Oare realizează fiecare care citește Biblia că ea spune că până în cea de a doua zi a creației nu a existat cerul și că tot spațiul universului a fost acoperit de ape și că împotriva acestei descrieri ar fi existat lumina zilei, încă din prima zi? În contextul biblic, în mod obișnuit, ne imaginăm că Pământul a fost de la începutul existenței lui așa cum este astăzi, dar Biblia nu spune așa ceva. În conformitate cu Facerea, prima carte a Bibliei, Pământul s-ar fi aflat la început sub apele unui ocean primordial, imaginar, sub forma unei grămezi de materie și nu ca o planetă sferică. Pământul, ne spune Biblia, ar fi fost la început pustiu și fără formă și întunericul ar fi acoperit fața adâncului. (Facerea 1; 2)
 
 Până în cea de a doua zi a creației, în conformitate cu Facerea, întregul univers material ar fi fost lipsit de formă. În ciuda acestui fapt, Biblia ne spune că în prima zi a creației a fost o dimineață și o seară. Prima dimineață și seară s-ar fi petrecut fără existența cerului, în care se include și atmosfera pământului și fără existența soarelui. În prima zi a creației ar fi fost o dimineață și o seară sub ape, generate de o presupusă lumină artificială, în adâncurile oceanului primordial, chiar dacă lumina călătorește cu mare dificultate sub apă, în integralitate numai până la 200 m și foarte slab sub această adâncime. Acest tip de contradicții rezultă dintr-o analiză sistematică și imparțială a cărții Facerea, care este diferită în natura ei de studiile dogmatice, care sunt promovate de către denominațiunile creștine.
 
 Încerc de asemenea să stabilesc, în lucrarea de față, dacă Dumnezeu, așa cum este prezentat de cartea Facerea, este la fel cum rezultă din înțelegerea teologilor și filozofilor sau dacă Biblia spune ceva diferit despre El față de imaginea oferită credincioșilor de către istoria Creștinismului. Îl prezintă Biblia și în mod special cartea Facerea pe Dumnezeu ca fiind infinit, imaterial, Atotputernic, Atotștiutor și Atotprezent sau ca pe o divinitate care poate face greșeli, nu știe totul dinainte și câteodată regretă cea ce face? Cum au ajuns la concluziile lor, care sunt atât de răspândite printre Creștini, filozofii și teologii? Este posibil ca Dumnezeu, așa cum este prezentat de cartea Facerea, să fie o Ființă mai puțin puternică sau iubitoare decât este descris de apologetica religiei creștine și să fie reprezentantul unei civilizații extra-terestre superioare nouă, așa cum cred susținătorii teoriilor cu privire la astronauții antici? Nu este rezonabil oare să îl considerăm pe Dumnezeu reprezentantul unei civilizații superioare care este interesată de noi și probabil dorește să ne controleze? Acest studiu ne poate ajuta să ne apropiem de un răspuns.
 
 Există și o altă posibilitate care poate fi contemplată. Biblia poate să vorbească despre două realități diferite. Pe de o parte, o Realitate divină infinită și iubitoare, pe de altă parte, o civilizație extra-terestră interesată în evoluția oamenilor și cele două să se afle în conflict una cu cealaltă. Anumite răspunsuri la aceste întrebări, câteodată la un nivel fundamental, pot să fie conținute de un studiu critic al narațiunilor din cartea Facerea capitolele 1-11.
 
 Ezit să folosesc termenul „deconstrucție” pentru a evita o etichetare simplistă, dar, de fapt, ceea ce mă interesează este congruența textelor biblice adică armonia, conformitatea și corespondența dintre înțelesurile lor. Ce încearcă textele din cartea Facerea să ne transmită, ce mesaje spirituale sunt înscrise în conținutul lor? Oare mesajele care sunt conținute în anumite texte din Biblie sunt în armonie cu cele care sunt conținute de celelalte texte biblice? Dacă cartea Facerea este considerată o carte pe care ne putem baza atunci se impune ca textele ei să formeze un întreg coerent și armonios. Dacă aceste texte se contrazic între ele neîncetat aceasta este deoarece ele reprezintă o colecție din diferite surse, scrisă de mai mulți autori și nu există o Minte călăuzitoare, un Autor divin, unic, în spatele lor.
 
 Acest tip de analiză a mai fost făcut înainte, dar cea ce încerc să realizez în acest studiu este o evaluare mai complexă în care teologia știința și filozofia să își exprime fiecare un punct de vedere. Încerc să reevaluez toate argumentele care au fost folosite înainte, dar de asemenea să aduc noi argumente fiind detașat de orice angajament față de vreo autoritate religioasă. Personal, sunt un om credincios, dar sunt de asemenea un admirator al științelor și al rezultatelor lor practice și consider că amândouă, religia și știința, sunt cele două fațete ale aceleiași monede, de fapt, ale aceleași realități. Separația dintre știință și religie, după părerea mea, este un efect al unei uriașe manipulări practicată de a lungul unei lungi perioade de timp. Anumite elemente ale realității pot să fie mai ușor accesate și înțelese de către științe și alte elemente, în principal dimensiunea sa infinită, rămân deschise pentru revelația divină dacă această revelație reprezintă o cunoașterea reală și nu se referă doar la mituri care sunt  etichetate ca revelație de către religie.
 
 Această lucrare reprezintă o privire critică asupra religiei creștine și în mod special asupra textelor primelor 11 capitole ale cărții Facerea. Această abordare critică și analitică nu este făcută de un agnostic sau un ateist, ci de cineva care este Creștin practicant. Cu toate acestea, este posibil ca nivelul critic al acestui studiu să depășească criticile Bibliei făcute de agnostici sau de către ateiști. Din punctul meu de vedere, primele 11 capitole ale cărții Facerea, dacă sunt supuse la testul unei cunoașteri autentice se impune să reziste acestui test, iar dacă nu rezistă, își pierd statul de sursă de cunoaștere în legătură cu modul cum a fost creat universul și umanitatea. Dacă aceste texte conțin un mesaj spiritual ascuns, atunci când sunt citite ca niște parabole, acest mesaj trebuie să fie unul coerent și nu doar o colecție de contradicții. 
 
 Chiar dacă primele 11 capitole ale cărții Facerea sunt numai legende, care nu au nici o legătură cu realitatea, atât posibilitatea existenței lui Dumnezeu cât și o relație personală nedogmatică cu El rămân nezdruncinate. În același timp, după părerea mea, o credință religioasă autentică trebuie să fie bazată pe adevărul faptelor, atunci când pretinde că deține cunoașterea realității într-un anumit domeniu. Dacă, în baza textelor din cartea Facerea, cineva spune că știe exact cum a apărut universul, el sau ea trebuie să aducă argumente raționale în sprijinul acestei atitudini și nu doar o credință non-analitică.
 
 Înțelegerea noastră despre originile universului s-a modificat în mod fenomenal, de când cartea Facerea a fost scrisă. A ignora progresul cunoașterii în domeniul astrofizicii și în alte domenii de cercetare și a ne agăța cu obstinație de textele conținute de primele 11 capitole ale cărții Facerea nu este o atitudine determinată doar de o credință personală a fiecăruia, dar este mai ales o situare programatică a religiei instituționalizate. A nega direct sau indirect progresul cunoașterii umane începând cu timpul, când cartea Facerea a fost scrisă și până în zilele noastre pune în discuție abilitatea speciei umane de a obține orice fel de cunoaștere validă în general și orice nouă înțelegere a realității. 
 
 Suntem noi oamenii dotați cu capacitatea de a cunoaște realitatea sau nu? Istoria speciei umane dovedește că suntem. Chiar și cartea Facerea ne spune că noi oamenii suntem capabili să dobândim cunoașterea binelui și a răului, cunoaștere morală, care este inseparabilă de cunoașterea realității în general. Pentru oamenii care cred în mod literal în cartea Facerea, Biblia le spune că Adam și Eva ar fi mâncat din pomul cunoașterii binelui și răului și acest lucru le-ar fi conferit anumite abilități în domeniul cunoașterii, prin urmare umanitatea este capabilă să dezvolte știința, chiar în concordanță cu textele biblice.
 
 Dacă Biblia recunoaște capacitatea omenirii de a cunoaște realitatea aceasta înseamnă că în mod implicit ea admite de asemenea și posibilitatea ca oamenii să descopere originile universului și ale speciei umane. Dacă lucrurile nu ar sta așa, atunci de ce ar fi fost pedepsiți Adam și Eva pentru că au dorit să își extindă gradul de cunoaștere? Dacă cunoașterea nu ar fi fost la îndemâna lor ce pericol putea să prezinte atitudinea lor? Adam și Eva sunt doar personajele unui mit, dar apologeții Bibliei nu sunt nici măcar consecvenți cu miturile pe care le consideră realitate. Conform acestor mituri oamenii au capacitatea de a își dezvolta gradul de cunoaștere și, în acest fel, de a contesta propriile lor mituri. 
 
 În conformitate cu textele biblice, rasa umană a ales un drum plin de demnitate, drumul cunoașterii. Aceasta a fost o decizie prin care s-a câștigat demnitatea întregii specii umane. De ce sunt blamați Adam și Eve de către unii reprezentanți religioși? Pentru că nu l-au ascultat orbește pe Dumnezeu. Cu toate acestea, atunci când sunt puse în balanță, ascultarea oarbă și riscurile asumate pentru obținerea cunoașterii, cea dea doua trezește un mai mare respect. Civilizația noastră prezentă este rezultatul drumului cunoașterii și calea aceasta a transformat umanitatea în ceea ce este astăzi, o lume într-un progres continuu. Nu există termen de comparație între lumea feudală religioasă și lumea modernă care tinde să rezolve problemele ei prin știință și tehnologie. Cine vede cu precădere partea negativă a acestui proces, orice dezvoltare are și o parte negativă, nu folosește bine metoda comparației. Cunoașterea științifică este reală și este prezentă în toate domeniile.
 
 Pentru a cunoaște diferența dintre bine și rău, ceea ce este un pas necesar pentru a înțelege bunătatea lui Dumnezeu, cineva trebuie să meargă pe drumul cunoașterii realității create de Dumnezeu. În concordanță cu Biblia, Dumnezeu ne-ar fi oferit, prin strămoșii noștri, un fel de scurtătură către fericire înrudită cu ignoranța, dar ei au ales drumul greu, calea cunoașterii, un drum mult mai dificil și mai complex, dar în același timp mai plin de satisfacții.
 
 O întoarcere la nevinovăția inițială, de care Adam și Eva au dorit să scape, nu mai este posibilă. Este necesar să mergem înainte nu înapoi. Trebuie să cunoaștem și să confruntăm realitatea și să facem în continuare alegeri, de data aceasta bine informații despre cum funcționează lumea cu adevărat și care sunt originile universului. În felul acesta oamenii îl pot cunoaște pe Dumnezeu în profunzime prin alegerile pe care fiecare din noi le face, bazate pe cunoașterea faptelor și nu întemeiat doar pe dogme religioase. Într-un mod metaforic, prima alegere a fost făcută de Adam și Eva și dacă aceea ar fi fost o realitate noi nu am putea să schimbăm aceea decizie pentru cunoaștere și nici consecințele ei. Noi putem să schimbăm doar destinul nostru prin cunoaștere și credință, cele două întrunindu-se într-o proporție delicată.
 
 Ce fundație poate avea o credință personală care acceptă că universul a fost creat prin Big Bang cu 13,7 miliarde în urmă și nu a fost creat în șase zile și nici măcar în șase perioade de timp mai lungi? Dacă am separa narațiunile cu privire la creație de restul Bibliei ce ne mai rămâne ca o sursă serioasă de informații despre originea universului și a rasei umane? Poate cineva să știe că există Dumnezeu doar pentru că el sau ea l-a întâlnit pe El într-o experiență spirituală personală și aceasta fără nici o relație cu textele din primele 11 capitole ale cărții Facerea? Ce vine mai întâi, experiența spirituală personală sau citirea Bibliei? După părerea mea, citirea primelor 11 capitole din cartea Facerea fără o experiență personală cu Dumnezeu poate fi un motiv serios de pierdere a credinței. Dacă se compară oferta științifică, bine argumentată, cu descrierea biblică a creației, plină de contradicții, cea din urmă nu are cum să prevaleze.
 
 Fiind un Creștin practicant, am considerat în trecut că Biblia este o carte inspirată de Dumnezeu și așa am continuat să cred, până când am început să analizez textele ei în profunzime. Între timp am observat anumite contradicții fundamentale care mă împiedică să păstrez aceeași opinie cu privire la inspirația Bibliei. Inspirația biblică nu înseamnă inspirația directă a unor texte biblice de către Dumnezeu, ci poate să însemne că anumite persoane s-au aflat într-o relație personală cu El și în felul acesta au scris anumite texte bazate pe această relație. Este vorba de o inspirație indirectă și nicidecum de o inspirație literală sau de o dictare a textelor biblice.
 
 Toate textele au înțelesuri, unele dintre aceste înțelesuri sunt intenționate de autorii lor, dar alte înțelesuri reprezintă consecința logică a afirmațiilor lor, consecință care rezultă din text, fie că a fost intenționată sau nu. Aceste înțelesuri neintenționate sunt extrem de importante, atunci când ne ocupăm de coerența unor texte, mai ales, atunci când aceste texte sunt considerate a fi expresia unor adevăruri fundamentale. Adevărul din spatele textelor analizate nu rezultă numai din ceea ce autorul sau autoarea lor încearcă să ne spună, uneori în mod neconvingător. Întrebarea care ne ajută să progresăm în înțelegerea textelor respective este următoarea: sunt aceste scrieri coerente sau posibile? Dacă consecințele lor logice, intenționate sau nu de scriitorii lor, sunt incoerente sau imposibile, atunci textele respective nu pot fi considerate ca fiind inspirate de Dumnezeu. 
 
 Textele biblice trebuie să fie analizate în această cheie. Chiar dacă ni se spune neîncetat că textele biblice sunt inspirate de Dumnezeu, de ce ar trebui să credem acest lucru, fără să ne convingem personal că așa stau lucrurile? Creștinismul, la fel ca oricare altă religie, a devenit o industrie enormă cu sute de mii de funcționari religioși, situați pe întregul glob pământesc. Una din „armele” preferate ale acestor funcționari religioși este repetarea cu obstinație a prezumției că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, iar textele ei sunt direct inspirate de El. Această prezumție se bazează, cum altfel, tot pe un text biblic, cu toate că Isus (Iisus) ne-a spus, ca un fel de metodologie generală, că cine mărturisește despre el însuși nu trebuie neapărat să fie crezut. (Ioan 5; 31-32)
 
 Pe de altă parte, oricine respinge posibilitatea revelației divine, ca o consecință a unei asemenea atitudini, el sau ea găsesc dificil să accepte posibilitatea existenței lui Dumnezeu, deoarece rațiunea are limitele ei naturale. Cu toate acestea, rațiunea este singurul criteriu sau unitatea de măsură standard pentru a măsura coerența unor afirmații indiferent dacă acestea au caracter religios sau nu. Revelația divină nu poate să fie respinsă ca principiu, dar nici refuzul rațiunii nu ne poate duce la rezultate pozitive în căutările noastre. Ce este de făcut? O pretinsă revelație, incoerentă din punct de vedere rațional, nu poate să aibă nici o legătură cu Dumnezeu deoarece El este rațiunea supremă, adică Logosul. Nu suntem obligați să acceptăm eticheta de Cuvânt inspirat al lui Dumnezeu, pentru orice pretinsă inspirație, fie că este vorba de texte biblice sau de alte texte. Isus (Iisus) ne-a învățat să cercetăm Scripturile nu să le acceptăm în mod necritic. (Ioan 5; 39) În unele Scripturi vom găsi viața veșnică, dar în altele vom afla numai legende care prin natura lor nu au legătură cu fapte istorice.
 
 Dacă încep să mă contrazic pe mine însumi în ceea ce afirm, acesta este un element important și destul de puternic ca să facă punctul meu de vedere inacceptabil. În același timp, eu nu pot să ader la o credință religioasă în care textele ei, atunci când sunt analizate logic,  produc rezultate absurde sau contradictorii. Revelația lui Dumnezeu nu poate să fie contradictorie sau absurdă deoarece întreaga natură și întreagă existență umană se bazează pe rațiune pentru a funcționa și aceasta din urmă dă un sens existențelor noastre, inclusiv un scop spiritual. Vedem în jurul nostru cum toate lucrurile sunt ordonate într-un mod rațional, de ce atunci numai revelația lui Dumnezeu ar fi haotică? O așa numită revelație care este în contradicție cu legile logice nu poate să vină de la Dumnezeu, deoarece El este Logos și acest termen înseamnă și raționalitate.

- 4 -

Read more!

➤

V.T. ne spune că Dumnezeu a omorât prin Potop 99,99% din populația globului la aceea dată, inclusiv copii nevinovați și aceasta s-ar fi întâmplat cu toate că după acel eveniment lumea ar fi fost și mai rea decât înainte. Această imagine nu se potrivește cu ceea ce ne-a spus Isus (Iisus) despre Tatăl ceresc, care este perfect și care își iubește dușmanii. Cum ar putea Isus (Iisus) să fie Același cu Dumnezeu din V.T., dacă în textele veterotestamentare Dumnezeu nu doar că își urăște așa zișii dușmani, dar îi și distruge? Unde se află perfecțiunea și dragostea de dușmani a lui Dumnezeu, din epoca veterotestamentară? Dacă Dumnezeu rămâne mereu Același, dacă El nu se schimbă, cum se pot explica diferențe așa de mari între imaginea Lui din V.T. și cea din N.T. Ceva este în neregulă. (Matei 5; 48)

Dacă Potopul ar fi făcut lumea mai bună, ne-am fi putut îndoi poate de mijlocul folosit în acest scop, dar Biblia ne spune că lumea a devenit și mai rea, a se vedea povestea despre Sodoma și Gomora, care ni se spune că s-a întâmplat după Potop. Cu ce scop ar fi ucis Dumnezeu atâția oameni și animale dacă în loc ca lumea să devină mai bună ar fi devenit mai rea? Dacă ar fi săvârșit o astfel de acțiune, Dumnezeu ar fi dovedit o cruzime fără margini și cu totul nejustificată deoarece motivația nu a fost asanarea morală a omenirii. Există o explicație mult mai concludentă. Potopul este un mit și nu o realitate și Dumnezeu nu a săvârșit în practică acel genocid și Biblia nu prezintă un eveniment care s-a întâmplat în fapt, ci o legendă. Datorită unor asemenea absurdități Biblia nu poate să fie considerată Cuvântul care nu greșește a lui Dumnezeu, ci doar o colecție de texte mai vechi sau mai noi, din care unele sunt foarte problematice.

Mulți oameni nu cred în Dumnezeu deoarece El este descris în mod greșit de către instituțiile bisericești, care se bazează pe o citire literală a Bibliei. Pentru oamenii care au un interes real în cunoaștere și știință, imaginea lui Dumnezeu, așa cum este prezentată de V.T., este un obstacol de netrecut în calea apropierii de El.

Este foarte important să încetăm să mai susținem cu aplomb retoric că Biblia este Cuvântul inspirat a lui Dumnezeu, în toate textele sale, chiar dacă fiecare din noi am observat anumite discrepanțe în scrierile ei. Dacă continuăm să promovăm această falsă prezumție persistăm în a alimenta o imagine greșită despre El. Creștinismul nu poate să fie slujit de cât de adevăr și de aceea o atitudine de închinare față de doctrine și dogme false, bazate pe mituri sau legende, nu reprezintă închinarea în fața lui Dumnezeu, ci în fața minciunii.

Nu trebuie să apărăm credința creștină și nici o altă credință prin promovarea unor doctrine greșite care în final fac mai mult rău decât bine celor care le asumă. Cel mai sigur instrument prin care Satan duce în eroare lumea sunt dogmele și doctrinele false cărora li se aplică eticheta de sfințenie. Cei mulți oameni evită să analizeze critic scrierile declarate sfinte de către instituțiile bisericești sau afirmațiile unor oameni etichetați ca sfinți. În același timp, adevărul are o forță irezistibilă și iese până la urmă la lumină și cei care îl respectă și îl promovează vor fi luminați de el. Isus (Iisus) ne-a spus că vom cunoaște adevărul și adevărul ne va face liberi (Ioan 8; 32)

În numele adevărului care eliberează am încercat să analizeze cu obiectivitate textele biblice care vorbesc despre creație și Potop și am speranța că mulți credincioși se vor elibera de povara dogmelor și doctrinelor instituțiilor bisericești, care de cele mai multe ori îi conduc pe un drum greșit.

Dumnezeu nu este așa cum îl prezintă cele mai multe doctrine și dogme creștine care se bazează pe o interpretare literala a Bibliei, ci este Acela care se prezintă chiar El în conștiințele noastre și care ne educă ca un Părinte ajutându-ne să conștientizăm greșelile  pe care le-am făcut și ne motivează să nu le mai repetăm. Dumnezeu nu „locuiește” în clădiri făcute de mâini omenești, ci în mințile celor credincioși și celor credincioase, omul fiind templul Duhului Sfânt. (Corinteni 6; 19)

Mi-aș fi dorit foarte mult ca Biblia să poată să reprezinte, pentru mine și pentru ceilalți credincioși și credincioase, un argument solid pentru credința noastră, dar din nefericire nu este cazul. Cu toate acestea, în N.T. găsim și unele texte care sunt scrise de persoane care au avut o relație personală cu Dumnezeu și de aceea acele scrieri au o valoare spirituală, dar pentru înțelegerea lor profundă este nevoie de aceeași legătură strânsă cu El, pe care au avut-o și scriitorii lor.

Lumea nu poate să fie salvată cu minciuni, cu legende sau prin mitologie. Mai presus de orice, se cuvine a recunoaște că oricât de dureros ar fi adevărul este mai bun decât orice altceva și o operație chirurgicală reușită poate să vindece un bolnav. Analiza primelor 11 capitole ale Bibliei din prezenta lucrare este o astfel de operație chirurgicală pe acele texte biblice care au transformat credința creștină într-un bolnav.

Vreau să afirm răspicat, prezentul studiu nu este nicidecum un atac îndreptat împotriva Bibliei sau un demers anticreștin deoarece criticile justificate pe care le cuprinde afectează, în mod egal, toate cele trei religii monoteiste care susțin că Adam și Eva au existat în realitate. Dacă Adam și Eva sunt doar personaje legendare, așa cum cred că multe persoane se vor convinge până la sfârșitul acestei lucrări, atunci Iudaismul, Creștinismul și Islamul, în egală măsură, se bazează în ofertele lor spirituale pe mitologie și nu pe fapte dovedite științific și lucrul acesta diminuează mult valoarea lor de adevăr.

Prezenta analiză încearcă să răspundă deci la o problemă fundamentală. Ce fel de modificări apar în conținutul unei credințe personale în Dumnezeu atunci, când cineva este obligat să admită, prin puterea dovezilor care i se pun în față, că primele 11 capitole din cartea Facerea nu reprezintă fapte reale și nu sunt inspirate de Dumnezeu? În opinia mea, răspunsul la această întrebare poate fi obținut prin compararea lipsei de argumente pentru facticitatea primelor 11 capitole ale Bibliei cu cele mai importante doctrine ale credinței creștine care sunt bazate pe existența lui Adam și Eva.

Lipsa de argumente pentru existența reală a lui Adam și Eva este asociată cu multe contradicții și absurdități și lucrul acesta se poate dovedi fără tăgadă, din primele 11 capitole ale cărții Facerea. Concluzia că Adam și Eva nu au fost personaje istorice reale, ci numai eroi legendari, nu poate să lase fundamentele doctrinale și dogmatice ale teismului clasic neatinse, dimpotrivă generează importante consecințe teologice.

Nu ajunge doar să crezi în ceva, contează și conținutul acelei credințe, adică ce crezi concret despre lucrurile în care crezi. Această regulă se aplică și credinței în Dumnezeu. Ce credem despre Dumnezeu, despre caracterul Său și despre acțiunile Sale? În V.T. ni se cere să credem niște enormități care se pun în sarcina lui Dumnezeu și atunci, când avem credință în El ne este greu să credem sincer că El ar fi săvârșit astfel de atrocități.

Concluziile care se degajă din acest studiu vor afecta în mod inevitabil nu doar atitudinea individuală a fiecărui credincios și credincioasă creștină în legătură cu religia sa, dar va clătina de asemenea pilonii dogmatici ai credinței creștine instituționale. Ca un punct de vedere personal, consider că această dinamică este mai degrabă pozitivă, indiferent cât este de inconfortabilă. O credință care se bazează pe cât mai multe informații cu putință este o credință puternică, nu este una slabă. De exemplu, recunoașterea faptului că pământul se învârte în jurul soarelui nu a desființat credința creștină, care susținea altceva, în ciuda unei rezistențe extraordinare în fața adevărului, din partea liderilor bisericilor instituționale. Fundamentele credinței creștine sunt mult mai puternice decât atât și absorbția acestui adevăr științific a permis progresul general al umanității și mari realizări științifice, în toate domeniile.   

Datorită progresul științific și tehnologic, călătoriile sunt ușurate și distanțele sunt scurtate, intervențiile medicale sunt mult mai eficiente, comunicațiile dintre oameni sunt mult mai bune decât în trecut, media vieții este mai mare, standardul general de trai, cel puțin în anumite zone geografice, este incomparabil mai bun decât înainte, circulația informației este mai rapidă și așa mai departe. Acceptarea adevărului în legătură cu dinamica soarelui și a pământului a fost un pas necesar către acest progres general. Continuarea unei aderențe încăpățânate și impunere forțată asupra societății, de către instituția bisericească, a modelului lui Ptolemeu, care s-a dovedit a fi greșit, ar fi făcut imposibilă promovarea științelor.

Toate aceste realizări au facilitat chiar și transmiterea mesajului creștin în întreaga lume și au permis ca el să ajungă în cele mai îndepărtate locuri de pe pământ. Oricine poate în zilele noastre să găsească materiale valoroase despre Creștinism pe Internet.  Cu alte cuvinte, toată lumea inclusiv Creștinii beneficiază mai mult de pe urma dezvoltării științifice decât ar fi obținut în urma promovării ignoranței. Oare nu a cerut Isus (Iisus) ca învățătura creștină să fie dusă până la marginile pământului? Mesajul lui Isus (Iisus) călătorește în întreaga lume purtat de misionarii creștini, mai repede ca înainte datorită dezvoltării științei și tehnologiei. 

Mulți pași mai trebuie să fie făcuți pentru a aduce împreună religia și știința și sunt convins că îmbunătățirea acestei relații le va consolida pe amândouă. Numai încercând să înțeleagă adevărul faptic al originii universului și umanității cineva poate să aibă o bază sănătoasă pentru înțelegerea lumii.

După o profundă transformare este posibil ca multe doctrine creștine să fie foarte diferite decât cele pe care le cunoaștem astăzi, dar fiecare dintre noi va fi mai aproape de adevărul după care tinde. De fapt, Creștinismul este deja foarte diferit acum decât cu câteva sute de ani în urmă și este mai puțin fanatizat și de aceea mult mai tolerant și civilizat în comparație cu aceea perioadă. Nu se mai văd tribunalele inchizitoriale, rugurile, vânătorile de vrăjitoare și războaiele religioase.

Mulți oameni cred în Dumnezeu pentru creșterea lor spirituală și nu pentru idealul fals al transformării credinței lor religioase într-o ideologie universală impusă cu forța asupra societății. Încercarea de a impune o credință religioasă asupra cuiva, independent de convingerile personale ale acelei persoane, este o agresiune morală, care descalifică complet susținătorii acelei religii din punctul de vedere al moralității lor.

Toleranța și civilizația nu trebuie să fie considerate ca fiind slăbiciuni ale religiei creștine, deoarece în „ecuația” creștină există doi termeni, Dumnezeu și omul. Respectul pentru Dumnezeu implică considerație pentru om. Afirmația că îl iubim pe Dumnezeu dublată de disprețul față de ființele umane, pentru motivul că au moștenit de la Adam și Eva o natură păcătoasă, nu are nici un sens.

Ființele umane sunt cea mai importantă parte a realității de pe pământ, singurele capabile să îl înțeleagă și să îl iubească pe El. Trebuie să înțelegem mai profund și să respectăm motivele oamenilor în legătura cu credința și atunci, când oamenii îl acceptă pe Dumnezeu, dar și atunci, când îl resping. Anumiți oameni pot avea motive serioase pentru a respinge posibilitatea existenței lui Dumnezeu și aceste motive pot să îi oprească să aibă credință în El. Numai Dumnezeu poate judeca valoarea și importanța acestor motive în viețile lor. De fapt, în concordanță cu Biblia, credința în Dumnezeu este un dar de la El și nu oricine primește acest dar într-un mod care poate fi bine înțeles. Unii oameni refuză darul credinței din motive legate de aderența lor la o altă viziune asupra lumii decât cea propusă în cartea Facerea, în primele 11 capitole. Cu alte cuvinte, modul în care Biblia descrie creația universului și a umanității pot să fie motive foarte temeinice pentru care anumite persoane să nu creadă în Dumnezeu.

Grija față de ființele umane înseamnă, în mod automat, și respect față de Dumnezeu și știm aceasta deoarece  Isus (Iisus) i-a învățat pe discipolii Săi că dragostea față de Dumnezeu derivă din tratamentul aplicat altor oameni. Grija față de oameni se exprimă prin activitatea în serviciul lor, pentru sănătatea, siguranța, confortul, informarea lor, etc. Știința și tehnologia fac exact acest lucru la un nivel foarte înalt, în fiecare zi. Binele în societate nu vine doar din principii religioase generale, clamate de la amvoane, dar nu totdeauna urmate de acțiuni practice, el vine mai degrabă din realizările științifice teoretice și practice. Aceste realizări științifice sunt tot fapte bune, similare cu cele pe care Isus (Iisus) le-a făcut pe pământ, deoarece ele sunt făcute pentru binele fiecărei persoane. Cercetarea științifică poate fi înțeleasă că o formă superioară de dragoste pentru oameni atâta vreme cât la folosește acestora să își îmbunătățească viața. Isus (Iisus) i-a vindecat pe cei bolnavi și același lucru face și medicina. De ce să lăudăm doar prima realizare și să o disprețuim pe cea de a doua? Aceasta ar dovedi inconsecvența celor care procedează în acest fel. Asistăm la un fel de „democratizare” a binelui la care au acces tot mai mulți oameni și nu doar un număr restrâns de aleși.  

În acest studiu intenționez să prezint cele mai importante contradicții care se găsesc în prima carte a Bibliei, în cartea Facerea, capitolele 1-11. Orice contradicție poate să fie o problemă pentru credința care se bazează pe Biblie. Este posibil ca cititul Bibliei să transforme pe cineva într-un credincios sau credincioasă sau într-un necredincios sau necredincioasă și din acest motiv consider că abordarea într-un mod analitic a anumitor teme biblice este foarte importantă. Există o distanță între o citire ocazională a Bibliei și o analiză profesională, motiv pentru care, o citire profesională, foarte atentă la coerența textului, poate ajuta pe oricare cititor interesat să pătrundă mai adânc în cunoașterea diferitelor aspecte prezentate, care altfel ar putea să scape atenției.

În lipsa unei citiri temeinice a textelor biblice, care se referă la creație, mulți credincioși și multe credincioase adaugă propria lor imaginație la ceea ce este scris și de aceea nu înțeleg creația exact așa cum este prezentată de Biblie, ci așa cum și-o imaginează ele. În acest mod, multe persoane își imaginează creația universului în alt fel decât este prezentată de către textele Bibliei, deoarece proiectează propria lor înțelegere asupra unor narațiuni pline de contradicții. Absurditățile textelor biblice despre creație sunt așa de mari încât multă lume refuză să creadă că Biblia poate să conțină astfel de enormități și de aceea fie le trec cu vederea fie consideră că de fapt textele respective spun altceva decât spun de fapt.

➤