Un ecosistem fără prădători este o absurditate pe care o susține Biblia atunci când afirmă că toate animalele au fost destinate să mănânce numai vegetație după creația lor și până la Potop. Acest lucru ne arată că scriitorii cărții Facerea nu au înțeles cum lucrează natura deci scrierile lor nu au fost inspirate de Dumnezeu, deoarece El știe exact care sunt legile naturii, dacă El a creat-o. Nivelul de cunoștințe conținut de textele privitoare la creație, din Biblie, este unul foarte scăzut, exact opusul modului în care îl privim pe Dumnezeu, pe care îl considerăm a fi Atotștiutor. Există deci o contradicție evidentă între sursa textelor și textele respective, dacă l-am considera pe Dumnezeu autorul lor, și această neconcordanță nu poate să fie rezolvată decât dacă admitem că textele nu sunt inspirate de El.

Ce ar fi putut înlocui existența ecosistemului până la Potop? Oare Dumnezeu ar fi ucis sistematic o parte din animale pentru a reduce numărul lor? Știm bine că natura nu funcționează așa. Natura se autoreglează nu este condusă în fiecare moment din afara ei. Dacă Dumnezeu a creat natura, atunci El a organizat-o în așa fel încât aceasta să poate să existe prin forțe proprii nu să fie „reparată” tot timpul. De asemenea, germenii nocivi nu sunt un factor folositor de echilibrare a numărului de animale, deoarece prezența lor excesivă poate produce epidemii catastrofale care ar putea duce la dispariția unor întregi specii de animale sau chiar a majorității speciilor existente pe planeta noastră. Nimic nu putea să înlocuiască ecosistemul planetar până la Potop, dacă acesta ar fi existat cu adevărat. În lipsa ecosistemului, nu ar fi fost posibilă viața pe Pământ, așa cum o cunoaștem. 

Fără prădători natura nu poate să existe din lipsă de vegetație. O imagine a lumii în care omenirea și animalele ar fi mâncat numai plante și în care ecosistemul ar fi fost absent este imaginea unei lumi idealizate care nu are nimic în comun cu realitatea. Nevoia existenței unui ecosistem ne arată cu claritate că Dumnezeu nu a creat lumea așa cum ne arată Biblia și că modul în care teoria evoluționistă explică dezvoltarea vieții pe Pământ este mult mai credibil.  Viața a urmat toate căile posibile în procesul evoluției și în felul acesta a apărut un ecosistem al Pământului. Prădătorii sunt cheia pentru supraviețuirea ecosistemului: 

„Prădarea constantă a consumatorilor de vârf oprește ca o populație să crească mai mult decât poate susține sistemul. Eliminarea unui prădător de vârf poate adesea să altereze balanța sensibilă a unui întreg sistem. Aici este un exemplu de cea ce se poate întâmpla: Când o zonă este inundată permanent și creează o serie de insule, nu toate insulele au suficiente resurse pentru a susține prădătorii de vârf. Consumatorii cei mai mari rămân să apuce substanțele nutritive și experimentează o înmulțire explozivă. Această explozie este resimțită în întreg sistemul și dacă speciile care o experimentează sunt în competiție cu altele ele conduc în mod potențial speciile mai slabe către dispariție și se ajunge la reducerea biodiversității.” (ref. 89)  

Oceanele sunt populate cu mulți prădători care nu mănâncă vegetație, contrar a ceea ce susține cartea Facerea. A creat Dumnezeu rechini erbivori care au devenit carnivori după căderea omenirii în păcat? Nu există un acord între comentatorii biblici asupra momentului când anumite animale ar fi devenit carnivore. Anumiți creaționiști consideră că animalele au devenit carnivore după căderea oamenilor în păcat, dar alții, luând în considerare natura hranei consumate de animale înainte de Potop, sunt nevoiți să accepte că prădătorii au apărut numai după ce consumul cărnii a fost permis. 

Cum a creat Dumnezeu speciile animale? Este posibil ca anumite specii de animale să își schimbe caracteristicile și să devină alte specii? În acest caz, este creația lui Dumnezeu modificată de natură? Poate natura să creeze specii noi prin schimbarea speciilor de animale create de Dumnezeu? A creat Dumnezeu felurile de animale pentru a evolua, sau pentru a rămâne la fel? În conformitate cu Biblia, Dumnezeu ar fi creat toate felurile de animale în săptămâna creației și după această perioadă creația s-ar fi terminat. Dacă creația a fost terminată în șase zile, pe ce bază susțin anumiți comentatori biblici că animalele carnivore ar fi apărut după această perioadă? Nu există o astfel de bază. Iată ce ne spune textul biblic:

„1. Aşa s-au făcut cerul şi pământul şi toată oştirea lor. 2. Şi a sfârşit Dumnezeu în ziua a şasea lucrarea Sa, pe care a făcut-o; iar în ziua a şaptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut. 3. Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că într-însa S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut şi le-a pus în rânduială.” (Facerea 2; 1-3)

Narațiunile din cartea Facerea, care privesc creația animalelor, contrazic orice observație directă pe care oricine o poate face asupra naturii. S-a transformat un leu erbivor într-unul carnivor prin evoluția naturii? Dacă așa s-ar fi întâmplat atunci a apărut o nouă specie de animale, dar toate speciile au fost create în perioada celor șase zile, înainte de căderea oamenilor în păcat. Un leu erbivor ar fi o specie foarte diferită față de leul carnivor pe care îl cunoaștem în zilele noastre. De fapt, un leu erbivor nici nu ar fi un leu de loc, ci un alt fel sau o altă specie de animal. Fața unui leu erbivor ar fi foarte diferită de a celui carnivor datorită dezvoltării diferite a dentiției și de asemenea forma generală a corpului său ar fi de nerecunoscut în comparație cu a leului pe care îl cunoaștem. Speciile sau felurile de animale erbivore sunt diferite față de felurile sau speciile de animale carnivore.    

Anumiți comentatori creștini cred că putem să acceptăm modificări în structura speciilor sau a felurilor, dar nu putem fi de acord cu trecerea naturală de la o specie la alta prin evoluție. Aceiași comentatori consideră că așa numită fixitate a speciilor, pe care Darwin ar fi recunoscut-o în Biblie, nu este de fapt conținută de textele ei. Această fixitate a speciilor nu ar fi fost o învățătură răspândită în Biserici înainte de secolul al 18-lea. Sylvia Baker, citată de Don Steward scrie:

„Ideea că speciile nu se pot schimba nu a fost cu certitudine un articol de credință în Biserică înainte de secolul al 18-lea. Atunci s-a considerat că este în acord cu Biblia să crezi că ele se pot schimba, dar nu în direcția unei mai mari complexități. Numai după secolul al 18-lea s-a răspândit ideea că speciile nu se pot schimba, că ele sunt fixe sau imutabile. Omul responsabil pentru a promova această idee a fost Linnaeus, care este faimos ca fiind primul om care a introdus biologia sistematică. El a menținut că speciile, așa cum le-a definit reprezintă felurile din Biblie și de aceea nu pot fi schimbate. Acest punct de vedere a devenit acceptat în mod general, s-a insistat asupra lui și a fost dus până la limite absurde. (Slyvia Baker, Bone of Contention, Revised edition, Sunnybank, Queensland, Australia, Evangelical Press: 1976, p. 7)” (ref. 90)  

Este o mare diferență între schimbarea speciilor din una în cealaltă și între modificarea varietăților în cadrul aceleași specii. Prima presupune și trecerea de la o specie mai puțin complexă la alta mai complexă, dar a doua se referă la modificări în cadrul aceluiași grad de complexitate. John Klotz recunoaște că există varietăți în cadrul speciilor, dar consideră că o roșie nu se poate transforma prin evoluție într-un pepene. Nu contează câte varietăți de roșii există, ele rămân tot roșii și nu altceva. În orice caz, un leu erbivor și un leu carnivor nu vor fi două varietăți ale aceleași specii, ci vor fi două specii foarte diferite date fiind caracteristicile lor biologice. Idea este că un leu erbivor nu este un leu, ci un animal despre care nu știm nimic. John Klotz, citat de Don Steward, constată următoarele:

„Trebuie să recunoaștem că limbajul Bibliei este cel al sensului comun, limbajul de fiecare zi al ziarelor noastre. Acest limbaj nu se schimbă; limbajul tehnic se schimbă … Putem să avem varietăți noi de roșii, dar ele sunt totuși aceeași specie. Pot fi schimbări în interiorul speciilor, totuși roșiile nu s-au dezvoltat în pepeni. De asemenea pot fi schimbări în specia câinelui, dar ei nu s-au dezvoltat în lei sau urși. (John Klotz, Studies in Creation, St. Louis: Concordia Publishing House, 1985, p. 76)” (ref. 91)

 Modificarea cerută pentru a transforma un animal erbivor într-un animal carnivor nu poate fi considerată a fi o modificare în cadrul aceleași specii, atâta vreme cât există specii de erbivore și specii de carnivore, dar nu există varietăți erbivore și carnivore în cadrul aceleași specii și nici nu poate să existe. Totul este diferit la erbivore față de carnivore, de la structura morfologică a animalelor până la comportamentul lor. Nu există câini erbivori și câini carnivori, ci doar cei din urmă. Erbivorele și carnivorele, fiind feluri sau specii diferite, creaționiștii refuză să accepte că ele se pot transforma din una în alta. Don Steward concluzionează că anumite modificări în limitele unei specii sunt acceptabile, pe baza standardelor biblice, dar nu și evoluția speciilor de la una la alta:  

„Deci, ce a descoperit Darwin nu este contradictoriu cu ceea ce Biblia are de spus despre specii. Biblia ne învață „fixitatea speciilor” în aceea că fiecare fel biblic se poate reproduce numai în interiorul unor limite fixe. Schimbările în limitele unei specii, deci, sunt în concordanță cu învățăturile biblice. Astăzi, atunci când limitele dintre specii sunt trecute, urmașul este totdeauna steril. De exemplu, un măgar și un cal produc un urmaș steril. Un leu care se înmulțește cu un tigru produc un animal steril. Charles Darwin a văzut această problemă și a scris în Originea Speciilor.” (ref. 92)

Don Steward face o interesantă referire la teoria evoluției așa cum este ea apreciată din punctul de vedere al unui creaționist:

„Biblia permite schimbări și varietăți la plante și animale. Schimbarea este dovada micro-evoluției sau selecției. Ceea ce neagă creaționiștii este existența oricărei evidențe pentru macro-evoluție. Ei resping procedeul prin care se folosesc dovezile pentru micro-evoluție pentru a confirma teoria macro-evoluției. Din nefericire, mulți oameni cred că dovada pentru micro-evoluție dovedește macro-evoluția. Acesta nu este deloc cazul. Mai mult, Biblia limitează cantitatea de schimbare care se poate întâmpla. Pisicile nu se pot înmulți cu câini, porcii cu maimuțe, etc. Această limitare este exact ceea ce găsim în lumea noastră. În consecință, Biblia cu certitudine nu este neștiințifică când spune că felurile de plante și animale sunt limitate în gradul în care se pot schimba.” (ref. 93)

Dacă Don Steward are dreptate, atunci înseamnă că Biblia greșește, deoarece ne impune să credem că animale erbivore s-au transformat în animale carnivore după Potop. Această transformare, însă, în conformitate cu ceea ce cred creaționiștii, cum ar fi Don Steward, este imposibilă, deoarece presupune trecerea de la o specie la alta și lucrul acesta este interzis de Biblie. Transformarea unui animal erbivor în unul carnivor este o dovadă de macro-evoluție, dar macro-evoluția respinge modul în care Biblia descrie creația. Dacă animalele carnivore s-ar fi format prin evoluția unor animale erbivore aceasta înseamnă că nu Dumnezeu a creat toate animalele după felul lor, așa cum spune cartea Facerea, ci natura a creat cel puțin o parte din animale. În acest caz, oamenii au apărut pe Pământ așa cum ne spune teoria evoluției și nu cum relatează Biblia.

Mulți apologeți ai Bibliei își fundamentează concluziile lor dogmatice pe interpretarea literală a narațiunilor creației pe care aceasta le conține. John Calvin, reputatul reformator, comenta în legătură cu Facerea 1; 24 următoarele:

„Spun, mai mult, că este suficient că Moise declară că animalele au fost create „după felul lor:” pentru că această formulă duce cu ea ceva stabil. Poate chiar prin urmare să fie dedus că și descendenții animalelor sunt incluși. Căci cu ce scop există specii distincte dacă nu cu acela ca indivizii, prin numeroaselor lor feluri, să poate să se multiplice.” (ref. 94)

Vasile, un renumit teolog și părinte al Bisericii instituționalizate, s-a referit la speciile de animale ca fiind felurile despre care vorbește Biblia. La sfârșitul anului 1600 d.Hr. Matthew Henry folosește speciile ca fiind felurile de animale din Biblie. El a afirmat că nu există specii noi create după ce s-a terminat săptămâna creației. Idea este că speciile au fost de la început gândite ca fiind echivalentul felurilor de animale din Biblie. (ref. 95)

În zilele noastre, discuțiile sunt despre definiția a ceea ce înseamnă „felul” animalelor. Felul animalelor înseamnă o anumită identitate care face ca animalele să fie așa cum sunt. Există multe varietăți de câini, dar toate sunt câini nu alte animale. În același timp, teoria evoluționistă ne arată că toate speciile de animale s-au dezvoltat dintr-un strămoș comun.

Ori a creat Dumnezeu toate animalele, erbivore și carnivore în săptămâna creației, prin urmare nu se puteau hrăni toate cu vegetație, deoarece carnivorele nu se hrănesc în acest mod, ori unele specii de animale erbivore au evoluat și au devenit carnivore, deci se poate trece de la o specie la alta prin evoluție. În ambele cazuri Biblia greșește. În primul caz, deoarece afirmă că animalele carnivore se puteau hrăni cu vegetație și în alt doilea caz, atunci când creează impresia că nu se poate trece de la o specie la altă specie de animale, prin evoluție. Prin urmare, povestirile creației din Biblie sunt un ghid greșit pentru cunoașterea naturii și trebuie înlocuite cu teoria evoluției, care explică mult mai bine modul în care se desfășoară viața pe Pământ.

Observațiile privitoare la animale influențează în mod determinant teologia cu privire la existența morții pe Pământ. Dacă luăm în considerare că Dumnezeu ar fi creat toate virusurile și bacteriile în timpul săptămânii creației și înaintea creației oamenilor putem înțelege că și sursa atâtor boli este tot creația Lui. Un paradis pământesc în care ar fi trăit Adam și Eva este o absurditate în prezența atâtor viruși și bacterii dăunătoare.

- 31 -

Read more!

➤

Cineva ar putea spune că Dumnezeu a creat animalele în ziua a cincea și a șasea, dar că după aceea ele au evoluat conform legilor naturii. Biblia nu ne permite să facem această afirmație, atâta vreme cât ea ne spune că la sfârșitul creației, Dumnezeu ar fi pecetluit întreaga creație, pe care ar fi declarat-o foarte bună.

„31. Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a şasea.” (Facerea 1, 31)

Dacă Dumnezeu a făcut toate lucrurile foarte bune, de ce a mai fost nevoie să intervină natura, prin evoluție, și să modifice ce a făcut El? La ora actuală nu există nici o teorie științifică care să combine creația cu evoluția, în așa fel încât să permită explicarea transformării unei specii create de Dumnezeu într-o altă specie. O combinație între creaționism și evoluționism, în ceea ce privește creația animalelor ar contrazice și creaționismul și evoluționismul, fără ca să aducă clarificările necesare.

Dacă Dumnezeu a creat prădătorii, și dacă El a creat animalele înainte de creația omului, așa cum spune cartea Facerea, moartea a intrat în creație înainte de căderea lui Adam și a Evei și fără nici o conexie cu aceasta. Întreaga teologie a căderii în păcat a primilor oameni se dovedește a fi o invenție bazată pe mitologie, dacă ei oricum ar fi murit, conform naturii lor, fie că păcătuiau fie că nu ar fi păcătuit. Primii oameni nu au fost omorâți de Dumnezeu, în ziua când au păcătuit împotriva Lui, ei au mai trăit multe sute de ani, dar li s-a interzis accesul la pomul vieții. Biblia ne spune deci că dacă Dumnezeu a creat toate animalele în ziua a cincea și a șasea atunci moartea a existat întotdeauna în creație și  oamenii au fost și ei ființe muritoare, deci moartea nu a venit ca o pedeapsă pentru oameni, ci ca ceva natural. Amenințarea lui Dumnezeu cu moartea, din cartea Facerea, își pierde semnificația, dacă oamenii oricum ar fi murit.

Mortalitatea lui Adam și a Evei, în contextul cărții Facerea, este dovedită prin referința la pomul vieții. O ființă care ar fi fost creată nemuritoare, omul, nu ar fi avut nevoie de pomul vieții pentru a trăi veșnic. Pedeapsa oamenilor nu a fost moartea, ci interdicția de a mânca din pomul vieții, care le-ar fi oferit șansa de a trăi veșnic. Întrucât oamenii au fost de la început ființe muritoare Dumnezeu ar fi putut să le spună că în ziua când vor păcătui li se va interzice accesul la pomul vieții, dar le-a spus că în acea zi vor muri și lucrul acesta nu s-a întâmplat. Pare a fi doar o diferență de nuanță, dar este esențială dacă avem în vedere veridicitatea Bibliei.

Cei mai mulți comentatori biblici consideră că moartea a intrat într-o lume paradisiacă, cauzată de neascultarea oamenilor. Această afirmație, însă, nu are nici un sens. Căderea lui Adam și a Evei nu ar fi avut nimic a face cu obiceiurile alimentare ale animalelor dacă acestea au fost de la început create să fie erbivore și carnivore. Oricum, vinovăția oamenilor nu avea de ce să atragă răspunderea animalelor și mai ales nu avea cum să influențeze structura lor biologică. Animalele au fost create de Dumnezeu, după felul lor, și o acțiune umană negativă nu avea cum să schimbe felurile sau speciile de animale. În Biblie, momentul când ar fi apărut o schimbare în obiceiurile alimentare ale animalelor ar fi fost după Potop, și nu după căderea lui Adam și a Evei în păcat, prin urmare cele două evenimente nu sunt direct legate. Dacă între cele două evenimente ar fi existat o legătură de cauzalitate, atunci animalele ar fi început să mănânce carne imediat după căderea în păcat a primilor oameni.

În același timp, printre comentatorii biblici există și opinia că există în Biblie argumente care favorizează ideea că Dumnezeu ar fi creat carnivore în ziua a șasea. Citatul următor prezintă în mod succint această opinie:   

„Cartea Facerea descrie ordinea creației și felul creaturilor pe care le-a creat Dumnezeu. Mulți creaționiști adepți ai unui pământ tânăr, cred că Dumnezeu nu a creat carnivorele, ci anumite animale au evoluat sau au suferit mutații și au devenit carnivore după căderea oamenilor. Din punct de vedere genetic, lucrul acesta este imposibil, și dacă Dumnezeu cumva l-a cauzat să se întâmple, nu este niciodată menționat în Biblie. Dumnezeu a creat cel puțin o parte din carnivore în ziua a șasea. Aici este pasajul relevant: Apoi a zis Dumnezeu: „Să scoată pământul fiinţe vii, după felul lor: animale, târâtoare şi fiare sălbatice (chayah) după felul lor”. Şi a fost aşa. A făcut Dumnezeu fiarele sălbatice (chayah) după felul lor, şi animalele domestice după felul lor, şi toate târâtoarele pământului după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. (Facerea 1; 24-25)” (ref. 79)

Autorul acestui comentariu folosește cuvântul ebraic chayah pentru a demonstra că Biblia spune că Dumnezeu a creat animale carnivore în ziua a șasea a creației. Acest cuvânt este folosit în textele biblice cel mai adesea, pentru a indica animale care mănâncă carne.

„Putem să examinăm cum este folosit cuvântul ebraic (chayah) în restul Bibliei …O examinare a cuvântului ebraic chayah indică că în vasta majoritate a cazurilor când este folosit, cuvântul se referă la animale care mănâncă carne. Pare a fi probabil că descrierea creației din cartea Facerea se referă la carnivore, cu atât mai mult cu cât animalele domestice sunt menționate în același vers. Dacă chayah s-ar fi referit la erbivore, animalele domestice ar fi putut fi lăsate de o parte, deoarece ar fi fost incluse în termenul chayah.” (ref. 80)

Care a fost criteriul de diferențiere între erbivorele care ar fi fost transformate în carnivore și cele care ar fi rămas erbivore? Nu a existat un astfel de criteriu, dacă toate animalele au mâncat iarbă înainte de Potop. În realitate, erbivorele și carnivorele au fost generate de natură, urmare a unui lung proces de evoluție și selecție naturală și amândouă categoriile au fost integrate într-un sistem planetar, în care ambele au avut un rol important de jucat și încă mai au.

Din tabăra creaționiștilor care cred într-un Pământ tânăr vine opinia naivă că animalele carnivore sunt de fapt erbivore, care și-au schimbat comportamentul. Daniel Criswell scrie:

„Cu toate că originea prădătorilor este puțin cunoscută, este incorect să fie atribuită creaționiștilor care cred într-un pământ tânăr afirmația că animalele prădătoare au dezvoltat repede și recent trăsăturile fizice necesare pentru a prăda. Este o greșeală comună că animalele carnivore au evoluat printr-o schimbare în formă și funcție. Nici o evoluție fizică nu a fost necesară pentru a schimba erbivorele în prădători – a fost mai degrabă o schimbare în comportament.” (ref. 81)

Autorul citatului consideră că o schimbare în comportamentul animalelor ar fi de ajuns pentru ca să explice diferențele importante dintre structura morfologică a erbivorelor și a carnivorelor. În realitate, diferențele dintre erbivore și carnivore sunt profunde și sunt determinate de structura lor biologică, și comportamentul lor este influențat de aceste caracteristici structurale. Comportamentul unor animale este un efect al structurii lor biologice, prin urmare această structură explică comportamentul. Schimbarea de comportament fără o schimbare de structură biologică nu poate să facă dintr-un animal erbivor, unul carnivor. 

Carnivorele nu mănâncă vegetație. Leii, de exemplu nu ar înlocui carnea cu niște mere, chiar dacă ar fi înfometați. În sălbăticie, comportamentul leilor poate să fie observat atent. Înlocuiesc ei carnea cu vegetație atunci când sunt foarte flămânzi? Nu se hrănesc cu iarbă oricât ar fi de flămânzi. Leii și alte feline mănâncă iarbă numai pentru a își curăța stomacul, pentru a o elimina prin vomitare, deoarece iarba nu se digerează bine și de aceea o vomită. Pentru a digera plante, animalele au nevoie de un tract digestiv mai lung, diferit de cele care mănâncă carne. Următorul citat explică această stare de fapt:

„Leii nu pot mânca fructe și vegetale. Se datorează la mai multe motive. 1: Mâncatul este un comportament instinctual care este predeterminat genetic. Dacă încerci să hrănești cu fructe un pui de leu nu va mânca fructe. 2: Dinții leului sunt construiți în așa fel încât nu poate mânca vegetație. Dinții leului sunt ascuți ca să poată captura și ucide prada, ei nu pot strivi vegetația. 3: Stomacul leului este incapabil să digereze celuloza care este prezentă în plante. Pentru a digera plantele erbivorele au organisme simbiotice în stomac care sunt absente la leu. 4: Intestinul leului este prea mic pentru a digera celuloza din plante, erbivorele au intestine mult mai lungi.” (ref. 82) 

- 29 -

Read more!

➤