Sunday, 29 November 2020 21:48

Semnul fiarei 666

Written by
Rate this item
(0 votes)

În legătură cu semnul „fiarei” se pune întrebarea ce reprezintă acesta. Acest semn reprezintă, fără îndoială, emblema unei puteri, întrucât el este un simbol care exprimă o autoritate, căreia oamenii vor fi forţaţi să i se supună. Ce înseamnă 666 este foarte limpede, adică autoritatea umană, care i-a locul celei divine. Nici unei autorităţi umane pur politice, sau administrative, dar nu şi religioase, nu i-ar trece niciodată prin minte să ceară oamenilor să i se închine, în sens religios. Nici chiar Hitler, sau reprezentanţii regimurilor comuniste, dictatoriale, nici Mao Tzedun, în China, în timpul revoluţiei culturale, nici reprezentanţii huntelor militare, în America Latină, sau Pol Pot, conducătorul Khmerilor roşii, care a interzis folosirea banilor şi relaţiile de prietenie, sau dragoste între oameni, în Cambodgia, nu au avut astfel de pretenţie, adică nu au cerut ca popoarele lor să li se închine ca unor zeităţi. Nici nu aveau cum să pretindă aşa ceva atâta vreme cât toţi cei menţionaţi au fost reprezentanţii unor regimuri care au profesat ateismul, ca şi ideologie. Numai o putere cu o ideologie religioasă poate fi înclinată să emite o astfel de cerinţă. 

Cu toate acestea, liderii altor religii, altele decât cea creştină, în epoca modernă, nu au emis pretenţia ca oameni să îi considere, ca pe fiinţe divine şi să li se închine. În antichitate, lucrurile stau diferit dacă ne gândim numai la faraonii egipteni sau împăraţii romani. În ceea ce îi priveşte pe împăraţii romani, aceştia se declarau a fi zeităţi şi pretindeau închinare, de la supuşii lor. Pe vremea lor însă credinţele religioase aveau o influenţă preponderentă asupra culturii. Ei au instituit religii personale bazate pe cultul personalităţii lor şi cetăţenii erau obligaţi să aducă ofrande împăraţilor-zei. În Biblie avem exemplu împăratului Nebucadneţar, care a făcut un chip de aur, căruia trebuiau să i se închine toţi oamenii din împărăţie. (Daniel 3: 1-6) Singurul Om care a emis, în mod legitim, pretenţia de a fi Dumnezeu, a fost Isus Cristos, care însă a şi dovedit acest lucru prin minunile extraordinare pe care le-a făcut şi mai presus de orice, voinţa de a îşi da viaţa pentru alţii. A fi Dumnezeu nu înseamnă a fi atotputernic, ci a fi gata să faci sacrificiul suprem, adică să îţi dai şi viaţa, dacă circumstanţele o cer, pentru ceilalţi. Aceasta este esenţa moralei creştine, pe care ne-a transmis-o Cristos. Pentru că mulţi oameni nu pot, sau nu vor să înţeleagă acest adevăr simplu ei se cramponează în continuare de ideea de autoritate, de cea de supunere ne condiţionată şi de tot ce ţine de pincipiul suveranităţii absolute care presupune o ierarhie ireversibilă. Cu toate acestea, Dumnezeu a inversat ierarhia şi a murit El pentru noi şi nu ne sacrifică pe noi pentru El. Acest aspect face deosebirea netă dintre Creştinismul spiritual şi religia instituţională, adică primul îl priveşte pe om, pe fiecare persoană în parte, ca pe o realitate pentru care chiar şi Dumnezeu a fost gata să sufere şi să moară, pe când cel de-al doilea îl vede pe om, pe individ, ca pe o entitate al cărui rol şi importanţă sunt date de situarea în interiorul unei structuri organizatorice religioase. Lumea religioasă se împarte în cei care conduc masele de credincioşi şi „simpli membrii cotizanţi,” care au o valoare pur cantitativă, adică cu cât sunt mai mulţi, cu atât este mai bine.

Ce semnifică deci acest număr 666 şi închinarea la „fiară?” „Şi a făcut ca toţi: mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei. Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere, să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. Şi numărul ei este: şase sute şase zeci şi şase.” (Apocalipsa lui Ioan 13: 16-18) Ce om este acela care va fi numit cu un nume ce poate fi tradus într-un număr? Mulţi sau grăbit să identifice papalitatea, care va fi reprezentată prin persoana unui viitor Papă, cu acest număr, dar au făcut acest lucru pentru că nu au realizat că o singură persoană nu poate să deţină o astfel de putere. Nici măcar o singură Biserică confesională, de exemplu cea Romano-catolică, nu va putea să exercite, în mod izolat, o astfel de influenţă asupra societăţii. Va fi vorba de un sistem, în fruntea căruia se va afla un om, la un moment dat. Nu omul, personalitatea lui, vor fi factorul determinant ci sistemul care îl promovează şi susţine, acesta din urmă trebuie, în primul rând, identificat. Sistemul este femeia imorală şi el va fi susţinut de „fiară.”

Sistemul care determină apariţia acelui Nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii sale şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale, nu poate fi decât un sistem religios, sau politico-religios. (2 Tesaloniceni 2: 8) Pavel nu ne spune ce fel de sistem va fi dar, aşa cum am arătat, nu există nici un precedent în lumea religiilor monoteiste, care să ne determine să acceptă posibilitatea unui sistem pur politic devenit, dintr-o dată, promotorul idei de închinare, de tip religios. 

Mai mult decât atât, Pavel ne spune că taina fărădelegii, începuse deja să lucreze în timpul său, deci nu poate fi vorba aici de papalitate, care în vremea lui Pavel, nu exista ca şi instituţie. „Taina fărădelegii” este un sistem religios sau politico-religios şi doar unumite  tipuri de organizaţii corespund acestui profil şi anume cele de tip religios, sau politico-religios. Organizaţiile de tip religios, sau politico-religios, primele fiind Bisericile instituţionale, sunt acelea care se potrivesc perfect descrierii prezentate de N.T. Ce determină această potrivire? Autoritatea instituţională este aceea care exercită o putere, asemănătoare cu aceea a lui Dumnezeu, în numele Lui. Această autoritate nu este aceeaşi cu autoritatea lui Dumnezeu, nu se suprapune şi nu se identifică cu ea,   căci nu este exercitată direct de El, ci doar în numele Lui, prin urmare, această autoritate umană este predispusă la abuzuri. În fond, nici o autoritate umană, în probleme spirituale, nu trebuie să se confunde cu autoritatea lui Dumnezeu, deoarece cea din urmă se exercită direct, prin Duhul Sfânt, în conştiinţa individului. Tot ceea ce se referă la Dumnezeu poate fi acceptat sau nu, în mod voluntar, de conştiinţele individuale, dar orice opinie, indiferent de unde provine, care este impusă prin mijloace de coerciţie, directe, sau indirecte se înscrie, prin metodele respective de promovare, în sistemul condamnat de Dumnezeu. Marginalizarea, izolarea unor credincioşi şi excluderea acestora din sfera vieţii spirituale, la nivel colectiv, reprezintă metode de constrângere, specifice autorităţii instituţiilor bisericeşti.

Ceea ce vine din exterior este secundar şi supus conştiinţei individuale. Dacă ceea ce ni se transmite, de către forurile organizaţiilor religioase creştine, adică mesajele din afara conştiinţei, nu corespunde cu ceea ce gândim şi simţim noi, prioritate are ceea ce gândim şi simţim şi ceea ce vine din afara conştiinţei noastre trebuie acceptat numai în măsura în care poate fi asimilat de propria noastră conştiinţă. Dacă nu ne considerăm capabili să judecăm singuri, atunci avem nevoie de sprijin, dar suntem obligaţi să ne dezvoltăm propria capacitate de discernământ, pentru a ajunge la înălţimea plinătăţii staturii lui Cristos. Aceia care se conduc doar după sfaturile celor din afară, preoţi, pastori, sau diferiţi alţi prelaţi, exprimă o deficienţă a propriei lor conştiinţe, incapabilă să îi conducă în probleme spirituale. Sfaturile respective sunt utile dacă se înscriu într-o viziune proprie asupra credinţei creştine, adică o credinţă personală. Nu trebuie să fim originali, cu orice preţ, dar trebuie să avem părerile proprii, chiar dacă, câteodată în total acord cu părerile altora, sau învăţate de la ei. Cu alte cuvinte, cea ce învăţăm de la alţii şi avem multe de învăţat de la ei, trebuie să fie analizat de propria noastră conştiinţă, luminată de Dumnezeu şi să reprezinte obiectul credinţei noastre proprii şi nu doar o copiere mecanică a opiniilor exprimate de indivizi, sau instituţii bisericeşti. Credinţa noastră ne va mântui şi nu credinţa altora. Ce altceva înseamnă expresia „credinţa ta te-a mântuit” dacă nu valoarea şi importanţa deosebită care sunt acordate discernământului spiritual propriu?

„Taina fărădelegii,” care începuse să lucreze încă din vremea lui Pavel, este înlocuirea autorităţii lui Dumnezeu, asupra conştiinţei individuale, cu autoritatea umană şi apogeul ei va veni atunci când funcţionarii bisericeşti, în frunte cu un lider carismatic vor uzurpa, în favoarea lor, întreaga autoritate divină. Când va fi aceasta? Atunci când instituţiile bisericeşti vor cânta pe aceeaşi voce, nu într-o armonie şi unitate perfectă, dar împinse de acelaşi instinct de conservare. Atunci când multe din aceste Biserici confesionale se vor uni, într-o unitate instituţională, nu spirituală şi puterea lor va deveni covârşitoare. Ele vor fi conduse de un lider puternic, care va finaliza ceea ce este început de mult şi anume înlocuirea autorităţii lui Dumnezeu cu autoritatea umană, adică esenţa închinării la idoli. Ce altceva înseamnă închinarea la idoli, dacă nu închinarea în faţa făpturii în locul Făcătorului şi ce altceva este „taina fărădelegii” dacă nu exact acelaşi lucru? Pavel ne descrie foarte exact „taina fărădelegii” nu ne rămâne decât să fim atenţi la ea: „căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin. Cu alte cuvinte, au slujit şi s-au închinat instituţiilor bisericeşti, adică organizaţiilor religioase creştine în locul lui Dumnezeu. (Romani 1: 25) Întreaga această lucrare este şi o analiză a acestei „taine a fărădelegii” despre care ne vorbeşte N.T.

La un moment dat, în România, Biserica instituţională Ortodoxă a semănat panica, în mod voit sau nu, în rândul populaţiei, în legătură cu un nou sistem de paşapoarte, care ar conţine numărul numelui fiarei 666. Este bine de reţinut că numărul numelui fiarei este numărul numelui unei personalităţi religioase creştine, după toate probabilităţile, care încă nu şi-a început misiunea şi care va obţine sprijinul tuturor Bisericilor instituţionale, sau cel puţin a celor mai importante şi mai extinse din punct de vedere numeric şi geografic. Aici problema principală nu este nr. 666, ci sistemul, sau principiul care este  simbolizat de această cifră. Speculaţii bazate pe calcule şi numere vor fi multe dar ceea ce trebuie reţinut este că, este vorba despre un om, o personalitate care va conduce un sistem, având ca bază autoritatea instituţională a instituţiilor bisericeşti, adică autoritatea unor credincioşi creştini asupra altor credincioşi creştini, în probleme spirituale.

Read 1792 times Last modified on Monday, 19 April 2021 16:51
Gabriel Baicu

profile Gabriel Baicu

 

 

 

 Cartea Secretele Bibliei este o analiză a primelor 11 capitole ale cărții Facerea (Geneza), din Biblie, care sunt citite cu un ochi critic și nicidecum dogmatic. Rostul acestui studiu este acela de a afla dacă există motive raționale și dovezi faptice pentru a crede narațiunile conținute de Biblie despre creație, nu printr-o credință oarbă, ci pe baza unor argumente credibile.

www.secretelebibliei.com

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.

Cuprins

Cartea Biserica Spirituală Unică

 

Vizitați site-ul

www.credintacrestina.com

Downloads

CARTEA SECRETELE BIBLIEI

Read the books!

 Gods false mirror

Contradictions in the Bible

13563870
Today
Yesterday
This Week
All days
1557
6054
31622
13563870

Your IP: 3.238.82.77
2024-10-12 16:22