Textul din cartea Facerea, capitolul 2; 5, ne spune că plantele nu ar fi putut să apară pe Pământ în lipsa ploii, dar existența plantelor era o necesitate absolută dacă animalele și oamenii au folosit plantele ca hrană. Înainte de cultivarea plantelor oamenii și animalele ar fi trebuit să folosească plantele așa cum se aflau ele în natură. Știința ne spune că plantele și animalele au existat pe Pământ înainte de apariția oamenilor, dar cartea Facerea, capitolul 2, contrazice acest lucru.

În conformitate cu Facerea, capitolul 1, plantele ar fi fost create în ziua a treia a creației, înainte de crearea omului, deci absența oamenilor nu ar fi influențat existența plantelor, așa cum declară în mod incorect, capitolul 2 din aceeași carte. În același timp, plantele cultivate, fiind înainte de cultivarea lor, plante care au crescut în mod natural din pământ, absența omului nu ar fi putut să influențeze existența lor, ci numai cultivarea lor. Când au? Iată două texte biblice relevante în această problemă:

Cartea Facerea, capitolul 1:

"11. Apoi a zis Dumnezeu: „Să dea pământul din sine verdeaţă: iarbă, cu sămânţă într-însa, după felul şi asemănarea ei, şi pomi roditori, care să dea rod cu sămânţă în sine, după fel, pe pământ!” Şi a fost aşa. 12. Pământul a dat din sine verdeaţă: iarbă, care face sămânţă, după felul şi după asemănarea ei, şi pomi roditori, cu sămânţă, după fel, pe pământ. Şi a văzut Dumnezeu că bine. 13. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a treia.” (Facerea 1; 11-13)

În cartea Facerea, capitolul 1, plantele au fost create în ziua a treia și oamenii doar în ziua a șasea, deci plantele au fost create înaintea oamenilor. Biblia nu este consecventă căci în capitolul 2 din cartea Facerea, lipsa oamenilor pe Pământ ar fi fost un motiv pentru inexistența plantelor.

Cartea Facerea, capitolul 2:

„4. Iată obârşia cerului şi a pământului de la facerea lor, din ziua când Domnul Dumnezeu a făcut cerul şi pământul. 5. Pe câmp nu se afla nici un copăcel, iar iarba de pe el nu începuse a odrăsli, pentru că Domnul Dumnezeu nu trimisese încă ploaie pe pământ şi nu era nimeni ca să lucreze pământul. 6. Ci numai abur ieşea din pământ şi umezea toată faţa pământului. 7. Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie. 8. Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit, şi a pus acolo pe omul pe care-l zidise. 9. Şi a făcut Domnul Dumnezeu să răsară din pământ tot soiul de pomi, plăcuţi la vedere şi cu roade bune de mâncat; iar în mijlocul raiului era pomul vieţii şi pomul cunoştinţei binelui şi răului.” (Facerea 2; 4-9)

În cartea Facerea, capitolul 1, lipsa oamenilor pe Pământ nu a împiedicat crearea plantelor, dar în capitolul 2, ni se spune că unul dintre cauzele pentru care nu a existat iarbă pe câmp a fost lipsa oamenilor, deci iarba, și celelalte plante, au fost create după crearea oamenilor.

Toate plantele pot să fie divizate în două categorii majore, plante care cresc în mod natural și plante care sunt cultivate de om. La care din cele două categorii se referă cartea Facerea, capitolul 2, versetul 5? Din punctul de vedere al creației lor, ambele categorii sunt de fapt una singură. Toate plantele, inclusiv cele cultivate, au apărut pe Pământ în forma plantelor necultivate, și toate conțin același material biologic. Acest aspect nu are nimic a face genetică a apărut în 20. Cultivare nu înseamnă creație. În vechime oamenii au cultivat și selectat soiurile din natură nu au creat altele noi. Prin urmare, conform cărții Facerea capitolul 1, toate plantele au fost create înaintea oamenilor, dar în baza capitolului 2, ele ar fi fost create după crearea omului. Ne aflăm în fața unei contradicții evidente între două capitole din cartea Facerea, capitolul 1 și capitolul 2, care demonstrează, alături de alte contradicții, că Biblia conține două povestiri ale creației și nu doar una. 

Comentatorii care încearcă să armonizeze cele două povestiri ale creației și să demonstreze că nu există contradicții între ele generează foarte multă confuzie. Ei încearcă să lase de înțeles că textul din cartea Facerea, capitolul 2 se referă numai la plantele cultivate. Este o greșeală care anulează valoarea încercării lor în totalitate, deoarece plantele care au fost mai târziu cultivate, în conformitate cu Facerea capitolul 1, au existat pe Pământ necultivate, încă din ziua a treia, înainte de crearea oamenilor.

Textul din cartea Facerea, capitolul 2, nu spune că înaintea creației omului nu a existat pe Pământ plante cultivate ci spune că nu au existat plante de loc. Argumentul principal care susține această teză este acela că pe lângă lipsa omului, textul se referă și la lipsa ploii. Dacă lipsa omului ar fi dus categoric la imposibilitatea cultivării anumitor plante, lipsa ploii ar fi condus la inexistența oricărei plante pe Pământ. Se pare că prezența aburului care ar fi udat suprafața Pământului nu compensa lipsa ploii.

Un abur care ar fi udat întreaga suprafață a Pământului ar fi trebuit să înlocuiască ploaia, dar Biblia zice că nu a înlocuit-o. În Grădina Eden exista un râu, după cum ne spune Biblia, care uda această grădină. Această ipoteză trebuie pusă sub semnul întrebării, deoarece un râu care nu ar fi alimentat tot timpul de ploaie ar fi un mic pârâiaș care ar dispare la un moment dat. Povestirile despre creație din Biblie sunt atât de absurde încât seamănă cu o barcă stricată care pusă pe un lac ia apă din toate laturile. 

În cartea Facerea, capitolul 1, nu se vorbește absolut nimic despre cultivarea plantelor în schimb reiese clar că Dumnezeu le-ar fi dat oamenilor să mănânce plantele care creșteau necultivate în natură. Prezența oamenilor pe Pământ și prezența animalelor ar fi presupus preexistența plantelor, dar cartea Facerea, capitolul 2, contrazice acest proces. Conform capitolului 2, întâi ar fi fost creat omul și apoi plantele.

În cartea Facerea, capitolul 2, contrar a ceea ce se susține în capitolul 1, plantele ar fi fost create numai în Grădina Eden și nu pe întreaga suprafață a Pământului. Este indiscutabil că în capitolul 1, ni se spune că plantele au fost create pe întreaga suprafață a Pământului, dar, capitolul 1 și capitolul 2 conțin două povestiri diferite ale creației.

În contextul capitolului 2, plantele nu puteau să fie create pe întreaga suprafață a Pământului deoarece, nu exista ploaie și singura sursă de apă erau cursurile apelor curgătoare care udau Grădina Eden. De asemenea, prezența omului, la care face referire capitolul 2, versetul 5, era realizată doar în Eden. Numai în Grădina Eden au fost îndeplinite condițiile necesare pentru existența plantelor, care erau cerute de capitolul 2 din cartea Facerea, sursa apei, care să înlocuiască ploaia, și prezența oamenilor, care să lucreze pământul. Ambele condiții sunt absurde, dacă se bazează pe presupunerea că nu exista ploaie pe Pământ, deoarece, râurile fără ploaie, nu sunt o realitate viabilă.

În același timp, se poate vedea cu ușurință că cele două povestiri ale creației din capitolele 1 și 2 se contrazic între ele. Fiecare din cele două povestiri conține elemente absurde și relatările nu se potrivesc între ele. Dumnezeu nu putea să inspire lucruri absurde și contradictorii oamenilor, deci primele două capitole ale Bibliei nu sunt rezultatul inspirației lui Dumnezeu, ci sunt mituri care reprezintă lumea în cel mai incoerent mod cu putință.

Felul în care cartea Facerea descrie crearea plantelor îi anihilează orice posibilă importanță deoarece dovedește că este doar o invenție care desconsideră cu totul realitatea. Textele referitoare la crearea plantelor din capitolul 2 nu conțin și crearea plantelor de mare pentru care lipsa ploii și a oamenilor nu ar fi avut nici o consecință.

Aceste aspecte sunt foarte relevante deoarece demonstrează șubrezimea bazei pe care se situează teologia creștină care interpretează literal, faptic, textele privitoare la creație din Biblie. Trebuie precizat că nu putem să ne facem iluzii privitoare la existența unor explicații care să clarifice, în mod convingător, aceste absurdități. Am căutat astfel de explicații și am găsit de multe ori alte absurdități care încearcă să elucideze absurditățile biblice. Prezentul citat reprezintă un exemplu de felul în care se apelează uneori la argumente care contrazic în mod evident Biblia, cu scopul de a da o șansă altor texte biblice:

„Mulți cred în mod greșit că Facerea 2: 5-6 se referă la ziua a treia (Facerea 1: 11-13) din săptămâna creației din cauza mențiunii privitoare la plante. În orice caz, aceste două categorii specifice de plante, menționate în versetele 5 și 6 (i.e., copăcei și iarbă) sunt foarte diferite decât plantele create în ziua a treia (iarbă, cu sămânţă într-însa, după felul şi asemănarea ei, şi pomi roditori, care să dea rod cu sămânţă în sine, după fel, pe pământ). Copăceii din câmpie sunt plante cu țepi, care au apărut numai după ce oamenii au păcătuit. Plantele de pe câmpie se referă la plante cultivate. Acestea nu au existat în ziua a treia, deoarece omul nu fusese creat încă, și evident nu căzuse încă în păcat ca să aducă existența țepilor.” (ref. 67)

Dacă toate plantele au fost create în ziua a treia din săptămâna creației și nu există o altă zi pentru crearea lor, atunci și plantele care mai târziu au fost cultivate și, de asemenea, plantele cu țepi, toate au fost create în aceeași zi. Dacă plantele cu țepi ar fi fost create după căderea oamenilor în păcat înseamnă că, contrar a ceea ce afirmă Biblia, creația nu s-a terminat în săptămâna creației. Dumnezeu nu ar fi putut să declare, la sfârșitul ei, despre creație că era foarte bună, dacă Adam și Eva ar fi căzut deja în păcat înainte de finalul creației. 

În Grădina Edenului ar fi fost creați „tot soiul de pomi, plăcuţi la vedere şi cu roade bune de mâncat”. Ce se întâmplă cu ceilalți copaci ale căror fructe nu sunt bune de mâncat? Unde și când au fost ei creați? În cartea Facerea, capitolul 2, Biblia nu ne spune lucrul acesta și asta ne obligăm să acceptăm că înainte de a crea pomii din Grădina Eden, Dumnezeu a creat toți pomii, ale căror fructe erau bune sau nu de mâncat, în ziua a treia. Dacă însă toate plantele ar fi fost create în ziua a treia, atunci categoric ele au fost create înainte de crearea omului.

O atenție specială merită și crearea oamenilor, pe care Biblia o prezintă în două versiuni diferite. Dumnezeu ar fi creat omul, în capitolul 2 din cartea Facerea,  din țărâna pământului. Mesajul este că omul, în mod diferit decât Dumnezeu, este perisabil deoarece este format din materie perisabilă. Omul este diferit de Dumnezeu în capitolul 2 din cartea Facerea și se află în opoziție cu El. Aceasta este o teologie care diferă de teologia din capitolul 1 al cărții Facerea unde bărbatul și femeia sunt creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. În capitolul 2 din cartea Facerea, spre deosebire de capitolul 1, creația nu se sfârșește cu omul, ci începe cu acesta. De fapt, ordinea creației nu urmează faptele, ci doar încearcă să transmită un mesaj teologic.    

În cartea Facerea, capitolul 1, oamenii sunt creați la sfârșitul creației, după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, și, în acest fel, se subliniază că ei sunt considerați cea mai importantă parte a ei. Creația ar fi fost realizată de la ceea ce pare a fi mai simplu la ceea ce pare mai complex. În capitolul 1, scopul creației oamenilor este să stăpânească Pământul, dar în capitolul 2 ei sunt creați la început ca să îl servească pe Dumnezeu și să lucreze Grădina Eden. Ca și servitori, oamenii ar fi avut o cunoaștere limitată a lumii, nu aveau voie să cunoască diferența dintre bine și rău de aceea li s-a interzis accesul la pomul cunoașterii binelui și răului.

Oamenii au fost creați, în capitolul 2, ca un fel de „roboți” buni pentru a îngriji Grădina Eden, și nu pentru a stăpâni întreg Pământul. „Roboții” aveau calități intelectuale care să le permită să își îndeplinească activitatea lor dar ca oameni erau incompleți, pentru că prin interdicția de a cunoaște binele și răul, ei nu puteau să dobândească simț moral.

Conform Bibliei, oamenii ar fi fost puși să aleagă fără ca mai întâi să dobândească cunoștințele morale necesare care le-ar fi permis o alegere bună. La început ei nu aveau conștiință, deoarece ei au fost creați fără a putea face deosebirea dintre bine și rău, prin natura lor, ei aveau nevoie să mănânce din pomul cunoașterii înainte de a face această deosebire. Tocmai această incapacitate umană de a cunoaște binele și răul în natura lor i-ar fi transformat pe oameni în „roboți” altceva decât numim noi oameni.

Cele două capitole ale cărții Facerea, capitolul 1 și capitolul 2, conțin două mesaje foarte diferite în legătură cu natura umană. În primul capitol, oamenii ar fi fost creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, cunoscând, deci, binele și răul, ca și El, dar în capitolul 2 ar fi fost creați incompleți, fără conștiință, fără cunoașterea binelui și răului. Cele două capitole ale cărții Facerea, capitolul 1 și 2, reprezintă două povești diferite ale creației care se deosebesc între ele și prin locul rezervat pentru oameni în creație.

Încercarea de a plasa cartea Facerea, capitolul 2, în limitele primei zile a creației din capitolul 1 eșuează chiar dacă capitolul 2 folosește o formulă de început similară cu cea din capitolul 1. Dacă primele două capitole din cartea Facerea reprezintă o singură poveste a creației și nu două, dovadă acestui lucru se poate face prin sincronizarea perfectă a celor două grupe de texte. Într-un fel sau altul ele trebuie să se potrivească unele cu celelalte. Dacă nu se potrivesc, concluzia este că ele se contrazic unele cu celelalte și ele reprezintă nu una, ci două povestiri ale creației. Încercarea de a combina capitolul 1 și capitolul 2 este una rațională și legitimă, deoarece mulți comentatori ai Bibliei pretind că cele două grupe de texte au un singur autor și că spun aceleași lucruri.

Care zi, alta decât prima zi a creației din cartea Facerea, capitolul 1, poate să reprezinte punctul de pornire pentru raportul creației din Facerea capitolul 2? Lucrul acesta trebuie stabilit dacă cineva susține că în Biblie există o singură narațiune a creație, conținută în două descrieri diferite, una mai generală și cealaltă concentrată asupra unui singur aspect, crearea omului. Pentru acest motiv, voi încerca diferite variante. Să admitem, de dragul demonstrației, că punctul de plecare al capitolului 2, din cartea Facerea, ar putea fi inserat în ziua a treia a creației, după separarea apelor și înainte de crearea plantelor, atunci când ar fi existat pentru prima dată suprafață de uscat pe Pământ. Ne aducem aminte că în capitolul 2 începutul presupunea existența unor zone de uscat și de asemenea lipsa plantelor, deoarece, conform cu Biblia, încă nu exista ploaia pe planeta noastră și omul încă nu fusese creat. 

Să admitem că în ziua a treia, după separarea apelor, dar înainte de crearea plantelor, Dumnezeu l-a creat pe om și după aceea a creat plantele în Grădina Eden și acolo l-a plasat pe omul creat. După crearea plantelor, Dumnezeu ar fi creat animalele și după aceea ar fi creat femeia. De ce nu s-ar putea accepta o astfel de ipoteză? Cartea Facerea, în capitolul 1, stabilește fără echivoc că Dumnezeu a creat omenirea, bărbat și femeie, în ziua a șasea, după crearea plantelor și animalelor. Prin urmare, nu se poate înțelege că omul ar fi fost creat în ziua a treia a creației și de aceea această variantă nu poate să fie valabilă.  

Se mai poate investiga și o altă posibilitate. Să vedem dacă cartea Facerea, capitolul 2, poate să fie o descriere detaliată a zilei a șasea din capitolul 1. Dacă vrem să stabilim un loc în ziua a șasea a creației pentru cartea Facerea, capitolul 2, trebuie să alegem un moment fie înainte fie după crearea animalelor. În conformitate cu Facerea capitolul 2, omul ar fi fost creat înaintea animalelor. Lucrul acesta reiese cu claritate, nu contează cum speculează cineva cu timpurile verbului „a face”. După crearea omului, în cartea Facerea, capitolul 2, Dumnezeu a încercat să găsească un ajutor pentru om și acesta a fost motivul declarat pentru crearea animalelor. Față de crearea omului, în capitolul 2, crearea animalelor a fost situată în viitor, deci, capitolul 2 contrazice capitolul 1 în care animalele au fost create înaintea omului.

- 24 -

Read more!

➤

Mulți specialiști în studiul Bibliei recunosc că în cartea Facerea se regăsesc două povestiri ale creației. Cititorul care se apropie de textele respective, care susțin afirmații extraordinare, tinde să le vadă ca pe o singură poveste dar această sinteză poate genera multe nedumeriri legate de multitudinea de contradicții pe care le conțin textele biblice.

Liberală sau nu, orice citire a cărții Facerea îl invită pe cititor sau cititoare să răspundă la nenumăratele incoerențe generate de suprapunerea capitolelor 1 și 2 din prima carte a Bibliei. Se pare că aceste două capitole sunt rezultatul muncii a doi scriitori diferiți care au scris în două perioade de timp diferite. Este evident că narațiunile respective se contrazic între ele în multe detalii, legate de modul cum ar fi fost creat universul sau oamenii. Cele două narațiuni diferite implică, pe de o parte, cartea Facerea, capitolul 1; 1-31 și capitolul 2; 1-3 și, pe de altă parte, Facerea, capitolul 2; 4-25. Una dintre premisele principale ale acestui punct de vedere, foarte răspândit între cercetătorii Bibliei, este că Pentateuhul nu a fost scris de Moise, ci mai mulți scriitori antici au contribuit la această colecție de texte. Acești autori sunt identificați ca J,E,P, și D, denumiri convenționale, aceste litere fiind simboluri ale unor cuvinte, care sunt specifice fiecărei variante, J vine de la numele lui Dumnezeu Jehova, E de la alt nume atribuit Lui, Elohim, P de la preot și D de la Deuteronom. Există părerea că toate aceste scrieri au fost colectate de un „redactor”.    

Această teorie, cunoscută ca Ipoteza Documentară, a început să ocupe primul loc în studiul Bibliei în secolul 19 când Jean Astruc, un doctor francez, a afirmat că a identificat anumite „surse” distincte în cea ce privește autorii textelor biblice. Acest punct de vedere a fost preluat și de alții și către sfârșitul secolului mulți comentatori biblici au aderat la acest concept. Cartea Facerea, capitolul 1, este considerată a fi în document P, datând din perioada de captivitate babiloniană sau de după această perioadă, în timp ce cartea Facerea, capitolul 2, este presupusă a fi un document J datând din secolul 9, înainte de Hristos. Argumentele care susțin acest punct de vedere merg în două direcții principale. În primul rând se susține că cele două povestiri ale creației se deosebesc prin stilul scrisului. În al doilea rând, se argumentează că cele două narațiuni sunt în conflict deoarece ele reflectă două concepții diferite despre Dumnezeu și o ordine a creației diferită. . 63) 

În acest studiu, nu insist pe anumite diferențe care vin din utilizarea numelor, cum ar fi folosirea unor nume diferite pentru Dumnezeu, Elohim sau Yahveh Elohim, în cartea Facerea, capitolele 1 și 2, sau pe considerații care privesc stilul literar. Chiar dacă acestea sunt probleme importante, mă mulțumesc doar să le amintesc și las discuția pe seama numeroșilor specialiști în domeniu. 

Sunt interesat în principal de ceea ce reprezintă contradicții, din punct de vedere al unei coerențe interne, care este cerută de orice narațiune, care pretinde a avea caracter istoric. Ca o primă constatare, trebuie spus că am observat că există contradicții ireconciliabile și diferențe care vin din descrierea momentelor creației și de asemenea din comparația consecințelor logice care decurg din textele respective.

Anumite situații care sunt prezentate de Biblie nu corespund unele cu celelalte și sunt atât de contradictorii încât se anihilează unele pe celelalte când cineva încearcă să le armonizeze între ele. Probabil, că unul dintre cele mai descalificante aspecte, în încercarea de a realiza o armonizare între cele două povestiri ale creației este reprezentat de neconcordanța succesiunii în timp a evenimentelor, între primele două capitole ale Bibliei. De exemplu, în cartea Facerea, capitolul 1, totul se petrece în șapte zile, dar în capitolul 2 al acestei cărți, evenimentele se derulează într-o perioadă unică de timp, nedivizată pe zile. Cartea Facerea, capitolul 2, nu poate să fie privită ca o sinteză a capitolului 1 deoarece capitolul 2 răstoarnă aproape toate detaliile cuprinse în capitolul 1. Dacă cineva încearcă să armonizeze narațiunile din cartea Facerea, capitolele 1 și 2, așa cum fac mulți creaționiști, el sau ea trebuie să fie capabilă să le integreze într-o singură povestire cu o secvență de timp unică. Personal, încerc să realizez acest lucru, în prezentul studiu, pentru a vedea dacă o astfel de unificare este posibilă sau nu.

Voi folosi secvența de timp oferită de cartea Facerea, capitolul 1 în care voi încerca să inserez povestirea relatată de cartea Facerea, capitolul 2. Dacă această încercare nu poate fi condusă pentru a obține un rezultat pozitiv atunci există o problemă care nu poate fi ignorată.

Anumiți critici ai unității povestirilor biblice despre creație susțin că este o încercare fără speranță aceea de a armoniza cele două povestiri ale creației, din cartea Facerea, capitolele 1 și 2 deoarece ele nu pot să funcționeze împreună.

James

„Orice încercare artificială de a concilia aceste diferențe vizibile de stil, formă și subiect tratat este sortită să eșueze. Recunoașterea că ele aparțin la diferite perioade, cea de a doua povestire fiind în mod evident cea mai veche și care privește la o perioadă de timp încă și mai veche, este o explicație naturală și suficientă a lipsei lor de coerență.” (ref. 64) 

Contrazicând această concluzie, personal, cred că încercarea de a armoniza cele două povestiri ale creației din Biblie merită să fie făcută, tocmai pentru a demonstra că ele nu pot fi armonizate. În mod mai mult sau mai puțin informat, mulți cititori ai Bibliei combină în mintea lor cele două povestiri ale creației, pe care aceasta le conține, fără a observa, în multe cazuri, că cele două mituri se contrazic între ele. Este posibil ca la o citire mai atentă să vedem o singură povestire a creației, atunci când citim materialele conflictuale, din cartea Facerea, capitolele 1 și 2? Am sperat că este o sarcină ușoară și că cele două povestiri pot fi citite ca una, până când am încercat să pun împreună detaliile particulare din cartea Facerea, capitolele 1 și 2. Sincronizarea tuturor detaliilor din cartea Facerea, capitolele 1 și 2, în așa fel încât ele să nu se contrazică unele cu celelalte, s-a dovedit a fi o acțiune imposibilă. 

La povestirea creației, plină de fantezie, dar neadevărată, din capitolul 2, a fost mai târziu adăugată o cosmologie empirică numai pentru a demonstra că YHWH era un Dumnezeu universal care a creat cosmosul și că El nu era doar o divinitate a poporului evreu. Faptul că acest lucru s-a întâmplat în timpul perioadei babiloniene sau ulterior nu este de loc întâmplător, deoarece povestirile din cartea Facerea sunt puternic influențate de conținutul miturilor babiloniene despre creație.  

Diferit de opinia lui Harrison, personal, consider că primele două capitole din cartea Facerea nu sunt o vedere mai generală și alta mai detaliată a aceleiași povestiri. Ele sunt două povestiri diferite, necorelate una cu cealaltă, scrise de doi scriitori diferiți, în două perioade de timp diferite. Harrison

„Este o greșeală să presupunem că cele două povestiri ale creației sunt duplicate, deoarece de fapt ele se completează una cu cealaltă. Prima subliniază procesul general de creație și arată cum au apărut toate lucrurile din puterea creatoare a lui Dumnezeu, în timp ce a doua acordă o atenție mai mare creației omului și îl așează pe el și partenera lui într-o anumită locație geografică.” (ref. 65) 

Este adevărat că Facerea, capitolul 1, este o povestire care este plină de contradicții și absurdități dar, în același timp, rezultatul încercării de a reuni în aceeași formulă Facerea, capitolul 2, face ca jignirea adusă rațiunii să fie și mai rea. Voi oferi câteva exemple de contradicții între Facerea, capitolele 1 și 2.

Care a fost situația Pământului în ziua a întâia? A fost acoperit de ape sau a fost un teritoriu uscat, în care plantele nu puteau să crească din lipsa ploii? :

„1. La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul. 2. Şi pământul era netocmit şi gol. Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor.” (Facerea 1; 1-2):

„4. Iată obârşia cerului şi a pământului de la facerea lor, din ziua când Domnul Dumnezeu a făcut cerul şi pământul. 5. Pe câmp nu se afla nici un copăcel, iar iarba de pe el nu începuse a odrăsli, pentru că Domnul Dumnezeu nu trimisese încă ploaie pe pământ şi nu era nimeni ca să lucreze pământul.” (Facerea 2; 4-5)

A existat apă sau nu la început pe Pământ? Cartea Facerea, capitolele 1 și 2 ne dau răspunsuri diferite. Capitolul 1 ne spune că Pământul ar fi fost acoperit cu apă dar capitolul 2 ne spune că Pământul ducea lipsă de apă, cu excepția unui râu care ar fi irigat zonele pe unde trecea. În capitolul 1 numai în ziua a treia pământul uscat ar fi fost eliberat de sub ape, dar în capitolul 2 câmpurile, deci pământul uscat, ar fi existat de la început.

Ambele texte se referă la crearea la început a cerului și Pământului, dar în capitolul 1 cerul a fost creat, prin separația apelor, doar în ziua a doua. În capitolul 2, cerul a existat de la început, dovada fiind reprezentată de existența pământului uscat și a unui râu care uda Pământul sau în alte traduceri a unui abur care plana deasupra lui. Atât râul cât și aburul respectiv nu ar fi putut exista în lipsa cerului. 

În cartea Facerea, chiar dacă aburul respectiv ar fi udat toată față Pământului, totuși ierburile nu ar fi avut destulă apă pentru a crește, din lipsa ploii. Această afirmație este lipsită de sens. Versetul 6 din cartea Facerea, capitolul 2, contrazice versetul 5. Aburul ar fi trebuit să ude Pământul în lipsa ploii.

Poate fi identificat aburul din capitolul 2 cu apele care acopereau Pământul în capitolul 1? Nu este vorba tot despre apă, chiar dacă în stare gazoasă? Nu este același lucru. În capitolul 1, uscatul a apărut doar în ziua a treia, atunci când apele de pe Pământ au fost separate unele de altele. Ideea este că în capitolul 2 uscatul coexista cu aburul care acoperea Pământul, încă de la început, dar în capitolul 1 uscatul nu a existat de la început, ci doar din ziua a treia. Aburul care acoperea Pământul, în capitolul 2, nu putea să împiedice existența cerului, în capitolul 1, de la început, ci el presupunea existența cerului. Existenței apei în formă gazoasă nu avea cum să existe în lipsa existenței atmosferei pământești. 

Pentru a înlătura această contradicție, cineva trebuie să demonstreze că începutul creației în cartea Facerea, capitolul 2, se situează în alt moment al creației, decât în ziua întâi a creației din capitolul 1. În același timp, ambele capitole indică același moment al creației, care se situează imediat după începutul acesteia. 

Care este înțelesul noțiunii de abur care se afla deasupra Pământului? Texul biblic, în traducerea din Biblia ortodoxă spune următoarele:

„4. Iată obârşia cerului şi a pământului de la facerea lor, din ziua când Domnul Dumnezeu a făcut cerul şi pământul. 5. Pe câmp nu se afla nici un copăcel, iar iarba de pe el nu începuse a odrăsli, pentru că Domnul Dumnezeu nu trimisese încă ploaie pe pământ şi nu era nimeni ca să lucreze pământul. 6. Ci numai abur ieşea din pământ şi umezea toată faţa pământului.” (Facerea 2; 4-6)

Cu toate că în alte traduceri cuvântul abur apare ca și izvoare de apă, totuși trebuie să răspundem la traducerile din limba rămână care au preferat cuvântul abur. Acest abur sau ceață inițială, sau nori foarte aproape de suprafața Pământului nu au o justificare coerentă dacă ne gândim că Biblia ne spune că ierburile nu au crescut pe Pământ, în aceeași perioadă, din cauza lipsei ploilor. Un abur sau niște nori groși ar fi împiedicat dezvoltarea vieții pe Pământ, așa cum o cunoaștem, din cauza prezenței unei umidități prea mari și a unei lipse de luminozitate, dar Biblia ne spune că în aceeași perioadă Dumnezeu ar fi creat grădina Eden. Prin grădina Eden ar fi trecut un râu cu apă, care ar fi irigat-o, deci aburul respectiv nu ar fi fost necesar pentru irigarea Pământului, în lipsa ploilor. Ceea ce pare a fi absurd este alăturarea dintre aburul respectiv și lipsa ploilor, care conform Bibliei ar fi apărut pentru prima dată pe planeta noastră numai după Potop, atunci când a apărut pe cer și primul curcubeu.

Este greșit să afirmăm, așa cum procedează unii comentatori, că Facerea, capitolul 2 nu conține referințe cosmologice, deoarece, fără îndoială, conține. Expresia „din ziua când Domnul Dumnezeu a făcut cerul și pământul” conține aproape tot atât de multă cosmologie ca și capitolul 1, din cartea Facerea, care și el este foarte concis. Într-un anumit sens, cartea Facerea, capitolul 2, este mai puțin absurdă decât Facerea, capitolul 1, din punct de vedere al cosmologiei, deoarece afirmă că cerul și Pământul au fost făcute de la început, inclusiv atmosfera Pământului și spațiul cosmic. Pe de altă parte, cartea Facerea prezintă o povestire cât se poate de absurdă în ceea ce privește crearea omului. Omul este prezentat ca fiind creat singur, fără parteneră, în timp ce toate animalele au fost create în perechi.

În cartea Facerea capitolul 2, lipsa vegetației este explicată și prin absența omului, dar aceasta este o absurditate și nu o cauză reală care ar fi împiedicat creșterea ierburilor pe câmp. Cele mai multe plante, excepție făcând plantele cultivate, nu au nevoie de oameni pentru a crește pe câmpuri, dar cartea Facerea susține că lipsa omului ar fi dus la lipsa totală a plantelor. Pe câmpuri cresc tot felul de plante, alături de cele cultivate de oameni. De fapt, plantele care la un moment dat au început să fie cultivate de oameni, au fost inițial necultivate, adică sălbatice. Ele au fost alese de oameni pentru cultură, dar în starea lor naturală nu au avut nevoie de oameni pentru a exista, în schimb au avut nevoie de apă și lumină. Cartea Facerea greșește categoric atunci când afirmă că lipsa oamenilor pe Pământ ar fi determinat inexistența plantelor pe câmpuri.

În baza afirmației din cartea Facerea, din momentul în care a fost creat omul nimic nu a mai oprit apariția plantelor cultivate, cu excepția lipsei ploii. Avem un text din care putem vedea că ploaia a venit pe Pământ numai după presupusul Potop și acest text se referă la apariția curcubeului pe planeta noastră, pentru prima dată după Potop:  

„13. Pun curcubeul Meu în nori, ca să fie semn al legământului dintre Mine şi pământ. 14. Când voi aduce nori deasupra pământului, se va arăta curcubeul Meu în nori, 15. Şi-Mi voi aduce aminte de legământul Meu, pe care l-am încheiat cu voi şi cu tot sufletul viu şi cu tot trupul, şi nu va mai fi apa potop, spre pierzarea a toată făptura.” (Facerea 9; 13-15)

Norii nu sunt aduși de Dumnezeu ori de câte ori ei apar pe cer, așa cum afirmă cartea Facerea, ci sunt produși de dinamica atmosferică, și curcubeul este un fenomen natural nu unul supranatural.

„Un curcubeu este un fenomen meteorologic care este cauzat de reflecția, refracția și dispersia luminii în picăturile de apă rezultând într-un spectru de lumină care apare pe cer.” (ref. 66)

Read more!

➤