Dacă Dumnezeu ar fi creat universul împotriva legilor naturii, de ce ar mai fi așezat El toate acele legi care să guverneze natura? Dumnezeu guvernează natura prin legile naturii și nu în mod haotic, așa cum prevăd textele din cartea Facerea.

Anumiți oameni de știință susțin că apa a venit pe Pământ, adusă de meteoriți, dar, conform Bibliei, meteoriții au fost creați doar în ziua a patra, împreună cu toate celelalte corpuri cerești, cu excepția Pământului.

Legătura dintre haos și ape este un motiv mitologic străvechi și nu are nimic a face cu explicațiile științifice despre originea universului. Acest motiv este foarte răspândit în culturile antice. În mai multe mitologii, apele, care simbolizează haosul, au fost plasate la începutul creației. Această constatare face foarte evidentă conexiunea între narațiunile biblice și alte mitologii.

„În religiile mesopotamiene (Sumeriană, Asiriană, Akadiană și Babiloniană), Tiamat este un monstru al haosului, o zeiță primordială a oceanului, căsătorită cu Abzu (zeul apei proaspete) și care a produs zei tineri. Se consideră că există două părți ale mitului lui Tiamat, primul în care Tiamat este „creatoare”, printr-un Mariaj sacru între apa sărată și apa proaspătă, creând cosmosul în mod pașnic prin generații succesive. În cea de a doua parte „Choaoskampf” Tiamat este considerată întruchiparea monstruoasă a haosului primordial.” (ref. 12)

Anumiți cercetători biblici văd o conexiune între Marduk omorând-o pe Tiamat și relatarea biblică în care Yahweh îl cucerește pe monstrul oceanelor Leviathan. (ref. 13) Însăși creația biblică a cerului pare să fie o tăiere în două a oceanului primordial, pe care Dumnezeu îl aduce la ordine, la începutul creației.

Nu este dificil de văzut conexiunea dintre haos și apă, acestea merg împreună în religia mesopotamiană și sunt legate și în narațiunea biblică din cartea Facerea, capitolul 1. Amândouă mitologiile au încercat să explice același fenomen, originile Pământului. Tiamat este, în același timp, un monstru al haosului și o zeiță a oceanului, deci apa în religia mesopotamiană este o indicație simbolică a haosului. Aceleași simboluri au fost folosite și de povestirile biblice despre creație. Apa a adus haos și mai târziu generând dezastru și moarte, atunci când se vorbește despre Potop. De asemenea, pentru Egipteni, apele au fost legate de dezordine:

„Toate versiunile egiptene ale miturilor creației au în comun idea că lumea s-a format din apele fără viață ale haosului, numite Nu. Acest element probabil a fost inspirat de inundațiile pe care le produce Nilul în fiecare an; în urma retragerii lor apele lasă un sol fertil și este posibil ca Egiptenii să fi comparat acest fenomen cu apariția vieții din haosul primar. În Heliopolis, creația a fost atribuită lui Atum, o zeitate strâns asociată cu Ra, care se spunea că a existat în apele Nu, ca o ființă potențială dar inertă. Atum era un zeu auto-creat, sursa tuturor elementelor și forțelor din lume, și mitul Heliopoloitan descrie procesul prin care el a „evoluat” dintr-o singură ființă în multitudinea elementelor. Atum a apărut pe lume și a dat naștere zeului aerului Shu și surorii lui Tefnut, a cărei existență reprezenta apariția unui spațiu liber în mijlocul apelor.” (ref. 14)

Mai multe mitologii au folosit aceleași simboluri pentru a relata despre apariția Pământului și cartea Facerea le conține și ea în egală măsură. Pe lângă cartea Facerea sunt și alte texte biblice care se referă la creație. Ele sunt, probabil, mai vechi decât cartea Facerea și existența lor întărește ipoteza că povestirile creației din Biblie sunt o transpunere a altor mituri ale creației din Orientul apropiat. Aceste texte biblice se găsesc în Psalmi, în cartea lui Iov și în Profeți. De exeplu, în Psalmul 74 găsim scris:

„12 Totuşi Dumnezeu* este Împăratul meu, care din vremuri străvechi dă izbăviri în mijlocul acestei ţări. 13 Tu ai despărţit* marea cu puterea Ta, ai sfărâmat** capetele balaurilor din ape; 14 ai zdrobit capul leviatanului1, l-ai dat să-l* mănânce fiarele** din pustie. 15 Ai făcut să ţâşnească* izvoare în pârâuri, ai uscat** râuri care nu seacă. 16 A Ta este ziua, a Ta este şi noaptea; Tu* ai aşezat lumina şi soarele.” (Psalmul 74; 12- 16)

În concordanță cu acest Psalm, Dumnezeu a divizat marea cu puterea Lui și a sfărâmat capetele balaurilor din ape și de asemenea a sfărâmat capetele Leviatanului, nu capul așa cum este tradus în versiunea română a Bibliei. În traducerile mai bune ale textului original se vorbește despre mai multe capete ale Leviatanului, un dragon al apelor și acest aspect, aparent neimportant are totuși importanța lui. Citind acest pasaj, cineva poate gândi că acesta se aseamănă cu povestirea babiloniană despre creație:

„La început, nici cerul și nici Pământul nu au avut nume. Apsu, zeul apei dulci, și Tiamat, zeița apelor sărate ale oceanelor, și Mummu, zeul ceții care se ridică din ambele (s.n. tipuri de apă) erau încă uniți ca unul singur. Nu existau munți, nu existau pajiști, și nici măcar o mlaștină la suprafața apelor nu putea să fie găsită.” (ref. 15)

Apsu și Tiamat au avut inițial doi copii și în final ei au avut un strănepot cu numele Ea, care a devenit cel mai puternic din toți zeii. În urma intenției lui Apsu de a ucide copiii lui Tiamat, Ea a aflat de acel plan și l-a ucis pe Apsu. Ea a fost tatăl lui Marduk, gigantul cu patru urechi și patru ochi, care era zeul ploilor și al furtunilor. Cu un arc și săgeată, Marduk a omorât-o pe Tiamat. 

„După ce a supus adepții ei (s. n. Tiamat), el a  luat o armă și a împărțit corpul de apă a lui Tiamat în jumătăți, ca pe o scoică. Jumătate a pus-o în cer și a făcut lumile cerești, și a postat acolo paznici ca să fie sigur că apele sărate ale lui Tiamat nu pot să scape. De-a lungul lumilor cerești el a făcut adăposturi pentru zei, și a făcut luna și i-a stabilit traiectoria. Din cealaltă jumătate a corpului lui Tiamat a făcut uscatul, pe care l-a plasat peste apele dulci ale lui Apsu, care acum se ridică în fântâni și izvoare. Din ochii ei el a făcut să curgă râurile Tigru și Eufrat. De-a lungul acelui uscat el a făcut cerealele și ierburile, pășunile și câmpiile, ploile și semințele, turmele, pădurile și livezile” (ref. 16)

Separarea apelor, în apele de deasupra cerului și apele care acoperă Pământul, și creația uscatului pe un Pământ, care ar fi fost acoperit în întregime cu apă, sunt elemente comune în cartea Facerea și în povestea babiloniană a creației. Amândouă versiunile creației sunt rezultatele unor producții cu caracter mitologic și ambele nu au nimic a face cu inspirația lui Dumnezeu, sau cu modul real în care a apărut universul și omenirea:

„Cu sângele lui Kingu, cu lut din Pământ, și cu scuipat de la ceilalți zei, Ea și Nintu au creat oamenii. Asupra lor Ea a impus muncile care anterior erau atribuite zeilor. Oamenilor li s-a dat sarcina să mențină canalele, să sape și să care, să irige pământul și să crească plante de cultură, să crească animale și să umple hambarele, și să îi laude pe zei la festivalurile lor.” (ref. 17)  

Oamenii au fost creați din pământ în Biblie și din lut în povestirea babiloniană a creației. În cartea Facerea, oamenii au fost așezați de Dumnezeu în Grădina Edenului, pentru a avea grijă de aceasta și aceleași sarcini li s-au dat și oamenilor despre care vorbește povestirea babiloniană. Este exact aceeași idee în ambele narațiuni. Omenirea ar fi fost creată pentru a-i servi pe zei. Acesta este textul biblic:

„15. Şi a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care-l făcuse şi l-a pus în grădina cea din Eden, ca s-o lucreze şi s-o păzească.” (Facerea 2; 15)

În cartea lui Iov găsim o altă referință la relația dintre Dumnezeu și ape:

„12. Cu puterea Lui El a despicat marea şi cu înţelepciunea Lui a sfărâmat furia ei. 13. Suflarea Lui înseninează cerurile şi mâna Lui străpunge şarpele fugar!” (Cartea lui Iov 26; 12-13)

Șarpele fugar simbolizează stăpânul haosului, și moartea lui înseamnă creația Pământului, care apare din apă. Aceeași temă apare și în Isaia, în care bătălia dintre Dumnezeu și șarpe va continua până la sfârșitul zilelor. (ref. 18)

„1. În ziua aceea Domnul se va năpusti cu sabia Sa grea, mare şi puternică, asupra leviatanului, a şarpelui care fuge, asupra leviatanului, a şarpelui încolăcit, şi va omorî balaurul cel din Nil.” (Isaia 27; 1)

Psalmul 74 vorbește la trecut „ai zdrobit capul Leviatanului1, l-ai dat să-l* mănânce fiarele** din pustie”, dar Isaia 27; 1 vorbește la viitor „va omorî balaurul cel din Nil”. A fost sau nu Leviatanul ucis de Dumnezeu încă din vremurile străvechi? Se pare că Leviatanul a fost pedepsit de două ori cu toate că era deja mort. „Șarpele care fuge” nu poate să fie Satan, așa cum a fost descris de teologia creștină. „Șarpele care fuge” este un simbol care se referă la aceeași temă a creației din haos care se regăsește și în alte mitologii din Orientul Apropiat. Același simbol apare de asemenea în cartea Apocalipsa din Biblie, dar de această dată cu o nouă înfățișare, dată de teologia creștină. Șarpele cel vechi, venit din haosul simbolizat de oceanul primordial, nu mai este cel care era în legendele din Orientul Apropiat; el a fost transformat în Satan, personajul atât de mult detestat de toți credincioșii:

„3. Şi alt semn s-a arătat în cer: iată un balaur mare, roşu, având şapte capete şi zece coarne, şi pe capetele lui, şapte cununi împărăteşti. 4. Iar coada lui târa a treia parte din stelele cerului şi le-a aruncat pe pământ. Şi balaurul stătu înaintea femeii, care era să nască, pentru ca să înghită copilul, când se va naşte.” (Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul 12; 3-4)

„1. Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară, care avea zece coarne şi şapte capete şi pe coarnele ei zece cununi împărăteşti şi pe capetele ei: nume de hulă.” (Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul 13; 1)

„3. Şi m-a dus, în duh, în pustie. Şi am văzut o femeie şezând pe o fiară roşie, plină de nume de hulă, având şapte capete şi zece coarne.” (Apocalipsa Sântului Ioan Teologul 17; 3)

Victoria finală a lui Dumnezeu asupra șarpelui reprezintă, de asemenea, supremația Sa asupra haosului primordial și asupra apelor, care, până la ultima carte a Bibliei, sunt văzute ca simbolul dușmanului Său. Această victorie este descrisă metaforic prin imaginea, în care marea va dispare pentru totdeauna.

„1. Şi am văzut cer nou şi pământ nou. Căci cerul cel dintâi şi pământul cel dintâi au trecut; şi marea nu mai este.” (Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul 21; 1)

Putem să vedem lupta cosmică dintre bine și rău, care a început în cartea Facerea cu Dumnezeu punând ordine în haos, cel din urmă fiind simbolizat de apele oceanului primordial. Această luptă, cu care începe Biblia, a fost transformată într-o altă versiune a ei, în care haosul reprezentat de ape a fost înlocuit cu un înger creat de Dumnezeu, adică cu Satan. În legătură cu acest aspect, Biblia conține o contradicție, deoarece până la urmă rezultă că Dumnezeu duce o luptă în paralel cu doi dușmani, șarpele inițial care simbolizează haosul și Satan. Șarpele care reprezintă simbolul haosului în Biblie nu poate să fie identificat cu Satan, deoarece inițial Diavolul a fost creat ca un înger perfect ceea ce exclude simbolismul unei stări haotice. Problema este că cele două personaje sunt confundate între ele și că din această confuzie iese o amestecătură fără sens.

Când se pune semnul egalității între Satan și dragonul Leviatan, care ar fi avut șapte capete și zece coarne, și care simbolizează haosul, se creează haos în înțelegerea Bibliei. La început, Dumnezeu ar fi omorât balaurii în apă și ar fi sfărâmat capetele lui Leviatan, toți aceștia reprezentând haosul, în concordanță cu Psalmul 74. În același timp, la început Satana a fost un înger perfect și care nu a fost omorât de Dumnezeu. Același șarpe, omorât de Dumnezeu, în conformitate cu Psalmul 74, reapare în cartea Apocalipsa. Șarpele pare să fie același personaj, deoarece apariția din cartea Apocalipsa este șarpele cel vechi cu multe capete. Ori a fost omorât, ori trăiește și va apare din nou în viitor, ambele variante nu funcționează împreună. 

Nu există claritate în ceea ce privește relația dintre Leviatan și Satan sau în ceea ce privește lupta dintre bine și rău în Biblie. Amândoi, Leviatan și Satana, au avut adepții lor, alți balauri și îngeri căzuți, în cazul celui din urmă, dar primul a fost ucis de Dumnezeu, în procesul de creație, în timp ce ultimul va fi aruncat în foc la sfârșit. Mi se pare vizibilă, în această problemă, existența unei teologii a binelui și a răului în evoluție, începând cu mitologiile specifice Orientului Apropiat și terminând cu bătălia dintre bine și rău dintre Dumnezeu și îngerul răului. Cine este reprezentantul răului în univers, Leviatan sau Satan? Cine l-a creat pe Leviatan? A creat Dumnezeu doi îngeri ai răului? Răspunsul stă în mitologie care, așa cum știm, nu are respect pentru adevărul faptic.

Limbajul folosit de către cele două povestiri ale creației, din cartea Facerea, este același limbaj mitologic prin care alte culturi din Orientul Apropiat și-au exprimat vederile lor cu privire la originea universului. Chiar dacă conținuturile diferitelor povești ale creației, din diferite culturi, înregistrează deosebiri între ele, totuși simbolurile folosite sunt aceleași. În toate povestirile despre creația universului, un dumnezeu sau zei din exterior au generat tot ceea ce există. De fapt, principiul este același. Totul este explicat printr-o intervenție exterioară, care este responsabilă de existența universului și nu prin forțe care sunt inerente materiei și energiei. În realitate, materia și energia sunt „vii” și „creatoare”, ele au o determinare interioară, care le pune în mișcare.

- 10 -

Read more!

➤

În una dintre cele două povestiri ale creației din cartea Facerea, în capitolul 1, ni se spune că universul a fost creat de Dumnezeu în interiorul unei mase mari de apă, când încă nu exista cerul sau atmosfera Pământului. Numai în ziua a doua a creației apele ar fi fost separate și ar fi fost creat cerul, în conformitate cu textele biblice. O parte din ape ar fi rămas „deasupra” cerului și cealaltă parte ar fi acoperit Pământul. Dacă Biblia ar avea dreptate, o parte din ape ar fi încă „deasupra” cerului, desigur o expresia mitologică care nu are sens din punct de vedere științific. Ce ar putea să însemne „deasupra” cerului? „Deasupra” cerului ar însemna deasupra spațiului cosmic, undeva la periferia universului.
 
 Cel mai probabil, nu există nici o frontieră la marginile universului și putem să știm acest lucru din aceea că universul se află într-o continuă expansiune, deci nu există niște ape care să oprească extinderea sa în spațiu. Există apă în spațiul cosmic, dar nu poate să existe „deasupra” cerului, adică deasupra spațiului cosmic, așa cum ne spune Biblia. Apa se află în cer nu „deasupra” cerului, așa cum greșit ne informează cartea Facerea. Observația aceasta este foarte importantă, deoarece ne arată modul naiv în care oamenii din vechime concepeau structura universului. Ei credeau că deasupra cerului, conceput ca un firmament solid, care oprea apele să se reverse pe Pământ, se afla sursa pentru apa de ploaie. Ori de câte ori se deschideau niște ferestre în cer, tot de atâtea ori apa se revărsa  sub formă de ploaie pe Pământ. Această observație este un alt motiv pentru a invalida povestea creației din cartea Facerea, capitolul 1. Povestea este, în mod evident, rolul imaginației unor oameni fără nici un fel de cunoștințe științifice și nu are cum să fie un text revelat de Dumnezeu.
 
 Desigur că povestea din cartea Facerea capitolul 1 are logica ei după care un firmament solid ar fi putut să oprească apele de deasupra sa și niște ferestre imaginare ar fi putut să permită apei să vină pe Pământ sub formă de ploaie. Aceasta este o logică a ignoranței, o explicație puerilă, care, după gradul ei de necunoaștere, ne permite să îi stabilim vechimea, care este fără îndoială impresionantă.
 
 Pentru omul modern atâta neștiință pare incredibilă și de aceea cititorul care deschide în zilele noastre Biblia bănuiește că în spatele textelor privitoare la creație s-ar putea ascunde ceva misterios, un anumit cod. De fapt, nu există nici un cod, este vorba de un nivel de cunoaștere foarte scăzut al unor generații străvechi și trebuie să acceptăm că astfel de explicații naive nu erau probabil rare în lumea de acum câteva mii de ani. Existența atâtor religii, care au încercat să explice lumea, de-a lungul istoriei omenirii, este dovada că la începuturile civilizației predominau explicațiile naive, mitologia. Rolul mitologiei în perioada de copilărie a civilizației umane este uriaș, se aseamănă cu rolul poveștilor în perioada de început al formării oricărei ființe umane. Nu contează adevărul, ci aspectul determinant este capacitatea poveștii de a răspunde neliniștilor imaginației care generează întrebări. Copiii care devin maturi nu mai pot crede în povești și nici nu mai trebuie să creadă.
 
 Idea unui ocean primordial este o invenție care a circulat foarte mult în universul mitologic al lumii antice. Cu siguranță, universul nu a fost creat în mijlocul unui ocean primordial și un astfel de ocean nu a existat niciodată. Aceasta este o imagine greșită bazată pe istorisiri cu caracter mitologic.
 
 Cine a creat oceanul primordial? Deoarece Dumnezeu nu ar fi avut nici un motiv ca să creeze propriul Său dușman, trebuie ca acea întindere de ape să fi fost eternă. Ca o expresie metaforică, atunci când Dumnezeu ar fi adus lumină asupra întunericului și atunci când El ar fi separat apele de deasupra cerului de apele care sunt pe Pământ, El ar fi instaurat ordinea, înlocuind o dezordine anterioară care este descrisă de Biblia prin expresia „tohu va bohu”. Dumnezeu, fiind garantul ordinii și justiției în univers, nu ar fi putut să genereze dezordine, deci acea stare primordială de haos nu a fost rezultatul activității Lui. 
 
 Pe lângă ceea ce cartea Facerea ne spune explicit, despre ceea ce a fost creat în cele șase zile de creație, este de asemenea prezumat că ar fi existat un ocean primordial și că planeta Pământ ar fi fost scufundată în acesta, până în cea de a doua zi a creației. Nimeni nu poate contrazice faptul că așa scrie în Biblie deci nu se pune problema că  așa mi se pare mie că scrie. Dacă Pământul se afla în mijlocul apelor, înainte de crearea cerului, înseamnă că locul pe care îl ocupă astăzi cerul, era la început ocupat de ape. Oricine poate să verifice acest aspect citind cartea Facerea, capitolul 1, versetele 6-8. Mai jos am reprodus textul biblic pentru cine dorește să constate direct ce se află scris, în această privință:

„6. Şi a zis Dumnezeu: "Să fie o tărie prin mijlocul apelor şi să despartă ape de ape!" Şi a fost aşa. 7. A făcut Dumnezeu tăria şi a despărţit Dumnezeu apele cele de sub tărie de apele cele de deasupra tăriei. 8. Tăria a numit-o Dumnezeu cer. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a doua.” (Facerea 1; 6-8)

În prima zi a creației, conform Bibliei, ar fi fost creată lumina fără soare și ar fi fost o dimineață și o seară, fără cer. Cine poate să creadă așa ceva? Această afirmație poate să fie crezută numai de o persoană care are un total dispreț față de realitate, față de felul în care funcționează natura și față de orice cercetare științifică. Un astfel de dispreț față de lumea înconjurătoare nu are cum să fie garanția unei credințe autentice în Dumnezeu, dimpotrivă, cine contestă realitatea evidentă este mai degrabă tentat să se hrănească cu iluzii.
 
 Credința în Dumnezeu este pe deplin justificată și ea nu trebuie denigrată din cauza insistenței unora de a crede în legende care încearcă să țină loc de realitate. Se poate afirma cu încredere că Dumnezeu nu a creat lumina fără soare și nici nu a generat o dimineață și o seară fără ca să existe cer. Mai mult chiar, parcă pentru a sublinia absurdul, cartea Facerea ne spune că Dumnezeu ar fi văzut că ceea ce ar fi făcut El ar fi fost bine. Consider că aceste afirmații sunt o jignire la adresa lui Dumnezeu care este prezentat de cartea Facerea într-o lumină foarte nefavorabilă, adică ca și cum El ar face lucruri absurde. Nu este desigur o jignire intenționată, deoarece așa percepeau oamenii din vechime lumea din jurul lor. Mulți oameni, de a lungul istoriei, au fost acuzați de către religia organizată, că ar fi săvârșit blasfemii sau erezii, dar o erezia mai mare decât a îl prezenta pe Dumnezeu așa cum îl prezintă cartea Facerea, este greu de comis.  
 
 În descrierea creației din cartea Facerea, înainte de creația cerului, în locul lui ar fi fost oceanul primordial, în care ar fi fost scufundat Pământul. Luând în considerare relatarea Bibliei, nu putem să știm cât de întins ar fi fost acest ocean primordial. Ceea ce putem să presupunem este că apele ar fi ocupat toată atmosfera terestră și de asemenea tot spațiul cosmic, adică locul în care astăzi se află cerul, atâta vreme cât ceea ce numim cer a fost creat în mijlocul apelor.
 
 Atunci când Dumnezeu a pornit Potopul, El ar fi deschis „ferestrele” cerului. Aceste „ferestre” ar fi trebuit să fie situate undeva la limita spațiului cosmic, căci dacă s-ar fi aflat doar la limita atmosferei Pământului, atunci apele pe care ele le-ar fi ținut în loc ar fi împiedicat dinamica liberă a corpurilor cerești. Dacă „ferestrele” cerului s-ar fi aflat la limita superioară a spațiului cosmic, în cazul că există o asemenea limită, atunci ar fi fost imposibil pentru o cantitate de ploaie uriașă, ca ceea despre care Biblia vorbește, în legătură cu Potopul, să ajungă pe Pământ, străbătând întregul spațiu cosmic.
 
 Un ocean primordial, înconjurând Pământul, la începutul creației, nu a existat niciodată, contrar cu ceea ce ne spune Biblia, și dacă ar fi existat lumina nu ar fi putut fi creată în prima zi de creație pentru că existența unei lumini funcționale presupune existența unui spațiu liber, în care aceasta să se deplaseze.
 
 În același timp, existența unui ocean primordial este o supoziție necesară dacă vrem să înțelegem separația apelor de „deasupra” de apele care acoperă Pământul. În cartea Facerea la capitolul 1 se afirmă existența unei lumini create care, însă, nu ar fi putut să circule prea departe sub ape și nici nu ar fi putut să genereze o dimineață și o seară.
 
 În concordanță cu cartea Facerea, Dumnezeu ar fi creat lumina într-o perioadă în care Pământul ar fi fost acoperit de apele oceanului primordial și înainte de creația cerului. Lucrul acesta este imposibil dacă cineva consideră modul în care știința explică apariția apei pe Pământ.

„Uriașul volum de apă pe care îl conțin oceanele (și mările), a fost produs în timpul istoriei geologice a Pământului. Pământul și-a schimbat în mod gradat proprietățile atmosferice, producând un amestec gazos bogat în dioxid de carbon, monoxid de carbon și nitrogen molecular. Fotodisociația (separația datorată energiei luminii) vaporilor de apă în hidrogen molecular și oxigen molecular în atmosfera superioară a permis hidrogenului să scape și a dus la o creștere progresivă a presiunii exercitată de oxigen la suprafața Pământului. Reacția acelui oxigen cu materialele de la suprafață a cauzat creșterea progresivă a presiunii vaporilor de apă care a dus la formarea apei lichide.” (ref. 11)

Este greu de crezut că apa oceanului primordial ar fi fost creată în întuneric de Dumnezeu, mai întâi pentru că aceasta ar fi însemnat o încălcare a legilor naturii, apa formându-se în prezența luminii, și apoi pentru că am pornit de la premisa că nu El a creat oceanul primordial, căci acesta reprezintă un simbol al haosului. Dacă Dumnezeu a creat o lume ordonată, bazată pe legile naturii, nu avea de ce să creeze haosul. În cartea Facerea, este scris că înainte de creația luminii, întunericul era deasupra adâncului, în timp ce Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor. Dacă Dumnezeu ar fi creat în mod miraculos apele, fără să țină cont de legile naturii, lucrul acesta ar fi trebuit să fie menționat de Biblie, dar, în realitate, aceasta nu ne spune nimic despre modul cum au apărut apele pe Pământ.

- 9 -

Read more!

➤

În conformitate cu teoria „Gap Theory” Satan ar fi adus în stare de dezordine o ordine anterioară a Pământului, despre care, însă, nu știm nimic. Dumnezeu ar fi început să restaureze această ordine anterioară de la prima zi de creație. Dacă întunericul adus de Satan ar fi fost unul fizic și nu doar unul spiritual, înseamnă că înainte de acesta ar fi existat o lumină creată, alta decât lumina care a fost creată în prima zi de creație.

„Gap Theory” presupune că înainte de întuneric a fost lumină pe Pământ, dar cartea Facerea nu spune acest lucru și nici nu ne permite să îl validăm. Pentru ca Satan să fi putut aduce dezordine pe Pământ ar fi trebuit să existe o ordine anterioară, dar o astfel de ordine ar fi cerut cu necesitate existența unei lumini fizice. Din punct de vedere spiritual, lumina simbolizează ordinea și întunericul semnifică dezordinea. În același timp, o lumină fizică și nu doar una spirituală ar fi fost necesară pentru existența oricărei ordini pe Pământ. Dacă ar fi existat o astfel de lumină, care ar fi fost creată de Dumnezeu, ea ar fi fost menționată de Biblie, dar nu este cazul. 

Lumina spirituală și lumina materială sunt două entități diferite, care nu trebuie confundate între ele. Dacă întunericul și o anumită dezordine pe planeta noastră au venit împreună, nimic de genul acesta nu este menționat de către Biblie. Dar ce este întunericul? Este absența luminii, nici mai mult și nici mai puțin. Satan nu ar fi putut anihila presupusa lumină materială pe care ar fi creat-o Dumnezeu, la început, înainte de prima zi de creație. Întunericul spiritual poate să fie generat de absența lui Dumnezeu, dar întunericul material trebuie să fie în legătură cu o sursă de lumină materială.

În procesul creației biblice, soarele nu ar fi fost așezat la locul lui decât în ziua a patra, în concordanță cu cartea Facerea, și o ordine anterioară, presupusă de „Gap Theory” ar fi trebuit să fie realizată în întuneric sau la o lumină provizorie. O altă lumină provizorie, fără existența soarelui ar fi fost necesară, o lumină care ar fi fost stinsă de către Satan, dar o astfel de ipoteză pare foarte improbabilă. Existența a două lumini provizorii, una înainte ca Satan să aducă Pământul în haos și cealaltă, funcțională din ziua întâi a creației până în ziua a patra, când soarele ar fi fost creat, este o teorie absurdă. În orice caz, o lumină provizorie creată de Dumnezeu nu ar fi putut să fie stinsă de Satan, dar El nu a creat astfel de lumini provizorii.   

De fapt, ordinea în creație nu putea fi realizată înainte de ziua a șasea, din săptămâna creației. Creația nu putea să fie finalizată printr-o ordine completă la începuturile ei. Ce ordine ar fi fost distrusă de către Satan? Ar fi fost doar o ordine parțială, incompletă și care nu ar fi conținut și ființele umane, care au fost create în ziua a șasea a creației.

Întreaga argumentație pare a fi curată pierdere de timp pentru cineva care nu este familiarizat cu problematica interpretării Bibliei. Din nefericire, aspectele în care absurdul se zbate să domine rațiunea nu sunt rare și multe dezbateri reprezintă o încercare disperată a comentatorilor biblici de a explica ceea ce nu poate să fie explicat. Intrând în această dispută sau altele similare un comentator este obligat să se adapteze la nivelul dezbaterilor care sunt în curs, chiar dacă ele par inutile. Contra argumentele care răspund unor teorii absurde nu sunt inutile, deoarece pentru a face lumină în ceea ce ne spune Biblia, trebuie scos în evidență nivelul de complexitate al problemelor pe care le provoacă interpretările care se dau textelor sale.  

„Gap Theory” este în contradicție cu cea ce înseamnă creația în șase zile. În economia biblică, starea de „tohu va bohu” a fost creația lui Dumnezeu nu rezultatul acțiunilor lui Satan. Diavolul nu putea să distrugă ceva pe care Biblia nu ne permite să presupunem că ar fi existat, o ordine înainte de prima zi de creație.

Reprezentanții unei interpretări spirituale a expresiei „tohu va bohu” susțin că:

„Este clar deci că îngerii au fost creați înainte de „început”, și că Facerea 1 nu este o istorie a originii întregului cosmos, dar numai a lumii noastre – a ‚domeniului fizic’. Dacă Satana și adepții lui s-au revoltat împotriva Domnului, atunci ei au păcătuit. Ei nu au mai putut să stea în prezența Lui și de aceea ei ‘au căzut din cer ca niște fulgere’. Unde au aterizat ei atunci când au căzut? Domnul l-a aruncat pe Satana într-un iad, din care și-a retras prezența. Pământul era în dezordine și pustiu și întunericul spiritual era deasupra [domeniului demonic] Domnul a creat Pământul și a retras prezența Sa de la el, dar după aceea El a creat Pământul pe care îl cunoaștem, așa cum este descris în zilele de la unu la șase. Prin urmare, Satana și adepții lui trăiesc în adâncuri, în abis, în domeniul demonic, ‘dedesubtul’ creației bune dar decăzute în care locuim.” (ref. 8)  

 Biblia nu conține nici o informație despre ce s-a întâmplat în cer la început și cum a reușit Satan și din ce motive să îl supere pe Dumnezeu, de asemenea nu ne spune nimic despre motivul pentru care el a fost aruncat din cer. În același timp, nu știm, din narațiunile creației, exact în ce moment a fost izgonit Satan din cer. Izgonirea lui din cer s-a întâmplat înainte sau după creația luminii, în prima zi? Nu avem răspuns la această întrebare. Satan a căzut din cer ca un fulger, ne spune Biblia, prin urmare, este mai probabil ca el să fi căzut din cer după creația luminii, deoarece este improbabil ca el să fi fost prima lumină a creației. Această observație situează căderea lui Satan după creația luminii în ziua întâi a creației și nu înainte.

„18. Şi le-a zis: Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer.” (Sfânta Evanghelie după Luca 10; 18)

Nu găsesc nici un fel de merite în teoria după care expresia „tohu va bohu” ar însemna o dezordine și o pustietate aduse pe Pământ de îngerii răi. Pentru a fi valabilă „Gap Theory”, trebuie să treacă cu vederea textul din Ieșirea 20; 11. Prin urmare, această teorie nu are un suport suficient în alte texte biblice.

Narațiunile din cartea Facerea încearcă să descrie literal originea universului și nu este nimic care poate să fie citit dincolo de textul scris. Toată creația, inclusiv creația cerului, ar fi fost făcută în șase zile, în conformitate cu Biblia. Pentru acest motiv, este dificil de susținut că o parte din creație ar fi fost realizată înainte de perioada de șase zile.

„9. Sase zile sa lucrezi; in ele fa-ti toate treburile, 10. dar ziua a saptea este odihna Domnului, Dumnezeului tau; in ea sa nu faci nici o munca, nici tu, nici fiul tau, nici fiica ta, nici sluga ta, nici slujnica ta, nici boul tau, nici asinul tau, nici orice dobitoc al tau, nici strainul ce poposeste la tine, 11. fiindca'n sase zile a facut Domnul cerul si pamantul, marea si toate cele ce sunt intr'insele, iar in ziua a saptea S'a odihnit. De aceea a binecuvantat Dumnezeu ziua a saptea si a sfintit-o.” (Ieșirea 20; 9-11)

Mulți comentatori ai Bibliei încearcă să extindă perioada primei zile pentru a face loc suficient pentru o mulțime de evenimente pe care ei le presupun că s-ar fi întâmplat în aceea perioadă de timp. Din acest motiv, este foarte important să încercăm să stabilim ce ne spune cu adevărat cartea Facerea. Se referă creația universului la zile de 24 de ore deci la o săptămână de șapte zile, de câte 24 de ore fiecare, sau este vorba despre alte perioade de timp? Dacă se referă la alte perioade de timp, care sunt acestea? Sunt cele șapte zile un simbol pentru perioade lungi și egale de timp sau este vorba de perioade de timp inegale? Un argument este legat de succesiunea regulată a dimineților și a serilor. Atâta vreme cât nu avem o altă opțiune pentru a interpreta cuvintele „dimineață” și „seară” nu putem să dăm decât o interpretare literală pentru zilele creației. Un alt argument se bazează pe înțelesul termenului ebraic folosit pentru zi, în cartea Facerea, capitolul 1, și acesta este „yom”.

În Biblie, înțelesul cuvintelor depinde de contextul în care sunt folosite. De câte ori cuvântul „yom” este folosit cu un număr sau cu expresia „seară și dimineață”, peste tot în V.T., întotdeauna se referă la o zi obișnuită. În cartea Facerea, capitolul 1, pentru fiecare din cele șase zile ale creației, termenul ebraic „yom” este folosit împreună cu un număr și de asemenea împreună cu expresia „dimineață și seară”. Cea mai rezonabilă concluzie este aceea că „yom” în cartea Facerea, capitolul 1, reprezintă o zi obișnuită. Unii comentatori subliniază importanța interpretării literale a textului care se referă la creația în șase zile, așa cum ne arată citatul următor:

„Este vital să credem în șase zile literale pentru mai multe motive. Cel mai important motiv este acela că dacă admitem că acele zile au fost perioade lungi de timp subminăm fundația mesajului Crucii.” (ref. 9)

Ken Ham argumentează, de asemenea, că cea de-a doua parte a textului, care se află în epistola 2 Petru 3; 8, anulează prima parte și că prevederea care spune că pentru Dumnezeu o zi este ca și o mie de ani este anulată de afirmația că o mie de ani este ca o zi. (ref. 10)

Textul biblic ne spune:

„8. Şi aceasta una să nu vă rămână ascunsă, iubiţilor, că o singură zi, înaintea Domnului, este ca o mie de ani şi o mie de ani ca o zi.” (A doua epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru 3; 8)

- 8 -

Read more!

➤

În concordanță cu cartea Facerea, Pământul la început ar fi fost „netocmit” sau  „pustiu și gol”, depinde ce versiune de traducere în limba română folosim. Biblia Ortodoxă folosește formula „netocmit” iar Biblia Cornilescu se referă la Pământ, în aceea perioadă, ca fiind „pustiu și gol”. De fapt, nici una din formulele folosite în limba romană nu traduce exact expresia originală „Tohu vav bohu”. În limba engleză traducerea este mult mai apropiată de textul original și anume este „formless void”. „Formless void” în limba romană se traduce cu formula „fără formă și pustiu”. De ce ar fi creat Dumnezeu Pământul inițial ca o grămadă de materie fără formă în loc să creeze o planetă organizată, gata să primească ființe vii? Cel puțin la prima vedere afirmația Bibliei nu are sens. Din acest motiv, încerc să răspund la această întrebare folosind soluțiile care sunt deja conturate în literatura religioasă.
 
 Ce înțeles are afirmația biblică că planeta Pământ ar fi fost fără formă, atunci când a fost creată de Dumnezeu? Nu a fost o planetă sferică? A fost ca o grămadă de materie aruncată la întâmplare în spațiul cosmic și arătând ca un asteroid? A creat Dumnezeu la început o grămadă de materie în mijlocul apelor? Aceasta este ceea ce Biblia ne spune, prin expresia Tohu vav bohu, despre creația inițială a Pământului. În spațiul cosmic, toate stelele și planetele sunt organizate în corpuri cerești sferice. Înainte de a atinge stadiul de formare ca și sfere, în cadrul sistemului solar, planetele au fost acumulări de gaze rotitoare care s-au răcit și s-au solidificat. În faza de gaze care se acumulau și se roteau în spațiu, Pământul nu ar fi putut să fie scufundat în apă, așa cum s-ar părea că susține Biblia, deoarece în acest fel nu ar fi putut să dobândească forma sferică pe care o are astăzi.
 
 A fost Pământul un fel de asteroid, in mijlocul oceanului primordial, sau a fost o planetă sferică, din momentul când a fost creat de Dumnezeu? După modul în care cartea Facerea descrie creația Pământului, în interiorul oceanului primordial, planeta nu ar fi putut să urmeze procesul necesar pentru a deveni un corp ceresc de formă sferică, deoarece ea a fost fără formă și scufundată în apă, în același timp.
 
 De ce sunt planetele sferice? Textul următor explică de ce corpurile cerești având o anumită dimensiune devin sferice:

„Unul dintre efectele masei este acela că atrage alte mase. Când există milioane, și chiar trilioane de tone de masă, efectul gravitației se mărește. Toată masa atrage cealaltă masă, și încearcă să creeze cea mai eficientă formă …… o sferă. Pentru obiecte mai mici, cum ar fi asteroizii, forța de gravitație care încearcă să transforme obiectul într-o sferă nu este suficientă pentru a depăși tăria rocilor care mențin forma dată. De îndată ce se trece peste o anumită masă și dimensiune, tăria obiectului nu poate să oprească forța de gravitație ca să transforme obiectul într-o sferă. Obiecte mai mari decât 1000 de km în dimensiune sunt capabile să se transforme în sfere.” (ref. 3)

Pământul nu ar fi putut să fie la început o grămadă de materie similară cu un asteroid, și apoi să devină din aceea materie o planetă sferică, deoarece asteroizii sunt cu mult mai mici decât planetele și asteroizii nu devin planete. Cantitatea de materie formată din praf și gaze trebuie să aibă o dimensiune suficientă, încă de la începutul procesului de formare a planetei, în așa fel încât creația respectivului corp ceresc să poată să se producă. În forma sa solidă, planeta Pământ nu a fost niciodată fără formă în sensul unei grămezi de materie fără formă, așa cum susține cartea Facerea în expresia ei originală, Tohu vav bohu. Desigur că, pentru cei și cele care citesc numai traducerea în limba romană, într-o versiune sau alta, a Bibliei, această problemă nici măcar nu există întrucât funcționarii bisericești au avut grijă să o elimine printr-o meșteșugită traducere a textului respectiv. O remarcă deosebită trebuie făcută pentru versiunea ortodoxă a Bibliei care folosește un arhaism pentru a descrie starea Pământului, atunci când a fost creat și anume cuvântul „netocmit”, care nu mai spune nimic cititorului modern.
 
 Într-o altă interpretare, locul ocupat de Pământ ar fi apărut fără formă, deoarece ar fi fost complet acoperit de oceanul primordial și acel ocean ar fi fost chiar el fără formă. Oceanul primordial nu ar fi avut un contur precis și ar fi acoperit totul și din acest motiv ar fi apărut ca ceva deformat. Acel presupus ocean primordial ar fi acoperit Pământul și ar fi ocupat și locul pentru cer până în ziua a doua, când bolta cerească ar fi fost creată de Dumnezeu.
 
 După părerea mea, cartea Facerea se referă la Pământ ca și entitate fizică, atunci când vorbește despre lipsa de formă. Textul biblic indică Pământul și nu doar oceanul primordial. Cât de mare ar fi fost acel ocean primordial, este imposibil de spus, bazat pe textele biblice, dar dacă cerul separă apele sale, oceanul primordial ar fi fost în viziunea biblică la fel de mare ca și universul nostru. Prin urmare, Pământul, despre care versiunile în limba română a Bibliei spun că era „netocmit” sau „pustiu și gol” era, conform expresiei originale a textelor V.T., Tohu vav bohu, fără formă și nelocuit.  
 
 În ziua a patra a creației, soarele, luna și stelele ar fi fost create ca niște corpuri cerești sferice și funcționale, dacă nu, ele nu ar fi putut să lumineze, neîndeplinindu-și scopul creației lor. Dacă creația soarelui, lunii și stelelor s-a făcut în ziua a patra nu a existat timp pentru evoluția lor de la grămezi de gaze la corpuri cerești solide. Aceasta este o contradicție între știință și cartea Facerea, prima propunând un lung proces în formarea stelelor și planetelor iar cea de a doua declarând că aceste corpuri cerești au fost create în forma în care se află și în vremea noastră, de la început.
 
 Când vorbim despre evoluție, cineva nu ar trebui să se gândească doar la evoluția biologică, care a permis speciei umane să se dezvolte din ființe biologice mai puțin evoluate, deoarece evoluția este un concept general care se referă la dinamica lucrurilor în timp. Timpul este esențial pentru evoluție. Lucrurile nu sunt ceea ce sunt, printr-o creație spontană a lor, ci toate lucrurile, cel puțin cele pe care le cunoaștem, se află în evoluție. Desigur că există și procesul de involuție în care lucrurile se degradează în raport cu ceea ce au fost în trecut. În ceea ce privește formarea stelelor ele au parcurs un proces de evoluție pentru a fi ceea ce sunt astăzi, nu au fost create dintr-o dată așa cum sunt. Acest sistem de creație, de la o zi la alta, descris de Biblie, este contrar la ceea ce se poate observa că se întâmplă în univers.
 
 Evoluția nu poate să fie negată ca și proces și este prezentă peste tot în jurul nostru. Cu toate acestea, mulți credincioși creștini neagă evoluția, deși ea este prezentă peste tot în jurul lor, și chiar și în interiorul lor. Creaționismul care presupune că anumite lucruri au fost create dintr-o dată la stadiul de maturitate este contrazis de ceea ce se întâmplă în lumea înconjurătoare. De exemplu, o ființă umană evoluează din stadiul de embrion până la maturitate și bătrânețe și apoi parcurge un stadiu de descompunere. Stelele, de asemenea, continuă să evolueze în univers din stadiul de aglomerație de gaze și praf la acela de corpuri cerești sferice și după o lungă perioadă de timp ele mor. Această evoluție este reală și vizibilă, nu este o strategie a lumii științifice prin care încearcă să înșele pe oamenii credincioși și atitudinea realistă nu este aceea de a contesta evidențele. În zilele noastre, mai multe stadii în formarea stelelor pot să fie observate pe cer, începând cu îngrămădiri de gaze și praf, în drumul lor de a deveni stele și terminând cu stele care au explodat, schimbându-și în mod dramatic forma.
 
 Dacă vrem să avem o imagine despre ceea ce ne spune Biblia despre începuturile creației, descrierea biblică este foarte confuză și singurul punct de referință este unul mitologic, adică este vorba despre prezența unui ocean primordial, înainte de orice altceva, acele ape care ar fi fost separate de Dumnezeu în ziua a doua, prin creația cerului. Acel ocean primordial este un element comun pentru mitologia evreiască, dar și pentru alte mitologii, ale altor popoare, care au trăit în aceea perioadă de timp. Aceasta înseamnă că Dumnezeu ar fi creat viața pe Pământ luptând împotriva unui personaj mitologic simbolizat de oceanul primordial, cel din urmă fiind simbolul răului în multe culturi.
 
 În contextul multor comentarii biblice, Tohu vav bohu nu ar trebui să fie înțeles doar legat de aspectul fizic, dar, în același timp, expresia aceasta s-ar referi la modul cum Pământul funcționa în acel stadiu. Fiind fără formă Pământul ar fi fost de asemenea și pustiu, nepopulat. Există două elemente în expresia Tohu vav bohu care scot în evidență gradul de decădere în care Pământul s-ar fi aflat în acele timpuri.
 
 Există, de asemenea, opinia că prin lipsa de formă trebuie înțeles că Pământul nu ar fi fost organizat suficient pentru a fi un mediu potrivit pentru viață. Desigur că în acest fel nu se schimbă referința clară la lipsa de formă fizică a Pământului, în acel moment al creației. (ref. 4)
 
 Acesta este un alt mod de a evita ceea ce ne spune Biblia. Forma sferică a unei planete nu este suficientă pentru existența vieții, în consecință, cele două condiții nu trebuie să fie confundate. Toate planetele sunt sferice, ele nu sunt fără formă, și cu toate acestea multe sunt insuficient organizate pentru a reprezenta medii potrivite pentru a susține diverse forme de viață. O condiție se referă la forma fizică a planetei și altă condiție se adresează la ceea ce face viața posibilă.
 
 Cuvântul „tohu” se referă mai ales la forma fizică și nu la funcționarea deficientă, din perspectiva prezenței vieții, a unui mediu planetar, și recunoaște că prima condiție care face ca materia să poată să fie capabilă să găzduiască viața în forme mai evoluate este aceea ca ea să fie organizată ca o planetă sferică. „Bohu” se referă în principal la caracteristicile funcționale cum ar fi pustietatea și dezolarea. 
 
 Originile poporului evreu se află în Mesopotamia și Abraham a venit din Ur, un oraș care era situat pe malurile Eufratului. Din acest motiv, cititorul nu ar trebui să se mire de relația foarte apropiată între cultura mesopotamiană și cultura iudaică, inclusiv în ceea ce privește mitologiile lor. Cuvintele „tohu” și „bohu” nu sunt de origine ebraică, ci mai degrabă ele sunt cuvinte sumeriene. În limba sumeriană substantivele se termină în mod obișnuit în –u, dar în limba ebraică –u este terminația verbelor. „Tohu” și „bohu” sunt substantive și nu verbe de aceea originea lor este mai degrabă sumeriană și arată influența acelei mitologii asupra cărții Facerea. (ref. 5)
 
 Din lipsa unor răspunsuri rezonabile la atâtea întrebări, există tendința de a da expresiei „tohu vav bohu” un înțeles spiritual. Pământul ar fi fost creat în mod ordonat, dar ar fi fost distrus de forțe spirituale, de Satan. După această distrugere, Dumnezeu ar fi intervenit și ar fi restaurat ordinea o dată în plus. Această interpretare a narațiunilor conținute de cartea Facerea este propusă de reprezentanții teoriei „Gap Theory” Ce ne spune această teorie? Cuvintele folosite pentru a descrie primele momente ale creației, din limba ebraică, împreună cu alte pasaje biblice, au condus anumiți comentatori să creadă că a existat o perioadă considerabilă de timp intercalată între primele două versete ale Bibliei. Dacă acest interval ar fi existat în realitate atunci nu ar fi nici o discrepanță între raportul biblic și teoria științifică după care Pământul ar avea o vechime de câteva miliarde de ani, mai precis, 13,7 miliarde. Dacă, pe de altă parte, nu există o astfel de perioadă, atunci Pământul ar trebui să fie, după calculele biblice, de aproximativ 6.000 mii de ani, dar o astfel de vechime este considerată de oamenii de știință ca fiind imposibilă. Teoria „Gap Theory” este o tentativă de a spiritualiza materialul prezentat de către cartea Facerea. În spațiul dintre două versete este citită o întreagă istorie:

„Teoria „Gap Theory” sugerează că îngerii au fost creați „la început” (Facerea 1; 1), mai degrabă decât în timpul sau după săptămâna creației și că Satana și discipolii săi demonici s-au revoltat înainte de Facerea 1; 2. Chalmers își fundamentează teoria pe reinterpretarea cuvintelor folosite în cartea Facerea 1; 2, și pe relația lor cu alte pasaje ale Scripturii. În această înțelegere Facerea 1; 2 ar putea, sau ar trebui să fie citită „Dar Pământul a devenit fără formă și gol”. Expresia „fără formă și gol” este o traducere a formulei ebraice „tohu vav bohu”. Cuvintele tohu și bohu se întâlnesc de asemenea în Isaia 34; 11, dar ele sunt interpretate în sensul de confuzie (tohu) și pustietate (bohu). Din această cauză „tohu” poate de asemenea să însemne „confuz” și „bohu” poate să însemne „pustiu”. Cuvintele „confuz” și „fără formă” au în comun  o lipsă de ordine, într-un loc unde trebuie să fie ordine. De aceea textul poate fi citit după cum urmează: „Dar Pământul era în confuzie și pustiu” (ref. 6)

Ieremia 4; 23-26, de asemenea folosește expresia „tohu va bohu”. Acesta este textul biblic:

„23. Mă uit peste ţară şi iată este ruinată şi pustie; 24. Caut la ceruri şi iată nu este lumină pe ele; privesc la munţi şi iată că ei tremură şi dealurile toate se clatină. 25. Mă uit şi iată nu este nici un om şi toate păsările cerului au fugit. 26. Mă uit şi iată Carmelul este o pustietate şi toate cetăţile lui sunt arse cu foc de la faţa Domnului şi au pierit de la faţa mâniei Lui.” (Ieremia 4; 23-26)

Ceea ce este interesant, este că textul se referă la orașe care ar fi fost judecate de Dumnezeu –„toate cetăţile lui sunt arse cu foc de la faţa Domnului şi au pierit de la faţa mâniei Lui”.

În ochii celor care spiritualizează expresia „tohu vav bohu” aceste cetăți reprezintă poate casele îngerilor căzuți. Cuvântul „choshek” a fost interpretat în multe traduceri ale Bibliei, ca și „întuneric”, și când citim putem să presupunem că este vorba despre un întuneric natural (adică întunericul dinainte de creația luminii), dar cuvântul „choshek” este, de asemenea, folosit în Exodul 10: 21, pentru a descrie întunericul pe care Domnul l-a adus asupra Egiptului, care era așa de dens, încât se putea simți. Prin urmare, în acest tip de interpretare spiritualizată, Facerea 1; 2 ar putea fi citită: „Dar Pământul era în dezordine și pustiu și întunericul spiritual era deasupra domeniului demonic”. (ref. 7)
 

- 7 -

Read more!

➤

Biblia ne spune că Pământul a fost creat de Dumnezeu. În cuvintele sale Biblia relatează:

„1. La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul. 2. Şi pământul era netocmit şi gol. Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor.” (Facerea 1; 1-2)

La început Dumnezeu ar fi creat Pământul și cerul. Biblia nu ne spune exact ce a înțeles scriitorul biblic prin cer nici ce anume ar fi fost creat în cer, după știința sa, în cazul că ar fi fost ceva creat. Cu alte cuvinte, nu ni se spune nimic despre Împărăția lui Dumnezeu, despre îngeri sau despre Satan. În timp ce pentru Pământ ne sunt date foarte puține detalii, pentru cer nu există nici un fel de detalii. Discreție totală sau lipsă de imaginație? În conformitate cu Biblia, Dumnezeu nu a găsit de cuviință să ne spună în cartea Facerea nimic despre lumea Lui, despre cum și când a fost creată și cine o populează. Acest lucru a dus la nenumărate speculații despre îngeri, revolta lui Satan și altele. O întreagă religie a fost creată pe aproximații despre ce înseamnă cerul, deoarece cartea Facerea nu ne dă nici un indiciu despre acest subiect. Imaginația religioasă a sute de milioane de oameni se naște dintr-o sărăcie extremă a detaliilor oferite de cartea Facerea.  
 
 Lipsa de informații despre cer poate să ducă pe cineva la concluzia că prin cer scriitorul cărții Facerea capitolul 1 a înțeles ceva cu mult mai simplu decât se crede în general, nu s-a referit la Împărăția lui Dumnezeu și la îngeri, ci numai la spațiul cosmic. Dacă prin cer ar trebui să se înțeleagă ceva mai complicat, cum ar fi Împărăția lui Dumnezeu, ar fi de așteptat să găsim mai multe informații în cartea Facerea. Dar chiar dacă prin cer se înțelege doar spațiul cosmic și nimic altceva, creația cerului fără existența firmamentului, cupolei cerești, despre care se vorbește doar în capitolul 2 al cărții Facerea, este o teribilă contradicție care prin ea însăși anihilează orice credibilitate a povestirilor despre creație. Cu alte cuvinte, Biblia ne spune că cerul a fost creat fără să existe spațiul afectat pentru acesta, care spațiu ar fi apărut în univers doar în ziua a doua a creației. Acest spațiu ar fi separat apele de dedesubtul său de apele de deasupra sa.

„6. Şi a zis Dumnezeu: "Să fie o tărie prin mijlocul apelor şi să despartă ape de ape!" Şi a fost aşa. 7. A făcut Dumnezeu tăria şi a despărţit Dumnezeu apele cele de sub tărie de apele cele de deasupra tăriei. 8. Tăria a numit-o Dumnezeu cer. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a doua.” (Facerea 1; 6-8)

Biblia ne obligă, deci, să înțelegem prin cer, așa cum ar fi fost la început, un spațiu complet ocupat de ape, dar acesta nu înseamnă cer. Dumnezeu ar fi creat la început, în conformitate cu cartea Facerea, o masă diformă de materie, acoperită în toate direcțiile de niște ape care constituiau oceanul primordial.
 
 La început totul s-a aflat sub ape, inclusiv atmosfera Pământului, și nu a fost nici o tărie între ape care să separe apele de ape  și de aceea nu a fost nici un fel cer. În prima zi, nu putea să existe cerul, nici Împărăția cerului, deoarece încă nu erau separate apele despre care cartea Facerea ne spune că au fost separate doar în ziua a doua. Existența cerului sub ape este o contradicție care se regăsește încă de la primele versete ale Bibliei. Textele biblice ne spun în mod literal că la început a existat cerul, într-un univers care era acoperit de ape, și lucrul acesta nu poate să fie considerat un miracol făcut de Dumnezeu, deoarece este la fel de absurd ca și existența unui cerc pătrat. Dacă este pătrat nu are rost să îl numim cerc și dacă cerul a fost creat în ziua a doua nu se poate afirma că a existat de la început, adică din ziua întâia.
 
 Întreaga complexitate a realității este concentrată pe primele două pagini ale Bibliei. În acest caz, sărăcia de informații echivalează cu lipsa unei descrieri credibile a începuturilor universului și umanității. Care putea să fie cauza acestei extreme sărăcii de informații pe cate o prezintă Biblia pe primele pagini ale sale? Există o singură cauză. Autorii narațiunilor despre creație care sunt descrise de Biblie nu au avut nici un fel de informații autentice despre modul în care au apărut universul și umanitatea. Nu știau nimic despre acest subiect și nu au primit nici o revelație pe această temă. Menținându-se la un nivel foarte general, un autor sau un editor putea încerca să evite de a da detalii contradictorii care ar fi diminuat valoarea relatării. Cu toate acestea, autorii sau editorii primelor 11 capitole din cartea Facerea au generat mai multe contradicții, în ciuda a foarte puține detalii care ne sunt oferite.
 
 În cartea Facerea, creația universului reprezintă doar construcția unei scene pe care urmează să se desfășoare drama principală, relația dintre Dumnezeu și oameni. Când această dramă se va sfârși, Pământul va dispare și el, în conformitate cu Biblia, și un nou Pământ îl va înlocui. (Apocalipsa 21; 1) Nici creația Cerului și a Pământului, nici apariția umanității pe Pământ, așa cum sunt descrise de Biblie, nu au nimic a face cu fapte reale, ele urmează o logică în care adevărata cosmologie și adevărata antropogeneză nu își găsesc nici un loc.
 
 În cartea Facerea, Dumnezeu este prezentat ca un meseriaș care este mulțumit cu creația Sa. La sfârșitul fiecărei activități principale El găsește că munca Lui a fost bună și după ce termină toată creația El constată că munca Sa a fost chiar foarte bună. Chiar dacă Dumnezeu a declarat întreaga Lui creație ca fiind foarte bună, El totuși a dorit să distrugă cea mai mare parte a ei, înecându-o sub apele Potopului. Privind la lumea din jurul nostru ne putem da seama că ceva a fost rău cu ea încă de la începutul creației și că nu putem să atribuim tot răul de pe Pământ umanității. Răul, la fel ca și binele, se află în natura umană și această natură, conform Bibliei, a fost creată de Dumnezeu. Pe de altă parte, dacă Satan, care a fost creat și el de Dumnezeu, începuse deja să lucreze, chiar înainte de căderea primilor oameni în păcat, înseamnă că de fapt la sfârșitul ei creația lui Dumnezeu nu avea cum să fie foarte bună. Suntem confruntați cu o nouă dilemă. Ori a fost creația lui Dumnezeu foarte bună ori Satan s-a revoltat în săptămâna creației, sau a plănuit să facă acest lucru, în aceea perioadă. Se poate ocoli și susține că Satan s-a revoltat în ziua de odihnă a lui Dumnezeu, în Sabat, când El nu era atent la ce se întâmpla în Grădina Eden și când creația era finalizată. Cu toate acestea, Dumnezeu, care știe totul dinainte, ar fi știut și că Satan urmează să se revolte împotriva Lui și să ispitească pe oameni, prin urmare, răul exista deja în faza primară încă din săptămâna creației și ar fi putut fi evitat.
 
 După terminarea activității Lui, conform cu cartea Facerea, Dumnezeu ar fi luat o zi de odihnă și această zi reprezintă comemorarea creației Sale. Cartea Facerea nu ne spune ce a făcut Dumnezeu după ziua de odihnă. A început El o nouă creație într-un alt univers? A fost creația universului nostru prima lucrare a lui Dumnezeu sau a fost ea ultima? A lucrat Dumnezeu doar o dată, în întreaga Lui existență eternă, pentru șase zile? Pentru a putea să evaluăm corect importanța universului nostru ar trebui să știm dacă Dumnezeu ne-a creat numai pe noi sau dacă El creează universuri tot timpul. Ar fi de asemenea foarte important să știm cum au rezolvat potențiali locuitori ai altor universuri problema binelui și a răului. Asemenea cunoștințe ar ajuta omenirea să vadă universul într-un cadru mai extins și să îl înțeleagă pe Dumnezeu mai bine. Idea este că ceea ce ar constitui cu adevărat o revelație importantă nu este cuprins în Biblie în schimb sunt cuprinse în textele ei unele detalii fără nici o importanță. Cu alte cuvinte, valoarea de revelație a cărții Facerea este subminată și de faptul că ea nu răspunde la întrebări majore care ar putea să clarifice importante aspecte ale credinței.
 
 Poate fi Dumnezeu Creatorul Atotputernic al universului și al umanității și în același timp se poate ca El să înceteze pentru totdeauna să creeze ceva nou, mulțumindu-se doar cu laudele celor aleși pentru ceea ce a realizat deja? Un Creator care nu mai creează nu mai este Creator cu adevărat. Este foarte dificil de acceptat că Dumnezeu, cu puteri creatoare extraordinare, a creat doar o singură dată, o lume care, într-un anume fel l-a trădat și după aceasta s-a oprit din creat. Dumnezeu ne este prezentat de Biblie ca fiind Creatorul unui singur univers, dar știința vorbește din ce în ce mai mult despre existența mai multor universuri. Dacă Dumnezeu ar fi Creator etern, adică ar avea acest atribut pentru veșnicie, atunci ar fi firesc ca El să genereze noi creații în mod continuu.
 
 Calitatea lui Dumnezeu de Creator etern și unicitatea creației Sale, pe de o parte, și imperfecțiunea ei, descrisă de Biblie, pe de altă parte, par că se contrazic între ele. De ce există o problemă? Deoarece concepția cosmologică prezentată de Biblie pare a nu fi realistă. Mai întâi Pământul în centrul universului, apoi întregul univers generat pentru Pământ și în final Dumnezeu care ar fi creat doar acest univers și nu și altele. O singură planetă, un singur univers și un Dumnezeu care ar fi creat o singură dată acest univers pentru a salva omenirea de păcat, după ce mai întâi a fost afectată de acesta, este o concepție care nu are cum să fie în acord cu o realitate fără sfârșit. O realitate infinită nu se poate rezuma la un singur univers, care prin natura lui este dinamic, adică nu este infinit.
 
 Dacă dimpotrivă Dumnezeu lucrează tot timpul, având doar perioade de odihnă, ce face El? Doar susține creația pe care a realizat-o deja în universul nostru? Ce înseamnă cu adevărat că Dumnezeu susține universul și care este implicația științifică a unui astfel de adevăr? Urmare a cercetărilor științifice, unde putem găsi în mecanismele de funcționare ale universului principiul susținerii lui Dumnezeu? Dacă acest principiu este real, trebuie să existe un element, exterior naturii lucrurilor, care este cerut de întreaga realitate, pentru ca ea să poată să funcționeze. Un renumit astrofizician Steven Hawking afirmă că nu există un astfel de principiu și că existența lui Dumnezeu nu este necesară pentru ca universul să fie așa cum este.
 
 Oare Dumnezeu susține în mod continuu, supraveghează și intervine pentru a preveni orice catastrofă cosmică? Catastrofe cosmice se întâmplă tot timpul. Stele mor, explodează generând energie și înainte de aceasta ele creează în interiorul lor elemente cu o masă mai mare, cum ar fi fierul, fără de care nici oamenii un ar putea exista. Cu alte cuvinte, un anumit nivel de distrugere în cosmos este necesar pentru existența civilizației noastre. Stele noi sunt create tot timpul deci idea de creație terminată, utilizată de cartea Facerea, nu este exactă. Universul se schimbă tot timpul, nu este destinat să fie mereu în aceeași stare, așa cum presupune cartea Facerea. Universul se mărește, evoluează, nu este static și nu este creat în jurul Pământului pentru a sluji, în mod special, pe locuitorii acestuia. Creația universul nu a fost terminată la sfârșitul celei de a șasea zile a creației, descrisă de Biblie, și ziua de odihnă pe care ar fi luat-o Dumnezeu, după cele șase zile de activitate, nu are nici un sens, dacă lucrarea nu a fost terminată. Prin urmare, apariția universului nu s-a întâmplat cum spune Biblia și nici terminarea apariției lui nu corespunde cu ceea ce scrie ea, de fapt, universul nu este o realitate terminată, ci se află în continuă evoluție.
 
 Pentru ființele umane, o zi de odihnă pe săptămână are sens, dar pentru Dumnezeu o astfel de pauză este absurdă atâta vreme cât universul se află într-o continuă evoluție. Cu alte cuvinte, munca lui Dumnezeu nu se termină sâmbăta sau duminica, dacă El susține universul așa cum ne spun dogmele și doctrinele organizațiilor religioase. Cum a fost susținută creația lui Dumnezeu în timp ce el s-a odihnit în ziua de Sabat? Dacă întreaga creație se bazează pe Dumnezeu pentru susținerea ei continuă, o zi liberă pentru El ar fi un dezastru pentru creația Sa. În realitate, dacă Dumnezeu ar susține în funcționarea ei întreaga creației El nu ar fi putut să ia nici o zi liberă de la această activitate. Dacă lumea nu a fost creată în șase zile, ci într-o perioadă de timp mult mai lungă, și dacă lumea continuă să evolueze, ținerea zilei de odihnă este doar o tradiție omenească, fără nici o legătură cu Persoana lui Dumnezeu.   
 
 Ori toate stelele au fost create de Dumnezeu în ziua a patra, așa cum ne spune Biblia, ori ele sunt generate de legile fizicii tot timpul. O versiune o contrazice pe cealaltă. Putem, în orice caz, să fim siguri că stelele sunt generate în univers tot timpul. Acesta este un adevăr verificabil prin studierea directă a cosmosului.

- 6 -

Read more!

➤