Tomas Aquinas, un teolog foarte important din secolul 13, considera că toate lucrurile trebuie să aibă un început, nu poate exista un infinit regres al cauzelor, și de aceea o Primă Cauză este un concept necesar. În logica naturală a lucrurilor și în dimensiunea finită a omului, acest principiu pare a fi corect, dar, în realitate, a presupune existența unei Prime Cauze presupune doar transferarea nevoii de cauzalitate către o Realitate care transcende naturalul. Dacă toate lucrurile au o cauză, atunci și Prima Cauză trebuie să aibă o cauză, dacă este să respectăm acest principiu, altfel putem să presupunem fără probleme că existența per se poate fi infinită adică poate să existe fără o cauză inițială. Idea că Prima Cauză nu are nevoie la rândul ei să aibă o cauză nu poate să fie demonstrată, altfel decât prin respingerea posibilității unui infinit regres al cauzalității, dar aceasta nu poate să fie o demonstrație suficientă.

Dacă există o excepție la principiul cauzalității, aceea a Primei Cauze, adică a lui Dumnezeu, pot să existe și alte excepții, și cea mai notorie este chiar existența per se, existența naturală, care la rândul ei ar putea să fie eternă. A diviza realitatea în existența necesară a lui Dumnezeu și existența accidentală a creației Sale nu rezolvă problema, deoarece creația este de asemenea necesară. Fără creația Sa Dumnezeu nu poate să fie Creator. Cu alte cuvinte, existența creației este necesară lui Dumnezeu pentru ca El să poată exista ca și Creator tot atât de mult cât are și creația lui nevoie de El, pentru a putea exista în lumea naturalului. A fi Creator este unul dintre cele mai importante atribute ale lui Dumnezeu.

Pentru a fi fideli textului biblic, trebuie să acceptăm că apariția universului prin crearea sa de către Dumnezeu nu are nevoie de idea de nimic, de nonexistență, în nici un fel. Din nimic rezultă nimic. Dumnezeu nu a avut nevoie de „nimic” pentru a crea „ceva” anume și acel „nimic”, fără spațiu, fără energie, fără materie, fără câmpuri, fără legi, nu putea înlocui existența per se, care nu poate să fie altfel decât eternă, dacă Dumnezeu care există este o Realitate eternă.

Roger E. Olson sintetizează foarte bine posibilele alternative cu privire la relația dintre Dumnezeu și creația Sa:

„Creația din nimic este singura alternativă care exclude alte patru credințe alternative despre creație, și care sunt de neacceptat pentru gândirea creștină. Una este panteismul sau panenteismul – credința că Dumnezeu și lumea sunt fie identice, fie interdependente. În oricare din cazuri lumea este o parte din Dumnezeu sau atât de strâns unită cu El din eternitate încât El este dependent de ea. (Aici „lume” se referă la creație, univers, realitate finită.) O altă credință alternativă despre creație este aceea că Dumnezeu a creat lumea dintr-o materie preexistentă pe care nu a creat-o El. În aceea perspectivă Dumnezeu a „creat” prin a organiza un ceva etern care a fost haotic și care i s-a împotrivit. O altă credință alternativă este aceea că Dumnezeu a creat lumea din El caz în care lumea este făcută din substanța Lui. În sfârșit, o opinie modernă, seculară este aceea că o anumită lume (sau substanță, energie) a existat din totdeauna și Dumnezeu, dacă El există, nu are nimic a face cu originea sau cu dezvoltarea ei. (ref. 27)

 Personal, după cum cred că cititorul a putut să constate, mă situez undeva în zona acestor credințe alternative care sunt mult mai rezonabile decât creația din nimic. Consider că o combinație dintre aceste credințe alternative poate să explice originea universului și să genereze armonie între religie și știință. Cred că Dumnezeu și existența per se sunt ambele eterne și că relația dintre El și întreaga realitate este foarte aproape de cum este descrisă ea de către panenteism.
 
 Se înțelege că principiul creației din nimic este un element important al doctrinelor și dogmelor creștine și pe el se bazează alte învățături creștine esențiale. Chiar dacă nu este cuprins de Biblie, Creștinii sunt nevoiți să sprijine principiul creației din nimic, căci dacă nu ar face-o multe doctrine creștine ar fi puse în discuție. Doctrinele și dogmele bisericilor instituționale presupun principiul creației din nimic care, însă, este absurd. Aici apare o problemă teologică fundamentală. Pentru a își păstra conținutul dogmatic credința creștină are nevoie de niște doctrine greșite cum ar crearea lumii în șase zile sau creația din nimic, care nu au cum să conducă la niște concluzii raționale. Pe de altă parte, Creștinii nu au nevoie de aceste doctrine false pentru a crede în Dumnezeu și principiu corect est înlocuirea lor cu realitatea, așa cum se desprinde ea din ultimele cercetări științifice. Mulți oameni renunță la credința lor în Dumnezeu, sau o păstrează doar ca pe o tradiție, pentru că forma dogmatică pe care aceasta o îmbracă este evident una absurdă. Dimpotrivă, credința în Dumnezeu ar trebui păstrată și ar trebui renunțat la doctrinele și dogmele creștine greșite. 
 
 O astfel de doctrină greșită este aceea că Dumnezeu nu are nevoie de oameni în mod esențial și, de fapt, de nimic din creația Lui, El fiind suveran, total autonom, și gata oricând să genereze o nouă creație. Desigur că această învățătură este falsă, deoarece pentru a fi Creator, în actualitate, Dumnezeu are nevoie de o creație actuală, altfel El este doar un potențial Creator. Pentru a fi, însă, perfect, El trebuie să fie actual și nu doar potențial, căci un Creator potențial este doar un Dumnezeu potențial sau în devenire. Afirmația că Dumnezeu nu are nevoie de oameni, ci doar oamenii au nevoie de El este absurdă atâta vreme cât El caută iubirea oamenilor.
 
 Dumnezeu are nevoie de iubirea oamenilor, altfel nu ar fi creat lumea. Dacă ar fi dorit să rămână singur în eternitate, așa cum se presupune că a fost înainte de începerea creației, Dumnezeu nu avea nevoie să creeze lumea, dar El a aspirat la dragostea oamenilor. Cum putem să știm dacă această afirmație este adevărată? Dumnezeu l-a sacrificat pe Fiul Său Isus (Iisus) pentru a le arăta oamenilor cât de mult îi iubește și în schimbul acestui sacrificiu se așteaptă ca răspunsul omenesc să fie dragostea celor credincioși pentru El.
 
 Dragostea de Dumnezeu este porunca esențială a Creștinismului. A afirma că Dumnezeu vrea ca noi să îl iubim, dar, în același timp, că El nu are nevoie de dragostea noastră este un nonsens care este foarte prezent în multe congregații creștine. Dumnezeu are nevoie de dragostea noastră, depinde de ea, tot atât de mult cât și noi avem nevoie de dragostea Lui. Fără omenire, Hristos nu ar fi putut să ia un trup omenesc și nu ar fi permis demonstrația deplină a caracterului lui Dumnezeu, în fața îngerilor.
 
 Dumnezeu nu sprijină impunerea nici unei doctrine sau dogme religioase de către unii oamenii asupra altora. Oricare cititor al Bibliei are la dispoziție un număr de posibile interpretări ale ei și poate să aleagă liber între ele pe aceea care se potrivește mai bine cu experiența spirituală, a lui, sau a ei. De asemenea, orice om credincios poate să respingă narațiunile biblice despre creație și să aleagă explicațiile științifice, care sunt mult mai convingătoare, fără ca în felul acesta să își piardă credința în Dumnezeu.   
 
 După părerea lui Roger E. Olson, când cineva nu acceptă principiul creației din nimic, el sau ea aruncă îndoiala asupra doctrinei cu privire la gratuitatea harului. (ref. 28)
 
 Biblia nu promovează creația din nimic, ea vorbește despre creație ca despre o ordonare a haosului, iar acesta din urmă este simbolizat de oceanul primordial. Cartea Facerea păstrează tăcerea în ceea ce privește originea oceanului primordial și este absurd să presupunem că Dumnezeu ar fi creat haosul înainte de a fi creat un univers ordonat.
 
 În legătură cu crearea universului este important de remarcat că aceasta este o problemă foarte mult dezbătută, deoarece ea are un impact substanțial asupra modului cum este înțeleasă întreaga Biblie. În ceea ce privește tema creației din nimic Steven DiMattei scrie următoarele:

„În termeni generali, deci, autorii și culturile care au produs aceste străvechi mituri ale creației din Orientul Apropiat, între care se include și cartea Facerea 1, nu au conceput creația ca pe un act de creație a materiei, ci ca pe un act de creație a ordinii, formă, scop, și cel mai important un pământ locuibil cu ape domesticite și separate scos din mijlocul unor ape crescute și neascultătoare, din întuneric, și care urma să fie numit, format și gata să susțină viața. Deci, fie că este vorba despre mitul babilonian Enuma Elish, de miturile cosmologice Egiptene, sau de cartea Facerea 1, sublinierea cade pe a prezenta creația unui pământ care să susțină viața dintr-o stare inițială de lipsă de formă, dezolațiune, întuneric și ape sălbatice.” (ref. 29)  

Nici una dintre povestirile despre creație din Orientul Apropiat nu și-a propus să descrie formarea materiei și ar fi fost destul de neobișnuit dacă ar fi făcut-o. Materia, conform acelor mituri, inclusiv în conformitate cu Biblia, reprezenta un dat, ceva preexistent, dar aflat într-o stare de dezorganizare totală și în întuneric. Prin urmare, Biblia nu ne spune că Dumnezeu a creat întreaga existență din nimic sau că El ar fi creat în șase zile întregul univers, începând cu spațiul, energia și materia. Această propunere reprezintă o interpretare greșită a textelor biblice și duce la o concluzie foarte deformată despre crearea universului. Acesta este unul din motivele pentru care mulți oameni de știință sau persoane familiarizate cu știința nu cred în Dumnezeu. Aceste persoane nu cred că Dumnezeu a făcut universul din nimic în șase zile și au dreptate să nu creadă o astfel de afirmație.
 
 Steven DiMattei prezintă câteva argumente determinante cu care își susține opinia potrivit căreia, creația din nimic nu a fost nici pe departe în gândirea scriitorilor biblici, și nici a altor producători antici de mituri ale creației, din Orientul Apropiat. Eu am să reiau doar al treilea argument, foarte important, urmând ca cititorul să citească întreg articolul lui DiMattei, în caz că dorește să aprofundeze această temă.

„Al treilea și cel mai semnificativ este faptul că însuși textul precizează că nici cerurile nici pământul nu au fost create ex nihilo! (s.n. din nimic) Deoarece textul, și mesajul autorului, în mod clar descrie crearea pământului dintr-o pre-definită masă, fără formă, dezolată și pustie (tohu wabohu), și cerurile dintr-un haos original de ape (tehom). Aceasta înseamnă că, amândouă, crearea cerurilor (shamayim) în versurile 6-8 și crearea pământului (eretz) în versetele 9-10 nu s-au produs din nimic.!” (ref. 30)

La urma urmei, se pune întrebarea de ce este importantă această discuție. Răspunsul stă în felul cum înțelegem calitatea de Creator a lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu a creat totul din nimic, ci materia și energia din care a făcut lumea sunt și ele eterne, atunci relația Lui cu universul creat este foarte diferită decât dacă El a adus numai ordine într-un haos preexistent. În prima variantă avem toate motivele să abordăm o gândire panenteistă asupra cosmosului și de asemenea să acceptăm evoluționismul teist ca o explicație a modului în care a apărut universul și specia umană. Aceasta este categoric o deschidere realistă către știință. În cea de a doua variantă se deformează imaginea lui Dumnezeu și El ne este prezentat mai degrabă într-o perspectivă mitologică decât în una realistă. În același timp, oricare dintre cele două variante vom aborda, creația în șase zile, în ordinea prezentată de Biblie este foarte problematică și total împotriva datelor descoperirilor științifice și de aceea este incredibilă.

Dacă comparăm teoria Big bang, pe care ne-o prezintă știința, și crearea universului prin separarea apelor unui ocean primordial, rezultatul este o diferență uriașă în favoarea științei care conține o explicație rațională a fenomenelor și care este bazată pe observația lumii naturale și nu pe mituri care au fost scrise în lumea străveche.

- 14 -

Read more!

➤

În viziunea lui Wesley, peștii și păsările au fost cu adevărat creați din apă și omul și animalele au fost create din Pământ. În același timp, pământul și acele ape au fost create din nimic. Trebuie remarcat că Biblia ne spune că la început Dumnezeu a creat cerul și Pământul, dar nu ne spune faptul că El ar fi creat și apele, oceanul primordial. Pământul ar fi fost creat în interiorul apelor, iar acestea ar fi fost ca un obstacol în calea creației lui Dumnezeu, de aceea au trebuit să fie separate în două, pentru a se face loc cerului împreună cu toate corpurile cerești. De remarcat, însă, că Dumnezeu nu a creat oceanul primordial, ci El a luptat cu „apele” pentru a își realiza creația. La început a fost haosul simbolizat de oceanul primordial, deci nu se poate spune că în afară de Dumnezeu nu a mai fost nimic altceva.
 
 După părerea lui Wesley, și a multor altor comentatori, Dumnezeu a creat apele și Pământul din nimic, dar în cartea Facerea nu se spune acest lucru, apele nu au fost create de Dumnezeu, căci El nu putea să creeze haosul. Dumnezeu a creat ordinea și nu haosul iar cel din urmă este legat de Leviatan. Biblia ne spune ce a creat Dumnezeu la început: cerul și Pământul; dar cel din urmă se afla într-o stare de haos nu pentru că ar fi fost creat în acest fel de El, ci pentru că era acoperit în totalitate de apele care simbolizau haosul. De altfel, și cerul era acoperit de aceleași ape, deci tot ceea ce fusese creat de Dumnezeu la început a ajuns în haos din cauza apelor care invadase creația Lui.
 
 Acesta este începutul luptei dintre bine și rău din Biblie. Dumnezeu ar fi tăiat capetele lui Leviatan și ar fi separat apele în două și astfel El a continuat o creație ordonată. Acesta este mitul primordial al creației, lupta dintre Dumnezeu și Leviatan, care mai târziu a devenit Satana, și această poveste, având caracter mitologic, nu are nimic a face cu realitatea. În credința mea și a multor altora, Dumnezeu există, dar, după părea mea, El trebuie căutat în altă parte decât în primele 11 capitole ale cărții Facerea.
 
 Acesta este marele mister al lumii în care trăim, un Dumnezeu a cărei existență este ascunsă de oameni în spatele unor mituri străvechi, care nu pot avea nici o credibilitate și care este cu totul Altul decât Acela în care cred cei mai mulți oameni. Acest raport dintre existența reală a lui Dumnezeu și descoperirile reale ale științelor moderne este o mare provocare pentru cercetătorul modern al religiilor.
 
 Theophilus din Antioch a fost primul scriitor creștin care a adus argumente în favoarea doctrinei „creatio ex nihilo” pe care van Bavel o sintetizează după cum urmează:

„1) Dacă nu numai Dumnezeu dar și materia este necreată, așa cum susțin Platoniștii, Dumnezeu nu ar mai fi creator al tuturor lucrurilor și singurul Dumnezeu. 2) Dacă materia ar fi necreată și neschimbătoare, ar fi egală cu Dumnezeu neschimbător. 3) Dacă Dumnezeu a creat cosmosul din materie preexistentă, aceasta nu ar fi nimic special; deoarece ființele umane de asemenea pot produce ceva nou din materie existentă.” (ref. 21)

Astfel de argumente au părut a fi convingătoare și gânditorii creștini de mai târziu au acceptat doctrina creației din nimic care s-a stabilizat ca și doctrină creștină cu privire la creație. După cum remarca Rowan Williams, această doctrină este în miezul interpretării Sf. Augustin în legătură cu creația, deoarece are meritul de a combina o apărare simultană a transcendenței lui Dumnezeu față de lumea materială, dar în același timp conexiunea Lui cu aceasta. (ref. 22)

Augustin a dat doctrinei „creatio ex nihilo” o mai mare cuprindere și analiza lui a fost foarte profundă, în multe aspecte, dar asta nu înseamnă că a fost și conformă cu realitatea. Creația din nimic, pentru Augustin, a fost o creație făcută din materie fără formă, care l-a rândul ei a fost creată din nimic. Cu toate acestea, trebuie remarcat, că Biblia nu ne spune că Dumnezeu ar fi creat apele, ci doar că El a creat cerul și Pământul. Prin urmare, apele, în descrierea făcută de cartea Facerea, reprezintă o materie pre-existentă. Datorită acestui lucru, interpretarea lui Augustin, nu este conformă cu Biblia.

„La început a fost făcută materia confuză și fără formă pentru ca din ea să poată să fie făcute toate lucrurile pe care Dumnezeu le-a identificat și format. El continuă afirmând că ‘de aceea, noi credem în mod corect că Dumnezeu a făcut toate lucrurile din nimic. Căci, deși toate lucrurile care au fost formate au fost făcute din această materie, această materie a fost făcută din absolut nimic’ …” (ref. 23)

 Părerile lui Augustin cu privire la creația din nimic sunt foarte interesante, chiar dacă nu întotdeauna corecte. Pentru Augustin, nimicul nu este o lipsă totală a oricărei existențe, ci este un principiu negativ care explică aplecarea umană către negativitate. Ființele create sunt bune, deoarece ele sunt create de Dumnezeu, dar, în același timp, ele au și o latură întunecată, deoarece această creație a fost făcută din nimic și nimicul este principiul răului. Ființa și non-ființa sunt două laturi ale realității, și în timp ce a fi este binele, a nu fi trebuie calificat în sens contrar. De aceea, „nimicul”, departe de a fi nimic în sens literal, despre care nu s-ar putea face afirmații care să aibă sens, de fapt joacă un rol crucial și indispensabil în viziunea lui Augustin despre lume, despre existența ei, despre crearea ei și despre relația ei cu Dumnezeu. Este ceea ce răspunde pentru coruptibilitatea lumii și tendința acesteia către  inexistență și continuă să își facă simțită prezența sau absența prin prezența răului în lume, o prezență care în sine este o absență. (ref. 24)
 
 Principiul creației din nimic are multe conexiuni cu alte teme asupra cărora există un acord din partea teologilor, dar nu are nici un suport nici în Biblie, nici în metafizică și nici în știință. Principiul creației din nimic, care a fost dezvoltat de gânditorii creștini, nu este ceea ce primele 2 capitole din cartea Facerea încearcă să ne spună. În Biblie, lumea creată este generată de cuvinte, care se pot transforma în obiecte materiale. Prin ce mecanisme s-au transformat cuvintele în obiecte, nu se știe. În orice caz, nimicul nu poate primi comenzi și nu se poate transforma în ceva anume, deoarece nimicul nu poate să reacționeze, nefiind nimic în el care să permită o reacție. În cartea Facerea, ni se spune că Dumnezeu a zis și că un anumit obiect s-a făcut. Obiectul, însă, nu s-a făcut singur, cineva l-a făcut. Din absolut nimic nu se poate face nimic, deci nici chiar Dumnezeu nu putea să facă lumea din nimic, deoarece acolo nu există absolut nimic din care să se poată face ceva. Dumnezeu nu putea să creeze din absolut nimic materia din care apoi să realizeze diferite obiecte, deoarece absolut nimic nu poate cauza absolut nimic. Dumnezeu a folosit pentru creație propriile Sale resurse și nu nimicul. El a fost cauza care a produs efectele, deci din El au reieșit toate obiectele create. Toate elementele necesare pentru existența universului au trebuit să fie prezente în Dumnezeu, înainte de crearea lui.
 
 Tot ceea ce există își are cauza generatoare în alt lucru existent, și nu în inexistența absolută. A spune că Dumnezeu a creat tot ceea ce există din nimic nu are nici un sens, deoarece o astfel de afirmație nu stabilește nici o relație de cauzalitate între nimic și ceea ce există. În conformitate cu filozoful grec Aristotel, există patru tipuri de cauze și acestea sunt următoarele: cauze materiale, cauze formale, cauze eficiente și cauze finale. Inexistența absolută nu poate să fie responsabilă de nici unul dintre cele patru tipuri de cauze, deci Dumnezeu nu a făcut universul din nimic. Dacă Dumnezeu este pentru creația Sa, în același timp, cauză materială, cauză formală, cauză eficientă și cauză finală, nimicul nu joacă nici un rol în creație.
 
 Energia se poate transforma în materie și materia în energie, după cum a arătat Einstein prin formula, E=mc2. Materia putea să apară din energie, dar nu se cunoaște cum a apărut energia. Citatul următor ne descrie raportul dintre materie și energie:

„Einstein a descoperit că materia și energia se pot transforma din una în cealaltă. Materia ocupă spațiu, are masă și compune cea mai mare parte din universul vizibil din jurul nostru. Energia, pe de altă parte, poate să ia multiple forme și reprezintă forța care cauzează ca lucrurile să se întâmple în univers. Cu toate acestea materia și energia sunt moduri diferite de existență pentru același lucru. Oricare dintre ele se poate converti în cealaltă. În acord cu Einstein și cu prima lege a termodinamicii, o cantitate fixă de energie și materie există în univers.” (ref. 25)

Pot oamenii să transforme energia în materie? Răspunsul este pozitiv și este conținut de următorul citat:

„Deci da, oamenii pot să producă materie. Putem să transformăm lumina în particule subatomice, dar nici cei mai buni oameni de știință nu pot crea ceva din nimic.” (ref. 26)

 În afară de energie, ce altceva se mai poate converti în materie? Un lucru se poate afirma cu siguranță. Nonexistența absolută, fără particule, fără câmpuri, fără spațiu, fără legi, fără absolut nimic nu se poate transforma în ceva existent, deoarece nu există nimic în ea, care să poată fi transformat. Nonexistența absolută este doar un concept, care niciodată nu se poate transforma în realitate. Pentru acest motiv, creația din nimic a universului este o absurditate, care nu face nici un bine credinței creștine. 
 
 Înainte de fiecare creație a Sa Dumnezeu a cerut prin cuvinte ca aceasta să fie, adică să intre în existență. Ce sunt cuvintele vorbite și cum pot ele să fie transformate în materie? Ele sunt doar sunete cu o anumită semnificație. Ele sunt simboluri, formând mesaje care sunt comunicate prin intermediul diferitelor medii. Pot cuvintele să se transforme în materie? După câte se știe, acest lucru nu este posibil. Dumnezeu nu a transformat cuvintele în materie, dar El a pus în practică idei, care s-au bazat pe propria Lui raționalitate și în acest proces El a trebuit să folosească materie și energie. A creat Dumnezeu materie și energie din absolut nimic? El nu a făcut acest lucru, deoarece nonexistența absolută nu poate să existe.
 
 În ce mod a creat Dumnezeu energie și materie nu știm, dar înainte de crearea lor a existat ceva în propria Sa Realitate care a putut să fie transformat în energie și materie. Dacă nu ar fi existat nimic în Dumnezeu care să poată să producă energie sau materie, lanțul de cauzalitate între El și universul creat ar fi  fost rupt. Cu alte cuvinte, Dumnezeu  a creat universul din ceva care de asemenea trebuie să fie infinit, la fel ca și El, și care să aparțină de propria Sa natură și respectând cu necesitate un lanț de cauzalitate. Nu se știe ce este acel ceva din care Dumnezeu ar fi creat lumea și nu avem nici un indiciu care să ne facă să înțelegem cum o Realitate spirituală se poate transforma într-o existență materială. Dacă Dumnezeu este Duh, înseamnă că El nu are o latură energetică sau materială, căci ultimele două țin de lumea materială, nu de cea spirituală. Cum se poate transforma spiritul sau informația sau conștiința în materie? Dacă am avea această cunoaștere, atunci am deține și informația necesară despre modul în care Dumnezeu ar fi putut crea lumea.
 
 Idea de spirit reprezintă conceptul fundamental al oricărei religii și nimeni nu știe ce este, care este structura sau consistența sa. În orice caz, noțiunea de spirit tinde să fie văzută ca ceva complet imaterial și total independent de materie. Dacă Dumnezeu este o Realitate pur spirituală, atunci câtă vreme nu știm ce este spiritul nu știm nici cine este El. Din punctul meu de vedere, cred că singura soluție pentru a înainta cu înțelegerea lui Dumnezeu este aceea de a echivala spiritul cu conștiința, dar din nefericire știința nu este încă în măsură să explice destul de precis legătura dintre materie, în cazul nostru, dintre creier și conștiință.
 
 Prima dată trebuie să știm ce este spiritul și apoi să ne întrebăm dacă se poate transforma spiritul în materie, ceea ce ar constitui un proces oarecum similar cu modul în care energia se poate transforma în materie. Până când omenirea va putea demonstra că acest fenomen este posibil crearea universului din nimic este doar o speculație. Cea mai mare problemă este că nimeni nu știe ce este spiritul cu toate că toată lumea folosește această noțiune fără să o înțeleagă. Acesta este gradul real de cunoaștere spirituală al omenirii, ne folosim de noțiuni cărora nu le cunoaștem înțelesul. Am inventat o întreagă lume spirituală, cu îngeri și diavoli și nimeni nu poate explica ce este spiritul, din ce este el făcut. 
 
 Dacă credem că Dumnezeu este Spirit, nu avem nici o idee despre ce poate să însemne o astfel de afirmație. Spirit și Duh înseamnă același lucru, adică sunt două noțiuni sinonime. Putem să echivalăm noțiunea de spirit cu noțiunea de informație sau cu noțiunea de conștiință, dar și acestea sunt destul de misterioase pentru nivelul actual de cunoaștere. În orice caz, această echivalare se impune dacă vrem să dăm un sens credinței în Dumnezeu. Dacă continuăm să vorbim  doar despre spirit sau duh fără să încercăm să înțelegem ce înseamnă ele, nu vom putea să dobândim niciodată cunoștințe serioase despre natura lui Dumnezeu. Lipsa acestor cunoștințe afectează negativ pe toată lumea, deoarece oamenii au nevoie nu doar credință, ci și de cunoaștere. 
 
 În conformitate cu cartea Facerea, Dumnezeu ar fi cerut pământului să producă vegetație. În același timp, pământul care este materie fără conștiință nu aude și nu este capabil să interpreteze simboluri. Ar fi mult mai rațional să considerăm că Dumnezeu ar fi pregătit pământul pentru procesul de creștere a vegetației asigurând tot ceea ce este necesar pentru ca plantele să crească.
 
 Conceptul de creație din nimic, existent în religie, dar și în știință, pentru unii cercetători, demonstrează o limită a înțelegerii umane. Este foarte greu de imaginat o existență infinită, adică o realitate care există dintotdeauna și pentru totdeauna, fără să aibă, deci, nici început și nici sfârșit. Dacă există dintotdeauna, o astfel de realitate, aceasta presupune o cauzalitate infinită, adică nu există o cauză inițială, ci există un șir nesfârșit de cauze. În acest caz, problema este că „prima” cauză nu are nici o cauză și totuși există. De fapt, nici nu există o prima cauză pentru că nu există un început, dar cum ar putea să nu fie nici un început dacă totul are nevoie de o cauză? 
 
 În același timp, creația din nimic este un principiu la fel de confuz ca și principiul eternității existenței. Cu toate acestea, nu există o altă alternativă. Din două una, ori universul a apărut din nimic, ceea ce este o aberație, ori realitatea este eternă, dar aceasta înseamnă încălcarea legilor logicii. De aceea, varianta existenței lui Dumnezeu este încă populară ca o explicație a realității, dar aceasta înseamnă o explicație supranaturală, miraculoasă care de asemenea nu ia în considerare legea cauzalității în ceea ce privește originea Lui. Dumnezeu este văzut ca o Realitate eternă, fără o cauză, dar multă lume se întreabă, dacă Dumnezeu a creat universul, pe El cine l-a creat? Răspunsul dat de apologeți este unul singur și fără explicații și anume că Dumnezeu este etern, adică nu a fost creat de nimeni, dar acesta este un articol de credință religioasă care nu are nici o explicație logică. Cu alte cuvinte, Dumnezeu pur și simplu există, nu știm cum, în ce mod.

- 13 -

Read more!

➤