care l-au respins pe Dumnezeu, vor fi la rândul lor respinşi de El, dar trupurile lor se vor topi şi vor arde, de căldura focului, împreună cu trupurile cereşti. (2Petru 3; 12k)

Iadul a fost de asemenea văzut ca un loc de pedeapsă veşnică pentru cei care au făcut fapte abominabile pe acest pământ şi au scăpat de orice pedeapsă pentru ele, câtă veme au fost în viaţă. Ei vor fi pedepsiţi de justiţia divină, chiar dacă pe pământ au reuşit să evite consecinţele faptelor lor. Sunt de acord că aceste persoane vor fi pedepsite, dacă nu au fost iertate de Dumnezeu, dar pedeapsa lor este moartea veşnică şi nu chinul veşnic. Iadul este veşnic în sensul că acesta reprezintă moartea veşnică, de care vor avea parte toţi aceia care nu au stabilit o relaţie personală cu Dumnezeu, care nu au fost născuţi din Dumnezeu şi care nu au fost cunoscuţi de El înainte de întemeierea lumii şi trecuţi în cartea vieţii. Aceştia s-au condamnat singuri la moarte veşnică prin simplu fapt că nu au crezut în viaţa veşnică şi nu au urmat principiile acesteia. Moartea veşnică nu înseamnă chin şi suferinţă ci dispariţie definitivă. Pentru cine îşi doreşte să se bucure de potenţialele suferinţe ale altora, cu titlu veşnic şi să găsească comparaţie între valoarea lor morală şi eşecurile altora, iadul, aşa cum a fost zugrăvit de Bisericile instituţionale, este o ocazie unică. Să nu uităm însă că dragostea nu se gândeşte la rău. (1 Corinteni 13; 5)  În ceea ce mă priveşte, mi-aş da bucuros viaţa veşnică, în cazul că o voi primi, ca să scutesc de la chinuri veşnice, de la suferinţe inimaginabile şi insuportabile, marea majoritate a omenirii. Cred însă că nu va fi cazul, pentru că Dumnezeu este înţelept şi nu este liderul unor organizaţii clericale şi de fapt Isus a murit pe cruce din dragoste pentru oameni şi nu pentru a îi transforma pe unii, de fapt pe majoritatea dintre ei, într-un cor de vaiete şi ţipete veşnice, în torţe vii, care nu se vor stinge niciodată. Nicăieri, în toate învăţăturile Sale Isus nu a vorbit despre chinuri veşnice. El a vorbit despre un foc veşnic, care nu se va stinge niciodată, acesta fiind un simbol pentru cea ce înseamnă veşnicia morţii şi nu a chinului. Fără îndoială că acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor, adică nimeni nu se va bucura ştiind că urmează să ardă şi în felul acesta să dispară pentru eternitate.

Doctrina unei vieţi veşnice în iad, chiar dacă petrecută în chinuri şi suferinţe, este o mare şi foarte periculoasă iluzie. Aceasta îi determină pe unii oameni să creadă că orice ar face vor trăi veşnic, fie în rai, fie în iad, dar în orice caz vor trăi, după moarte în eternitate. Unii chiar cred că în iad nici măcar nu poate să fie chiar aşa de rău de vreme ce acolo va fi prezentă marea majoritate a umanităţii. Acolo, cred ei, vor fi nume celebre, regi, împăraţi, vedete de cinema, şi multe alte persoane, care în viaţă au fost cotate foarte bine şi foarte apreciate. Cu alte cuvinte în iad se va regăsii, alături de criminali în serie, ne iertaţi pentru păcatele lor şi multă „lume bună,” care va face „farmecul” acelui loc. Este vorba despre o construcţie artificială, care nu are nimic a sface cu realitatea Creştinismului şi care este o continuare a unor tradiţii mitologice mai vechi, legate de „hades.” „Hades, zeul împărăției subpământene, fiul lui Cronos și al Rheei... Când s-a făcut împărțirea Universului, lui Zeus i-a revenit Cerul, lui Poseidon - Marea, iar lui Hades - lumea subpământeană. Hades sălășluia în împărăția umbrelor, pe care o cârmuia alături de soția sa, Persefona. El nu îngăduia nimănui, odată ajuns acolo, să mai vadă lumina zilei... Numele de Hades era evitat de cei vechi, care se fereau să-l pronunțe, socotindu-l aducător de nenorociri. Cel mai adesea el era invocat sub numele de Pluton (Zeul cel bogat), aluzie la bogățiile nemăsurate care se ascundeau în măruntaiele pământului. Hades este și un nume sinonim cu împărăția subpământeană pe care o stăpânește zeul cu acest nume.”[4] Am făcut referire la mitologia greco-romană, care este altceva decât Creştinismul.

Bisericile instituţionale trebuiesc dezarmate de “armele” lor doctrinale, adică acelea care au fost construite în scopul întăririi puterii lor şi protejării intereselor lor instituţionale. Trebuie înţeles spiritul Creştinismului, care înseamnă unitate şi respect faţă de valorile morale şi trebuie să înţelegem de asemenea că omul este obiectivul lui Dumnezeu pe pământ şi în nici un caz instituţiile bisericeşti.

 

[1] Articole creştine, resurse spirituale, practice şi gratuite www.loribalogh.ro

[2] Articole creştine, resurse spirituale, practice şi gratuite www.loribalogh.ro

[3] Articole creştine, resurse spirituale, practice şi gratuite www.loribalogh.ro

[4] De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Există două moduri principale dar diametral opuse în înţelegerea Creştinismului. Primul este o cale pe care merge marea masă, cel de-al doilea este calea pe care a mers Cristos, este Calea vieţii veşnice. În primul, mod, Dumnezeu este reprezentat ca un stăpân absolut, care îşi iubeşte supuşii, dar care aşteaptă de la ei o supunere totală. Aceştia nu au dreptul să discute deciziile stăpânului, nu au dreptul să pună întrebări incomode şi trebuiesc să execute şi să se supună necondiţionat. Dumnezeu este văzut ca un rege, drept dar exigent şi care iartă pe cine voieşte şi condamnă deasemenea oamenii conform voinţei Sale. Dumnezeu nu se supune nici unei legi ci doar voinţei Sale, El este suveran şi face tot cea ce doreşte. Nimeni nu poate să îi ceară socoteală de nimic şi oricum chiar dacă ar încerca să facă acest lucru, ar sfârşii prost, deoarece Dumnezeu este cea mai puternică forţă din univers. În orice caz cine ar fi atât de nesăbuit ca să încerce să îl deranjeze pe Dumnezeu cu părerile proprii? Dumnezeu este conceput ca un monarh luminat, având puteri absolute pe care nu le împarte cu nimeni altcineva, decât cu Fiul Său.

În cea de-a doua opţiune, Dumnezeu nu este un stăpân ci o lumină care conduce poporul Său pe o cale a păcii şi fericiri. Este Calea în sine, este un alt stil sau mod de viaţă, pe care cei interesaţi îl aleg de bună voie, este  o concepţie diferită, un alt mod de a înţelege sensul existenţei şi relaţiile dintre oameni. Dumnezeu este însăşi sensul oricărei existenţe, deoarece numai în El îşi găsesc locul toţi cei care există, împreună, şi numai cei care sunt în accord cu principiile Lui există cu adevărat. Între noi şi Dumnezeu există un fond comun, aspiraţii comune, afinităţii împărtăşite. Avem în comun, noi şi Dumnezeu, credinţa de ne zdrunicinat în acelaşi principiu, adică în dragostea spirituală. Cea ce ne leagă de Dumnezeu nu este autoritatea Lui, ci o cauză comună, principii comune, al căror principal susţinător este chiar Dumnezeu. Prin credinţa creştină noi nu devenim supuşi ai unei Persoane ci aderenţii, participanţii la lupta dintre bine şi rău, în care ne asociem, în mod liber şi deplin conştient, de partea binelui. Suntem egali cu Dumnezeu, de fapt suntem una cu El, în spirit şi nu suntem doar un popor de supuşi model, închişi într-o colivie de aur. Ce vom alege: o gură de aer curat, respirată în libertate, sau o viaţă eternă în cetatea lui Dumnezeu, care are temeliile din pietre preţioase şi străziile de aur curat? (Apocalipsa 21: 10-23) Ei bine, nu va trebui să facem această alegere, pentru că Dumnezeu ne oferă amândouă aceste lucruri, în acelaşi timp. Cu alte cuvinte, prezenţa lui Dumnezeu nu ne răpeşte libertatea, chiar mai mult ne oferă libertatea supremă, aceea de a alege singuri, pentru noi, între viaţa veşnică şi moartea eternă. Viaţa veşnică nu poate fi trăită în orice condiţii. Nu poţi trăi veşnic lângă un vecin care îţi face viaţa un iad, sau cu o familie care te “torturează,” la un loc de muncă care nu te mulţumeşte, lângă oameni care te urăsc şi încearcă să îţi facă rău, etc. O astfel de viaţă veşnică ar fi un iad nu un rai. Ca să poţi trăi veşnic ai nevoie de pace, de bucurie şi mai ales de dragoste spirituală, pe care să o oferi şi să o primeşti.  

Dumnezeu a descoperit toate aceste adevăruri cu mult înaintea noastră, din totdeauna şi de aceea El este Calea armoniei totale şi a liniştii spirituale. El a înţeles primul că nu este posibilă fericirea personală, de durată, decât atunci când toţi cei în cauză sunt fericiţi şi că pentru aceasta relaţiile dintre fiinţele conştiente trebuie să fie bazate pe dragoste spirituală. Dumnezeu este atât de înţelegător, încât nu poate decât să iubească oamenii, dar în acelaşi timp, luptă cu cea ce constituie cauza nefericirii, care este egoismul personal. El vrea să îl ridice pe om la o nouă dimensiune, o nouă treaptă pe scara valorică, un punct unde acesta să devină o fiinţă superioară, deasupra instinctelor şi pasiunilor naturale. Dumnezeu doreşte să înlocuiască iadul luptei pentru privilegii şi putere cu raiul sacrificiului de sine. El generează o lume în care singura fericire posibilă este fericirea pe care o trăim prin ceilalţi, atunci când îi facem pe ei fericiţi. Fericirea este o bunăstare spirituală pe care nimeni nu o poate atinge cu preţul sacrificării fericirii altora.

Dumnezeu este un lider care conduce prin exemplu personal, cea mai bună dovadă este viaţa şi sacrificiul de Sine al lui Isus Cristos pe cruce. El se simte fericit şi împlinit atunci când dă mai mult decât atunci când primeşte. Dumnezeu are nevoie de oameni cărora să poată să le dăruiască comorile Sale de înţelepciune şi care să poată să înţeleagă cea ce face El şi felul Lui de a fi. Aceiaşi oameni trebuie să fie capabili să urmeze exemplul Său şi să ajungă la fel ca şi El, adică plini de dragostea Lui. Raiul este locul unde oamenii se iubesc sincer unii pe ceilalţi şi unde fiecare beneficiază de absolutul cunoaşterii.

Dumnezeu este atotştiutor, atotputernic şi omniprezent şi doreşte să împartă toate aceste atribute cu oamenii, cărora le spune tot ce face. Cei mântuiţi vor sta cu Isus Cristos pe scaunul Său de domnie. Creştinii vor fi poporul lui Dumnezeu, Mireasa Lui, Casa Lui duhovnicească, Câmpul Lui de desfăşurare a dragostei spirituale. Cei salvaţi sunt copii lui Dumnezeu, lumina ochilor Lui, globurile Lui de aur, iubiţii Lui spirituali, partenerii Lui de viaţă veşnică. Dumnezeu nu are nevoie de laude ritualice, aşa cum un şef are, dar laudele vin inevitabil atunci când omul se exprimă cu privire la persoana lui Dumnezeu.

Laudele sunt o recunoaştere sinceră a calităţilor lui Dumnezeu şi nu o hrană a orgoliului şi mândriei Sale, deoarece Dumnezeu nu este orgolios şi mândru. Laudele obligatorii, la comandă, adoraţia pe bandă rulantă, laudele formale, devenite ritualuri religioase, sunt o expresie a instituţiilor bisericeşti şi susţin numai o formă de evlavie, care însă nu garantează relaţia personală cu Dumnezeu.  Mai multe Biserici instituţionale au stabilit programe obligatorii “de laude” săptămănale, la adresa lui Dumnezeu. În cea ce mă priveşte, găsesc lucrul acesta ridicol şi prea asemănător cu cea ce se practica în sistemul comunist la adresa “conducătorului iubit.” Era şi fals şi ca dovadă stă faptul că, atunci când au avut ocazia, oamenii s-au grăbit să scape de un aşa conducător şi să îl omoare.

Laudele sunt un lucru natural atunci când eşti pus, faţă în faţă, cu valoarea, cu gesturi admirabile, cu realizări impresionanate. A institui însă acest gen de manifestare şi a face din ea o formă de cult obligatorie mi se pare tot atât de indecent, ca şi laudele care se aduceau la adresa fostului conducător ucis. Ce simţeau cei care îl lăudau pe conducător? Simţeau că aşa trebuie, că aşa s-a stabilit, că aceasta este o obligaţie. Bisericile instituţionale fac acelaşi lucru cu Dumnezeu. Îl prezintă pe Acesta ca pe un stăpân absolut, care are nevoie de laudele noastre, îşi hrăneşte orgoliul cu ele şi reprezentanţii acestor instituţii au grijă să organizeze servicii de laudă şi adoraţie ca să fie pe placul Lui. Cât de laşi, de servili şi de oportunişti pot să fie oamenii câte odată. Dumnezeu nu are nevoie de laudele noastre formale şi ne-a spus acest lucru clar.

“Dacă aţi fi ştiut ce însemnează: <<Milă voiesc, iar nu jertfe,>> n-aţi fi osândit pe nişte nevinovaţi.” [(Matei 12: 7); ref. 258 în Biblia Ortodoxă]

Mulţi preferă să aducă ca “jertfă” lui Dumnezeu, tot felul de laude, mai mult sau mai puţin, pornite din inimă, dar nu înţeleg ce a încercat să spună apostolul Pavel în epistola către Evrei la cap. 13, cu versetul 15, atunci când o folosesc ca sursă de inspiraţie. A îl mărturisii pe Cristos, prin vieţile noastre, este o laudă la adresa lui Dumnezeu, mai mult decât declamaţiile zgomotoase. Cu toate acestea, şi în trecut şi în prezent, mulţi credincioşi preferă formele, cîteodată goale de conţinut, în locul angajamentului personal concret, adică preferă “jertfele ritualice,” în locul milei.  

Dumnezeu nu poate fi numit Cel mai mare, deoarece acest lucru presupune un termen de comparaţie, dar există un singur Dumnezeu şi nimic nu se poate compara cu El. Dumnezeu ar putea fi considerat Cel mai mare, numai dacă ar fi să îl comparăm cu altcineva, dar cu cine poate fi comparat infinitul? Dumnezeu nu ne iubeşte, doar pentru ceea ce suntem acum, ci pentru potenţialul pe care îl avem de a ne dezvolta în viitor, pentru a ajunge la înălţimea plinătăţii staturii Fiului Său, Isus Cristos. Dumnezeu ne vede în perspectiva viitorului, în împărăţia Lui, şi ne analizează în funcţie de aceasta.

    Suntem la fel ca şi Isus Cristos, fii şi fiicele lui Dumnezeu. În Cristos, suntem ca şi El, având aceeaşi situaţie şi fiind şi noi una cu Dumnezeu. Aşa cum Fiul lui Dumnezeu este una cu Tatăl din Ceruri tot aşa sunt şi toţi aceia care au fost înfiaţi prin Cristos. Suntem dumnezei, dar suntem astfel, împreună cu Dumnezeu şi nu fără El. Nu putem ajunge dumnezei fără Dumnezeu, aceasta este pentru mine morala principală a Creştinismului. Oricine doreşte să ajungă dumnezeu trebuie să fie capabil să îşi dea viaţa pentru semenii săi, altă cale nu există. Numai acela sau acea care este gata să sacrifice totul pentru aproapele său, inclusiv viaţa sa, a înţeles morala creştină. Aceasta nu este o modalitate de a dobândii putere asupra celorlalţi ci de a câştiga putere asupra noastră înşine. Cine se poate domina pe sine însuşi până acolo încât să se poată nega pe sine, însuşindu-şi un alt Sine, cel al lui Isus Cristos, acela a înţeles Creştinismul.

„Am fost răstignit împreună cu Cristos şi trăiesc... dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.” [(Galateni 2: 20); ref. 259 în Biblia Ortodoxă]

În fond Dumnezeu nu are nici o autoritate pe care să o impună asupra noastră întrucât noi înşine am ales să mergem singuri pe Calea care este Isus Cristos. Lucrul acesta l-am făcut nu de frica iadului, pentru că acesta nu este nimic altceva decât despărţirea definitivă de Dumnezeu, moartea a doua, ci din dragoste sinceră pentru Cristos. Dragostea nu se poate impune cu forţa şi nici o autoritate, nici chiar acea a lui Dumnezeu, nu poate să oblige pe cineva să iubească, dacă acea persoană nu simte acest lucru. Dumnezeu nu ne poate determina să îl iubim forţat chiar dacă ne-ar ameninţa că vom fi torturaţi pentru eternitate.

Unii se pot speria şi pot încerca să îşi auto impună sentimente pe care nu le au, dar acestea nu pot fi sincere. Credinţa de frică nu are nici o valoare. O credinţă bazată pe frică ţine tot atât cât ţine şi frica dar o credinţă bazată pe dragoste ţine tot atât cât ţine şi dragostea. Oamenii nu pot însă să reziste la nesfârşit sub presiunea fricii şi probabil aşa se şi explică şi faptele de curaj nebunesc pe care unii le săvârşesc pe câmpul de luptă. Frica îl înebuneşte pe om şi va trebui să scape de ea.

De aceea, poate că unii oameni devin dezamăgiţi de credinţa creştină şi se rezumă numai la o practicare formală, pentru că s-au săturat să le fie frică. Dragostea însă nu va pierii niciodată. Frica este doar începutul înţelepciunii, însă dragostea desăvârşită alungă frica. Frica pe care se bazează autoritatea impusă este un mod de a determina conştiinţele, este o influenţă, de care Bisericile corporatiste nu s-au ferit să se folosească. Dragostea însă este motorul adevăratei Biserici a lui Dumnezeu.

Personal, ader la cea de-a doua opţiune şi nu cred deloc în prima. Dacă Dumnezeu este o Forţă care ameninţă lumea El ar trebui să ştie că în final omenirea nu se sperie de nimic şi că oamenii preţuiesc libertatea ca pe o valoare mai presus decât viaţa lor. Milioane de oameni au murit, de-a lungul istoriei, pe câmpurile de bătălie, în lupta lor pentru libertate şi cred că nu s-ar da înapoi de la a muri dacă ar ştii că Dumnezeu le ameninţă libertatea. Dumnezeu, care îl cunoaşte atât de bine pe om, ştie că frica este temporară, dar El urmăreşte dragostea care este veşnică.

Friday, 11 December 2020 20:00

Despre perspectivele Bisericilor instituţionale

Written by

Reforma din interior presupune nu dispariţia ci transformarea tuturor instituţiilor bisericeşti în centre de pregătire, de asistenţă şi consiliere pentru Biserica Spirituală Unică. Aceste centre sunt tot nişte instituţii, atâta vreme cât ele au un conţinut mixt, format din Creştini născuţi din Dumnezeu şi Creştini ne renăscuţi spiritual sau „lumeşti,” sau chiar atei. Ele însă, spre deosebire de instituţiile bisericeşti actuale, nu trebuie să se prezinte ca fiind Biserica lui Dumnezeu ci trebuie să pregătească oamenii pentru a face parte din adevărata Biserică a lui Dumnezeu, adică din Biserica celor înscrişi în Ceruri. Ele au tot dreptul să administreze actele de cult cum ar fi Botezul în apă sau Cina, Confirmarea sau Căsătoriile, etc. Desigur că nu vor fi ateii cei care să îndeplinească aceste ritualuri. Lucrătorii acestor centre trebuie să explice credincioşilor că naşterea din nou este un proces pe care îl administrează numai Dumnezeu prin acţiunea Duhului Sfânt asupra conştiinţei umane. Pentru aceasta credincioşii trebuiesc să fie pregătiţi. Ei trebuiesc să coopereze cu Dumnezeu şi să înţeleagă principiile spirituale. Dumnezeu este o Persoană, cea ce înseamnă că El are personalitate, a nu se confunda cu cea umană. Infinitul are personalitate, este personificat în Isus Cristos. Este dificil de conceput ca ceva ce nu are început şi sfârşit să aibă totuşi trăsăturile unificatoare ale personalităţii care includ fără îndoială idea de sistem. În acelaşi timp părerea mea este că aceste lucruri se armonizează, însă acest cadru nu îmi permite să dezvolt acest subiect.

În orice caz idea centrală a Creştinismului este legătura de la Persoană la persoană între Dumnezeu şi om. Centrele de pregătire, asistenţă şi consiliere pentru Biserica celor născuţi din Dumnezeu trebuiesc să instruiască şi să consilieze credincioşii în legătură cu necesitatea acestei relaţii personale. Credincioşii renăscuţi spiritual trebuie să împărtăşească experienţa şi puterea care se manifestă prin ei cu ceilalţi credincioşi, care doresc acest lucru. Ei trebuie să acţioneze ca adevărate canale prin care se revarsă asupra lumii învăţăturile lui Dumnezeu. Credincioşii născuţi din Dumnezeu nu pot exercita nici un fel de autoritate impusă, în probleme legate de spiritualitate. Relaţiile prevalente între credincioşi vor fi cele bazate pe dragostea spirituală şi respectul reciproc.

 Va exista desigur o organizare administrativă, strict necesară şi cât se poate de limitată, a acestor centre, dar latura spirituală va fi complet independentă de cea adminstrativă. De exemplu, directorul unui centru de acest tip nu va avea în nici un fel autoritate în probleme spirituale, ci doar administrative. Această separaraţie între organizatoricul uman, între instituţie şi latura spirituală, este esenţa oricărei activităţii în care poate fi implicată adevărata Biserică a lui Dumnezeu. Creştinii născuţi din Dumnezeu sunt sarea pământului şi prin ei, El se exprimă în mijlocul oamenilor. Consecinţele acestei Reforme vor fi uriaşe. În primul rând oamenii vor înţelege că toate neajunsurile pe care le observă în instituţiile bisericeşti nu pot fi puse pe seama adevăratei Biserici a lui Dumnezeu.

Mulţi dintre funcţionarii bisericeşti, aceia care nu respectă învăţăturile pe care le propovăduiesc altora, îndeplinesc o muncă plătită şi nu acţionează din îndemnurile lui Dumnezeu. Este firesc ca oamenii lumeşti să se comporte conform naturii lor ne renăscute spiritual. Aceştia nu fac parte din adevărata Biserică a lui Dumnezeu. Dacă şi când vor face parte din aceasta vor privii misiunea lor cu toată responsabilitatea şi vor manifesta puterea lui Dumnezeu pentru oameni.

Friday, 11 December 2020 19:56

O nouă atitudine faţă de ştiinţele moderne

Written by

Fără îndoială că există o dimensiune spirituală a fiecărui om şi nu doar a Creştinilor şi aşa se şi explică existenţa unei multitudini aşa de mari de religii. Creştinismul nu este singura abordare spirituală a realităţii şi trebuie să ne întrebăm ce este atât de valoros sau special cu privire la el, care să îl facă atât de deosebit. Răspunsul, sau în orice caz unul dintre ele şi poate cel mai important, se leagă de revelaţie. Creştinismul are ca fundament revelaţia lui Dumnezeu, în omul Isus Cristos. Nu este vorba despre o religie prin care oamenii pot ajunge la Dumnezeu ci de una prin care El a ajuns la noi.

Deificarea omului se poate face numai prin contactul cu Dumnezeu adică cu aceea realitate inteligentă care se ascunde în spatele Bingbang-ului iniţial prin care s-a creat universul acum aproximativ 13.7 miliarde de ani şi care se revelează prin Isus Cristos şi direct celor pe care îi alege El. Omul a ajuns până la Bingbang şi nu se va oprii acolo. Cercetările continuă şi vor continua atâta vreme cât vor exista oameni şi rezultatele lor vor fi spectaculoase şi impresionante. Chiar dacă vor descoperi secretele vieţii veşnice oamenii nu vor rezolva, doar prin acest rezultat, problemele morale care îi confruntă. Va exista în continuare lupta, confruntarea de interese şi loviturile ne elegante care vor relativiza bunăstarea umană. Fericirea nu poate fi garantată doar de controlul asupra realităţii.

Există probabil şi alte civilizaţii, în universul nostru sau în altele posibile, care stau deocamdată liniştite, în cea ce ne priveşte, pentru că nu reprezentăm un pericol pentru ei, dar această stare de lucruri se poate schimba. Dumnezeu nu este o entitate, este o infinitate şi saltul de la finit la infinit nu îl putem face decât prin El. Dumnezeu nu este o totalitate, pentru că această noţiunea presupune limitare, de vreme ce este o sumă a părţilor, El este o realitate legată de infinitatea existenţei, a cărei multi-dimensionalitate nici măcar nu o bănuim.

Dumnezeu nu este, nici pe departe reprezentat, ontologic vorbind, de limbajul alegoric al V.T. Dumnezeu Tatăl nu este un supraom şi nu este ceva asemănător cu omul, pentru că dacă ar fi aşa ar fi până la urmă finit şi nu infinit. Isus Cristos preexistent este imaginea lui Dumnezeu, întipărirea slavei Lui şi are dintotdeauna o formă definită. El este finit ca formă, dar una cu Dumnezeu în conţinut şi toate lucrurile care au o formă sunt sub controlul Lui. Cu alte cuvinte rămânând o realitate infinită Dumnezeu poate îmbrăca, în acelaşi timp, o formă finită, dar tot cea ce are o formă finită, inclusiv Isus Cristos, se raportează la Dumnezeul infinit. Tatăl nostru care este în ceruri are o existenţă pe care ştiinţa încă, nici măcar nu are toate instrumentele conceptuale, pentru a se putea apropia de El. Avem a face cu un Dumnezeu aşa de extraordinar şi măreţ încât depăşeşte orice imaginaţie. Lucruri care la inima omului nu s-au urcat şi mintea omului nu le-a gândit, aşa sunt lucrurile care îl privesc pe Dumnezeu şi aceasta la propriu nu la figurat.

În acelaşi timp, în vremurile din urmă, cunoştinţa va creşte şi ne putem aştepta la explicaţii mai serioase privitor la existenţa lui Dumnezeu. Ştiinţa nu l-a respins pe Dumnezeu ci doar a demitizat explicaţiile despre originea universului sau a multiversului. Ştiinţele despre natură nu au încercat să dovedească că nu există Dumnezeu pentru că o astfel de demonstraţie nu se poate face. Acestea, ca şi obiect de studiu, nici nu au respins, în principiu, posibilitatea existenţei lui Dumnezeu, dar adevărul este că nimeni nu poate înţelege bine infinitul. O realitate care nu are nici un început şi nici un sfârşit pune la încercare mintea oricărui om. De fapt dacă realitatea cosmică a apărut la un moment dat aceasta înseamnă că înaintea ei a existat ceva, din care aceasta a apărut şi acel ceva a apărut din altceva şi tot aşa la nesfârşit. Prin urmare există un ciclu nesfârşit al cauzelor dar nu un început absolut. Realitatea pur şi simplu există.

Existenţa este un miracol care nu are nici o explicaţie pentru noi şi aceasta înseamnă că această minune a existenţei, care se află şi în noi, este absolută şi infinită. Ce ne împiedică să credem că Dumnezeu a avut perfectă dreptate când a spus “Eu sunt cel ce Sunt?” Dumnezeu pur şi simplu Este, în ce mod şi prin ce fel de mijloace nu avem nici cea mai vagă idee, nici pe calea religiei şi nici pe calea ştiinţelor naturii. Orice om de ştiinţă care pretinde că poate explica inexplicabilul, adică existenţa, din totdeauna, a realităţii cosmologice, fără origine şi fără un sfârşit imaginabil şi absolut este binevenit să se exprime, dar după câte sunt informat încă nu a încercat nimeni.

Ce a fost înainte de Big Bang? Există ipoteze, cum ar fi teoria M, adică teoria membranelor, derivată oarecum din teoria stringurilor, susţinută de Leonard Susskind. Acesta a reuşit să demonstreze că Stephan Hawking nu a avut dreptate când a susţinut că o dată ce un obiect cade într-o gaură neagră se pierde şi informaţia despre acesta. Cu toate acestea nici Neil Turok şi nici Paul Steinhardt, iniţiatorii teoriei M, nu au nici cea mai generală idee, expusă în vreun fel, în care să explice de unde a apărut totul. Puţini s-au hazardat să afirme că totul a apărut din nimic, dar nici aceştia nu pot spune de unde a apărut “nimicul.”

În orice caz o lege indiscutabilă a realităţii este aceea că din nimic nu apare nimic, după cum s-a exprimat Shakespeare. Nimicul din care presupun unii că a apărut ceva, în optica lor, nu este chiar nimic ci este un câmp ne populat, de fapt un spaţiu, care în sine este o existenţă. Dumnezeu, pentru a putea fi înţeles, trebuie privit în contextul ştiinţelor moderne, care sunt privite cu suspiciune de către instituţiile bisericeşti deoarece ele se luptă să îşi menţină fidelii legaţi de doctrine fixe pe care acestea le-au formulat. Orice libertate în cunoaştere este duşmană spiritului Bisericilor instituţionale deoarece acestea doresc să păstreze monopolul asupra “cunoaşterii lui Dumnezeu.” Trebuie spus că ele nu au nici un fel de cunoştinţă în plus faţă de toată lumea, cu privire la existenţa lui Dumnezeu, dar preferă să dea această impresie pentru a îşi păstra privilegiile. Credinţa în Dumnezeu este o stare individuală, iar ştiinţa despre El este o realitate la care este firesc să contribuie împreună teologia, ştiinţele moderne, literatura şi de fapt toată cultura umană.

Doctrinele Bisericilor instituţionale sunt o încercare de explicare a unor realităţi deosebit de complexe, ele nu sunt chiar explicaţia ci o tentativă de a explica, nu sunt decât opinii şi nu adevăruri indiscutabile. Dogmele şi tezele despre Dumnezeu sunt imperfecte şi sărace în raport cu realitatea şi nu au de ce să constituie baza pentru o autoritate indiscutabilă. Dumnezeu nu reprezintă “monopolul” vreunei instituţii bisericeşti, terenul privilegiat, înconjurat de sârmă ghimpată, unde există un semn pe care scrie, “proprietate particulară.” Existenţa şi intenţiile Lui sunt o problemă pentru orice conştiinţă umană şi la rezolvarea ei Bisericile corporatiste încurcă cel puţin în aceeaşi măsură în care ajută. De ce resping cu vehemenţă noile cuceriri al ştiinţei? De ce manipulează oamenii în a considera că există o opoziţie între credinţă şi ştiinţă? Dacă Biblia scrie, pe două pagini, toată istoria cosmosului, cum de mai îndrăzneşte cineva să caute să înţeleagă complexitatea unei realităţi pe care nici măcar cele câteva bilioane de pagine scris despre realitatea înconjurătoare nu o poate cuprinde? Simplu, mereu şi mereu aceeaşi logică este în funcţiune. Exercitarea autorităţii spirituale se face prin dogmatizare, rigidizare şi fanatizare.

Instituţiile ştiu foarte bine cum să îşi păstreze dominaţia asupra conştiinţelor, ameninţând cu excluderea şi cu izolarea pe cei care încearcă să răspundă în mod serios la întrebări pertinente. Planul nu le reuşeşte, până la urmă, deoarece oamenii de ştiinţă nu se intimidează ci îşi continuă liniştiţi munca lor eficientă. Cercetând universul unii au revelaţia existenţei lui Dumnezeu căci numai adevărul ne poate face liberi. Miturile au avut în trecut funcţiile lor dar ele nu înlocuiesc adevărul ştiinţific exprimat în termeni coerenţi şi încercarea de a impune un mit, ca realitate literală, echivalează cu o minciună. O astfel de minciună, indiferent ce scopuri înalte încearcă să acopere, rămâne totuşi un neadevăr şi personal cred că nimic fals nu poate fi de folos cauzei lui Dumnezeu. Numai adevărul, inclusiv cel ştiinţific poate să ne pună în faţa unei alegeri corecte. De fapt alegerea pentru Cristos am făcut-o, înainte de întemeierea lumii şi nimic nu ne poate despărţii de dragostea Lui, cu atât mai puţin cunoaşterea cosmosului sau a legilor fizicii cuantice.

Friday, 11 December 2020 19:52

Reforma din interior şi viitorul

Written by

Ceea ce astăzi avem în minţile noastre, mă refer la Împărăţia lui Dumnezeu, mâine vom avea în realitatea înconjurătoare. Deocamdată există un conflict între lumea interioară şi cea exterioară, ceea în care se desfăşoară viaţa credincioşilor renăscuţi spiritual, dar acesta va dispărea la un moment dat. Prin urmare instituţiile bisericeşti nu pot decât să pregătească credincioşii pentru viziunea acestui viitor, ele neputând să fie decât o imagine distorsionată şi neînsufleţită a acestuia. Dar pregătirea pentru Împărăţia Cerurilor este pregătirea pentru Biserica celor născuţi din Dumnezeu care este oglinda acesteia pe pământ. Isus Cristos este prezent pe pământ printr-o realitate spirituală, adică prin fiecare persoană care compune adevărata Biserică a lui Dumnezeu, deoarece în aceasta sunt cuprinse valorile Împărăţiei Cerurilor şi aceasta este condusă direct de Dumnezeu. Fiecare Creştin născut din nou îl exprimă, pe Isus Cristos, dar înlocuitorul Său pe pământ nu este decât Duhul Sfânt. Nici o fiinţă umană nu este înlocuitorul lui Isus Cristos pe pământ. Nici papii sau patriarhii, nici preoţii sau pastorii nu îl pot înlocui pe Isus Cristos în vieţile celor credincioşi. Duhul Sfânt este trimis pe pământ să îndeplinească această funcţie.

„Acum Mă duc la Cel ce M-a trimes; şi nimeni din voi nu Mă întreabă: <<Unde te duci?>> Dar, pentru că v-am spus aceste lucruri, întristarea v-a umplut inima. Totuşi, vă spun adevărul: Vă este de folos să Mă duc; căci dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va venii la voi; dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite. Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata. În ce priveşte păcatul: fiindcă ei nu cred în Mine; în ce priveşte neprihănirea: fiindcă Mă duc la Tatăl şi nu Mă veţi mai vedea; în ce priveşte judecata: fiindcă stăpânitorul lumii acesteia este judecat. Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta. Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare. El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi. Tot ce are Tatăl, este al Meu; de aceea am zis că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi.” [(Ioan 16: 5-15); ref. 257 în Biblia Ortodoxă]

Ne este descoperită încă o dată relaţia deosebită între Tatăl şi Fiul, care nu este nici pe departe una ierarhică, aşa cum, în mod impropriu, după părerea mea, a plasat-o apostolul Pavel, atunci când spune că Tatăl este Capul lui Cristos. Înţeleg că insuficienţa limbajului şi stilul metaforic folosit explică imperfecţiunile acestei exprimări, cu toate acestea preluarea unor texte în mod literal, a fost şi este catastrofală, în ceea ce priveşte înţelegerea corectă a Creştinismului. Apostolul Pavel a folosit o metaforă, care ca orice metaforă, reprezintă o modalitate de comparaţie imperfectă. Tatăl şi Fiul sunt una şi nu se află nicidecum într-un raport ierarhic şi aceeaşi unitate există şi între Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt şi adevărata Biserică a lui Dumnezeu. (Ioan 17: 21) Ierarhiile sunt pentru lumea în care trăim şi în nici un caz pentru Împărăţia lui Dumnezeu şi pentru Biserica Lui adevărată. A folosii o metaforă, care are ca sursă trupul nostru material şi viaţa în lumea pământească, pentru a descrie realităţile spirituale nu este o idee foarte bună, atunci când există riscul ca o mulţime de credincioşi ne spirituali să interpreteze această metaforă în mod literal. În înţelegerea empirică a Bibliei, pur şi simplu nu se face deosebirea între sensul literal al diverselor relatări scripturale şi sensul lor metaforic. De ce nu se face această deosebire? Din lipsă de spiritualitate şi înţelegere corectă. Lucrurile lui Dumnezeu trebuiesc înţelese în mod duhovnicesc, nu pământesc, cu toate că imaginile folosite sunt pământeşti. (1 Corinteni 2 13-14) În cazul metaforei, în care apostolul Pavel ilustreză relaţia dintre Dumnezeu şi Fiul, Dumnezeu şi Biserică, şi soţ şi soţie, prin intermediul imaginii corpului omenesc, fizic, vorbirea întrebuinţată de Pavel este una învăţată de la înţelepciunea omenească şi în sine, dacă este luată literal, deformează grav sensurile învăţăturii creştine. Într-un singur text Isus spune că “Tatăl este mai mare decât Mine” (Ioan 14; 28) Ce înseamnă acest lucru? Trebuie văzut cu atenţie contextul în care Isus a spus aceste cuvinte. Când a spus aceste cuvinte, El se afla cu ucenicii Săi şi era chiar înainte ca soldaţii şi preoţii să vină şi să îl ia ca să îl răstignească.  Isus pur şi simplu vorbea după poziţia în care se afla în acele momente. Isus dorea să le arate ucenicilor că statul Său, atunci când va merge la Tătăl vor fi mult mai glorioase, decât împrejurările din acel moment, când trebuia să fie chinuit şi răstignit pentru păcatele întregii omeniri. De aceea, pentru ca să le protejeze credinţa, El le-a îndreptat atenţia către Dumnezeu Tatăl, care în comparaţie cu Fiul, era într-o poziţie plină de slavă şi glorie. Păcatele întregii omeniri urmau să fie puse asupra Mielului fără cusur şi fără prihană, dar în final, după ce tot acest proces de răscumpărare avea să fie împlinit, Fiul avea să se întoarcă înapoi la Tatăl, acolo unde a fost şi mai înainte, în aceeaşi poziţie glorioasă pe care a avut-o mai înainte să vină pe pămănt. Deci contextul acestor versete, ne arată că Isus se referea la poziţia şi împrejurările Tatălui în comparaţie cu poziţia şi împrejurările Sale prezente. Cu toate acestea Fiul şi Tatăl una sunt. Eu şi Tatăl una suntem. (Ioan 10; 30) A fi una înseamnă a fi egal, egal în putere şi în toate celelalte atribuţiuni. Cristos nu este mai mic şi nu este mai slab, ci una cu Tatăl, un singur Dumnezeu. În epistola către Evrei cap.2 vers. 9 Pavel ne spune că “...pe Acela, care a fost făcut <<pentru puţină vreme mai pe jos decât îngerii,>> adică pe Isus, Îl vedem <<încununat>> cu slavă şi cu cinste, din pricina morţii, pe care a suferit-o; pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi.” Pot fi de acord cu Pavel că atunci când se afla în astfel de momente, într-un fel, Tatăl era Capul lui Isus, numai în sensul că latura S-a umană era condusă de cea divină, dar chiar şi în această accepţiune, exprimarea mi se pare ne fericită, deoarece relaţia nu era aceea dintre cap şi corp, ci era vorba de o îngemănare, de o unitate perfectă. Dacă Pavel ar fi înţeles afirmaţia pe care o făcea, în acest sens exprimarea trebuia, în orice caz, făcut-ă la trecut, adică “Tatăl a fost Capul lui Isus.” Afirmaţia că, Tatăl este Capul lui Isus Cristos, în momentul de faţă, după ce El S-a înălţat la Ceruri, este total inexactă şi contravine învăţăturii şi unor afirmaţii clare făcute de Isus, de exemplu în cap 10. Dacă Pavel a crezut cu adevărat că există o relaţie ierarhică între Tatăl şi Fiul, a înţeles greşit Treimea dumnezeiască şi i-a contestat ceva din atributele divine ale lui Isus, dar eu consider că este vorba doar despre o exprimare metaforică, ne fericită, o alăturare simplistă, ne diferenţiată între corpul omenesc şi Împărăţia lui Dumnezeu. Cu toate acestea afirmaţia că “Dumnezeu este capul lui Cristos,” exprimare folosită la prezent, este greşită şi această exprimare este atribuită apostolului Pavel. (1 Corinteni 11; 3) Exprimarea este total eronată întrucât contravine afirmaţiilor şi învăţăturilor lui Isus Cristos, fondatorul Creştinismului. Tatăl şi Fiul sunt ipostaze ale aceluiaşi Dumnezeu, religia creştină este monoteistă, ea nu are trei Dumnezei, plasaţi într-o ordine ierarhică, adică unul mai mare şi altul mai mic, unul Cap şi ceilalţi corp. Unele scrieri ale apostolului Pavel, dacă nu sunt înţelese foarte bine, în contextul în care au fost scrise, sunt interpretate eronat şi ele reprezintă fundaţia ideologică pentru instituţionalismul bisericesc. Autoritatea instituită de Pavel nu este autoritatea propovăduită de Isus, apostolul a institutuit ierarhia pe când Isus a propovăduit unitatea, prin dragostea spirituală. Sunt două lucruri diferite. Dragostea este o stare, posibil a fi realizată numai între egali, mai mult, cel care iubeşte îl pune pe cel iubit deasupra propriei sale persoane. Aceasta este învăţătura curată a lui Isus, care nu are nimic a face cu instituţionalismul religios creştin şi ierarhiile promovate de acesta.

 Prin urmare nimic din ceea ce este aici pe pământ nu va mai fi la fel şi în ceruri. Corpurile credincioşilor vor fi schimbate, ierarhiile înlăturate, autorităţile bisericeşti nu vor mai avea nici un rost şi toţi cei care vor fi acolo, vor fi una. Cei care vor fi acolo sunt deja una, aici pe pămănt, una în spirit şi în modul acesta rugăciunea lui Isus, de la cap. 17, din evanghelia după Ioan, s-a împlinit întru totul, la fel ca şi toate celelalte rugăciuni ale Sale. Instituţiile bisericeşti, pentru a îndeplini un rol pozitiv, ar trebui să îndrepte atenţia credincioşilor către acele realităţi spirituale, asupra Împărăţiei lui Dumnezeu, pentru că scopul credinţei creştine nu este apartenenţa la o organizaţie religioasă ci apartenenţa la Împărăţia Cerurilor, care urmează să devină o realitate deplină în viitor. Imaginea pe care instituţiile bisericeşti o creează despre Dumnezeu şi despre valorile spirituale este una deformată deoarece în ea nu se regăseşte aproape nimic din cea ce se va întâmpla în Ceruri, în viitor. În lumea eternă, în care cei mântuiţi vor locui împreună cu Dumnezeu, nu vor mai exista papi, mitropoliţi, episcopi, funcţionari bisericeşti, autoritatea unui om asupra altuia om, etc. Nu vor mai exista organizaţii religioase, diviziuni între Creştini, luptă pentru ocuparea de funcţii, grupuri de interese, confuzii privitoare la doctrine, inegalitate între femei şi bărbaţi, etc.

Reforma din interior presupune ca toate instituţiile bisericeşti să fie determinate să recunoască că ele nu sunt adevărata Biserică a lui Dumnezeu ci pot fi doar o pregătire pentru aceasta, un vehicul a cărui necesitate poate fi discutată şi a cărui uzură este vizibilă. Acest desiderat poate fi atins în momentul în care tot mai mulţi credincioşi, membrii ai Bisericilor instituţionale dar în acelaşi timp şi membrii ai Bisericii celor născuţi din Dumnezeu vor prezenta această axiomă a credinţei creştine, întregii lumi. Instituţiile bisericeşti se prezintă ca o interfaţă între realităţile spirituale şi lumea înconjurătoare dar ele trebuie să admită şi să explice că ceea ce se vede nu este decât o imagine imperfectă a ceea ce se află în profunzime. Aşteptările pentru regenerarea Creştinismului vin de la cei care ei înşişi sunt regeneraţi spiritual, prin naşterea din Dumnezeu. În cazul spiritualităţii forma nu trebuie confundată cu conţinutul. Reforma porneşte din interior deoarece fiecare trebuie să se reformeze pe sine. Este o reformă individuală care nu îşi propune să răstoarne instituţiile bisericeşti ci porneşte cu o interogaţie personală. Fiecare trebuie să se întrebe pe sine dacă el sau ea sunt făpturi noi, dacă sunt născuţi din nou şi dacă, în virtutea acestui fapt, îşi conduc viaţa după îndemnurile Duhului Sfânt sau după cele ale firii pământeşti. Nimeni nu poate vedea Împărăţia Cerurilor dacă nu poate răspunde pozitiv la aceste întrebări. Orice asigurare dată credincioşilor de către instituţiile bisericeşti, care face abstracţie de aceste cerinţe, este falsă şi trebuie combătută. Dumnezeu are milă de toată lumea dar învăţătura lui Isus Cristos este clară.

În momentul istoric prezent, unele instituţiile religioase creştine sunt obligate să facă compromisuri pentru a-şi păstra participanţii şi cu cât aceştia scad numeric acestea sunt obligate să coboare tot mai jos standardul spiritual. Chiar dacă instituţiile bisericeşti ar rămâne fără nici un membru Biserica Spirituală Unică tot nu ar dispare deoarece Dumnezeu are oamenii lui cu care comunică personal. Chiar dacă Creştinismul „de masă” nu ar mai fi la modă, Dumnezeu va aduce la îndeplinire planul său. Numai că, instituţiile bisericeşti se simt ameninţate, în însăşi existenţa şi raţiunea lor de a fi şi de acea încearcă să îi ţină pe credincioşi aproape de ele prin promisiuni false. „Dumnezeu este bun şi iartă până la urmă pe toată lumea,” este fără îndoială o promisiune falsă. „Dumnezeu este bun şi doreşte să ierte pe toată lumea,” este aserţiunea corectă, dar în Împărăţia Lui nu intră decât aceia care sunt născuţi din nou.

Va venii o vreme când, de dragul supravieţuirii lor, instituţiile bisericeşti vor merge foarte departe cu apostazia morală şi se vor pune cu totul la dispoziţia puterii politice, până acolo încât Dumnezeu va fi prezentat ca fiind un om şi anume omul care va conduce aceste instituţii bisericeşti reunite. Acesta este Anticristul, adică acela care va lua locul lui Dumnezeu pe pământ şi va încerca să demonstreze că toată Religia Creştină nu este decât o teorie cu privire la om, care este prin sine însuşi, Dumnezeu. Omul este dumnezeu, atunci când devine fiul sau fica Lui,  dar nu fără El.

Un guru modern va conduce lumea dar se va deosebi de adevăratul Dumnezeu prin acea că nu va fi pregătit să îşi dea viaţa pentru aproapele său. Unde nu există dragoste spirituală nu există Dumnezeu şi unde se vorbeşte despre El dar nu se practică lepădarea de egoism, suntem în mijlocul unei situaţii în care trebuie să devenim prudenţi. Numele lui Dumnezeu poate fi folosit de oameni, cu sinceritate sau nu. Este adevărat că evanghelia este propovăduită în ambele cazuri dar atmosfera nu este în ambele situaţii una spirituală. “Taina fărădelegii” o reprezintă o religie fără dragostea lui Cristos.

Friday, 11 December 2020 19:45

Ce presupune reforma din interior?

Written by

Această reformă nu este doar o reformă a instituţiilor ci este, în primul rând, o reformă a conştiinţelor. Această reformă nu ameninţă pe nimeni în particular dar ameninţă ipocrizia şi necinstea. Aceasta nu îşi propune să desfiinţeze instituţiile religioase pentru că, aşa cum am spus, un astfel de obiectiv nu poate fi realizat de oameni, dar va fi atins de Dumnezeu la momentul potrivit.

Reforma Creştinismului trebuie începută cu conştientizarea de către fiecare Creştin a învăţăturii date de Domnul Isus Cristos şi anume că nimeni nu poate intra în împărăţia lui Dumnezeu dacă nu se naşte din apă şi din Duh. Ca să fim ai lui Dumnezeu, adică înfiaţi de Dumnezeu trebuie să ne naştem din El, altă cale nu există.

„Deci, ca unii care, prin ascultarea de adevăr, v-aţi curăţit sufletele prin Duhul, ca să aveţi o dragoste de fraţi neprefăcută, iubiţi-vă cu căldură unii pe alţii, din toată inima; fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă, care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac.” [(1 Petru 1: 22-23); ref. 250 în Biblia Ortodoxă]

Practicarea ritualurilor creştine nu este suficientă. Este necesară o schimbare profundă a naturii umane şi o transformare spirituală care echivalează cu a deveni o persoană nouă, diferită de cea asupra căreia s-a început acest proces. Prozelitismul nu este o soluţie. Schimbarea unei instituţii bisericeşti cu alta nu duce la nimic bun. Personal, consider că orice credincios trebuie să rămână deocamdată acolo unde se află şi în acel loc să înceapă reforma cu sine însuşi şi cu instituţiile bisericeşti de care aparţine. Ceea ce este de remarcat este faptul că Bisericile instituţionale Neo-protestante fac mare caz de principiul că un Creştin nu trebuie să părăsească adunarea pe care o frecventează, dar în acelaşi timp, fac tot posibilul să îi determine pe unii credincioşi Ortodoxi sau Romano Catolici, etc., să iasă din adunările lor şi deci din instituţiile lor bisericeşti şi să intre în noile Biserici instituţionale. (Evrei 10; 25) Să nu părăsim adunările Neo-protestante dar pe cele Ortodoxe, Romano Catolice etc., putem să le părăsim, este sensul subânţeles al unor învăţături promovate de Bisericile instituţionale Neo-protestante. Unde este consecvenţa? A vrut Pavel să pună o interdicţie absolută sau a dat un sfat? Este vorba de un sfat incomplet şi care este completat de cartea Apocalipsa lui Ioan cap. 18; 4. Să nu părăsim adunările noastre decât atunci când prezenţa noastră în aceste adunări duce la prejudicii spirituale.

 Este necesară, în primul rând, o înţelegere profundă a ceea ce înseamnă naşterea din nou. Totul începe cu chemarea pe care o face Dumnezeu. Consider că această chemare este universală. Toţi oamenii sunt chemaţi să facă parte din Împărăţia lui Dumnezeu şi din Biserica Sa Spirituală. În acelaşi timp Dumnezeu îi cunoaşte pe toţi aceia care vor preţui şi vor răspunde acestei chemări. Cu toate că Dumnezeu lansează o chemare, valabilă pentru fiecare individ în parte, de a fi împreună cu El, nu toţi oamenii care se nasc pe pământ au aceeaşi reacţie, la această chemare. Puţini sunt cei care răspund în mod angajat acestei oferte şi ei sunt şi cei aleşi.

Respectarea Bibliei se poate urmări în două feluri, literal şi spiritual. Urmărirea literală este de multe ori opusă celei spirituale în sensul că „spiritul” celei dintâi este unul rigid şi excesiv de exigent şi duce la intoleranţă religioasă. Litera omoară dar Duhul dă viaţă. Interpretarea literală, legalismul excesiv a fost exact ceea ce i-a determinat pe Evrei să nu îl recunoască pe Dumnezeu. Isus spunea că Evrei pun mare accent pe detaliile respectării legii dar lasă nefăcute părţile esenţiale, care se desprind din sensul acesteia, adică dreptatea, mila şi credincioşia. Nimeni nu este mântuit prin faptele legii, nu înseamnă că oamenii pot săvârşi ilegalităţi căci dacă ar face-o nu ar fi pe placul lui Isus.

 „Dar acum s-a arătat o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc Legea şi prorocii – şi anume, neprihanirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Cristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire. Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.” [(Romani 3: 21-23); ref. 251 în Biblia Ortodoxă]

„Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile. Aşa că, ori cine va strica una din cele mai mici din aceste porunci şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar oricine le va păzi şi va învăţa pe alţii să le păzească, va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor. Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a Fariseilor, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.” [(Matei 5: 17-20); ref. 252 în Biblia Ortodoxă]

„Nu orişicine-Mi zice: <<Doamne, Doamne! >> va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: ‘Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în numele Tău? Atunci le voi spune curat: <<Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege>>.” [(Matei 7: 21-23); ref. 253 în Biblia Ortodoxă]

Primul citat aparţine apostolului Pavel şi următoarele două sunt cuvintele lui Isus Cristos. În aparenţă ele sunt contradictorii şi pentru a le pune împreună acestea trebuiesc analizate sub aspectul contextului în care au fost exprimate. Isus ne vorbeşte despre o neprihănire care este imposibilă fără Lege şi Pavel ne vorbeşte despre o neprihănire care nu se poate dobândi respectând Legea. Isus Cristos vorbea despre Legea Morală a V.T. şi Pavel vorbea despre Legea sacrificială. Evident că Legea Morală trebuie respectată şi niciodată Pavel nu a susţinut contrariul numai că îndeplinirea ei este imposibilă fără naşterea din nou. Legea este duhovnicească şi oamenii fireşti sau lumeşti nu o pot respecta. (Romani 7: 14)

„Căci – lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.” [(Romani 8: 3-4); ref. 254 în Biblia Ortodoxă]

Isus Cristos, atunci când vorbea despre necesitatea naşterii din nou, se referea la exact acelaşi lucru la care s-a referit mai târziu şi apostolul Pavel. Principiile Creştinismului nu pot fi respectate decât de oameni renăscuţi spiritual, adică care se conduc după îndemnurile Duhului.

„Acum dar nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Cristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului. În adevăr, legea Duhului de viaţă în Cristos Isus, m-a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii.” [(Romani 8: 1-2); ref. 255 în Biblia Ortodoxă]

După părerea mea cea mai bună sinteză a acestor pasaje este dată de următorul text:

„Să nu datoraţi nimănui nimic, decât să vă iubiţi unii pe alţii: căci cine iubeşte pe alţii, a împlinit Legea. De fapt: <<Să nu preacurveşti, să nu furi, să nu faci nici o mărturisire mincinoasă, să nu pofteşti şi orice altă poruncă mai poate fi, se cuprind în porunca aceasta: <<Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. >> Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea deci este împlinirea Legii.” [(Romani 13: 8-10); ref. 256 în Biblia Ortodoxă]

Reforma din interior este o înţelegere şi practicare spirituală a Bibliei şi nu una literală. Prin literalitatea ei Biblia poate ucide. Unii dintre cei care s-au declarat reprezentanţii ei şi care au interpretat-o foarte literal au făcut lucrul acesta, la propriu, adică au ucis câteodată alţi oameni, în numele ei. Interpretarea spirituală înseamnă trăirea învăţăturilor Bibliei sub conducerea Duhului Sfânt, în deplină libertate şi unitate cu ceilalţi credincioşi. Adevărata întoarcere la puritatea învăţăturilor nu înseamnă reîntoarcerea la un fundamentalism literal rigid ci înţelegerea şi acceptarea spiritului Creştinismului care este dragostea spirituală şi deplina egalitate între credincioşi. Libertatea înseamnă ca fiecare să se conducă după propria conştiinţă şi nu după reguli rigide impuse de unii care, printr-un literalism excesiv, vor să îşi arate o evlavie proprie, alta decât cea recomandată de N.T. Creştinii au tot dreptul de a trăi pe picioarele lor, bine fundamentaţi în învăţăturile lui Isus Cristos şi într-un permanent contact personal cu El, prin Duhul Sfânt. Adevărata reformă presupune ca fiecare credincios să înţeleagă precis mecanismul Creştinismului care este bazat pe jertfa lui Isus Cristos şi pe renaşterea spirituală pe care acesta o oferă celor care cred în El. În felul acesta Creştinii înţeleg că nu depind în nici un fel de instituţiile bisericeşti sau de funcţionarii lor şi că depind exclusiv de Dumnezeu.

Ne aflăm în faţa unei situaţii ciudate. Instituţiile bisericeşti se reprezintă pe ele însele ca şi cum ar fi o destinaţie în sine, iar apartenenţa la aceste instituţii este văzută ca o necesitate pentru realizarea credinţei. Mai mult decât atât, din ce în ce mai mult atenţia credincioşilor este atrasă şi manipulată către realităţile prezente, aşa cum sunt prezentate de instituţiile religioase creştine şi nu către realizarea Împărăţiei Cerurilor, aşa cum este aşteptată de credincioşi. Cu alte cuvinte, viaţa pe pământ este o etapă de trecere către Împărăţia Cerurilor şi aceasta din urmă se va îndeplini în totalitate doar în viitor. În istoria actualizată, valorile viitoare sunt prezente, doar în mod individual, în interiorul fiinţelor celor renăscuţi spiritual, dar celor credincioşi li se oferă o lume viitoare în care aceste manifestări spirituale să devină o realitate atotcuprinzătoare interioară şi exterioară.

Cuprins

Cartea Biserica Spirituală Unică

 

Vizitați site-ul

www.credintacrestina.com

Downloads

CARTEA SECRETELE BIBLIEI

Read the books!

 Gods false mirror

Contradictions in the Bible

5892393
Today
Yesterday
This Week
Last Week
This Month
Last Month
All days
319
2844
14038
5846254
121787
143891
5892393

Your IP: 3.235.227.117
2021-07-28 01:41