Monday, 17 September 2018 15:27

Crearea cerului (2)

 pagina anterioara                        pagina urmatoare
 

Ce a fost înainte de crearea Paradisului de către Dumnezeu? A fost El fără o Împărăție? A fost un timp în care Dumnezeu a fost singur, fără Paradis? Idea creației Paradisului, ca un tărâm spiritual, la început, ne duce la o concluzie absurdă. Dumnezeu nu ar fi avut întotdeauna spațiul Său sau Împărăția Sa. Ar fi fost un timp, când Dumnezeu nu avea o creație, deci nu era Creator, prin urmare spațiul așa cum îl știm nu ar fi existat. Cu toate acestea, dacă Dumnezeu este o Realitate infinită ne-am aștepta ca El să fi avut totdeauna spațiul Său sau chiar Împărăția Sa. Este greu de acceptat că Dumnezeu, o Persoană eternă, Atotputernică, Atotștiutoare și Atotprezentă a fost singur, fără nici o Împărăție, o perioadă de timp fără limita unui început, și că acum aproximativ 6000 de ani s-a hotărât să își creeze Împărăția Sa. Cartea Facerea ne spune că există un început al creației și că Împărăția lui Dumnezeu este cuprinsă în acel început și că de asemenea și planeta noastră a fost creată la început.
 
 În realitate, Biblia ne prezintă un Dumnezeu evolutiv și nu unul static. Un Dumnezeu potențial, adică având capacitatea de a deveni Creator, care își pune în practică acest potențial la un moment dat realizând creația Sa. La început Dumnezeu a fost singur, fără nici o creație. Apoi Dumnezeu a început să creeze, inclusiv Paradisul din propriul Său potențial de Creator. Deci, dacă  vrem să ne întrebăm cine este Dumnezeu trebuie să ne punem întrebarea ce putea să fie acest potențial pentru creație, care încă nu crease nimic, și ce a așteptat acest potențial, ca să înceapă să creeze. Să nu uităm însă, că atunci când dogmele și doctrinele religioase vorbesc de Dumnezeu, ele se referă la o Persoană și în cazul Creștinismului la trei Persoane nu la un potențial energetic sau de altă natură, care nu avea propria conștiință și personalitate. De aceea, afirmația existenței unei Persoane sau a trei Persoane, constituind un singur Dumnezeu, într-o veșnicie de singurătate, având calitatea de Creator, dar fără să creeze nimic mi se pare o doctrină cel puțin ciudată. Pentru a fi un Creator veșnic, ar fi fost nevoie ca și creația lui Dumnezeu să fie tot veșnică. Concluzia este că Dumnezeu nu a fost totdeauna Creator și că a ales un moment în care s-a hotărât să înceapă să creeze un univers, ne având nici o experiență anterioară în acest sens.
 
 Ce facem, însă, cu Fiul lui Dumnezeu, unde îl plasăm pe Hristos, în perioada în care Tatăl era doar un potențial Creator? Oare Fiul lui Dumnezeu era și El doar o Realitate potențială? Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu a așteptat o veșnicie înainte să înceapă să creeze? Se putea irosi folosirea Cuvântului pentru o veșnicie? Învățătura despre Cuvântul lui Dumnezeu, care era chiar El Dumnezeu, dar care a așteptat fără să creeze, deci fără o Împărăție, o veșnicie, înainte de crearea universului nostru, chiar mai mult, care a existat deasupra spațiului și timpului, adică fără să aibă un loc, un spațiu, a Lui este inacceptabilă și totuși este doctrina care se desprinde din Biblie. (Ioan 1; 1-2)
 
 Originea existenței per se este atât de misterioasă și ridică atât de multe probleme ontologice încât rezolvarea dată de dogmele și doctrinele creștine pare una de a dreptul naivă. Nimeni nu știe de ce există tot ceea ce există și de ce în locul existenței nu s-a instalat nonexistența absolută. Aceasta este o întrebare filozofică profundă care a fost formulată sub forma: de ce există „ceva” în loc de „nimic”? Soluția dată de religie nu este lipsită de nenumărate contradicții și semne de întrebare nerezolvate. Dacă există un Dumnezeu, format din trei Persoane diferite, cum au apărut aceste persoane din absolut nimic? Răspunsul religiei este că aceste Persoane sunt veșnice, dar este un răspuns fără nici o valoare epistemologică, atâta vreme cât nimeni nu poate să conceapă noțiunea de veșnicie. Existența lui Dumnezeu reprezintă o negare a legii cauzalității, deoarece, dacă Dumnezeu este veșnic, înseamnă că El există dintotdeauna, dar fără să fie cauzat de nimic. Cum poate să existe ceva ce nu are nici o cauză? Aceasta este o întrebare la care nici un filozof, nici un teolog sau om de știință nu poate să dea un răspuns realist. Cum pot să afirm acest lucru? Răspunsurile acelora care susțin că tot ce există a apărut din absolut nimic, necauzat de nimic, nu sunt răspunsuri autentice, deoarece nimic nu poate să apară, în mod spontan, din absolut nimic. 
 
Prima carte a Bibliei ne spune că există un început al creației și dacă ar fi așa și Paradisul ar fi inclus în acel început. Concluzia necesară este că Dumnezeu nu a fost întotdeauna Creator, El a fost pentru o perioadă, doar un potențial Creator.  Dumnezeu nu a fost dintotdeauna Cel care este astăzi, căci fără creația Sa, fără spațiu și fără timp, El nu a fost Dumnezeul actual. Această observație rațională contrazice ideea de actualitate veșnică, de imobilitate a naturii lui Dumnezeu, pe care o susțin dogmele și doctrinele creștine, în baza scrierilor biblice. Ele spun, o dată cu epistola lui Iacov că la Dumnezeu nu există nici schimbare și nici urmă de mutare. (Iacov 1; 17) În realitate Dumnezeu nu poate să fie altfel decât o Realitate în evoluție, o Conștiință universală care asimilează tot timpul tot ceea ce se întâmplă în existența per se.  
 
 Pe de altă parte, cineva poate întreba despre relația dintre Dumnezeu și spațiu în general. Cum putea Paradisul, care ar fi fost creat la început, să fie doar un spațiu limitat, dacă Dumnezeu este o Realitate infinită? Dacă Dumnezeu este infinit, nu se află El pretutindeni, și nu a avut totdeauna o extensie infinită? Dumnezeu nu poate fi imaginat într-un spațiu limitat, deoarece nu poate fi altfel decât infinit și din punct de vedere spațial, dacă El este o Realitate universală și nu doar o altă civilizație mai dezvoltată decât omenirea. În același timp, Dumnezeu nu ar fi putut să fie limitat de inexistența spațiului universului. Doctrina creștină care susține că Dumnezeu este infinit și se află deasupra sau în afara spațiului și chiar deasupra și în afara existenței este o absurditate. Dacă Dumnezeu este în afara spațiului, timpului și a existenței înseamnă că pur și simplu El nu există. Doctrina la care am făcut referire este absurdă pentru că afirmă că Dumnezeu există, în afara spațiului și timpului, și că se află în afara existenței, dar ceea ce se află în afara existenței, evident, nu există. O astfel de doctrină absurdă a fost necesară pentru a justifica modul în care Dumnezeu ar fi putut crea tot ce există, fără ca El să facă parte din această existență. Dacă ar fi admis că Dumnezeu face și El parte din tot ceea ce există, atunci El nu ar fi putut crea existența per se din interiorul ei. Dacă în raport cu universul cunoscut în parte de oameni existența per se cuprinde un număr necunoscut de universuri, atunci înseamnă că nimeni nu ar fi putut crea aceste universuri dacă ar fi făcut parte din ele.
 
Existența cosmosului nostru nu trebuie confundată cu existența per se, adică cu tot ceea ce există din totdeauna, de exemplu, dinaintea Big bangului. Existența per se nu se limitează la existența cosmosului, căci se poate presupune, că pe lângă universul nostru există multe alte universuri și aceasta este o perspectivă pe care o deschide știința modernă. De aceea, adevărata relație fundamentală se stabilește între Dumnezeu și întreaga existență, nu doar între El și universul din care face parte și omenirea. Din această perspectivă, putem să constatăm că Biblia nu ne oferă nici un fel de revelație cu privire la originea universului și a omenirii și nici nu are cum să o facă dacă ea conține, sub acest aspect, doar o colecție de mituri despre creație, care reflectă cunoștințele oamenilor de acum câteva mii de ani.  
 
 Singura locație pentru existența lui Dumnezeu, pe care o indică cartea Facerea, care nu este un spațiu prea generos, și care cel mai probabil nu este nici potrivit, este „deasupra apelor”. Apele nu puteau avea o parte de suprafață dacă cerul încă nu fusese încă creat. Să nu uităm că, în conformitate cu cartea Facerea, cerul a fost creat doar în ziua a doua. Aceasta este o altă contradicție a Bibliei, deoarece, pentru ca apele oceanelor sau mărilor să poată avea o suprafață pe deasupra căreia să se poarte Duhul lui Dumnezeu, existența spațiului ceresc ar fi fost absolut necesară, încă din prima zi. Din această cauză, această descriere biblică nu poate să fie adevărată. Să comparăm două texte biblice între ele: 

„1. La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul. 2. Şi pământul era netocmit şi gol. Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor.” (Facerea 1; 1-2)

„6. Şi a zis Dumnezeu: "Să fie o tărie prin mijlocul apelor şi să despartă ape de ape!" Şi a fost aşa. 7. A făcut Dumnezeu tăria şi a despărţit Dumnezeu apele cele de sub tărie de apele cele de deasupra tăriei. 8. Tăria a numit-o Dumnezeu cer. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a doua.” (Facerea 1; 6-8)

Întreaga povestire este absurdă, de la început și până la sfârșit. Este evident că fără existența cerului fizic, adică a atmosferei cerești și a spațiului cosmic nu putea fi vorba ca Duhul lui Dumnezeu să se poarte pe deasupra apelor. Problema este că cerul fizic a fost creat după ce cartea Facerea ne spune că Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor. Și această contradicție a Bibliei, pe lângă toate celelalte, descalifică această carte de la pretenția de a fi inspirată de către Dumnezeu.
 
 Relația dintre cele două texte biblice citate este aceea că pentru ca primul dintre ele să fie posibil conținutul celui de al doilea text trebuia se fi întâmplat deja. De fapt, în cartea Facerea, de multe ori, ordinea este inversată și acest lucru invalidează orice narațiune care își propune să descrie realitatea. Conform Bibliei, mai întâi a fost creat cerul fără spațiu pentru cer, apoi a fost creată lumina în absența cerului și a soarelui. Povestirile despre creație din Biblie sunt incredibile pentru că sunt absurde.
 
 Dacă cerul a fost creat doar în ziua a doua, când au fost creați îngerii? Biblia nu ne spune acest lucru, dar este limpede că Paradisul nu putea să fie creat decât după ziua a doua. Ori a fost creat cerul și Pământul la început ori cerul a fost creat în ziua a doua, ambele versiuni nu funcționează împreună. Câte versete sunt la începutul Bibliei tot atâtea sunt și contradicțiile.
 
 Dacă cerul înțeles ca Împărăția lui Dumnezeu este o lume de ființe speciale, care este consistența lor? Sunt făcute ele din lumină? Un răspuns pozitiv ar fi cel mai de așteptat. Cum se face că la început lumina încă nu fusese creată și Pământul era în întuneric, dar îngerii au fost făcuți din lumină? Ar fi fost posibil să existe Paradisul înainte să existe lumina? A creat Dumnezeu lumina de două ori, o dată pentru cer și a doua oară pentru Pământ? A existat o lumină cerească înainte de crearea luminii care a înlocuit lumina soarelui până în ziua a patra a creației? Povestirile din cartea Facerea nu spun nimic despre o lumină cerească. Impresia pe care o lasă textul este acea că lumina creată în prima zi a creației a fost prima lumină din univers și ea ar fi fost creată înainte de creația cerului în ziua a doua.
 
 Dacă Dumnezeu locuiește într-o lumină de care nimeni nu se poate apropia, după cum ne spune Biblia, înseamnă că El a fost întotdeauna înconjurat de lumină. Dacă așa stau lucrurile, dat fiind că Dumnezeu este etern, înseamnă că și lumina care îl înconjoară este de asemenea eternă. Prin urmare, lumina, în sine, nu a fost creată, așa cum spune cartea Facerea, ci ea există dintotdeauna, la fel cum există și Dumnezeu. Se exclude ipoteza că a existat un timp în care Dumnezeu ar fi stat în întuneric. Ce ar fi fost creat în prima zi ar fi fost un fel de soare artificial care să lumineze Pământul, din ziua întâi și până în ziua a patra, dar nu se întrevede nici un motiv pentru care Dumnezeu ar fi creat așa ceva, în loc să creeze încă de la început soarele, pe care îl știm, care să despartă ziua de noapte. În orice caz, fie soarele artificial, fie lumina artificială nu putea să funcționeze în ziua întâi, deoarece întregul univers se afla sub ape. 
 
 Știm din cartea lui Iov, capitolul 38, versetele 4-7, că întâi a fost creat cerul, inclusiv Paradisul, și numai după aceea a fost creat Pământul.

„4. Unde erai tu, când am întemeiat pământul? Spune-Mi, dacă ştii să spui. 5. Ştii tu cine a hotărât măsurile pământului sau cine a întins deasupra lui lanţul de măsurat? 6. În ce au fost întărite temeliile lui sau cine a pus piatra lui cea din capul unghiului, 7. Atunci când stelele dimineţii cântau laolaltă şi toţi îngerii lui Dumnezeu Mă sărbătoreau?” (Cartea lui Iov 38; 4-7)

Dacă îngerii lui Dumnezeu îl sărbătoreau pe El pentru crearea Pământului, aceasta înseamnă că îngerii au existat înainte de crearea luminii, care a fost realizată numai după crearea Pământului, în conformitate cu cartea Facerea. Îngerii care sunt ființe de lumină creați înainte de crearea luminii reprezintă o altă anomalie biblică.

Biblia este foarte confuză în legătură cu ceea ce a fost creat la începutul creației. Unele referințe biblice vorbesc despre haos și întuneric și altele despre Dumnezeu care locuiește în lumină. Ordinea creației este inversată și găsim, în cartea Facerea, crearea cerului și a Pământului înainte de crearea spațiului pentru cer chiar dacă cel din urmă era necesar cu prioritate. Găsim de asemenea crearea luminii zilei fără cer și fără sursa de la care provine în mod natural, adică fără soare.


- 12 -

Read more!

 pagina anterioara                       pagina urmatoare
 

Published in Capitolul 1 - Geneza

Cuprins

Cartea Biserica Spirituală Unică

 

Vizitați site-ul

www.credintacrestina.com

Downloads

CARTEA SECRETELE BIBLIEI

Read the books!

 Gods false mirror

Contradictions in the Bible

12356286
Today
Yesterday
This Week
All days
4644
9725
33915
12356286

Your IP: 34.203.221.104
2024-03-28 18:57