Orice Biserică instituţională ne pretinde să credem şi mai ales să afirmăm public ce cred şi ele. Dacă susţinem altceva decât susţin ele riscăm să fim excomunicaţi sau excluşi. Toate Bisericile instituţionale sunt la fel, din acest punct de vedere. De ce suntem obligaţi să credem ce ne spun alţii să credem şi nu putem să credem ce ne spune conştiinţa noastră să credem? În oricare Biserica instituţională am fi nu putem să ne manifestăm decât în limitele doctrinare ale acelei instituţii bisericeşti. Nu suntem liberi să gândim şi să ne exprimăm revelaţia personală şi opiniile personale în nici o Biserică corporatistă. Este ca şi cum trebuie să credem ce cred alţii, altfel nu suntem bine receptaţi. În condiţiile în care Bisericile instituţionale au păreri diferite de ce nu putem să avem şi noi, fiecare dintre noi, părerile noastre. Iniţiatorii şi conducerile acestor instituţii bisericeşti susţin că au fost inspiraţi de Dumnezeu, dar şi noi suntem inspiraţi tot de El pentru a crede ceea ce credem. Sunt unii Creştini mai inspiraţi decât alţii? Dacă da, de ce se contrazic între ei? Mai degrabă, fiecare Creştin, care are o legătură personală cu Dumnezeu primeşte de la El ceea ce trebuie să creadă. Este fixitatea şi rigiditatea doctrinelor Creştine un punct în favoarea Bisericilor instituţionale, sau nu? Eu cred că nu. De ce? Între sistemele fixe şi libertatea de gândire există întodeauna un conflict. Cine are dreptate? Cei mai mulţi sau cel care dorteşte să înţeleagă? Să nu uităm că cei mai mulţi urmează, în mod convenţional, părerile fondatorilor confesiunilor creştine, de multe ori, fără să le analizeze cu mintea lor. De exemplu, mulţi Neoprostestanţi susţin că botezul în apă la maturitate este obligatoriu pentru că aşa au fost învăţaţi să creadă. Care este argumentul lor? Isus a fost botezat la maturitate şi nu când era copil. Nu se gândesc nici o clipă că Isus nici nu putea să fie botezat când era copil, pentru că nu avea cine să îl boteze. La aceasta ei răspund că dacă Dumnezeu ar fi vrut ca oamenii să fie botezaţi ca şi copii ar fi aranjat în aşa fel lucrurile încât Ioan Botezătorul să vină mai devreme pe pământ şi să îl boteze în apă pe Isus, când era copil, dar nu a vrut să facă acest lucru. Ei uită că scopul venirii lui Isus pe pământ nu a fost acela de a fi botezat ci acela de a salva pe cei care vor crede în El. Botezul la maturitate a lui Isus este legat de întreaga Sa misiune şi în nici un caz nu trebuie înţeles ca un exemplu care trebuie, în mod obligatoriu urmat. De ce nu? Pentru că Isus a avut o misiune specială şi pentru că botezul în apă în numele Lui, a început o dată cu El. Noi nu suntem botezaţi cu botezul lui Ioan Botezătorul, ci cu botezul în apă, în numele lui Isus. Vreau să arăt cât de naive sunt câteodată argumentele aduse de unii Creştini în favoarea doctrinelor confesiunilor creştine, de care aparţin. Cu toate acestea, cei care participă la Bisericile instituţionale, cluburi exclusive, nu sunt lăsaţi să depăşească acest nivel de înţelegere, ci sunt limitaţi la înţelegerea simplistă, a celorlalţi. Fiecare individ are dreptul să îşi găsească propriul drum spiritual şi propriile sale convingeri. Dar ceea ce i se oferă individului este întodeauna trunchiat şi parţial şi niciodată ansamblul tuturor posibilităţilor, din care să aleagă pe acelea care să îl convingă. Din acest punct de vedere am considerat că există impunere şi manipulare a conştiinţelor, în toate Bisericile instituţionale.

Personal nu afirm că toate doctrinele creştine sunt la fel de bune şi că deci nu are importanţă dacă crezi într-una sau în alta dintre ele. Eu susţin că toate doctrinele creştine sunt şi bune şi sunt şi rele în egală măsură, adică toate doctrinele creştine sunt imperfecte şi că un creştin spiritual ar trebui să depăşească, să nesocotească barierele puse de doctrine şi să evolueze prin a formula propria sa credinţă, bazată pe învăţăturile Bibliei, aşa cum sunt luminate ele, în conştiinţa sa, de către Dumnezeu. Ar trebui să existe servicii religioase alternative, care să permită celor doritori, fie să fie botezţi la maturitate, fie să îşi boteze copii, de la caz la caz. Persoanele în cauză trebuie să fie cele care hotărăsc şi nu Bisericile instituţionale, pe baza învăţăturilor lor fixe. Instituţiile bisericeşti se contrazic unele pe celelalte tocmai datorită faptului că ele greşesc în doctrinele lor. Ele îşi înţeleg reciproc slăbiciunile lor doctrinale şi le folesesc pentru a-şi întări fiecare propria lor poziţie. Dar criticile nu se pot opri, pentru că cei care critică sunt la rândul lor criticaţi. Multe dintre criticile care se formulează sunt corecte şi cea mai bună soluţie ar fi o permeabilitate doctrinală în locul rigidităţii dogmelor.

Ceea ce este deranjant la Bisericile instituţionale este faptul că ele se erijează în staţii terminus, în scopuri în sine. Ca şi cum Isus a venit pe pământ pentru a înfiinţa biserici care să vorbeascăn despre El. Scopul lui Isus nu a fost acela de a arăta spre Sine ci spre Tatăl şi El nu a venit pe pământ pentru a constitui instituţii bisericeşti puternice. Bisericile sunt adunările credincioşilor creştini, dar atunci când aceştia se organizează ei nu formează împreună Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ ci doar un preambul al acesteia, o pregătire, o prefigurare. Bisericile instituţionale au o funcţionalitate numai în măsura în care ele sunt o introducere autentică la Împărăţia lui Dumnezeu, atunci când în ele transpar şi încep să se cristalizeze principiile Împărăţiei Cerurilor. Bisericile instituţionale ar trebui să fie o punte de legătură cu Împărăţia lui Dumnezeu, dar Biserica Spirituală Unică este o parte integrantă a Împărăţiei lui Dumnezeu, este Mireasa Mielului. (Apocalipsa lui Ioan 19; 7) În momentul în care Bisericile instituţionale au adoptat doctrine şi dogme intangibile ele s-au transformat în depozitarul unor ‚adevăruri’ absolute şi în acest fel au uzurpat, într-un anume fel, calitatea lui Dumnezeu de singur depozitar al unor adevăruri absolute. Isus a venit să propovăduiască Împărăţia lui Dumnezeu şi nicidecum instituţiile bisericeşti. Ce înseamnă acest lucru? Aceasta înseamnă că multe din învăţăturile Lui sunt, în mod inevitabil, distorsionate atunci când sunt transformate în doctrine ale unor Biserici instituţionale şi aceasta deoarece realităţi dintr-o altă lume sunt adaptate în mod forţat la restricţiile şi constrângerile inerente unui cadru organizatoric uman. Este ca şi cum am încerca să introducem un elefant într-un autoturism, trebuie să îi mai tăiem din coadă, colţii, până la urmă să îl ucidem. Pur şi simplu cadrul unei organizaţii umane, adică concepute în concordanţă cu natura umană, nu se potriveşte cu principiile spirituale ale Împărăţiei lui Dumnezeu aşa cum autoturismul nu este conceput pentru a îl primi pe elefant. În mod natural, unde sunt doi oameni unul trebuie să fie şef, dar conform învăţăturilor lui Isus unde sunt doi oameni ei trebuie să fie slujitori unul altuia, deoarece acolo unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Lui, acolo este şi El.