Legătura personală cu Isus Cristos se stabileşte din iniţiativa acestuia. Cristos îl caută pe cel cu care doreşte să intre într-un contact personal şi i se adresează într-un anumit fel. Modalităţile pot fi foarte diferite. Visele, pe care Cristos le trimite omului, sunt una dintre aceste modalităţi.

„Domnul s-a pogorât în stâlpul de nor şi a stătut la uşa cortului. A chemat pe Aron şi pe Maria şi ei s-au apropiat amândoi. Şi a zis: <<Ascultaţi bine ce vă spun! Când va fi printre voi un proroc, Eu, Domnul, Mă voi descoperi lui într-o vedenie sau îi voi vorbi într-un vis>>.” [(Numeri 12: 5-6); ref. 146 în Biblia Ortodoxă]

„Iar naşterea lui Isus Cristos a fost aşa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif; şi înainte ca să locuiască ei împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt. Iosif, bărbatul ei, era un om neprihănit şi nu voia s-o facă de ruşine înaintea lumii; de aceea şi-a pus de gând s-o lase pe ascuns. Dar pe când se gândea el la aceste lucruri, i s-a arătat în vis un înger al Domnului şi i-a zis: <<Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevastă-ta, căci ce s-a zămislit în ea, este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte un Fiu şi-i vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale>>.” [(Matei 1: 18-21); ref. 147 în Biblia Ortodoxă]

„După ce au plecat magii, un înger al Domnului se arată în vis lui Iosif şi-i zice: Scoală-te, i-a Pruncul şi pe mama Lui, fugi în Egipt şi rămâi acolo până îţi voi spune eu; căci Irod are să caute Pruncul, ca să-L omoare.” [(Matei 2: 13); ref. 148  în Biblia Ortodoxă]

Visele sunt o modalitate practică, extrasenzorială, prin care Dumnezeu comunică cu omul. Atunci când o persoană este, temporar, ruptă de realităţile lumii în care trăim, adică atunci când doarme şi este adâncită într-o altă lume, Dumnezeu o găseşte şi îi comunică mesajele Lui. Este un mijloc ideal de comunicare, deoarece în acele momente întreaga atenţie a celui în cauză este concentrată la ceea ce visează.

„Eu, Nebucadneţar, trăiam liniştit în casa mea şi fericit în palatul meu. Am visat un vis, care m-a înspăimântat; gândurile de care eram urmărit în patul meu şi vedeniile duhului meu mă umpleau de groază.” [(Daniel 4: 4-5); ref. 149 în Biblia Ortodoxă]

Starea de vis generează o plajă de activitate mintală foarte aparte, subconştientă, care permite persoanei să fie receptivă la informaţiile pe care le comunică Dumnezeu şi mai mult, care creează un contrast între lumea viselor, ciudată şi confuză şi claritatea imaginilor transmise de Dumnezeu. Este uşor de făcut deosebirea între ceea ce ne spune El şi ceea ce visăm, ca un rezultat al îngrijorărilor sau preocupărilor noastre personale. Mesajele pe care le transmite Dumnezeu sunt ca nişte “videoclipuri,” scurte dar extrem de semnificative. Nu este vorba numai de imagini, dar şi de stări de spirit, care ne sunt transmise odată cu ele. Cea mai bună dovadă a viselor care vin de la Dumnezeu, şi care, de regulă apare atunci când ele transmit un mesaj important, este atingerea pe care o exercită puterea lui Dumnezeu asupra spiritului uman. Este vorba de o stare asemănătoare cu o vibraţie spirituală puternică, dar greu de descris. Este o dovadă de putere, care atinge anumite coarde interne. Acestea sunt vedenii de noapte dar există şi vedenii de zi. Este vorba, de data aceasta, de mici “filmuleţe” pe care Dumnezeu le inserează în conştiinţa celui în cauză şi prin care acesta primeşte mesaje pentru sine sau pentru alţii.

O altă modalitate, legată de cea din urmă, este comunicarea personală pe care Isus  o face unei persoane, în timpul zilei şi în care foloseşte un glas care transmite mesajul, sau inplementează un gând în mintea celui în cauză. Glasul este însoţit şi de un alt semn de putere, care să facă acea voce inconfundabilă. Aici nu este vorba de oameni care aud “voci,” de origine necunoscută şi care câteodată poate duce la un diagnostic medical, ci este vorba de a recepţiona puterea lui Dumnezeu, care se manifestă într-un mod complex şi este imposibil de confundat.

„Dar Saul sufla încă ameninţarea şi uciderea împotriva ucenicilor Domnului. S-a dus la marele preot, şi i-a cerut scrisori către sinagogile din Damasc, ca, dacă va găsi pe unii umblând pe Calea credinţei, atât bărbaţi cât şi femei, să-i aducă legaţi la Ierusalim. Pe drum, când s-a apropiat de Damasc, de odată a strălucit o lumină din cer în jurul lui. El a căzut la pământ şi a auzit un glas, care-i zicea: <<Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?>> <<Cine eşti Tu Doamne?>> a răspuns el. Şi Domnul a zis: <<Eu sunt Isus, pe care-L prigoneşti. Ţi-ar fi greu să arunci înapoi cu piciorul într-un ţepuşi>>.” [(Faptele Apostolilor 9: 1-5); ref. 150 în Biblia Ortodoxă]

Mi se pare foarte interesantă şi convertirea lui Augustin din Hipo, recunoscut de către Biserica instituţională Romano-catolică ca sfânt şi care este, fără îndoială, unul dintre marii gânditorii ai Creştinismului. Potrivit relatării din cartea a opta din confesiuni, Augustin a luat hotărârea de a se creştina sub influenţa unei întâmplări providenţiale. Într-o zi a auzit o voce ca de copil poruncindu-i “tolle, lege” (ia şi citeşte). A deschis la întâmplare epistolele apostolului Pavel şi ochii i-au căzut pe un pasaj din epistola către Romani, unde se face referire la contrastul dintre viaţa în desfrâu cu viaţa în Cristos. Aceste cuvinte i s-au părut lui Augustin că erau parcă scrise pentru el şi în felul acesta a luat pe loc hotărărea de a se creştina.

 Apostolul Pavel, ne arată şi alte modalităţi prin care Dumnezeu comunică direct cu oamenii.

„În adevăr, cine vorbeşte în altă limbă, nu vorbeşte oamenilor, ci lui Dumnezeu; căci nimeni nu-l înţelege şi, cu duhul, el spune taine. Cine prooroceşte, dimpotrivă, vorbeşte oamenilor, spre zidire, sfătuire şi mângâiere.” [(1 Corinteni 14: 2-3); ref. 151 în Biblia Ortodoxă]

„Dar dacă toţi proorocesc şi intră vreun necredincios sau vreunul fără daruri, el este încredinţat de toţi, este judecat de toţi. Tainele inimii lui sunt descoperite, aşa că va cădea cu faţa la pământ, se va închina lui Dumnezeu şi va mărturisi că, în adevăr, Dumnezeu este în mijlocul vostru.” [(1 Corinteni 14: 24); ref. 152 în Biblia Ortodoxă]

Vorbitul în limbi şi tălmăcirea acestora, prorocia şi darul de a vorbi despre înţelepciune sau despre cunoştinţă, vindecările, alte minuni, toate acestea sunt modalităţi prin care Dumnezeu vorbeşte cu oamenii. (1 Corinteni 12: 8-10)

O altă modalitate la fel de importantă ca toate celelalte, este experienţa trăită, personală, a fiecărui credincios cu Dumnezeu. Din viaţa de fiecare zi putem vedea şi discerne felul în care Dumnezeu se implică în viaţa noastră. Experienţa de fiecare zi a fiecărui credincios, poate fi descrisă într-o naraţiune la fel de importantă ca şi cele cuprinse în Biblie. Cum spunea, într-un mod foarte elocvent, un teolog Protestant, Karl Barth, poveştile vieţilor noastre sunt tot atât de importante şi tot atât de semnificative din punctul de vedere al credinţei creştine, ca şi multe din povestirile Bibliei. Mulţi credincioşi au traversat experienţe excepţionale pe care atunci când le povestesc iese la iveală măreţia dragostei lui Dumnezeu pentru oameni.

O adevărată legătură personală presupune o dublă conexiune, deci nu doar Dumnezeu vorbeşte dar şi omul comunică cu Dumnezeu. Rugăciunile lui Isus Cristos au fost totdeauna ascultate pentru că şi El l-a ascultat totdeauna pe Dumnezeu. Felul în care ne sunt ascultate rugăciunile este cea mai bună dovadă a modului în care comunicăm cu Dumnezeu. În măsura în care noi îl ascultăm pe El, în aceeaşi măsură şi El ne ascultă pe noi şi aceasta este cea mai bună formă de manifestare a relaţiei noastre personale cu El. Dumnezeu dă răspuns rugăciunilor noastre şi acest răspuns este dovada că este într-o legătură personală cu noi, că îi pasă de fiecare în parte, că ne ascultă în mod individual şi că ia în seamă problemele şi neliniştile noastre. De la înălţimea la care se află şi din interiorul fiinţelor noastre, Dumnezeu are grijă de noi şi această atenţie generează o relaţie delicată, de prietenie şi dragoste, care durează pe întreaga viaţă a celui credincios şi cu speranţa că se va prelungi în eternitate. Dumnezeu ne-a cunoscut de la întemeierea lumii şi ne oferă posibilitatea de a trăi veşnic pentru ca şi noi să îl putem cunoaşte pe El.