Până în ziua a patra a creației, soarele nu a fost pe cer, dar Pământul a fost plin de plante, conform Bibliei. Dacă cineva folosește aceeași măsură de rațiune pe care o folosește în activitatea zilnică, el sau ea se întreabă cum pot plantele să trăiască fără soare? Un surogat de soare, care nu ar fi asigurat aceleași condiții ca și soarele, ar fi făcut viața plantelor imposibilă.

Cum a plănuit Dumnezeu creația universului, în mod haotic sau ordonat? În concordanță cu narațiunile din cartea Facerea, creația universului s-a produs cu cel mai înalt grad de confuzie. Cum poate să creadă cineva povestirile biblice despre creația universului și, în același timp, să respingă explicațiile raționale pe care le pune la dispoziție știința? Când este pusă să aleagă între explicații  haotice și raționale, o minte rațională nu are nici un motiv să aleagă pe cele din prima categorie. În conformitate cu ceea ce ne prezintă Biblia, Dumnezeu ar fi creat universul fără un plan și extrem de haotic. Obiectele create ar fi apărut în existență la întâmplare, câteodată cu efectele înaintea cauzelor, de exemplu lumina înaintea soarelui. 

Dumnezeu a cerut uscatului să producă plante, dar El nu a făcut același lucru și cu mările. Multe plante trăiesc în oceane, dar Biblia nu spune nici un cuvânt despre creația lor.

„9. Şi a zis Dumnezeu: „Să se adune apele cele de sub cer la un loc şi să se arate uscatul!” Şi a fost aşa. şi s-au adunat apele cele de sub cer la locurile lor şi s-a arătat uscatul. 10. Uscatul l-a numit Dumnezeu pământ, iar adunarea apelor a numit-o mări. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. 11. Apoi a zis Dumnezeu: „Să dea pământul din sine verdeaţă: iarbă, cu sămânţă într-însa, după felul şi asemănarea ei, şi pomi roditori, care să dea rod cu sămânţă în sine, după fel, pe pământ!” Şi a fost aşa. 12. Pământul a dat din sine verdeaţă: iarbă, care face sămânţă, după felul şi după asemănarea ei, şi pomi roditori, cu sămânţă, după fel, pe pământ. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. 13. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a treia.” (Facerea 1; 9-13)

Enumerația plantelor pe care o face Biblia este greșită. Anumite plante nu se înmulțesc prin semințe, ci prin spori, dar autorii povestirilor biblice nu știau acest lucru, dat fiind nivelul lor de înțelegere a realității.

„Ferigile, mușchii și algele verzi sunt plante care se înmulțesc prin spori. Plantele cu spori au un ciclu de viață diferit. Planta părinte trimite mici spori care conțin seturi speciale de cromozomi. Acești spori nu conțin un embrion sau depozit de mâncare. Fertilizarea sporilor se face departe de părinte, de obicei într-un loc umed. Se formează un embrion și o nouă plantă crește din el. Noua Zeelandă are aproximativ 200 de specii de ferigi și peste 500 de specii de mușchi.” (ref. 71) 

În concordanță cu descrierea care se găsește în cartea Facerea, toate plantele se înmulțesc prin semințe, dar această informație este greșită. Anumite plante, cum ar fi ferigile și mușchii cresc din spori. Alte plante se înmulțesc prin ribozomi sau tuberculi. Aceste plante nu sunt enumerate de cartea Facerea, atunci când aceasta prezintă felul plantelor create de Dumnezeu, specificând modul lor de înmulțire. Lucrul acesta ne dovedește o dată în plus că în povestirile privitoare la creație nu se află nici un fel de informații revelate cu privire la realitate, ci că aceste narațiuni sunt doar rezultatul lipsei de cunoaștere din aceea epocă istorică. (ref. 72) 

În natură există multe plante carnivore, dar cea mai răspândită doctrină creștină ne spune că nu a existat moarte în creația lui Dumnezeu până la păcatul lui Adam. Plantele carnivore, care ar fi  fost create în ziua a treia, împreună cu celelalte plante, nu ar fi așteptat ca Adam să păcătuiască, pentru ca ele să mănânce. Ele ar fi ucis insecte sau animale mici, pentru a se hrăni, dar Biblia ne spune că ar fi putut să facă lucrul acesta numai după două zile, când animalele au fost create. Pe lângă animale carnivore care aveau nevoie să se hrănească ucigând alte animale, au existat încă din ziua a treia plante carnivore care și ele trebuiau să ucidă pentru a își asigura hrana. Următorul citat aduce unele clarificări cu privire la plantele carnivore: 

„Plantele carnivore sunt plante prădătoare cu flori care omoară animale pentru a extrage substanțe nutritive din corpul lor. Ele toate au în comun trei atribute care operează împreună și care le deosebesc de alte plante. Plantele carnivore: capturează și omoară prada – au un mecanism care facilitează digestia prăzii – derivă un beneficiu semnificativ din substanțele nutritive asimilate de la pradă.” (ref. 73)

Dacă Dumnezeu a dorit o lume pașnică în care să nu existe moarte, atunci de ce a creat plantele carnivore, în ziua a treia a creației? Oare existența lor se datorează așa zisului păcat original? Oare păcatul original a avut putere creatoare, care să genereze un tip anume de plante? Un răspuns afirmativ ar fi unul ridicol, dar știu că disperarea apologetică câteodată frizează ridicolul. Dacă Dumnezeu a creat natura, atunci tot El a creat și ecosistemul Pământului, în care există lanțuri trofice și în care animalele și plantele carnivore ucid, pentru a se hrăni, animale mai slabe. Dacă Dumnezeu a creat în acest fel natura, acceptând suferința și moartea ca mijloace pentru existență, atunci imaginea pe care o prezintă instituțiile bisericești despre El, aceea de a fi întruchiparea dragostei, este una simplistă. 

Atunci când primul animal a mâncat prima plantă, sau prima plantă a mâncat primul animal, a intrat și moartea în creația lui Dumnezeu. Acel moment s-a întâmplat înainte de creația oamenilor, conform cărții Facerea, capitolul 1, deoarece plantele și animalele au fost create înainte de acel eveniment. Dacă Dumnezeu a creat un mecanism în care cel mai puternic să îl înghită pe cel mai slab, atunci cuvântul milă are pentru El un cu totul alt înțeles decât pentru noi. Mă întreb care poate să fie acel înțeles.

În ziua a treia, Dumnezeu ar fi creat plantele, dar din nefericire, în conformitate cu Biblia, El ar fi creat plantele numai pentru uscat, dar nu și plantele acvatice. Când au fost plantele din mări și oceane create? Biblia nu ne dă răspuns la această întrebare. De ce este importantă această constatare? Ideea este că dacă știința noastră s-ar baza numai pe Biblie, așa cum cred unii că ar trebui, atunci nu am știi multe lucruri importante despre existența lumii noastre și am trăi de fapt în ignoranță. Biblia conține legende despre creație care la rândul lor cuprind informații greșite și referințe incomplete despre natură.

Biblia susține că, imediat după creația lor, toate animalele de pe planeta noastră ar fi avut drept hrană iarba verde:

„30. Iar tuturor fiarelor pământului şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor ce se mişcă pe pământ, care au în ele suflare de viață, le dau toată iarba verde spre hrană. Şi a fost aşa.” (Facerea 1; 30)

Textul din cartea Facerea 1; 30, se referă la animalele care se mișcă pe Pământ, ce se întâmplă, însă, cu cele din adâncurile oceanelor? Din nou Biblia nu ne spune nimic și ne obligă să recurgem la logică. Știm că în mediul oceanic există numeroase animale carnivore și chiar animalele ierbivore nu se hrănesc cu iarbă verde, căci iarba nu crește în mări și oceane. Citatul următor clarifică acest aspect:

„În mediul marin, cel mai răspândite sunt macro-algele și fitoplanctonul microscopic. Amândouă servesc ca sursă de hrană pentru o varietate de organisme marine. Animalele erbivore care trăiesc în mediul marin se hrănesc cu diferite tipuri de macro-alge cărnoase (roșii, verzi și maro) care se deosebesc unele de altele prin pigmenții lor fotosintetici. Planctivorele sau filtrele de hrană se hrănesc cu fitoplancton care plutește liber.” (ref. 74) 

Hrana pentru animalele erbivore din mediul marin nu este constituită din iarbă verde și nici măcar numai din plante verzi, ci din macro-alge și fitoplancton roșii, verzi și maro. Algele roșii, sau Rhodophyta, sunt plante marine care trăiesc fie în ape mai puțin adânci sau în ape tropicale adânci, câteva se găsesc și în ape dulci. (ref. 75) 

Există o opinie potrivit cu care stabilirea ierbii ca hrană pentru toate viețuitoarele ar fi fost un indiciu despre un element comun în hrana tuturor. Această opinie nu se bazează pe realitate și nu are fundament biblic. Animalele carnivore nu mănâncă iarbă, așa cum fac animalele ierbivore. Carnivorele folosesc câteodată iarba pentru a le ajuta digestia, dar nu se hrănesc cu iarbă căci nu sunt construite pentru a extrage substanțe nutritive din ea. În același timp, Biblia ne spune că mâncatul cărnii a fost permis numai după Potop.

„3. Tot ce se mişcă şi ce trăieşte să vă fie de mâncare; toate vi le-am dat, ca şi iarba verde. 4. Numai carne cu sângele ei, în care e viaţa ei, să nu mâncaţi.” (Facerea 9; 3-4)

Dacă de la început hrana ar fi fost atribuită fără restricții pentru viețuitoarele Pământului, atunci permisiunea dată după Potop nu ar mai fi avut nici un rost. Consumul cărnii a fost condiționat de reținerea de a mânca acea carne cu sângele ei, dar această avertizare a apărut numai după Potop, deci și consumul cărnii nu putea apărea decât tot odată cu instrucțiunile care îl însoțeau. 

Descrierea modului de hrană a animalelor înainte de Potop este nerealistă. Cartea Facerea nu descrie lumea din trecut în mod exact, ci încearcă să prezinte o lume paradisiacă care ar fi fost deturnată de păcatul omenesc. În realitate, lumea nu a fost niciodată un paradis, ci mai degrabă un teren de luptă pentru existență. Dacă Dumnezeu a creat lumea ca un fel de zonă de război, atunci apar foarte multe probleme din punct de vedere moral. Religiile dau vina pe primii oameni pentru tot răul din lume, dar aceasta este o concepție greșită, deoarece, conform Bibliei, Dumnezeu a creat lumea cu suferința și moartea, cuprinsă în natura creației. Aceasta este o consecință teologică care nu se poate atenua oricât de mult ar lupta instituțiile bisericești să o deghizeze în spatele retoricii. Dumnezeu a creat lumea în așa fel încât răul este o parte inseparabilă din ea, dacă o dată cu viața a creat și moartea și suferința. Răul poate fi depășit prin știința care ne permite să diminuăm suferința și să luptăm cu moartea.

De fapt, cartea Facerea nu îl prezintă pe Dumnezeu ca fiind iubitor, așa cum face N.T. În V.T. Dumnezeu aproape a distrus omenirea și întreaga natură prin Potop. Pe de altă parte, Potopul ar fi fost o acțiune cu totul inutilă, deci un genocid gratuit, atâta vreme cât lumea care s-a dezvoltat după ce apele lui sau retras a fost, din punct de vedere moral, mai rea nu mai bună. La creșterea gradului de violență și răutate ar fi contribuit și aprobarea de a mânca carne după Potop. Cartea Facerea este absurdă și pentru că prezintă în mod contradictoriu motivele și mijloacele care stau la baza diferitelor acțiuni ale lui Dumnezeu.

- 26 -

Read more!

➤