În legătură cu crearea corpurilor cerești în ziua a patra, autorul sau autorii cărții Facerea au putut face o astfel de eroare doar pentru că el sau ei nu au știut cum funcționează cu adevărat universul. În același timp, Dumnezeu știe cum funcționează universul, deci, ori nu a inspirat El cartea Facerea ori El ne-a derutat în mod deliberat în această problemă. Prima variantă este cea corectă, deoarece Dumnezeu nu poate să mintă și în același timp să fie perfect. Luând în considerare distanțele uriașe dintre stele și Pământ, lumina stelelor nu ar fi putut ajunge pe Pământ și deveni vizibilă în noaptea care a urmat celei de a patra zile a creației. În acest caz, nu este clar de ce Dumnezeu ar fi declarat despre crearea stelelor că a fost bună. Cât de bună a fost crearea stelelor în ziua a patra, dacă lumina lor nu a fost în măsură să ajungă pe Pământ în noaptea respectivă? Nu a fost așa de bună.

Atunci când a fost creată cea mai apropiată stea, în ziua a patra, în concordanță cu măsurători științifice, lumina ei a avut nevoie de cel puțin patru ani ca să ajungă pe Pământ. În conformitate cu cartea Facerea, în aceea perioadă de timp, oamenii au fost de asemenea creați și ei probabil că aveau nevoie de semne în timpul nopții, pentru orientarea lor, dar semnele nu au fost acolo. În același timp, păsările care ar fi fost create în ziua a cincea ar fi avut și ele nevoie de stele pentru navigația lor în timp de noapte, dar lumina celei mai apropiate stele ar fi ajuns pe Pământ cu patru ani prea târziu. În acest caz, avem un nou exemplu de inadecvare a mijloacelor în raport cu scopurile propuse. În final, este vorba tot de o absurditate conținută de Biblie, deoarece dacă stelele ar fi fost create cu adevărat pentru a ilumina Pământul și pentru a constitui semne în timpul nopții, atunci distanța la care se află față de Pământ, nu ar fi permis acest lucru pentru o lungă perioadă de timp. Aceasta este o dovadă că stelele nu au fost create de Dumnezeu pentru a lumina nopțile sau pentru a constitui semne, așa cum spune Biblia, ci ele au fost generate în procesul de formare al universului în mod natural și fără nici un scop legat direct de existența oamenilor pe Pământ.

Stelele au existat cu mult înainte de a exista Pământul și toate elementele grele, atât de necesare existenței vieții pe Pământ, au fost generate în interiorul unor stele care au explodat. Biblia răstoarnă ordinea exactă a lucrurilor. Viața pe Pământ depinde de existența stelelor și motivul existenței stelelor nu depinde în nici un fel de Pământ.

Una dintre cele mai apropiate stele de Pământ este Proxima Centauri. O parte a unui sistem de trei stele care se numește Alfa Centauri, Proxima se află la 4,22 ani lumină față de Pământ. Alfa Centauri este cea mai strălucitoare dintre cele trei din sistem, și de aceea sistemul este denumit după această stea. Alfa Centauri este o parte dintr-o binară care gravitează una în jurul celeilalte la aproximativ 4,37 ani lumină față de Pământ, dar Proxima Centauri (cea mai puțin luminoasă din cele trei) este o stea roșie 0,15 ani lumină față de binară. (ref. 57)

Stelele, create în ziua a patra, au fost nefolositoare ca și corpuri de iluminat pentru o lungă perioadă de timp. Un an lumină este o unitate de distanță. Este distanța pe care lumina o parcurge într-un an. Lumina se mișcă cu o viteză de aproximativ 300,000 km pe secundă. Într-un an lumina călătorește cca. 9,5 trilioane de km. Distanța care separă Proxima Centauri de Pământ este dată multiplicând 9,5 trilioane de km cu 4,22. (ref. 58) Alte stele sunt și mai depărtate decât Proxima Centauri și aceasta înseamnă că, dacă ele ar fi fost create cum spune Biblia, ele ar fi apărut pe cer una după alta, la diferențe de câțiva ani una de cealaltă. Cu toate că stelele ar fi fost create toate în ziua a patra, ele ar fi apărut pe cer câte una, câte una, an după an. Este o imagine ciudată și nerealistă, însă inevitabilă, dacă stelele ar fi fost create doar pentru a ilumina nopțile pe Pământ.

Anumiți creaționiști au căutat să găsească o soluție la această problemă și au venit cu ideea că Dumnezeu ar fi creat universul matur și că lumina ar fi fost creată în tranzit. Aceasta nu este o argumentație bună pentru explicația inadecvării dintre modul cum ar fi fost create stelele și scopul atribuit creației lor de către Biblie. Citatul următor se referă la acest aspect:

„Singura problemă când presupunem că lumina a fost creată în-tranzit este că noi vedem lucruri care se petrec în spațiu. De exemplu, noi vedem stele care își schimbă strălucirea și se mișcă. Câteodată vedem stele care explodează. Vedem aceste lucruri deoarece lumina lor a ajuns la noi. Dar dacă Dumnezeu ar fi creat lumina acestora, deja în drumul ei către noi, aceasta înseamnă că nici unul dintre evenimentele pe care le vedem în spațiu (dincolo de o distanță de 6000 de ani lumină) nu s-au petrecut. Ar însemna că acele stele pe care le vedem explodând nu au explodat niciodată și nu au existat; Dumnezeu ar fi pictat imagini ale acestor evenimente inexistente. Pare să nu fie caracteristic lui Dumnezeu să facă astfel de iluzii. Dumnezeu a făcut ochii noștri pentru a da dovadă exactă de realitatea universului; deci noi putem să avem încredere că evenimentele pe care le vedem în spațiu chiar s-au întâmplat. Pentru acest motiv, cei mai mulți oameni de știință creaționiști consideră că lumina creată în tranzit nu este cel mai bun mod de a răspunde la problema luminii stelelor aflate la mare distanță.” (ref. 59)

 Aceasta este de asemenea o recunoaștere că vârsta universului nu poate să fie redusă la 6000 de ani, este cu mult mai mare. O altă încercare care își propune să explice relația dintre distanțele mari din univers și efectul lor asupra credibilității povestirilor despre creație din Biblie, este conținută de următorul citat:

„Să presupunem că sistemul nostru solar este plasat lângă centrul unei distribuții finite de galaxii. Chiar dacă lucrul acesta nu poate să fie dovedit cu certitudine în prezent, este în conformitate cu evidențele; deci este o posibilitate rezonabilă. În acest caz, Pământul ar fi într-o groapă gravitațională. Aceasta înseamnă că ar necesita energie pentru a extrage ceva de pe Pământ în spațiu. În această groapă gravitațională, noi nu am „simți” nici un fel de gravitate suplimentară, cu toate acestea timpul ar curge mai încet pe Pământ (sau în alte locuri din sistemul solar) decât în alte locuri din univers. Acesta fiind cazul, ceasurile de pe Pământ ar ticăi mult mai încet decât ceasurile din spațiul cosmic. În felul acesta, lumina de la cele mai distante galaxii ar ajunge pe Pământ în numai câteva mii de ani, după măsurătoarea ceasurilor de pa Pământ.” (ref. 60)  

În conformitate cu observațiile astronomice, sistemul nostru solar nu este situat lângă centrul unei distribuții finite de galaxii, ci undeva în interiorul galaxiei Calea Lactee, nici măcar în centrul ei. Ideea unei gropi gravitaționale în care s-ar afla sistemul nostru solar este doar o fantezie. 

Este greu de imaginat că Pământul s-ar afla în centrul unei distribuții finite de galaxii, dacă nu este în centru propriei lui galaxii, Calea Lactee. Dacă ne imaginăm Calea Lactee ca pe o farfurie și dacă tragem o linie imaginară din centrul farfuriei către periferia ei, atunci noi suntem situați cam la jumătatea acelei linii. (ref. 61) 

Câteva mii de ani, măsurați de ceasuri pe Pământ, chiar dacă ar fi făcut timpul mai scurt, nu ar fi rezolvat problema. În orice caz, lumina stelelor nu ar fi ajuns pe Pământ în aceea noapte, ci cu o mare întârziere de aceea ea nu ar fi putut ilumina planeta noastră pentru foarte mult timp și nu ar fi putut constituit semne pentru locuitorii ei. (ref. 62)

În această problemă, ca și în multe altele, apologeții Bibliei au încercat, fără succes, să găsească soluții la problema neconcordanței dintre descrierea biblică a creației stelelor și realitate. Soluția nu există, deoarece nimeni nu își poate imagina de ce Dumnezeu ar fi procedat într-un mod total irațional atunci când ar fi creat corpurile cerești. Ce rost ar fi avut să creeze stelele în ziua a patra și nu în ziua a întâia, dacă El ar voit să creeze toate condițiile pentru ca Pământul să funcționeze așa cum îl știm? Nu ar fi avut nici un rost, dar în mitologia biblică o astfel de desfășurare rațională ar fi fost împiedicată de faptul că cerul nu a existat decât începând cu ziua a doua.

O altă problemă este aceea referitoare la felul în care scriitorii Bibliei au înțeles mărimea stelelor. Pe bună dreptate, Dr. Jason Long, în cartea sa intitulată „Absurdități Biblice” remarcă că persoanele care au scris cartea Facerea au crezut că stelele sunt ca niște luminițe pe cer, de dimensiuni nu prea mari, care dacă ar cădea pe Pământ nu ar cauza prea multe neajunsuri. Iată ce ne spune textul biblic:

„12. Şi m-am uitat când a deschis pecetea a şasea şi s-a făcut cutremur mare, soarele s-a făcut negru ca un sac de păr şi luna întreagă s-a făcut ca sângele, 13. Şi stelele cerului au căzut pe pământ, precum smochinul îşi leapădă smochinele sale verzi, când este zguduit de vijelie. 14. Iar cerul s-a dat în lături, ca o carte de piele pe care o faci sul şi toţi munţii şi toate insulele s-au mişcat din locurile lor.” (Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul 6; 12-14) 

Mulți specialiști în studiul Bibliei recunosc că în cartea Facerea se regăsesc două povestiri ale creației. Cititorul care se apropie de textele respective, care susțin afirmații extraordinare, tinde să le vadă ca pe o singură poveste, dar această sinteză poate genera multe nedumeriri legate de multitudinea de contradicții pe care le conțin textele biblice.

Când soarele se face negru și luna se înroșește, se poate vorbi de o eclipsă de soare. Totuși aceste eclipse de soare, nu prevestesc sfârșitul lumii, ele sunt un fenomen natural, nu unul supranatural. Cât privește căderea stelelor pe Pământ, știm cu toții ce s-ar întâmpla în cazul unei coliziuni dintre o stea și planeta noastră. Acesta ar fi sensul real al fenomenului. Care ar putea să fie sensul metaforic? În cazul de față, pentru că se vorbește despre soare și lună, este evident că se vorbește de stele ca fiind corpuri cerești și nu despre alte elemente, simbolizate de stele. Pentru omul modern, atâta naivitate pare de necrezut, dar oamenii din vechime nu aveau cum să își dea seama de dimensiunile reale ale stelelor. Pentru ei, stelele păreau niște puncte mici de lumină, gata să cadă la un moment dat pe Pământ. Această constatare ne permite să afirmăm că respectivele texte biblice nu au fost inspirate de Dumnezeu, deoarece ele nu reflectă știința Lui, ci doar ne arată ignoranța oamenilor din acele vremuri.

- 22 -

Read more!

➤

Aici avem de a face cu neadevăruri evidente. Nu este adevărat că Biblia este singurul text antic în care soarele ar fi fost creat după lumină. Un alt exemplu este Enuma Elish, mitul babilonian al creației, despre care probabil nici un Creștin nu afirmă că ar avea inspirație divină. Pe de altă parte, este posibil ca o stea, care se afla la o distanță uriașă față de Pământ să nu mai existe, în timp ce lumina ei abia a ajuns pe planeta noastră. Distanțele gigantice din spațiul cosmic fac ca lumina să le străbată câteodată într-un timp îndelungat și, în acest timp, sursa respectivă de lumină să sufere modificări și chiar să dispară. Aceasta nu înseamnă că lumina vine din spațiul cosmic neocupat, deoarece acolo s-a aflat cândva o sursă de lumină și în urma unei explozii au rămas resturi din aceea stea.

Cartea Facerea vorbește de o lumină creată care a fost numită „zi”, de aceea este vorba despre lumina zilei și nu de lumina unei stele care vine din spațiul cosmic, după ce aceea stea a dispărut. O lumină venită din spațiul cosmic, la care nu i se poate identifica sursa, nu poate genera ciclul zilei și al nopții pe Pământ. În același timp, lumina venită din spațiu cosmic neocupat presupunea existența acestui spațiu cosmic, dar cerul ar fi fost creat de Dumnezeu doar în ziua a doua, după lumină, în conformitate cu cartea Facerea.

O lumină, venind dintr-un astfel de spațiu neocupat de un corp ceresc nu putea să asigure mișcarea Pământului în jurul ei, generând în felul acesta o seară și o dimineață. Pentru ca acest proces să se poată produce ar fi fost nevoie de mai mult decât o lumină, ar fi fost necesară existența unui corp ceresc cu o masă asemănătoare cu a soarelui, care să exercite o forță de atracție asupra Pământului.

În același timp, teoriile științifice moderne nu au experimentat niciodată existența luminii în spațiu cosmic neocupat, deoarece în natură nu există spațiu cosmic complet neocupat. O lumină care vine de la o stea care a dispărut deja, nu vine dintru-un spațiu complet neocupat. Găurile negre sunt reputate că atrag aproape întreaga lumină a corpurilor cerești care cad în interiorul lor datorită gravitației pe care o exercită și eventuala lumină care scapă, extrem de puțină, nu demonstrează că lumina vine din spațiu neocupat. Acel spațiu este ocupat de o gaură neagră.

O lumină fără sursă, apărut din nimic, care să genereze o dimineață și o seară pe Pământ, este o propunere absurdă ori cum ar fi luată și orice tentativă de a justifica o astfel de posibilitate nu face decât să accentueze absurdul descrierii care se găsește în Biblie. Autorul textului citat nu ia în considerare ce spune Biblia. Înainte de ziua a doua, când a fost creat cerul, nu a existat nici un fel de spațiu liber care să producă vre-o lumină. Pământul a fost sub ape, unde nu putea să se învârtă în jurul axei sale, și nici o lumină sub ape nu putea să genereze ciclul zilei și al nopții. Totul a fost acoperit de ape, și un spațiu ocupat de ape, nu este un spațiu neocupat.  

Exprimând o altă opinie, John H. Sailhamer scrie:  

„În v. 14 Dumnezeu nu spune, Să fie lumină … să separe, ca și cum nu ar fi fost lumini înainte de această comandă și numai după aceea au fost create luminile. Mai degrabă textul ebraic spune, Și Dumnezeu a spus, „Luminile din cuprinsul cerului să separe.” Cu alte cuvinte … Comanda lui Dumnezeu presupune că luminile erau deja pe cer și ca un răspuns la comanda lui li s-au dat un scop, să separe zilele de nopți și să marcheze sezoanele și zilele și anii … Se sugerează că autorul nu a înțeles descrierea lui despre ziua a patra ca și creație a luminilor; chiar contrar, narațiunea presupune că luminile cerești erau deja create de la început (John H. Sailhamer, Expositors Bible Commentary, Vol. 2, Frank E. Gaebelein General Editor, Grand Rapids Mi: Zondervan, 1990, p. 34).” (ref. 53)   

Fără îndoială, cartea Facerea ne spune că Dumnezeu a făcut soarele, luna și stelele în ziua a patra și nu în ziua a întâia. Pentru a parcurge până la capăt drumul absurdului, în raționamentele sale, autorul textului citat presupune că soarele, luna și stelele ar fi fost create încă din ziua întâia, dar că li s-ar fi dat un scop al existenței lor doar în ziua a patra. Dacă aceste corpuri cerești au avut nevoie să li se dea un scop în ziua a patra, cum au funcționat ele fără scop în primele trei zile? Cu alte cuvinte, cum ar fi putut soarele să separe zilele de nopți dacă nu i s-ar fi dat un scop în acest sens? Dacă soarele ar fi avut din prima zi misiunea de a separa zilele de nopți, atunci de ce i s-a mai dat această sarcină încă o dată, în ziua a patra? Soarele nu putea să existe pe cer din prima zi a creației, deoarece cerul, în descrierea Bibliei, a fost creat doar în ziua a doua.

Răspunsul este dat de absurditatea povestirii cu privire la creația luminii zilei înaintea soarelui, care este atât de insurmontabilă, încât nimeni nu poate să găsească o explicație rațională pentru ea. De ce se străduiesc unii comentatori să justifice absurdul folosind argumente atât de puțin convingătoare? Poate că ei și ele cred că este de datoria lor să apere Biblia. În același timp, astfel de apărări sunt mai degrabă dăunătoare decât folositoare, deoarece ne arată că orice încercare de a justifica absurdul textelor biblice, privitoare la creație, este sortită eșecului, și de asemenea că orice astfel de tentativă nu poate să nu fie contrazisă chiar de textul biblic.

Curierul Creștin, o publicație online, admite că:

„Nu se poate argumenta în mod legitim că soarele, luna și stelele au fost ”create” în prima zi a săptămânii inițiale, și că au fost făcute să „apară” în ziua a patra, așa cum avocații „Gap Theory” au încercat să stabilească. Nu există bază în textul ebraic pentru această concluzie.” (ref. 54)

În aceeași publicație se recunoaște strânsa asemănare dintre cartea Facerea și mitul babilonian al creației, Enuma Elish:

„În această narațiune există câteva similarități izbitoare cu povestirea din cartea Facerea (dar cea din urmă este originalul, pe când prima este un urmaș degradat). Semnificativ, în legătură cu studiul prezent, este faptul că în povestirea babiloniană, „lumina” a existat înaintea creației luminătorilor. (see Charles Pfeiffer, The Biblical World, Grand Rapids: Baker, 1966, pp. 224ff). Din nou, vrem să subliniem că deși Enuma Elish este mitologică, a reținut o urmă de adevăr moștenită de la raportul sacru” (ref. 55)   

Este discutabil care este originalul și care copia, dar ambele mitologii fac aceeași greșeală. Pentru cei care cred că prima carte a Bibliei, Facerea, nu a fost scrisă de Moise, ci a fost scrisă mai târziu, și eu mă număr printre aceștia, bazat pe Ipoteza Documentară, este evident că Enuma Elish este originalul. În orice caz, nici Enuma Elish și nici cartea Facerea nu avansează o ipoteză credibilă a originii universului. Dacă Enuma Elish este considerată a fi un mit, de ce ar fi  cartea Facerea din Biblie, altceva decât tot un mit? Ambele sunt mituri care nu reflectă în nici un fel realitatea.

Așa cum Peter Enns remarcă în cartea sa „Evoluția lui Adam”, este folositor de a plasa cartea Facerea în contextul ei antic pentru înțelegerea naturii textelor și pentru a da o mai bună perspectivă asupra a ceea ce se poate aștepta cineva din genul acesta de texte. Chiar dacă aceste povestiri despre creație nu s-ar fi inspirat una din cealaltă, ele vin din același mediu cultural, care le-a inspirat pe amândouă. (ref. 56)  

Cartea Facerea nu poate să fie înțeleasă altfel decât în cadrul cultural și în legăturile cu celelalte texte mitologice din Orientul Apropiat, din acele timpuri, deoarece mesajul ei s-a adresat unei audiențe  cu un anumit nivel de cunoaștere a naturii, care a fost specific pentru acele timpuri.

Merită să mai abordăm, foarte pe scurt, o altă perspectivă. Există o tendință la anumite persoane de a confunda lumina generată de Big bang, la un moment dat, cu lumina din prima zi a creației. Aceasta este o eroare, între cele două nu există puncte comune. Lumina produsă de Big bang a existat înainte de apariția Pământului, și ea nu a alternat cu întunericul, în ciclul zilelor și nopților.

- 21 -

Read more!

➤