Sunday, 29 November 2020 22:09

Ce este Biserica celor născuţi din Spirit şi de ce aceasta este adevărata Biserică a lui Dumnezeu?

Written by
Rate this item
(0 votes)

Biserica celor născuţi din Spirit este Biserica celor născuţi din nou, Biserica Spirituală Unică, Biserica celor înscrişi în Ceruri, sau Biserica celor Aleşi

În această lucrare voi avansa o altă înţelegere a ceea ce înseamnă Biserica lui Dumnezeu, pe care o consider mult mai aproape de ceea ce prescrie învăţăturile Noului Testament şi pe care o denumesc Biserica celor născuţi din Spirit sau Biserica Spirituală Unică, adică adevărata Biserică a lui Dumnezeu, ale cărei trăsături şi istorie voi încerca să le creionez sub ochii cititorilor. Născut din Spirit înseamnă născut din Duh, adică din Duhul Sfânt. Această expresie: „născut din apă şi din Duh” este folosită de Isus şi o găsim în evanghelia după Ioan la capitolul 3, versetul 6. Această entitate poate fi denumită tot atât de bine şi Biserica celor născuţi din nou, Biserica celor născuţi din Dumnezeu, Biserica celor înscrişi în Ceruri, sau Biserica celor Aleşi. Am folosit şi voi folosi şi în continuare, în mod alternativ, aceste denumiri care sunt identice, din punctul de vedere al semnificaţiei lor spirituale.

În accepţiunea acestei lucrări, adevărata Biserică a lui Dumnezeu, este aceea comunitate spirituală, ne instituţionalizată, şi ne organizată în structuri socio-umane şi care este formată din toţi credincioşii care sunt născuţi din Duh, pentru o nouă viaţă spirituală, indiferent de ce Biserici confesionale aparţin, în mod nominal, sau chiar dacă nu aparţin de astfel de entităţi religioase.

“Deci, ca unii care, prin ascultarea de adevăr, v-aţi curăţit sufletele prin Duhul, ca să aveţi o dragoste de fraţi ne prefăcută, iubiţi-vă cu căldură unii pe alţii, din toată inima; fiind că aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă, care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac.” [(1 Petru 1: 22-23); ref. 51 în Biblia Ortodoxă]

De ce Biserica celor Aleşi? Cei aleşi sunt cei ce sunt cunoscuţi de Dumnezeu încă înainte de întemeierea lumii şi care sunt îndreptăţiţi în faţa lui Dumnezeu prin sângele lui Isus Cristos vărsat pe cruce. (Efeseni 1: 4-12)

“Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre; căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire, pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Cristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.” [(1 Petru 1: 17-19);  ref. 52 în Biblia Ortodoxă]

Consider că prin cuvântul frică trebuie înţeles, în acest context, sensul de grijă, de prudenţă, de atenţie mărită, sau de luciditate,  nu cel de teamă. Din toată învăţătura Bibliei rezultă că cei credincioşi nu trebuie să nutrească faţă de Dumnezeu frică, ci dragoste care alungă frica. (1 Ioan 4: 18) Creştinii născuţi din nou formează o comunitate spirituală unică (Ioan 17: 21-23), care va fi dusă de Isus Cristos la Ceruri cu ocazia celei de a doua venirii a Lui (1 Tesaloniceni 4: 15-18). Această comunitate şi nu alta, reprezintă Biserica Sa, trupul Său spiritual (Efeseni 4: 4-6) Cei aleşi vor trăi cu Dumnezeu pentru veşnicie (Apocalipsa lui Ioan 22: 5)

Apartenenţa la această Biserică Spirituală Unică sau Biserica celor născuţi din Dumnezeu se realizează independent de instituţiile religioase din care aceşti indivizi fac sau nu parte. Cu alte cuvinte, pentru apartenenţa la Biserica celor născuţi din Dumnezeu este determinantă relaţia personală a fiecărui individ cu Dumnezeu şi nu înscrierea sau ne înscrierea într-un registru de membri al oricărei instituţii religioase. Apartenenţa la adevărata Biserică a lui Dumnezeu înseamnă o participare personală a individului la viaţa spirituală a lui Dumnezeu. Creştinii născuţi din nou şi care devin creaţii noi, spirituale, parcurg drumul existenţei lor pe pământ împreună cu Cristos. Nu mai sunt singuri ci au o călăuză care le arată drumul, pe care trebuie să călătorească. Aceşti credincioşi, nu se mai conduc după conjuncturi sau necesităţile momentului, nici după învăţături obligatorii, ci după principii spirituale vii, care sunt impregnate în conştiinţele lor de puterea care îi luminează. Creştinii născuţi din nou se străduiesc să trăiască aşa cum a trăit şi Isus, pentru că El este acela care trăieşte în ei.

„Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus.” [(1 Ioan 2: 6; Galateni 2: 20); ref. 53 în Biblia Ortodoxă]

Toţi Creştinii născuţi din nou, formează, împreună, Biserica Celor înscrişi în Ceruri, din toate timpurile. Din aceasta fac parte credincioşii renăscuţi spiritual care trăiesc în prezent, care au trăit în trecut sau care vor trăi în viitor. (1 Tesaloniceni 4: 14) Apartenenţa credincioşilor aflaţi în această situaţie, la oricare denominaţiune creştină sau ne apartenenţa la nici una dintre ele, nu este determinantă pentru participarea lor la Biserica celor Aleşi şi de aceea nici nu reprezintă un obstacol pentru apartenenţa la această Biserică. Omul duhovnicesc este, din punct de vedere spiritual, deasupra instituţiilor religioase şi din acest punct de vedere nu poate fi judecat de nimeni în afară de Dumnezeu. Limita conştiinţei spirituale a omului este Dumnezeu.

“Omul duhovnicesc, dimpotrivă, poate să judece totul şi el însuşi nu poate fi judecat de nimeni. Căci <<cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-I poată da învăţătură?>> Noi însă avem gândul lui Cristos.” [(1 Corinteni 2: 15-16); ref. 54 în Biblia Ortodoxă]

Legăturile bazate pe convenţii umane sau pe tradiţii, nu pot determina unitatea şi omogenitatea specifică adevăratei Biserici a lui Dumnezeu. Chiar dacă respectăm aceeaşi tradiţie creştină, suntem totuşi oameni diferiţi, cu interese diferite şi nu avem cum să trecem peste sinele nostru, care, prin definiţie este egoist, până când nu suntem născuţi din Duh. Pe de altă parte, relaţia personală, unitatea individului cu Dumnezeu, garantează tuturor celor aflaţi într-o astfel de conexiune apartenenţa la o singură comunitate spirituală, care este Biserica Spirituală Unică. Indiferent de care denominaţiune creştină aparţine, credinciosul născut din nou, care este ancorat pentru veşnicie în Dumnezeu, „portul” lui de destinaţie, se află deja într-o unitate desăvârşită cu toţi ceilalţi credincioşi, renăscuţi spiritual. Ortodocşii, Romano-catolicii, Greco-catolicii, Protestanţii, Neoprotestanţii etc., sunt fraţi în Cristos, cu singura condiţie, de a fii ei înşişi în Cristos. Un Ortodox spiritual şi un Catolic spiritual sau un Catolic spiritual şi un Protestant spiritual sau un Protestant spiritual şi un Neoprotestant spiritual etc. au mult mai multe în comun, din punct de vedere spiritual, decât ar permite doar apartenenţa la aceeaşi instituţie bisericească. Aceştia sunt în unitate spirituală perfectă, lucru care nu se poate afirma despre cei care aparţin de aceeaşi confesiune creştină dar nu sunt născuţi din nou. Ultimii menţionaţi se află într-o unitate instituţională, adică au legături bazate pe o tradiţie creştină comună, dar nu se alimentează direct de la acelaşi izvor spiritual. Este adevărat că cei din urmă sunt aprovizionaţi cu aceleaşi doctrine de către aceleaşi instituţii bisericeşti, dar nu s-au racordat direct la „robinetul” care furnizează „apa vieţii” ci ei consumă împreună o „apă îmbuteliată,” de o calitate discutabilă, produsă de întreprinderile de „îmbuteliat” adevăruri spirituale, pe bandă rulantă, care sunt Bisericile confesionale. 

Acela care nu poate înţelege ce este această unitate în Cristos, sau se întreabă, ce are această unitate atât de deosebit, ce diferenţiază această unitate de o simplă relaţie de prietenie, să îşi amintească ce spunea Isus Cristos despre unitatea dintre El şi Tatăl ceresc. Eu şi Tatăl una suntem. (Ioan 17: 21-23) Tot ce are Tatăl este al meu. (Ioan 17: 10) Există un singur Dumnezeu şi o singură esenţă umană. Fiecare individ nu este decât o „hipostazis” a aceleiaşi esenţe umane. Omul este acelaşi, adică unul, cu foarte multe personalităţi dar atunci când este în Cristos, toţi oamenii au acelaşi sine, acelaşi interes, acelaşi proiect şi aceeaşi destinaţie. Unitatea teleologică conferă o „unitate de sine.” Unitatea între Creştinii renăscuţi spiritual exclude competiţia şi confruntarea deoarece toţi aceştia s-au „lepădat” de sinele egoist şi nu există decât un sine, acelaşi sine al omului şi al lui Dumnezeu.

“Apoi a chemat la El norodul împreună cu ucenicii Săi şi le-a zis: <<“Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi, să îşi ia crucea şi să mă urmeze>>.” [(Marcu 8: 34); ref. 55 în Biblia Ortodoxă]

Isus Cristos şi oamenii au acelaşi sine în Biserica Sa. Dacă ne gândim ce omogenitate presupune acest „sine”, acest „eu” comun, atunci avem o şansă să înţelegem ce înseamnă unitatea spirituală. Unitatea din interiorul Bisericii celor născuţi din nou este identică cu aceea din interiorul Trinităţii. (Ioan 17. 21)

Conştiinţa unităţii creştine este singura care se poate opune autorităţii ierarhice şi imaginii greşite, prezentate de instituţiile bisericeşti despre un Dumnezeu autoritar şi distant. Adevărata Biserică a lui Dumnezeu este imaginea lui Dumnezeu, pe când Bisericile instituţionale sunt doar oglinda lumii în care trăim. Dacă preoţii sau pastorii sau alţi funcţionari bisericeşti sunt câteodată necinstiţi sau lacomi, aceasta este pentru că aşa este şi lumea noastră, într-o măsură importantă, dar dacă cei menţionaţi sunt născuţi din nou aceştia vor reflecta caracterul lui Dumnezeu, generos până la sacrificiu de Sine.

Elementul uman, adică imperfecţiunea specifică omului nu dispare în totalitate, atâta vreme cât Biserica celor Aleşi este formată din oameni, numai că factorul uman nu are nici o pondere şi nici o implicare în decizia finală privitoare la conducerea, organizarea, sau stabilirea componenţei sale. Isus Cristos este Capul Bisericii, El i-a stabilit structura şi tot El a cunoscut pe fiecare membru al acesteia, încă înainte de întemeierea lumii. Capul Bisericii înseamnă că Isus Cristos a primit pe oricine face  parte din această Biserică, încă de la întemeierea lumii. Nu a făcut acest lucru în mod arbitrar, ci bazat pe deciziile noastre, ale fiecăruia dintre noi, în parte. (Efeseni 1: 12)  Undeva în proiectul lui Dumnezeu, în trecut şi undeva în viitor, noi am existat şi existăm deja. Pentru Dumnezeu trecutul şi viitorul sunt concomitente, deoarece El este deasupra timpului. Viitorul la care noi aspirăm, pentru Dumnezeu, există deja. El a hotărât o misiune, sau mai multe pentru fiecare membru al Bisericii celor înscrişi în Ceruri şi desigur un câmp de activitate de o complexitate proprie, în raport cu talentul şi competenţa fiecăruia. Cristos cunoaşte pe fiecare membru al Bisericii Sale în profunzime şi cunoaşte drumul fiecăruia în această lume, până acolo că El cunoaşte şi câte fire de păr pe cap are, fiecare din cei care sunt ai Lui. (Luca 12: 7) Este o exprimare metaforică, prin care Isus Cristos încearcă să ne spună că nimic nu este lăsat la voia întâmplării de către Dumnezeu, în ceea ce ne priveşte. El s-a sacrificat pe Sine pentru toţi aceia care sunt ai Lui, a suferit şi a murit pe cruce şi se aşteaptă ca toţi aceştia să fie capabili să facă acelaşi lucru unul pentru celălalt. (Ioan 13: 34-35) Isus Cristos lucrează prin fiecare membru al Bisericii Sale şi în acest scop dă fiecăruia daruri spirituale care să fie utile celorlalţi.

“Căci noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu. Voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu.” [(1 Corinteni 3: 9);  ref. 56 în Biblia Ortodoxă]

“Ca unii care lucrăm împreună cu Dumnezeu, vă sfătuim să faceţi aşa ca să nu fi primit în zadar harul lui Dumnezeu.” [(2 Corinteni 6: 1); ref. 57 în Biblia Ortodoxă]

“Iar ei au plecat şi au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei şi întărea Cuvântul prin semnele, care-i însoţeau. Amin.” [(Marcu 16: 20); ref. 58 în Biblia Ortodoxă]

Nu există nici un fel de autoritate administrativă în Biserica celor născuţi din Dumnezeu. Creştinii între ei, din punct de vedere spiritual, sunt doar fraţi, nu conducători şi conduşi şi Isus este cel dintâi născut, dintre mai mulţi fraţi.

“De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său. Căci pe aceia, pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi.” [(Romani 8: 28-29); ref. 59 în Biblia Ortodoxă]

 Tot ceea ce trece peste acest principiu ţine de organizare socială sau instituţionalizarea credinţei. Organizarea socială şi instituţionalizarea au rosturile lor dar nu reprezintă esenţa adevăratei Biserici a lui Dumnezeu. Trebuie să facem deosebirea între ceea ce este comoara spirituală şi vehiculul care o transportă la destinaţie. Tezaurul lui Dumnezeu este spiritualitatea creştină, dar vehiculul care transportă acest tezaur la destinaţie este din această lume, este la ora actuală un ansamblu de instituţii religioase creştine, numite biserici. Vehiculul este închiriat, este temporar, are forma lumii în care trăim, altfel nu ar putea transporta comoara, dar tezaurul, în sine, are o strălucire şi frumuseţe venite dintr-un spaţiu divin. Comoara aceasta este esenţa eternităţii, este rostul pentru care toate lucrurile există. Deosebirea nu este uşor de făcut pentru că tezaurul este conţinut de vehicul şi este nevoie de o privire spirituală pentru a îl putea vedea.

În Biserica Spirituală Unică nu există nici un crez sau doctrină creştină impusă şi doctrina acestei Biserici este recunoaşterea parţialităţii oricărei cunoaşteri umane despre Dumnezeu, în viaţa pământească şi, de asemenea, acceptarea exprimării oricărei opinii prin care se caută în mod sincer cunoaşterea Lui.  Fundamentul doctrinar este divers şi constituit de posibilitatea coexistenţei tuturor doctrinelor, fără discriminare între ele. Ce se întâmplă dacă părerile se opun una celeilalte, nu se transformă nivelul raţional într-un teatru de confruntare? Dialogul şi respectul înlocuieşte confruntarea şi fiecare membru al Bisericii Celor înscrişi în Ceruri are dreptul şi obligaţia să aibă propriile opinii. Nimeni nu poate fi obligat să afirme altceva decât ceea ce crede că este adevărat, sau ceva care nu corespunde întocmai cu propriile sale convingeri.

Biserica celor înscrişi în Ceruri, nu poate decât să respingă dogmele obligatorii de credinţă, dar în acelaşi timp, priveşte cu respect tradiţiile şi învăţăturile celor care o compun, atâta timp cât acestea nu sunt absolutizate sau impuse asupra celorlalţi. Cu alte cuvinte, dialogul între credincioşi este mai mult decât necesar şi scopul lui este o mai bună înţelegere a problemelor teoretice şi practice cu care se confruntă Creştinismul. Pentru a se recunoaşte, oamenii au nevoie să îşi cunoască gîndurile unii altora, prin dialog, pentru că numai Dumnezeu este acela care citeşte gândurile. Libertatea de opinie, cunoaşterea ne îngrădită, respectul faţă de ştiinţele moderne, faţă de cultura umană şi faţă de artă sunt elemente constitutive ale învăţăturii Bisericii celor născuţi din nou. Spiritele libere nu au de ce să se apere şi să se îngrădească cu doctrine fixe, ele trebuiesc să călătorească în timp şi spaţiu pentru a cerceta şi vedea ce înseamnă cu adevărat eternitatea. Ceea ce face deosebirea faţă de lumea din jur este respectarea moralei creştine şi anume a poruncii noi dată de Isus. (Ioan 13: 34)

Practicarea dragostei de natură divină este fundamentul moralei pentru adevărata Biserică a lui Dumnezeu. În rest, cea ce rămâne pentru practicanţii Creştinismului este deplină libertate şi un accent pus  pe cercetare ştiinţifică, pe cultură, pe artă şi pe orice muncă utilă societăţii, în general. Societatea în care trăim nu trebuie lăsată în urmă şi nici privită cu dispreţ de la înălţimea unei religiozităţi goale de orice conţinut practic. Un Creştin practicant, indiferent de domeniul său de activitate, trebuie să fie mai întâi de toate un cercetător, deoarece cercetarea înseamnă cunoaştere şi orice fel de cunoaştere ne apropie de cunoaşterea lui Dumnezeu. Cercetarea Scripturilor şi, în egală măsură, cercetarea naturii, inclusiv a celei umane şi cercetarea unversului sunt emblema credinciosului cercetător. Cu cât ştim mai multe despre univers, cu atât îl înţelegem mai bine pe Dumnezeu şi cu atât suntem mai aproape de El. Creştinismul autentic presupune ştiinţă şi tehnologie şi în acelaşi timp, presupune cunoaşterea dragostei de natură divină, a lungimii, lărgimii şi înălţimii dragostei lui Cristos. Bisericile instituţionale sunt un pas înapoi, dacă nu chiar mai mulţi paşi înapoi, pentru spiritualitate deoarece ele sunt un mecanism blocat, atât în privinţa cunoaşterii dragostei lui Dumnezeu cît şi în ceea ce priveşte cunoaşterea intelectuală. Acestea nu promovează cu adevărat nici una dintre aceste domenii de cunoaştere.

Adevărata dragoste presupune înţelegerea modului celuilalt de a gândi. Dragostea de natură divină nu înseamnă doar milă sau compasiune, care se acordă celor defavorizaţi, dragostea înseamnă respect şi comunicare la nivel raţional. A iubi înseamnă a identifica şi respecta competenţele şi calităţile celor din jurul nostru. A iubi înseamnă, de asemenea, a da, dar pentru a avea ce să dăm trebuie, mai întâi, să căutăm, să cercetăm. A iubi înseamnă a fi interesat, a analiza, a înţelege şi a răspunde solicitărilor. Acumularea de cunoştinţe, experienţe spirituale, personale şi munca sunt ofertele pe care cei născuţi din Dumnezeu le fac lumii. A iubii înseamnă a muncii şi a produce bunuri materiale şi spirituale, din care apoi putem oferii celor din jurul nostru, pentru folosul acestora. Iubirea creştină, devenită spectacol religios, dar fără efecte practice nu este decât o mare demagogie, practicată atât de mult de către Bisericile confesionale.  

Unitatea în Biserica Spirituală Unică nu este dată de unitatea de păreri, ci de libertatea recunoscută tuturor de a avea propriile convingeri şi de respectul convingerilor celorlalţi. Unitatea se bazează pe viitor, adică pe convingerea că în viitor vom avea toate răspunsurile la toate întrebările şi aceasta se va întâmpla atunci când îl vom cunoaşte deplin pe Dumnezeu. (1 Corinteni 13: 12) Unitatea nu este, deci, bazată pe convingeri doctrinare comune, ci pe o Persoană comună. Ceea ce îi uneşte pe credincioşii din Biserica celor născuţi din Spirit este legătura comună cu aceeaşi Persoană, adică sursa de unde vine învăţătura Creştinismului. A fi racordat la sursă, asigură garanţia de a avea, la un moment dat, toate cunoştinţele posibile care vin din acea sursă.

Read 94 times Last modified on Sunday, 29 November 2020 23:34
Gabriel Baicu

profile Gabriel Baicu

 

 

 

 Cartea Secretele Bibliei este o analiză a primelor 11 capitole ale cărții Facerea (Geneza), din Biblie, care sunt citite cu un ochi critic și nicidecum dogmatic. Rostul acestui studiu este acela de a afla dacă există motive raționale și dovezi faptice pentru a crede narațiunile conținute de Biblie despre creație, nu printr-o credință oarbă, ci pe baza unor argumente credibile.

www.secretelebibliei.com

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.

Cuprins

 

Vizitați site-ul

www.credintacrestina.com

Downloads

CARTEA SECRETELE BIBLIEI

Read the books!

 Gods false mirror

Contradictions in the Bible

5071905
Today
Yesterday
This Week
Last Week
This Month
Last Month
All days
3590
3518
35937
4994625
109144
215522
5071905

Your IP: 18.207.108.182
2021-01-24 22:08