Tomas Aquinas, un teolog foarte important din secolul 13, considera că toate lucrurile trebuie să aibă un început, nu poate exista un infinit regres al cauzelor, și de aceea o Primă Cauză este un concept necesar. În logica naturală a lucrurilor și în dimensiunea finită a omului, acest principiu pare a fi corect, dar, în realitate, a presupune existența unei Prime Cauze presupune doar transferarea nevoii de cauzalitate către o Realitate care transcende naturalul. Dacă toate lucrurile au o cauză, atunci și Prima Cauză trebuie să aibă o cauză, dacă este să respectăm acest principiu, altfel putem să presupunem fără probleme că existența per se poate fi infinită adică poate să existe fără o cauză inițială. Idea că Prima Cauză nu are nevoie la rândul ei să aibă o cauză nu poate să fie demonstrată, altfel decât prin respingerea posibilității unui infinit regres al cauzalității, dar aceasta nu poate să fie o demonstrație suficientă.

Dacă există o excepție la principiul cauzalității, aceea a Primei Cauze, adică a lui Dumnezeu, pot să existe și alte excepții, și cea mai notorie este chiar existența per se, existența naturală, care la rândul ei ar putea să fie eternă. A diviza realitatea în existența necesară a lui Dumnezeu și existența accidentală a creației Sale nu rezolvă problema, deoarece creația este de asemenea necesară. Fără creația Sa Dumnezeu nu poate să fie Creator. Cu alte cuvinte, existența creației este necesară lui Dumnezeu pentru ca El să poată exista ca și Creator tot atât de mult cât are și creația lui nevoie de El, pentru a putea exista în lumea naturalului. A fi Creator este unul dintre cele mai importante atribute ale lui Dumnezeu.

Pentru a fi fideli textului biblic, trebuie să acceptăm că apariția universului prin crearea sa de către Dumnezeu nu are nevoie de idea de nimic, de nonexistență, în nici un fel. Din nimic rezultă nimic. Dumnezeu nu a avut nevoie de „nimic” pentru a crea „ceva” anume și acel „nimic”, fără spațiu, fără energie, fără materie, fără câmpuri, fără legi, nu putea înlocui existența per se, care nu poate să fie altfel decât eternă, dacă Dumnezeu care există este o Realitate eternă.

Roger E. Olson sintetizează foarte bine posibilele alternative cu privire la relația dintre Dumnezeu și creația Sa:

„Creația din nimic este singura alternativă care exclude alte patru credințe alternative despre creație, și care sunt de neacceptat pentru gândirea creștină. Una este panteismul sau panenteismul – credința că Dumnezeu și lumea sunt fie identice, fie interdependente. În oricare din cazuri lumea este o parte din Dumnezeu sau atât de strâns unită cu El din eternitate încât El este dependent de ea. (Aici „lume” se referă la creație, univers, realitate finită.) O altă credință alternativă despre creație este aceea că Dumnezeu a creat lumea dintr-o materie preexistentă pe care nu a creat-o El. În aceea perspectivă Dumnezeu a „creat” prin a organiza un ceva etern care a fost haotic și care i s-a împotrivit. O altă credință alternativă este aceea că Dumnezeu a creat lumea din El caz în care lumea este făcută din substanța Lui. În sfârșit, o opinie modernă, seculară este aceea că o anumită lume (sau substanță, energie) a existat din totdeauna și Dumnezeu, dacă El există, nu are nimic a face cu originea sau cu dezvoltarea ei. (ref. 27)

 Personal, după cum cred că cititorul a putut să constate, mă situez undeva în zona acestor credințe alternative care sunt mult mai rezonabile decât creația din nimic. Consider că o combinație dintre aceste credințe alternative poate să explice originea universului și să genereze armonie între religie și știință. Cred că Dumnezeu și existența per se sunt ambele eterne și că relația dintre El și întreaga realitate este foarte aproape de cum este descrisă ea de către panenteism.
 
 Se înțelege că principiul creației din nimic este un element important al doctrinelor și dogmelor creștine și pe el se bazează alte învățături creștine esențiale. Chiar dacă nu este cuprins de Biblie, Creștinii sunt nevoiți să sprijine principiul creației din nimic, căci dacă nu ar face-o multe doctrine creștine ar fi puse în discuție. Doctrinele și dogmele bisericilor instituționale presupun principiul creației din nimic care, însă, este absurd. Aici apare o problemă teologică fundamentală. Pentru a își păstra conținutul dogmatic credința creștină are nevoie de niște doctrine greșite cum ar crearea lumii în șase zile sau creația din nimic, care nu au cum să conducă la niște concluzii raționale. Pe de altă parte, Creștinii nu au nevoie de aceste doctrine false pentru a crede în Dumnezeu și principiu corect est înlocuirea lor cu realitatea, așa cum se desprinde ea din ultimele cercetări științifice. Mulți oameni renunță la credința lor în Dumnezeu, sau o păstrează doar ca pe o tradiție, pentru că forma dogmatică pe care aceasta o îmbracă este evident una absurdă. Dimpotrivă, credința în Dumnezeu ar trebui păstrată și ar trebui renunțat la doctrinele și dogmele creștine greșite. 
 
 O astfel de doctrină greșită este aceea că Dumnezeu nu are nevoie de oameni în mod esențial și, de fapt, de nimic din creația Lui, El fiind suveran, total autonom, și gata oricând să genereze o nouă creație. Desigur că această învățătură este falsă, deoarece pentru a fi Creator, în actualitate, Dumnezeu are nevoie de o creație actuală, altfel El este doar un potențial Creator. Pentru a fi, însă, perfect, El trebuie să fie actual și nu doar potențial, căci un Creator potențial este doar un Dumnezeu potențial sau în devenire. Afirmația că Dumnezeu nu are nevoie de oameni, ci doar oamenii au nevoie de El este absurdă atâta vreme cât El caută iubirea oamenilor.
 
 Dumnezeu are nevoie de iubirea oamenilor, altfel nu ar fi creat lumea. Dacă ar fi dorit să rămână singur în eternitate, așa cum se presupune că a fost înainte de începerea creației, Dumnezeu nu avea nevoie să creeze lumea, dar El a aspirat la dragostea oamenilor. Cum putem să știm dacă această afirmație este adevărată? Dumnezeu l-a sacrificat pe Fiul Său Isus (Iisus) pentru a le arăta oamenilor cât de mult îi iubește și în schimbul acestui sacrificiu se așteaptă ca răspunsul omenesc să fie dragostea celor credincioși pentru El.
 
 Dragostea de Dumnezeu este porunca esențială a Creștinismului. A afirma că Dumnezeu vrea ca noi să îl iubim, dar, în același timp, că El nu are nevoie de dragostea noastră este un nonsens care este foarte prezent în multe congregații creștine. Dumnezeu are nevoie de dragostea noastră, depinde de ea, tot atât de mult cât și noi avem nevoie de dragostea Lui. Fără omenire, Hristos nu ar fi putut să ia un trup omenesc și nu ar fi permis demonstrația deplină a caracterului lui Dumnezeu, în fața îngerilor.
 
 Dumnezeu nu sprijină impunerea nici unei doctrine sau dogme religioase de către unii oamenii asupra altora. Oricare cititor al Bibliei are la dispoziție un număr de posibile interpretări ale ei și poate să aleagă liber între ele pe aceea care se potrivește mai bine cu experiența spirituală, a lui, sau a ei. De asemenea, orice om credincios poate să respingă narațiunile biblice despre creație și să aleagă explicațiile științifice, care sunt mult mai convingătoare, fără ca în felul acesta să își piardă credința în Dumnezeu.   
 
 După părerea lui Roger E. Olson, când cineva nu acceptă principiul creației din nimic, el sau ea aruncă îndoiala asupra doctrinei cu privire la gratuitatea harului. (ref. 28)
 
 Biblia nu promovează creația din nimic, ea vorbește despre creație ca despre o ordonare a haosului, iar acesta din urmă este simbolizat de oceanul primordial. Cartea Facerea păstrează tăcerea în ceea ce privește originea oceanului primordial și este absurd să presupunem că Dumnezeu ar fi creat haosul înainte de a fi creat un univers ordonat.
 
 În legătură cu crearea universului este important de remarcat că aceasta este o problemă foarte mult dezbătută, deoarece ea are un impact substanțial asupra modului cum este înțeleasă întreaga Biblie. În ceea ce privește tema creației din nimic Steven DiMattei scrie următoarele:

„În termeni generali, deci, autorii și culturile care au produs aceste străvechi mituri ale creației din Orientul Apropiat, între care se include și cartea Facerea 1, nu au conceput creația ca pe un act de creație a materiei, ci ca pe un act de creație a ordinii, formă, scop, și cel mai important un pământ locuibil cu ape domesticite și separate scos din mijlocul unor ape crescute și neascultătoare, din întuneric, și care urma să fie numit, format și gata să susțină viața. Deci, fie că este vorba despre mitul babilonian Enuma Elish, de miturile cosmologice Egiptene, sau de cartea Facerea 1, sublinierea cade pe a prezenta creația unui pământ care să susțină viața dintr-o stare inițială de lipsă de formă, dezolațiune, întuneric și ape sălbatice.” (ref. 29)  

Nici una dintre povestirile despre creație din Orientul Apropiat nu și-a propus să descrie formarea materiei și ar fi fost destul de neobișnuit dacă ar fi făcut-o. Materia, conform acelor mituri, inclusiv în conformitate cu Biblia, reprezenta un dat, ceva preexistent, dar aflat într-o stare de dezorganizare totală și în întuneric. Prin urmare, Biblia nu ne spune că Dumnezeu a creat întreaga existență din nimic sau că El ar fi creat în șase zile întregul univers, începând cu spațiul, energia și materia. Această propunere reprezintă o interpretare greșită a textelor biblice și duce la o concluzie foarte deformată despre crearea universului. Acesta este unul din motivele pentru care mulți oameni de știință sau persoane familiarizate cu știința nu cred în Dumnezeu. Aceste persoane nu cred că Dumnezeu a făcut universul din nimic în șase zile și au dreptate să nu creadă o astfel de afirmație.
 
 Steven DiMattei prezintă câteva argumente determinante cu care își susține opinia potrivit căreia, creația din nimic nu a fost nici pe departe în gândirea scriitorilor biblici, și nici a altor producători antici de mituri ale creației, din Orientul Apropiat. Eu am să reiau doar al treilea argument, foarte important, urmând ca cititorul să citească întreg articolul lui DiMattei, în caz că dorește să aprofundeze această temă.

„Al treilea și cel mai semnificativ este faptul că însuși textul precizează că nici cerurile nici pământul nu au fost create ex nihilo! (s.n. din nimic) Deoarece textul, și mesajul autorului, în mod clar descrie crearea pământului dintr-o pre-definită masă, fără formă, dezolată și pustie (tohu wabohu), și cerurile dintr-un haos original de ape (tehom). Aceasta înseamnă că, amândouă, crearea cerurilor (shamayim) în versurile 6-8 și crearea pământului (eretz) în versetele 9-10 nu s-au produs din nimic.!” (ref. 30)

La urma urmei, se pune întrebarea de ce este importantă această discuție. Răspunsul stă în felul cum înțelegem calitatea de Creator a lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu a creat totul din nimic, ci materia și energia din care a făcut lumea sunt și ele eterne, atunci relația Lui cu universul creat este foarte diferită decât dacă El a adus numai ordine într-un haos preexistent. În prima variantă avem toate motivele să abordăm o gândire panenteistă asupra cosmosului și de asemenea să acceptăm evoluționismul teist ca o explicație a modului în care a apărut universul și specia umană. Aceasta este categoric o deschidere realistă către știință. În cea de a doua variantă se deformează imaginea lui Dumnezeu și El ne este prezentat mai degrabă într-o perspectivă mitologică decât în una realistă. În același timp, oricare dintre cele două variante vom aborda, creația în șase zile, în ordinea prezentată de Biblie este foarte problematică și total împotriva datelor descoperirilor științifice și de aceea este incredibilă.

Dacă comparăm teoria Big bang, pe care ne-o prezintă știința, și crearea universului prin separarea apelor unui ocean primordial, rezultatul este o diferență uriașă în favoarea științei care conține o explicație rațională a fenomenelor și care este bazată pe observația lumii naturale și nu pe mituri care au fost scrise în lumea străveche.

- 14 -

Read more!

➤