Ar fi greșit să ne fixăm pe o explicație teologică care este invalidată de analiza coerenței textelor biblice și de cercetările științifice și este mai bine să ne modificăm concepțiile noastre teologice, privitoare la modul în care a apărut lumea, acceptând toate consecințele raționale pe care descoperirile științifice le aduc.

Pământul ar fi fost un paradis dacă după creația lor toate animalele, inclusiv păsările, ar fi mâncat numai vegetație și nu s-ar fi mâncat unele pe altele. Deoarece așa ceva nu s-a produs niciodată, înseamnă că nu a fost niciodată un paradis pe pământ. Povestirea cu paradisul pământesc este doar un mit. Pe lângă animalele carnivore terestre și marine, au existat și multe păsări pe pământ, care erau de asemenea carnivore:

„Există aproximativ 10000 de specii de păsări care au o hrănire diversificată, ce la cele care sunt carnivore la cele care mănâncă numai plante. Carnivorele mănâncă numai carne, de obicei animale mici și alte păsări mici. Speciile de păsări care sunt carnivore includ bufnițe, vulturi, ulii și șoimi. Omnivorele mănâncă carne și plante, dar carnea o ia mai degrabă de la insecte și viermi. Speciile de păsări omnivore includ găini, prigori și struți. Erbivorele mănâncă numai plante, dar pentru păsări aceasta înseamnă de obicei fructe, fructe de pădure, nuci și semințe. Păsările erbivore includ, de exemplu, papagali. Specii diferite de păsări au ciocuri de forme diferite deoarece fiecare specie a dezvoltat un cioc care să se potrivească cu dieta și cu stilul respectiv de viață. Ciocul funcționează asemănător cu uneltele folosite de oameni și ajută păsările să aibă acces la mâncare. În timp ce unele păsări au ciocuri potrivite pentru o varietate de hrană, cele mai multe posedă ciocuri care arată un anumit nivel de specializare. De exemplu, multe păsări au dezvoltat ciocuri scurte, puternice pentru a sparge nucile și semințele.” (ref. 96)    

Mâncatul cărnii este o caracteristică alimentară foarte răspândită și se regăsește la plante, animale marine, păsări și animale terestre. Afirmația biblică, conform căreia a existat un timp în care animalele ar fi mâncat numai plante, este greșită și de aceea duce teologia care se bazează pe textele biblice la o concluzie falsă. Nu a existat niciodată un rai pe pământ, dacă acel spațiu a fost populat cu animale carnivore. Adam locuia în Grădina Eden și animalele au fost aduse la el ca să le numească. Printre ele ar fi fost și animale carnivore care, pentru a se hrăni, ar fi ucis alte animale și ar fi transformat așa zisul paradis terestru într-un câmp de luptă pentru supraviețuire.

Sunt multe contradicții în povestirile biblice ale creației. Modul de creație al păsărilor este prezentat într-un mod contradictoriu în cartea Facerea:

„20. Apoi a zis Dumnezeu: „Să mişune apele de vietăţi, fiinţe cu viaţă în ele şi păsări să zboare pe pământ, pe întinsul tăriei cerului!” Şi a fost aşa. 21. A făcut Dumnezeu animalele cele mari din ape şi toate fiinţele vii, care mişună în ape, unde ele se prăsesc după felul lor, şi toate păsările înaripate după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.” (Facerea 1; 20-21)

„19. Şi Domnul Dumnezeu, Care făcuse din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului, le-a adus la Adam, ca să vadă cum le va numi; aşa ca toate fiinţele vii să se numească precum le va numi Adam. (Facerea 2; 19)

Când comparăm aceste două texte, putem să vedem că în primul text păsările au fost făcute din ape, dar în al doilea text Dumnezeu ar fi făcut toate păsările cerului din pământ. Modul în care ni se povestește că au fost create animalele este diferit în cartea Facerea capitolul 1 față de capitolul 2. Aceasta este o contradicție evidentă pe care nimeni nu o poate nega și cu siguranță că dacă textele respective ar fi fost inspirate de Dumnezeu, o astfel de greșeală nu s-ar fi putut produce. Dacă cineva afirmă că de vină este scriitorul uman care ar fi interpretat greșit ceea ce i-ar fi spus Dumnezeu, atunci se pune întrebarea câte astfel de texte eronate conține Biblia. O altă întrebare ar fi aceea de ști cât de mult ne putem baza pe o carte, Biblia, care este plină de erori umane și care ne spune altceva decât ar fi intenționat Dumnezeu să ne spună. În Biblie se află două povestiri diferite și contradictorii ale creației. Este imposibil ca amândouă să fi fost inspirate de Dumnezeu. Cel mai probabil este că nici una dintre ele nu a fost inspirată de El.

Au fost animalele create să fie nemuritoare în momentul creației lor? Este o ipoteză foarte improbabilă. Toate plantele și animalele au fost create, în concordanță cu cartea Facerea, cu capacitatea de a se multiplica. Dacă moartea nu le-ar fi oprit aceste animale s-ar fi înmulțit enorm de mult și ar fi sufocat pământul cu numărul lor extrem de mare. Moartea a fost întotdeauna un element care a echilibrat excesul de multiplicare și de fapt moartea este un fenomen biologic folositor pentru evoluție. Fără existența morții evoluția nu este posibilă, deoarece adaptările noi, care sunt mai bune, nu pot să ia locul celor vechi. Niciodată Dumnezeu nu ar fi creat ființe nemuritoare cerându-le să se înmulțească într-un spațiu limitat, cum este pământul, și astfel să ajungă să fie depășite de numărul lor mult prea mare. Este vorba de o nouă contradicție a Bibliei. Ori a creat Dumnezeu ființele muritoare și deci așa zisul păcat a lui Adam și al Evei nu ar fi putut avea nici o influență asupra schimbării naturii lor, ori le-a creat nemuritoare și atunci intrarea morții în lume a fost o necesitate absolută. În cel de-al doilea caz, fără păcatul lui Adam și al Evei lumea nu ar fi putut oricum supraviețui datorită suprapopulării cu plante, animale și oameni. De ce ar fi fost pedepsiți Adam și Eva cu interzicerea vieții veșnice și o dată cu ei ar fi fost pedepsite și toate animalele de pe Pământ, dacă moartea a fost o necesitate și nu o pedeapsă, pe o planetă care nu permite înmulțirea nelimitată a ființelor vii? Adam și Eva nu au fost pedepsiți cu adevărat de Dumnezeu, deoarece ei niciodată nu au existat în realitate.  

Plantele nu puteau în nici un caz să fie nemuritoare, dacă ele trebuiau să fie folosite ca hrană de către animale și oameni. Moartea ar fi intrat în lume în momentul în care ar fi murit prima plantă și lucrul acesta nu are nimic a face cu presupusul păcat al lui Adam și al Evei.

Următorul citat se referă la mortalitatea animalelor:

„Nu se știe dacă imortalitatea dinaintea căderii în păcat a afectat numai pe oameni sau toate organismele de pe pământ. Unii aduc ca un argument pentru imortalitatea animalelor afirmația biblică că acestea nu au fost acceptate ca hrană imediat după creație. De asemenea, Dumnezeu a descris lumea creată ca fiind „foarte bună”, care pentru mulți este în contradicție cu suferința pe care o aduce moartea. Pe de altă parte, posibilitatea unor animale nemuritoare este imediat respinsă de alții deoarece moartea accidentală se întâmplă în mod obișnuit pentru multe organisme mici în zilele noastre. De exemplu insectele sunt ucise în mod frecvent sub picioare, sau sunt înghițite în mod accidental. În același timp, în urma unei examinări se poate constata că o astfel de distincție între oameni și alte creaturi nu se susține. Moartea accidentală se poate întâmpla oamenilor la fel ca aproape oricărui alt organism. Nu există un scenariu general care ar causa moartea unui alt organism și care nu s-ar putea întâmpla de asemenea și oamenilor. Orice incident natural care poate omorî un gândac ar putea omorî și un om. Oamenii sunt unele dintre cele mai fragile organisme de pe pământ din punct de vedere al mediului dar scheletul pe care îl posedă o insectă medie poate să suporte de câteva sute de ori greutatea sa și urmele fosile sunt plin cu animale care ar fi putut din întâmplare să strivească un om așa cum facem noi cu gândacii în zilele noastre.” (ref. 97)  

În ceea ce privește creația animalelor, acestea nu puteau să fie nemuritoare și din alt motiv, pe care îl prezintă citatul următor:

„În ciuda faptului de a fi prolific, cu peste două mii cinci sute de specii răspândite pe suprafața pământului, fluturele de mai depinde de cantitate, mai degrabă decât de calitatea vieții pentru a supraviețui pe pământ. Aceste insecte acvatice au cea mai scurtă durată de viață cunoscută, cu așteptarea de viață de la o jumătate de oră la o zi, depinzând de soiul lor. De fapt, singurul scop în viață este de a cloci și a se reproduce.” (ref. 98)

Trăind numai câteva ore, anumite insecte ar fi murit în mod natural înainte de creația primilor oameni și de căderea lor în păcat. În acest fel moartea ar fi intrat în creație înainte de neascultarea lui Adam și Eva, dacă aceasta ar fi fost reală. Nu este adevărat că neascultarea primilor oameni ar fi adus moartea pe pământ, aceasta este o doctrină falsă pe care o promovează instituțiile bisericești și care trebuie respinsă, deoarece este o formă de degradare a valorii umane în sensul atribuirii unei vini imaginare umanității. 

Un alt exemplu de moarte accidentală, care ar fi fost inevitabilă încă de la începutul creației este acela care interesează marile animale marine. De exemplu, balenele albastre când deschid gura înghit aproximativ 220 tone de apă într-o singură înghițitură. Conform Bibliei ele au fost create înaintea oamenilor și ar fi fost imposibil ca ele să nu omoare accidental nenumărate vietăți înainte ca Adam și Eva să fi păcătuit prin neascultare față de Dumnezeu. 

„Balenele albastre sunt cele mai mari animale care sunt cunoscute că ar fi trăit pe pământ. Aceste magnifice animale marine stăpânesc oceanele având până la 100 feet (30 metrii) lungime și peste 200 tone (181 tone metrice). Limba lor poate să cântărească la fel de mult ca un elefant. Inima lor la fel de mult cât un automobil. Balenele albastre ajung la aceste dimensiuni printr-o dietă compusă aproape exclusiv din animale mici numite krill. În anumite perioade ale anului, o singură balenă adultă consumă aproximativ 4 tone (3,6 tone metrice) de krill pe zi.” (ref. 99)

Poate cineva să își imagineze balenele albastre mâncând numai vegetație, așa cum presupune Biblia că ar fi spus Dumnezeu că trebuie să mănânce. De fapt, textele biblice nici măcar nu se referă la hrana animalelor marine, ci doar la aceea a animalelor terestre și a păsărilor. Iată textul biblic:

”30. Iar tuturor fiarelor pământului şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor ce se mişcă pe pământ, care au în ele suflare de viață, le dau toată iarba verde spre hrană. Şi a fost aşa.”

Oare de ce s-ar fi referit Dumnezeu numai la animalele terestre și la păsările cerului, dar nu și la animalele marine? Atât de grijuliu cu ceea ce urma să mănânce celelalte animale, oare nu s-ar fi îngrijit Dumnezeu și de animalele marine? Problema este că nu a inspirat Dumnezeu aceste texte,  ci au fost scrise de oameni cu un nivel de cunoștințe foarte scăzut care fie că au considerat că animalele marine nu sunt animale fie au uitat pur și simplu să le menționeze în povestirile biblice ale creației. Și ce dacă, ar putea cineva să întrebe? Acestea par la prima vedere doar amănunte. Acestea nu sunt amănunte lipsite de importanță. Analizând aceste amănunte cu atenție putem să observăm cât de absurde sunt povestirile biblice despre creație.

Un alt exemplu de moarte accidentală îl reprezintă cazul dinozaurilor ale căror dimensiuni puteau genera condiții care să favorizeze moartea accidentală a altor vietăți mai mici:

„Spinosaurus a fost cel mai mare dintre toți dinozaurii carnivori, mai mare decât Tyrannosaurus și Giganotosaurus. A trăit într-o perioadă a Cretaceului aproximativ cu 112 milioane la 97 milioane ani în urmă, prin mlaștinile din Nordul Africii … Spinosaurus mânca mai ales pește și acest lucru a fost dedus nu numai după craniul său dar și în urma unor studii chimice.” (ref. 100)

Mărimea gigantică a Spinozaurusului ne dă motive să ne imaginăm că el ar fi putut ucide mici insecte sau mici animale în mod accidental doar prin deplasarea sa de la un loc la altul. Același lucru este valabil și pentru alte animale mari. Spinosaurus putea să producă astfel de accidente mortale înainte de presupusa cădere în păcat a lui Adam și Eva. Existența morții în creație, înainte de presupusa cădere a oamenilor în păcat, schimbă toate datele teologiei creștine.

Dacă oamenii nu au fost nemuritori înainte de presupusa cădere în păcat și dacă aveau nevoie de pomul vieții pentru a dobândi nemurirea atunci înseamnă că și animalele erau muritoare. Este absurdă ideea că oamenii au fost muritori, dar animalele au fost nemuritoare. 

Apostolul Pavel a introdus o doctrină care nu se potrivește cu datele realității și acest lucru are consecințe teologice foarte importante. Oare nu a știut apostolul Pavel cum s-au petrecut lucrurile în realitate? Și-a construit el doctrina pe mitologie și nu pe fapte istorice? Se pare că Pavel nu a cunoscut realitatea de fapt a modului cum a fost creată lumea și că învățătura lui despre cum a intrat moartea în lume se bazează pe mituri. Iată textul biblic care se referă la acest aspect:

„12. De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el. 13. Căci, până la lege, păcatul era în lume, dar păcatul nu se socoteşte când nu este lege.” (Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel 5; 12-13)

Apostolul Pavel a greșit, deoarece în realitate creația lui Dumnezeu a presupus în mod necesar moartea, care este un fenomen natural. Moartea nu este o pedeapsă a lui Dumnezeu, este finalul oricărei ființe muritoare și nu avem nici un motiv să credem că de la începutul existenței lor pe pământ oamenii au fost altfel decât muritori. Păcatul, la fel ca și moartea, face parte din construcția realității în mod natural. Oamenii nu sunt niște ființe decăzute din punct de vedere moral, în urma păcatelor lui Adam și Eva. Aceasta este o invenție a religiei și a devenit o doctrină care nu are nici o bază reală. Cu o astfel de doctrină lumea nu are cum să devină mai bună, deoarece ea prezintă o imagine deformată asupra omenirii.

Păcatele lui Adam și Eva nu s-au întâmplat niciodată și moartea a fost introdusă în creație de Dumnezeu, dacă acceptăm că El este Autorul creației. Nu există nici un motiv pentru care să ne fie rușine că suntem ființe umane muritoare, nu purtăm asupra noastră răspunderea presupuselor fapte ale primilor oameni, deoarece astfel de fapte nu s-au întâmplat niciodată. 

Trebuie să observăm că în realitate omenirea nu a apărut pe Pământ așa cum spune Biblia. Primii umanoizi au acționat în conformitate cu natura lor, fiind violenți și ucigând prăzile, atitudine care le-a asigurat supraviețuirea. 

Păcatul nu a intrat în lume printr-un singur om și moartea nu a intrat în lume prin păcat, așa cum ne spune apostolul Pavel, atunci când construiește o doctrină strălucitoare, dar lipsită de conținut real. Moartea a intrat în lume o dată cu viața. Oamenii au păcătuit în mod natural încă de la apariția lor pe pământ iar problema păcatului nici nu s-a pus decât o dată cu apariția unor religii.

Multe doctrine creștine pleacă de la premise greșite și de aceea concluziile lor nu pot să fie altfel decât eronate. Dacă premisele ar fi corecte și dacă raționamentele care ar duce la anumite concluzii ar fi ele corecte și concluziile ar fi acceptabile. Pentru că raționamentul apostolului Pavel pare a fi corect credincioșii tind să accepte concluziile fără să pună în discuție premisele și astfel s-a construit o doctrină falsă.

Nimeni nu poate să dovedească că imortalitatea este imposibilă deci ea poate să fie reală. Dumnezeu poate să ne ofere imortalitatea dacă îndeplinim cerințele Lui, dar acest lucru nu are nici o legătură cu existența celor două personaje, Adam și Eva. Din nefericire, lucrurile sunt atât de amestecate încât cine nu crede în povestea lui Adam și Eva tinde să nu creadă nici în imortalitate și chiar nici în Dumnezeu, dar lucrurile trebuie separate și credința în El nu presupune ca obligatorie credința că miturile sau absurditățile sunt adevărate.

Pentru viitor, Biblia descrie o imagine idealizată a relațiilor dintre animale și aceasta este un fel de revenire la imaginea paradisiacă de la început.

- 32 -

Read more!

➤

Un ecosistem fără prădători este o absurditate pe care o susține Biblia atunci când afirmă că toate animalele au fost destinate să mănânce numai vegetație după creația lor și până la Potop. Acest lucru ne arată că scriitorii cărții Facerea nu au înțeles cum lucrează natura deci scrierile lor nu au fost inspirate de Dumnezeu, deoarece El știe exact care sunt legile naturii, dacă El a creat-o. Nivelul de cunoștințe conținut de textele privitoare la creație, din Biblie, este unul foarte scăzut, exact opusul modului în care îl privim pe Dumnezeu, pe care îl considerăm a fi Atotștiutor. Există deci o contradicție evidentă între sursa textelor și textele respective, dacă l-am considera pe Dumnezeu autorul lor, și această neconcordanță nu poate să fie rezolvată decât dacă admitem că textele nu sunt inspirate de El.

Ce ar fi putut înlocui existența ecosistemului până la Potop? Oare Dumnezeu ar fi ucis sistematic o parte din animale pentru a reduce numărul lor? Știm bine că natura nu funcționează așa. Natura se autoreglează nu este condusă în fiecare moment din afara ei. Dacă Dumnezeu a creat natura, atunci El a organizat-o în așa fel încât aceasta să poate să existe prin forțe proprii nu să fie „reparată” tot timpul. De asemenea, germenii nocivi nu sunt un factor folositor de echilibrare a numărului de animale, deoarece prezența lor excesivă poate produce epidemii catastrofale care ar putea duce la dispariția unor întregi specii de animale sau chiar a majorității speciilor existente pe planeta noastră. Nimic nu putea să înlocuiască ecosistemul planetar până la Potop, dacă acesta ar fi existat cu adevărat. În lipsa ecosistemului, nu ar fi fost posibilă viața pe Pământ, așa cum o cunoaștem. 

Fără prădători natura nu poate să existe din lipsă de vegetație. O imagine a lumii în care omenirea și animalele ar fi mâncat numai plante și în care ecosistemul ar fi fost absent este imaginea unei lumi idealizate care nu are nimic în comun cu realitatea. Nevoia existenței unui ecosistem ne arată cu claritate că Dumnezeu nu a creat lumea așa cum ne arată Biblia și că modul în care teoria evoluționistă explică dezvoltarea vieții pe Pământ este mult mai credibil.  Viața a urmat toate căile posibile în procesul evoluției și în felul acesta a apărut un ecosistem al Pământului. Prădătorii sunt cheia pentru supraviețuirea ecosistemului: 

„Prădarea constantă a consumatorilor de vârf oprește ca o populație să crească mai mult decât poate susține sistemul. Eliminarea unui prădător de vârf poate adesea să altereze balanța sensibilă a unui întreg sistem. Aici este un exemplu de cea ce se poate întâmpla: Când o zonă este inundată permanent și creează o serie de insule, nu toate insulele au suficiente resurse pentru a susține prădătorii de vârf. Consumatorii cei mai mari rămân să apuce substanțele nutritive și experimentează o înmulțire explozivă. Această explozie este resimțită în întreg sistemul și dacă speciile care o experimentează sunt în competiție cu altele ele conduc în mod potențial speciile mai slabe către dispariție și se ajunge la reducerea biodiversității.” (ref. 89)  

Oceanele sunt populate cu mulți prădători care nu mănâncă vegetație, contrar a ceea ce susține cartea Facerea. A creat Dumnezeu rechini erbivori care au devenit carnivori după căderea omenirii în păcat? Nu există un acord între comentatorii biblici asupra momentului când anumite animale ar fi devenit carnivore. Anumiți creaționiști consideră că animalele au devenit carnivore după căderea oamenilor în păcat, dar alții, luând în considerare natura hranei consumate de animale înainte de Potop, sunt nevoiți să accepte că prădătorii au apărut numai după ce consumul cărnii a fost permis. 

Cum a creat Dumnezeu speciile animale? Este posibil ca anumite specii de animale să își schimbe caracteristicile și să devină alte specii? În acest caz, este creația lui Dumnezeu modificată de natură? Poate natura să creeze specii noi prin schimbarea speciilor de animale create de Dumnezeu? A creat Dumnezeu felurile de animale pentru a evolua, sau pentru a rămâne la fel? În conformitate cu Biblia, Dumnezeu ar fi creat toate felurile de animale în săptămâna creației și după această perioadă creația s-ar fi terminat. Dacă creația a fost terminată în șase zile, pe ce bază susțin anumiți comentatori biblici că animalele carnivore ar fi apărut după această perioadă? Nu există o astfel de bază. Iată ce ne spune textul biblic:

„1. Aşa s-au făcut cerul şi pământul şi toată oştirea lor. 2. Şi a sfârşit Dumnezeu în ziua a şasea lucrarea Sa, pe care a făcut-o; iar în ziua a şaptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut. 3. Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că într-însa S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut şi le-a pus în rânduială.” (Facerea 2; 1-3)

Narațiunile din cartea Facerea, care privesc creația animalelor, contrazic orice observație directă pe care oricine o poate face asupra naturii. S-a transformat un leu erbivor într-unul carnivor prin evoluția naturii? Dacă așa s-ar fi întâmplat atunci a apărut o nouă specie de animale, dar toate speciile au fost create în perioada celor șase zile, înainte de căderea oamenilor în păcat. Un leu erbivor ar fi o specie foarte diferită față de leul carnivor pe care îl cunoaștem în zilele noastre. De fapt, un leu erbivor nici nu ar fi un leu de loc, ci un alt fel sau o altă specie de animal. Fața unui leu erbivor ar fi foarte diferită de a celui carnivor datorită dezvoltării diferite a dentiției și de asemenea forma generală a corpului său ar fi de nerecunoscut în comparație cu a leului pe care îl cunoaștem. Speciile sau felurile de animale erbivore sunt diferite față de felurile sau speciile de animale carnivore.    

Anumiți comentatori creștini cred că putem să acceptăm modificări în structura speciilor sau a felurilor, dar nu putem fi de acord cu trecerea naturală de la o specie la alta prin evoluție. Aceiași comentatori consideră că așa numită fixitate a speciilor, pe care Darwin ar fi recunoscut-o în Biblie, nu este de fapt conținută de textele ei. Această fixitate a speciilor nu ar fi fost o învățătură răspândită în Biserici înainte de secolul al 18-lea. Sylvia Baker, citată de Don Steward scrie:

„Ideea că speciile nu se pot schimba nu a fost cu certitudine un articol de credință în Biserică înainte de secolul al 18-lea. Atunci s-a considerat că este în acord cu Biblia să crezi că ele se pot schimba, dar nu în direcția unei mai mari complexități. Numai după secolul al 18-lea s-a răspândit ideea că speciile nu se pot schimba, că ele sunt fixe sau imutabile. Omul responsabil pentru a promova această idee a fost Linnaeus, care este faimos ca fiind primul om care a introdus biologia sistematică. El a menținut că speciile, așa cum le-a definit reprezintă felurile din Biblie și de aceea nu pot fi schimbate. Acest punct de vedere a devenit acceptat în mod general, s-a insistat asupra lui și a fost dus până la limite absurde. (Slyvia Baker, Bone of Contention, Revised edition, Sunnybank, Queensland, Australia, Evangelical Press: 1976, p. 7)” (ref. 90)  

Este o mare diferență între schimbarea speciilor din una în cealaltă și între modificarea varietăților în cadrul aceleași specii. Prima presupune și trecerea de la o specie mai puțin complexă la alta mai complexă, dar a doua se referă la modificări în cadrul aceluiași grad de complexitate. John Klotz recunoaște că există varietăți în cadrul speciilor, dar consideră că o roșie nu se poate transforma prin evoluție într-un pepene. Nu contează câte varietăți de roșii există, ele rămân tot roșii și nu altceva. În orice caz, un leu erbivor și un leu carnivor nu vor fi două varietăți ale aceleași specii, ci vor fi două specii foarte diferite date fiind caracteristicile lor biologice. Idea este că un leu erbivor nu este un leu, ci un animal despre care nu știm nimic. John Klotz, citat de Don Steward, constată următoarele:

„Trebuie să recunoaștem că limbajul Bibliei este cel al sensului comun, limbajul de fiecare zi al ziarelor noastre. Acest limbaj nu se schimbă; limbajul tehnic se schimbă … Putem să avem varietăți noi de roșii, dar ele sunt totuși aceeași specie. Pot fi schimbări în interiorul speciilor, totuși roșiile nu s-au dezvoltat în pepeni. De asemenea pot fi schimbări în specia câinelui, dar ei nu s-au dezvoltat în lei sau urși. (John Klotz, Studies in Creation, St. Louis: Concordia Publishing House, 1985, p. 76)” (ref. 91)

 Modificarea cerută pentru a transforma un animal erbivor într-un animal carnivor nu poate fi considerată a fi o modificare în cadrul aceleași specii, atâta vreme cât există specii de erbivore și specii de carnivore, dar nu există varietăți erbivore și carnivore în cadrul aceleași specii și nici nu poate să existe. Totul este diferit la erbivore față de carnivore, de la structura morfologică a animalelor până la comportamentul lor. Nu există câini erbivori și câini carnivori, ci doar cei din urmă. Erbivorele și carnivorele, fiind feluri sau specii diferite, creaționiștii refuză să accepte că ele se pot transforma din una în alta. Don Steward concluzionează că anumite modificări în limitele unei specii sunt acceptabile, pe baza standardelor biblice, dar nu și evoluția speciilor de la una la alta:  

„Deci, ce a descoperit Darwin nu este contradictoriu cu ceea ce Biblia are de spus despre specii. Biblia ne învață „fixitatea speciilor” în aceea că fiecare fel biblic se poate reproduce numai în interiorul unor limite fixe. Schimbările în limitele unei specii, deci, sunt în concordanță cu învățăturile biblice. Astăzi, atunci când limitele dintre specii sunt trecute, urmașul este totdeauna steril. De exemplu, un măgar și un cal produc un urmaș steril. Un leu care se înmulțește cu un tigru produc un animal steril. Charles Darwin a văzut această problemă și a scris în Originea Speciilor.” (ref. 92)

Don Steward face o interesantă referire la teoria evoluției așa cum este ea apreciată din punctul de vedere al unui creaționist:

„Biblia permite schimbări și varietăți la plante și animale. Schimbarea este dovada micro-evoluției sau selecției. Ceea ce neagă creaționiștii este existența oricărei evidențe pentru macro-evoluție. Ei resping procedeul prin care se folosesc dovezile pentru micro-evoluție pentru a confirma teoria macro-evoluției. Din nefericire, mulți oameni cred că dovada pentru micro-evoluție dovedește macro-evoluția. Acesta nu este deloc cazul. Mai mult, Biblia limitează cantitatea de schimbare care se poate întâmpla. Pisicile nu se pot înmulți cu câini, porcii cu maimuțe, etc. Această limitare este exact ceea ce găsim în lumea noastră. În consecință, Biblia cu certitudine nu este neștiințifică când spune că felurile de plante și animale sunt limitate în gradul în care se pot schimba.” (ref. 93)

Dacă Don Steward are dreptate, atunci înseamnă că Biblia greșește, deoarece ne impune să credem că animale erbivore s-au transformat în animale carnivore după Potop. Această transformare, însă, în conformitate cu ceea ce cred creaționiștii, cum ar fi Don Steward, este imposibilă, deoarece presupune trecerea de la o specie la alta și lucrul acesta este interzis de Biblie. Transformarea unui animal erbivor în unul carnivor este o dovadă de macro-evoluție, dar macro-evoluția respinge modul în care Biblia descrie creația. Dacă animalele carnivore s-ar fi format prin evoluția unor animale erbivore aceasta înseamnă că nu Dumnezeu a creat toate animalele după felul lor, așa cum spune cartea Facerea, ci natura a creat cel puțin o parte din animale. În acest caz, oamenii au apărut pe Pământ așa cum ne spune teoria evoluției și nu cum relatează Biblia.

Mulți apologeți ai Bibliei își fundamentează concluziile lor dogmatice pe interpretarea literală a narațiunilor creației pe care aceasta le conține. John Calvin, reputatul reformator, comenta în legătură cu Facerea 1; 24 următoarele:

„Spun, mai mult, că este suficient că Moise declară că animalele au fost create „după felul lor:” pentru că această formulă duce cu ea ceva stabil. Poate chiar prin urmare să fie dedus că și descendenții animalelor sunt incluși. Căci cu ce scop există specii distincte dacă nu cu acela ca indivizii, prin numeroaselor lor feluri, să poate să se multiplice.” (ref. 94)

Vasile, un renumit teolog și părinte al Bisericii instituționalizate, s-a referit la speciile de animale ca fiind felurile despre care vorbește Biblia. La sfârșitul anului 1600 d.Hr. Matthew Henry folosește speciile ca fiind felurile de animale din Biblie. El a afirmat că nu există specii noi create după ce s-a terminat săptămâna creației. Idea este că speciile au fost de la început gândite ca fiind echivalentul felurilor de animale din Biblie. (ref. 95)

În zilele noastre, discuțiile sunt despre definiția a ceea ce înseamnă „felul” animalelor. Felul animalelor înseamnă o anumită identitate care face ca animalele să fie așa cum sunt. Există multe varietăți de câini, dar toate sunt câini nu alte animale. În același timp, teoria evoluționistă ne arată că toate speciile de animale s-au dezvoltat dintr-un strămoș comun.

Ori a creat Dumnezeu toate animalele, erbivore și carnivore în săptămâna creației, prin urmare nu se puteau hrăni toate cu vegetație, deoarece carnivorele nu se hrănesc în acest mod, ori unele specii de animale erbivore au evoluat și au devenit carnivore, deci se poate trece de la o specie la alta prin evoluție. În ambele cazuri Biblia greșește. În primul caz, deoarece afirmă că animalele carnivore se puteau hrăni cu vegetație și în alt doilea caz, atunci când creează impresia că nu se poate trece de la o specie la altă specie de animale, prin evoluție. Prin urmare, povestirile creației din Biblie sunt un ghid greșit pentru cunoașterea naturii și trebuie înlocuite cu teoria evoluției, care explică mult mai bine modul în care se desfășoară viața pe Pământ.

Observațiile privitoare la animale influențează în mod determinant teologia cu privire la existența morții pe Pământ. Dacă luăm în considerare că Dumnezeu ar fi creat toate virusurile și bacteriile în timpul săptămânii creației și înaintea creației oamenilor putem înțelege că și sursa atâtor boli este tot creația Lui. Un paradis pământesc în care ar fi trăit Adam și Eva este o absurditate în prezența atâtor viruși și bacterii dăunătoare.

- 31 -

Read more!

➤

Marea problemă a afirmației biblice că la început toate animalele au mâncat numai iarbă este aceea că ea implică inexistența unui ecosistem în care erbivorele și carnivorele sunt la fel de necesare. Negarea ecosistemului este unul dintre cele mai importante aspecte de neconcordanță între Biblie și realitate. Natura nu poate exista în afara unui ecosistem și lucrul acesta este bine dovedit. Numai erbivore sau numai carnivore ar genera un dezechilibru natural suficient de serios încât să ducă la extincția vieții așa cum o cunoaștem.

Această secțiune se adresează acelora care doresc să aprofundeze problemele legate de contradicțiile de nereconciliat ale Bibliei privitoare la creația animalelor. Am insistat asupra acestei teme, deoarece sunt convins că pentru un cercetător obiectiv, cu adevărat interesat de acest aspect, lămurirea a ceea ce ne spune Biblia despre creația animalelor va duce la o clarificare mai mare cu privire la adevărata origine a textelor biblice. Primele 11 capitole din cartea Facerea nu sunt inspirate de Dumnezeu, oricât de mult am vrea noi să fie și este bine să nu confundăm propriile noastre dorințe cu realitatea. O credință bazată pe mitologie este inferioară unei credințe bazate pe realitate. Credința religioasă are valoare numai în măsura în care poate să integreze realitatea și nu ne obligă să ne înșelăm asupra originilor universului și a umanității.

Tot atât de mult cât cred în existența lui Dumnezeu cred și că numai o viziune reală asupra lumii poate fi folositoare oamenilor. Conexiunea forțată dintre pseudo realismul primelor 11 capitole din cartea Facerea și existența lui Dumnezeu, pe care o impun nenumărate instituții bisericești, face mari deservicii credinței creștine. Existența lui Dumnezeu nu decurge din primele capitole ale Bibliei și nici nu este dovedită de ele. Credința în existența lui Dumnezeu este rezultatul experienței spirituale a fiecărui credincios și fiecărei credincioase și nu poate să fie produsul însușirii unor doctrine sau dogme obligatorii de credință. A crede în realitatea tuturor textelor Bibliei și a crede în Dumnezeu, în cadrul religiei creștine, sunt două credințe foarte diferite care nu doar că nu se presupun reciproc, dar pot chiar să se contrazică una pe cealaltă. Se poate ajunge la necesitatea de a alege între cele două credințe, care pot să devină la un moment dat incompatibile. 

Care este relevanța acestei discuții? Este important că leii mănâncă numai carne, din punctul de vedere al credibilității cărții Facerea? Este important și ne arată că Biblia greșește atunci când afirmă că Dumnezeu a creat toate animalele după felul lor și că în același timp toate animale au fost destinate să mănânce numai vegetație, după creația lor. Dacă animalele, pe care le cunoaștem astăzi, ar fi fost create așa cum le cunoaștem, fiecare după felul său, ar fi fost imposibil pentru unele dintre ele să mănânce numai plante, deci Biblia greșește. Dacă Biblia se află în eroare, ea nu poate fi inspirată de Dumnezeu, pentru că El nu face erori și în acest caz suntem în fața unei greșeli indiscutabile, esențială pentru modul în care este descrisă creația. În același timp, dacă creaționismul nu se poate susține ca o explicație de sine stătătore și are nevoie de evoluționismul darwinist pentru a face lumină asupra modului cum au apărut animalele carnivore, atunci întreaga idee a creației în șase zile își pierde orice fel de credibilitate. Este limpede că evoluționismul darwinist contrazice relatările biblice despre creație. Multă informație care ne este pusă la dispoziție de către cartea Facerea este incredibilă, irațională și falsă și falsitatea ei se poate demonstra prin fapte simple. Existența animalelor de pradă, care au fost destinate să mănânce plante după creația lor este un exemplu de informație falsă și absurdă, care se găsește în Biblie.

Nimic nu este mai îndepărtat de adevăr decât declarația biblică potrivit căreia Dumnezeu ar fi creat două tipuri de animale foarte diferite între ele, dar le-ar fi atribuit la ambele același fel de mâncare. De ce ar fi creat El în acest mod absurd? Există un răspuns care poate să explice dilema. Nu Dumnezeu, ci natura a generat animalele și felul lor de hrană. Următorul citat, destul de lung, este necesar pentru a înțelege mai bine diferențele între animalele erbivore și cele carnivore și, o dată cu aceasta, pentru a înțelege că cele două categorii de animale nu pot fi altfel decât două feluri sau specii diferite, care o dată create de Dumnezeu nu ar mai fi putut evolua din una în cealaltă, conform concepției creaționiste, bazată pe Biblie. 

„Toate animalele au dinți care le permite să mănânce anumite tipuri de mâncare. De exemplu, erbivorele, deoarece sunt mâncătoare de plante au molari plați și puternici care sunt făcuți pentru a rumega frunze și mici sau inexistenți dinți canini. Carnivorele, mâncătoarele de carne din lumea animală, au dinți canini foarte bine definiți pentru a sfâșia carnea, combinat cu un număr de molari câteodată limitat. Omnivorele, deoarece ele mănâncă și carne și plante, au o combinație de dinți frontali ascuțiți și molari pentru a strivi plantele. Erbivorele au dinți care sunt foarte specializați pentru a mânca plante. Incisivii erbivorelor sunt ascuțiți pentru a sfâșia plantele, dar ei pot să nu fie prezenți pe ambele maxilare. Carnivorele au un set de dinți care sunt foarte diferiți de cei ai erbivorelor. Lucrul acesta are sens deoarece ele au o dietă foarte diferită. Un carnivor va folosi dinții săi pentru a ucide prada înainte de a o mânca. Incisivii tăioși și caninii ascuțiți sunt perfect alcătuiți pentru a paraliza prada și a o mânca.” (ref. 83)

Dumnezeu nu ar fi creat animalele după felul lor, așa cum spune Biblia, numai ca să le permită să evolueze în alte feluri de animale, diferite de cele create de El. Dacă animalele ar fi fost create doar ca o fază tranzitorie de evoluție, creația lui Dumnezeu nu poate fi considerată încheiată în șase zile, așa cum afirmă Biblia că s-ar fi întâmplat. De asemenea Dumnezeu ar fi calificat creația animalelor ca fiind bună, dar bun în acest context înseamnă și complet sau definit. Un lucru pe jumătate făcut nu putea să fie declarat bun. A creat Dumnezeu specii de animale în tranzit sau în evoluție sau le-a creat având o structură genetică care să le deosebească de alte animale? Cu ce ne confruntăm în zilele noastre, cu animale așa cum le-a creat Dumnezeu sau așa cum au evoluat din motive naturale? Biblia ne spune că Dumnezeu a creat animalele după felul lor, adică împărțite în specii, așa cum ar trebui să fie și astăzi, poate cu mici adaptări datorate mediului, dar ea se contrazice atunci când precizează modul de a mânca al acestor animale. 

După mine această discuție reprezintă o relevanță aparte pentru dezbaterea dintre creaționism și evoluționism și ea dă dreptate categorică părții evoluționiste, deoarece Dumnezeu nu putea să creeze erbivore și carnivore și să le ceară ambelor categorii să mănânce numai iarbă. Cu alte cuvinte, dacă Dumnezeu a creat numai erbivore, dar astăzi trăiesc pe Pământ și carnivore suntem în prezența naturii care a evoluat și a permis această transformare. Evoluția speciilor contrazice creaționismul și ne duce la concluzia că nu Dumnezeu a creat animalele, ci natura, prin evoluție. Teoria evoluționistă este mult mai coerentă decât cea creaționistă și de aceea mult mai aptă să fie crezută. Lucrul acesta subminează profund viziunea comentatorilor creștini care se „agață” cu disperare de creaționism și de asemenea generează o altă teologie decât cele care sunt avansate de instituțiile bisericești care dau o interpretare literală primelor 11 capitole ale Bibliei. Singura șansă reală a supraviețuirii religiei creștine în viitorul îndepărtat este coerența și adevărul și acestea ne spun că Biblia nu este reală când afirmă că Dumnezeu a creat animalele carnivore și le-a dat să mănânce plante.

Dacă Dumnezeu a creat animalele carnivore în ziua a șasea, El a generat niște creații biologice extraordinare, capabile să ucidă într-un mod foarte eficient:

„Carnivorele pot fi recunoscute după dinții lor canini bine dezvoltați, prin prezența a trei perechi de incisivi în fiecare maxilar (cu rare excepții), și prin forma dinților lor molari. La oameni și la alte mamifere, molarii sunt plați și sunt folosiți pentru a mesteca mâncarea. La marea majoritate a carnivorelor (cu excepția urșilor și a altor animale) ultimul premolar din maxilarul de sus și primul molar din maxilarul de jos sunt ascuțiți și în formă de lamă, și trec unul peste celălalt ca și lamele unei foarfeci atunci când animalul mănâncă. Acești molari modificați sunt cunoscuți ca dinți carnasieri. Molarii mai departe în maxilar de obicei fie lipsesc fie sunt foarte reduși. Aceste trăsături sunt adaptate pentru o dietă carnivoră, pentru a sfâșia și a tăia carnea; a se nota că urșii, care sunt aproape toți omnivori, au re-evoluați dinți molari pentru strivire.” (ref. 84)

Există multe alte diferențe între erbivore și carnivore în legătură cu tractul lor digestiv, salivă, mărimea stomacului, structura stomacului, intestine și ficat. Evoluția animalelor a urmat un proces lung de adaptare la mediu și de selecție naturală, și nu s-a produs dintr-o dată, cu anumite specii de erbivore devenind carnivore după un Potop care de fapt nu s-a întâmplat niciodată.

Diferențele biologice dintre erbivore și carnivore sunt foarte importante, dar toată această informație nu a fost cunoscută de autorii cărții Facerea. În continuare putem să observăm mai multe astfel de diferențe:

„Erbivorele au tracturi digestive lungi deoarece este nevoie de mult timp pentru a absorbi substanțele nutritive din plantele pe care le mănâncă. Ele au de asemenea un cecum larg care ajută, împreună cu enzimele, să distrugă materialul vegetal și celuloza. Carnivorele au tracturi digestive mai scurte deoarece ele pot să obțină substanțe nutritive din carnea pe care o consumă, mai repede. Ele au un cecum relativ mai mic deoarece hrana lor consistă în mici cantități de plante. Saliva unui carnivor nu conține enzime digestive. Saliva erbivorelor este alcalină, conținând enzime digestive. Stomacul diferă foarte mult între erbivore și carnivore. Carnivorele au stomacul mare care reprezintă 60-70% din întregul tract digestiv, în timp ce erbivorele au stomacul mai mic deoarece ele procesează cantități de mâncare de dimensiuni mai mici.” (ref. 85)  

Foarte importante de asemenea sunt procesele care se produc în stomacul erbivorelor și carnivorelor care le diferențiază foarte mult și le fac dependente de o anumită dietă și nu de alta. Este imposibil de acceptat ca animale atât de diferite să fi mâncat același tip de hrană până la Potop.

Unul dintre aspectele cele mai importante care descalifică descrierea biblică a creației este organizarea naturii într-un ecosistem, fapt negat de cartea Facerea. Animalele nu trăiesc izolate, dar toate plantele și animalele sunt legate în lanțuri trofice. Fiecare lanț trofic se sfârșește cu un prădător, un animal fără dușmani naturali, cum ar fi un aligator, șoim, sau urs polar. (ref. 86)

Dacă Biblia ar avea dreptate și toate animalele ar fi mâncat numai iarbă, pentru o lungă perioadă de timp, atunci pe Pământ nu ar fi existat în acea perioadă nici un fel de ecosistem, dar lucrul acesta este imposibil. A existat întotdeauna pe Pământ, un ecosistem al planetei noastre și formele diferite de viață au evoluat împreună. Plantele și animalele au jucat fiecare rolul lor și au contribuit fiecare la supraviețuirea vieții pe Pământ. Multe ființe vii constituie o sursă de hrană pentru alte ființe vii, fie plante sau animale. Fiecare ființă vie are o funcție în susținerea ecosistemului. De exemplu, erbivorele mănâncă plante și după aceea răspândesc semințele acelor plante pe distanțe lungi și asigură supraviețuirea acelor plante.

Carnivorele mănâncă erbivore și în felul acesta ele găsesc substanțele nutritive de care au nevoie. Dacă erbivorele se multiplică prea mult, din cauza lipsei de dușmani, ele pot genera un dezechilibru prin distrugerea vegetației. Carnivorele limitează numărul de erbivore și asigură în felul acesta supraviețuirea vegetației.

Fără carnivore, deoarece resursele vegetale sunt limitate, unele animale erbivore ar fi murit de foame, atunci când s-ar fi înmulțit prea mult. Ce lume ar fi creat Dumnezeu dacă ea era concepută ca anumite animale să moară de foame? O astfel de lume era departe de a fi fost bună, așa cum spune Biblia că ar fi declarat Dumnezeu despre lumea pe care a creat-o.

De exemplu, dacă cineva încearcă să își imagineze dinozaurii erbivori și cantitatea uriașă de plante mâncată de ei și de asemenea multiplicarea lor fără limite, aceea persoană poată să înțeleagă de ce a fost necesară o limită a multiplicării lor. Carnivorele au ținut numărul erbivorelor sub control și existența lor a permis supraviețuirea plantelor și în felul acesta a fost posibilă continuarea vieții pe Pământ. Principiul hrănirii tuturor animalelor cu plante de la începutul creației și până la Potop este un nonsens și dacă cineva încearcă să extindă această imagine la pești, la alte animale ale mării și la păsări, aceea persoană poate să înțeleagă clar că este vorba de o absurditate. Acesta este un motiv serios pentru care povestirile biblice despre creație nu pot să fie acceptate. Aceste povestiri prezintă o lume bazată exclusiv pe consumul de plante, fără lanțuri trofice, dar un astfel de mediu ar fi fost dezechilibrat și s-ar fi distrus singur. Natura lucrează diferit față de modul în care o prezintă Biblia.

„Charles Elton, un ecologist de la Oxford, a fost primul care a conceptualizat rețelele de hrană la începutul anului 1920, speculând că îndepărtarea lupilor ar duce la apariția unor mulțimi de căprioare. Aceste opinii au dat naștere în anii deceniului 1960 - 1970 la ipoteza numită „lumea verde” care susținea că plantele au supraviețuit deoarece prădătorii au avut un control asupra erbivorelor. Schimbări profunde ale lanțurilor de hrănire cauzate de adăugarea sau excluderea unor specii de vârf se numesc în zilele noastre „cascade trofice”. Într-un experiment clasic din 1966, biologul Robert Pain a eliminat steaua de mare purpurie, Pisaster ochraceus - un mâncător vorace de midii – dintr-o zonă de coastă din statul Washington. O dată ce au dispărut prădătorii lor, midiile s-au înmulțit ca și porumbul în Kansas, acoperind algele, moluște și melci înlocuind biodiversitatea cu monocultura.” (ref. 87)        

În ultima perioadă de timp, din ce mai multe informații se acumulează și arată cât sunt de importanți prădătorii pentru echilibrul unui ecosistem. But Schmitz, care a crescut la nord de Toronto, unde vânatul lupilor era un mod de viață, semnalează acest fenomen:

„Piesă cu piesă, a luat 20 de ani pentru a acumula dovezile și publicarea lor s-a făcut în jurnale științifice și arată că lumea naturală este profund influențată de prădători. Trebuie să fim atenți la sănătatea și bunăstarea lor dacă vrem să avem un ecosistem sănătos. Eliminându-i deoarece dorim să avem mai multă pradă sau pentru că nu credem că sunt importanți este foarte greșit.” (ref. 88)   

- 30 -

Read more!

➤

Cineva ar putea spune că Dumnezeu a creat animalele în ziua a cincea și a șasea, dar că după aceea ele au evoluat conform legilor naturii. Biblia nu ne permite să facem această afirmație, atâta vreme cât ea ne spune că la sfârșitul creației, Dumnezeu ar fi pecetluit întreaga creație, pe care ar fi declarat-o foarte bună.

„31. Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a şasea.” (Facerea 1, 31)

Dacă Dumnezeu a făcut toate lucrurile foarte bune, de ce a mai fost nevoie să intervină natura, prin evoluție, și să modifice ce a făcut El? La ora actuală nu există nici o teorie științifică care să combine creația cu evoluția, în așa fel încât să permită explicarea transformării unei specii create de Dumnezeu într-o altă specie. O combinație între creaționism și evoluționism, în ceea ce privește creația animalelor ar contrazice și creaționismul și evoluționismul, fără ca să aducă clarificările necesare.

Dacă Dumnezeu a creat prădătorii, și dacă El a creat animalele înainte de creația omului, așa cum spune cartea Facerea, moartea a intrat în creație înainte de căderea lui Adam și a Evei și fără nici o conexie cu aceasta. Întreaga teologie a căderii în păcat a primilor oameni se dovedește a fi o invenție bazată pe mitologie, dacă ei oricum ar fi murit, conform naturii lor, fie că păcătuiau fie că nu ar fi păcătuit. Primii oameni nu au fost omorâți de Dumnezeu, în ziua când au păcătuit împotriva Lui, ei au mai trăit multe sute de ani, dar li s-a interzis accesul la pomul vieții. Biblia ne spune deci că dacă Dumnezeu a creat toate animalele în ziua a cincea și a șasea atunci moartea a existat întotdeauna în creație și  oamenii au fost și ei ființe muritoare, deci moartea nu a venit ca o pedeapsă pentru oameni, ci ca ceva natural. Amenințarea lui Dumnezeu cu moartea, din cartea Facerea, își pierde semnificația, dacă oamenii oricum ar fi murit.

Mortalitatea lui Adam și a Evei, în contextul cărții Facerea, este dovedită prin referința la pomul vieții. O ființă care ar fi fost creată nemuritoare, omul, nu ar fi avut nevoie de pomul vieții pentru a trăi veșnic. Pedeapsa oamenilor nu a fost moartea, ci interdicția de a mânca din pomul vieții, care le-ar fi oferit șansa de a trăi veșnic. Întrucât oamenii au fost de la început ființe muritoare Dumnezeu ar fi putut să le spună că în ziua când vor păcătui li se va interzice accesul la pomul vieții, dar le-a spus că în acea zi vor muri și lucrul acesta nu s-a întâmplat. Pare a fi doar o diferență de nuanță, dar este esențială dacă avem în vedere veridicitatea Bibliei.

Cei mai mulți comentatori biblici consideră că moartea a intrat într-o lume paradisiacă, cauzată de neascultarea oamenilor. Această afirmație, însă, nu are nici un sens. Căderea lui Adam și a Evei nu ar fi avut nimic a face cu obiceiurile alimentare ale animalelor dacă acestea au fost de la început create să fie erbivore și carnivore. Oricum, vinovăția oamenilor nu avea de ce să atragă răspunderea animalelor și mai ales nu avea cum să influențeze structura lor biologică. Animalele au fost create de Dumnezeu, după felul lor, și o acțiune umană negativă nu avea cum să schimbe felurile sau speciile de animale. În Biblie, momentul când ar fi apărut o schimbare în obiceiurile alimentare ale animalelor ar fi fost după Potop, și nu după căderea lui Adam și a Evei în păcat, prin urmare cele două evenimente nu sunt direct legate. Dacă între cele două evenimente ar fi existat o legătură de cauzalitate, atunci animalele ar fi început să mănânce carne imediat după căderea în păcat a primilor oameni.

În același timp, printre comentatorii biblici există și opinia că există în Biblie argumente care favorizează ideea că Dumnezeu ar fi creat carnivore în ziua a șasea. Citatul următor prezintă în mod succint această opinie:   

„Cartea Facerea descrie ordinea creației și felul creaturilor pe care le-a creat Dumnezeu. Mulți creaționiști adepți ai unui pământ tânăr, cred că Dumnezeu nu a creat carnivorele, ci anumite animale au evoluat sau au suferit mutații și au devenit carnivore după căderea oamenilor. Din punct de vedere genetic, lucrul acesta este imposibil, și dacă Dumnezeu cumva l-a cauzat să se întâmple, nu este niciodată menționat în Biblie. Dumnezeu a creat cel puțin o parte din carnivore în ziua a șasea. Aici este pasajul relevant: Apoi a zis Dumnezeu: „Să scoată pământul fiinţe vii, după felul lor: animale, târâtoare şi fiare sălbatice (chayah) după felul lor”. Şi a fost aşa. A făcut Dumnezeu fiarele sălbatice (chayah) după felul lor, şi animalele domestice după felul lor, şi toate târâtoarele pământului după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. (Facerea 1; 24-25)” (ref. 79)

Autorul acestui comentariu folosește cuvântul ebraic chayah pentru a demonstra că Biblia spune că Dumnezeu a creat animale carnivore în ziua a șasea a creației. Acest cuvânt este folosit în textele biblice cel mai adesea, pentru a indica animale care mănâncă carne.

„Putem să examinăm cum este folosit cuvântul ebraic (chayah) în restul Bibliei …O examinare a cuvântului ebraic chayah indică că în vasta majoritate a cazurilor când este folosit, cuvântul se referă la animale care mănâncă carne. Pare a fi probabil că descrierea creației din cartea Facerea se referă la carnivore, cu atât mai mult cu cât animalele domestice sunt menționate în același vers. Dacă chayah s-ar fi referit la erbivore, animalele domestice ar fi putut fi lăsate de o parte, deoarece ar fi fost incluse în termenul chayah.” (ref. 80)

Care a fost criteriul de diferențiere între erbivorele care ar fi fost transformate în carnivore și cele care ar fi rămas erbivore? Nu a existat un astfel de criteriu, dacă toate animalele au mâncat iarbă înainte de Potop. În realitate, erbivorele și carnivorele au fost generate de natură, urmare a unui lung proces de evoluție și selecție naturală și amândouă categoriile au fost integrate într-un sistem planetar, în care ambele au avut un rol important de jucat și încă mai au.

Din tabăra creaționiștilor care cred într-un Pământ tânăr vine opinia naivă că animalele carnivore sunt de fapt erbivore, care și-au schimbat comportamentul. Daniel Criswell scrie:

„Cu toate că originea prădătorilor este puțin cunoscută, este incorect să fie atribuită creaționiștilor care cred într-un pământ tânăr afirmația că animalele prădătoare au dezvoltat repede și recent trăsăturile fizice necesare pentru a prăda. Este o greșeală comună că animalele carnivore au evoluat printr-o schimbare în formă și funcție. Nici o evoluție fizică nu a fost necesară pentru a schimba erbivorele în prădători – a fost mai degrabă o schimbare în comportament.” (ref. 81)

Autorul citatului consideră că o schimbare în comportamentul animalelor ar fi de ajuns pentru ca să explice diferențele importante dintre structura morfologică a erbivorelor și a carnivorelor. În realitate, diferențele dintre erbivore și carnivore sunt profunde și sunt determinate de structura lor biologică, și comportamentul lor este influențat de aceste caracteristici structurale. Comportamentul unor animale este un efect al structurii lor biologice, prin urmare această structură explică comportamentul. Schimbarea de comportament fără o schimbare de structură biologică nu poate să facă dintr-un animal erbivor, unul carnivor. 

Carnivorele nu mănâncă vegetație. Leii, de exemplu nu ar înlocui carnea cu niște mere, chiar dacă ar fi înfometați. În sălbăticie, comportamentul leilor poate să fie observat atent. Înlocuiesc ei carnea cu vegetație atunci când sunt foarte flămânzi? Nu se hrănesc cu iarbă oricât ar fi de flămânzi. Leii și alte feline mănâncă iarbă numai pentru a își curăța stomacul, pentru a o elimina prin vomitare, deoarece iarba nu se digerează bine și de aceea o vomită. Pentru a digera plante, animalele au nevoie de un tract digestiv mai lung, diferit de cele care mănâncă carne. Următorul citat explică această stare de fapt:

„Leii nu pot mânca fructe și vegetale. Se datorează la mai multe motive. 1: Mâncatul este un comportament instinctual care este predeterminat genetic. Dacă încerci să hrănești cu fructe un pui de leu nu va mânca fructe. 2: Dinții leului sunt construiți în așa fel încât nu poate mânca vegetație. Dinții leului sunt ascuți ca să poată captura și ucide prada, ei nu pot strivi vegetația. 3: Stomacul leului este incapabil să digereze celuloza care este prezentă în plante. Pentru a digera plantele erbivorele au organisme simbiotice în stomac care sunt absente la leu. 4: Intestinul leului este prea mic pentru a digera celuloza din plante, erbivorele au intestine mult mai lungi.” (ref. 82) 

- 29 -

Read more!

➤