Exemple de doctrine creştine

Individual şi colectiv în credinţa creştină

Pentru a înţelege mai bine utilitatea Bisericilor instituţionale este necesar să analizăm relaţia dintre individual şi colectiv în credinţa creştină. Ce vine mai întâi individul sau colectivitatea? Cu alte cuvinte, este nevoie ca mai întâi să exist indivizi credincioşi pentru ca apoi să se formeze o colectivitate, sau este nevoie mai întâi de o colectivitate de credincioşi, care să permită existenţa unor inndivizi credincioşi? Ar putea să existe indivizi credincioşi fără să existe mai întâi colectivităţi de credincioşi, adică în timpurile noastre Biserici instituţionale? Dacă nu ar exista comunităţi creştine publice, cum ar putea să ştie indivizii, că există chiar o credinţă religioasă numită Creştinism? Dacă fiecare ar ţine credinţa pe care o are doar pentru sine, în conştiinţa sa şi nu ar mărturisi-o nu ar dispărea Creştinismul de pe pământ? Mai întâi însă, ar trebui să ne punem problema de unde ar putea să primească un individ credinţa creştină, dacă nu de la o comunitate de Creştini? Individul primeşte credinţa direct de la Dumnezeu, printr-o revelaţie personală, sau o primeşte prin auzirea credinţei în cadrul Bisericilor instituţionale? Ce conţinut, concret, sau ce înţeles moral poate avea o credinţă creştină, pentru cineva care este chemat de Dumnezeu dar care nu ar avea şansa să audă elementele fundamentale ale credinţei creştine.

După cum ne spune apostolul Pavel, creaţia lui Dumnezeu ne face să ne îndreptăm atenţia către Creator, sau ar trebui să ne facă. Este adevărat că pe unii savanţi studierea cosmosului i-a condus la concluzia că nu există Dumnezeu, deci simpla studiere a universului nu ne duce, în mod obligatoriu, pe toţi, la concluzia că există Dumnezeu. Pe anumiţi savanţi însă studierea cosmosului i-au determinat să intuiască că există Dumnezeu. Prin urmare se pare că natura, fără revelaţie nu este de ajuns pentru a crede în Dumnezeu, pentru toată lumea. Altfel spus, cei care sunt chemaţi de Dumnezeu, în mod personal, sunt inspiraţi să credă în El atunci când studiază  cosmosul, dar ceilalţi, aceia care nu au sperat în Cristos, încă înainte de întemeirerea lumii, nu sunt convinşi nici de univers, nici de revelaţie că există Dumnezeu. De ce afirm că nici de revelaţie nu sunt convinşi? Acei oameni de ştiinţă care nu cred în existenţa lui Dumnezeu au avut desigur la dispoziţie şi revelaţia existentă în Biblie. Dumnezeu conţine şi promovează valorile unei existenţe morale. Ce este bine şi ce este rău ne spune propria noastră conştiinţă, care însă este formată prin educaţie. Relaţia dintre Dumnezeu şi conştiinţa noastră se stabileşte atunci când El ne revarsă în inimă dragostea Sa.  O inimă nouă şi un duh nou ne face să fim pe placul lui Dumnezeu.  Se poate produce această schimbare fără solide cunoştinţe teoretice sau chiar fără cunoaşterea Bibliei? Poate un om să fie mântuit fără cunoaşterea Bibliei sau a principiilor Creştinismului? Cu alte cuvinte, este de ajuns ca cineva să aibă intuiţia lui Dumnezeu, sădită de El, în conştiinţa acelei persoane şi chiar să creadă că există Dumnezeu sau este nevoie de o cunoaştere educată a principiilor Creştinismului?

Este limpede că pentru o cunoaştere educată avem nevoie de o comunitate creştină, sau măcar de un îndrumător personal care să ne prezinte principiile Creştinismului. O altă întrebare, conexă cu cele formulate mai înainte, este: „Poate cineva să fie mântuit fără să citească Biblia şi fără să audă măcar informaţiile pe care aceasta le conţine? Mai întâi ar trebui să stabilim dacă o persoană poate să fie mântuită dacă aceasta crede în Dumnezeu şi respectă principiile Creştinismului, în mod intuitiv, fără să cunoască nimic despre Cristos prin intermediul Bibliei, fie ea citită sau transmisă prin auzire. Isus ne-a spus că la oameni, mântuirea este cu neputinţă, dar la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinţă. (Matei 19; 26) Cu alte cuvinte, cunoaşterea principiilor Bibliei nu reprezintă în sine o garanţie a mântuirii. Dumnezeu însă poate să mântuiască pe cine doreşte. Cu toate acestea eu sunt convins că o cunoaştere sistematică a Bibliei este de mare folos pentru mântuire şi că o eventuală mântuire fără Biblie este posibilă, dar numai în cazul în care persoanele se află într-o foarte strînsă legătură personală cu Dumnezeu, spre exemplu, în cazul profeţilor din vechime, cazuri relatate de V.T. Prezenţa Bibliei însă înseamnă prezenţa virtuală a unei comunităţi creştine şi anume comunitatea celor care au scris această carte. Comunitatea deci este în mod obişnuit necesară pentru mântuirea noastră, dar nu neapărat o comunitate de persoane, ci comunitatea celor care au scris textele Bibliei. În cazul că nu am avea acces direct la Scripturi, atunci am avea nevoie de o comunitate de persoane, care să ne îndrume primii paşi pe calea credinţei. Nu este vorba de a ne oferii credinţa, pentru că pe aceasta o primim direct de la Dumnezeu, ci este în discuţie conţinutul acestei credinţe.

Ce a existat iniţial, individul sau colectivitatea? A existat mai întâi Dumnezeu şi Avraam şi Dumnezeu şi Isus, deci indivizii. După ei au apărut şi comunităţile cărora ei le-au pus o bază. Dumnezeu este Acela care îi atrage pe oameni la credinţă, dar conţinutul concret al credinţei creştine este configurat fie de colectivitatea celor care au scris Biblia, fie de colectivităţi concrete de persoane credincioase, în momentul de faţă de către Bisericile instituţionale. Prin urmare colectivităţile sunt necesare indivizilor, pentru progresul lor pe calea credinţei creştine. Acestea fiind spuse, nu am tras deloc concluzia că Bisericile instituţionale sunt absolut necesare, am afirmat despre colectivităţile creştine că sunt o necesitate, pentru credincioşi. Aceste colectivităţi însă nu trebuie să fie, în mod obligatoriu, Biserici instituţionale, ci asociaţii libere de Creştini, evident recunoscute şi apărate de legile societăţilor, în care funcţioanează. Pentru ca o asociaţie de Creştini să fie recunoscută de lege nu are ea nevoie să devină o instituţie? Mai întâi, ce înseamnă instituţie? « Instituțiile sunt un set de reguli formale sau reguli informale generatoare de ordine în raporturile sociale; ele „eprezintă regulile jocului” sau într-o altă exprimare sunt constrângeri create de indivizi pentru a da formă interacțiunii umane.”[1] Alte definiţii pentru instituţii, ar mai fi: „Instituțiile sunt seturi de reguli care structurează interacțiunile sociale în moduri particulare. Pentru ca un set de reguli să fie instituție cunoașterea acestor reguli trebuie să fie împărtășite de o parte relevantă a comunității sau societății. Instituțiile reprezintă un set de reguli, proceduri de înțelegere și norme de comportament moral și etic desemnate să constrângă comportamentul indivizilor cu scopul de a maximiza avuţia sau utilitatea principiilor. Instituțiile sunt văzute ca un sistem de norme care reglementează raporturile reciproce ale indivizilor; ele definesc cum trebuie să fie raporturile dintre indivizi.”[2] Ce sunt însă instituţiile cu sens de organizaţie? „Sub aspect filosofic se face distincția între instituţii și organizații. Instituțiile sunt sisteme de reguli, oraganizațiile, în schimb, au un caracter mai ‚palpabil,’ ele desemnează un grup de oameni care lucreaza împreună pentru atingerea unui țel.”[3] Ce sunt Bisericile corporatiste instituţii, sau organizaţii? Ele sunt în acelaşi timp şi instituţii şi organizaţii. Sunt instituţii deoarece şi-au format un set de reguli, altele decât morala creştină, pentru funcţionarea lor. Sunt organizaţii deoarece ele au un caracter mai ‚palpabil’ şi îşi propun ţeluri proprii. Legislaţia socială în general recunoaşte libertatea de asociere dar pentru înregistrarea organizaţiilor ca persoane juridice se cere şi statutul lor sau regulamentele de funcţionare.

Se pot imagina colectivităţi creştine care să fie organizaţii dar să nu fie, în acelaşi timp şi instituţii? Cred că orice organizaţie creştină este constituită în baza unui set de reguli specifice şi aceasta îi conferă un caracter instituţional. Regula de bază este exercitarea autorităţii în probleme spirituale. Această autoritate organizată în diverse seturi de reguli conferă organizaţiilor bisericeşti caracterul lor instituţional.

Isus a propovăduit împărăţia lui Dumnezeu şi nu a formulat învăţături despre crearea de organizaţii sau instituţii bisericeşti

Isus a propovăduit oamenilor Împărăţia lui Dumnezeu şi principiile acesteia şi nicidecum nu şi-a propus să constituie o instituţie sau organizaţie numită Biserică. Această Biserica este o realitate formată din comuniunea celor credincioşi, comuniune, în primul rând, spirituală. Isus nu a dorit să lase în urma Sa o organizaţie puternică ci a dorit ca evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu să fie propovăduită, până la ‚marginile’ pământului. El a făcut din misiunea propovăduirii Evangheliei o activitate continuă a celor credincioşi şi nu şi-a propus să creeze un sistem închis, o organizaţie numită Biserică. Textul prin care a spus că va zidi Biserica Sa pe apostolul Petru este singurul care se referă la Biserică şi trebuie ca el să fie bine înţeles. Piatra pe care este zidită biserica este Isus şi nu Petru şi Persoana care stă la temelia Bisericii este Duhul Sfânt şi nu persoana apostolului Petru. Biserica din Roma, unde a funcţionat Petru nu a fost singura adunare creştină şi se poate spune că în momentul de faţă Biserica este clădită mai mult pe învăţăturile apostolului Pavel decâ pe învăţăturile rămase de la Petru.

[1] ro.wikipedia.org/wiki/Instituție

[2] ro.wikipedia.org/wiki/Instituție

[3] ro.wikipedia.org/wiki/Organizație