Biblia ne spune că Pământul a fost creat de Dumnezeu. În cuvintele sale Biblia relatează:

„1. La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul. 2. Şi pământul era netocmit şi gol. Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor.” (Facerea 1; 1-2)

La început Dumnezeu ar fi creat Pământul și cerul. Biblia nu ne spune exact ce a înțeles scriitorul biblic prin cer nici ce anume ar fi fost creat în cer, după știința sa, în cazul că ar fi fost ceva creat. Cu alte cuvinte, nu ni se spune nimic despre Împărăția lui Dumnezeu, despre îngeri sau despre Satan. În timp ce pentru Pământ ne sunt date foarte puține detalii, pentru cer nu există nici un fel de detalii. Discreție totală sau lipsă de imaginație? În conformitate cu Biblia, Dumnezeu nu a găsit de cuviință să ne spună în cartea Facerea nimic despre lumea Lui, despre cum și când a fost creată și cine o populează. Acest lucru a dus la nenumărate speculații despre îngeri, revolta lui Satan și altele. O întreagă religie a fost creată pe aproximații despre ce înseamnă cerul, deoarece cartea Facerea nu ne dă nici un indiciu despre acest subiect. Imaginația religioasă a sute de milioane de oameni se naște dintr-o sărăcie extremă a detaliilor oferite de cartea Facerea.  
 
 Lipsa de informații despre cer poate să ducă pe cineva la concluzia că prin cer scriitorul cărții Facerea capitolul 1 a înțeles ceva cu mult mai simplu decât se crede în general, nu s-a referit la Împărăția lui Dumnezeu și la îngeri, ci numai la spațiul cosmic. Dacă prin cer ar trebui să se înțeleagă ceva mai complicat, cum ar fi Împărăția lui Dumnezeu, ar fi de așteptat să găsim mai multe informații în cartea Facerea. Dar chiar dacă prin cer se înțelege doar spațiul cosmic și nimic altceva, creația cerului fără existența firmamentului, cupolei cerești, despre care se vorbește doar în capitolul 2 al cărții Facerea, este o teribilă contradicție care prin ea însăși anihilează orice credibilitate a povestirilor despre creație. Cu alte cuvinte, Biblia ne spune că cerul a fost creat fără să existe spațiul afectat pentru acesta, care spațiu ar fi apărut în univers doar în ziua a doua a creației. Acest spațiu ar fi separat apele de dedesubtul său de apele de deasupra sa.

„6. Şi a zis Dumnezeu: "Să fie o tărie prin mijlocul apelor şi să despartă ape de ape!" Şi a fost aşa. 7. A făcut Dumnezeu tăria şi a despărţit Dumnezeu apele cele de sub tărie de apele cele de deasupra tăriei. 8. Tăria a numit-o Dumnezeu cer. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a doua.” (Facerea 1; 6-8)

Biblia ne obligă, deci, să înțelegem prin cer, așa cum ar fi fost la început, un spațiu complet ocupat de ape, dar acesta nu înseamnă cer. Dumnezeu ar fi creat la început, în conformitate cu cartea Facerea, o masă diformă de materie, acoperită în toate direcțiile de niște ape care constituiau oceanul primordial.
 
 La început totul s-a aflat sub ape, inclusiv atmosfera Pământului, și nu a fost nici o tărie între ape care să separe apele de ape  și de aceea nu a fost nici un fel cer. În prima zi, nu putea să existe cerul, nici Împărăția cerului, deoarece încă nu erau separate apele despre care cartea Facerea ne spune că au fost separate doar în ziua a doua. Existența cerului sub ape este o contradicție care se regăsește încă de la primele versete ale Bibliei. Textele biblice ne spun în mod literal că la început a existat cerul, într-un univers care era acoperit de ape, și lucrul acesta nu poate să fie considerat un miracol făcut de Dumnezeu, deoarece este la fel de absurd ca și existența unui cerc pătrat. Dacă este pătrat nu are rost să îl numim cerc și dacă cerul a fost creat în ziua a doua nu se poate afirma că a existat de la început, adică din ziua întâia.
 
 Întreaga complexitate a realității este concentrată pe primele două pagini ale Bibliei. În acest caz, sărăcia de informații echivalează cu lipsa unei descrieri credibile a începuturilor universului și umanității. Care putea să fie cauza acestei extreme sărăcii de informații pe cate o prezintă Biblia pe primele pagini ale sale? Există o singură cauză. Autorii narațiunilor despre creație care sunt descrise de Biblie nu au avut nici un fel de informații autentice despre modul în care au apărut universul și umanitatea. Nu știau nimic despre acest subiect și nu au primit nici o revelație pe această temă. Menținându-se la un nivel foarte general, un autor sau un editor putea încerca să evite de a da detalii contradictorii care ar fi diminuat valoarea relatării. Cu toate acestea, autorii sau editorii primelor 11 capitole din cartea Facerea au generat mai multe contradicții, în ciuda a foarte puține detalii care ne sunt oferite.
 
 În cartea Facerea, creația universului reprezintă doar construcția unei scene pe care urmează să se desfășoare drama principală, relația dintre Dumnezeu și oameni. Când această dramă se va sfârși, Pământul va dispare și el, în conformitate cu Biblia, și un nou Pământ îl va înlocui. (Apocalipsa 21; 1) Nici creația Cerului și a Pământului, nici apariția umanității pe Pământ, așa cum sunt descrise de Biblie, nu au nimic a face cu fapte reale, ele urmează o logică în care adevărata cosmologie și adevărata antropogeneză nu își găsesc nici un loc.
 
 În cartea Facerea, Dumnezeu este prezentat ca un meseriaș care este mulțumit cu creația Sa. La sfârșitul fiecărei activități principale El găsește că munca Lui a fost bună și după ce termină toată creația El constată că munca Sa a fost chiar foarte bună. Chiar dacă Dumnezeu a declarat întreaga Lui creație ca fiind foarte bună, El totuși a dorit să distrugă cea mai mare parte a ei, înecându-o sub apele Potopului. Privind la lumea din jurul nostru ne putem da seama că ceva a fost rău cu ea încă de la începutul creației și că nu putem să atribuim tot răul de pe Pământ umanității. Răul, la fel ca și binele, se află în natura umană și această natură, conform Bibliei, a fost creată de Dumnezeu. Pe de altă parte, dacă Satan, care a fost creat și el de Dumnezeu, începuse deja să lucreze, chiar înainte de căderea primilor oameni în păcat, înseamnă că de fapt la sfârșitul ei creația lui Dumnezeu nu avea cum să fie foarte bună. Suntem confruntați cu o nouă dilemă. Ori a fost creația lui Dumnezeu foarte bună ori Satan s-a revoltat în săptămâna creației, sau a plănuit să facă acest lucru, în aceea perioadă. Se poate ocoli și susține că Satan s-a revoltat în ziua de odihnă a lui Dumnezeu, în Sabat, când El nu era atent la ce se întâmpla în Grădina Eden și când creația era finalizată. Cu toate acestea, Dumnezeu, care știe totul dinainte, ar fi știut și că Satan urmează să se revolte împotriva Lui și să ispitească pe oameni, prin urmare, răul exista deja în faza primară încă din săptămâna creației și ar fi putut fi evitat.
 
 După terminarea activității Lui, conform cu cartea Facerea, Dumnezeu ar fi luat o zi de odihnă și această zi reprezintă comemorarea creației Sale. Cartea Facerea nu ne spune ce a făcut Dumnezeu după ziua de odihnă. A început El o nouă creație într-un alt univers? A fost creația universului nostru prima lucrare a lui Dumnezeu sau a fost ea ultima? A lucrat Dumnezeu doar o dată, în întreaga Lui existență eternă, pentru șase zile? Pentru a putea să evaluăm corect importanța universului nostru ar trebui să știm dacă Dumnezeu ne-a creat numai pe noi sau dacă El creează universuri tot timpul. Ar fi de asemenea foarte important să știm cum au rezolvat potențiali locuitori ai altor universuri problema binelui și a răului. Asemenea cunoștințe ar ajuta omenirea să vadă universul într-un cadru mai extins și să îl înțeleagă pe Dumnezeu mai bine. Idea este că ceea ce ar constitui cu adevărat o revelație importantă nu este cuprins în Biblie în schimb sunt cuprinse în textele ei unele detalii fără nici o importanță. Cu alte cuvinte, valoarea de revelație a cărții Facerea este subminată și de faptul că ea nu răspunde la întrebări majore care ar putea să clarifice importante aspecte ale credinței.
 
 Poate fi Dumnezeu Creatorul Atotputernic al universului și al umanității și în același timp se poate ca El să înceteze pentru totdeauna să creeze ceva nou, mulțumindu-se doar cu laudele celor aleși pentru ceea ce a realizat deja? Un Creator care nu mai creează nu mai este Creator cu adevărat. Este foarte dificil de acceptat că Dumnezeu, cu puteri creatoare extraordinare, a creat doar o singură dată, o lume care, într-un anume fel l-a trădat și după aceasta s-a oprit din creat. Dumnezeu ne este prezentat de Biblie ca fiind Creatorul unui singur univers, dar știința vorbește din ce în ce mai mult despre existența mai multor universuri. Dacă Dumnezeu ar fi Creator etern, adică ar avea acest atribut pentru veșnicie, atunci ar fi firesc ca El să genereze noi creații în mod continuu.
 
 Calitatea lui Dumnezeu de Creator etern și unicitatea creației Sale, pe de o parte, și imperfecțiunea ei, descrisă de Biblie, pe de altă parte, par că se contrazic între ele. De ce există o problemă? Deoarece concepția cosmologică prezentată de Biblie pare a nu fi realistă. Mai întâi Pământul în centrul universului, apoi întregul univers generat pentru Pământ și în final Dumnezeu care ar fi creat doar acest univers și nu și altele. O singură planetă, un singur univers și un Dumnezeu care ar fi creat o singură dată acest univers pentru a salva omenirea de păcat, după ce mai întâi a fost afectată de acesta, este o concepție care nu are cum să fie în acord cu o realitate fără sfârșit. O realitate infinită nu se poate rezuma la un singur univers, care prin natura lui este dinamic, adică nu este infinit.
 
 Dacă dimpotrivă Dumnezeu lucrează tot timpul, având doar perioade de odihnă, ce face El? Doar susține creația pe care a realizat-o deja în universul nostru? Ce înseamnă cu adevărat că Dumnezeu susține universul și care este implicația științifică a unui astfel de adevăr? Urmare a cercetărilor științifice, unde putem găsi în mecanismele de funcționare ale universului principiul susținerii lui Dumnezeu? Dacă acest principiu este real, trebuie să existe un element, exterior naturii lucrurilor, care este cerut de întreaga realitate, pentru ca ea să poată să funcționeze. Un renumit astrofizician Steven Hawking afirmă că nu există un astfel de principiu și că existența lui Dumnezeu nu este necesară pentru ca universul să fie așa cum este.
 
 Oare Dumnezeu susține în mod continuu, supraveghează și intervine pentru a preveni orice catastrofă cosmică? Catastrofe cosmice se întâmplă tot timpul. Stele mor, explodează generând energie și înainte de aceasta ele creează în interiorul lor elemente cu o masă mai mare, cum ar fi fierul, fără de care nici oamenii un ar putea exista. Cu alte cuvinte, un anumit nivel de distrugere în cosmos este necesar pentru existența civilizației noastre. Stele noi sunt create tot timpul deci idea de creație terminată, utilizată de cartea Facerea, nu este exactă. Universul se schimbă tot timpul, nu este destinat să fie mereu în aceeași stare, așa cum presupune cartea Facerea. Universul se mărește, evoluează, nu este static și nu este creat în jurul Pământului pentru a sluji, în mod special, pe locuitorii acestuia. Creația universul nu a fost terminată la sfârșitul celei de a șasea zile a creației, descrisă de Biblie, și ziua de odihnă pe care ar fi luat-o Dumnezeu, după cele șase zile de activitate, nu are nici un sens, dacă lucrarea nu a fost terminată. Prin urmare, apariția universului nu s-a întâmplat cum spune Biblia și nici terminarea apariției lui nu corespunde cu ceea ce scrie ea, de fapt, universul nu este o realitate terminată, ci se află în continuă evoluție.
 
 Pentru ființele umane, o zi de odihnă pe săptămână are sens, dar pentru Dumnezeu o astfel de pauză este absurdă atâta vreme cât universul se află într-o continuă evoluție. Cu alte cuvinte, munca lui Dumnezeu nu se termină sâmbăta sau duminica, dacă El susține universul așa cum ne spun dogmele și doctrinele organizațiilor religioase. Cum a fost susținută creația lui Dumnezeu în timp ce el s-a odihnit în ziua de Sabat? Dacă întreaga creație se bazează pe Dumnezeu pentru susținerea ei continuă, o zi liberă pentru El ar fi un dezastru pentru creația Sa. În realitate, dacă Dumnezeu ar susține în funcționarea ei întreaga creației El nu ar fi putut să ia nici o zi liberă de la această activitate. Dacă lumea nu a fost creată în șase zile, ci într-o perioadă de timp mult mai lungă, și dacă lumea continuă să evolueze, ținerea zilei de odihnă este doar o tradiție omenească, fără nici o legătură cu Persoana lui Dumnezeu.   
 
 Ori toate stelele au fost create de Dumnezeu în ziua a patra, așa cum ne spune Biblia, ori ele sunt generate de legile fizicii tot timpul. O versiune o contrazice pe cealaltă. Putem, în orice caz, să fim siguri că stelele sunt generate în univers tot timpul. Acesta este un adevăr verificabil prin studierea directă a cosmosului.

- 6 -

Read more!

➤

Activitatea internă subiectivă a persoanei umane nu trebuie subestimată și spiritualitatea este esențială pentru dezvoltarea armonioasă a sinelui. Pe lângă această latură subiectivă ar trebui să luăm în considerare și latura obiectivă a realității formată din rezultatele cercetării științifice a lumii, care în nici un caz nu trebuie neglijate sau diminuate ca importanță. Subiectivitatea profundă trebuie mixată cu un ochi lucid asupra realității, dacă cineva nu dorește să se desprindă de lumea exterioară. A desprinde mintea umană de lumea materială din jurul ei sau a considera că relația dintre cosmos și spiritualitatea fiecărui individ se petrece numai în „văile adânci” ale universului uman interior este un fel de subiectivism reducționist, la care personal nu subscriu.
 
 În același timp, nu este irațional, după părerea mea, să admitem că poate exista și o relație esoterică între anumite minți individuale și o Rațiune universală sau o Conștiință universală care se poate manifesta în interiorul ființelor umane printr-un anumit tip de luciditate, clar viziune sau revelație. Separația dintre „metabolismul” spiritual interior și dinamica exterioară duce la o ruptură în „multidimensionalitatea” umană. Ființa umană este foarte complexă și nu văd de ce ar trebui redusă la o anumită dimensiune sau alta, așa cum încearcă să facă câteodată religia instituționalizată. În orice caz, este una să te integrezi pe tine într-un peisaj mai larg, prin mecanismele spirituale personale, și este altceva să fi supus anumitor doctrine și dogme religioase impuse asupra conștiințelor individuale, în numele unor idealuri iluzorii manipulate de o forță religioasă, care este în același timp, în mod nedeclarat, și o forță politică.
 
 Este Creștinismul singura cale care ne ajută să devenim ființe spirituale ori poate o persoană să devină mai spirituală pe mai mult decât o singură cale? Sunt alte religii, cum ar fi Islamul sau Budismul, sau altele, tot atât de spirituale ca și religia creștină? Există o unitate de măsură pentru spiritualitate? Nu au și științele propria lor spiritualitate care poate fi la fel de împlinitoare ca și spiritualitatea care provine din religie? Care este relația dintre o spiritualitate generată de religie și una care este determinată de științe? Acestea sunt întrebări la care pot să răspundă membrii altor religii decât cea creștină și de asemenea oamenii de știință și probabil că răspunsul predominant va fi unul pozitiv altfel oamenii nu ar practica acele religii. Personal, consider că științele pot inspira pe cineva să aibă experiențe spirituale cum ar fi experiențe contemplative, meditative sau intuiții și gânduri revelatorii.
 
 În același timp, Creștinismul promite nu doar o evoluție spirituală sau o anumită îmbunătățire morală, dar mult mai mult decât atât, oferă o nouă natură ființelor umane. Dumnezeu și omul, o nouă ființă, un om cu trăsături divine, chiar mai mult, un om cu o natură divină, este ceva ce poate să fie văzut ca un drum nesfârșit către o dezvoltare spirituală a fiecărui om. Religia creștină profesează să aducă deificarea omului, dar ce înseamnă acest lucru cu adevărat? Asistăm la înălțarea omului la o nouă demnitate sau la apariția unui alt tip de om, cu o motivație preponderent spirituală? În cartea Facerea, uniunea dintre fii lui Dumnezeu și fetele oamenilor nu a fost văzută în mod favorabil de către El. Cu toate acestea, Creștinismul este concentrat în jurul ideii de deificare a omului. În conformitate cu N.T., în mod ideal, toate ființele umane ar trebui să devină copiii lui Dumnezeu, prin nașterea din nou, dar în V.T. fiii Lui au generat mari probleme pe Pământ și în final acestea ar fi dus la evenimentul Potopului.
 
 Poate fi un on cu o natură schimbată mai înțelept sau mai inteligent, mai generos, mai eficient sau mai puternic? Poate această transformare să apară numai prin spiritualitate și revelație sau evoluția continuă în cunoașterea științifică este de asemenea necesară? A existat de a lungul timpului, până în zilele noastre, o mare competiție între cunoașterea venită prin cercetare științifică și mesajele considerate ca fiind venite prin revelație divină și lucrul acesta afectează negativ reputația transformatoare a religiei. Mulți oameni religioși sunt foarte suspicioși în ceea ce privește cunoașterea acumulată de științe și în felul acesta vechea legendă a lui Adam și  Eva continuă să producă efecte, în imaginația acelor persoane, până în zilele noastre. În conformitate cu Biblia, această dezbatere ar fi început în Grădina Edenului și chiar mai devreme în Împărăția lui Dumnezeu. În realitate, este vorba despre atitudinea aceluia sau aceleia care așteaptă să primească totul din cer și o atitudine diferită și aș spune superioară, care îl determină pe acela sau aceea care o adoptă să cerceteze, pentru a vedea cum funcționează lumea.
 
 Există vreo valoare științifică în narațiunile biblice din primele 11 capitole ale cărții Facerea sau ele au doar o valoare teologică, metaforică, simbolică sau spirituală? Când se analizează valoarea științifică a narațiunilor biblice, cu privire la creație, din cartea Facerea, o persoană nu ar trebui să se lase sedusă de oferta spirituală tentantă a religiei creștine sau a altor religii. Rezonanțele profunde ale unei oferte spirituale pot împiedica un demers pentru o analiză critică a textelor biblice și de aceea o astfel de acțiune trebuie să se detașeze complet de orice părtinire spirituală. Este posibilă o astfel de detașare spirituală și o analiză obiectivă a textelor biblice? Este nevoie de o abordare a textelor fără prejudecăți și lucrul acesta este singura cale care permite o balanță reală între partea dinăuntru și cea din afară a lumii. Sunt convins că cineva poate să continue să creadă în Dumnezeu chiar dacă el sau ea nu mai crede în inspirația tuturor textelor biblice.
 
 În ceea ce privește inspirația Bibliei, un răspuns mai detașat de subiectivism și mai științific poate fi găsit numai într-o analiză critică și comparativă a textelor, începând cu V.T. Textele biblice fie se susțin unul pe celălalt or se contrazic între ele și am constatat că multe texte din Biblie se află într-o contradicție totală cu alte texte biblice. Mai mult chiar, când cineva compară posibile interpretări teologice care sunt oferite de textele biblice, cineva poate să fie surprins să vadă cât de multe teologii conflictuale sunt conținute de către Biblie. Anumite texte merg într-o anumită direcție și altele duc în direcția opusă sau către o direcție foarte diferită de prima.
 
 A înțelege Biblia, pentru mine, înseamnă să realizezi toate posibilele interpretări ale textelor sale, începând cu cele mai literale și continuând cu cele mai filozofice. Exegeza continuă a Bibliei care se face de către mișcările evanghelice pe care eu o numesc „exegeză apologetică” nu ne poate spune prea multe, atunci când textele care sunt comentate nu sunt analizate într-o manieră critică. Dacă premisele de la care se pleacă sunt greșite atunci toată construcția, oricât de spectaculoasă, este și ea greșită.
 
 A construi pe o bază care nu este suficient clarificată, cum este de exemplu cazul primelor 11 capitole din cartea Facerea, atunci când textele nu sunt analizate corespunzător, poate conduce la o uriașă infrastructură de instituții „așezate pe nisip” și la foarte multe idei care nu reflectă adevărul. Întregul edificiu este fragil și se poate prăbuși în orice moment, deoarece baza lui este instabilă, adică este constituită din texte care nu sunt capabile să se susțină singure în cazul în care sunt supuse unei analize critice. Reculul extraordinar pe care îl înregistrează credința creștină și religiile în general în West este datorat faptului că în ultimele sute de ani au apărut multe probleme nerezolvate la care religia creștină și alte religii nu pot să dea un răspuns convingător.
 
 Numai când cineva încheie un stagiu de analiză critică a textelor Bibliei și când descifrează mesajele ei implicite, câteodată foarte obscure, aceea persoană poate să vadă ce rămâne ca mesaj spiritual al textelor și ce poate fi considerat credibil sau ce este incredibil.
 
 Multe texte biblice, care par a fi istorice sau științifice, în realitate, nu au nici un sens, din punct de vedere istoric sau științific. Pentru acest motiv, este foarte important să fie stabilit încă de la începutul oricărei analize, dacă cu adevărat intenția autorilor acestor texte a fost aceea de a produce scrieri cu caracter istoric, prin descrierea cât mai exactă a anumitor evenimente, sau dacă, ceea ce s-a urmărit a fost transmiterea unor mesaje spirituale, în formă alegorică. Aceasta nu pare a fi o misiune ușoară. Cum poate cineva să afle dacă descrierea creației în șase zile, care se află în cartea Facerea capitolul 1, a fost intenționată ca o relatare istorică sau dacă este doar mitologie? Pentru a afla un răspuns la această întrebare, singura soluție este analiza atentă a textelor și testarea lor din punct de vedere al coerenței lor și a relației lor cu realitatea.
 
 Cât de multe detalii importante sau concludente obținem analizând atent primele 11 capitole ale cărții Facerea? Ce tip de detalii sunt disponibile? Putem deduce dacă narațiunile creației chiar încearcă să explice anumite fenomene naturale, într-o manieră pre-științifică, sau ele folosesc doar observații empirice ale naturii, pentru a găsi în mod naiv explicații fenomenelor lumii înconjurătoare? Ultima întrebare se poate formula și altfel. Sunt narațiunile despre creație, din cartea Facerea, o încercare vizibilă de a explica anumite fenomene naturale sau ele sunt în mod evident piatra de temelie pentru construcția unei religii? Putem să comparăm raportul biblic cu explicații quasi științifice, din aceeași perioadă de timp, pentru a face diferența și a vedea ce însemna „știința” în aceea epocă străveche. Aceste întrebări vin în minte, când cineva citește cartea Facerea din Biblie. În orice caz, personal nu am observat în primele 11 capitole ale cărții Facerea nici o tentativă de a explica lumea într-o modalitate quasi științifică, ci am văzut numai explicații în manieră mitologică.
 
 Orice inconsecvență într-o povestire, dacă nu este explicată în mod convingător, reprezintă o dovadă pentru lipsa de adevăr a acelei relatări. Dumnezeu nu este irațional, prin urmare, El nu face lucruri iraționale. Dumnezeu face lucruri extraordinare, dar care nu sunt contradictorii între ele și nici nu sunt rupte total de contextul în care sunt făcute. Dumnezeu nu face în mod voit lucruri absurde numai pentru a genera confuzie în mintea cititorilor. A face lucruri absurde, contradictorii, lipsite de sens, deci în afara logicii, nu este dovada unei acțiuni supranaturale, ci este semnul că nimic supranatural nu este implicat în acele descrieri.
 
 Fără o rațiune internă a fiecărui fenomen sau obiect nimic nu există în lumea din jurul nostru așa cum o cunoaștem. Tot ceea ce există este organizat în mod rațional. A exista înseamnă tocmai a participa la infinita raționalitate a întregului cosmos. Nimic nu poate exista în afara Logosului universal, a raționalității care leagă toate lucrurile împreună. Toate lucrurile sunt legate între ele într-o realitate unică și infinită, de către o Rațiune invizibilă, care stabilește reguli coerente pentru tot ceea ce există. Dumnezeu poate depăși legile naturii nu pentru că nu le respectă, ci pentru că le cunoaște pe toate foarte bine și poate să le controleze. În același timp, dacă Dumnezeu a contribuit la ordonarea legilor naturii, El nu ar fi creat universul într-o manieră haotică, așa după cum este relatat în primele 11 capitole ale cărții Facerea că ar fi făcut.
 
 Dumnezeu, atunci când săvârșește miracole, poate să folosească legi ale naturii necunoscute nouă sau poate să utilizeze legile cunoscute într-un mod necunoscut. Ce legi ale naturii a folosit Dumnezeu, atunci când l-a înviat pe Lazăr din morți? Nu se știe și nu putem decât să speculăm. Dacă un astfel de miracol a fost posibil, un anumit mod de a utiliza legile naturii, încă necunoscut umanității, a fost folosit de Dumnezeu.
 
 Sunt multe probleme care apar, atunci când se recurge la o interpretare literală a narațiunilor creației din cartea Facerea. Aceste povestiri arată a fi foarte sigure în ceea ce afirmă, dar în realitate sunt pline de contradicții care se pot dovedi. Aceste istorisiri sunt un motiv de îndoială mai mult decât o motivație pentru a crede în miracole. În același timp, miracolul vieții inteligente este esența întregii existențe. În mod fizic, universul ar fi putut să existe fără oameni, dar faptul că noi existăm generează întrebarea dacă noi suntem neimportanți pentru univers, un simplu accident, sau mult mai mult decât atât.
 
 Există miracole naturale pe lângă cele care sunt considerate a fi supranaturale și confuzia dintre ele este ușor de făcut. Viața în sine este un miracol și nu este dificil de crezut într-o divinitate,  atunci când trăim în mijlocul atâtor miracole naturale, în universul nostru. Legile naturii nu exclud miracolele, deoarece chiar existența lor reprezintă un adevărat miracol. Pentru știință originea legilor naturii, pentru că nu este cunoscută, este un miracol. Suntem legați de Dumnezeu prin miracolul vieții conștiente, prezent în oricare ființă umană. De fapt, existența ființelor umane pe Pământ este un miracol la fel de mare ca și învierea lui Lazăr.
 
 Câteodată științele ne aduc mai aproape de miracole, de exemplu, în materie medicală. În legătură cu originea universului se pare că miracolul existenței universului este mai departe decât niciodată de raportul biblic. Orice nouă descoperire umană în acest domeniu mărește distanța față de narațiunile creației din cartea Facerea.
 
 Numeroasele inconsecvențe, conținute de narațiunile creației din Biblie, tind să submineze credința religioasă personală a multor oameni. Dacă aceste povestiri ar fi cel mai important motiv al credinței unei persoane, poate că multă lume ar renunța la credința religioasă. Pe de altă parte, credința religioasă este mult mai complexă decât faptul de a crede în ceea ce este scris în Biblie. Credința în Dumnezeu este rezultatul întregii experiențe de viață a unei persoane. Mulți credincioși înțeleg că Biblia nu este o carte de știință sau de istorie și conținutul său nu este o explicație a realității. În cel mai bun caz, Biblia ar putea să fie privită mai degrabă ca un cod sau un cifru elaborat al lumii, dar chiar și acest lucru este pus la îndoială. În același timp, atunci când cineva desconsideră definitiv cartea Facerea ca o carte de știință, aceea persoană „deschide cerul” și permite explicațiilor reale în legătură cu originea universului să ocupe locul lor bine meritat. Din acel moment, o persoană poate să își definească propria sa credință într-un mod mult mai coerent.
 
 Nu există reguli predictibile de verificare a unor afirmații iraționale, care să fie aplicate pentru a dobândi cunoaștere. Există numai reguli ale rațiunii și logicii și de asemenea ale calculului probabilistic. Unele dintre aceste reguli sunt contrazise, în mod vizibil, de afirmațiile iraționale conținute de textele primelor 11 capitole ale cărții Facerea. De exemplu, aserțiunea că Dumnezeu ar fi creat lumina zilei în prima zi a creației, dar că soarele a fost creat în ziua a patra, este o afirmație irațională, făcută de cartea Facerea. Această declarație este o răsturnare a legii cauzalității, după care cauzele determină efectele. După cum toată lumea știe, cauza pentru lumina zilei este soarele și în această privință nu există nici o  îndoială, fenomenul fiind demonstrat atât de observații empirice cât și de datele științei. Acesta este un argument, printre multe altele, că narațiunile creației, conținute de Biblie, nu sunt de încredere.
 
 O astfel de anomalie este atât de extraordinară încât mulți cititori pot să creadă că ea ascunde un mister de nepătruns, altfel nu ar fi posibilă existența ei în Biblie. Posibilitatea  acestei opinii este generată de ruperea contactului cu trecutul din partea generațiilor prezente. În trecut, oamenii puteau să creadă, după cum remarcă și Dr. Jason Long în cartea sa ”Biblical Nonsense”, că lumina și soarele sunt două entități diferite, deoarece, așa cum poate să observe oricine, dimineața, mai întâi apare lumina și apoi apare și soarele pe cer. Este ca și cum lumina ar fi independentă de soare, dar bineînțeles, că nu este. Acesta era nivelul de cunoaștere al oamenilor care au scris povestirile din cartea Facerea și acest grad de ignoranță ne arată că primele 11 capitole ale Bibliei nu au fost inspirate de Dumnezeu.  
 
 Dacă Dumnezeu a creat lumina zilei în prima zi a creației și soarele în ziua a patra, bazat pe supozițiile Bibliei, ar trebui să existe două surse pentru lumina zilei în momentul de față. În cazul în care soarele este întunecat de o eclipsă totală de soare presupusa lumină creată de Dumnezeu în prima zi de creație ar trebui să devină evidentă și știm cu toții că nu este cazul. Narațiunea biblică cu privire la creația luminii zilei este categoric falsă și așa sunt și alte relatări care se găsesc în primele 11 capitole ale cărții Facerea. Este rezonabil să credem că Dumnezeu nu a creat o lumină provizorie care să înlocuiască soarele din ziua întâia până în ziua a patra, deoarece El nu ar fi creat astfel de lucruri provizorii în creația Sa. Dacă o astfel de lumină a zilei ar fi fost bună, atunci când a fost creată ar fi bună și în zilele noastre.
 
 Putem, cu toată siguranța, să considerăm că o ipotetică lumină a zilei cu caracter provizoriu a fost rea nu bună, deoarece dacă ar fi fost bună nu ar fi fost înlocuită după trecerea unei perioade așa de scurte. O astfel de lumină a fost rea și pentru că a fost creată sub apele care acopereau pământul și cerul și în acele condiții nu putea funcționa așa cum ne spune cartea Facerea. Cu alte cuvinte, dacă lumina zilei care ar fi fost creată în prima zi ar fi fost cu adevărat bună ar fi fost funcțională pentru mai mult de trei zile, dar curând a fost considerată a fi rea de către Dumnezeu și înlocuită cu lumina soarelui. Un astfel de procedeu nu este de așteptat din partea lui Dumnezeu, ci mai degrabă din partea unui electrician care nu are curent electric, când începe să lucreze pe un șantier de lucru și folosește un generator electric pentru o scurtă perioadă de timp. Voi arăta că orice încercare făcută pentru a spiritualiza lumina zilei din prima zi a creației este fără succes și arată falimentul unei interpretări literale a narațiunilor creației, din Biblie.
 
 Dacă ni se cere să interpretăm literal celelalte texte, care se referă la creație, din cartea Facerea, atunci care este legitimitatea în baza căreia unii comentatori spiritualizează doar interpretarea textului care se referă la creația luminii zilei? Nu există nici o legitimitate, care să justifice singularizarea unui singur text din primele 11 capitole ale Bibliei, în vederea unei interpretări metaforice.

- 5 -

Read more!

➤