Friday, 11 December 2020 19:05

Despre botezul în apă

Written by
Rate this item
(2 votes)

Să începem cu botezul în apă. Acesta este un exemplu de doctrină biblică pentru care se poate găsi, în egală măsură, în Biblie, texte care să susţină fie obligativitatea botezului copiilor fie necesitatea de a boteza numai persoane mature. Nici una dintre opţiuni nu poate să pretindă o mai mare legitimitate decât cealaltă, în baza Bibliei şi cu toate acestea, diferenţa dintre adoptarea uneia sau a celeilalte, din punct de vedere teologic, este uriaşă. De la început trebuie să fac precizarea că eu nu pledez pentru botezul copiilor, ca variantă exclusivă, în ceea ce priveşte botezul în apă, dar nici pentru botezul în apă, numai la maturitate, ca singura posibilitate viabilă acceptată de Biblie. Consider că ambele posibilităţi sunt la fel de viabile şi la fel de justificate, în economia textelor N.T. Intenţionez totuşi să amintesc celor credincioşi că în Biblie se precizează clar că există un singur botez în apă, prin urmare, condiţionarea circulaţiei libere a creştinilor, între diferitele confesiuni creştine, de repetarea botezului în apă, nu are nici o legitimitate în Biblie, ci este determinată de interesele instituţionale ale diverselor confesiuni creştine.

Alegerea uneia sau a celeilalte dintre variante, în mod exclusivist, poate crea două sau mai multe confesiuni creştine diferite. Absolutizarea uneia dintre modalităţile de botez în apă şi transformarea acestei variante într-o trăsătură fundamentală a unei doctrine creştine, sau a mai multora, este o greşeală fundamentală, care îi ţine pe Creştini departe unii de ceilalaţi, în limitele impuse ale Bisericilor corporatiste.  Fie una, fie cealaltă nu sunt decât opţiuni cu valoare spirituală egală. Biblia nu oferă destule elemente pentru a decide hotărâtor pentru una sau pentru cealaltă dintre opţiuni, adică pentru botezul copiilor sau pentru botezul exclusiv al celor ajunşi la maturitate, dar oferă temeiuri pentru a le promova pe amândouă, aplicabile de la caz la caz şi în funcţie de conştiinţa şi convingerea fiecărui credincios. Aceasta este Biblia şi acesta este un fenomen pe care îl denumesc “dilema opţiunilor echivalente.” Desigur că aceste dileme, fiind destul de multe, urmează ca ele să fie legate între ele şi aceasta creează noi dileme, datorate legăturilor dintre opţiunile echivalente. Aşa s-au construit unele din doctrinele instituţiilor bisericeşti, prin încercarea de a menţine o coerenţă între opţiunile echivalente. Aceste opţiuni trebuiau combinate între ele, încât atunci când erau puse împreună trebuiau să aibă un sens. În această lucrare încerc să prezint, în egală măsură, argumente în favoarea ambelor posibilităţi, adică pentru botezeul în apă al copiilor, dar şi pentru botezul în apă al celor maturi, urmând ca fiecare cititor să cântărească pentru sine argumentele prezentate. Dacă pledez pentru ceva este pentru a diminua la maximum importanţa acestor deosebiri şi a îi reduce locul şi chiar a o elimina cu totul atunci când este vorba de a aprecia şansa pe care toţi Creştinii o au pentru salvarea lor, indiferent de Biserica instituţională de care aparţin. A prezenta doctrine, bazat pe mari descoperiri făcute în Biblie de către un cercetător sau altul, fără însă a prezenta în modul cel mai echilibrat lucrurile, s-a dovedit a fi contra-productiv în istoria Creştinismului. Evoluţia în cunoaştere este mai mult decât necesară, dar tocmai din acest motiv Creştinismul trebuie să rămănă deschis, din punct de vedere al evoluţiei în înţelegerea sa. În fapt, fiecare descoperire nouă s-a închis în ea însăşi, prezentîndu-se pe sine ca pe ‘ultima’ revelaţie posibilă şi în felul acesta transformându-se în ideologia unei instituţii bisericeşti. Tot aşa s-a întâmplat şi cu Protestantismul, sau cu Neo-Protestantismul. Orice descoperire ‘nouă’ în Biblie a tins la eliminarea a ceea ce era deja stabilit, adică a ‘vechilor’ tradiţii. S-a dat la o parte şi ceea ce era bun şi ceea ce era mai puţin bun. De exemplu o dată cu principiul ‘Sola Scriptura’ s-a aruncat la coşul de gunoi ideea de tradiţie a Bisericii uitându-se că Scriptura însăşi, adică N.T. a fost scrisă după aproximativ 50 de ani, de la data când s-au întîmplat evenimentele, în principal, tot în baza unei tradiţii orale care circula, în legătură cu viaţa şi misiunea lui Isus, pe pămănt. În ceea ce mă priveşte, consider că nu trebuiesc măturate, în nici un fel, tradiţiile Creştinismului, dar nici nu trebuiesc absolutizate sau ‘mumificate,’ în aşa fel încât să devină piedici în calea revelaţiei continue a lui Dumnezeu. Vreau să subliniez, cu toată insistenţa necesară, că mesajul cuprins de această carte nu reprezintă o nouă doctrină, ci doar constatarea relativităţii şi imperfecţiunilor doctrinelor creştine, deja existente. Consider că este timpul să depăşim cu toţi faza diviziunilor doctrinale, din istoria Creştinismului şi să ne ridicăm la o nouă etapă în care unitatea, expresia dorinţei lui Isus, să revendice diviziunile relative, în mod ne justificat accentuate, de logica instituţională bisericească. Dacă cineva are convingerea personală că doctrina, sau tradiţia, instituţiei bisericeşti, de care aparţine, fie aceasta cea Penticostală, Baptistă, Ortodoxă, Romano Catolică, etc., este cea ‚adevărată’ şi toate celelalte doctrine şi tradiţii sunt greşite, în întregime sau în parte, îmi pare rău dar personal nu îl pot însoţi în această convingere. Consider că adevărul se află răspândit între doctrinele tuturor confesiunilor creştine, dar că, în acelaşi timp, fiecare dintre acestea conţine, în mod inevitabil şi erori. De ce, în mod inevitabil? Afirm acest lucru deoarece orice doctrină, pentru a se putea închide în ea însăşi, pentru a se putea învălui cu ea însăşi, are nevoie să se ‘acopere’ cu elemente care să nu facă notă discordantă cu tezele sale de bază. Din dorinţa de a obţine această concordanţă şi continuitate în interiorul lor, doctrinele sunt obligate să ‘potrivească’ anumite aspecte ale învăţăturilor lor astfel încât toate elementele constitutive ale acestoe să se afle, între ele, într-o înşiruire cât mai logică. Doctrinele sunt sisteme logice de gândire ale căror elemente nu pot fi în ne concordanţă unele cu celelalte. De exemplu, dacă alegem să optăm pentru botezul în apă, exclusiv al maturilor, de aici se desprind importante consecinţe teologice, cum ar fi faptul că naşterea din nou a copiilor trebuie să înceapă cu naşterea din Spirit, în lipsa naşterii din apă. Este o inversare a conţinutului învăţăturii lui Isus care a spus că naşterea din nou este o naştere din apă şi din Spirit. (Ioan 3; 5) Cu toate că această ordine, naşterea din Spirit şi din apă, ar putea fi considerată mai puţin definitorie pentru procesul în sine, totuşi trebuie să observăm că Isus a folosit o altă ordine. Avem în N.T. cel puţin un exemplu în care mai întâi s-a pogorât Duhul Sfânt asupra persoanelor respective şi numai după aceea aceste persoane au fost botezate în apă. (Faptele Apostolilor 10; 47) Aş face totuşi observaţia că între cele două momente s-a scurs un foarte scurt interval de timp. Dacă se avansează opinia că ordinea stabilită de Isus nu se schimbă, rămâne o zonă obscură în legătură cu naşterea din nou a copiilor, între momentul naşterii lor biologice şi momentul botezului lor în apă.        

Biblia nu conţine o singură interpretare şi încercarea de a aduce toate învăţăturile la un numitor comun, în scopul de a construi o doctrină funcţională, pentru o anumită instituţie bisericească, duce în mod automat, la forţare şi deformare. Biblia deţine o mare varietate de învăţături şi există doar o cale de a le pune pe toate împreună şi anume, interpretarea tuturor opţiunilor similare ca opţiuni echivalente şi raportarea tuturor variantelor posibile la spiritul unitar al textelor ei. Biblia are o expresie literală, dar are deasemenea şi un spirit. Toate regulile şi elementele Bibliei trebuiesc înţelese în spiritul Creştinismului şi din punctul acesta de vedere nu există indeterminare în conţinutul ei. Spiritul Bibliei este dragostea de Dumnezeu şi de oameni şi cine urmează această cale nu poate greşi. Doctrinele sunt oarecum înşelătoare, deoarece putem afirma cu acelaşi drept fie o interpretare a textelor, fie cealaltă şi lucrul acesta ne poate face să devenim pasionaţi şi chiar fanatici în legătură cu opţiunea pe care o preferăm. Ajungem să credem că ştim ceva şi putem deveni intoleranţi cu toţi ceilalţi, bazându-ne pe cunoştinţa noastră. Dovedim, în felul acesta, că încă nu cunoaştem, aşa cum trebuie să cunoaştem fenomenul creştin, adică într-un mod spiritual. Dragostea spirituală nu poate înşela, pentru că acesta este spiritul care se degajă din totalitatea textelor Bibliei. Din cauza părerilor şi doctrinelor diferite oamenii s-au certat, s-au luptat, s-au urât şi s-au ucis, pentru că au scăpat din vedere spiritul Creştinismului.

Dacă luăm, ca şi un prim exemplu, botezul în apă o să putem înţelege foarte bine jocul prin care se construiesc doctrinele Bisericilor instituţionale şi diviziunile artificiale dintre anumite Biserici corporatiste. Martin Luther, Ulrich Zwingli sau Johannes Calvin, mari reformatori şi fondatori ai confesiunilor Protestante şi Reformate erau adepţii botezului copiilor. Ceea ce este semnificativ pentru logica instituţională este faptul că Neo-Protestanţii îi critică cu vehemenţă pe Creştinii Ortodocşi şi Romano-Catolici, de altfel şi Greco-Catolicii sunt văzuţi ca aparţinând de aceeaşi categorie, pentru că aceştia îi botează pe copiii sugari, dar cu toate acestea şi Luther făcea acelaşi lucru. Neo-Protestanţii se declară urmaşi ai reformei lui Luther dar pe Ortodocşii şi pe ceilalţi care îi botează pe copii îi consideră ca şi cum nu ar fi fost de fapt botezaţi niciodată, adică din acest punct de vedere ca pe adevăraţi păgîni. Adică pe Luther, care era adeptul botezului copiilor îl consideră un mare reformator dar botezul în apă care se săvărşeşte în Biserica corporatistă Ortodoxă, cea Romano Catolică, etc, îl consideră lipsit de valabilitate şi deci acesta ar trebui repetat, după părerea lor la maturitate.  

Încerc să stabilesc dacă botezul în apă trebuie, în mod obligatoriu, aplicat copiilor sau exclusiv persoanelor cu discernământ şi ce ne spune în primul rând Biblia despre acest lucru. Botezul în apă, în N.T. îşi are originile odată cu misiunea lui Ioan Botezătorul.

„Locuitorii din Ierusalim, din toată Iudea şi din toate împrejurimile Iordanului, au început să iasă la el; şi mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în râul Iordan.” [(Matei 3: 5-6); ref. 194 în Biblia Ortodoxă]

Este puţin probabil ca Ioan să fi botezat şi copii, cu atât mai mult cu cât înaintea botezului se făcea o mărturisire a păcatelor pe care copii, la o vârstă prea fragedă, nu ar fi avut de ce să o facă. Cu toate acestea, nu avem nici un indiciu sigur şi indiscutabil asupra vârstei de la care Ioan îi boteza pe locuitorii din Ierusalim. Isus Cristos însuşi a fost botezat de Ioan la o vârstă a maturităţii, dar cum ar fi putut fi botezat ca şi copil dacă El, imediat după acel moment, şi-a început misiunea pe pământ. Putea un copil să îndeplinească ceea ce a realizat Isus şi să moară pe cruce pentru salvarea umanităţii? Cu toate acestea ipoteza că Ioan Botezătorul a botezat şi copii, la rugămintea părinţilor lor, nu poate fi exclusă şi cel puţin N.T. nu ne oferă elemente indiscutabile, care să poată fi folosite pentru a formula o afirmaţie sau o negaţie definitivă.

„Atunci a venit Isus din Galilea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el. Dar Ioan căuta să-l oprească. <<Eu, >> zicea el,<<am trebuinţă să fiu botezat de Tine şi Tu vii la mine? >> Drept răspuns, Isus i-a zis: <<Lasă-mă acum, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit. >> Atunci Ioan L-a lăsat.” [(Matei 3: 13-15); ref. 195 în Biblia Ortodoxă]

În toate cele trei evanghelii sinoptice (Matei, Marcu şi Luca) botezul lui Isus este povestit în mod foarte asemănător. În Evanghelia după Ioan nu ni se spune că Isus Cristos a intrat în apa botezului, iar cel care a văzut Duhul Sfânt a fost Ioan, care a mărturisit despre acest lucru. În această evanghelie nu reiese clar că toţi cei care se aflau în locul în care Isus a venit la Ioan, au văzut Duhul Sfânt pogorându-se ca un porumbel asupra lui Isus, dar este precis exprimat faptul că Ioan a avut această viziune. Toate patru evanghelii vorbesc despre acest eveniment al întâlnirii dintre Isus şi Ioan Botezătorul şi nu există niciun motiv ca cineva să pună la îndoială acest lucru. Reprezintă faptul că Isus s-a botezat la maturitate o dovadă indiscutabilă, că toţi credincioşii trebuie să se boteze în apă, atunci când sunt maturi? Bineînţeles că nu. Isus Cristos a îndeplinit misiunea Sa la o vârstă a maturităţii şi nu ar fi existat o legătură coerentă între misiunea lui Ioan Botezătorul şi activitatea Sa, dacă cele două nu s-ar fi desfăşurat într-o strânsă legătură una cu cealaltă, adică dacă Isus ar fi fost botezat când era copil. De altfel, la vârsta copilăriei, Isus a fost tăiat împrejur ca orice copil Evreu şi dacă nu ar fi procedat în felul acesta nu ar mai fi putut îndeplini misiunea Sa, pentru că nimeni nu l-ar fi luat în serios.

Pentru Evrei, tăierea împrejur era un ritual foarte important şi cine nu îl parcurgea nu era considerat că face parte din poporul Evreu. Cum putea Isus să reformeze religia iudaică şi să aducă pe poporul său la o înţelegere corectă a lui Dumnezeu, dacă nici măcar nu ar fi făcut parte din acest popor, adică dacă nu ar fi fost tăiat împrejur la vârsta prescrisă de tradiţia iudaică? Cum şi-ar fi făcut Isus primii adepţi printre Evrei, dacă El, nefiind tăiat împrejur, conform Religiei Iudaice, nici măcar nu ar fi fost socotit Evreu? Probabil că ar fi fost imposibil, deoarece Evreii nu ar fi primit niciodată o religie, pe care să o considere cu totul străină, faţă de tradiţiile lor. Cei doi s-au cunoscut şi Ioan a mărturisit despre Isus că El este trimisul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii şi botează cu Duhul Sfânt. Mărturia lui Ioan Botezătorul reprezintă o dovadă în plus a legitimităţii misiunii lui Isus Cristos şi o pregătire a poporului Evreu pentru aceasta. Cei care se întreabă, de ce Isus nu a fost botezat ca şi copil ar trebui să nu uite că El a fost Evreu şi a fost crescut în respectul tradiţiei Evreieşti şi, în plus, că numai o dată cu misiunea Sa pe pământ, oamenii au fost botezaţi în numele Lui.

Să ne punem următoarea întrebare: “Ce şanse de supravieţuire ar fi avut Isus dacă ar fi fost botezat ca şi copil şi s-ar fi ştiut despre El, că urmează să îndeplinească misiunea pe care a îndeplinit-o? În ce fel ar fi putut Isus să îşi îndeplinească misiunea, ca şi copil, sau ce sens ar fi avut botezul lui, ca şi copil, dacă din momentul botezului până la începerea misiunii Lui, ar fi trecut o lungă perioadă de timp? Începerea misiunii lui Isus a fost conexată cu activitatea lui Ioan Botezătorul, prin urmare în virtutea a ceea ce avea de realizat pe pământ Isus trebuia botezat la maturitate.

La vârsta la care copii sunt botezaţi, în unele confesiuni creştine, Isus Cristos a fost dus de părinţii Săi în Egipt, pentru a nu fi găsit şi ucis de Irod, deci ar fi fost imposibil ca Isus să fie botezat în apă ca şi copil, chiar dacă Ioan Botezătorul şi-ar fi început misiunea mai devreme. Cu toate că N.T. nu precizează, în mod explicit, avem toate motivele să bănuim că Isus Cristos a urmat ritualul iudaic al tăierii împrejur. Botezul lui Isus are specificul său şi este un eveniment care ne arată, că trebuie ca orice Creştin să fie botezat în numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt, dar nu ne spune nimic în legătură cu vârsta recomandată pentru botez.

„Apoi le-a zis: ‘Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit.” [(Marcu 16: 15-16); ref. 196 în Biblia Ortodoxă]

A recomandat Isus prin acest text numai botezul maturilor sau acesta permite în egală măsură şi botezul copiilor? Evident că urmau să fie botezaţi numai cei care vor fi crezut, deoarece botezul se făcea prin liberul consimţământ al persoanei în cauză şi nu cu forţa. Dar dacă părinţii doreau ca şi copiii lor să fie botezaţi, în baza faptului că ei erau răspunzători de soarta veşnică a copiilor lor, atâta vreme cât aceştia erau încă minori? Dacă părinţii sunt în măsură să ia orice decizii pe care ei le apreciază ca fiind potrivite, în legătură cu bunăstarea copiilor lor, de ce li s-ar interzice să se pronunţe în ceea ce priveşte viitorul etern al copiilor lor? Este adevărat că fiecare om trebuie să ia o hotărâre personală în ceea ce priveşte legătura sa cu Dumnezeu şi lucrul acesta se poate face numai în cunoştinţă de cauză şi cu deplin discernământ, dar tot adevărat este că acest mecanism nu este împiedicat cu nimic, dacă copilul este botezat de mic. Cu alte cuvinte, se reduce relaţia cu Dumnezeu numai la botezul în apă, sau este botezul în apă aspectul cel mai important al credinţei creştine? Personal, în baza textelor Bibliei, consider că dacă o persoana a fost botezată ca şi copil, în urma deciziei părinţilor săi, nimic nu poate să împiedice acea persoană, ca prin viaţa sa şi prin mărturisirea sa de credinţă, făcută în principal prin faptele sale, să ducă o viaţă plăcută lui Dumnezeu şi să fie născut din nou. Botezul în apă este asumat şi poate fi confirmat fie explicit fie implicit adică, în cel de al doilea caz prin credinţa personală şi atitudinea faţă de Dumnezeu a celui în cauză. Botezul făcut copiilor, când aceştia nu îşi puteau manifesta propriul discernământ, este asumat şi confirmat de aceştia când ajung la maturitate deci lipsa iniţială de discernământ este compensată de acceptarea sau respingerea botezului în apă, o dată cu atingerea vârstei maturităţii. Această acceptare sau respingere se face prin practicarea credinţei creştine de către cel în cauză. Afirmaţia că botezul copiilor nu este valabil deoarece aceştia nu au discernământ este discutabilă, deoarece discernământul poate fi exprimat ulterior de vreme ce efectele simbolice ale botezului urmăresc un om toată viaţa sa.

Din nefericire, prea mulţi credincioşi consideră că mărturisirea publică trebuie să fie una formală, din gură, şi nu una făcută prin atitudini de viaţă practice. Consider că mărturisirea prin modul de viaţa de fiecare zi, înseamnă mult mai mult decât o declaraţie verbală, câte odată fără acoperire.   

„Şi vorbind cu el, a intrat în casă şi a găsit adunaţi pe mulţi.” [(Faptele Apostolilor 10: 27); ref. 198 în Biblia Ortodoxă]

„Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a pogorât Duhul Duhul Sfânt peste toţi cei ce ascultau Cuvântul. Toţi credincioşii tăiaţi împrejur, cari veniseră cu Petru, au rămas uimiţi când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a vărsat şi peste neamuri. Căci îi auzea vorbind în limbi şi mărind pe Dumnezeu. Atunci Petru a zis: <<Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia, care au primit Duhul Sfânt ca şi noi?>> Şi a poruncit să fie botezaţi în Numele Domnului Isus Cristos. Atunci l-au rugat să mai rămână câteva zile la ei.” [(Faptele Apostolilor 10: 44-48); ref. 198 în Biblia Ortodoxă]

Printre cei mulţi se aflau oare şi copii şi de la ce vârstă în sus? Biblia, categoric, nu ne spune acest lucru, deci nu putem să răspundem doar în această bază nici pozitiv şi nici negativ la această întrebare. În cazul în care Corneliu era căsătorit şi avea şi copii, bănuiesc că nu i-ar fi ţinut pe aceştia departe de un moment atât de important. Dar iată ce zicea apostolul neamurilor despre botezul în apă:

„Mulţămesc lui Dumnezeu că n-am botezat pe niciunul din voi, afară de Crisp şi Gaiu, pentru ca nimeni să nu poată spune că aţi fost botezaţi în numele meu. Da, am mai botezat şi casa lui Ştefana; încolo, nu ştiu să mai fi botezat pe altcineva.” [(1 Corinteni 1: 14-15); ref. 199 în Biblia Ortodoxă]

Când se referă la casa lui Ştefana este de presupus că în ea se aflau şi copii, de altfel dacă ar fi fost vorba numai de persoane mature apostolul Pavel s-ar fi referit la fiecare pe nume aşa cum a făcut cu Crisp şi Gaiu.

Un caz similar este cel care ni se relatează în Faptele Apostolilor:

„În ziua Sabatului am ieşit afară pe poarta cetăţii, lângă un rău, unde credeam că se află un loc de rugăciune. Am şezut jos şi am vorbit femeilor cari erau adunate laolaltă. Una din ele, numită Lidia, vânzătoare de purpură, din cetatea Tiatira, era o femeie temătoare de Dumnezeu şi asculta. Domnul i-a deschis inima ca să i-a aminte la cele ce spunea Pavel. După ce a fost botezată, ea şi casa ei, ne-a rugat şi ne-a zis: <<Dacă mă socotiţi credincioasă Domnului, intraţi şi rămâneţi în casa mea, >> Şi ne-a silit să intrăm.” [(Faptele Apostolilor 16: 13-15); ref. 200 în Biblia Ortodoxă]

La modul la care apostolul Pavel privea femeile, adică în spiritul specific Evreilor, este puţin probabil că odată cu Lidia să fi fost botezat vreun bărbat, fără ca acesta să fie specificat cu numele, sau măcar menţionat ca soţ al Lidiei. Aceasta din urmă se afla într-un loc, unde apostolul Pavel presupunea că se afla un loc de rugăciune, dar ce loc de rugăciune putea fi acela, în care erau adunate numai femei? Probabil că nu era exclusiv un loc de rugăciune, ci un loc în care femeile desfăşurau o anumită activitate lucrativă pe care o îmbinau şi cu rugăciuni. Dacă erau adunaţi şi bărbaţi, de ce nu au fost menţionaţi? Din toate femeile prezente, numai una din ele a fost gata să se boteze, fie că celelalte erau deja botezate fie că nu au fost convinse în acel moment că trebuie să facă acel pas important.

Femeile erau adunate la râu, probabil să spele rufe, după obiceiul acelor vremuri. De ce la râu? Pentru că în caz contrar este greu de acceptat că în locul unde ele se aflau exista pregătit un baptizeriu. Dacă nu s-ar fi aflat lângă un râu, ci într-o casă particulară pentru rugăciune şi pentru diverse activităţi specifice, de exemplu cusut sau tors, trebuie să presupunem că în acea casă existau condiţii pentru botezul prin scufundare. Dacă nu, întrebarea este: a fost Lidia botezată prin scufundare sau stropire? Aveau cu ele şi copii pe care nu aveau cu cine să îi lase şi probabil unele dintre ele supravegheau copiii, în timp ce altele munceau. Nu erau bărbaţi în locul acela, pentru că textul face referire numai la femei. Erau femei şi desigur copii lor care se jucau în jurul lor. Lidia a fost botezată împreună cu casa ei, adică cu copii ei, de vreme ce se presupune că soţul ei nu se afla în acel loc. A fost botezată probabil în râul lângă care se afla, împreună cu casa ei, adică cu copii ei, sau a fost botezată într-o casă particulară. În orice caz, într-o adunare consacrată exclusiv acestui scop, dacă în locul acela exista aşa ceva, de exemplu o peşteră etc., Lidia nu s-ar fi dus fără soţul ei, dacă aceasta ar fi fost căsătorită şi soţul ei în viaţă. De altfel, într-un loc de rugăciune destinat în mod special acestui scop, este puţin probabil că s-ar fi adunat pentru rugăciune numai femei. De ce presupun acest lucru? Datorită statutului pe care femeile îl aveau în societatea din acele vremuri. Dacă soţul Lidiei, un bărbat ne credincios, a preferat să nu fie botezat în acel moment? Atunci ar însemna că textul este greşit, deoarece se subliniază că Lidia a fost botezată ea şi casa ei. În acest caz, din nou, luându-se în considerare modul în care erau privite femeile, dacă soţul Lidiei s-ar fi botezat, alături de ea, lucrul acesta ar fi fost în mod obligatoriu consemnat. Lidia avea şi locuinţa ei, unde ulterior i-a invitat pe Pavel şi pe cei care erau cu el. Dacă era la casa ei, Lidia nu trăia cu părinţii săi, deci prin “casa ei,” care a fost botezată, nu se pot înţelege părinţii acesteia sau alte rude. Alte rude fraţi, surori etc., nu făceau parte din casa ei, ci din casa părinţilor săi. Cu toate acestea, în acest text nu se spune clar că au fost botezaţi şi copii, cu toate că se prezintă cu un mare grad de probabilitate această posibilitate. Chiar dacă ar fi fost botezaţi şi copii, nu avem nici un indiciu în legătură cu vârsta acestora. Textul pe care l-am prezentat, reprezintă un argument Biblic pentru aceia care susţin că nu este o problemă de a îndeplini botezul în apă asupra copiilor. Nu reprezintă un argument Biblic covărşitor, dar prin deducţie poate fi luat în considerare în contextul temei discutate.  

În secolul al treilea, Origen scria că “în concordanţă cu uzajul din Biserică botezul se dă chiar şi copiilor.” (Holilies on Leveticus, 8:3:11, 244 e.n.) Conciliul din Cartagena, în 253 e.n., condamna opinia că botezul trebuie oprit pentru copii, pană în ziua a opta de la naştere. În Interpretarea Literală a Genezei 10:23:39, 408 e.n., Augustin din Hippo scria că: “obiceiul Bisericii de a boteza copii nu este de dispreţuit... şi nici nu trebuie crezut că tradiţia sa este altfel decât apostolică.” Pe de altă parte, persoane credincioase, ridicate la rang de sfinţi de către unele Biserici instituţionale, s-au botezat la maturitate, cu toate că proveneau din familii de credincioşi. De exemplu, Sfântul Ioan Crisostom (Gură de aur) s-a botezat la 25 de ani, Sf. Grigore de Nazianz la 28 de ani şi Sf. Vasile cel Mare la 26 de ani. Părinţii lui Vasile cel Mare au fost consideraţi foarte buni Creştini, tatăl său fiind profesor de retorică şi mama lui, Emilia, a fost fiică de mucenic creştin. Cei doi părinţi au avut 10 copii, din care 4 au fost canonizaţi de Biserica instituţională Ortodoxă.

În acelaşi timp, argumentul Baptiştilor este acela că botezul în apă este o alegere pe care trebuie să o facă fiecare om în parte. Botezul poate fi oferit cuiva numai în urma credinţei lui personale în Dumnezeu. Textul din Marcu capitolul 16, versetele 15-16 ne spune că: “Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit.” Pot avea copii credinţă, dacă nu au discernământ? Copii au ceea mai puternică şi cea mai pură credinţă. De ce afirm acest lucru? Pentru că în ei nu există nimic, care să umbrească chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, după care a fost creat omul şi pentru că Isus nu s-a ferit să se întrupeze într-un copilaş, adică în însăşi personificarea nevinovăţiei. Isus Cristos ne-a spus că trebuie să avem credinţă ca şi un copilaş. (Matei 18: 3) Cu adevărat, copilaşii au o încredere totală în părinţii lor.

Un alt argument Biblic al Baptiştilor este textul în care a fost botezat în apă famenul etiopian.

“Pe când îşi urmau ei drumul, au dat peste o apă. Şi famenul a zis: <<Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?>> Filip a zis: <<Dacă crezi din toată inima, se poate.>> Famenul a răspuns: <<Cred că Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu>>.” [(Faptele Apostolilor 8: 36-37); ref. 201 în Biblia Ortodoxă]

Din acest exemplu s-a tras o concluzie generală. Este totdeauna nevoie ca botezul în apă să urmeze acelaşi exemplu. Adică este obligatorie o mărturisire a credinţei din inimă, în caz contrar persoana respectivă nu poate fi botezată în apă. Un exemplu tipic de generalizare fictivă în care o situaţie particulară este transformată într-o regulă generală.  

Pe de altă parte, se poate vedea în textul din 1 Corinteni 1: 14-15, că încă de la început, botezul în apă a fost folosit de credincioşi ca un mijloc de diviziune şi este în continuare la fel. Este incredibil cât de puţine texte în N.T. vorbesc despre botezul în apă şi cât de important a devenit acesta în a-i separa pe Creştini. Pentru Pavel, botezul în apă era ceva pur simbolic şi nu reprezenta preccuparea sa principală. (1Corinteni 17)  Pentru Creştinii Neoprotestanţi botezul în apă la maturitate este cel mai important subiect de predicare, considerat a fi piatra de temelie a salvării personale. Toate celelalte elemente ale credinţei derivă din această “hotărâre pentru Dumnezeu,” ca şi cum cineva nu s-ar putea decide pentru a trăi creştineşte dacă a fost botezat când era copil. Este vorba despre o strategie prin care se consolidează anumite instituţii bisericeşti. De fapt, toate mişcările Neoprotestante îşi au originile în “descoperirea” făcută în Biblie, că o persoană trebuie în mod necesar să fie matură atunci când se botează şi că botezul în apă săvârşit asupra copiilor pur şi simplu nu are valabilitate. Nu este valabil, pentru că cei mici nu ştiu ce li se întâmplă, atunci când sunt botezaţi şi nu ei au hotărât ce vor să aleagă, adică dacă să îl urmeze sau nu pe Isus.

Personal, în baza textelor Bibliei, consider că dacă părinţii au dreptul de a decide soarta copiilor lor în probleme lumeşti, atunci când aceştia sunt încă minori şi au obligaţia de a le oferi îndrumare, respectând libertatea lor de alegere în probleme spirituale, au calitatea şi de a îi orienta în viaţa spirituală. De altfel, hotărârea luată de părinţi este provizorie, deoarece cel care a fost botezat când era copil, poate să decidă pentru sine când ajunge la maturitate şi anume, dacă confirmă sau infirmă prin viaţa sa botezul care s-a efectuat asupra sa. Pe de altă parte, consider că avem, în acest caz, în faţa noastră un exemplu tipic de problemă pe care Biblia nu o soluţionează cu claritate şi de aceea rămâne la latitudinea conştiinţei celor în cauză, de a hotărî pentru ei şi copii lor ce vor să facă.

A împiedica oamenii să îşi boteze copii, pe temeiul inexistent al faptului că Biblia spune clar că trebuie botezaţi la maturitate, este o dovadă de autoritarism în probleme spirituale şi o încercare de manipulare. Biblia nu clarifică această problemă de o manieră clară şi definitivă, în aşa fel încât să nu mai fie nevoie de interpretare pentru soluţionarea ei, sau să nu mai fie nevoie de decizia personală pe care fiecare este chemat să o ia, în acest caz bazându-se pe conştiinţa sa luminată de Dumnezeu. Este nevoie de conştiinţa individuală a fiecărui credincios în aplicarea învăţăturilor creştine, deoarece nu există reţete precise prin care se fac lucrurile automat. Bisericile instituţionale şi-au arogat fiecare “monopolul” adevărului, fiecare se pretinde deţinătoarea cunoaşterii supreme dar, în realitate, fiecare se bazează pe texte Biblice disparate, întrucât N.T. vorbeşte foarte puţin şi ne sistematic despre botezul în apă. De ce este o încercare de manevrare a conştiinţelor? Pentru că este vorba de prozelitism. Oamenii sunt determinaţi să schimbe o confesiune creştină cu alta şi pentru aceasta ei trebuie rebotezaţi, pentru falsul considerent că botezul copiilor nu este valabil. De ce fals considerent? Pentru că este vorba doar de o posibilă inerpretare a textelor Biliei, de o opine în legătură cu acest subiect, şi nu de un adevăr evident şi bine demonstrat. Biblia ne spune, cu claritate, că omenii care doresc să fie mântuiţi, trebuie să parcurgă ritualul botezului în apă, dar nu specifică fără urmă de îndoială, dacă acest botez se poate practica numai maturilor sau şi copiilor. Este o chestiune legată de o opţiune personală. În orice caz, nu există un adevărat absolut în legătură cu botezul în apă, dar instituţiile bisericeşti au inventat un astfel de adevăr absolut şi au transformat opiniile reprezentanţilor lor în dogme cu valoare de adevăr imuabil. Bătălia care are loc de mult timp este pentru ocuparea unui teritoriu, care nu este trecut pe hărţi, acela pentru spiritele oamenilor. Inamicul nr. 1 este conştiinţa umană liberă şi responsabilă şi de aceea Bisericile instituţionale fac tot posibilul de a înlocui acest agent esenţial cu dogme şi regulamente instituţionale.

Dacă un copil a fost botezat cu botezul în apă, fără să fie întrebat, dar atunci când ajunge la maturitate, doreşte să urmeze calea credinţei creştine prin viaţa curată pe care o duce, nu înseamnă aceasta o asumare şi confirmare matură, conştientă şi pe deplin responsabilă a propriului său botez? Accept că nu avea discernământ în momentul botezului, dar dacă atunci când a dobândit acest discernământ, doreşte în mod liber să îl urmeze pe Isus, de ce nu reprezintă acest fapt o confirmare şi deci o manifestare a discernământului său, care legitimează botezul, care s-a împlinit asupra sa? De ce astfel de oameni sunt descurajaţi şi determinaţi să creadă că, în realitate, ei nici nu au fost botezaţi, deoarece erau prea mici pentru aceasta? În loc să reprezinte o modalitate de a propovădui Creştinismul, prin atitudinea lor, reprezentanţii Bisericilor instituţionale Neoprotestante îi descurajează pe Creştinii altor confesiuni în a practica Creştinismul cu toată inima. Îi manevrează pe aceştia, în aşa fel încât ei să devină adepţii şi membrii acestor Biserici instituţionale, dar nu o fac cu sinceritate şi din grija faţă de soarta eternă a oamenilor, ci pentru a îşi asigura un portofoliu cât mai semnificativ de membri. Folosesc cuvântul portofoliu cu sensul de: totalitate a acţiunilor, a efectelor de comerţ etc., care se află în evidenţa operativă a unei bănci. Bisericile instituţionale au devenit adevărate bănci de oameni şi îi consideră pe aceştia un fel de titluri de valoare, pe care luptă să le dobândească şi se străduiesc să nu le piardă.

Biserica instituţională Romano-catolică a rezolvat problema discernământului, prin aceea, că ajuns la o vârstă a maturităţii, cel care a fost botezat în apă când era copil, trece printr-un proces de confirmare a acestui botez. Este o soluţie perfect valabilă, care clarifică în totalitate problema botezului în apă. Cu toate acestea Romano-catolicii vor trebui să fie botezaţi în apă din nou, dacă vor să devină membri ai Bisericii instituţionale Baptiste sau a celei Penticostale. De ce? Pentru că aşa sunt regulile. Acestea sunt, din păcate, regulile instituţiilor bisericeşti şi nu ale lui Dumnezeu. Iată care este regula lui Dumnezeu, exprimată de apostolul Pavel:

„Există un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez. Există un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai pe sus de toţi, care lucrează prin toţi şi care este în toţi.” [(Efeseni 4: 6); ref. 202 în Biblia Ortodoxă]

Nu şi pentru instituţiile bisericeşti. Pentru ele există atâtea botezuri câte confesiuni creştine sunt şi tot atâtea imagini false despre adevărata Biserică a lui Dumnezeu. De ce nu este acceptat botezul în apă Ortodox? Pentru ca în felul acesta cultele să prospere, asigurându-se de mulţimea membrilor lor. Nu este corect faţă de Dumnezeu şi de învăţăturile Bibliei, dar cui îi pasă? Interesul instituţional este pe primul loc şi în nici un caz nu primează ceea ce este legat de viaţa veşnică a credincioşilor.

În epistola către Romani, apostolul Pavel descrie foarte bine simbolistica botezului în apă.

„Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Cristos, am fost botezaţi în moartea Lui? Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El pentru ca, după cum Cristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa să trăim o viaţă nouă.” [(Romani 6: 3-4); ref. 203 în Biblia Ortodoxă]

De ce nu au copii voie să înceapă o viaţă nouă, spirituală încă din fragedă pruncie? Pentru că acest lucru afectează negativ interesele instituţiilor bisericeşti. Toate cultele Neoprotestante s-au format prin disjungerea Bisericilor instituţionale tradiţionale şi poate că aceasta este o evoluţie normală a Creştinismului. Dar nu dovedeşte tocmai acest lucru, că închiderea abuzivă a învăţăturilor despre Dumnezeu, în perimetrul limitat al unor instituţii bisericeşti şi al unor doctrine, nu este un lucru natural, evident nici supra natural, ci este o situaţie artificială? Împotriva acesteia se revoltă însăşi nevoile cunoaşterii lui Dumnezeu, care rupe din când în când zăgazurile? Singura problemă este că în acest mod, adică încercând să îi atragă pe Creştini de la o denominaţiune la alta, se creează iluzia, că schimbând o confesiune creştină cu alta, individul uman îşi asigură un loc în veşnicie prin însuşi acest fapt. Iese din marea masă a “păcătoşilor” şi intră într-o colectivitate mai selectă, care s-a botezat la maturitate, adică l-a primit conştient pe Isus Cristos în viaţa lor. Aceasta este o naivitate care serveşte bine interesele instituţiilor bisericeşti. Schimbarea unui botez în apă cu altul, a unei confesiuni cu alta, nu înseamnă absolut nimic, ci ceea ce are cu adevărat relevanţă este a deveni o făptură nouă prin naşterea din nou şi în felul acesta a deveni membru al Bisericii celor născuţi din Dumnezeu. Poate un membru al Bisericii instituţionale Ortodoxe, Romano-catolice sau Protestante, care botează copii când sunt mici, să fie născut din nou? Aceasta este întrebarea cheie şi la aceasta răspunsul pe care îl dau este fără echivoc: categoric da. Este posibil ca un Creştin, înscris în cartea vieţii, de la întemeierea lumii, să fie în acelaşi timp membru al Bisericii instituţionale Ortodoxe sau al celorlalte sus amintite şi în acelaşi timp să fie membru al Bisericii Spirituale Unice? Răspunsul este bineînţeles afirmativ şi valabil pentru orice altă confesiune creştină, ne enunţată mai sus.

Apostolul Petru, cu ocazia evenimentului de la ziua Cincizecimii, prin care Duhul Sfânt s-a pogorât asupra celor care erau de faţă, a spus:

„Pocăiţi-vă,” le-a zis Petru, <<şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Cristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh. Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru>>.” [(Faptele Apostolilor 2: 38-39); ref. 204 în Biblia Ortodoxă]

Este evident că textul îi include şi pe copii alături de părinţii lor. Prin “copii voştri” se poate înţelege şi urmaşi, adică generaţiile viitoare, dar şi copii în sensul vârstei. Pe de altă parte, s-ar putea pune întrebarea, ce păcate are un copil dacă trebuie să se boteze, pentru a fi curăţat de ele. În afară de păcatul original, dacă acceptăm existenţa lui, copii nu au păcate, pentru că ei nu conştientizează importanţa a ceea ce fac. Botezul în apă nu este numai pentru spălarea de păcate, dar şi pentru renaştere spirituală şi copii sunt chemaţi la renaşterea spirituală în aceeaşi măsură ca şi adulţii.

„Atunci I-au adus nişte copilaşi, ca să-Şi pună mâinile peste ei şi să Se roage pentru ei. Dar ucenicii îi certau. Şi Isus le-a zis: <<Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a celor ca ei. >> După ce Şi-a pus mâinile peste ei, a plecat de acolo.” [(Matei 19: 13-15); ref. 205 în Biblia Ortodoxă]

Se pune întrebarea, de ce nu a botezat Isus pe copilaşi ci numai a pus mâinile peste ei, de vreme ce atât de multă lume susţine că ei trebuie botezaţi? Isus Cristos nu a botezat pe nimeni nici copii şi nici maturi, deci nu se poate trage nici o concluzie din atitudinea Sa cu privire la vârsta recomandată pentru botezul în apă.

„I-au adus şi nişte copilaşi, ca să se atingă de ei. Dar ucenicii, când au văzut lucrul acesta, au certat pe aceia care-i aduceau. Isus a chemat la Sine pe copilaşi şi a zis: <<Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi; căci Împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca ei. Adevărat vă spun că, oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu nici un chip nu va intra în ea>>.” [(Luca 18: 15-17); ref. 206 în Biblia Ortodoxă]

De ce se refuză celor mici şansa ca, încă de copii, atunci când personalitatea lor este în formare, să beneficieze de această viaţă nouă în Cristos? Mai mult decât atât, dacă procesul naşterii din nou este legat şi de naşterea din apă, de ce nu se dă şansa celor mici, să beneficieze cât se poate de devreme de această renaştere spirituală? Nu este şi aceasta o modalitate de a îl îndepărta pe om de Dumnezeu? Aşa cum am arătat răspunsurile se află în logica instituţională. Ce este mai important pentru o instituţie bisericească, viaţa veşnică a oamenilor sau propăşirea ei ca şi organizaţie religioasă creştină? Cred că varianta a doua se impune de la sine. Pe lângă problema discernământului mai sunt şi alte argumente de luat în seamă. Ce se întâmplă cu un copil care nu a fost niciodată botezat în apă şi ajungând la o vârstă a discernământului, moare înainte de a fi botezat? Ce se întâmplă cu un copil, pentru care părinţii au luat decizia de a nu îl boteza în apă şi care nu va fi niciodată convins de credinţa părinţilor lor? Nu vor fi niciodată botezaţi în apă în numele lui Isus Cristos şi acest lucru îi pune exact pe aceeaşi poziţie, cu cei care au fost botezaţi în apă când au fost copii dar nu au fost născuţi din nou şi nu au practicat credinţa creştină.

În ambele cazuri, acela de a îşi boteza copii şi acela de a nu îi boteza în apă, părinţii sunt aceia care hotărăsc pentru copii lor, adică persoana fără discernământ, care este copilul, este supusă deciziei luată de un altul în numele ei în ambele situaţii. Cu alte cuvinte, discernământul copiilor este înlocuit cu decizia părinţilor şi în cazul în care aceştia sunt botezaţi de mici şi în cazul în care nu sunt. De ce? Pentru că există posibilitatea ca acei copii, dacă ar fi fost în cunoştinţă de cauză, să fi dorit pentru ei să fi fost botezaţi de mici. Sunt atât de mulţi credincioşi Ortodocşi, Romano-catolici, Greco-catolici, Protestanţi, etc., care sunt mulţumiţi că au fost botezaţi de mici copii şi care, în nici un caz nu ar vrea să schimbe acest lucru, dacă ar putea-o face. Aşa că ideea că fiecare trebuie să hotărască pentru sine, cu deplin discernământ, se aplică în ambele cazuri numai maturilor, toţi copii fiind supuşi voinţei părinţilor lor. A nu îţi boteza copilul în apă, este o decizie tot atât de importantă pentru viitorul copiilor ca şi aceea de a îi boteza în apă când sunt mici şi amândouă poartă marca unei mari responsabilităţi.

Bisericile instituţionale Neoprotestante au înlocuit botezul în apă cu o binecuvântare, al cărui text l-au desprins direct de pe paginile V.T., dar care nu ţine loc de botez. Dacă copii nu au discernământ, de ce sunt supuşi unui act ritualic, pentru care nu şi-au dat acordul? De unde se ştie dacă aceştia au dorit sau nu să fie supuşi unui astfel de ritual? În orice caz, este limpede faptul că altcineva a hotărât pentru ei, ca ei să fie prezentaţi lui Isus Cristos, cu toate că ei poate vor fi atei, sau vor îmbrăţişa o altă credinţă decât cea creştină. Este o plasă de siguranţă în cazul în care copilul moare, fără să fie botezat în apă. Cu toate acestea, este o falsă protecţie deoarece nimeni nu poate intra în Împărăţia cerurilor dacă nu se naşte din apă şi Duh Sfânt. Isus Cristos nu a binecuvântat copii, pentru a înlocui botezul în apă pentru ei, ci pentru a sublinia nevoia ca orice om să devină la fel de curat ca şi ei, din punct de vedere moral. Fără să analizeze prea mult lucrurile, mulţi Ortodocşi” cad în plasa” instituţiilor bisericeşti Neoprotestante şi sunt repede convinşi, că dacă nu se botează la maturitate, nu vor fi mântuiţi. Temerea aceasta este falsă, dar ei ar trebui să fie cu adevărat îngrijoraţi în legătură cu naşterea din nou, pe care este adevărat că puţini preoţi şi duhovnici o explică corespunzător. Din acest motiv este bine ca fiecare să cerceteze pentru sine Scripturile şi nu să se lase condus de o “călăuză oarbă” care, fie că nu ştie nici el, sau ea, despre ce este vorba, fie ştie, dar nu este în politica Bisericilor instituţionale de care aparţin, să abordeze acest subiect.

“Lăsaţi-i: sunt nişte călăuze oarbe; şi când un orb călăuzeşte pe un alt orb, vor cădea amândoi în groapă.” [(Matei 15. 14); ref. 207 în Biblia Ortodoxă]

Acesta este un exemplu evident, despre modul în care instituţiile bisericeşti înlocuiesc învăţăturile lui Isus Cristos cu datinile lor. O prevedere a V.T. este luată şi scoasă din context şi este folosită pentru a construi o doctrină, prin care diferite Biserici instituţionale propăşesc. Aceasta se întâmplă, pentru că reprezentanţii Bisericilor instituţionale neglijează în mod deliberat învăţăturile despre necesitatea naşterii din nou a credinciosului. Un Creştin regenerat spiritual devine incomod pentru instituţiile bisericeşti, pentru că el nu mai este adeptul lor fidel, ci este în exclusivitate discipolul lui Dumnezeu, un ucenic care spune adevărul.

Botezul în apă este o parte din procesul naşterii din nou şi trebuie privit în acest context. A îl scoate din context şi a îi conferi o importanţă de sine stătătoare, este o manieră prin care instituţiile bisericeşti monopolizează simbolurile Creştinismului şi le folosesc pentru a îşi asigura agendele lor de lucru. Naşterea din nou îi priveşte pe credincioşi indiferent de vârstă, este un proces pe care Dumnezeu îl determină în om de la cea mai fragedă vârstă. Isus, la vârsta de 12 ani, vorbea cu înţelepţii în Templu Evreiesc şi nu făcea aceasta de la El, ci de la Tatăl. După standarde umane, nu avea vârsta unui discernământ deplin, dar fiindcă vorbea de la Dumnezeu, înţelepciunea Lui era admirată de toţi cei înţelepţi. Discernământul în materie spirituală ne este dat de Dumnezeu şi îl avem încă înainte de a ne naşte, deoarece, prin acesta, noi încă de la întemeierea lumii am sperat în Cristos. (Efeseni 1: 12)

Membrii Bisericii celor înscrişi în Ceruri nu au hotărât în viaţa aceasta să îl urmeze pe Cristos, ci mult înainte de a se naşte şi aceasta este învăţătura Bibliei şi nu perdeaua de fum pe care Bisericile instituţionale o creează în faţa credincioşilor. Aceşti credincioşi nu sunt dependenţi de un discernământ exprimat în public în legătură cu botezul lor în apă, deoarece, fără niciun public, ei l-au ales pe Cristos de la întemeierea lumii. Aş vrea să fiu bine înţeles, calitatea de membru al adevăratei Biserici a lui Dumnezeu nu are nimic a face cu apartenenţa la o anumită Biserică instituţională sau alta, ci totul este bazat pe planul Lui. Fie că am fost botezaţi ca şi copii fie că am decis să facem lucrul acesta când eram maturi, faptul acesta, în sine, nu schimbă cu nimic lucrurile, deoarece noi am sperat deja în Cristos de la întemeierea lumii. Adică noi, cu discernământul pe care l-am avut atunci, am ales încă din acea perioadă, să îl urmăm pe Cristos. Noi ne-am pronunţat, înainte de a ne naşte, în proiectul lui Dumnezeu asupra alegerii noastre, deci am făcut lucrul acesta cu discernământ.

“...ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Cristos.” [(Efeseni 1: 12); ref. 208 în Biblia Ortodoxă]

Dacă noi mai dinainte am nădăjduit în Cristos, oare nu ne-am manifestat discernământul necesar în legătură cu alegerea credinţei noastre încă înainte de a ne naşte pe acest pământ, adică înainte de a fi botezaţi ca şi copii? Dacă textul, mai sus citat, ne spune că noi l-am ales pe Cristos, încă înainte să ne naştem, din punct de vedere biologic, de ce atunci discernământul personal este legat cu atâta stricteţe de botezul în apă, lucru practicat ca o emblemă a doctrinelor lor, de către Bisericile Neoprotestante? Textul citat, care se află în Efeseni este întărit de textul din Romani şi din Apocalipsa lui Ioan. (Romani 8; 28-30; Apocalipsa lui Ioan 17; 8) Textul din Efeseni este întărit de întregul eşafodaj al N.T., în care se poate observa că Dumnezeu nu a lăsat lucrurile la întîmplare, dimpotrivă toate lucrurile sunt cunoscute de El mai dinainte de a se întâmpla. Aceasta nu exclude libertatea noastră de alegere, dar în realitate Dumnezeu ştie felul în care noi vom alege, desigur în mod liber şi i-a în considerare acest fapt. Noi l-am ales pe Dumnezeu încă înainte de întemeierea lumii şi atunci când am fost botezaţi în apă, aceasta nu este decât urmarea firească a alegerii noastre iniţiale. Biblia trebuie privită în întregul său şi nu ca un mijloc pentru construcţia de noi instituţii bisericeşti, care profită în primul rând organizatorilor.

Pe de altă parte, cei care botează copii în apă şi nu se ocupă mai departe de nevoia lor de a fi născuţi din nou, se dovedesc la fel de superficiali şi dezinteresaţi de destinul veşnic al acestora, ca şi aceia care cer să fie botezaţi, odată ajunşi la maturitate, dar după aceea nu parcurg, până la capăt, drumul renaşterii lor spirituale. Întrucât naşterea din nou are ca sursă directă pe Dumnezeu şi deci nu poate fi taxată financiar, deci nu reprezintă o sursă de venituri, Bisericile instituţionale nu mai fac nici o preocupare din aceasta, ci o lasă cu totul deoparte. Fiecare Creştin ar trebui să se procupe personal de mântuirea sa, deoarece nu poate lăsa pe mâna funcţionarilor bisericeşti o misiune atât de importantă. Aceştia din urmă sunt interesaţi, în primul rând, să îşi rotunjească veniturile proprii, şi de aceea au inventat tot felul de tradiţii care aduc bani. Totul se face pentru un preţ, cu toate că Biblia ne spune că mântuirea este darul fără plată a lui Dumnezeu. (Romani 6; 23) Înţeleg că întreţinera unei infrastructuri instituţionale bisericeşti este o sarcină costisitoare, dar mântuirea fiecărui individ în parte este o finalitate cu mult mai importantă şi ar trebui să i se acorde o prioritate absolută. În Împăraţia Cerurilor nu vor intra clădiri impozante ci fiinţe umane.  

 Situaţia se prezintă exact la fel, atunci când un Protestant sau un Neoprotestant doreşte să devină membru al Bisericii instituţionale Ortodoxe sau Romano-catolice. Li se va cere să se boteze din nou, în cadrul instituţiilor bisericeşti respective şi să se supună tuturor regulilor lor. Cu toate că afluxul în momentul de faţă este de la cele din urmă către cele dintâi, totuşi nici posibilitatea expusă acum nu este exclusă. Personal, afirm în această carte că acela care a fost botezat în apă, când era copil, nu mai are nevoie să mai fie botezat încă o dată, la maturitate, şi aceasta deoarece cel botezat şi-a manifestat discernământul, alegându-l pe Cristos, încă înainte de întemeierea lumii şi că propria sa viaţa, trăită în Cristos, reprezintă o manifestare indiscutabilă a discernămîntului său. Susţin de asemenea opinia că acela sau aceia care nu au fost botezaţi, ca şi copii, trebuiesc să se boteze, atunci când devim maturi, dacă nu există nici un impediment, în acest sens. Pot fi salvaţi membrii altor religii dacă nu au ajuns să fie botezaţi în apă cu botezeul creştin? Acesta este un subiect vast care nu poate fi cuprins de intenţia lucrării de faţă. Întrebarea este desigur legitimă dar răspunsul nu este unul foarte simplu. Aş dori totuşi să constat că mântuirea unor persoane nu este apanajul nici unui om, ci exclusiv a lui Dumnezeu.  

Cert este că botezul în apă, săvârşit fie într-una, fie în cealaltă dintre Bisericile instituţionale, este la fel de valabil. Fie că au fost botezaţi când erau copii, sau când erau adulţi, credincioşii au exact aceeaşi şansă de a fi mântuiţi, cu condiţia să parcurgă întregul proces al naşterii din nou. Aceştia vor parcurge negreşit acest proces, dacă sunt scrişi în cartea vieţii înainte de întemeierea lumii. Pe de altă parte, botezul în apă, fie al copiilor, fie al maturilor, nu are nicio valoare în raport cu mântuirea, dacă cei în cauză nu sunt născuţi din nou, din Dumnezeu. Pentru copiii care au fost botezaţi în apă, dar nu au ajuns la maturitate şi în felul acesta nu au putut confirma acest botez, sau pentru aceia care nu au fost botezaţi de loc în apă, ci doar binecuvântaţi, înainte de decesul lor, numai Dumnezeu este în măsură să hotărască soarta lor veşnică.

Ceea ce susţin, în cele de mai sus, este că pentru apartenenţa la adevărata Biserică a lui Dumnezeu, botezul copiilor şi cel al maturilor este în mod egal valabil şi că nimeni nu trebuie să schimbe confesiunea creştină în care se află cu o alta, pentru ca să fie salvat. Dacă, totuşi, doreşte să frecventeze alte adunări creştine, în nici un caz nu trebuie să se boteze din nou în apă, dacă a fost botezat când era copil, pentru că Biblia o spune fără nici un fel de confuzie: există un singur botez. A considera fie botezul copiilor, fie cel al maturilor, ca ne fiind valabil, din cauza vârstei, nu reprezintă nimic altceva decât pretextul pentru a constitui o nouă organizaţie religioasă creştină, dacă acesta este elementul principal de deosebire faţă de organizaţile de acelaşi tip, deja existente.

“Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez.” [(Efeseni 4: 5);  ref. 209 în Biblia Ortodoxă]

Altele sunt condiţiile principale ale mântuirii şi nicidecum botezul în apă la maturitate. Toţi cei salvaţi sunt înscrişi în cartea vieţii, de la întemeierea lumii. În afară de cazul că renunţă de bunăvoie la mântuire, situaţie puţin probabilă, aceştia vor fi spălaţi prin sângele lui Cristos şi salvaţi prin meritele sale. (1Corinteni 6; 11) Nu are nicio importanţă dacă au fost botezaţi copii, după uzanţa Bisericii timpurii sau la maturitate, după cum recomandă confesiunile Neoprotestante, toţi cei care au fost scrişi în cartea vieţii, vor parcurge un proces al naşterii din nou, vor deveni fiinţe spirituale şi în felul acesta îşi vor ocupa locul care le-a fost pregătit, de moştenitori ai Împărăţiei Cerurilor. Toţi ceilalţi se vor lupta între ei, ca să stabilească, când trebuie să fie botezat un credincios şi nu se vor înţelege niciodată, pentru că Biblia nu este destul de precisă în această privinţă şi pentru că fiecare doreşte să îşi menţină statul care produce avantaje personale. În Biblie nu se acordă botezului în apă un rol central, aşa cum o fac cultele Neoprotestante şi de aceea nici nu există precizări detaliate. Se acordă, însă, un rol primordial regenerării naturii umane, despre care vorbesc nenumărate texte Biblice şi de asemenea este rezervată o atenţie deosebit de mare dragostei spirituale, despre care este scris aproape în fiecate epistolă a N.T., aparţinînd apostolului Pavel sau celorlalţi apostoli. Bisericile corporatiste Neoprotestante au schimbat accentul şi aceasta este o strategie subtilă şi interesată. Botezul în apă este o condiţie necesară, dar nu suficientă şi trebuie privit în conexiune strânsă şi indivizibilă cu întregul proces al naşterii din nou. Botezul în apă nu este decât începutul naşterii din Dumnezeu şi dacă se rămâne la această fază, procesul mântuirii este ne terminat şi deci, fără efect salvator.

Desigur se vorbeşte despre botezul în apă al credinţei, dar în realitate credinţa se manifestă în foarte multe feluri nu doar prin botez. Cine crede şi se va boteza va fi mântuit. (Marcu 16; 16) Întrebarea este: cine a fost botezat şi crede nu va fi mântuit? Cred că ambele posibilităţi sunt la fel de valabile. Cine crede şi se va boteza în apă sau cine este botezat în apă şi va crede, în ambele cazuri, vor fi mântuiţi, dar numai dacă sunt născuţi din nou. În orice caz, în ceea ce îi priveşte pe copii aceştia au credinţa lor. Lui Isus i-au fost aduşi nişte copilaşi şi unii au încercat să îi împiedice să ajungă la El, probabil considerând că sunt prea mici ca să înţeleagă ce se întâmplă. Cu toate acestea Isus nu i-a considerat prea mici şi i-a dat chiar exemplu pentru atributul de credincios. (Matei 19; 13-15) O credinţă pusă în ei de Dumnezeu, care nu poate fi umbrită de capcanele lumii. Dacă noi trebuie să primim credinţa ca nişte copilaşi, adică cu puritatea lor sufletească şi cu încrederea lor, nu înseamnă oare că în această puritate şi în această încredere se află credinţa? Copii nu îşi pot exprima credinţa dar aceasta nu înseamnă că nu o au. Credinţa nu este doar o problemă de discernământ, este în primul rând o problemă de har. Cu alte cuvinte credinţa este unul din darurile Duhului Sfânt. (1Corinteni 12; 9) Sunt convins că acest dar îl primesc în primul rând copiii, tocmai pentru că ei nu pot să discernă singuri ceea ce cred. Credinţa nu este legată doar de raţiunea umană, care presupune discernământ, este legată de activitatea Duhului Sfânt  asupra întregii fiinţe umane. 

Cum ar fi dacă copilul dvs., să zicem în vârstă de 3 ani, v-ar spune dintr-o dată că el, sau ea, crede în Cristos? Cu puţinele sale cuvinte ar spune, de exemplu: „Îl iubesc pe Isus.” Nu ar însemna lucrul acesta că acel copil crede în Dumnezeu, chiar dacă nu are deplin discernământ şi nu înţelege încă multe lucruri despre credinţa creştină? Vi s-ar părea aceasta o experienţă imposibilă, sau mai degrabă una probabilă? În aceeaşi situaţie s-ar putea afla un copil mai mare, până la 14 ani. Să nu uităm că până la această vârstă copii sunt socotiţi că nu au discernământ, iar de la 14 ani în sus, până la 18 ani, se presupune că aceştia au un discernământ în formare. Este nevoie de discernământ pentru exprimarea credinţei creştine proprii şi dacă da ce fel de discernământ este necesar? Este de ajuns un discernământ în formare sau se impune un discernământ deplin? Este discernământul spiritual echivalent cu cel  juridic? Nu este mai degrabă nevoie de discernământ pentru a separa binele de rău, decât pentru a exprima, o puritate spirituală inerentă oricărui nou născut. Copilul foarte mic are o încredere totală în părinţii lui, altfel nici nu ar putea supravieţui. Instinctual, acesta ştie că se poate încrede deplin în părinţii săi şi caută să intre imediat într-o relaţie cu ei. Acest copil are aceeaşi credinţă care se cere de la noi, în relaţia noastră cu Dumnezeu. Are deci copilul credinţă creştină sau nu? Este limpede, mai întâi, că acesta are credinţă, iar în al doilea rând că această credinţă este ceea care este cerută de Dumnezeu, de la orice om.

Când apar primele dezamăgiri ale copilului începe să se instaureze şi necredinţa acestuia şi nu doar în părinţi, dar chiar şi în Dumnezeu, pentru că iniţial părinţii lui fireşti joacă şi rolul de imagine a Tatălui Ceresc. Consider că orice fiinţă umană care se naşte pe pământ are la început o sensibilitate spirituală excepţională care îl face să fie puternic atras de Dumnezeu. (Matei 18; 3) Copilaşii sunt întorşi la Dumnezeu. Condiţiile existenţiale ulterioare sunt responsabile pentru obliterarea acestei deschideri iniţiale. Discernământul spiritual nu este echivalent cu cel juridic. Primul este înnăscut, cel de-al doilea este dobândit. Primul este înscris în natura spirituală a omului, cel de al doilea se formează prin educaţie. Faptul că există o astfel de natură spirituală a omului, mi se pare un lucru indiscutabil de vreme ce, într-un fel sau altul, toţi oamenii de pe pământ au o înclinaţie spirituală, exprimată într-o multitudine de religii. Versetul în care ni se spune că cine crede şi se va boteza va fi mântuit se aplică şi copiilor. (Marcu 16; 16) Copii cred şi au credinţa cea mai pură, un exemplu de credinţă în Dumnezeu şi nu este nici o problemă dacă sunt aduşi de alţii la Cristos. (Matei 19; 13-15) Botezul în apă asupra copiilor nou născuţi practicat de Ortodocşi, Romano Catolici, Protestanţi, sau Reformaţi nu este în nici un fel o problemă şi nu împiedică cu nimic mântuirea personală, a respectivelor persoane.

Dacă spunem că nu putem moştenii credinţa oare ce trebuie să înţelegem prin această afirmaţie? În realitate, credinţa o 'moştenim' de la Dumnezeu. Dacă putem sau nu moşteni credinţa de la părinţi, este o cu totul altă problemă. Epistola atribuită apostolului Pavel 2 Timotei 1; 5, ni se spune cele ce urmează: "Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută, care s-a sălăşluit întâi în bunica ta Lois şi în mama ta Eunice şi sunt încredinţat că şi în tine." Epistola se adresa lui Timotei. Credinţa nu se moşteneşte, genetic, între părinţi şi copii lor fireşti, dar se transmite prin educaţie.

Sufletul nostru de copil îl primeşte pe Dumnezeu, mintea vine după suflet. Copiii au credinţă pentru că ştiu să primească şi că aşteaptă cu încredere totul de la cei din jurul lor. Copii au o credinţă înnăscută, nu dobândită. Orice copil se naşte credincios, educaţia şi experienţa unei vieţi ostile îl face câteodată să renunţe la credinţă. Tot educaţia îl poate face să îşi dezvolte credinţa. Unde scrie în Biblie despre copilaşi că ei nu au credinţă? Credinţa vine prin auzire, dar nu numai prin auzire. Credinţa vine şi prin citire şi vine de asemenea prin experienţa directă cu Dumnezeu. Exemple de experienţă directă cu Dumnezeu. Exemplu lui Pavel. Exemplul sutaşului şi al celor care îl păzeau pe Isus, atunci când a fost răstignit. (Matei 27; 54) Exemplul tâlharului de pe cruce. Ologul din naştere a avut credinţă în numele lui Isus fără să fi auzit credinţa şi a fost vindecat de Petru şi Ioan. (Faptele Apostolilor 3; 16) Copii au o credinţă personală, fără auzirea credinţei. De ce? Păcatul nu a avut timp să altereze imaginea lui Dumnezeu din ei. Păcatul original, pentru cine crede în el, trebuie spălat prin botez, cât mai curând.

Textul din Marcu 16; 16 nu este complet, în sensul că în acest text nu se vorbeşte despre naşterea din nou. Din acest motiv unii cred că este de ajuns să te botezi în apă la maturitate şi cu aceasta misiunea noastră s-a cam încheiat. Trebuie să fim atenţi cu aceia care încearcă să facă dintr-un singur text baza unei doctrine creştine. Personal consider că în acest text Isus nu a tratat despre rebotezare, deci despre obligativitatea botezării la maturitate. De ce? Petru că Isus, în acele momente se adresa unei lumi păgâne care urma să primească mesajul Său. Evident că El se adresa, în acel context, în primul rând persoanelor mature, care trebuiau să facă o alegere, dar prin aceasta nu se exclude deloc ca părinţii să dorească să îşi boteze şi copii. Desigur că cei mici nu se puteau boteza în apă, înaintea părinţilor lor dar aceasta nu înseamnă că nu se puteau boteza în apă o dată cu părinţii lor. Textul nu trebuie înţeles restrictiv, atâta vreme cât, cel în cauză, adică cel botezat în apă ca şi copil, are posibilitatea să îşi manifesta credinţa sa în Dumnezeu, când ajunge la maturitate, în multe alte feluri nu numai prin botez. Dacă credinţa în Dumnezeu s-ar putea manifesta numai prin botezul în apă şi prin nimic altceva, atunci, fără îndoială, botezul la maturitate al tuturor ar fi obligatoriu. Nu este cazul, noi ne manifestăm credinţa în Dumnezeu, în fiecare zi, prin tot ceea ce suntem, prin ceea ce spunem şi prin ceea ce facem.

Observaţiile mele privitoare la botezul în apă ar putea să ridice următoarea întrebarea legitimă: “Bazat pe faptul că am afirmat că noi l-am ales pe Cristos încă înainte de întemeierea lumii nu consider eu că botezul în apă este atât de ne important încât nici nu mai trebuie practicat?” În mod categoric, nu consider acest lucru. Am afirmat că noi l-am ales pe Cristos încă înainte de întemeierea lumii, în sensul că noi am sperat încă de atunci în El, pentru a exprima ideia că noi ne-am manifestat discernământul şi libertatea de alegere, în acel stadiu, dar acţiunea propriu zisă, pentru care ne-am dat acordul, urma să fie îndeplinită în viaţa aceasta, pe pământ. Prin urmare, botezul în apă este un eveniment, recomandat de Isus, pentru a se realiza în drumul pe care îl avem de parcurs, pe pământ. Cu toate acestea, tâlharul de pe cruce a fost salvat de către Isus fără botezul în apă, fără îndoială pe temeiul faptului că acesta a sperat încă înainte de întemeierea lumii în Cristos. (Luca 23; 42-43) Mă întreb câte sute, mii, sau milioane de ‘tâlhari’ vor mai fi salvaţi de El în acest mod? Poate că ar trebui să observăm mai precis ce este cu adevărat esenţial şi ce este mai puţin esenţial în credinţa creştină, ceea ce este dictat de proiectul mântuirii şi ceea ce este stabilit din considerente legate de interesele Bisericilor instituţionale.

Ca o concluzie la această secţiune vreau să precizez că personal nu vreau să stabilesc, ca pe o normă definitivă şi obligatorie, când este mai bine ca o persoană să fie botezată sau să se boteze în apă, adică atunci când este copil, sau când ajunge la maturitate. Dacă aş face acest lucru aş repeta aceaşi eroare, pe care o săvârşeşte, în mod curent, Bisericile corporatiste. Ceea ce afirm, cu toată convingerea şi cu toată resposabiliatea este că această problemă, în sine, nu este relevantă pentru salvarea nici unei persoane. Mântuirea vine prin credinţă, nu prin fapte, nu prin ritualuri, deci nu prin “Lege,” adică nu printr-o lege ritualică nouă, stabilită de către diversele doctrine creştine. Ambele variante, ale botezului în apă, sunt egale ca valoare spirituală şi opţiunea în sine este secundară pentru salvare şi depinde de convingerea fiecărei persoane pe care din cele două posibilităţi o alege. Accentul deosebit care se pune pe acest aspect este determinat de interese pur instituţionale, de prezervare a identităţii confesiunilor creştine şi de păstrare şi multiplicare a membrilor lor. Un lucru însă se poate susţine cu siguranţă şi anume că acela care a fost botezat când era copil nu are nevoie să mai fie botezat încă o dată pentru a îndeplini cerinţele credinţei creştine. Dacă totuşi el sau ea doreşte să facă acest lucru, pentru că i se pare că acesta ar fi un început mai radical al unei vieţi de practică creştină desigur că are deplină libertate să o facă. Acest lucru nu trebuie privit ca fiind determinant în general dar poate avea relevanţă pentru o anumită persoană, care este gata să facă orice pentru credinţa sa. Apostolul Pavel ne spune că există un singur botez şi prin urmare al doilea botez va fi făcut din considerente exclusiv subiective şi nu ca o condiţie a mântuirii.

Read 2253 times Last modified on Monday, 19 April 2021 15:55
Gabriel Baicu

profile Gabriel Baicu

 

 

 

 Cartea Secretele Bibliei este o analiză a primelor 11 capitole ale cărții Facerea (Geneza), din Biblie, care sunt citite cu un ochi critic și nicidecum dogmatic. Rostul acestui studiu este acela de a afla dacă există motive raționale și dovezi faptice pentru a crede narațiunile conținute de Biblie despre creație, nu printr-o credință oarbă, ci pe baza unor argumente credibile.

www.secretelebibliei.com

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.

Cuprins

Cartea Biserica Spirituală Unică

 

Vizitați site-ul

www.credintacrestina.com

Downloads

CARTEA SECRETELE BIBLIEI

Read the books!

 Gods false mirror

Contradictions in the Bible

12296799
Today
Yesterday
This Week
All days
2672
4403
11461
12296799

Your IP: 3.93.173.205
2024-03-19 09:12