Dacă Adam și Eva nu sunt personaje reale, nimeni nu poate să fie condamnat să sufere o pedeapsă eternă în iad pentru că nu crede în teologia care se desprinde din Biblie, aceea care este promovată de Bisericile instituționale. Cum ar putea cineva să fie condamnat pentru că nu crede o minciună? Din punct de vedere istoric, un mit nu ne spune adevărul despre felul cum s-au petrecut lucrurile în realitate, ci încearcă doar să reconstituie imaginativ situații la care scriitorului mitului nu a avut acces. Dacă dorim să avem un grad mai mare de certitudine asupra vieții reale, atunci avem nevoie de știință care se bazează pe observația realității și pe dovezi care susțin ipotezele pe care aceasta le avansează. Povestirile despre creație din Biblie nu sunt susținute de observațiile pe care știința le-a făcut asupra lumii și nu se bazează pe nici un fel de dovezi furnizate de modul cum se desfășoară lucrurile în universul de care aparținem. Mai mult, aceste povestiri sunt profund contradictorii, sunt absurde și prezintă o ordine inversată a creației, plasând efectele înaintea cauzelor, de exemplu, crearea luminii înaintea creației soarelui. 

Ni se spune câteodată, de către instituțiile bisericești, că dacă nu credem în toate dogmele și doctrinele creștine, vom fi condamnați să ardem în iad pentru totdeauna. Chiar și această pretenție a religiei organizate este suficientă ca cineva să respingă credința în Dumnezeu, așa cum ne este ea propusă de către Bisericile instituționale. Nimeni nu ar trebui să fie forțat să creadă o doctrină sau dogmă bazată pe o interpretare literală a miturilor creației din Biblie. 

Avem de ales între două posibilități. Fie Dumnezeu este așa cum îl descriu textele V.T. și atunci imaginea Lui este în contradicție cu ceea ce ne-a învățat Isus (Iisus) despre El, fie Dumnezeu nu seamănă deloc cu imaginea oferită de V.T. și El este așa cum l-a descris Isus (Iisus). Imaginea pe care Isus (Iisus) a prezentat-o despre Tatăl ceresc este foarte diferită față de cea pe care o regăsim în V.T. Isus (Iisus), în conformitate cu Biblia, ne-a spus că Tatăl ceresc este personificarea dragostei necondiționate și El nici nu judecă pe nimeni. (Ioan 5; 22) În V.T. îl găsim pe Dumnezeu ca fiind gelos și răzbunător și gata să verse sânge omenesc. (Amos 6; 8) În V.T. Dumnezeu este prezentat ca un stăpân suveran, dar în N.T. Isus (Iisus) Fiul lui Dumnezeu dă un exemplu personal despre ceea ce înseamnă dragostea de oameni.    

Dacă imaginea reală a lui Dumnezeu este aceea care poate să fie găsită în N.T. și dacă El este perfect și dacă El își iubește și dușmanii, așa după cum l-a descris Isus (Iisus), atunci în V.T. nu îl putem găsi pe El. În V.T. Dumnezeu își urăște dușmanii și caută să îi distrugă. (Cartea înțelepciunii lui Solomon 14; 9) Isus (Iisus), despre care se spune că este una dintre cele trei Persoane care formează Trinitatea, a fost extrem de pacifist, atunci când a trăit pe Pământ, dar în V.T. apare Dumnezeul oștirilor, care este un Dumnezeu al războiului, nu al păcii. Cum poate fi același Dumnezeu atât de războinic și atât de pacifist, în același timp, și cum poate să se transforme două atitudini atât de diferite în două repere morale care vin din aceeași sursă. Răspunsul este clar, marea majoritate a scrierilor biblice sunt de sorginte umană și ele nu au o logică internă care să le confere coerență, fiind niște scrieri eterogene.     

Spre exemplu, Biblia conține o povestire în care ni se spune că Saul a fost trimis să distrugă o întreagă națiune, chiar și animalele, și aceasta nu putea să fie o acțiune comandată de Dumnezeu, deoarece El își iubește dușmanii.

„2. Aşa zice Domnul Savaot: Adusu-Mi-am aminte de cele ce a făcut Amalec lui Israel, cum i s-a împotrivit în cale, când venea din Egipt. 3. Mergi acum şi bate pe Amalec şi pe Ierim şi nimiceşte toate ale lui. Să nu iei pentru tine nimic de la ei, ci nimiceşte şi dă blestemului toate câte are. Să nu-i cruţi, ci să dai morţii de la bărbat până la femeie, de la tânăr până la pruncul de sân, de la bou până la oaie, de la cămilă până la asin”. (Cartea întâia a Regilor 15; 2-3)

„46. Căci dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veţi avea? Au nu fac şi vameşii acelaşi lucru? 47. Şi dacă îmbrăţişaţi numai pe fraţii voştri, ce faceţi mai mult? Au nu fac şi neamurile acelaşi lucru? 48. Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este.” (Sfânta Evanghelie după Matei 5; 46-48)  

Ori Tatăl nostru Cel ceresc nu este desăvârșit și de aceea l-a trimis pe Saul ca, împreună cu dușmanii Săi, să omoare femei și copii, familiile dușmanilor Săi, ori dacă este desăvârșit, atunci Biblia minte și El nu l-a trimis pe Saul să facă acest lucru. Care este răspunsul la această întrebare? Răspunsul nu îl putem afla studiind Biblia, căci ea prezintă imagini contradictorii ale lui Dumnezeu.   

În timpurile V.T. Dumnezeu nu a practicat genocidul doar o dată, cu ocazia Potopului, ci de mai multe ori. Scuza pe care au găsit-o anumiți apologeți ai Bibliei este acea că toate popoarele care au fost distruse au fost formate din păcătoși, prin urmare, acei oameni meritau să moară. Să nu uităm însă că așa zișii păcătoși erau oamenii ca toți ceilalți, care trăiau în acele vremuri. Dacă Dumnezeu nu s-a revelat acelor așa ziși păcătoși și nu le-a dat și lor legile Sale, atunci de ce au fost aceștia exterminați fără milă? Acei oameni nu puteau să fie altfel decât păcătoși în condițiile în care ei nu au primit revelația directă a lui Dumnezeu. Este vorba de mituri inventate de oameni, pentru a justifica anumite politici de cucerire, nu poate fi vorba de acțiunile lui Dumnezeu care nu are cum să iubească omenirea și, în același timp, să distrugă popoare întregi, prin acțiuni de genocid. Iată ce spune Biblia că s-ar fi întâmplat dacă Dumnezeu ar fi făcut minunile Sale și în mijlocul altor popoare, în afara poporului evreu:

„21. Vai ţie, Horazine, vai ţie, Betsaida, că dacă în Tir şi în Sidon s-ar fi făcut minunile ce s-au făcut în voi, de mult, în sac şi în cenuşă, s-ar fi pocăit.” (Sfânta Evanghelie după Matei 11; 21) 

Dacă Dumnezeu nu a făcut astfel de minuni în Tir și în Sidon, nici nu avea nici un motiv să se aștepte la pocăință din partea locuitorilor acelor locuri, deci distrugerea unor asemenea așezăminte umane nu ar fi avut nici o bază morală. Cu toate acestea, conform precizărilor făcute de Biblie, Tirul a fost o țintă pentru Dumnezeu și a suferit numeroase evenimente dezastruoase:

„5. Când Egiptul va prinde de veste, va tremura la auzul nenorocirilor Tirului.” (Isaia 23; 5)

Angajamentul lui Dumnezeu împotriva altor popoare, altele decât poporul evreu, pare a fi cu totul nejustificat. Chiar dacă poporul evreu a avut un acord cu Dumnezeu, totuși populația evreiască a fost de multe ori neascultătore față de El, la fel de mult poate ca și alte popoare, deci tratamentul special acordat Evreilor nu era justificat. În același timp, trebuie observat că și Evreii au fost pedepsiți pentru păcatele lor, deci în înțelepciunea Sa Dumnezeu ar fi trebuit să cunoască natura umană și să știe că distrugerea unor întregi popoare nu va realiza nimic. Toate aceste povestiri despre pedepse aplicate de Dumnezeu diferitelor popoare se bazează pe prezumția că Adam și Eva au fost personaje reale și că, prin urmare, El ar avea drepturi suverane asupra creației Sale.

Dacă Dumnezeu i-a făcut pe primii oameni, tot El are și dreptul de a îi distruge, dar dacă oamenii nu au fost creați așa cum ne spune Biblia, ci sunt produsul evoluției naturii, atunci El nu are nici o justificare de a distruge oamenii pentru că sunt păcătoși, deoarece păcatul este în natura umană. Oamenii nu pot să fie condamnați doar pentru că sunt păcătoși, dar poartă responsabilitatea pentru acțiunile sau inacțiunile lor concrete în fața legilor sociale. O persoană care nu a săvârșit nici o ilegalitate nu poate să fie anihilată doar pentru că are o natură imperfectă. Chiar dacă natura umană nu este desăvârșită din punct de vedere moral, totuși sunt mulți oameni care în natura lor respectă legile sociale și au un caracter bun și generos. A condamna acești oameni doar pentru că sunt urmașii lui Adam și Eva este o aberație, cu atât mai mult cu cât oamenii nu sunt urmașii acestor personaje imaginare.    

Care este obiectul salvării lui Dumnezeu? Este salvarea de moarte sau de iadul veșnic? Dacă există iadul veșnic, atunci moartea nu există, căci nu poți să suferi veșnic, dacă mori. Biblia ne spune că Dumnezeu acceptă existența iadului veșnic și tot El ne poate salva de iadul a cărui existență El o tolerează. Dacă Dumnezeu nu ar fi tolerat existența iadului noi nu am avea nevoie să fim salvați de la a ajunge în iad. Pare ciudat, Dumnezeu ne salvează de ceea ce chiar El a creat, adică iadul.

 Se propovăduiește foarte mult iubirea lui Dumnezeu pentru omenire, dar cine citește anumite versete biblice nu poate să vadă în acțiune această iubire, poate chiar să fie frapat de o atitudine lipsită de iubire. Să luăm un exemplu care ar trebui să reflecte iubirea necondiționată a lui Dumnezeu, dar care nu seamănă deloc cu așa ceva: 

„1. Apoi a răsunat la urechile mele un glas mare şi a zis: „Apropiaţi-vă pedepsitorii cetăţii, având fiecare în mână unealta de nimicire!” 2. Şi iată dinspre poarta de sus, care dă spre miazănoapte, veneau şase bărbaţi, având fiecare în mână unealta sa ucigătoare; şi între ei se afla unul, îmbrăcat cu haină de în, care avea la brâu unelte de scris. Aceştia, venind, s-au oprit lângă jertfelnicul cel de aramă. 3. Atunci slava Dumnezeului lui Israel s-a pogorât de pe heruvimul pe care se afla la pragul casei. Şi a chemat Domnul pe omul cel îmbrăcat în haină de în, care avea la brâu unelte de scris, 4. Şi i-a zis Domnul: Treci prin mijlocul cetăţii, prin Ierusalim, şi însemnează cu semnul crucii (litera „tau” care în alfabetul vechi grec avea forma unei cruci) pe frunte, pe oamenii care gem şi care plâng din cauza multor ticăloşii care se săvârşesc în mijlocul lui”. 5. Iar celorlalţi le-a zis în auzul meu: „Mergeţi după el prin cetate şi loviţi! Să nu aveţi nici o milă şi ochiul vostru să fie necruţător! 6. Ucideţi şi nimiciţi pe bătrâni, tineri, fecioare, copii, femei, dar să nu vă atingeţi de nici un om, care are pe frunte semnul „+”! Şi să începeţi cu locul Meu cel sfânt!” Şi au început ei cu bătrânii, care erau înaintea templului. 7. Apoi le-a zis: „Întinaţi templul, umpleţi curţile cu ucişi şi ieşiţi!” Şi au ieşit şi au început să ucidă prin cetate. 8. Şi după ce i-au ucis, iar eu am rămas, am căzut cu faţa la pământ şi, strigând, am zis: „O, Doamne, Dumnezeule, vei pierde oare tot ce a mai rămas din Israel, vărsându-Ţi mânia asupra Ierusalimului?” 9. Iar El mi-a răspuns: „Nelegiuirea casei lui Israel şi a lui Iuda este mare, foarte mare şi ţara aceasta e mânjită cu sânge, iar cetatea e plină de nedreptate, că ei zic: „A părăsit Domnul ţara aceasta, Domnul nu mai vede! 10. De aceea ochiul Meu nu-i va cruţa şi Eu nu Mă voi îndura şi voi întoarce purtarea lor asupra capului lor”. 11. Şi iată omul cel îmbrăcat cu haină de în, care avea la brâu uneltele de scris, a dat răspuns şi a zis: ”Am făcut cum mi-ai poruncit”. (Iezechiel 9; 1-11)

Pentru că țara era mânjită de sânge, Dumnezeu nu a găsit un lucru mai bun de făcut decât să o mânjească de sânge și mai tare. Nu poate fi vorba despre Dumnezeu a cărui bunătate o apreciem așa de mult. Nu contează cât de mânjită de sânge era țara, Dumnezeu nu se poate comporta ca un om și dacă nu are altă soluție decât distrugerea extremă, atunci toate dogmele și doctrinele care susțin dragostea Lui pentru omenire au o problemă de consecvență cu textele biblice. Oamenii nu se închină în fața puterii de distrugere a lui Dumnezeu, ci în fața bunătății și dragostei Sale infinite pentru omenire, și dacă aceasta nu ar fi reală, atunci nu se știe câți oameni s-ar mai închina în fața Lui. În ceea ce mă privește, eu consider că textele biblice în care Dumnezeu este descris în culori atât de sumbre sunt falsuri sau prezintă o realitate inferioară, din punct de vedere moral, față de Tatăl ceresc, de exemplu, o civilizație extraterestră. Cu toate acestea, atrocitățile descrise par a fi străine chiar și unei civilizații extraterestre și de aceea ele înclină balanța către exagerări umane mai mult decât către fapte reale. 

Ce ticăloșii ar fi putut să săvârșească fecioarele, copiii și femeile ca să fie uciși fără milă pe străzile orașului? Întreaga poveste este profund absurdă. Poate că anumiți conducători sau oameni puternici ar fi putut săvârși ticăloșii, ca peste tot în lume, de ce trebuiau să sufere niște copii efectele ticăloșiilor lor? Aici este vorba de uciderea nediscriminată a tuturor oamenilor din cetate cu excepția unor victime care aveau înscris un anumit semn pe frunte. Ca și cum întreaga cetate s-ar fi împărțit în două părți, victime și călăi. Cine poate să înghită asemenea enormități? În nici o cetate din lume, populația nu se împarte în victime și călăi, există o majoritate neutră care nu sunt nici victime și nici călăi și în nici un caz copiii nu pot să fie incluși în rândul victimelor. Oricine a scris așa ceva nu a făcut decât să denigreze Persoana lui Dumnezeu și să facă pe mulți oameni să se depărteze de El.

Nu există nici o justificare pentru uciderea unor copilași și dacă Dumnezeu ar fi dat un astfel de ordin ne putem îndoi de dragostea Lui necondiționată. Dacă însă Dumnezeu ne iubește condiționat, atunci trebuie să știm exact care sunt condițiile dragostei Lui. Îi iubește Dumnezeu numai pe aceia și acelea care se supun orbește cerințelor Lui și cred tot ce scrie Biblia, indiferent cât ar fi de absurde situațiile prezentate de acele texte? Personal, cred că Dumnezeu poate învinge răul numai prin adevăr și orice exagerare sau neadevăr prezentat de Biblie nu poate decât să submineze credința în El. Chiar și o dragoste condiționată ar exclude masacrul unor copii nevinovați. Orice concluzii am trage despre caracterul lui Dumnezeu, nu putem să le bazăm pe majoritatea textelor din V.T. care prezintă o imagine deformată a Lui, contrazisă de altfel de Isus (Iisus).   

Textul citat din Iezechiel este în contradicție cu alt text, tot din Iezechiel:

„20. Sufletul care păcătuieşte va muri. Fiul nu va purta nedreptatea tatălui, şi tatăl nu va purta nedreptatea fiului. Celui drept i se va socoti dreptatea sa, iar celui rău, răutatea sa. 21. Dar dacă cel rău se întoarce de la nelegiuirile sale pe care le-a făcut şi păzeşte toate legile Mele şi face ceea ce e bun şi drept, el va trăi şi nu va muri.” (Iezechiel 18; 20-21) 

Nu există deci nici o bază pentru uciderea copiilor atâta vreme cât „fiul nu va purta nedreptatea tatălui și tatăl nu va purta nedreptatea fiului”. Textele biblice transmit mesaje mixte și contradictorii și în privința răspunderii personale. Dacă facem o paralelă între învățăturile lui Isus (Iisus) și imaginea lui Dumnezeu în V.T. putem să observăm că este vorba despre două planuri total diferite. Cum am putea să ne imaginăm pe Isus (Iisus) dând ordin ca niște călăi să ucidă fecioare, copii și femei sau întreaga populație a unei cetăți? O astfel de ipoteză pare halucinantă. Isus (Iisus) ne-a învățat să ne iubim și dușmanii și să întoarcem și obrazul celălalt atunci când suntem loviți, cum și-ar fi călcat el propriile învățături, ucigând copii nevinovați? Nu poate fi vorba de una și aceeași Persoană și nici măcar de unul și același Dumnezeu. O Persoană care își schimbă atât de mult caracterul, un cameleon moral, nu poate să fie un ghid moral pentru omenire.       

În N.T. avem multe texte care se referă la caracterul iubitor a lui Dumnezeu, în așa măsură încât El este identificat cu dragostea:

„8. Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire.” ( Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan 4; 8)

Dacă Dumnezeu este dragoste, atunci de ce a ucis prin Potop 99,99% din populația globului pământesc? O asemenea dragoste seamănă mai mult cu ura. Crime săvârșite din dragoste săvârșesc numai persoanele care au probleme psihice, dar Dumnezeu este întruchiparea înțelepciunii. Singura explicație care pare a fi plauzibilă este aceea că multe texte biblice reprezintă o colecție de mituri, fără legătură cu realitatea.

➤