Cartea Secretele Bibliei este o analiză a primelor 11 capitole ale cărții Facerea (Geneza), din Biblie, care sunt citite cu un ochi critic și nicidecum dogmatic. Rostul acestui studiu este acela de a afla dacă există motive raționale și dovezi faptice pentru a crede narațiunile conținute de Biblie despre creație, nu printr-o credință oarbă, ci pe baza unor argumente credibile.
Aceasta este o prezentarea unor fragmente din cartea Secretele Bibliei.
Anumite subcapitole din carte lipsesc. Cartea "Secretele Bibliei" va fi disponibilă
începând cu data de 01. Noiembie 2018, pe Amazon.Co.UK
„6. Atunci lupul va locui laolaltă cu mielul şi leopardul se va culca lângă căprioară; şi viţelul şi puiul de leu vor mânca împreună şi un copil îi va paşte. 7. Juninca se va duce la păscut împreună cu ursoaica şi puii lor vor sălăşlui la un loc, iar leul ca şi boul va mânca paie; 8. Pruncul de ţâţă se va juca lângă culcuşul viperei şi în vizuina şarpelui otrăvitor copilul abia înţărcat îşi va întinde mâna. 9. Nu va fi nici o nenorocire şi nici un prăpăd în tot muntele Meu cel sfânt! Că tot pământul este plin de cunoştinţa şi de temerea de Dumnezeu, precum marea este umplută de ape!” (Isaia 11; 6-9)
Apare aceeași problemă. Leii nu pot să mănânce paie, deoarece nu dispun de constituția biologică necesară pentru a se hrăni cu cereale. Dacă mănâncă paie, leul nu mai este leu, ci este un alt animal. Textul din Isaia nu poate fi acceptat ca o imagine realistă a unei situații din viitor, ci doar ca o metaforă care contrazice modul în care este constituită natura. Această descriere a unui paradis pământesc este o idealizare a naturii, nici mai mult și nici mai puțin, și același tip de idealizare a fost folosit de asemenea în cartea Facerea, unde ni se spune că toate animalele ar fi mâncat, imediat după creația lor, iarba câmpului. Dacă ne dăm seama că lumea nu a fost niciodată un paradis, așa cum o descrie Biblia, atunci înseamnă că nici nu avem motive să credem că va deveni în viitor un fel de paradis, așa cum ne spun anumite texte biblice. Pentru a fi un leu, un animal trebuie să fie carnivor și chiar dacă este crescut de oameni într-o grădină zoologică, sau într-o rezervație naturală, leul va mânca ce mănâncă orice leu în sălbăticie și nu va mânca paie. Un leu erbivor nu mai este un leu, deci „leul este erbivor” este o propoziție care conține o contradicție. Un alt comportament animal, care contrazice ideea că pământul ar fi fost creat inițial ca un paradis pământesc, este canibalismul sexual. Acest canibalism sexual al anumitor animale nu are nimic a face cu Grădina Edenului sau ca așa zisa neascultare a primilor oameni. Aceasta este o dezvoltare a naturii, dar în contextul biblic se induce idea că Dumnezeu a creat natura, deci El ar fi creat și comportamentul de canibalism sexual la anumite vietăți.
„Canibalismul sexual a devenit un subiect de dezbatere printre biologi în 1984. Oameni de știință de la Cornell și de la Universitatea din Texas la Austin au arătat că el a evoluat deoarece masculii anumitor specii pot obține un avantaj evolutiv dacă sunt mâncați. Corpurile lor pot hrăni mamele urmașilor lor, crescând șansele ca acești urmași să clocească cu succes și să producă proprii lor urmași și astfel să ducă mai departe genele tatălui.” (ref. 101)
Albinele, de asemenea, prezintă un comportament carnivor și cel mai probabil ele totdeauna au avut acest comportament:
„Albinele pot să fie rude nemiloase. Reginele anumitor soiuri de albine mănâncă oule urmașilor ei și albinele lucrătoare ale altor soiuri mănâncă oule surorilor lor.” (ref. 102)
Cine a creat aceste tipuri de comportament animal? A fost Dumnezeu sau natura? Diferența este că Dumnezeu este o Ființă morală și iubitoare pe când natura nu are principiile morale pe care le apreciază oamenii. Astfel de comportamente animale nu respectă moralitatea și se îngrijesc doar de supraviețuirea speciei respective. Este mult mai ușor să recunoaștem activitatea naturii în cazul unor mecanisme de supraviețuire decât să atribuim lui Dumnezeu o atitudine total lipsită de compasiune în ceea ce privește creația unor comportamente animale, în care mila nu are nici un loc. Conform Bibliei, Dumnezeu ar fi creat o lume paradisiacă în care oamenii și animalele ar fi mâncat numai vegetale. Dacă ar fi fost așa, lucrul acesta ar fi determinat evitarea suferințelor din lume, dar modul cum funcționează natura ne arată că nu a fost așa. Dumnezeu a creat lumea o singură dată și acele comportamente legate de supraviețuirea speciilor de animale nu au fost create o doua oara după presupusa cădere în neascultare a primilor oameni. Unii comentatori creștini au construit o doctrină falsă, din care rezultă că presupusa cădere în păcat a lui Adam și Eva ar fi atras schimbarea radicală a naturii realității. O astfel de schimbare ar fi însemnat o dublă creație, deoarece ar fi implicat transformarea anumitor animale erbivore în animale carnivore. În același timp, diviziunea pe care Biblia o face între plante și animale este una incompletă. Pe lângă plante și animale mai există și alte entități vii, care nu sunt nici plante și nici animale. De exemplu, sunt bacteriile plante sau animale? Aceasta este o întrebare la care răspunde următorul citat:
„Bacteriile sunt niște ființe vii foarte mici (microorganisme) – ele nu sunt nici plante nici animale – ele aparțin unui grup separat. Bacteriile sunt microorganisme unicelulare, de obicei de mărimea a câțiva microni care în mod normal există împreună în număr de milioane. Un gram de pământ poate conține aproximativ 40 de milioane de celule de bacterii. Un mililitru de apă proaspătă de obicei conține un milion de celule de bacterii.” (ref. 103)
Descrierea pe care o face cartea Facerea creației animalelor este foarte simplistă și din acest motiv acesteia îi lipsește orice valoare reală. De exemplu, bacteriile nu sunt incluse în descrierea creației în nici un fel, dar existența lor nu este neimportantă. Lucrul acesta dovedește că scriitorii povestirilor biblice ale creației nu dispuneau de informații venite de la Dumnezeu, ci doar de nivelul de cunoștințe care era disponibil oamenilor în aceea perioadă istorică. Cu alte cuvinte, povestirile despre creație din cartea Facerea nu sunt inspirate de Dumnezeu, ci sunt invenții omenești. În vremea când au fost scrise povestirile despre creație, din Biblie, oamenii nu știau despre existența bacteriilor, deoarece nu aveau mijloace pentru a le descoperi existența și totuși ele sunt foarte importante pentru omenire:
„Bacteriile sunt formate dintr-o singură celulă, dar nu trebuie să lăsăm mărimea lor mică și simplitatea lor să ne păcălească. Ele reprezintă un extraordinar de complex și fascinant grup de creaturi. S-a descoperit că bacteriile pot să trăiască la temperaturi mai mari decât temperatura de fierbere și în friguri care ne-ar îngheța sângele. Ele „mănâncă” orice de la zahăr și amidon la lumina soarelui, sulf și fier.” (ref. 104)
Nu există nici o indicație în textele biblice despre lucruri care să nu fi fost cunoscute în mod natural în acele vremuri, prin urmare acestea nu ne oferă nici o revelație care să descopere secretele naturii. Adevărata cunoaștere a naturii a venit în urma cercetărilor științifice și nu în baza unor informații conținute de Biblie. O clasificare potrivită a ființelor vii trebuie să includă cinci sau șase categorii a acestor ființe.
„Animalele includ ființele vii care se mișcă, mănâncă și cresc până la o anumită dimensiune după care se opresc din creștere. Plantele includ ființele vii care nu se mișcă și nu mănâncă alte ființe și care continuă să crească pe durata întregii vieți. Devenise foarte dificil de a grupa anumite ființe vii într-o categorie sau cealaltă, deci la începutul secolului trecut cele două categorii au fost extinse la cinci categorii: Protista (eucariotele unicelulare); Fungi (fungus și organisme înrudite); Monera (procariote) Plante; Animale; Mulți biologi recunosc acum șase regnuri distincte, împărțind Monera în Eubacteria și Archeobacteria.” (ref. 105)
A creat Dumnezeu virusurile care sunt răspunzătoare pentru atâtea boli? Mulți se întreabă cum poate un Dumnezeu generos și iubitor să tolereze răul din lume? Totuși adevărata întrebare este cum poate un Dumnezeu generos și iubitor să creeze un univers care implică atât de mult rău, atât de multă suferință și pe lângă aceasta să existe și moartea? Ori Dumnezeu este generos și iubitor și nu a creat universul, așa cum ne spune Biblia că l-ar fi creat ori El nu este generos și iubitor și atunci este nepăsător față de suferința pe care o aduce creația Sa. Dacă, însă, considerăm că Dumnezeu nu putea să creeze universul decât în așa fel încât acesta să implice suferință, cu toate că El este iubitor și generos, atunci înseamnă că El nu este Atotputernic. Idea că Dumnezeu ar fi creat un univers perfect, în care nu exista suferință și moarte, dar că neascultarea oamenilor ar fi antrenat o modificare, o deteriorare a acestui univers, este contrazisă de modul în care Biblia ne prezintă creația acestui univers. Dacă universul a fost în cea mai mare parte creat înainte de creația omului și dacă Dumnezeu a creat universul o dată și nu de două ori, atunci înseamnă că El a creat lumea așa cum o cunoaștem astăzi. O modificare substanțială a naturii lucrurilor create ar fi însemnat, în același timp, o schimbare radicală a acestora, deci o recreare a lor, prin urmare creația lumii în șase zile nu poate să fie acceptată. Fie Dumnezeu a creat o lume competitivă, în care lupta pentru existență se traduce prin suferință și moarte, fie lumea nu este creația Lui și de aceea nu seamănă în caracter cu El, adică nu este o lume condusă în primul rând de dragoste. Ne având o soluție la problema creației virusurilor care sunt atât de dăunătoare sănătății oamenilor, mulți creaționiști repetă modelul de explicație care se folosește și în cazul existenței animalelor carnivore. Dumnezeu ar fi creat virusurile ca să fie bune, dar după căderea în păcat a lui Adam și Eva virusurile au devenit rele, cauzând boli care pot ucide oamenii. În continuare se poate vedea o astfel de opinie propusă de Dr. Jean Lightner:
„Având în vedere cunoștințele actuale despre virusuri, este rezonabil să credem că virusurile care cauzează îmbolnăviri provin din virusuri care o dată nu au fost dăunători. S-a sugerat că aceștia au jucat un rol important în menținerea vieții pe pământ – cumva similar cu modul în care bacteriile funcționează.” (ref. 106)
Dacă Dumnezeu nu a putut crea lumea altfel decât folosindu-se de virusuri, știind că aceștia au potențialul de a fi dăunători, atunci înseamnă că El nu este Atotputernic sau El nu este generos și iubitor în ceea ce îi privește pe oamenii care suferă din cauza acestora. Nu există nici un motiv să credem că toate virusurile ar fi fost inofensive la începutul creației lor și că în timp acestea au devenit periculoase. Este adevărat că virusurile pot suferi modificări și pot deveni extrem de periculoase, dar Dumnezeu ar fi știut acest lucru atunci când le-a creat. Virusurile au fost întotdeauna cel puțin potențial periculoase pentru omenire. Este de asemenea adevărat că, folosindu-se de cele mai avansate rezultate ale cercetărilor științifice, anumite virusuri pot să fie folosite ca un instrument împotriva bacteriilor periculoase, care sunt greu de vindecat cu antibiotice. În orice caz, pentru ca anumite virusuri să devină folositoare pentru omenire a avut loc un important efort științific pe o lungă perioadă de timp. Numai în zilele noastre, anumite virusuri pot să fie folosite pentru a face o activitate bună, dar mii de ani ele au ucis nenumărate ființe umane în mod nediscriminat. A creat Dumnezeu virusuri ucigașe pe baza ideii că după mii de ani o societate dezvoltată tehnologic le va folosi să distrugă anumite bacterii, alte ființe create de El, dintre care unele sunt dăunătoare? Un răspuns pozitiv pare a fi ciudat. Proveniența virusurilor este dată de evoluția naturii care nu ține cont de suferințele ființelor vii și nu este dată de creația directă a lui Dumnezeu, așa cum ne lasă să credem textele biblice. Este puțin probabil ca Dumnezeu, care este considerat a fi o Ființă generoasă și iubitoare, să fi creat niște entități care s-au dovedit atât de periculoase pentru umanitate, adică virusurile. Mai mult decât atât, instituțiile bisericești, atunci când au încercat să împiedice dezvoltarea științelor, au acționat împotriva principiului existenței unui Dumnezeu generos și iubitor care nu dorește ca oamenii să sufere. În ceea ce privește bacteriile, multe dintre ele sunt folositoare, dar nu toate. În orice caz, Biblia nu ne vorbește clar despre creația virusurilor și a bacteriilor, ci numai despre creația plantelor și a animalelor, dar virusurile și bacteriile, nefiind plante sau animale, trebuie să presupunem că ele au fost create de Dumnezeu, bazându-ne pe principiul că El a creat tot ceea ce există. Dacă nu le-a creat Dumnezeu, atunci cine le-a creat? În cazul în care nu sunt creația lui Dumnezeu, înseamnă că virusurile sunt generate de natură și, după cum se știe, natura nu se conduce după principii morale sau mila pentru oamenii care suferă din cauza acelor entități. Cu alte cuvinte, dacă comparăm natura virusurilor cu natura în general vedem că ele corespund cu ceea ce numim natură, în sensul cel mai general, și nu cu ceea ce considerăm că este natura lui Dumnezeu, adică dragostea. Lucrul acesta, fiind valabil pentru toate ființele vii, prin studiul creației nu putem să descoperim natura lui Dumnezeu, ci o natură care este contrară a ceea ce ne așteptăm să fie natura Lui. Datorită modului simplist în care descriu realitatea, povestirile despre creație din Biblie nu sunt potrivite pentru a prezenta complexitatea universului și a naturii. Ele descriu o lume idealizată, un paradis pământesc, dar sunt în contradicție cu toate aspectele realității și cu toate descoperirile științifice în legătură cu existența naturii. Chiar dacă multă lume recunoaște că Biblia nu este o carte de știință totuși în cazul în care ea este preluată literal, în ceea ce privește povestirile creației, ea este capabilă să denatureze realitatea și să creeze o imagine falsă despre modul cum a apărut lumea. Dacă avem o imagine greșită despre modul cum a apărut omenirea nu putem să înțelegem multe alte lucruri despre existența umană.
- 33 -
Read more!
Activitatea internă subiectivă a persoanei umane nu trebuie subestimată și spiritualitatea este esențială pentru dezvoltarea armonioasă a sinelui. Pe lângă această latură subiectivă ar trebui să luăm în considerare și latura obiectivă a realității formată din rezultatele cercetării științifice a lumii, care în nici un caz nu trebuie neglijate sau diminuate ca importanță. Subiectivitatea profundă trebuie mixată cu un ochi lucid asupra realității, dacă cineva nu dorește să se desprindă de lumea exterioară. A desprinde mintea umană de lumea materială din jurul ei sau a considera că relația dintre cosmos și spiritualitatea fiecărui individ se petrece numai în „văile adânci” ale universului uman interior este un fel de subiectivism reducționist, la care personal nu subscriu. În același timp, nu este irațional, după părerea mea, să admitem că poate exista și o relație esoterică între anumite minți individuale și o Rațiune universală sau o Conștiință universală care se poate manifesta în interiorul ființelor umane printr-un anumit tip de luciditate, clar viziune sau revelație. Separația dintre „metabolismul” spiritual interior și dinamica exterioară duce la o ruptură în „multidimensionalitatea” umană. Ființa umană este foarte complexă și nu văd de ce ar trebui redusă la o anumită dimensiune sau alta, așa cum încearcă să facă câteodată religia instituționalizată. În orice caz, este una să te integrezi pe tine într-un peisaj mai larg, prin mecanismele spirituale personale, și este altceva să fi supus anumitor doctrine și dogme religioase impuse asupra conștiințelor individuale, în numele unor idealuri iluzorii manipulate de o forță religioasă, care este în același timp, în mod nedeclarat, și o forță politică. Este Creștinismul singura cale care ne ajută să devenim ființe spirituale ori poate o persoană să devină mai spirituală pe mai mult decât o singură cale? Sunt alte religii, cum ar fi Islamul sau Budismul, sau altele, tot atât de spirituale ca și religia creștină? Există o unitate de măsură pentru spiritualitate? Nu au și științele propria lor spiritualitate care poate fi la fel de împlinitoare ca și spiritualitatea care provine din religie? Care este relația dintre o spiritualitate generată de religie și una care este determinată de științe? Acestea sunt întrebări la care pot să răspundă membrii altor religii decât cea creștină și de asemenea oamenii de știință și probabil că răspunsul predominant va fi unul pozitiv altfel oamenii nu ar practica acele religii. Personal, consider că științele pot inspira pe cineva să aibă experiențe spirituale cum ar fi experiențe contemplative, meditative sau intuiții și gânduri revelatorii. În același timp, Creștinismul promite nu doar o evoluție spirituală sau o anumită îmbunătățire morală, dar mult mai mult decât atât, oferă o nouă natură ființelor umane. Dumnezeu și omul, o nouă ființă, un om cu trăsături divine, chiar mai mult, un om cu o natură divină, este ceva ce poate să fie văzut ca un drum nesfârșit către o dezvoltare spirituală a fiecărui om. Religia creștină profesează să aducă deificarea omului, dar ce înseamnă acest lucru cu adevărat? Asistăm la înălțarea omului la o nouă demnitate sau la apariția unui alt tip de om, cu o motivație preponderent spirituală? În cartea Facerea, uniunea dintre fii lui Dumnezeu și fetele oamenilor nu a fost văzută în mod favorabil de către El. Cu toate acestea, Creștinismul este concentrat în jurul ideii de deificare a omului. În conformitate cu N.T., în mod ideal, toate ființele umane ar trebui să devină copiii lui Dumnezeu, prin nașterea din nou, dar în V.T. fiii Lui au generat mari probleme pe Pământ și în final acestea ar fi dus la evenimentul Potopului. Poate fi un on cu o natură schimbată mai înțelept sau mai inteligent, mai generos, mai eficient sau mai puternic? Poate această transformare să apară numai prin spiritualitate și revelație sau evoluția continuă în cunoașterea științifică este de asemenea necesară? A existat de a lungul timpului, până în zilele noastre, o mare competiție între cunoașterea venită prin cercetare științifică și mesajele considerate ca fiind venite prin revelație divină și lucrul acesta afectează negativ reputația transformatoare a religiei. Mulți oameni religioși sunt foarte suspicioși în ceea ce privește cunoașterea acumulată de științe și în felul acesta vechea legendă a lui Adam și Eva continuă să producă efecte, în imaginația acelor persoane, până în zilele noastre. În conformitate cu Biblia, această dezbatere ar fi început în Grădina Edenului și chiar mai devreme în Împărăția lui Dumnezeu. În realitate, este vorba despre atitudinea aceluia sau aceleia care așteaptă să primească totul din cer și o atitudine diferită și aș spune superioară, care îl determină pe acela sau aceea care o adoptă să cerceteze, pentru a vedea cum funcționează lumea. Există vreo valoare științifică în narațiunile biblice din primele 11 capitole ale cărții Facerea sau ele au doar o valoare teologică, metaforică, simbolică sau spirituală? Când se analizează valoarea științifică a narațiunilor biblice, cu privire la creație, din cartea Facerea, o persoană nu ar trebui să se lase sedusă de oferta spirituală tentantă a religiei creștine sau a altor religii. Rezonanțele profunde ale unei oferte spirituale pot împiedica un demers pentru o analiză critică a textelor biblice și de aceea o astfel de acțiune trebuie să se detașeze complet de orice părtinire spirituală. Este posibilă o astfel de detașare spirituală și o analiză obiectivă a textelor biblice? Este nevoie de o abordare a textelor fără prejudecăți și lucrul acesta este singura cale care permite o balanță reală între partea dinăuntru și cea din afară a lumii. Sunt convins că cineva poate să continue să creadă în Dumnezeu chiar dacă el sau ea nu mai crede în inspirația tuturor textelor biblice. În ceea ce privește inspirația Bibliei, un răspuns mai detașat de subiectivism și mai științific poate fi găsit numai într-o analiză critică și comparativă a textelor, începând cu V.T. Textele biblice fie se susțin unul pe celălalt or se contrazic între ele și am constatat că multe texte din Biblie se află într-o contradicție totală cu alte texte biblice. Mai mult chiar, când cineva compară posibile interpretări teologice care sunt oferite de textele biblice, cineva poate să fie surprins să vadă cât de multe teologii conflictuale sunt conținute de către Biblie. Anumite texte merg într-o anumită direcție și altele duc în direcția opusă sau către o direcție foarte diferită de prima. A înțelege Biblia, pentru mine, înseamnă să realizezi toate posibilele interpretări ale textelor sale, începând cu cele mai literale și continuând cu cele mai filozofice. Exegeza continuă a Bibliei care se face de către mișcările evanghelice pe care eu o numesc „exegeză apologetică” nu ne poate spune prea multe, atunci când textele care sunt comentate nu sunt analizate într-o manieră critică. Dacă premisele de la care se pleacă sunt greșite atunci toată construcția, oricât de spectaculoasă, este și ea greșită. A construi pe o bază care nu este suficient clarificată, cum este de exemplu cazul primelor 11 capitole din cartea Facerea, atunci când textele nu sunt analizate corespunzător, poate conduce la o uriașă infrastructură de instituții „așezate pe nisip” și la foarte multe idei care nu reflectă adevărul. Întregul edificiu este fragil și se poate prăbuși în orice moment, deoarece baza lui este instabilă, adică este constituită din texte care nu sunt capabile să se susțină singure în cazul în care sunt supuse unei analize critice. Reculul extraordinar pe care îl înregistrează credința creștină și religiile în general în West este datorat faptului că în ultimele sute de ani au apărut multe probleme nerezolvate la care religia creștină și alte religii nu pot să dea un răspuns convingător. Numai când cineva încheie un stagiu de analiză critică a textelor Bibliei și când descifrează mesajele ei implicite, câteodată foarte obscure, aceea persoană poate să vadă ce rămâne ca mesaj spiritual al textelor și ce poate fi considerat credibil sau ce este incredibil. Multe texte biblice, care par a fi istorice sau științifice, în realitate, nu au nici un sens, din punct de vedere istoric sau științific. Pentru acest motiv, este foarte important să fie stabilit încă de la începutul oricărei analize, dacă cu adevărat intenția autorilor acestor texte a fost aceea de a produce scrieri cu caracter istoric, prin descrierea cât mai exactă a anumitor evenimente, sau dacă, ceea ce s-a urmărit a fost transmiterea unor mesaje spirituale, în formă alegorică. Aceasta nu pare a fi o misiune ușoară. Cum poate cineva să afle dacă descrierea creației în șase zile, care se află în cartea Facerea capitolul 1, a fost intenționată ca o relatare istorică sau dacă este doar mitologie? Pentru a afla un răspuns la această întrebare, singura soluție este analiza atentă a textelor și testarea lor din punct de vedere al coerenței lor și a relației lor cu realitatea. Cât de multe detalii importante sau concludente obținem analizând atent primele 11 capitole ale cărții Facerea? Ce tip de detalii sunt disponibile? Putem deduce dacă narațiunile creației chiar încearcă să explice anumite fenomene naturale, într-o manieră pre-științifică, sau ele folosesc doar observații empirice ale naturii, pentru a găsi în mod naiv explicații fenomenelor lumii înconjurătoare? Ultima întrebare se poate formula și altfel. Sunt narațiunile despre creație, din cartea Facerea, o încercare vizibilă de a explica anumite fenomene naturale sau ele sunt în mod evident piatra de temelie pentru construcția unei religii? Putem să comparăm raportul biblic cu explicații quasi științifice, din aceeași perioadă de timp, pentru a face diferența și a vedea ce însemna „știința” în aceea epocă străveche. Aceste întrebări vin în minte, când cineva citește cartea Facerea din Biblie. În orice caz, personal nu am observat în primele 11 capitole ale cărții Facerea nici o tentativă de a explica lumea într-o modalitate quasi științifică, ci am văzut numai explicații în manieră mitologică. Orice inconsecvență într-o povestire, dacă nu este explicată în mod convingător, reprezintă o dovadă pentru lipsa de adevăr a acelei relatări. Dumnezeu nu este irațional, prin urmare, El nu face lucruri iraționale. Dumnezeu face lucruri extraordinare, dar care nu sunt contradictorii între ele și nici nu sunt rupte total de contextul în care sunt făcute. Dumnezeu nu face în mod voit lucruri absurde numai pentru a genera confuzie în mintea cititorilor. A face lucruri absurde, contradictorii, lipsite de sens, deci în afara logicii, nu este dovada unei acțiuni supranaturale, ci este semnul că nimic supranatural nu este implicat în acele descrieri. Fără o rațiune internă a fiecărui fenomen sau obiect nimic nu există în lumea din jurul nostru așa cum o cunoaștem. Tot ceea ce există este organizat în mod rațional. A exista înseamnă tocmai a participa la infinita raționalitate a întregului cosmos. Nimic nu poate exista în afara Logosului universal, a raționalității care leagă toate lucrurile împreună. Toate lucrurile sunt legate între ele într-o realitate unică și infinită, de către o Rațiune invizibilă, care stabilește reguli coerente pentru tot ceea ce există. Dumnezeu poate depăși legile naturii nu pentru că nu le respectă, ci pentru că le cunoaște pe toate foarte bine și poate să le controleze. În același timp, dacă Dumnezeu a contribuit la ordonarea legilor naturii, El nu ar fi creat universul într-o manieră haotică, așa după cum este relatat în primele 11 capitole ale cărții Facerea că ar fi făcut. Dumnezeu, atunci când săvârșește miracole, poate să folosească legi ale naturii necunoscute nouă sau poate să utilizeze legile cunoscute într-un mod necunoscut. Ce legi ale naturii a folosit Dumnezeu, atunci când l-a înviat pe Lazăr din morți? Nu se știe și nu putem decât să speculăm. Dacă un astfel de miracol a fost posibil, un anumit mod de a utiliza legile naturii, încă necunoscut umanității, a fost folosit de Dumnezeu. Sunt multe probleme care apar, atunci când se recurge la o interpretare literală a narațiunilor creației din cartea Facerea. Aceste povestiri arată a fi foarte sigure în ceea ce afirmă, dar în realitate sunt pline de contradicții care se pot dovedi. Aceste istorisiri sunt un motiv de îndoială mai mult decât o motivație pentru a crede în miracole. În același timp, miracolul vieții inteligente este esența întregii existențe. În mod fizic, universul ar fi putut să existe fără oameni, dar faptul că noi existăm generează întrebarea dacă noi suntem neimportanți pentru univers, un simplu accident, sau mult mai mult decât atât. Există miracole naturale pe lângă cele care sunt considerate a fi supranaturale și confuzia dintre ele este ușor de făcut. Viața în sine este un miracol și nu este dificil de crezut într-o divinitate, atunci când trăim în mijlocul atâtor miracole naturale, în universul nostru. Legile naturii nu exclud miracolele, deoarece chiar existența lor reprezintă un adevărat miracol. Pentru știință originea legilor naturii, pentru că nu este cunoscută, este un miracol. Suntem legați de Dumnezeu prin miracolul vieții conștiente, prezent în oricare ființă umană. De fapt, existența ființelor umane pe Pământ este un miracol la fel de mare ca și învierea lui Lazăr. Câteodată științele ne aduc mai aproape de miracole, de exemplu, în materie medicală. În legătură cu originea universului se pare că miracolul existenței universului este mai departe decât niciodată de raportul biblic. Orice nouă descoperire umană în acest domeniu mărește distanța față de narațiunile creației din cartea Facerea. Numeroasele inconsecvențe, conținute de narațiunile creației din Biblie, tind să submineze credința religioasă personală a multor oameni. Dacă aceste povestiri ar fi cel mai important motiv al credinței unei persoane, poate că multă lume ar renunța la credința religioasă. Pe de altă parte, credința religioasă este mult mai complexă decât faptul de a crede în ceea ce este scris în Biblie. Credința în Dumnezeu este rezultatul întregii experiențe de viață a unei persoane. Mulți credincioși înțeleg că Biblia nu este o carte de știință sau de istorie și conținutul său nu este o explicație a realității. În cel mai bun caz, Biblia ar putea să fie privită mai degrabă ca un cod sau un cifru elaborat al lumii, dar chiar și acest lucru este pus la îndoială. În același timp, atunci când cineva desconsideră definitiv cartea Facerea ca o carte de știință, aceea persoană „deschide cerul” și permite explicațiilor reale în legătură cu originea universului să ocupe locul lor bine meritat. Din acel moment, o persoană poate să își definească propria sa credință într-un mod mult mai coerent. Nu există reguli predictibile de verificare a unor afirmații iraționale, care să fie aplicate pentru a dobândi cunoaștere. Există numai reguli ale rațiunii și logicii și de asemenea ale calculului probabilistic. Unele dintre aceste reguli sunt contrazise, în mod vizibil, de afirmațiile iraționale conținute de textele primelor 11 capitole ale cărții Facerea. De exemplu, aserțiunea că Dumnezeu ar fi creat lumina zilei în prima zi a creației, dar că soarele a fost creat în ziua a patra, este o afirmație irațională, făcută de cartea Facerea. Această declarație este o răsturnare a legii cauzalității, după care cauzele determină efectele. După cum toată lumea știe, cauza pentru lumina zilei este soarele și în această privință nu există nici o îndoială, fenomenul fiind demonstrat atât de observații empirice cât și de datele științei. Acesta este un argument, printre multe altele, că narațiunile creației, conținute de Biblie, nu sunt de încredere. O astfel de anomalie este atât de extraordinară încât mulți cititori pot să creadă că ea ascunde un mister de nepătruns, altfel nu ar fi posibilă existența ei în Biblie. Posibilitatea acestei opinii este generată de ruperea contactului cu trecutul din partea generațiilor prezente. În trecut, oamenii puteau să creadă, după cum remarcă și Dr. Jason Long în cartea sa ”Biblical Nonsense”, că lumina și soarele sunt două entități diferite, deoarece, așa cum poate să observe oricine, dimineața, mai întâi apare lumina și apoi apare și soarele pe cer. Este ca și cum lumina ar fi independentă de soare, dar bineînțeles, că nu este. Acesta era nivelul de cunoaștere al oamenilor care au scris povestirile din cartea Facerea și acest grad de ignoranță ne arată că primele 11 capitole ale Bibliei nu au fost inspirate de Dumnezeu. Dacă Dumnezeu a creat lumina zilei în prima zi a creației și soarele în ziua a patra, bazat pe supozițiile Bibliei, ar trebui să existe două surse pentru lumina zilei în momentul de față. În cazul în care soarele este întunecat de o eclipsă totală de soare presupusa lumină creată de Dumnezeu în prima zi de creație ar trebui să devină evidentă și știm cu toții că nu este cazul. Narațiunea biblică cu privire la creația luminii zilei este categoric falsă și așa sunt și alte relatări care se găsesc în primele 11 capitole ale cărții Facerea. Este rezonabil să credem că Dumnezeu nu a creat o lumină provizorie care să înlocuiască soarele din ziua întâia până în ziua a patra, deoarece El nu ar fi creat astfel de lucruri provizorii în creația Sa. Dacă o astfel de lumină a zilei ar fi fost bună, atunci când a fost creată ar fi bună și în zilele noastre. Putem, cu toată siguranța, să considerăm că o ipotetică lumină a zilei cu caracter provizoriu a fost rea nu bună, deoarece dacă ar fi fost bună nu ar fi fost înlocuită după trecerea unei perioade așa de scurte. O astfel de lumină a fost rea și pentru că a fost creată sub apele care acopereau pământul și cerul și în acele condiții nu putea funcționa așa cum ne spune cartea Facerea. Cu alte cuvinte, dacă lumina zilei care ar fi fost creată în prima zi ar fi fost cu adevărat bună ar fi fost funcțională pentru mai mult de trei zile, dar curând a fost considerată a fi rea de către Dumnezeu și înlocuită cu lumina soarelui. Un astfel de procedeu nu este de așteptat din partea lui Dumnezeu, ci mai degrabă din partea unui electrician care nu are curent electric, când începe să lucreze pe un șantier de lucru și folosește un generator electric pentru o scurtă perioadă de timp. Voi arăta că orice încercare făcută pentru a spiritualiza lumina zilei din prima zi a creației este fără succes și arată falimentul unei interpretări literale a narațiunilor creației, din Biblie. Dacă ni se cere să interpretăm literal celelalte texte, care se referă la creație, din cartea Facerea, atunci care este legitimitatea în baza căreia unii comentatori spiritualizează doar interpretarea textului care se referă la creația luminii zilei? Nu există nici o legitimitate, care să justifice singularizarea unui singur text din primele 11 capitole ale Bibliei, în vederea unei interpretări metaforice.
- 5 -
Oare realizează fiecare care citește Biblia că ea spune că până în cea de a doua zi a creației nu a existat cerul și că tot spațiul universului a fost acoperit de ape și că împotriva acestei descrieri ar fi existat lumina zilei, încă din prima zi? În contextul biblic, în mod obișnuit, ne imaginăm că Pământul a fost de la începutul existenței lui așa cum este astăzi, dar Biblia nu spune așa ceva. În conformitate cu Facerea, prima carte a Bibliei, Pământul s-ar fi aflat la început sub apele unui ocean primordial, imaginar, sub forma unei grămezi de materie și nu ca o planetă sferică. Pământul, ne spune Biblia, ar fi fost la început pustiu și fără formă și întunericul ar fi acoperit fața adâncului. (Facerea 1; 2) Până în cea de a doua zi a creației, în conformitate cu Facerea, întregul univers material ar fi fost lipsit de formă. În ciuda acestui fapt, Biblia ne spune că în prima zi a creației a fost o dimineață și o seară. Prima dimineață și seară s-ar fi petrecut fără existența cerului, în care se include și atmosfera pământului și fără existența soarelui. În prima zi a creației ar fi fost o dimineață și o seară sub ape, generate de o presupusă lumină artificială, în adâncurile oceanului primordial, chiar dacă lumina călătorește cu mare dificultate sub apă, în integralitate numai până la 200 m și foarte slab sub această adâncime. Acest tip de contradicții rezultă dintr-o analiză sistematică și imparțială a cărții Facerea, care este diferită în natura ei de studiile dogmatice, care sunt promovate de către denominațiunile creștine. Încerc de asemenea să stabilesc, în lucrarea de față, dacă Dumnezeu, așa cum este prezentat de cartea Facerea, este la fel cum rezultă din înțelegerea teologilor și filozofilor sau dacă Biblia spune ceva diferit despre El față de imaginea oferită credincioșilor de către istoria Creștinismului. Îl prezintă Biblia și în mod special cartea Facerea pe Dumnezeu ca fiind infinit, imaterial, Atotputernic, Atotștiutor și Atotprezent sau ca pe o divinitate care poate face greșeli, nu știe totul dinainte și câteodată regretă cea ce face? Cum au ajuns la concluziile lor, care sunt atât de răspândite printre Creștini, filozofii și teologii? Este posibil ca Dumnezeu, așa cum este prezentat de cartea Facerea, să fie o Ființă mai puțin puternică sau iubitoare decât este descris de apologetica religiei creștine și să fie reprezentantul unei civilizații extra-terestre superioare nouă, așa cum cred susținătorii teoriilor cu privire la astronauții antici? Nu este rezonabil oare să îl considerăm pe Dumnezeu reprezentantul unei civilizații superioare care este interesată de noi și probabil dorește să ne controleze? Acest studiu ne poate ajuta să ne apropiem de un răspuns. Există și o altă posibilitate care poate fi contemplată. Biblia poate să vorbească despre două realități diferite. Pe de o parte, o Realitate divină infinită și iubitoare, pe de altă parte, o civilizație extra-terestră interesată în evoluția oamenilor și cele două să se afle în conflict una cu cealaltă. Anumite răspunsuri la aceste întrebări, câteodată la un nivel fundamental, pot să fie conținute de un studiu critic al narațiunilor din cartea Facerea capitolele 1-11. Ezit să folosesc termenul „deconstrucție” pentru a evita o etichetare simplistă, dar, de fapt, ceea ce mă interesează este congruența textelor biblice adică armonia, conformitatea și corespondența dintre înțelesurile lor. Ce încearcă textele din cartea Facerea să ne transmită, ce mesaje spirituale sunt înscrise în conținutul lor? Oare mesajele care sunt conținute în anumite texte din Biblie sunt în armonie cu cele care sunt conținute de celelalte texte biblice? Dacă cartea Facerea este considerată o carte pe care ne putem baza atunci se impune ca textele ei să formeze un întreg coerent și armonios. Dacă aceste texte se contrazic între ele neîncetat aceasta este deoarece ele reprezintă o colecție din diferite surse, scrisă de mai mulți autori și nu există o Minte călăuzitoare, un Autor divin, unic, în spatele lor. Acest tip de analiză a mai fost făcut înainte, dar cea ce încerc să realizez în acest studiu este o evaluare mai complexă în care teologia știința și filozofia să își exprime fiecare un punct de vedere. Încerc să reevaluez toate argumentele care au fost folosite înainte, dar de asemenea să aduc noi argumente fiind detașat de orice angajament față de vreo autoritate religioasă. Personal, sunt un om credincios, dar sunt de asemenea un admirator al științelor și al rezultatelor lor practice și consider că amândouă, religia și știința, sunt cele două fațete ale aceleiași monede, de fapt, ale aceleași realități. Separația dintre știință și religie, după părerea mea, este un efect al unei uriașe manipulări practicată de a lungul unei lungi perioade de timp. Anumite elemente ale realității pot să fie mai ușor accesate și înțelese de către științe și alte elemente, în principal dimensiunea sa infinită, rămân deschise pentru revelația divină dacă această revelație reprezintă o cunoașterea reală și nu se referă doar la mituri care sunt etichetate ca revelație de către religie. Această lucrare reprezintă o privire critică asupra religiei creștine și în mod special asupra textelor primelor 11 capitole ale cărții Facerea. Această abordare critică și analitică nu este făcută de un agnostic sau un ateist, ci de cineva care este Creștin practicant. Cu toate acestea, este posibil ca nivelul critic al acestui studiu să depășească criticile Bibliei făcute de agnostici sau de către ateiști. Din punctul meu de vedere, primele 11 capitole ale cărții Facerea, dacă sunt supuse la testul unei cunoașteri autentice se impune să reziste acestui test, iar dacă nu rezistă, își pierd statul de sursă de cunoaștere în legătură cu modul cum a fost creat universul și umanitatea. Dacă aceste texte conțin un mesaj spiritual ascuns, atunci când sunt citite ca niște parabole, acest mesaj trebuie să fie unul coerent și nu doar o colecție de contradicții. Chiar dacă primele 11 capitole ale cărții Facerea sunt numai legende, care nu au nici o legătură cu realitatea, atât posibilitatea existenței lui Dumnezeu cât și o relație personală nedogmatică cu El rămân nezdruncinate. În același timp, după părerea mea, o credință religioasă autentică trebuie să fie bazată pe adevărul faptelor, atunci când pretinde că deține cunoașterea realității într-un anumit domeniu. Dacă, în baza textelor din cartea Facerea, cineva spune că știe exact cum a apărut universul, el sau ea trebuie să aducă argumente raționale în sprijinul acestei atitudini și nu doar o credință non-analitică. Înțelegerea noastră despre originile universului s-a modificat în mod fenomenal, de când cartea Facerea a fost scrisă. A ignora progresul cunoașterii în domeniul astrofizicii și în alte domenii de cercetare și a ne agăța cu obstinație de textele conținute de primele 11 capitole ale cărții Facerea nu este o atitudine determinată doar de o credință personală a fiecăruia, dar este mai ales o situare programatică a religiei instituționalizate. A nega direct sau indirect progresul cunoașterii umane începând cu timpul, când cartea Facerea a fost scrisă și până în zilele noastre pune în discuție abilitatea speciei umane de a obține orice fel de cunoaștere validă în general și orice nouă înțelegere a realității. Suntem noi oamenii dotați cu capacitatea de a cunoaște realitatea sau nu? Istoria speciei umane dovedește că suntem. Chiar și cartea Facerea ne spune că noi oamenii suntem capabili să dobândim cunoașterea binelui și a răului, cunoaștere morală, care este inseparabilă de cunoașterea realității în general. Pentru oamenii care cred în mod literal în cartea Facerea, Biblia le spune că Adam și Eva ar fi mâncat din pomul cunoașterii binelui și răului și acest lucru le-ar fi conferit anumite abilități în domeniul cunoașterii, prin urmare umanitatea este capabilă să dezvolte știința, chiar în concordanță cu textele biblice. Dacă Biblia recunoaște capacitatea omenirii de a cunoaște realitatea aceasta înseamnă că în mod implicit ea admite de asemenea și posibilitatea ca oamenii să descopere originile universului și ale speciei umane. Dacă lucrurile nu ar sta așa, atunci de ce ar fi fost pedepsiți Adam și Eva pentru că au dorit să își extindă gradul de cunoaștere? Dacă cunoașterea nu ar fi fost la îndemâna lor ce pericol putea să prezinte atitudinea lor? Adam și Eva sunt doar personajele unui mit, dar apologeții Bibliei nu sunt nici măcar consecvenți cu miturile pe care le consideră realitate. Conform acestor mituri oamenii au capacitatea de a își dezvolta gradul de cunoaștere și, în acest fel, de a contesta propriile lor mituri. În conformitate cu textele biblice, rasa umană a ales un drum plin de demnitate, drumul cunoașterii. Aceasta a fost o decizie prin care s-a câștigat demnitatea întregii specii umane. De ce sunt blamați Adam și Eve de către unii reprezentanți religioși? Pentru că nu l-au ascultat orbește pe Dumnezeu. Cu toate acestea, atunci când sunt puse în balanță, ascultarea oarbă și riscurile asumate pentru obținerea cunoașterii, cea dea doua trezește un mai mare respect. Civilizația noastră prezentă este rezultatul drumului cunoașterii și calea aceasta a transformat umanitatea în ceea ce este astăzi, o lume într-un progres continuu. Nu există termen de comparație între lumea feudală religioasă și lumea modernă care tinde să rezolve problemele ei prin știință și tehnologie. Cine vede cu precădere partea negativă a acestui proces, orice dezvoltare are și o parte negativă, nu folosește bine metoda comparației. Cunoașterea științifică este reală și este prezentă în toate domeniile. Pentru a cunoaște diferența dintre bine și rău, ceea ce este un pas necesar pentru a înțelege bunătatea lui Dumnezeu, cineva trebuie să meargă pe drumul cunoașterii realității create de Dumnezeu. În concordanță cu Biblia, Dumnezeu ne-ar fi oferit, prin strămoșii noștri, un fel de scurtătură către fericire înrudită cu ignoranța, dar ei au ales drumul greu, calea cunoașterii, un drum mult mai dificil și mai complex, dar în același timp mai plin de satisfacții. O întoarcere la nevinovăția inițială, de care Adam și Eva au dorit să scape, nu mai este posibilă. Este necesar să mergem înainte nu înapoi. Trebuie să cunoaștem și să confruntăm realitatea și să facem în continuare alegeri, de data aceasta bine informații despre cum funcționează lumea cu adevărat și care sunt originile universului. În felul acesta oamenii îl pot cunoaște pe Dumnezeu în profunzime prin alegerile pe care fiecare din noi le face, bazate pe cunoașterea faptelor și nu întemeiat doar pe dogme religioase. Într-un mod metaforic, prima alegere a fost făcută de Adam și Eva și dacă aceea ar fi fost o realitate noi nu am putea să schimbăm aceea decizie pentru cunoaștere și nici consecințele ei. Noi putem să schimbăm doar destinul nostru prin cunoaștere și credință, cele două întrunindu-se într-o proporție delicată. Ce fundație poate avea o credință personală care acceptă că universul a fost creat prin Big Bang cu 13,7 miliarde în urmă și nu a fost creat în șase zile și nici măcar în șase perioade de timp mai lungi? Dacă am separa narațiunile cu privire la creație de restul Bibliei ce ne mai rămâne ca o sursă serioasă de informații despre originea universului și a rasei umane? Poate cineva să știe că există Dumnezeu doar pentru că el sau ea l-a întâlnit pe El într-o experiență spirituală personală și aceasta fără nici o relație cu textele din primele 11 capitole ale cărții Facerea? Ce vine mai întâi, experiența spirituală personală sau citirea Bibliei? După părerea mea, citirea primelor 11 capitole din cartea Facerea fără o experiență personală cu Dumnezeu poate fi un motiv serios de pierdere a credinței. Dacă se compară oferta științifică, bine argumentată, cu descrierea biblică a creației, plină de contradicții, cea din urmă nu are cum să prevaleze. Fiind un Creștin practicant, am considerat în trecut că Biblia este o carte inspirată de Dumnezeu și așa am continuat să cred, până când am început să analizez textele ei în profunzime. Între timp am observat anumite contradicții fundamentale care mă împiedică să păstrez aceeași opinie cu privire la inspirația Bibliei. Inspirația biblică nu înseamnă inspirația directă a unor texte biblice de către Dumnezeu, ci poate să însemne că anumite persoane s-au aflat într-o relație personală cu El și în felul acesta au scris anumite texte bazate pe această relație. Este vorba de o inspirație indirectă și nicidecum de o inspirație literală sau de o dictare a textelor biblice. Toate textele au înțelesuri, unele dintre aceste înțelesuri sunt intenționate de autorii lor, dar alte înțelesuri reprezintă consecința logică a afirmațiilor lor, consecință care rezultă din text, fie că a fost intenționată sau nu. Aceste înțelesuri neintenționate sunt extrem de importante, atunci când ne ocupăm de coerența unor texte, mai ales, atunci când aceste texte sunt considerate a fi expresia unor adevăruri fundamentale. Adevărul din spatele textelor analizate nu rezultă numai din ceea ce autorul sau autoarea lor încearcă să ne spună, uneori în mod neconvingător. Întrebarea care ne ajută să progresăm în înțelegerea textelor respective este următoarea: sunt aceste scrieri coerente sau posibile? Dacă consecințele lor logice, intenționate sau nu de scriitorii lor, sunt incoerente sau imposibile, atunci textele respective nu pot fi considerate ca fiind inspirate de Dumnezeu. Textele biblice trebuie să fie analizate în această cheie. Chiar dacă ni se spune neîncetat că textele biblice sunt inspirate de Dumnezeu, de ce ar trebui să credem acest lucru, fără să ne convingem personal că așa stau lucrurile? Creștinismul, la fel ca oricare altă religie, a devenit o industrie enormă cu sute de mii de funcționari religioși, situați pe întregul glob pământesc. Una din „armele” preferate ale acestor funcționari religioși este repetarea cu obstinație a prezumției că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, iar textele ei sunt direct inspirate de El. Această prezumție se bazează, cum altfel, tot pe un text biblic, cu toate că Isus (Iisus) ne-a spus, ca un fel de metodologie generală, că cine mărturisește despre el însuși nu trebuie neapărat să fie crezut. (Ioan 5; 31-32) Pe de altă parte, oricine respinge posibilitatea revelației divine, ca o consecință a unei asemenea atitudini, el sau ea găsesc dificil să accepte posibilitatea existenței lui Dumnezeu, deoarece rațiunea are limitele ei naturale. Cu toate acestea, rațiunea este singurul criteriu sau unitatea de măsură standard pentru a măsura coerența unor afirmații indiferent dacă acestea au caracter religios sau nu. Revelația divină nu poate să fie respinsă ca principiu, dar nici refuzul rațiunii nu ne poate duce la rezultate pozitive în căutările noastre. Ce este de făcut? O pretinsă revelație, incoerentă din punct de vedere rațional, nu poate să aibă nici o legătură cu Dumnezeu deoarece El este rațiunea supremă, adică Logosul. Nu suntem obligați să acceptăm eticheta de Cuvânt inspirat al lui Dumnezeu, pentru orice pretinsă inspirație, fie că este vorba de texte biblice sau de alte texte. Isus (Iisus) ne-a învățat să cercetăm Scripturile nu să le acceptăm în mod necritic. (Ioan 5; 39) În unele Scripturi vom găsi viața veșnică, dar în altele vom afla numai legende care prin natura lor nu au legătură cu fapte istorice. Dacă încep să mă contrazic pe mine însumi în ceea ce afirm, acesta este un element important și destul de puternic ca să facă punctul meu de vedere inacceptabil. În același timp, eu nu pot să ader la o credință religioasă în care textele ei, atunci când sunt analizate logic, produc rezultate absurde sau contradictorii. Revelația lui Dumnezeu nu poate să fie contradictorie sau absurdă deoarece întreaga natură și întreagă existență umană se bazează pe rațiune pentru a funcționa și aceasta din urmă dă un sens existențelor noastre, inclusiv un scop spiritual. Vedem în jurul nostru cum toate lucrurile sunt ordonate într-un mod rațional, de ce atunci numai revelația lui Dumnezeu ar fi haotică? O așa numită revelație care este în contradicție cu legile logice nu poate să vină de la Dumnezeu, deoarece El este Logos și acest termen înseamnă și raționalitate.
- 4 -
V.T. ne spune că Dumnezeu a omorât prin Potop 99,99% din populația globului la aceea dată, inclusiv copii nevinovați și aceasta s-ar fi întâmplat cu toate că după acel eveniment lumea ar fi fost și mai rea decât înainte. Această imagine nu se potrivește cu ceea ce ne-a spus Isus (Iisus) despre Tatăl ceresc, care este perfect și care își iubește dușmanii. Cum ar putea Isus (Iisus) să fie Același cu Dumnezeu din V.T., dacă în textele veterotestamentare Dumnezeu nu doar că își urăște așa zișii dușmani, dar îi și distruge? Unde se află perfecțiunea și dragostea de dușmani a lui Dumnezeu, din epoca veterotestamentară? Dacă Dumnezeu rămâne mereu Același, dacă El nu se schimbă, cum se pot explica diferențe așa de mari între imaginea Lui din V.T. și cea din N.T. Ceva este în neregulă. (Matei 5; 48) Dacă Potopul ar fi făcut lumea mai bună, ne-am fi putut îndoi poate de mijlocul folosit în acest scop, dar Biblia ne spune că lumea a devenit și mai rea, a se vedea povestea despre Sodoma și Gomora, care ni se spune că s-a întâmplat după Potop. Cu ce scop ar fi ucis Dumnezeu atâția oameni și animale dacă în loc ca lumea să devină mai bună ar fi devenit mai rea? Dacă ar fi săvârșit o astfel de acțiune, Dumnezeu ar fi dovedit o cruzime fără margini și cu totul nejustificată deoarece motivația nu a fost asanarea morală a omenirii. Există o explicație mult mai concludentă. Potopul este un mit și nu o realitate și Dumnezeu nu a săvârșit în practică acel genocid și Biblia nu prezintă un eveniment care s-a întâmplat în fapt, ci o legendă. Datorită unor asemenea absurdități Biblia nu poate să fie considerată Cuvântul care nu greșește a lui Dumnezeu, ci doar o colecție de texte mai vechi sau mai noi, din care unele sunt foarte problematice. Mulți oameni nu cred în Dumnezeu deoarece El este descris în mod greșit de către instituțiile bisericești, care se bazează pe o citire literală a Bibliei. Pentru oamenii care au un interes real în cunoaștere și știință, imaginea lui Dumnezeu, așa cum este prezentată de V.T., este un obstacol de netrecut în calea apropierii de El. Este foarte important să încetăm să mai susținem cu aplomb retoric că Biblia este Cuvântul inspirat a lui Dumnezeu, în toate textele sale, chiar dacă fiecare din noi am observat anumite discrepanțe în scrierile ei. Dacă continuăm să promovăm această falsă prezumție persistăm în a alimenta o imagine greșită despre El. Creștinismul nu poate să fie slujit de cât de adevăr și de aceea o atitudine de închinare față de doctrine și dogme false, bazate pe mituri sau legende, nu reprezintă închinarea în fața lui Dumnezeu, ci în fața minciunii. Nu trebuie să apărăm credința creștină și nici o altă credință prin promovarea unor doctrine greșite care în final fac mai mult rău decât bine celor care le asumă. Cel mai sigur instrument prin care Satan duce în eroare lumea sunt dogmele și doctrinele false cărora li se aplică eticheta de sfințenie. Cei mulți oameni evită să analizeze critic scrierile declarate sfinte de către instituțiile bisericești sau afirmațiile unor oameni etichetați ca sfinți. În același timp, adevărul are o forță irezistibilă și iese până la urmă la lumină și cei care îl respectă și îl promovează vor fi luminați de el. Isus (Iisus) ne-a spus că vom cunoaște adevărul și adevărul ne va face liberi (Ioan 8; 32) În numele adevărului care eliberează am încercat să analizeze cu obiectivitate textele biblice care vorbesc despre creație și Potop și am speranța că mulți credincioși se vor elibera de povara dogmelor și doctrinelor instituțiilor bisericești, care de cele mai multe ori îi conduc pe un drum greșit. Dumnezeu nu este așa cum îl prezintă cele mai multe doctrine și dogme creștine care se bazează pe o interpretare literala a Bibliei, ci este Acela care se prezintă chiar El în conștiințele noastre și care ne educă ca un Părinte ajutându-ne să conștientizăm greșelile pe care le-am făcut și ne motivează să nu le mai repetăm. Dumnezeu nu „locuiește” în clădiri făcute de mâini omenești, ci în mințile celor credincioși și celor credincioase, omul fiind templul Duhului Sfânt. (Corinteni 6; 19) Mi-aș fi dorit foarte mult ca Biblia să poată să reprezinte, pentru mine și pentru ceilalți credincioși și credincioase, un argument solid pentru credința noastră, dar din nefericire nu este cazul. Cu toate acestea, în N.T. găsim și unele texte care sunt scrise de persoane care au avut o relație personală cu Dumnezeu și de aceea acele scrieri au o valoare spirituală, dar pentru înțelegerea lor profundă este nevoie de aceeași legătură strânsă cu El, pe care au avut-o și scriitorii lor. Lumea nu poate să fie salvată cu minciuni, cu legende sau prin mitologie. Mai presus de orice, se cuvine a recunoaște că oricât de dureros ar fi adevărul este mai bun decât orice altceva și o operație chirurgicală reușită poate să vindece un bolnav. Analiza primelor 11 capitole ale Bibliei din prezenta lucrare este o astfel de operație chirurgicală pe acele texte biblice care au transformat credința creștină într-un bolnav. Vreau să afirm răspicat, prezentul studiu nu este nicidecum un atac îndreptat împotriva Bibliei sau un demers anticreștin deoarece criticile justificate pe care le cuprinde afectează, în mod egal, toate cele trei religii monoteiste care susțin că Adam și Eva au existat în realitate. Dacă Adam și Eva sunt doar personaje legendare, așa cum cred că multe persoane se vor convinge până la sfârșitul acestei lucrări, atunci Iudaismul, Creștinismul și Islamul, în egală măsură, se bazează în ofertele lor spirituale pe mitologie și nu pe fapte dovedite științific și lucrul acesta diminuează mult valoarea lor de adevăr. Prezenta analiză încearcă să răspundă deci la o problemă fundamentală. Ce fel de modificări apar în conținutul unei credințe personale în Dumnezeu atunci, când cineva este obligat să admită, prin puterea dovezilor care i se pun în față, că primele 11 capitole din cartea Facerea nu reprezintă fapte reale și nu sunt inspirate de Dumnezeu? În opinia mea, răspunsul la această întrebare poate fi obținut prin compararea lipsei de argumente pentru facticitatea primelor 11 capitole ale Bibliei cu cele mai importante doctrine ale credinței creștine care sunt bazate pe existența lui Adam și Eva. Lipsa de argumente pentru existența reală a lui Adam și Eva este asociată cu multe contradicții și absurdități și lucrul acesta se poate dovedi fără tăgadă, din primele 11 capitole ale cărții Facerea. Concluzia că Adam și Eva nu au fost personaje istorice reale, ci numai eroi legendari, nu poate să lase fundamentele doctrinale și dogmatice ale teismului clasic neatinse, dimpotrivă generează importante consecințe teologice. Nu ajunge doar să crezi în ceva, contează și conținutul acelei credințe, adică ce crezi concret despre lucrurile în care crezi. Această regulă se aplică și credinței în Dumnezeu. Ce credem despre Dumnezeu, despre caracterul Său și despre acțiunile Sale? În V.T. ni se cere să credem niște enormități care se pun în sarcina lui Dumnezeu și atunci, când avem credință în El ne este greu să credem sincer că El ar fi săvârșit astfel de atrocități. Concluziile care se degajă din acest studiu vor afecta în mod inevitabil nu doar atitudinea individuală a fiecărui credincios și credincioasă creștină în legătură cu religia sa, dar va clătina de asemenea pilonii dogmatici ai credinței creștine instituționale. Ca un punct de vedere personal, consider că această dinamică este mai degrabă pozitivă, indiferent cât este de inconfortabilă. O credință care se bazează pe cât mai multe informații cu putință este o credință puternică, nu este una slabă. De exemplu, recunoașterea faptului că pământul se învârte în jurul soarelui nu a desființat credința creștină, care susținea altceva, în ciuda unei rezistențe extraordinare în fața adevărului, din partea liderilor bisericilor instituționale. Fundamentele credinței creștine sunt mult mai puternice decât atât și absorbția acestui adevăr științific a permis progresul general al umanității și mari realizări științifice, în toate domeniile. Datorită progresul științific și tehnologic, călătoriile sunt ușurate și distanțele sunt scurtate, intervențiile medicale sunt mult mai eficiente, comunicațiile dintre oameni sunt mult mai bune decât în trecut, media vieții este mai mare, standardul general de trai, cel puțin în anumite zone geografice, este incomparabil mai bun decât înainte, circulația informației este mai rapidă și așa mai departe. Acceptarea adevărului în legătură cu dinamica soarelui și a pământului a fost un pas necesar către acest progres general. Continuarea unei aderențe încăpățânate și impunere forțată asupra societății, de către instituția bisericească, a modelului lui Ptolemeu, care s-a dovedit a fi greșit, ar fi făcut imposibilă promovarea științelor. Toate aceste realizări au facilitat chiar și transmiterea mesajului creștin în întreaga lume și au permis ca el să ajungă în cele mai îndepărtate locuri de pe pământ. Oricine poate în zilele noastre să găsească materiale valoroase despre Creștinism pe Internet. Cu alte cuvinte, toată lumea inclusiv Creștinii beneficiază mai mult de pe urma dezvoltării științifice decât ar fi obținut în urma promovării ignoranței. Oare nu a cerut Isus (Iisus) ca învățătura creștină să fie dusă până la marginile pământului? Mesajul lui Isus (Iisus) călătorește în întreaga lume purtat de misionarii creștini, mai repede ca înainte datorită dezvoltării științei și tehnologiei. Mulți pași mai trebuie să fie făcuți pentru a aduce împreună religia și știința și sunt convins că îmbunătățirea acestei relații le va consolida pe amândouă. Numai încercând să înțeleagă adevărul faptic al originii universului și umanității cineva poate să aibă o bază sănătoasă pentru înțelegerea lumii. După o profundă transformare este posibil ca multe doctrine creștine să fie foarte diferite decât cele pe care le cunoaștem astăzi, dar fiecare dintre noi va fi mai aproape de adevărul după care tinde. De fapt, Creștinismul este deja foarte diferit acum decât cu câteva sute de ani în urmă și este mai puțin fanatizat și de aceea mult mai tolerant și civilizat în comparație cu aceea perioadă. Nu se mai văd tribunalele inchizitoriale, rugurile, vânătorile de vrăjitoare și războaiele religioase. Mulți oameni cred în Dumnezeu pentru creșterea lor spirituală și nu pentru idealul fals al transformării credinței lor religioase într-o ideologie universală impusă cu forța asupra societății. Încercarea de a impune o credință religioasă asupra cuiva, independent de convingerile personale ale acelei persoane, este o agresiune morală, care descalifică complet susținătorii acelei religii din punctul de vedere al moralității lor. Toleranța și civilizația nu trebuie să fie considerate ca fiind slăbiciuni ale religiei creștine, deoarece în „ecuația” creștină există doi termeni, Dumnezeu și omul. Respectul pentru Dumnezeu implică considerație pentru om. Afirmația că îl iubim pe Dumnezeu dublată de disprețul față de ființele umane, pentru motivul că au moștenit de la Adam și Eva o natură păcătoasă, nu are nici un sens. Ființele umane sunt cea mai importantă parte a realității de pe pământ, singurele capabile să îl înțeleagă și să îl iubească pe El. Trebuie să înțelegem mai profund și să respectăm motivele oamenilor în legătura cu credința și atunci, când oamenii îl acceptă pe Dumnezeu, dar și atunci, când îl resping. Anumiți oameni pot avea motive serioase pentru a respinge posibilitatea existenței lui Dumnezeu și aceste motive pot să îi oprească să aibă credință în El. Numai Dumnezeu poate judeca valoarea și importanța acestor motive în viețile lor. De fapt, în concordanță cu Biblia, credința în Dumnezeu este un dar de la El și nu oricine primește acest dar într-un mod care poate fi bine înțeles. Unii oameni refuză darul credinței din motive legate de aderența lor la o altă viziune asupra lumii decât cea propusă în cartea Facerea, în primele 11 capitole. Cu alte cuvinte, modul în care Biblia descrie creația universului și a umanității pot să fie motive foarte temeinice pentru care anumite persoane să nu creadă în Dumnezeu. Grija față de ființele umane înseamnă, în mod automat, și respect față de Dumnezeu și știm aceasta deoarece Isus (Iisus) i-a învățat pe discipolii Săi că dragostea față de Dumnezeu derivă din tratamentul aplicat altor oameni. Grija față de oameni se exprimă prin activitatea în serviciul lor, pentru sănătatea, siguranța, confortul, informarea lor, etc. Știința și tehnologia fac exact acest lucru la un nivel foarte înalt, în fiecare zi. Binele în societate nu vine doar din principii religioase generale, clamate de la amvoane, dar nu totdeauna urmate de acțiuni practice, el vine mai degrabă din realizările științifice teoretice și practice. Aceste realizări științifice sunt tot fapte bune, similare cu cele pe care Isus (Iisus) le-a făcut pe pământ, deoarece ele sunt făcute pentru binele fiecărei persoane. Cercetarea științifică poate fi înțeleasă că o formă superioară de dragoste pentru oameni atâta vreme cât la folosește acestora să își îmbunătățească viața. Isus (Iisus) i-a vindecat pe cei bolnavi și același lucru face și medicina. De ce să lăudăm doar prima realizare și să o disprețuim pe cea de a doua? Aceasta ar dovedi inconsecvența celor care procedează în acest fel. Asistăm la un fel de „democratizare” a binelui la care au acces tot mai mulți oameni și nu doar un număr restrâns de aleși. În acest studiu intenționez să prezint cele mai importante contradicții care se găsesc în prima carte a Bibliei, în cartea Facerea, capitolele 1-11. Orice contradicție poate să fie o problemă pentru credința care se bazează pe Biblie. Este posibil ca cititul Bibliei să transforme pe cineva într-un credincios sau credincioasă sau într-un necredincios sau necredincioasă și din acest motiv consider că abordarea într-un mod analitic a anumitor teme biblice este foarte importantă. Există o distanță între o citire ocazională a Bibliei și o analiză profesională, motiv pentru care, o citire profesională, foarte atentă la coerența textului, poate ajuta pe oricare cititor interesat să pătrundă mai adânc în cunoașterea diferitelor aspecte prezentate, care altfel ar putea să scape atenției. În lipsa unei citiri temeinice a textelor biblice, care se referă la creație, mulți credincioși și multe credincioase adaugă propria lor imaginație la ceea ce este scris și de aceea nu înțeleg creația exact așa cum este prezentată de Biblie, ci așa cum și-o imaginează ele. În acest mod, multe persoane își imaginează creația universului în alt fel decât este prezentată de către textele Bibliei, deoarece proiectează propria lor înțelegere asupra unor narațiuni pline de contradicții. Absurditățile textelor biblice despre creație sunt așa de mari încât multă lume refuză să creadă că Biblia poate să conțină astfel de enormități și de aceea fie le trec cu vederea fie consideră că de fapt textele respective spun altceva decât spun de fapt.
Credința și rațiunea nu trebuie să fie în contradicție, dacă ambele sunt cu adevărat daruri primite de la Dumnezeu. Omul este o ființă rațională și atunci când își pierde această calitate sau nu și-o folosește nu se deosebește cu nimic de decorul din jurul său. Ceea ce ne deosebește de tot ceea ce ne înconjoară este capacitatea de a raționa și de aceea pentru a fi oameni nu avem voie să ne ascundem de rigorile rațiunii în spatele nici unei credințe religioase. Dacă aceasta refuză să ne lase să ne exercităm libertatea de gândire, înseamnă că nu este o credință bună.
În general, un credincios sau o credincioasă creștină pornește de la premisa că Dumnezeu poate orice, deci El ar putea, dacă așa ar socoti de cuviință, să creeze lumea într-un mod confuz și irațional. Lucrul acesta ar sta în puterea Lui, dacă El este cu adevărat Atotputernic, adică El ar putea să facă orice dorește, indiferent cât de irațional ar părea modul de acțiune respectiv pentru oameni. Se poate însă demonstra că o astfel de premisă este greșită. Natura din jurul nostru funcționează în baza unor legi ale naturii și nu în mod haotic. De ce ar fi creat Dumnezeu legile naturii și le-ar fi așezat la locul lor dacă El însuși nu le-ar fi respectat, atunci când a creat universul și omenirea? Ce rost mai are legea cauzalității, care ordonează dinamică fenomenelor naturale, dacă Biblia ne spune că Dumnezeu a creat universul fără să țină cont de ea? Lumina zilei ar fi fost creată înaintea cerului și a soarelui și, conform Bibliei, ar fi fost o dimineață și o seară fără să existe cer. Nu ar avea nici un rost.
Cum am putea să îl cunoaștem pe Dumnezeu, din studiul naturii înconjurătoare, dacă natura ar fi fost creată împotriva legilor naturale care o guvernează în prezent? Dacă în prezent soarele ne dă lumina sa, printr-un proces natural, de ce la începutul creației, din ziua întâi și până în ziua a patra, soarele, luna și stelele nu au existat deloc, conform Bibliei? Aceasta este o nesocotire incredibilă a legilor naturale care guvernează universul și în lipsa unor explicații convingătoare, raportul biblic trebuie respins. Dumnezeu nu ar putea fi cunoscut din studiul creației Sale dacă creația Sa nu ar fi coerentă și rațională și dacă nu ar fi urmat anumite reguli pe care știința le poate descoperi și analiza. Scuza supranaturalului, pe care o invocăm ori de câte ori nu putem să găsim o explicație pentru descrierile din Biblie, este contrazisă de apostolul Pavel care ne spune că îl putem cunoaște pe Dumnezeu atunci când privim atenți lumea din jurul nostru. (Romani 1; 19-20)
Dacă Dumnezeu este Atotputernic se presupune că El poate să facă orice. În același timp, există și lucruri imposibil de făcut, pe care nici chiar Dumnezeu nu le poate face. Dumnezeu nu ar putea să facă un cerc care să fie pătrat, sau un triunghi care să aibă patru laturi. Dumnezeu nu ar putea crea o Ființă care să fie mai puternică decât El și nici nu ar putea să genereze o greutate așa de mare încât El nu ar putea-o ridica. Toate aceste lucruri sunt absurde din punct de vedere conceptual, ele sunt contradictorii în sine și sunt incoerente. Absurdități similare găsim și în primele 11 capitole ale Bibliei. Există lucruri care pur și simplu sunt imposibile. Chiar dacă Dumnezeu ar putea face lucruri absurde, totuși nici El nu poate să facă ceea ce este imposibil. (ref. 1)
Creația luminii fără soare ar fi fost un lucru absurd, atâta vreme cât în ziua a patra ar fi apărut și soarele pe cer care ar fi fost considerat o necesitate. Dumnezeu ar fi putut crea lumina fără soare, dar descrierea biblică ne cere să credem mult mai mult decât atât. Ea ne pretinde să credem că a fost o seară și o dimineață cu toate că nu a existat cerul, în prima zi ar fi fost creată lumina și cerul, care separa apele de ape, ar fi fost creat doar în cea de a doua zi a creației. Creația luminii fără cer este de a dreptul o imposibilitate, dacă luăm în considerare condițiile în care știm că funcționează lumina.
Un alt lucru pe care Dumnezeu nu poate să îl facă, după cum ne spune chiar Biblia, este că El nu poate să mintă. Dacă Dumnezeu nu poate să mintă, atunci de ce reprezentanții Săi, funcționarii religioși din aproape toate denominațiunile, susțin sus și tare că toate textele biblice sunt inspirate de Dumnezeu și că ele reprezintă Cuvântul Lui. Nu are cum să fie așa, dacă Biblia conține și lucruri neadevărate, cum ar fi narațiunile despre creație din cartea Facerea. Dumnezeu, tocmai pentru că nu poate să mintă, nu poate să sponsorizeze niște povestiri care nu prezintă în mod real modul cum a apărut universul și umanitatea.
„1. Pavel, robul lui Dumnezeu şi apostol al lui Iisus Hristos, după credinţa aleşilor lui Dumnezeu şi după cunoştinţa adevărului cel întocmai cu dreapta credinţă, 2. - Întru nădejdea vieţii veşnice, pe care a făgăduit-o mai înainte de anii veacurilor Dumnezeu, Care nu minte, 3. Şi Care, la timpul cuvenit, Şi-a făcut cunoscut cuvântul Său, prin propovăduirea încredinţată mie, după porunca Mântuitorului nostru Dumnezeu – ” (Epistola către Tit a Sfântului Apostol Pavel 1; 1-3)
Desigur, Dumnezeu poate să folosească legile naturii într-un mod încă necunoscut științei, poate să învie morții, poate să meargă pe apă etc., dar lucrul acesta nu înseamnă o negare a naturalului sau un dispreț față de ordinea pe care se presupune că a creat-o chiar El, ci dimpotrivă presupune o cunoaștere desăvârșită a legilor naturii. Minunile au darul să ne convingă de existența lui Dumnezeu, dar în cazul povestirilor biblice despre creație nu este vorba de minuni al căror scop poate să fie înțeles, ci este vorba despre contradicții evidente, texte mitologice care nu respectă realitatea. Este foarte bine să înțelegem de la început, așa cum știința a făcut-o deja, că întreaga realitate materială este descrisă, în momentul de față, de către cele patru forțe fundamentale ale naturii. Aceste forțe sunt: gravitaţia care este o forţă de atracţie care se manifestă între toate entităţile care au masă proprie. Forţa electromagnetică este forţa responsabilă pentru transmiterea luminii şi a celorlalte tipuri de radiaţie ale spectrului electromagnetic. Forţa nucleară slabă, responsabilă pentru fenomenul de descompunere radioactivă, este a treia forţă fundamentală conform modelului ştiinţific acceptat în fizica modernă. În fine, forţa nucleară tare, cea mai puternică dintre cele 4 forţe fundamentale şi care acţionează pe distanţe extrem de mici, este forţa care ţine alături, în cadrul nucleului atomic, protonii, neutronii şi alte particule subatomice. În lipsa acestor forțe existența noastră și a realității fizice din jurul nostru nu ar fi posibilă. (ref. 2) Atunci când avem în vedere legile naturii și forțele care acționează în interiorul ei, putem să realizăm complexitatea și măreția a ceea ce numim creația lui Dumnezeu, dar și faptul că aceasta nu este bazată pe evenimente care se află în contradicție unele cu celelalte, așa cum ne spune Biblia că ar fi cazul. Dacă admitem că Dumnezeu a creat, în mod deliberat universul într-un mod contrar datelor obținute în urma observațiilor științifice atunci prima contradicție fundamentală a Bibliei iese în evidență instantaneu. Biblia ne spune că noi putem să îl cunoaștem pe Dumnezeu dacă studiem natura înconjurătoare.
„19. Pentru că ceea ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu este cunoscut de către ei; fiindcă Dumnezeu le-a arătat lor. 20. Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înţelegându-se din făpturi, adică veşnica Lui putere şi dumnezeire, aşa ca ei să fie fără cuvânt de apărare,” (Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel 1; 19, 20)
Această cunoaștere este de fapt o cunoaștere a forțelor și legilor naturii. Dacă natura însă, așa cum se prezintă în momentul de față, ar fi foarte diferită decât modul în care Dumnezeu a realizat creația Sa, atunci nu am putea să îl cunoaștem pe El studiind natura și în acest caz Biblia nu ar avea dreptate. Același argument contrazice și idea susținută de unii comentatori biblici că natura s-ar fi modificat radical după căderea lui Adam și a Evei în păcat. Deoarece creația lui Dumnezeu presupune ordine și respectarea legii cauzalității, El nu ar fi creat niciodată lumina zilei înaintea corpului ceresc care o generează, adică cu trei zile înaintea soarelui. Mai mult chiar, însăși existența lui Dumnezeu este dedusă de către teologi din nevoia imperioasă de a respecta legea cauzalității. Unul din argumentele lor este acela că, dacă orice efect presupune o cauză, la originea întregii realități trebuie să stea o cauză negenerată de nici o altă cauză, o cauză care este eternă și care a determinat primele efecte ale realității, adică Dumnezeu. A spune că lumina a apărut înaintea soarelui, echivalează cu afirmația că lumea a apărut înaintea lui Dumnezeu, cu toate că El a creat-o.
Dată fiind importanța și complexitatea problematicii în discuție, în acest studiu, am acordat o atenție deosebită fiecărei relatări biblice despre creație, luând în considerare toate detaliile oferite de acestea. Elementele fiecărei narațiuni biblice sunt comparate unele cu celelalte și toate contradicțiile sunt scoase în evidență. Dacă aceste contradicții sunt reale sau imaginare rămâne ca cititorul să decidă. Am prezentat cu toată onestitatea toate materialele, atât cele pentru dar și cele contra, care își propun să elucideze problemele de inconsecvență ale unor texte biblice. Dacă sursa lor este Dumnezeu, aceste texte trebuie să aibă o coerență generală care le conferă unitate și care le permite să fie o prezentare exactă a originii universului și umanității. Ar trebui ca narațiunile biblice despre creație să fie confirmate de observațiile științei asupra universului, dacă ele ar fi adevărate, dar în realitate ele nu au această confirmare.
Unde lipsește coerența și apar contradicții acesta este un semn că textele respective nu au fost inspirate de o inteligență superioară și că ele sunt produsul unor oameni care au aparținut unor civilizații străvechi care încercau să găsească explicații pentru o lume complicată.
Desigur că eu nu am pornit de la o idee preconcepută, adică nu mi-am propus să găsesc contradicții în Biblie cu orice preț, ca și cum mi-aș fi dorit acest lucru. Dimpotrivă, ani la rând am acceptat de dragul conformismului, că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu care nu poate să greșească. Mai mult decât atât, am propovăduit acest principiu, care este fundamental pentru majoritatea denominațiunilor creștine, din calitatea de evanghelist creștin, vorbind oamenilor despre vestea bună a Evangheliei lui Isus (Iisus).
Am considerat Biblia ca fiind Cuvântul infailibil al lui Dumnezeu deoarece mi s-a părut că este important ca orice credincios să aibă o bază de nezdruncinat pentru credința sa. În același timp, în procesul studierii atente a Bibliei am constatat că anumite afirmații pe care ea le conține sunt categoric în contradicție unele cu altele iar alte susțineri sunt pur și simplu absurde. Nu mi-a fost de loc ușor să recunosc că acest lucru este real și de aceea am căutat toate explicațiile posibile, în materialele pe care le-am studiat, care să mă contrazică și care să confirme că Biblia nu greșește în nici o privință. Multe din explicațiile date de cei care apără Biblia nu mi s-au părut de loc convingătoare, unele explicații mi s-au părut naive, altele nesincere, iar altele dau impresia că încearcă să inducă în eroare buna credință a cititorilor. Un număr mare din aceste explicații sunt cuprinse în prezenta lucrare.
Pierzându-mi încrederea în unele din textele Bibliei nu am renunțat la credința în Dumnezeu deoarece aceasta se bazează pe o experiență personală pe care o am cu El și nu pe puterea de convingere a unor texte scrise acum peste 2,000.00 de ani, cum ar fi cele care compun cartea Facerea. Cunoașterea adevărului mi se pare mai importantă decât orice și cunoașterea realității lui Dumnezeu este un demers extrem de important în acest sens. După părerea mea, cine este cu adevărat Dumnezeu, Acela în care atât de mulți oameni își pun încrederea, este o problemă esențială.
- 2 -
SECRETELE BIBLIEI
ORIGINEA UNIVERSULUI ȘI A OMENIRII
Gabriel Baicu
© Această carte beneficiază de copyright!
Puteţi folosi referinţe sau citate din această carte cu singura obligaţie, de a face trimitere la datele sale de identificare (titlul, autorul, ISBN și număr al paginii). Reproducerea sau retipărirea fragmentelor din această carte nu se pot face fără acordul scris al autorului care poate fi contactat pe adresa de email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it..
ISBN: 978-1-5272-3008-8
Cuprins
Capitolul 1: O ordine absurdă a creației
Dumnezeu Creatorul și începutul creației
Tohu vav bohu (Tohu Wabohu)
Oceanul primordial
Crearea cerului
Creația din nimic
Crearea Pământului și a sistemului solar
Crearea luminii înaintea soarelui
Crearea soarelui, lunii și a stelelor
Cele două povestiri ale creației din Biblie
Alte contradicții privitoare la crearea plantelor
Alte contradicții legate de crearea animalelor
Explicații suplimentare despre contradicțiile referitoare la crearea animalelor
Crearea primilor oameni
Revolta lui Satan și căderea oamenilor în păcat
Cain și Abel, o povestire dramatică
Problema incestului în Biblie
Fiii lui Dumnezeu
Dumnezeu care își schimbă gândurile
Cele două povestiri despre Potop
Turnul Babel
CAPITOLUL 2: Consecințe teologice
Introducere la acest capitol
Modul de înțelegere a calității de Creator a lui Dumnezeu Cele zece porunci și modul în care a apărut universul Problema păcatului originar Problema răului în lume Eva și statutul femeii în societatea modernă Moartea, imortalitatea și mântuirea Imaginea lui Dumnezeu în Biblie Problema iadului veșnic
Cetatea Sfântă - Noul Ierusalim
Un punct de vedere asupra creației și asupra evoluției naturii
Bibliografie recomandată
Referințe
Cartea Secretele Bibliei este o analiză a primelor 11 capitole ale cărții Facerea (Geneza), din Biblie, care sunt citite cu un ochi critic și nicidecum dogmatic. Rostul acestui studiu este acela de a afla dacă există motive raționale și dovezi faptice pentru a crede narațiunile conținute de Biblie despre creație, nu printr-o credință oarbă, ci pe baza unor argumente credibile. Demersul acesta mi se pare foarte important deoarece povestirile despre creație din Biblie reprezintă fundamentul a cel puțin două religii monoteiste, religia ebraică și religia creștină, dar se reflectă într-o măsură determinantă și asupra religiei islamice, care are și ea propria versiune despre originea universului și a umanității și a căror povestiri se înrudesc cu narațiunile biblice. Prin această lucrare, nu mi-am propus să convertesc sau să de-convertesc pe cineva la vreo credință sau de la vreo credință religioasă, oricare ar fi aceasta. Ceea ce mi-am propus să realizez, în schimb, este să creez tematici de meditație pe baza cărora să scot adevărul la lumină, adevărul așa cum se poate percepe el prin prisma rațiunii și a celor mai noi descoperiri științifice. Foarte multă lume acceptă textele biblice fără să pună întrebări. Mulți nu le citesc cu atenție, ci se mulțumesc cu interpretările oficiale date acestor texte de către diferiți predicatori, dar fără să le analizeze. Se aplică principiul „crede și nu cerceta”. Nimeni nu propovăduiește acest principiu deschis, dar lucrurile sunt conduse în așa fel încât „cercetarea” este lăsată pe seama autorităților religioase care, de multe ori, sunt considerate că dețin secrete spirituale extraordinare. Secretele Bibliei însă pot să fie descoperite de orice cititor atent care își pune întrebările pertinente și care se documentează cu seriozitate, pentru a afla răspunsurile. În același timp, analiza textelor biblice reprezintă o dovadă de respect pentru creația lui Dumnezeu și se impune datorită faptului că revelația Lui cuprinde două forme, revelația prin textele scrise, acolo unde ea este autentică, și revelația prin natură, de care se ocupă știința. Revelația prin natură presupune cercetarea amănunțită a cosmosului, a mediului Pământului și a naturii umane, fără de care revelația lui Dumnezeu nu este completă. Revelația prin natură nu poate în nici un caz să fie desprinsă de cercetarea științifică deoarece diversele domenii ale ceea ce numim natură reprezintă, de fapt, obiectele de studiu ale diverselor discipline științifice, de exemplu, astrofizica, fizica, chimia, biologia etc. Se observă că marea majoritate a instituțiilor bisericești pun un accent deosebit pe revelația care se presupune că se află în textele scrise, dar lasă deoparte revelația din natură și lucrul acesta creează un dezechilibru fundamental în cadrul cunoașterii lui Dumnezeu. Pentru a ajunge la o armonizare a credinței și științei este nevoie de studii în paralel a vechilor texte religioase și a noilor cuceriri ale științelor moderne. Acesta este unul dintre obiectivele lucrării de față. Credința în Dumnezeu și credința în textele V.T. nu este același lucru, în ciuda a aceea ce suntem determinați să credem de către instituțiile bisericești. Dumnezeu este o Realitate infinită, care nu poate să fie descrisă în mod exact în câteva pagini de început ale Bibliei. În același timp, încercarea de a cuprinde infinitul în forme finite generează probleme ontologice de nerezolvat. Ca să ajungem să îl cunoaștem și să îl prețuim pe Dumnezeu este nevoie să curățăm zgura, reprezentată de mesajele exagerate care deformează imaginea Lui, și care ne poate face să respingem credința în El din cauza absurdului unor povestiri biblice. Oricine va citi această lucrare fără prejudecăți va putea înțelege că narațiunile biblice despre creație și cele despre Potop sunt afectate profund de contradicții reale care nu sunt datorate relei credințe a anumitor cititori, ci caracterului mitologic al acestor povestiri. O dată separate miturile de realitate vom înțelege că multe din motivele pentru care oamenii resping credința în Dumnezeu sunt false, și că nu avem motive reale de a nu crede în El. Dumnezeu, ca Realitate atotcuprinzătoare, nu se armonizează foarte bine cu imaginea pe care primele 11 capitole ale Bibliei o creează despre El. Foarte multe din descrierile cuprinse în primele capitole ale Bibliei contrazic pur și simplu atributele lui Dumnezeu, Atotputernicia, Atotștiința și Atotprezența. În cartea Facerea (Geneza) din Biblie ne este prezentat un Dumnezeu confuz, ezitant, care regretă ce face și care îndeplinește lucruri care conduc la efecte mai degrabă negative decât pozitive. Cititorul sau cititoarea acestei lucrări are ocazia să se convingă dacă afirmațiile mele sunt exagerate sau dacă ele se bazează pe o analiză corectă a textelor biblice. Am pornit de la premisa că toate narațiunile din cartea Facerea (Geneza) trebuie să se prezinte cititorului, având un grad înalt de coerență, dacă cu adevărat ele sunt inspirate de Dumnezeu. Acolo unde apare inspirația lui Dumnezeu dispare confuzia, incoerența, absurditatea și orice fel de contradicții. Textele care sunt inspirate de Dumnezeu ar trebui să aibă un înțeles superior nu pot să se compromită prin lipsa lor de logică și prin susținerea unor afirmații care în mod evident sunt contrare realității. Dacă această premisă ar fi greșită, atunci ar trebui să știm care este adevărata premisă de la care trebuie să pornim, dar cu siguranță această bază de plecare este una corectă. Fiecare, care citește acest text, poate să refacă pașii pe care i-am făcut eu în înțelegerea conținutului Bibliei și să se documenteze, așa cum m-am documentat și eu pentru ca să ajungă la propriile concluzii. Oricare cititor poate să constate dacă poate să ajungă la alte concluzii decât am ajuns eu folosind ca bază de plecare textele biblice. Eu nu am ajuns la concluziile la care mi-am propus să ajung pentru ca ele să concorde cu propria mea credință în Dumnezeu, ci m-am lăsat condus de regulile fundamentale ale rațiunii, încercând să mă bazez pe o documentare cât mai amplă cu putință.
- 1 -
Cartea este disponibilă pe Amazon! Accesați linkul!
www.credintacrestina.com
© Copyright 2024 Secretele Bibliei Joomla Templates by JoomDev