Activitatea internă subiectivă a persoanei umane nu trebuie subestimată și spiritualitatea este esențială pentru dezvoltarea armonioasă a sinelui. Pe lângă această latură subiectivă ar trebui să luăm în considerare și latura obiectivă a realității formată din rezultatele cercetării științifice a lumii, care în nici un caz nu trebuie neglijate sau diminuate ca importanță. Subiectivitatea profundă trebuie mixată cu un ochi lucid asupra realității, dacă cineva nu dorește să se desprindă de lumea exterioară. A desprinde mintea umană de lumea materială din jurul ei sau a considera că relația dintre cosmos și spiritualitatea fiecărui individ se petrece numai în „văile adânci” ale universului uman interior este un fel de subiectivism reducționist, la care personal nu subscriu.
 
 În același timp, nu este irațional, după părerea mea, să admitem că poate exista și o relație esoterică între anumite minți individuale și o Rațiune universală sau o Conștiință universală care se poate manifesta în interiorul ființelor umane printr-un anumit tip de luciditate, clar viziune sau revelație. Separația dintre „metabolismul” spiritual interior și dinamica exterioară duce la o ruptură în „multidimensionalitatea” umană. Ființa umană este foarte complexă și nu văd de ce ar trebui redusă la o anumită dimensiune sau alta, așa cum încearcă să facă câteodată religia instituționalizată. În orice caz, este una să te integrezi pe tine într-un peisaj mai larg, prin mecanismele spirituale personale, și este altceva să fi supus anumitor doctrine și dogme religioase impuse asupra conștiințelor individuale, în numele unor idealuri iluzorii manipulate de o forță religioasă, care este în același timp, în mod nedeclarat, și o forță politică.
 
 Este Creștinismul singura cale care ne ajută să devenim ființe spirituale ori poate o persoană să devină mai spirituală pe mai mult decât o singură cale? Sunt alte religii, cum ar fi Islamul sau Budismul, sau altele, tot atât de spirituale ca și religia creștină? Există o unitate de măsură pentru spiritualitate? Nu au și științele propria lor spiritualitate care poate fi la fel de împlinitoare ca și spiritualitatea care provine din religie? Care este relația dintre o spiritualitate generată de religie și una care este determinată de științe? Acestea sunt întrebări la care pot să răspundă membrii altor religii decât cea creștină și de asemenea oamenii de știință și probabil că răspunsul predominant va fi unul pozitiv altfel oamenii nu ar practica acele religii. Personal, consider că științele pot inspira pe cineva să aibă experiențe spirituale cum ar fi experiențe contemplative, meditative sau intuiții și gânduri revelatorii.
 
 În același timp, Creștinismul promite nu doar o evoluție spirituală sau o anumită îmbunătățire morală, dar mult mai mult decât atât, oferă o nouă natură ființelor umane. Dumnezeu și omul, o nouă ființă, un om cu trăsături divine, chiar mai mult, un om cu o natură divină, este ceva ce poate să fie văzut ca un drum nesfârșit către o dezvoltare spirituală a fiecărui om. Religia creștină profesează să aducă deificarea omului, dar ce înseamnă acest lucru cu adevărat? Asistăm la înălțarea omului la o nouă demnitate sau la apariția unui alt tip de om, cu o motivație preponderent spirituală? În cartea Facerea, uniunea dintre fii lui Dumnezeu și fetele oamenilor nu a fost văzută în mod favorabil de către El. Cu toate acestea, Creștinismul este concentrat în jurul ideii de deificare a omului. În conformitate cu N.T., în mod ideal, toate ființele umane ar trebui să devină copiii lui Dumnezeu, prin nașterea din nou, dar în V.T. fiii Lui au generat mari probleme pe Pământ și în final acestea ar fi dus la evenimentul Potopului.
 
 Poate fi un on cu o natură schimbată mai înțelept sau mai inteligent, mai generos, mai eficient sau mai puternic? Poate această transformare să apară numai prin spiritualitate și revelație sau evoluția continuă în cunoașterea științifică este de asemenea necesară? A existat de a lungul timpului, până în zilele noastre, o mare competiție între cunoașterea venită prin cercetare științifică și mesajele considerate ca fiind venite prin revelație divină și lucrul acesta afectează negativ reputația transformatoare a religiei. Mulți oameni religioși sunt foarte suspicioși în ceea ce privește cunoașterea acumulată de științe și în felul acesta vechea legendă a lui Adam și  Eva continuă să producă efecte, în imaginația acelor persoane, până în zilele noastre. În conformitate cu Biblia, această dezbatere ar fi început în Grădina Edenului și chiar mai devreme în Împărăția lui Dumnezeu. În realitate, este vorba despre atitudinea aceluia sau aceleia care așteaptă să primească totul din cer și o atitudine diferită și aș spune superioară, care îl determină pe acela sau aceea care o adoptă să cerceteze, pentru a vedea cum funcționează lumea.
 
 Există vreo valoare științifică în narațiunile biblice din primele 11 capitole ale cărții Facerea sau ele au doar o valoare teologică, metaforică, simbolică sau spirituală? Când se analizează valoarea științifică a narațiunilor biblice, cu privire la creație, din cartea Facerea, o persoană nu ar trebui să se lase sedusă de oferta spirituală tentantă a religiei creștine sau a altor religii. Rezonanțele profunde ale unei oferte spirituale pot împiedica un demers pentru o analiză critică a textelor biblice și de aceea o astfel de acțiune trebuie să se detașeze complet de orice părtinire spirituală. Este posibilă o astfel de detașare spirituală și o analiză obiectivă a textelor biblice? Este nevoie de o abordare a textelor fără prejudecăți și lucrul acesta este singura cale care permite o balanță reală între partea dinăuntru și cea din afară a lumii. Sunt convins că cineva poate să continue să creadă în Dumnezeu chiar dacă el sau ea nu mai crede în inspirația tuturor textelor biblice.
 
 În ceea ce privește inspirația Bibliei, un răspuns mai detașat de subiectivism și mai științific poate fi găsit numai într-o analiză critică și comparativă a textelor, începând cu V.T. Textele biblice fie se susțin unul pe celălalt or se contrazic între ele și am constatat că multe texte din Biblie se află într-o contradicție totală cu alte texte biblice. Mai mult chiar, când cineva compară posibile interpretări teologice care sunt oferite de textele biblice, cineva poate să fie surprins să vadă cât de multe teologii conflictuale sunt conținute de către Biblie. Anumite texte merg într-o anumită direcție și altele duc în direcția opusă sau către o direcție foarte diferită de prima.
 
 A înțelege Biblia, pentru mine, înseamnă să realizezi toate posibilele interpretări ale textelor sale, începând cu cele mai literale și continuând cu cele mai filozofice. Exegeza continuă a Bibliei care se face de către mișcările evanghelice pe care eu o numesc „exegeză apologetică” nu ne poate spune prea multe, atunci când textele care sunt comentate nu sunt analizate într-o manieră critică. Dacă premisele de la care se pleacă sunt greșite atunci toată construcția, oricât de spectaculoasă, este și ea greșită.
 
 A construi pe o bază care nu este suficient clarificată, cum este de exemplu cazul primelor 11 capitole din cartea Facerea, atunci când textele nu sunt analizate corespunzător, poate conduce la o uriașă infrastructură de instituții „așezate pe nisip” și la foarte multe idei care nu reflectă adevărul. Întregul edificiu este fragil și se poate prăbuși în orice moment, deoarece baza lui este instabilă, adică este constituită din texte care nu sunt capabile să se susțină singure în cazul în care sunt supuse unei analize critice. Reculul extraordinar pe care îl înregistrează credința creștină și religiile în general în West este datorat faptului că în ultimele sute de ani au apărut multe probleme nerezolvate la care religia creștină și alte religii nu pot să dea un răspuns convingător.
 
 Numai când cineva încheie un stagiu de analiză critică a textelor Bibliei și când descifrează mesajele ei implicite, câteodată foarte obscure, aceea persoană poate să vadă ce rămâne ca mesaj spiritual al textelor și ce poate fi considerat credibil sau ce este incredibil.
 
 Multe texte biblice, care par a fi istorice sau științifice, în realitate, nu au nici un sens, din punct de vedere istoric sau științific. Pentru acest motiv, este foarte important să fie stabilit încă de la începutul oricărei analize, dacă cu adevărat intenția autorilor acestor texte a fost aceea de a produce scrieri cu caracter istoric, prin descrierea cât mai exactă a anumitor evenimente, sau dacă, ceea ce s-a urmărit a fost transmiterea unor mesaje spirituale, în formă alegorică. Aceasta nu pare a fi o misiune ușoară. Cum poate cineva să afle dacă descrierea creației în șase zile, care se află în cartea Facerea capitolul 1, a fost intenționată ca o relatare istorică sau dacă este doar mitologie? Pentru a afla un răspuns la această întrebare, singura soluție este analiza atentă a textelor și testarea lor din punct de vedere al coerenței lor și a relației lor cu realitatea.
 
 Cât de multe detalii importante sau concludente obținem analizând atent primele 11 capitole ale cărții Facerea? Ce tip de detalii sunt disponibile? Putem deduce dacă narațiunile creației chiar încearcă să explice anumite fenomene naturale, într-o manieră pre-științifică, sau ele folosesc doar observații empirice ale naturii, pentru a găsi în mod naiv explicații fenomenelor lumii înconjurătoare? Ultima întrebare se poate formula și altfel. Sunt narațiunile despre creație, din cartea Facerea, o încercare vizibilă de a explica anumite fenomene naturale sau ele sunt în mod evident piatra de temelie pentru construcția unei religii? Putem să comparăm raportul biblic cu explicații quasi științifice, din aceeași perioadă de timp, pentru a face diferența și a vedea ce însemna „știința” în aceea epocă străveche. Aceste întrebări vin în minte, când cineva citește cartea Facerea din Biblie. În orice caz, personal nu am observat în primele 11 capitole ale cărții Facerea nici o tentativă de a explica lumea într-o modalitate quasi științifică, ci am văzut numai explicații în manieră mitologică.
 
 Orice inconsecvență într-o povestire, dacă nu este explicată în mod convingător, reprezintă o dovadă pentru lipsa de adevăr a acelei relatări. Dumnezeu nu este irațional, prin urmare, El nu face lucruri iraționale. Dumnezeu face lucruri extraordinare, dar care nu sunt contradictorii între ele și nici nu sunt rupte total de contextul în care sunt făcute. Dumnezeu nu face în mod voit lucruri absurde numai pentru a genera confuzie în mintea cititorilor. A face lucruri absurde, contradictorii, lipsite de sens, deci în afara logicii, nu este dovada unei acțiuni supranaturale, ci este semnul că nimic supranatural nu este implicat în acele descrieri.
 
 Fără o rațiune internă a fiecărui fenomen sau obiect nimic nu există în lumea din jurul nostru așa cum o cunoaștem. Tot ceea ce există este organizat în mod rațional. A exista înseamnă tocmai a participa la infinita raționalitate a întregului cosmos. Nimic nu poate exista în afara Logosului universal, a raționalității care leagă toate lucrurile împreună. Toate lucrurile sunt legate între ele într-o realitate unică și infinită, de către o Rațiune invizibilă, care stabilește reguli coerente pentru tot ceea ce există. Dumnezeu poate depăși legile naturii nu pentru că nu le respectă, ci pentru că le cunoaște pe toate foarte bine și poate să le controleze. În același timp, dacă Dumnezeu a contribuit la ordonarea legilor naturii, El nu ar fi creat universul într-o manieră haotică, așa după cum este relatat în primele 11 capitole ale cărții Facerea că ar fi făcut.
 
 Dumnezeu, atunci când săvârșește miracole, poate să folosească legi ale naturii necunoscute nouă sau poate să utilizeze legile cunoscute într-un mod necunoscut. Ce legi ale naturii a folosit Dumnezeu, atunci când l-a înviat pe Lazăr din morți? Nu se știe și nu putem decât să speculăm. Dacă un astfel de miracol a fost posibil, un anumit mod de a utiliza legile naturii, încă necunoscut umanității, a fost folosit de Dumnezeu.
 
 Sunt multe probleme care apar, atunci când se recurge la o interpretare literală a narațiunilor creației din cartea Facerea. Aceste povestiri arată a fi foarte sigure în ceea ce afirmă, dar în realitate sunt pline de contradicții care se pot dovedi. Aceste istorisiri sunt un motiv de îndoială mai mult decât o motivație pentru a crede în miracole. În același timp, miracolul vieții inteligente este esența întregii existențe. În mod fizic, universul ar fi putut să existe fără oameni, dar faptul că noi existăm generează întrebarea dacă noi suntem neimportanți pentru univers, un simplu accident, sau mult mai mult decât atât.
 
 Există miracole naturale pe lângă cele care sunt considerate a fi supranaturale și confuzia dintre ele este ușor de făcut. Viața în sine este un miracol și nu este dificil de crezut într-o divinitate,  atunci când trăim în mijlocul atâtor miracole naturale, în universul nostru. Legile naturii nu exclud miracolele, deoarece chiar existența lor reprezintă un adevărat miracol. Pentru știință originea legilor naturii, pentru că nu este cunoscută, este un miracol. Suntem legați de Dumnezeu prin miracolul vieții conștiente, prezent în oricare ființă umană. De fapt, existența ființelor umane pe Pământ este un miracol la fel de mare ca și învierea lui Lazăr.
 
 Câteodată științele ne aduc mai aproape de miracole, de exemplu, în materie medicală. În legătură cu originea universului se pare că miracolul existenței universului este mai departe decât niciodată de raportul biblic. Orice nouă descoperire umană în acest domeniu mărește distanța față de narațiunile creației din cartea Facerea.
 
 Numeroasele inconsecvențe, conținute de narațiunile creației din Biblie, tind să submineze credința religioasă personală a multor oameni. Dacă aceste povestiri ar fi cel mai important motiv al credinței unei persoane, poate că multă lume ar renunța la credința religioasă. Pe de altă parte, credința religioasă este mult mai complexă decât faptul de a crede în ceea ce este scris în Biblie. Credința în Dumnezeu este rezultatul întregii experiențe de viață a unei persoane. Mulți credincioși înțeleg că Biblia nu este o carte de știință sau de istorie și conținutul său nu este o explicație a realității. În cel mai bun caz, Biblia ar putea să fie privită mai degrabă ca un cod sau un cifru elaborat al lumii, dar chiar și acest lucru este pus la îndoială. În același timp, atunci când cineva desconsideră definitiv cartea Facerea ca o carte de știință, aceea persoană „deschide cerul” și permite explicațiilor reale în legătură cu originea universului să ocupe locul lor bine meritat. Din acel moment, o persoană poate să își definească propria sa credință într-un mod mult mai coerent.
 
 Nu există reguli predictibile de verificare a unor afirmații iraționale, care să fie aplicate pentru a dobândi cunoaștere. Există numai reguli ale rațiunii și logicii și de asemenea ale calculului probabilistic. Unele dintre aceste reguli sunt contrazise, în mod vizibil, de afirmațiile iraționale conținute de textele primelor 11 capitole ale cărții Facerea. De exemplu, aserțiunea că Dumnezeu ar fi creat lumina zilei în prima zi a creației, dar că soarele a fost creat în ziua a patra, este o afirmație irațională, făcută de cartea Facerea. Această declarație este o răsturnare a legii cauzalității, după care cauzele determină efectele. După cum toată lumea știe, cauza pentru lumina zilei este soarele și în această privință nu există nici o  îndoială, fenomenul fiind demonstrat atât de observații empirice cât și de datele științei. Acesta este un argument, printre multe altele, că narațiunile creației, conținute de Biblie, nu sunt de încredere.
 
 O astfel de anomalie este atât de extraordinară încât mulți cititori pot să creadă că ea ascunde un mister de nepătruns, altfel nu ar fi posibilă existența ei în Biblie. Posibilitatea  acestei opinii este generată de ruperea contactului cu trecutul din partea generațiilor prezente. În trecut, oamenii puteau să creadă, după cum remarcă și Dr. Jason Long în cartea sa ”Biblical Nonsense”, că lumina și soarele sunt două entități diferite, deoarece, așa cum poate să observe oricine, dimineața, mai întâi apare lumina și apoi apare și soarele pe cer. Este ca și cum lumina ar fi independentă de soare, dar bineînțeles, că nu este. Acesta era nivelul de cunoaștere al oamenilor care au scris povestirile din cartea Facerea și acest grad de ignoranță ne arată că primele 11 capitole ale Bibliei nu au fost inspirate de Dumnezeu.  
 
 Dacă Dumnezeu a creat lumina zilei în prima zi a creației și soarele în ziua a patra, bazat pe supozițiile Bibliei, ar trebui să existe două surse pentru lumina zilei în momentul de față. În cazul în care soarele este întunecat de o eclipsă totală de soare presupusa lumină creată de Dumnezeu în prima zi de creație ar trebui să devină evidentă și știm cu toții că nu este cazul. Narațiunea biblică cu privire la creația luminii zilei este categoric falsă și așa sunt și alte relatări care se găsesc în primele 11 capitole ale cărții Facerea. Este rezonabil să credem că Dumnezeu nu a creat o lumină provizorie care să înlocuiască soarele din ziua întâia până în ziua a patra, deoarece El nu ar fi creat astfel de lucruri provizorii în creația Sa. Dacă o astfel de lumină a zilei ar fi fost bună, atunci când a fost creată ar fi bună și în zilele noastre.
 
 Putem, cu toată siguranța, să considerăm că o ipotetică lumină a zilei cu caracter provizoriu a fost rea nu bună, deoarece dacă ar fi fost bună nu ar fi fost înlocuită după trecerea unei perioade așa de scurte. O astfel de lumină a fost rea și pentru că a fost creată sub apele care acopereau pământul și cerul și în acele condiții nu putea funcționa așa cum ne spune cartea Facerea. Cu alte cuvinte, dacă lumina zilei care ar fi fost creată în prima zi ar fi fost cu adevărat bună ar fi fost funcțională pentru mai mult de trei zile, dar curând a fost considerată a fi rea de către Dumnezeu și înlocuită cu lumina soarelui. Un astfel de procedeu nu este de așteptat din partea lui Dumnezeu, ci mai degrabă din partea unui electrician care nu are curent electric, când începe să lucreze pe un șantier de lucru și folosește un generator electric pentru o scurtă perioadă de timp. Voi arăta că orice încercare făcută pentru a spiritualiza lumina zilei din prima zi a creației este fără succes și arată falimentul unei interpretări literale a narațiunilor creației, din Biblie.
 
 Dacă ni se cere să interpretăm literal celelalte texte, care se referă la creație, din cartea Facerea, atunci care este legitimitatea în baza căreia unii comentatori spiritualizează doar interpretarea textului care se referă la creația luminii zilei? Nu există nici o legitimitate, care să justifice singularizarea unui singur text din primele 11 capitole ale Bibliei, în vederea unei interpretări metaforice.

- 5 -

Read more!

➤