Refuzul de a crede veridicitatea creației în șase zile duce în mod necesar la respingerea afirmației că Legea celor zece porunci este inspirată de Dumnezeu. Această Lege pornește de la premisa că lumea a fost creată în șase zile, dar realitatea contrazice această afirmație. În conformitate cu Biblia, Dumnezeu nu poate minți:

„1. Pavel, robul lui Dumnezeu şi apostol al lui Iisus Hristos, după credinţa aleşilor lui Dumnezeu şi după cunoştinţa adevărului cel întocmai cu dreapta credinţă, 2. - Întru nădejdea vieţii veşnice, pe care a făgăduit-o mai înainte de anii veacurilor Dumnezeu, Care nu minte, 3. Şi Care, la timpul cuvenit, Şi-a făcut cunoscut cuvântul Său, prin propovăduirea încredinţată mie, după porunca Mântuitorului nostru Dumnezeu – ” (Epistola către Tit a Sfântului Apostol Pavel 1; 1-3)

 Dacă Dumnezeu nu poate să mintă, El nu ar fi putut afirma în Decalog că ar fi creat lumea în șase zile și că s-ar fi odihnit în ziua a șaptea. Aceste afirmații nu au cum să corespundă adevărului din motivele arătate în capitolele anterioare. Universul a apărut acum aproximativ 13,7 miliarde de ani nu acum aproximativ 6000 de ani, așa cum afirmă creaționiștii. Următorul text biblic este locul unde se pretinde că Dumnezeu ar fi creat lumea în șase zile:

„8. Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca să o sfinţeşti. 9. Lucrează şase zile şi-ţi fă în acelea toate treburile tale, 10.   Iar ziua a şaptea este odihna Domnului Dumnezeului tău: să nu faci în acea zi nici un lucru: nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici sluga ta, nici slujnica ta, nici boul tău, nici asinul tău, nici orice dobitoc al tău, nici străinul care rămâne la tine, 12.          Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l va da ţie. 13. Să nu ucizi! 14. Să nu fii desfrânat! 15. Să nu furi! 16. Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău! 17. Să nu doreşti casa aproapelui tău; să nu doreşti femeia aproapelui tău, nici ogorul lui, nici sluga lui, nici slujnica lui, nici boul lui, nici asinul lui şi nici unul din dobitoacele lui şi nimic din câte are aproapele tău!” 18. Şi tot poporul a auzit fulgerele şi tunetele şi sunetul trâmbiţelor, şi a văzut muntele fumegând; şi văzând, tot poporul s-a dat înapoi şi a stat departe, temându-se. 19. Apoi a zis către Moise: „Vorbeşte tu cu noi şi vom asculta, dar Dumnezeu să nu grăiască cu noi, ca să nu murim”. 20. Zis-a Moise către popor: „Cutezaţi, că Dumnezeu a venit la voi, să vă pună la încercare pentru ca frica Lui să fie în voi, ca să nu greşiţi”. 21. Că în şase zile a făcut Domnul cerul şi pământul, marea şi toate cele ce sunt într-însele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit. De aceea a binecuvântat Domnul ziua a şaptea şi a sfinţit-o.” (Ieșirea 20; 8-21)

Dacă Dumnezeu nu a creat „cerul și pământul, marea și toate cele ce sunt” în șase zile, atunci înseamnă că nici nu putea să afirme că le-a creat. Deoarece Dumnezeu nu minte, înseamnă că aceste afirmații sunt doar invenții omenești. Cu alte cuvinte, Legea celor zeci porunci nu are origine divină, ci este de proveniență umană. Dacă esența Legii mozaice este de origine pământească, nu divină, înseamnă că toată Legea lui Moise este un produs uman și trebuie înțeleasă în acest fel. 

Există și posibilitatea ca cele zece porunci să fi fost date de cineva care poate minți, de exemplu, de reprezentanții unei civilizații extraterestre. Contextul în care Biblia ne spune că Dumnezeu ar fi dat cele zece porunci poporului evreu este foarte ciudat și ne îndreaptă atenția către o civilizație extraterestră care ar fi vizitat în trecut Pământul:

„16. Iar a treia zi, când s-a făcut ziuă, erau tunete şi fulgere şi nor des pe Muntele Sinai şi sunet de trâmbiţe foarte puternic. Şi s-a cutremurat tot poporul în tabără. 17. Atunci a scos Moise poporul din tabără în întâmpinarea lui Dumnezeu şi au stat la poalele muntelui. 18. Iar Muntele Sinai fumega tot, că Se pogorâse Dumnezeu pe el în foc; şi se ridica de pe el fum, ca fumul dintr-un cuptor, şi tot muntele se cutremura puternic. 19. De asemenea şi sunetul trâmbiţei se auzea din ce în ce mai tare; şi Moise grăia, iar Dumnezeu îi răspundea cu glas. 20. Deci, fiind pogorât Domnul pe Muntele Sinai, pe vârful muntelui, a chemat Domnul pe Moise în vârful muntelui şi s-a suit Moise acolo. 21. Atunci a zis Domnul către Moise: „Pogoară-te şi opreşte poporul, ca să nu năvălească spre Domnul, să vadă slava Lui, că vor cădea mulţi dintre ei. 22.        Iar preoţii, care se apropie de Domnul Dumnezeu, să se sfinţească, ca nu cumva să-i lovească Domnul”. 23. Zis-a Moise către Domnul: „Nu se poate ca poporul să se suie pe Muntele Sinai, pentru că Tu ne-ai oprit din vreme, şi ai zis: Trage hotar împrejurul muntelui şi-l sfinţeşte!” 24. Iar Domnul i-a răspuns: „Du-te şi te pogoară şi apoi te vei sui împreună cu Aaron; iar preoţii şi poporul să nu îndrăznească a se sui la Domnul, ca să nu-i lovească Domnul”. 25. Şi s-a pogorât Moise la popor şi i-a spus toate.” (Ieșirea 19; 16-25)

Unii comentatori afirmă fără temei că Isus (Iisus) este același Dumnezeu cu Acela care s-a revelat în V.T. Dacă însă facem comparație între învățăturile lui Isus (Iisus) și textele din V.T. care îl prezintă pe Dumnezeu vedem că între acestea există o diferență uriașă. Dumnezeu, așa cum îl prezintă cartea Ieșirea 19; 16-25, nu este de loc așa cum ne-a spus Isus (Iisus) că este. În primul rând, Isus (Iisus) ne-a revelat că Tatăl este Spirit, dar forțele care s-au adresat poporului evreu pe Muntele Sinai erau forțe având o prezență materială și care au impus poporului o distanță față de ele, pe care poporul nu o putea parcurge. (Ioan 4; 24)

„Tunete şi fulgere şi nor des pe Muntele Sinai şi sunet de trâmbiţe foarte puternic” în timp ce „Muntele Sinai fumega tot, că Se pogorâse Dumnezeu pe el în foc; şi se ridica de pe el fum, ca fumul dintr-un cuptor, şi tot muntele se cutremura puternic” este descrierea potrivită pentru aterizarea unei nave cosmice pe munte. Întreaga poveste vorbește despre întâlnirea dintre o civilizație extraterestră și poporul evreu prin multe din detaliile sale. Indicația că poporul trebuia să își spele hainele și interdicția de a atinge marginea muntelui ar fi putut să însemne o precauție pe care vizitatorii extratereștrii ar fi putut să o ia împotriva germenilor. Interdicția era extrem de drastică și aceasta se explică prin sensibilitatea pe care reprezentanții unei civilizații extraterestre ar fi putut să o aibă față de microorganismele care se aflau pe Pământ.

„12. Să-i tragi poporului hotar împrejurul muntelui şi să-i spui: Păziţi-vă de a vă sui în munte şi de a vă atinge de ceva din el, că tot cel ce se va atinge de munte va muri. 13. Nici cu mâna să nu se atingă de el, că va fi ucis cu pietre sau se va săgeta cu săgeata; nu va rămâne în viaţă, fie om, fie dobitoc. Iar dacă se vor îndepărta tunetele şi trâmbiţele şi norul de pe munte, se vor putea sui în munte”. (Ieșirea 19; 12-13)

Cel ce se va fi atins de munte trebuia să moară. De ce așa o normă drastică? Explicația ar fi că ființele extraterestre, fără să dorească, ar fi putut să transmită oamenilor niște germeni patogeni care ar fi putut să pună în pericol existența întregului popor evreu și chiar și a altor popoare, existente la aceea dată pe Pământ. Cine se atingea de munte trebuia ucis cu pietre sau cu săgeți, nu trebuia atins sau atinsă cu mâna de alți oameni. Vedem aici posibilitatea unei epidemii datorate întâlnirii dintre o civilizație extraterestră și omenire și nu îl vedem pe Dumnezeu care este descris de Biblie ca fiind  Creatorul cerului și a al Pământului.   

Atât în cartea Ieșirea cât și în cartea profetului Ezechiel ni se vorbește despre experiența pe care oamenii au avut-o cu forțe materiale care ne duc cu gândul către ființe venite din alte lumi. Aceste ființe nu sunt existențe spirituale, deoarece ele reprezintă o desfășurare cu aspect tehnologic superior celui cunoscut de omenire. Apare deci o extrapolare în textul biblic de la o posibilă întâlnire între extratereștrii și oameni la o Ființă supranaturală care ar fi creat universul în șase zile. Nu trebuie însă să facem confuzia între o civilizație extraterestră și Dumnezeu care pentru a crea universul se impune să fie situat în afara lui. O civilizație extraterestră nu ar fi putut crea universul din interiorul lui, dar ar fi putut crea primii oameni prin inginerie genetică. Pentru o astfel de creație însă ar fi fost nevoie ca pe Pământ să existe deja niște hominizi, care să poată să fie transformați genetic.  

Dacă Dumnezeu nu a creat lumea în șase zile, atunci toate textele biblice care pornesc de la această premisă, pornesc de la o ipoteză falsă. Pornind de la o presupunere falsă, se ajunge în mod inevitabil la o concluzie greșită. 

Dacă Dumnezeu a creat universul prin Big bang, nu știm cum a procedat în detaliu. Nu știm ce a existat înainte de crearea universului nostru, nu știm cum a realizat El singularitatea din care s-a produs acel Big bang. Nu avem nici o revelație scrisă despre originea universului, avem numai revelația în natură, care vine din studiul lumii înconjurătoare, dar care poate fi interpretată în sensuri diferite, chiar opuse unul altuia.

Trebuie să recunoaștem că Biblia nu reprezintă o revelație asupra modului cum a apărut universul și omenirea. Aceasta este premisa corectă de la care trebuie plecat în cunoașterea lui Dumnezeu. Atâta vreme cât confuzia dintre miturile biblice și revelația lui Dumnezeu va continua să existe și chiar va fi promovată de instituțiile bisericești nu vom putea să așezăm cunoașterea Lui pe baze reale.

Povestirile biblice despre creație contrazic vehement tot ceea ce cunoaștem despre univers. Cu toate acestea, dacă Dumnezeu a creat legile naturii, El nu a făcut acest lucru doar pentru ca tot El să contrazică aceste legi, prin modul în care Biblia descrie creația Sa. 

La acest punct, se poate trage o concluzie rațională care pune în discuție valabilitatea anumitor învățături ale Bisericilor instituționale. Dacă Dumnezeu nu a creat lumea în șase zile și nu s-a odihnit în ziua a șaptea, atunci înseamnă că ținerea zilei de odihnă de către credincioși nu are nici un sens. Oamenii se pot odihni, după munca lor, dar ținerea unei anumite zile de odihnă, pe baze religioase, este o tradiție sterilă, care are ca sursă un mit.

Dacă Dumnezeu nu a creat lumea în șase zile, ținerea sabatului este o invenție omenească și de asemenea și toată teologia care presupune că cele zece porunci au fost inspirate de Dumnezeu.    

Dumnezeu nu a creat în șase zile cerul și Pământul, marea și toată natura și nici nu s-a odihnit în ziua a șaptea, așa cum spune Biblia. Din acest motiv, Dumnezeu nu a binecuvântat ziua a șaptea și nu a sfințit-o. Nici Isus (Iisus) nu a considerat ținerea sabatului ca fiind o cerință absolută: 

„7. Dacă ştiaţi ce înseamnă: Milă voiesc iar nu jertfă, n-aţi fi osândit pe cei nevinovaţi. 8. Că Domn este şi al sâmbetei Fiul Omului.” (Sfânta Evanghelie după Matei 12; 7-8)

Ținerea sabatului biblic a fost relativizată și de apostolul Pavel, care a legat această cerință de convingerea personală a fiecărui credincios și a fiecărei credincioase:

„5. Unul deosebeşte o zi de alta, iar altul judecă toate zilele la fel. Fiecare să fie deplin încredinţat în mintea lui. 6. Cel ce ţine ziua, o ţine pentru Domnul; şi cel ce nu ţine ziua, nu o ţine pentru Domnul. Şi cel ce mănâncă pentru Domnul mănâncă, căci mulţumeşte lui Dumnezeu; şi cel ce nu mănâncă pentru Domnul nu mănâncă, şi mulţumeşte lui Dumnezeu.” (Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel 14; 5-6)

Nivelul de cunoștințe despre originea universului și a omenirii, din vremea apostolului Pavel, era acela care este exprimat în miturile biblice. Totuși Pavel a înțeles că ținerea sabatului este mai degrabă o tradiție decât o cerință importantă a lui Dumnezeu, altfel nu și-ar fi permis să relativizeze această cerință.

➤